PNL dorește legalizarea prostituției! – reacții
18 iunie 2026
Sfântul Paisie cel Mare este unul dintre marii nevoitori ai pustiei egiptene, iar părintele Pimen Vlad ni-l aduce aproape în acest cuvânt rostit din livada chiliei sale athonite. Părintele ne povestește viața Cuviosului Paisie cel Mare, de la copilăria dăruită lui Hristos până la anii de aspră nevoință, când Mântuitorul i Se arăta față către față. Vom afla cum Cuviosul Paisie a izbăvit suflete prin rugăciune, a mustrat cu blândețe înșelarea și ne-a lăsat pildă de smerenie, de neosândire și de dragoste fierbinte pentru sfinții lui Dumnezeu.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Cu binecuvântarea Maicii Domnului, fructele și legumele încep să se coacă
Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși! Tot în livadă, într-o zonă mai retrasă. Am un butoi cu apă la grădină aici, se mai aude furtunul cu apă dacă mai auziți așa, din zona asta. Dar, să zic așa, livada e zona cea mai liniștită. Fără să fiu deranjat, adică să pot vorbi în voie. Că dacă fac mai în fața casei, prin zona aceea, tot timpul mai ajung oameni și atunci nu pot fi eu liniștit în voie. Că știți, v-am spus de atâtea ori, eu filmările mi le fac singur, telefonul pus pe trepied și în felul ăsta, așa ca să spunem, sunt și eu în lumea mea.
Chiar mă uitam prin livadă, au înflorit și rodiile, celelalte sunt toate pe rod, și meri, și peri, prunii, gutuile, smochinele, tot ce mai este prin livadă, că sunt mulți copaci. Și toate se coc la timpul lor. Căpșuni mâncăm de mult timp, cireșe am tot mâncat și mai sunt. O început și zmeura să se coacă, murele deja sunt mărișoare, după zmeură se coc și ele. Deci ne-o binecuvântat, așa să zicem, Maica Domnului cu de toate aici, naturale, ca să le avem din grădinița noastră. Bineînțeles trebuie să le îngrijim pe toate la timpul lor.
Cum am pus și în grădină, avem roșii, ardei, vinete și tot ce se poate, care o să fie la timpul lor. Dar ca să le avem trebuie să ne ostenim, că altfel nu ai cum, mai ales că aici vara nu plouă deloc, trebuie să le uzi la timp, căldură dă Dumnezeu din belșug, livada la fel, o săpăm, mai punem gunoi la rădăcină, ne mai ajută și purceii ăștia sălbatici când prind ocazia, mai intră prin livadă și o întorc pe dos, mai sapă și ei, dar ce să facem, toate sunt bune așa cum sunt.
Da, dragilor! Ce mă gândeam eu? Vedeți, acum suntem în post, postul Sfinților Apostoli, pe care nădăjduim cu toții și cei care mă auziți, să-l ținem așa cum putem. E un post ușor, e un post cu dezlegări, sâmbăta și duminica la pește, deci nu am putea spune că nu putem să-l ținem.
Postul Sfinților Apostoli, în răstimpul căruia părintele Pimen Vlad ne istorisește viața Sfântului Paisie cel Mare, cere o înfrânare a întregii ființe; despre felul în care postul trupesc, sufletesc și duhovnicesc lucrează laolaltă am așezat pe site-ul nostru materialul Postul total: trupesc, sufletesc, duhovnicesc, iar pentru viața Sfântului Apostol Pavel, a cărui pomenire încununează acest post, găsiți un reper limpede pe orthodoxwiki.org.
Sfântul Paisie cel Mare. Copilăria.
Da, dragilor! Și mă gândeam să vă vorbesc un pic, că dacă tot se potrivește parcă pe 19 sau așa ceva, acum în iunie, despre Sfântul Cuvios Paisie cel Mare. Vedeți, sunt o parte din sfinți, nu mulți, dar la care li s-a atribuit ”cel Mare”. Nu că era mare de statură, că era nu știu cum, dar a fost mare la fapte, la viață. S-a născut undeva în zona Egiptului, într-o familie cu șapte copii. La scurt timp a murit tatăl și a rămas doar mama cu șapte copilași. Aveau starea materială era destul de bună, se descurcau. Dar fiind foarte evlavioși, mama Cuviosului Paisie, după ce i-o murit soțul, se ruga: “Doamne, te rog, vezi că am rămas singură cu șapte copilași, ajută-mă, nu mă părăsi, ai grijă de mine și de copilași, ca să ne ducem viața cum trebuie!”.
Și atunci o apărut un înger al Domnului și o spus: “Nu te gândi că ești singură, că Hristos are grijă de toată familia ta și m-o trimis ca să-ți spun că El se îngrijește și de tine și de copilașii tăi. Și îți cere un lucru, să-i dăruiești unul din copilași Lui”. Și atunci mama Cuviosului Paisie a zis:
– Păi să ia pe care-L vrea, că sunt copiii Lui, poate să-L aleagă pe care-L vrea.
– Îl vrea pe cel mai mic!
zise Îngerul luându-l de mână pe Paisie și zicînd iar:
– Pe el îl vrea Hristos!
– Doamne, dar e cel mai mic și cel mai slab, mai neputincios. De ce nu alegi unul din cei mai mari, care pot sluji Domnului?
– O, femeie bună, nu știi că Hristos se preaslăvește în neputință, în cei slabi? Pe El îl vrea. Și așa mic cum îl vezi, dar prin El se vor mântui mii de oameni!
Rugăciunea stăruitoare a mamei, prin care Cuviosul Paisie a fost dăruit lui Hristos încă din pruncie, ne arată cât de mult poate o inimă care strigă către Dumnezeu, iar aceeași încredințare am adunat-o în materialul Puterea rugăciunii.
Sub ascultarea Cuviosului Pamvo
Și după asta atunci îngerul s-o dus de la ea. Cuviosul Paisie de mic se ruga, ducea o viață cum trebuie și dorea viața călugărească. La timpul cuvenit s-o dus și s-o dăruit Domnului și s-o pus sub ascultare la Cuviosul Pamvo, care l-o primit și o văzut prin darul lui Dumnezeu că o să ajungă la mare înălțime duhovnicească. Și i-o spus așa: “Uite, se cade, fiind tânăr, ca timp de trei ani să nu privești la față de om”. Deci la nimeni. Și trei ani de zile cuviosul Paisie o privit numai în jos. Niciodată nu o ridicat privirea ca să vadă față de om. Și așa o fost sub ascultare desăvârșită. Ani de zile a făcut ascultare la cuviosul Pamvo unde o mai avut un împreună-viețuitor, pe cuviosul Ioan cel Mic. Așa i se spunea pentru că era mic de înălțime.
Cei trei ani în care Cuviosul Paisie nu și-a ridicat privirea spre fața omului ne descoperă adâncul ascultării monahale, despre care am vorbit pe larg în Ascultarea, modul de existență al ființelor, iar o privire ce o numește chintesență a vieții călugărești găsiți și pe ziarullumina.ro.
Retragerea în pustie, începutul nevoinței Cuviosului Paisie cel Mare
După un timp, cuviosul Pambo a plecat la Domnul și ei au rămas să se nevoiască împreună. Și ani de zile s-au nevoit împreună, dar după aceea și-a dat seama Cuviosul Ioan că Cuviosul Paisie vrea să se retragă la mai multă liniște, să se nevoiască singur. Era deja așezat duhovnicește și atunci s-o rugat la Dumnezeu: “Am simțit, cuvioase, că vrei să te retragi la pustie. Sunt de acord, dar hai să ne rugăm la Dumnezeu!”. Și s-au rugat și a apărut îngerul Domnului din nou și le-a spus: ”Uite! Tu, Ioane, să rămâi aici în chilia asta, să te nevoiești în continuare. Iar tu, Paisie, retrage-te în pustie!” și i-o spus și locul unde să se retragă, la o peșteră.
Și așa, cuviosul Ioan a rămas acolo și Cuviosul Paisie s-a dus la peșteră și a început nevoința. Și se spune că se nevoia acolo și mânca odată la săptămână. Ați înțeles? Deci se nevoia foarte tare. Era darul lui Dumnezeu cu el. Și după aceea, că ajunsese la o măsură mare, i s-o arătat Hristos și l-o binecuvântat și i-a spus că Îi place viața lui și o să fie cu el tot timpul.
Sunt multe, că viața lui e foarte lungă, eu vă povestesc doar ce-mi amintesc, așa pe scurt. Și atunci de bucurie, Sfântul Paisie a început a mânca la două săptămâni. Ați înțeles, dragilor? La două săptămâni! I s-o arătat Hristos și l-o dus să vadă și din bucuriile Raiului. Adică de multe ori în viața lui, Iisus i S-o arătat și îl binecuvânta și vorbea cu el așa cum vorbim noi un om cu altul. Și îl ajuta și ce-i cerea Cuviosul Paisie îi îndeplinea, dacă se ruga pentru cineva îi asculta rugăciunea și mult timp s-a nevoit așa cu Cuviosul Paisie.
Pustia în care s-a retras Sfântul Paisie cel Mare nu a fost o fugă de oameni, ci locul în care se naște discernământul; despre acest dar al pustiei mărturisește Sfântul Daniil Katunakiotul în Discernământul, un dar al pustiei.
Pentru folosul altora, Cuviosul Paisie merge într-un loc unde se nevoiau și alți monahi
Și după ani de nevoință i-o spus Dumnezeu să iasă în pustia cea din afară. El era în pustie, cum se zice, izolat cu totul, dar să iasă în pustia asta unde se nevoiau și mulți alți monahi. Și a zis:
– Doamne, dacă o să ies aici, nu-mi pierd liniștea, nu pierd și plata cât slujesc Ție?
– O, Paisie! Ești mare cât te folosești numai pe tine, dar vei fi și mai mare dacă îi vei folosi și pe ceilalți! (Pentru că el deja era ajuns la o măsură mare). Cu harul Meu, Eu voi fi întotdeauna cu tine și te voi ajuta!
Când or aflat părinții că s-o întors, c-o venit Cuviosul Paisie, o fost atâta bucurie pe ei. El era tot retras, stătea la chilie, dar veneau și se foloseau de el. Se spune că îi dăduse Dumnezeu mult har.
Și o dată i s-a arătat Hristos, că el nu mâncase 22 de zile, Cuviosul Paisie era numai cu rugăciunea. Și i s-o arătat Hristos și i-o spus: “Uite, ai ținut 22 de zile cu darul Meu și ești în putere, nici nu simți foamea. Hai să-ți arăt ceva!” și l-o dus într-o peșteră unde se tăvălea unul pe jos, cum zice, mușca pământul și striga la Dumnezeu.
– Îl vezi pe ăsta? Are două zile de când nu a mâncat și nu a băut apă. Și vezi cum se chinuiește?
– Doamne, dar eu am 22 și eu nu mă chinuiesc!
– Tu cu darul Meu, ai reușit lucrul ăsta, dar el e cu puterile lui proprii, l-am lăsat. Și vezi cum se nevoiește? Și știi care-i plata lui? La fel de mare cu a ta, care ai ținut 22 de zile, pentru că el e cu puterea lui. L-am lăsat să se nevoiască.
Cuvântul lui Hristos către Cuviosul Paisie, că va fi mai mare folosindu-i și pe ceilalți, izvorăște din smerenia care deschide calea adevăratei puteri duhovnicești, așa cum am tâlcuit în Smerenia: accesul, puterea.
Sfântul Pimen ajunge la Sfântul Paisie cel Mare.
Da, dragilor, și-a avut o viață minunată, Cuviosul Paisie cel Mare. Se spune că la timpul acela trăia și Cuviosul Pimen. Era tânăr și își dorea tare mult să-l vadă pe Cuviosul Paisie cel Mare, dar nu îndrăznea și s-o dus la Cuviosul Pavel, care era de aceeași vârstă cu Cuviosul Paisie și l-o rugat:
– Te rog, du-mă și pe mine la cuviosul Paisie!
– Dar tu ești tânăr!
– Știu și nu o să îndrăznesc să intru la el, dar măcar să mă lași afară, măcar să-i ating chilia lui.
– Bine!
Și s-o dus Cuviosul Pavel, o intrat, Cuviosul Pimen rămânând afară, că era tânăr. Și după ce l-o îmbrățișat, cuviosul Paisie o zis:
– Unde l-ai lăsat pe Părintele Pimen?
– E afară, că e tânăr și se sfiește.
– Adu-l încoace!
Și l-o îmbrățișat Cuviosul Paisie și i-o zis ia cuviosului Pavel: “Îl vezi? Va ajunge mare și mii de oameni se vor mântui prin el”. Și atâta bucurie și har a primit Cuviosul Pimen și după aceea o plecat de acolo și s-o nevoit cu mai multă râvnă până o ajuns, după cum știm, Cuviosul Pimen cel Mare, o primit aceeași denumire la câtă voință o dus. Și Cuviosul Paisie deja văzuse prin Harul lui Dumnezeu la ce măsură o să ajungă.
Sfântul Ioan cel Scund vine la Sfântul Pimen în vizită
Și odată se spune că Ioan cel Scurt sau cum spuneam cel Mic, o venit până la el. Că dacă acum o ieșit, o zis să se întâlnească din nou. S-o bucurat și o venit până la el la chilie și a vrut să bată la ușă, dar l-o auzit că vorbea cu cineva și o spus: “Măi, nu-l deranjez. Stau ca să termine de vorbit”. Și la un moment dat, din neatenție o atins ceva afară și s-o auzit oleacă de zgomot și atunci i-o deschis Cuviosul Paisie, l-o îmbrățișat și l-o primit în chilie. Și a văzut că nu era nimeni și zice: ”Dar, părinte, cu cine vorbeai? Că te-am auzit vorbind cu cineva și auzeam și persoana cealaltă”, iar părintele a zis:
Dacă Dumnezeu ți-a descoperit ca să auzi și pe cealaltă persoană, hai să-ți spun! Stăteam de vorbă cu Împăratul Constantin cel Mare, care deja era plecat la Domnul în perioada aceea. O venit și m-o cercetat și mi-o spus: “O, Paisie, mare cinste aveți voi călugării în Cer la Dumnezeu! Foarte mare! Și fericiți sunteți că ați ales calea asta, a monahismului, să vă dedicați viața lui Hristos. Zice:
– Îmi zici Împărate, dar cum spui așa ceva? Adică tu nu ai cinste în fața lui Dumnezeu?
– Am cinste foarte mare și eu. Dar unde sunteți așezați voi călugării, nici nu pot privi eu! – Și cum spui asta? Tu ai dat libertate creștinismului, ai construit atâtea biserici!…
– Da, am făcut toate astea și am primit multe cinste. Dar voi pentru că v-ați dedicat lui Hristos, v-ați dăruit viața și ați renunțat la toate, aveți mult mai mare slavă. Și dacă eu aș fi știut de câtă slavă sunteți voi învredniciți, aș fi lăsat și coroana și mantia împărătească și m-aș fi făcut călugăr”.
Ați auzit, dragilor? Și zice: “Tocmai când discutam cu el, te-am auzit că ai venit tu și atunci Împăratul Constantin s-o dus la Cer din nou”. Ați auzit, dragilor? Câtă cinste dă Hristos celor care s-au dedicat Lui? Nu înseamnă că cei din lume nu se mântuiesc. Dar pentru că se renunță la toate în viața asta călugărească, Hristos dă daruri de nedescris. Și spune că s-a bucurat foarte mult și Cuviosul Paisie și Cuviosul Ioan când au auzit de câtă slavă se învrednicesc pentru că au lăsat toate cele lumești. Da, dragilor!
Mărturia Împăratului Constantin, care ar fi lăsat coroana pentru cinstea dăruită monahilor, luminează taina chemării pe care a urmat-o și Sfântul Paisie cel Mare; despre cumpăna dintre cele două căi am scris în Monahismul sau căsătoria.
Hotărăște să nu se mai hrănească decât cu Sfânta Împărtășanie
Și după aceea zice că Cuviosul Paisie cel Mare, după ce s-o învrednicit mai ales și de așa vedenii multe de la Hristos, s-o hotărât să nu mai mănânce niciodată și să se împărtășească în fiecare duminică când participa la Liturghia schitului. Ei trăind în pustii, ieșeau doar duminica și participau la Liturghia schitului și se împărtășeau cu toții. Așa făceau călugării în timpurile acelea, în fiecare duminică ieșeau la Liturghia schitului care era în apropiere și se împărtășeau cu toții. Da, dragilor! Și pentru că el o primit atâta dar de la Dumnezeu, a hotărât să trăiască numai cu Sfânta Împărtășanie, pe care o primea în fiecare duminică. Și ani de zile a trăit așa, fără să mai guste hrană pământească. Ați înțeles, dragilor? Și multe minuni se făceau.
Hotărârea Cuviosului Paisie cel Mare de a se hrăni numai cu Sfânta Împărtășanie ne cheamă să prețuim această Taină a Tainelor, despre care am adunat multe în materialul Ce știați și nu știați despre Sfânta Împărtășanie, iar o introducere temeinică găsiți și pe crestinortodox.ro.
Rătăcirea ucenicului Cuviosului Paisie cel Mare
Odată unul din ucenicii lui o plecat undeva spre cetate cu o treabă. Și când se întorcea înapoi spre pustie, a întâlnit un evreu care l-o văzut tânăr și așa mai simplu și o început să-l amețească: “De ce credeți voi în Hristos? Nu-i Mesia. Mesia o să vină mai târziu. Ce știți voi?”. Și o început ăla să-i explice că era de-asta mai filozof, în tot felul, încât ucenicul simplu, ca să scape cumva de el, a zis: “Băi, o fi așa cum zici tu!” și în același timp o simțit ca o schimbare în el, de parcă o acceptat ceea ce i-o spus evreul. Și când a ajuns înapoi la Cuviosul Paisie, nici nu mai voia să vorbească cu el. Și el întreba:
– Părinte, dar de ce nu mai vorbești cu mine?
– Dar cine ești tu?
– Cum cine sunt, părinte? Sunt ucenicul sfinției tale!
– Nu ești! Nu ești, eu nu te mai recunosc!
– Părinte, uite, cutare, am fost plecat …
– Ce ai făcut, că nu mai văd harul Duhului Sfânt asupra ta? Darul Sfântului Botez te-o părăsit!
– Părinte, n-am făcut nimic, m-am dus și m-am întors!
– Cu cine ai stat de vorbă pe cale?
– Păi uite, cu un evreu, așa și mi-o spus așa de Hristos…
– Și tu ce ai spus?
– Că o fi așa…
– În momentul ăla te-o părăsit Harul lui Dumnezeu și o intrat duhul hulei în tine. Și trebuie să faci multă pocăință pentru asta!
Și o început să se căiască ucenicul, să plângă, să-și ceară iertare și atunci s-o rugat Cuviosul Paisie pentru el și o văzut ieșind din gura lui ca un fum așa și a zis: “Uite, ăsta a fost duhul hulei, că ai îndrăznit să accepți ceea ce a spus evreul! Duhul hulei o ieșit acum din tine!”. Și l-a povățuit din nou și s-o căit și l-o primit înapoi ca ucenic. Deci vedeți, de multe ori, doar că încuviințăm hulele altora sau ce spun și deja ne părăsește Harul lui Dumnezeu. Ați înțeles, dragilor?
Căderea ucenicului, care doar a încuviințat hula evreului și îndată a pierdut harul, ne învață cât de primejdios este războiul nevăzut al gândurilor; Cuviosul Paisie l-a ridicat prin rugăciune, iar despre paza minții am stăruit în Războiul de gând.
Ajutorul dat de sfânt unui monah cu sufletul pierdut pentru neascultare
Și era un bătrân acolo în apropiere care avea un ucenic neascultător. Ce îi spunea bătrânul, el nu făcea, tot împotrivă. Tot i se părea că el știe mai bine ce trebuie să facă. Și o făcut și anumite păcate pe care nu și le-o spovedit la bătrânul lui. Și o murit așa ucenicul și știa bătrânul că și-o pierdut sufletul pentru neascultare și pentru toate astea. Și o început să roage la Dumnezeu: “Doamne, te rog, ce cu ucenicul meu, unde o ajuns? Că știu că o fost neascultător și uite, o făcut ce o vrut el”. Și după multe rugăciuni i s-a arătat că se chinuia în iad. “Doamne, te rog!”, s-o rugat bătrânul mult pentru el, și o spus că nu poate să-l scoată de acolo până când va fi judecat pentru că viața lui nu I-o plăcut deloc.
Și atâta s-o rugat bătrânul și până la urmă o văzut că nu-l iartă Dumnezeu pe ucenicul lui, că i s-o arătat de mai multe ori că nu-l iartă până nu va fi judecat. Atunci o venit la Cuviosul Paisie și o zis: “Părinte, roagă-te pentru ucenicul meu!”. Și a început cuviosul Paisie să se roage. Și i s-a arătat Hristos și a spus: “Dar am spus că nu-l iert până nu se va face judecata!” și atunci Cuviosul Paisie o spus: “Doamne, ai spus lucrul ăsta, dar la Tine se poate să faci judecata când vrei. Ce nu se poate la Tine, care ești atotputernic?”.
Și atunci, pentru că el avea trecere la Hristos, a zis: “Bine, Paisie!”. Și în momentul ăla s-au arătat mii de Îngeri, de Arhangheli și Hristos pe scaunul de judecată. Și a fost adus ucenicul acela, adică s-a făcut cumva judecata numai pentru ucenicul acela. Și atunci o fost judecat și o spus: “Bine, Paisie, pentru rugăciunile tale, uite ți-l dau ție, de acum nu se va mai chinui în iad!”. Și s-o terminat vedenia aceea. Și atunci o înțeles și Cuviosul Paisie și i-a spus la bătrân: ”Uite, l-o iertat Dumnezeu, dar nu pentru mine, pentru rugăciunile tale, pentru că o fost ucenicul tău”. Deci vedeți câtă îndrăzneală avea Cuviosul Paisie la Hristos și întotdeauna se smerea și se socotea nevrednic.
Sfântul Paisie cel Mare face dreptate în obște
Se spune că era un bătrân într-un loc, care făcea pe prorocul să spunem așa. Zicea că el are dar de la Dumnezeu, că el cunoaște dinainte. Și mai veniseră doi tineri călugări care trecuseră pe la Cuviosul Paisie și le-o spus să-și ia și ei o chilie și să se nevoiască și ei doi acolo. Schitul putem spune că era cum e și schitul nostru aici, cu case împrăștiate. Și se nevoiau câte unu, doi, trei în fiecare casă din astea. Iar duminica se întâlneau la biserica schitului unde se împărtășeau. Și așa s-or dus și cei doi tineri pe care i-o trimis Cuviosul Paisie și și-au făcut și ei o colibă acolo unde se nevoiau.
Dar pentru că duceau o nevoință foarte bună în fața lui Hristos și se nevoiau, diavolul îi pizmuia. Și atunci, la unul din cei care se nevoiau pe acolo, a început diavolul, să zicem așa, să intre în inima lui și s-o dus și o furat de la cineva lucrurile care le avea în chilie. Și acum celălat frate s-o dus la părinții acolo și o spus: “Uite, mi s-au furat lucrurile!”. Atunci părinții ce au zis? “Hai să mergem la părintele care e înainte-văzător să ne spună cine o furat lucrurile și s-au dus la bătrânul ăsta care spunea că e înainte-văzător. Zice:
– Cine a furat lucrurile, părinte?
– Păi, cine să le fure? Cei doi tineri călugări care au venit în schit aici și și-au luat o colibă aici, ei au furat lucrurile!”.
Și atunci imediat o dat porunca cel mai mare de acolo să fie aduși cei doi. I-au adus și cum să zice, i-o pedepsit și i-o băgat în temniță. Dacă era cu darul înainte-vederii, Cuviosul Paisie o văzut ce s-o întâmplat și o venit în schit acolo și toți părinții, cu bucurie mare:
– Părinte, bine a venit!
– Unde sunt cei doi frați tineri pe care i-am trimis aici?
– Păi, părinte, sunt niște hoți! Uite, au furat lucrurile fratelui și i-am închis.
– Da? Dar cine v-a spus că sunt hoți?
– Păi, uite, părintele cutare, bătrânul!…
– Părinte? De unde știi că sunt hoți?
– Păi eu am darul de la Dumnezeu și mi-o descoperit Dumnezeu!
– Da? Ai darul de la Dumnezeu? Ceea ce ai tu e de la diavol, ești înșelat! Și diavolul te-o înșelat să dai vina e cei doi.
Și atunci s-a rugat Cuviosul Paisie și o ieșit din el ca un fum așa, duhul înșelării. Zice: “Uite pe cine avea în tine, nu Duhul lui Dumnezeu! Trăiai sub înșelare și diavolul îți spunea toate lucrurile astea. Iar cei doi ucenici sunt nevinovați”. Și l-o luat pe cel mai mare din schit și i-o spus: “Vino să-ți arăt unde sunt lucrurile furate!”. Erau ascunse în pădure. “Uite lucrurile!”, dar zice: ”Nu pot să-l spun pe cel care le-o furat!”. Cumva, dacă Dumnezeu i-o descoperit toate unde sunt, nu o vrut să-l vădească, că întotdeauna părinții cei mari niciodată nu descopereau persoana care a greșit, îi acoperea. Și zice că dacă Dumnezeu nu o descoperit ca să fie prins, ”nici eu nu pot să spun lucrul ăsta. Luați lucrurile și dați-le fratelui, iar cei doi sunt nevinovați, lăsați-i să se ducă la coliba lor să se nevoiască!”.
Bătrânul care se credea înainte-văzător, dar era înșelat de diavol, ne arată cât de viclean lucrează vrăjmașul chiar și în chip de lumină; Cuviosul Paisie cel Mare i-a izgonit duhul înșelării, iar despre uneltirile celui rău am vorbit în Cum atacă diavolul.
Să nu arătăm răul niciodată, să nu mustrăm aruncând cu noroi
Ați înțeles, dragilor? Deci, sfinții mari niciodată nu vădeau lucrurile astea. Se spune că undeva era un frate tânăr, începător și în coliba lui mai venea o femeie. Ei, și unii or văzut lucrul acesta și s-or dus la ava cel mare și or spus: “Părinte, uite, acum chiar o intrat o femeie în coliba lui, nu se mai poate așa, trebuie să luăm măsuri!”. Și ava, care era cu viață sfântă, a venit și o intrat primul acolo și o văzut că fratele avea o ladă mare în care își păstra lucrurile. Și o priceput cu darul lui Dumnezeu că avea femeia ascunsă acolo când o văzut că-i vin toți la chilia lui. Și s-o așezat pe lada aceea și o spus: “Ia căutați în chilia fratelui!”. Și or căutat ăia în chilie peste tot, or răsturnat peste tot, n-au găsit nimic.
Și chiar de bănuiau ei că poate fi acolo, nu îndrăzneau să-i spună: “Ava, ridică-te! Dacă e în lada aia dedesubt?”. Și atunci o întrebat:
– Ați găsit ceva?
– N-am găsit, Ava!
– Dumnezeu să vă ierte, duceți-vă și nu-l mai judecați!
Și după ce or ieșit toți s-o uitat în ochii fratelui și o zis: “Ai grijă de sufletul tău și ia aminte că viața e scurtă și nu se știe când plecăm, ia aminte de sufletul tău!”. Și a plecat, fără să-l mustre, fără nu știu ce să-i zică sau să-l certe. Și fratele atunci s-o îndreptat, o lăsat să plece femeia aceea și de atunci și-o îndreptat viața. Deci, vedeți cum mustrau ei? Nu ieșind și țipând, că uite, nu știu ce și să arunce cu noroi în altul.
Da! Și pentru că am vorbit de împăratul Constantin cel Mare, când era împărat și era în viață, spune că or venit la el niște oameni cu plângeri și or spus: “Uite preotul cu tare, ce am auzit că face!”. Și atunci împăratul Constantin cel Mare s-o ridicat de pe tronul lui și a spus așa: “Să nu-mi fie mie a judeca pe preoții lui Dumnezeu, ei sunt slujitorii Lui și doar Dumnezeu se cade să-i judece!”. Și zice: “Mie ca împărat, dacă văd pe un călugăr sau pe un preot păcătuind, îmi scot mantia mea și-l acopăr ca să nu-l vadă ceilalți, dar las la judecata lui Hristos, că nu mi se cade mie a judeca”. Ați înțeles la ce măsură ajunsese când era în timpul vieții Împăratul Constantin cel Mare? Da, dragilor, cât de mult se ferea ei să judece!
Felul în care marii părinți acopereau greșeala fratelui, fără a o vădi, este rodul unei smerenii adânci; o definiție limpede a acestei virtuți, care însuflețea și viața Sfântului Paisie cel Mare, găsiți pe orthodoxwiki.org.
Cuviosul Paisie cel Mare i-o schimbat pe toți cei din jurul lui
Și să revenim la Cuviosul Paisie cel Mare. Se spune că într-un loc era un călugăr simplu. Și venise un eretic pe la el și i-o sucit mințile și i-o spus: “Ce atâta Sfânta Treime? Tatăl și Fiul, da, se cade să-I cinstim, dar pe Duhul Sfânt, nu!”. Și începuse să se schimbe mințile la mulți și o aflat cuviosul Paisie. Și atunci se spune că o împletit câteva coșnițe cu trei urechi. Adică vedeți că ele au două toarte din astea de dus, dar el le-o făcut cu trei și s-o dus acolo. Și se întrebau toți, era și bătrân acela și ucenicii:
– Ava, dar de ce au trei coșnițe și nu două?
– Pentru că așa este Sfânta Treime și așa cred și eu, că este Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt și noi să credem și să cinstim Sfânta Treime și de asta eu o cinstesc în toate felurile pe Sfânta Treime și am venit să vă arăt și vouă cum trebuie să o cinstiți pe Sfânta Treime.
Și le-au vorbit acolo, că na, toți îl apreciau, îl știau ca sfânt, până i-o schimbat pe toți, adică gândirea lor și i-o adus la credința adevărată, că avea putere prin Darul lui Dumnezeu. Multe minuni făcea cuviosul Paisie cel Mare, sunt multe în viața lui. Vedem că și la Pateric, e plin Patericul de învățături de la Cuviosul Paisie cel Mare și de minuni făcute în timpul vieții lui. Nu le mai țin minte pe toate că sunt foarte multe, dar am vrut așa în câteva cuvinte ca să vedeți ce sfinți mari avem ca mijlocitori acolo la Dumnezeu pentru noi. Lui i s-a arătat Hristos și-i vorbea față către față. Îi cerea ce voia prin rugăciune și îi împlinea Hristos la ce măsură mare o ajuns.
Cele trei toarte ale coșniței prin care Cuviosul Paisie cel Mare a mărturisit Sfânta Treime ne îndeamnă să prețuim lucrarea Duhului Sfânt, despre ale cărui daruri și rost am vorbit în Darurile și scopul Duhului Sfânt.
În ultima perioadă a vieții, Cuviosul Paisie cel Mare se nevoiește cu Sfântul Pavel
Se spune că o perioadă, când a ajuns în vârstă, s-o nevoit împreună cu Sfântul Pavel, care-l dusese, cum am spus mai devreme, la cuviosul Pimen. Și când i-o venit timpul Cuviosul Paisie cel Marea o plecat la Domnul. Iar Sfântul Pavel s-a dus și s-o mai nevoit în altă parte o perioadă și o plecat și el la Domnul. Și acum cuviosul Isidor, pe care îl găsim și la Pateric, s-o dus să ia moaștele cuviosului Paisie și să le aducă unde se nevoia el acolo și le-au pus pe o luntre. Când veneau pe apă, corăbioara asta, luntrea asta s-a oprit într-un loc și nu mai puteau merge mai departe. Și după multă rugăciune, le-a zis la vâslași: “Lăsați-o să vedem unde vrea Dumnezeu să ne ducă!”.
Și s-o apropiat de locul din muntele unde se nevoise înainte de a muri, Cuviosul Pavel. Atunci o ieșit pe uscat și-o apărut un stareț cu viață sfântă de acolo cu ucenicii și a spus: “Unde vă duceți? Pentru că ei în ultimul timp s-or nevoit împreună, ei nu vor să se despartă acum. Trebuie să luați și moaștele Cuviosului Pavel, să urcați în munte și să le găsiți și să le luați!”. Și atunci s-or dus, or găsit și moaștele cuviosului Pavel, le-au luat în corabie și împreună le-au dus. Cumva și-or dorit să fie nedespărțiți și după ce or trecut la Domnul. Și au fost duse undeva în Egipt, am înțeles că sunt la o mănăstire și acum, din asta Coptă.
Da! Vedeți ce sfinți mari și nevoitori existau în perioada din primele veacuri ale creștinismului în zona Egiptului și a Siriei? Îl avem pe Isaac Sirul, sfântul Efrem Sirul și mulți alții. A fost o oază foarte puternică, de călugări și de pustnici. Vedeți câte lucruri minunate ne-au rămas de acolo? Ne-o rămas Patericul egiptean, care e o frumusețe, în care se spune de mulți nevoitori, dar nu numai de faptele lor virtuoase, ci și de căderile multora. Spune cum un frate a ieșit din pustie să-și vândă rucodelia în cetate, iar la râu a întâlnit o femeie și intrând în vorbă cu ea și lungind vorba, a căzut în păcat cu ea. Da, ne spune Patericul egiptean, ne dă și exemple de căderi. Iar după aia căindu-se, s-o întors în pustie și o plâns mult timp pentru păcatul lui și l-o primit Dumnezeu. Ați înțeles, dragilor?
Moaștele Cuviosului Paisie cel Mare și ale Sfântului Pavel, nedespărțite până astăzi, ne poartă spre lumea pustnicilor pe care Sfântul Munte o ține vie; câteva adevăruri despre ea le-am limpezit în Mituri și adevăruri despre Sfântul Munte.
Ajutorul dat de sfânt unui frate căzut în păcat
Și chiar la Cuviosul Paisie cel Mare se spune că unul din frații care se nevoiau acolo, se nevoia la o chilie mai aproape de cetate. Nu era atât de în pustie. Și se ducea și își vindea rucodelia. Și mergând el în cetate de mai multe ori, tot trecea pe lângă o femeie evreică, care și ea vindea ceva acolo. Și au început să se placă unul pe altul din lucrarea diavolului și au ajuns să se iubească unul pe altul. El o renunțat la pustie și s-o mutat cu femeia aceea. Și nu numai că s-o mutat cu ea, s-o lepădat de Hristos, că i-a cerut să se lepede de Hristos că să fie cu ea și o trecut la legea lor.
Și după aceea zice, atât de mult ura legea asta, credința creștină, încât zice că îi lua capul în poala ei și căuta cu un bețișor printre dinți, nu cumva ți-a rămas de la Împărtășania lui Hristos, să ți-l scoți să nu mai ai nici așa ceva în gură, atât de mult ura credința creștină. Și părinților le-o fost tare milă de el și i-or spus cuviosului Paisie. Și el s-o rugat pentru el: “Doamne, salvează-l pe fratele ăsta care s-o pierdut!”. Și la scurt timp zice că femeia aceea o murit, iar fratele ăsta a început să se trezească că vedea părinți din pustie coborând și vânzându-și rucodelia. Și o spus “Ce-am făcut eu? M-am lepădat de Hristos, vai mie păcătosul!” și s-o întors înapoi în pustie și o venit la Cuviosul Paisie și l-o rugat să se roage pentru el.
Și se zice că l-o povățuit Cuviosul Paisie cum să se pocăiască, ce să facă să se îndrepte și l-o primit din nou cum se zice, în viața asta călugărească, ca să se căiască pentru faptele lui. Ați înțeles, dragilor? De asta am spus că multă putere a avut cuviosul Paisie și multă putere are și acum pentru cei care se roagă lui. E unul dintre cei mai mari sfinți și este acolo aproape de Hristos, că dacă Hristos îl asculta de când era în viață și îi împlinea rugăciunile, cu atât mai mult acum când e aproape de Hristos. Ați înțeles, dragilor? Și de asta e bine să-i cinstim pe sfinți, să ne rugăm lor, că ne ajută foarte mult pentru că ei sunt prietenii lui Dumnezeu.
Da, o să închei aici că deja m-am lungit mult. Vedeți, avem Sfinții, o avem pe Maica Domnului care e alături de Hristos și e permanent acolo Mijlocitoare pentru noi. De asta să știți că nu suntem orfani. Să ne rugăm la Maica Domnului, să ne rugăm la Sfinți și în felul ăsta prindem putere și putem merge mai departe! Da, dragilor?
Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții, amin!
Așa cum Sfântul Paisie cel Mare a izbăvit prin rugăciune pe fratele lepădat de Hristos, tot astfel Maica Domnului ne stă pururea Mijlocitoare; despre ocrotirea ei părintele Pimen Vlad istorisește în Minunile Maicii Domnului.
Întrebări frecvente
Sfântul Paisie cel Mare a fost un mare nevoitor din pustia Egiptului, în primele veacuri creștine, dintr-o familie cu șapte copii, dăruit lui Hristos încă din pruncie. Cuviosul Paisie a ajuns la o înaltă măsură duhovnicească, iar Mântuitorul i Se arăta și vorbea cu el față către față.
Părintele Pimen Vlad amintește că Sfântul Paisie cel Mare este pomenit pe 19 iunie. Cuvântul de față este rostit chiar în Postul Sfinților Apostoli, când părintele ne istorisește viața cuviosului.
Părintele Pimen Vlad explică faptul că numele de cel Mare nu se referă la statură, ci la măreția faptelor și a vieții. Sfântul Paisie cel Mare a primit această cinstire pentru sfințenia și darurile lui, prin care s-au mântuit mii de oameni.
După multe vedenii de la Hristos, Sfântul Paisie cel Mare a hotărât să nu mai guste hrană pământească, ci să trăiască numai cu Sfânta Împărtășanie, pe care o primea în fiecare duminică la Liturghia schitului. Ani de zile a viețuit astfel, întărit de harul lui Dumnezeu.
Prin pildele cu bătrânul înșelat și cu Împăratul Constantin, părintele Pimen Vlad arată că sfinții niciodată nu vădeau păcatul fratelui, ci îl acopereau cu dragoste. Sfântul Paisie cel Mare ne învață smerenia și neosândirea, lăsând judecata în seama lui Dumnezeu.
Pentru că, spune părintele Pimen Vlad, dacă Hristos îi împlinea rugăciunile încă din timpul vieții, cu atât mai mult acum, când Cuviosul Paisie cel Mare este aproape de Dumnezeu. Sfinții sunt prietenii lui Dumnezeu și mijlocitori puternici pentru cei care îi cinstesc.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
