Cum un creștin a încheiat epoca gladiatorilor (Sfântul Mucenic Telemah)

Urmăriți un frumos material despre puterea credinței și dragostei unui creștin care poate schimba realmente lumea și obiceiurile ei împământenite, doar prin jertfa pe care e dispus să o dea.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Cum un creștin a încheiat epoca gladiatorilor (Sfântul Mucenic Telemah)

Timp de peste o mie de ani, una dintre principalele surse de divertisment în lumea romană a fost lupta de gladiatori, în care oamenii se ucideau unii pe alții pentru amuzamentul mulțimii. Însă, odată cu răspândirea creștinismului, s-a pus capăt acestor spectacole sângeroase, după ce un sfânt puțin cunoscut a pășit în mijlocul arenei.

În zilele noastre, gladiatorii nu se mai ucid unii pe alții pentru distracția noastră. Însă suntem în continuare încântați de poveștile lor pe ecran, în filme și seriale, și putem întrevedea prin aceste relatări, cât de vastă a fost această îndeletnicire timp de peste un mileniu. Ea era atât de mare, încât echivala cu o industrie de mai multe miliarde de dolari, și este de necrezut că a putut lua vreodată sfârșit.

Apoi a venit creștinismul. Jocurile erau violente, crude și idolatre. Ele se împotriveau prețuirii pe care o acordau creștinii vieții omenești. La începutul secolului al III-lea, Sfântul Ipolit al Romei, a întocmit o listă a diferitelor îndeletniciri pe care le socotea vătămătoare pentru creștin. Cel care dorea să devină creștin în acele vremuri era întâmpinat de conducătorii Bisericii pentru o discuție, în care se lămureau, dacă persoana respectivă dorește cu adevărat să se facă creștin, dacă trebuie să fie primit și dacă este gata să-și schimbe viața pentru Hristos.

În acest document, Sfântul Ipolit scrie următoarele: „Dacă cineva este gladiator sau unul care îi învață pe gladiatori cum să lupte, sau vânător în spectacolele cu fiare sălbatice din arenă, sau dregător care se ocupă de jocurile de gladiatori, ori să înceteze, ori să fie lepădat”. Și da, o mare parte dintre gladiatori erau, de fapt, profesioniști plătiți. Aceștia erau oameni care căutau bogăție și faimă și care doreau să ucidă pentru sport. Istoricul creștin Tertulian a scris despre răul luptelor de gladiatori, într-o lucrare în care vorbește despre desfătările perverse și nelegiuite ale romanilor.

Tot în același veac, Sfântul Ciprian al Cartaginei scrie într-o scrisoare despre ura sa față de aceste jocuri: „Omul este ucis spre desfătarea omului, iar a ucide este o îndemânare, este o îndeletnicire, este o artă. Nu doar se săvârșește fărădelegea, ci se și învață”. Și scriitorul creștin Lactanțiu scrie împotriva prezenței creștinilor la aceste jocuri: „Dacă a fi de față la o ucidere înseamnă a avea parte de vină și privitorul este părtaș la aceeași vină ca și săvârșitorul, atunci în aceste măceluri ale gladiatorilor, cel ce privește nu este mai puțin stropit cu sânge decât cel ce-l varsă, nici nu poate fi lipsit de vinovăția vărsării de sânge cel ce a voit ca acesta să fie vărsat. De aceea, toate spectacolele trebuie evitate. Trebuie să lepădăm plăcerile vătămătoare, ca nu cumva, ademeniți de dulceața lor pierzătoare, să cădem în cursele morții.”

Iar Sfântul Augustin scrie despre căderea tragică a tânărului creștin Alipie, care venise la Roma ca să studieze, dar care a fost târât de prietenii săi la Colosseum, ca să vadă jocurile. Alipie s-a lăsat dus, făgăduind însă că nu se va uita. Își acoperă ochii, iar Augustin scrie: „De-ar fi acoperit și urechile!” Căci un om este ucis în arenă, iar mulțimea urlă. Atunci Alipie își deschide ochii, ca să vadă ce se întâmplase. Îndată ce a văzut sângele, a băut fără întârziere sălbăticie și nu și-a mai întors privirea. Ochii i s-au pironit. A sorbit nebunia. Fără să-și dea seama ce i se întâmpla, a găsit desfătare în lupta ucigașă și s-a îmbătat de plăcerea însetată de sânge. Nu mai era omul care intrase, ci doar unul dintre mulțimea căreia i se alăturase, și membru cu adevărat al cetei care-l adusese. După această întâmplare, Alipie a devenit un obișnuit al jocurilor. Este o privire sumbră asupra dependenței de violență care cuprinsese întregul imperiu. Este, de asemenea, o pildă puternică despre primejdia tovărășiilor celor rele și despre spirala patimii. Chiar și acum, în secolul al XXI-lea, istoria lui Alipie ne aduce aminte să evităm tovărășiile rele și orice fel de ispită. Să nu ne lăsăm duși în locuri unde am putea fi ispitiți. Totuși, povestea ne dă și nădejde, căci Alipie a aflat, în cele din urmă, calea de ieșire din întuneric din răutăți, și din ispite, și este pomenit în istorie ca Sfântul Alipie. Așadar, totdeauna există nădejde pentru oricine se prăbușește în robia patimilor. Se poate întoarce.

Nu avem consemnări despre sfinți care au fost forțați să devină gladiatori, dar avem multe consemnari despre sfinți aduși în arenă ca să fie uciși de fiarele sălbatice. Aceste momente erau parte din evenimentele care includeau luptele cu gladiatori. Aceasta era o altă secțiune a aceluiași tip de divertisment. Și avea loc in Colosseum precum și în alte arene ale Imperiului Roman. Când Constantin a acceptat creștinismul ca religie îngăduită, a încercat să oprească luptele de gladiatori. Dar hotărârea sa nu a fost înțeleasă astfel, ci a fost socotită o poruncă îndreptată nu împotriva gladiatorilor, ci împotriva foțării criminalilor să devină gladiatori. De aceea, luptele de gladiatori au continuat și în epoca creștină.

Dar mai târziu, în vremea împăratului Honoriu, un monah din provinciile Asiei, a sosit în cetatea Romei. Nu știm aproape nimic despre Sf. Telemah, însă acolo, la Roma, a urmat mulțimea, atras de zarva din Colosseum. A intrat în clădire, și-a croit drum prin tribune, în mijlocul strigătelor și al urletelor mulțimii, și a privit în arenă, unde a văzut doi bărbați luptând până la moarte. Telemah a rămas îngrozit și cutremurat de această purtare barbară și de mulțimea care urla și se înfierbânta în jurul lor. A căutat și a găsit o cale de a coborî chiar în nisipul arenei. A alergat în mijlocul ei și s-a oprit între cei doi gladiatori, împingându-i și strigând către mulțime. Voia să-i oprească de la ucidere. A strigat să afle oamenii despre răutatea acestui lucru, dar ei erau cuprinși de setea de sânge și, după cum scrie Sfântul Teodoret, „erau ațâțați de nebunia demonului care se desfată în aceste fapte sângeroase”.

Nimeni nu a vrut să-l asculte, iar Telemah a fost ucis pe loc, chiar acolo, în arenă. Nu știm cu siguranță dacă a fost ucis cu pietre de mulțime sau străpuns cu sulița chiar de unul dintre gladiatorii pe care încercase să-i salveze. A fost o priveliște înfiorătoare. Un călugăr sărman, fără apărare, ucis în arenă. Iar povestea s-a răspândit în tot Imperiul Roman. A ajuns curând la urechile Împăratului Honorius, care a înțeles că jocurile cu gladiatori trebuie să înceteze. Așa s-a și întâmplat, din acea zi. Ultima persoană care a murit în arenă nu a fost un gladiator, ci cineva mai curajos decât toți la un loc. Un călugăr sărman, despre care, în afară de acest singur fapt, poate nu vom ști niciodată nimic.

El este un puternic exemplu a ce poate face un om care urmează pilda lui Hristos. Ce se poate întâmpla când cineva împlinește ceea ce îi cere Dumnezeu. Poate salva mii de vieți. Poate pune capăt unui rău vechi de o mie de ani. Este o poveste cu mare putere. Ce erou desăvârșit avem în Sfântul Telemah!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!