Fost musulman explică de ce a părăsit islamul pentru Iisus

Urmăriți acest foarte interesant material în care un fost musulman, Nabeel Qureshi, istorisește modul în care s-a produs trecerea sa de la credința în Mahomed la credința în Iisus Hristos.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Fost musulman explică de ce a părăsit islamul pentru Iisus

Prima oară când am întâlnit un creștin pregătit să răspundă la asta a fost la facultate. Așadar, zdruncinasem deja credința multor oameni înainte de a ajunge la facultate. Ajung la facultate foarte încrezător în mine și întâlnesc un prieten. Prietenul acesta și cu mine participam împreună la un turneu de vorbire în public și dezbateri, împărțeam o cameră și, într-o seară, l-am văzut citind Biblia. M-am gândit: Bine, asta va fi distractiv. Hai să mai doborâm un creștin. Va fi amuzant.

M-am uitat la el – îl cheamă David – și i-am zis: David, îți dai seama că cartea pe care o citești nu este demnă de încredere? A fost schimbată de-a lungul timpului? El citea Biblia, a închis-o și mi-a spus: Continuă. Ar fi trebuit să-mi dau seama că discuția nu va merge în favoarea mea, dar am continuat.

David, Iisus vorbea aramaică, nu-i așa? Iar prima Biserică a fost în Palestina, la Ierusalim, în Israel, deci oamenii aceia vorbeau ebraică. Dar până când Noul Testament a fost scris, el a fost redactat în greacă. Așadar, ai o traducere a unei traduceri a cuvintelor lui Iisus, până să ajungă să fie consemnate. Iar Noul Testament care a circulat cel mai mult timp în Biserică nu a fost în greacă, ci în latină. Deci ai încă o traducere, apoi a stat în latină o mie de ani, până a ajuns în germană, iar din germană a trecut în engleză. De acolo avem KJV – o traducere a unei traduceri a unei traduceri a unei traduceri a unei traduceri. De aceea există atâtea versiuni: KJV, NIV, ESV, NASB și cine știe câte altele. Din atâtea versiuni ale Bibliei, cum pot ști care este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu?

Această argumentație funcționase cu mulți creștini, iar eu eram gata să-l văd prăbușindu-se sub greutatea ei. Dar David s-a uitat la mine și mi-a zis: Nabeel, lasă-mă să te întreb ceva. Acum câteva minute te-am auzit vorbind cu mama ta la telefon. Vorbeai în engleză? Nu, i-am răspuns. Dar când mi-ai spus ce ți-a zis ea, mi-ai spus în engleză. A fost o traducere coruptă? Nu.

Atunci, el a continuat: Nabeel, când vorbești mai multe limbi, poți lua un mesaj rostit într-o limbă și să-l traduci cu acuratețe în altă limbă, păstrând intact mesajul. Exact asta au făcut ucenicii: au ascultat cuvintele lui Iisus, indiferent de limba în care le-a rostit, și le-au scris în greacă. Iar din manuscrisele grecești ale Noului Testament, avem astăzi în posesia noastră peste 6.000 de copii. Și dacă nu am avea niciuna dintre aceste copii, avem în posesia noastră peste 10.000 de traduceri în latină, coptă și siriacă ale primelor manuscrise grecești ale Noului Testament. Iar dacă nu am avea nici aceste traduceri, avem peste 30.000 de citate din Noul Testament la Părinții Bisericii din primele veacuri, cu ajutorul cărora putem reconstitui aproape întregul Noul Testament de mai multe ori. Nabeel, cunoaștem cu certitudine mesajul Noului Testament original.

M-am uitat la el și i-am zis: David, inventezi. Am zis: Am vorbit cu zeci de creștini și nimeni nu mi-a spus vreodată asta. Crezi că inventez? Da, cred că inventezi. Atunci ar fi bine să aduci dovezi. Să-i dăm drumul!

De atunci, David și cu mine am început să discutăm aceste lucruri, dar o făceam în căutarea adevărului. De fapt, ne certam atât de mult, încât am hotărât să ne înscriem la aceleași cursuri, ca să stăm în fundul sălii și să ne contrazicem tot timpul. Ne vizitam unul pe altul acasă și studiam împreună ca să continuăm contrazicerea.

Iar de-a lungul timpului, pentru că am petrecut atât de mult timp împreună în căutarea adevărului, am devenit cei mai buni prieteni. Am ajuns să fiu unul dintre cavalerii de onoare la nunta lui. Am fost acolo când s-a născut primul său copil. Tot timpul acesta l-am petrecut cu el, apropiindu-mă tot mai mult de el, și astfel am știut că David ar fi în stare să-și dea viața pentru mine.

Iar atunci când poți avea încredere în cineva și acela îți propovăduiește Evanghelia, lucrul acesta are un impact foarte mare. Dacă nu știi că poți avea încredere în cineva și acela îți spune să-ți predai viața și să iei Crucea, de ce l-ai asculta? Dar dacă ai lângă tine pe cineva care încearcă să-ți dărâme concepția despre lume și știi că te iubește, atunci te vei angaja în discuție cu el și îl vei asculta. Așadar, acea prietenie a fost absolut esențială pentru ca eu să încep să ascult Evanghelia.

Și a durat mult timp. Nu a fost ceva ce s-a întâmplat peste noapte. Dar după aproximativ un an, am ajuns la concluzia: Bine, manuscrisele Noului Testament sunt demne de încredere. Nu credeam încă în Evanghelie. Era doar despre manuscrisele Noului Testament. Mi-a luat un an.

Dar mi-am dat seama că felul în care manuscrisele Noului Testament s-au înmulțit, felul în care au fost scrise și trimise în toată Biserica primară, nu a existat nimeni care să fi putut controla aceste manuscrise și să le modifice în așa fel încât o schimbare să nu poată fi detectată. Era imposibil. Așadar, după aproximativ un an, am ajuns la concluzia că nu era cu putință ca Noul Testament să fi fost alterat în mod uniform și nedetectabil. Imposibil.

Și m-am întors la David și i-am zis: Bine, David, văd că Noul Testament este vrednic de încredere, dar nu văd nicăieri în Noul Testament că Iisus ar fi afirmat că este Dumnezeu. Să nu uităm că acesta este cel mai mare obstacol pentru musulmani. Pentru că, așa cum spuneam mai devreme, musulmanii cred că Iisus este Mesia. Musulmanii cred că Iisus a fost cel mai minunat om care a trăit vreodată. Unii musulmani cred că El a fost singurul proroc fără de păcat, cu adevărat fără de păcat, care a umblat vreodată pe pământ.

Dar în clipa în care spui că Iisus este Dumnezeu, în ochii unui musulman, săvârșești cea mai mare blasfemie pe care ai putea vreodată să o săvârșești. Coranul spune foarte limpede, în Cap. 4, versetul 171, precum și în Cap. 5, versetul 72, că dacă crezi că Iisus este Dumnezeu, vei merge în iad. Nu există nicio discuție în acest sens în viziunea musulmană asupra lumii. Cap. 5, versetul 116, Îl înfățișează pe Iisus stând de vorbă cu Allah, iar Allah L-a întrebat pe Iisus: Le-ai spus vreodată oamenilor să se închine Ție? Iar El a răspuns: Nicidecum. Oare am dreptul să le poruncesc așa ceva? Așadar, ideea că Iisus este Dumnezeu este o blasfemie în islam. Iar ei încearcă să-L apere pe Dumnezeu atunci când spun că Iisus nu poate fi Dumnezeu.

Așadar, întrebarea pentru mine, acum că ajunsesem la concluzia că Noul Testament este vrednic de încredere, am zis: Bine, dar Iisus nu pretinde nicăieri că este Dumnezeu. Și atunci am început să studiez cu mai multă adâncime. Am început să cercetez lucrurile. Prietenul meu David mi-a dat întâi Evanghelia după Ioan și mi-a zis: Citește aici. Și, citind Evanghelia după Ioan, la Cap. 1, versetul 1, scrie că Iisus este Dumnezeu. Nu trebuie să mergi mai departe: La început era Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.

Ei bine, cine este Cuvântul? Te uiți la versetul 14: Cuvântul S-a făcut trup și a locuit între noi, și noi am văzut slava Lui. Privind aceste versete, încercam să găsesc o cale de a evita acel sens pentru că din copilărie mi se spusese că Iisus nu poate fi Dumnezeu, iar acum, crezând că Noul Testament este vrednic de încredere, cum ar putea să spună asta? Așa că modul în care mă apăram era spunând: Ei bine, Iisus nu spune aici că este Dumnezeu. Este Ioan, autorul. Vreau să văd unde spune Iisus că El este Dumnezeu.

Apoi, citind Evanghelia după Ioan, vezi lucruri pe care le spune Iisus, ca în Ioan, Cap. 8, versetul 58. Niște iudei Îl întreabă și-I zic: Încă nu ai cincizeci de ani și l-ai văzut pe Avraam? Iar răspunsul lui Iisus este: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam. Acum, când ești musulman, nu ai auzit niciodată expresia Eu sunt și nu știi ce înseamnă. Dar când cineva îți arată Ieșirea, Cap. 3, versetul 14, unde Dumnezeu îi spune lui Moise că numele Lui este Eu sunt Cel ce sunt, atunci începe să capete sens ceea ce spune Iisus.

Cineva L-a întrebat: Încă nu ai cincizeci de ani… Iar răspunsul lui Iisus este: Eu sunt. Eu exist din veșnicie, chiar și mai înainte de a fi fost Avraam. Da, pentru că El Își ia numele de Dumnezeu al lui Moise. Este destul de limpede. Dacă sunt musulmani care ascultă și cred că nu e convingător, mergeți la Ioan 20:28, unde cineva Îl numește pe Iisus Dumnezeu, iar răspunsul Lui este ceva de genul: În sfârșit, ți-a luat cam mult.

Așa că eu am zis: Lasă Evanghelia după Ioan, a fost scrisă prea târziu, nu e de încredere. Vreau să merg la prima Evanghelie, vreau să văd ce scrie mai la început. A pretins Iisus că este Dumnezeu? Din fericire, nu am timp acum să intru în toate detaliile, dar vă spun doar atât: punctul culminant al Evangheliei după Marcu, cea dintâi Evanghelie scrisă vreodată, este Marcu 14:62. În acest singur verset, Iisus face două, dacă nu chiar trei referiri la Vechiul Testament, spunând: Eu sunt […]. Și o face atât de clar, încât arhiereii își rup imediat hainele și zic: Ați auzit hula. Ce vi se pare vouă? Și de aceea au hotărât să-L răstignească. Și ar fi avut dreptate să-L răstignească, dacă n-ar fi fost Dumnezeu. Așadar, Iisus pretinde că este Dumnezeu.

Acum, închipuiți-vă ce se întâmpla în mintea mea: eu, ca musulman, ajunsesem la concluzia că Noul Testament este de încredere. Și în acest Noul Testament văd că Iisus pretinde că este Dumnezeu. Asta făcea tot ce învățasem vreodată despre islam să fie fals. Pentru că trebuia să-L cinstim pe Iisus, dar iată dovada că El a pretins că este Dumnezeu. Cum puteam face asta? Această tensiune interioară începuse să mă scoată din minți.

Până în acel moment, mă tot certam cu prietenul meu David, dar acum înțelegeam că această cercetare putea să-mi hotărască cursul vieții. Și am început să mă rog cu stăruință. În mijlocul acestor rugăciuni, m-am întors la David și i-am zis: Trebuie să am un criteriu clar, o temelie solidă care să arate ce anume face creștinismul să fie adevărat. Pentru că creștinii cred tot felul de lucruri, sunt multe denominațiuni, unii cred una, alții cred alta. Care este lucrul esențial care face ca miezul creștinismului să fie adevărat?

Și l-am găsit în Epistola către Romani, capitolul 10, versetul 9, unde Pavel spune: Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morți, te vei mântui. Nu știai că urmează un test rapid. Mărturisește cu gura ta că Iisus este Domn și crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți și vei fi mântuit. Pentru ca creștinismul să fie adevărat, Iisus trebuie să fie Dumnezeu, să moară pe cruce și apoi să învieze din morți.

Era un raționament foarte interesant. Pe când mă frământam cu aceste întrebări, eram în ultimul an la Facultatea de medicină și petreceam mult timp în secția de psihiatrie. Și fiind acolo, auzeam deseori oameni care, în delir de grandoare, îmi spuneau: Nabeel, eu sunt Dumnezeu. Iar eu le răspundeam: Avem o cameră pentru tine. Intră, te rog. A pretinde că ești Dumnezeu este considerat un semn de boală. Și în sec. I, dacă cineva pretindea că este Dumnezeu, răspunsul era același: Ești nebun!

Dar dacă omul acela spune apoi: Nu! Așteptați și vedeți! Voi fi omorât și a treia zi voi învia din morți, și aceasta este dovada mea pentru voi că Eu sunt Dumnezeu. Acum avem ceva de văzut! Învierea este dovada că ce a pretins Iisus, a fi Dumnezeu, este adevărat. Oricine poate pretinde că e Dumnezeu, dar dacă cineva pretinde că e Dumnezeu și apoi dovedește aceasta înviind din morți, atunci există Cineva în care să credem.

Așadar, întrebarea este: există dovezi că Iisus a înviat din morți? Dacă unii doresc să pună întrebări despre aceasta și vor să le adreseze în cadrul sesiunii de întrebări și răspunsuri, putem discuta mai pe larg. Dar, pe măsură ce am cercetat dovezile legate de moartea lui Iisus, am ajuns la concluzia că toate dovezile indică în mod unanim faptul că Iisus a înviat din morți.

Și în aceasta se află ceva foarte profund, căci, ca musulman, Coranul nu-ți îngăduie nici măcar să crezi că Iisus a murit pe cruce. Coranul spune în Surea An-Nisa, Cap. 4, versetul 157: Nu L-au omorât, nici nu L-au răstignit, ci așa li s-a părut lor. Așadar, Coranul neagă că Iisus a fost omorât prin răstignire.

Dar dacă studiezi istoria vieții lui Iisus – și nu mă refer la creștini care studiază istoria vieții lui Iisus, ci la istorici atei, sceptici sau agnostici, precum Paula Fredriksen, Marcus Borg sau Bart Ehrman, dintre care niciunul nu e creștin, toți spun că, dacă putem ști ceva cu certitudine despre viața lui Iisus, aceasta este că El a murit prin răstignire, în timpul lui Pontiu Pilat. Moartea lui Iisus este faptul cel mai sigur din viața Sa, din punct de vedere istoric, și numai aceasta pune sub semnul întrebării adevărul din Coranului.

Iar eu, ca musulman, a trebuit să mă lupt cu acest lucru. Și apoi am toate aceste dovezi că El a înviat cu adevărat din morți. Dacă doriți câteva dintre aceste dovezi, vă recomand să citiți cartea Cazul Învierii lui Hristos de Gary Hebermas și Michael Licona.

Așadar, văd aceste dovezi și văd cum se conturează un argument pentru dumnezeirea lui Iisus și pentru creștinism. Apropo, acest proces a durat trei ani de prietenia mea cu David ca să ajung aici, nu a fost o căutare de o noapte.

Așadar, David și cu mine ne întorceam acasă dintr-un loc foarte bărbătesc – eram la un bar de smoothie-uri. Pe drumul de întoarcere, David mă întreabă și zice: Nabeel, cercetăm asta de destul de mult timp. Unde crezi că stă cazul creștinismului de la 0 la 100, unde 0 înseamnă că nu este deloc adevărat și 100 înseamnă că este absolut adevărat, unde crezi că stă cazul creștinismului? M-am gândit la fiecare criteriu în parte. Ei bine, sunt sigur în proporție de 99 % că Iisus a murit pe cruce, cam 90 % sigur că a pretins că este Dumnezeu, 90 % sigur că a înviat din morți. Aș zice 80–85%, David.

Iar el aproape a scuipat smoothie-ul, ceea ce nu era deloc plăcut, pentru că era în mașina mea. Și s-a uitat la mine și a zis: Nabeel, de ce nu primești atunci Evanghelia? Iar eu i-am spus: David, pentru că sunt 100% sigur de islam; chiar dacă sunt convins în proporție de 80–85% de cazul creștinismului, cazul islamului este mai puternic. Și el s-a uitat la mine și a zis: Nabeel, nici măcar nu ai analizat în mod critic cazul islamului.

Iar eu am zis: Știu, dar sunt pur și simplu atât de sigur. Am auzit dovezi despre Coran încă din copilărie. Am auzit dovezi despre Mahomed încă din copilărie. Sunt sigur că islamul este adevărat. Și el zice: Ei bine, pune-l la încercare. A zis: Testează-l la același nivel la care ai testat creștinismul. Aceeași măsură de scepticism, aplică aceleași criterii istorice și apoi spune-mi la ce concluzie vei ajunge. Și am fost foarte încrezător. Am zis: Sigur, nicio problemă!

Și astfel am aplicat același nivel de scepticism, din punct de vedere istoric. Va trebui să fiu scurt, dar iată ce am descoperit. În ceea ce-L privește pe Iisus, am fost extrem de sceptic față de Evanghelia după Ioan, de exemplu, pentru că aceasta, potrivit savanților critici de astăzi, nu potrivit creștinilor, a fost scrisă între 60 și poate cel mult 70 de ani după moartea lui Iisus. Și de aceea am fost critic față de Evanghelia după Ioan. Prima dată când cineva a scris ceva despre viața lui Mahomed a fost la 150 de ani după moartea acestuia.

Iar persoana care a scris-o… de fapt acea carte s-a pierdut. Și ceea ce avem noi este scris de altcineva care a păstrat fragmente din acea carte și a zis: Am păstrat doar o parte din această carte, pentru că restul, am considerat că este pur și simplu de necrezut. Așadar, prima mărturie pe care o avem despre viața lui Mahomed apare mult, mult mai târziu decât prima mărturie pe care o avem despre viața lui Iisus și a fost susținută de cel care spusese că parte din ea nu părea de încredere.

Și am început să fac comparația punct cu punct. Bine, care este istoria Coranului în comparație cu cea a Bibliei? Cum arată viața lui Mahomed? Am fost învățat din copilărie că Mohamed a fost cel mai uimitor om care a existat vreodată. Fusesem învățat că Mohamed a fost un mare om de stat, un mare diplomat, un mare general, un mare conducător. Am fost învățat că a fost un soț bun, un apărător al drepturilor femeilor și un apărător al celor asupriți. Așa îl văd musulmanii pe Mohamed. Deci atunci când vezi musulmani cinstindu-l pe Mohamed, acesta este omul pe care îl cinstesc, acest om legendar grozav.

Dar când am studiat dovezile istorice, nu doar că erau târzii și nu chiar de încredere, ci, atunci când m-am uitat la ceea ce spuneau, Mohamed din paginile istoriei era foarte diferit de Mohamed din inimile musulmanilor. Și mi-am dat seama că trebuie să aleg între unul și celălalt. Iar dacă voiam să fiu cinstit și să urmez îndemnul lui David, aplicând criteriile critice ale istoriei, acesta era Mohamed care trebuia să cred că a existat: unul violent.

Și atunci mi-am zis: Nu mă pot încrede în Mohamed. Poate trebuie să mă încred în inspirația Coranului. Pentru că musulmanii cred în Shahada. Ca să devii musulman, trebuie să crezi în Shahada, adică: Nu există Dumnezeu afară de Allah, și Mohamed este trimisul Său. Așadar, nu există Dumnezeu afară de Allah, iar eu am încercat să sprijin acest lucru pe Coran, și că Mohamed este trimisul Său. Am încercat să sprijin acest lucru cercetând viața lui. Această parte nu a ținut, așa că m-am întors spre Coran.

Și am început să spun: Ei bine, Coranul trebuie să fie Cuvântul lui Dumnezeu. Și am apelat la toate acele argumente apologetice pe care le primisem din copilărie, potrivit cărora Coranul este Cuvântul lui Dumnezeu. Mi se spusese că Coranul nu s-a schimbat niciodată. Mi se spusese că Coranul conține minuni, cunoștințe științifice miraculoase. Mi se spusese că Coranul conține profeții despre viitor. Și, pe măsură ce am început să cercetez fiecare dintre aceste afirmații, tot cu aceeași privire critică pe care o folosisem față de creștinism, totul a început să se năruie.

Iar atunci când aplici – și spun asta acum, după ce am analizat multe viziuni diferite asupra lumii – când aplici același nivel de scepticism creștinismului ca oricărei alte concepții despre lume, creștinismul iese întotdeauna învingător. De fiecare dată. Și nu doar cu puțin, ci cu mult înaintea celorlalte.

Am avut o discuție chiar zilele trecute cu niște prieteni de la Oxford, care erau atei. Și îmi spuneau: Nabeel, am probleme cu creștinismul aici, aici, aici și aici. Iar eu le-am zis: Înțeleg asta. Dar aplică aceleași critici sceptice și ateismului. Și, deodată, pe chipurile lor s-a văzut că au înțeles. Căci începuseră să facă o comparație. Și, după cum spune Oz Guinness, contrastul este maica limpezimii. Iar când am comparat islamul cu creștinismul, am înțeles că acesta din urmă este cu mult mai presus.

Atunci lumea mea s-a prăbușit într-o criză pentru că nu puteam primi Evanghelia dintr-o dată. Dacă aș fi făcut aceasta, aș fi adus o mare rușine asupra familiei mele. Iar familiile musulmane provin adesea din culturi de onoare și rușine. Ca să înțelegeți, tot ce a făcut bunicul meu, tot ce a făcut străbunicul meu în propovăduirea islamului a fost ca să aducă cinste și mândrie în comunitate. Iar dacă nepotul și strănepotul lor s-ar fi făcut creștin, ar fi fost ca și cum aș fi nimicit toată cinstea pe care au dobândit-o ei în întreaga lor viață.

Și nu doar eu aveam să fiu privit cu dispreț de familia mea, ci și familia mea, mama și tatăl meu, care și-au petrecut întreaga viață îngrijindu-mă, dacă mă voi face creștin, le voi aduce rușine și le voi mânji numele în noroi, iar acum viețile lor vor fi nimicite din pricina hotărârii mele. Și astfel de gânduri fac extrem de greu pentru un musulman să ia în considerare să se facă creștin.

Pe lângă acestea, există ceva numit legea apostaziei în islam. În mod tradițional și, ca să fiu mai precis, toate cele patru școli tradiționale sunnite și toate cele trei mari școli tradiționale șiite învață că dacă părăsești Islamul, poți fi ucis în anumite împrejurări. Ele nu se înțeleg asupra împrejurărilor, dar sunt de acord că acest lucru se poate întâmpla. Așadar, un musulman trebuie să se gândească la faptul că poate își va pierde viața socială, cu siguranță, și poate chiar va distruge viața socială a familiei sale, și apoi poate va trebui să-și dea chiar și viața din pricina legii apostaziei. Iar chiar dacă te înșeli în toate acestea, Coranul spune că vei merge în iad. Totul este pus cu adevărat în balanță. Și aceasta face extrem de greu pentru cineva să părăsească islamul.

Așadar, în clipa aceea, am căzut în genunchi și am început să-L rog pe Dumnezeu în rugăciunile zilnice și în afara lor, cerându-i Lui: Dumnezeule, am nevoie să mi Te descoperi. Am căutat și se pare că islamul nu este adevărat. Iartă-mă, Te rog, că spun aceasta. Și se pare că creștinismul ar putea fi adevărat. Te rog să mă ierți că am spus aceasta. Îmi puteți spune cine ești?

Ca să vă ofer puțină înțelegere și o privire în cultura islamică, vălul nu este rupt așa cum cred creștinii. Potrivit islamului, vălul este încă ridicat. Musulmanii nu sunt în comuniune cu Dumnezeu. Nici măcar profeții nu au comunicat direct cu Dumnezeu. Profeții au vorbit cu îngerii, care au vorbit cu Dumnezeu. Așadar, musulmanii nu sunt pregătiți să primească pur și simplu descoperiri de la Dumnezeu. Ei nu au un asemenea statut, ei nici nu cred asta.

Dar există un singur mod prin care musulmanii așteaptă să audă direct de la Dumnezeu. Știe cineva? Prin vise. Musulmanii cred că pot primi vise de la Dumnezeu pentru călăuzire. Și Îl roagă pe Dumnezeu să le trimită vise pentru călăuzire. Există un tip special de rugăciune numită Salat al-Istikhara, în care musulmanii îngenunchează și spun: Dumnezeule, călăuzește-mă prin vise. Tatăl meu și-a ales slujbele pe baza acestora. Sora mea și-a ales soțul pe baza unor vise. Noi am hotărât când să ne mutăm pe baza unor vise.

Și, de altfel, unele dintre aceste vise s-au împlinit profetic. De pildă, mama mea, când s-a căsătorit cu tatăl meu, a avut un vis în care sădea patru semințe în pământ, iar două au crescut copaci, iar celelalte două nu. Ea merge la mătușa mea și îi spune: Tocmai am avut acest vis. Iar mătușa mea îi răspunde: Fericită ești tu, căci Dumnezeu ți-a vestit deja că vei fi însărcinată de patru ori și vei avea doi copii și două avorturi spontane. Au trecut 17 ani, și exact așa s-a întâmplat.

Am și istorisiri tulburătoare pe care le-aș putea împărtăși cu voi, dar nu avem timp. Acestea se întâmplă foarte des. De ce se întâmplă? Pot fi mai multe motive. Dumnezeu e Cel care trimite visele? Este altceva? Pot fi mai multe lucruri. Nu aceasta este ideea. Ideea este că musulmanii așteaptă să audă de la Dumnezeu prin vise și, la prima vedere, au temei să creadă aceasta.

Așa că eu L-am rugat pe Dumnezeu să-mi trimită vise și vedenii, și în cele din urmă am primit o vedenie și trei vise. Vă voi spune al doilea vis, pentru că acela a fost cel mai puternic pentru mine. Voiam ceva foarte limpede, iar Dumnezeu mi-a dat un vis foarte limpede. La acel moment trecuseră aproape patru ani de când David și cu mine începuserăm să discutăm despre creștinism și islam.

În vis, stăteam în pragul unei uși strâmte. Ușa era largă cât să încap eu și înaltă cât să intru. Și avea o anumită grosime, 1.5 – 2 metri. Era zidită din cărămidă, ca un arc. Când m-am uitat înăuntru, am văzut o încăpere pregătită pentru ospăț. Mese rotunde, oameni așezați la acest ospăț, bucatele erau puse pe masă, iar oamenii purtau haine de sărbătoare. Era ca un ospăț de nuntă și erau gata să înceapă să mănânce, dar nu începuseră încă. Toți priveau într-acolo, așteptând ca Stăpânul sau cel care va cuvânta să vină și să înceapă ospățul.

Și voiam să intru în acea încăpere, pentru că știam că acea încăpere este raiul, dar nu puteam, pentru că la celălalt capăt al pragului era prietenul meu David. Și el ședea și aștepta. Nu se uita la mine, dar îmi stătea cumva în cale. Nu puteam trece pe lângă el. Și i-am zis în vis: Credeam că vom mânca împreună. Iar el a zis: Nu ai răspuns. Și în vis am înțeles că trebuia să răspund invitației lui David ca să pot intra în rai.

Dar aici devine și mai tulburător. Când m-am trezit, l-am sunat pe David și l-am întrebat: Ce crezi că înseamnă visul acesta? Și era prima oară când auzeam cum cineva dă ochii peste cap la telefon. Și zice: Nabeel, visul acesta este atât de limpede. Nici nu trebuie să ți-l tâlcuiesc. Deschide doar Biblia. Și eu am zis: Ce vrei să spui? Iar el mi-a răspuns: Deschide la Evanghelia după Luca, Cap. 13.

David își cunoștea Scripturile, de altfel, și îmi dăduse o Biblie de studiu. Când am deschis la Luca, Cap. 13, am văzut scrise cu litere mari și îngroșate cuvintele: Ușa cea strâmtă. În clipa aceea mi-a tresărit inima, pentru că acesta era simbolul cel mai puternic din visul meu. Și am început să citesc.

O să parafrazez pentru voi. Iată ce spune: Și mergea Iisus prin cetăți și prin sate, învățând și călătorind spre Ierusalim. Și I-a zis cineva: Doamne, puțini sunt, oare, cei ce se mântuiesc? Iar El le-a zis: Siliți-vă să intrați prin poarta cea strâmtă, că mulți, zic vouă, vor căuta să intre și nu vor putea. Și vor veni alții de la răsărit și de la apus, de la miazănoapte și de la miazăzi și vor ședea la masă în împărăția lui Dumnezeu.

Străduiți-vă să intrați înainte ca Stăpânul să vină și să închidă ușa. Nu citisem niciodată acest pasaj din Biblie și am înțeles că Dumnezeu îmi dăduse un vis în care mă așezase chiar în mijlocul acestei pilde și îmi arătase unde mă aflam.

M-am uitat atunci la Dumnezeu și I-am zis: Dumnezeule, mai am nevoie de un vis. Să nu mă judecați, voi, creștinii. Am cerșit un alt vis, iar Dumnezeu mi l-a dat.

La sfârșitul verii aceleia, îmi aduc aminte că conduceam spre facultate. Eram deja în al doilea an de medicină. Prima discuție cu David o avusesem în primul an de facultate, iar acum începeam al doilea an de medicină. Până în acest punct avusesem trei vise. Aveam atâtea dovezi, aveam călăuzirea lui Dumnezeu, și totuși nu mă convertisem și iată de ce. În timp ce conduceam, i-am spus lui Dumnezeu: Dumnezeule, știu ce trebuie să fac, dar am nevoie de timp să plâng. Am nevoie de timp să plâng.

Plângeam cu suspine în mașină. Nu era o stare potrivită pentru a merge la cursuri. M-am întors în apartament și nu știam ce fac. Am scos Coranul și Biblia și am zis: Dumnezeule, dă-mi doar mângâiere. Am deschis Coranul și am început să citesc. Prima oară în viață, citeam Coranul nu din motive ritualice, ci ca să primesc un cuvânt de îndrumare personală. Căutând mângâiere, mi-am dat seama că nu există nici măcar un singur verset în Coran care să mângâie un om zdrobit, niciunul. Atunci am înțeles că această carte nu se aplică în viața mea.

Am închis-o și m-am întors la Biblie. Nu știam de unde să încep Biblia. Nu citisem vreodată Biblia pentru mângâiere personală. O deschisesem doar ca să o pot combate. Și am zis: Bine, voi începe cu Noul Testament. Am ajuns la Matei, Cap. 1. Am văzut o mulțime de genealogii și le-am sărit. Aveam o scuză. Eram musulman. Nu știu voi ce scuză aveați. Le-am sărit.

Nu mi-a luat mult să ajung la Matei, Cap. 5, unde scrie: Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Când am citit aceste cuvinte, mi s-au părut electrice pe pagină, ca și cum săreau de pe pagină și îmi trezeau inima. Așa simțeam. În timp ce le citeam, mă gândeam: Iisus a spus acestea pentru mine. Uitați de voi, El a spus asta pentru mine acum două mii de ani.

Și am început să citesc și în fiecare verset pe care începeam să-l citesc, simțeam că încep să am o conversație cu Biblia. Îi puneam lui Dumnezeu o întrebare, de exemplu: Doamne, cum pot să știu că auzi rugăciunile mele? Și apoi citeam nota de subsol din Biblia de studiu, care spunea: Dacă vrei să știi că Dumnezeu îți poate auzi rugăciunile, mergi la 1 Ioan 5. Și verificam acolo. Și astfel citeam Biblia, mergând înainte și înapoi.

Și am ajuns în cele din urmă la Matei, Cap. 10. Matei, Cap. 10, spune: Pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Dar pe oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și Eu înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.

Vedeți, aveam toate dovezile de care aveam nevoie. Aveam toată călăuzirea duhovnicească pe care o cerusem și acum primisem și mângâiere sufletească prin Cuvânt, știind că este Cuvântul lui Dumnezeu. Dar nu mărturisisem încă. M-am uitat la Dumnezeu și I-am zis: Doamne, dacă fac asta, va trebui să renunț la familia mea.

Următoarele versete din Matei 10 vreți să știți care sunt? Cel ce iubește pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Când am citit asta, am zis: Doamne, nu e vorba doar despre părinții mei, ci despre întreaga mea viață. Care sunt versetele următoare? Cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.

Da, Dumnezeu știe prețul. Prețul pe care musulmanii trebuie să-l plătească astăzi, prețul pe care poate va trebui să-l plătești și tu, dacă asculți acestea, nu este un preț nou. Este prețul pe care ucenicii au trebuit să-l plătească de la început. Este prețul pe care trebuie să fim gata cu toții să-l plătim, dacă vrem să-L urmăm pe Hristos.

Și astfel, m-am pus în genunchi și m-am rugat. Nimeni nu-mi spusese despre rugăciunea păcătosului. M-am rugat ca un musulman, dar am zis: Doamne, cred că Tu ești Iisus și mă supun Ție. Și Îți mulțumesc că mi-ai luat păcatele, că ai murit pe cruce și ai înviat din morți. Vreau să Te urmez cu viața mea. În acel moment, primisem cu mintea Evanghelia.

Dar nu cred că o înțelesesem cu adevărat încă, până câteva zile mai târziu, când l-am văzut pe tatăl meu plângând pentru prima oară în viața mea. Tatăl meu fusese 24 de ani veteran în Marina Americană. Pentru mine, el era ca un model al puterii. Era ca superman-ul meu. Și iată ce mi-a spus: Nabeel, astăzi simt ca și cum mi s-ar fi smuls șira spinării din trup.

Iar mama nu a zis nimic. Era ca și cum o lumină care fusese în ochii ei până în ziua aceea eu am stins-o. Și nu a mai fost la fel de atunci. Iar după acea discuție cu ei, am căzut în genunchi și am început să-I spun lui Dumnezeu: Doamne, de ce nu m-ai omorât? De ce nu m-ai omorât, Doamne? Pentru că, înainte ca ei să afle că sunt credincios, eram mântuit. Aș fi mers în cer dacă m-ai fi omorât. Aș fi fost fericit, Tu ai fi fost fericit, ei ar fi fost fericiți, cu toții am fi fost fericiți dacă m-ai fi omorât înainte să le spun. De ce nu m-ai omorât?

Și în clipa aceea, știți cum e când plângi și începi să repeți același lucru? Eu continuam să zic: De ce nu m-ai omorât? Și tot felul de lucruri ieșeau din fața mea – salivă, lacrimi, mucus – și ziceam: Doamne, de ce nu m-ai omorât? Și în timp ce repetam asta: De ce nu m-ai omorât?, am auzit aceste cuvinte: Pentru că asta nu este despre tine.

În clipa aceea, viața mea, teologia mea, totul s-a resetat. Și m-am ridicat de acolo și am ieșit afară. De altfel, plânsesem toată noaptea, deci era dimineața următoare. Am ieșit afară și, știu că sună clișeic, dar este adevărat – totul arăta altfel. Era același apartament, același copac, aceeași stradă, dar totul arăta altfel.

Și lucrul care arăta cel mai diferit a fost când am văzut pe cineva traversând strada. Văzusem asta de milioane de ori înainte, dar pentru prima oară mi-am dat seama că nu e doar cineva, ci cineva pentru care Dumnezeu a fost gata să moară.

Vă rog, gândiți-vă la asta: ca musulman, toată viața am crezut că Dumnezeu șade pe tronul Său și că nu va intra niciodată în această lume, ci că ne conduce de sus și ne-a dat porunci multe, iar la sfârșitul veacurilor ne va judeca. Dar această istorie ne spune că Dumnezeu a vrut să intre în această lume, într-o lume întinată, și a primit să trăiască ca un tâmplar, ca un muncitor de rând, și a vrut să trăiască printre oameni care, până la urmă, L-au trădat. Și apoi a primit să meargă la cruce și să sufere și să moară pentru păcătoși.

Dumnezeul nostru, Cel ce a zidit universul și toate stelele de pe cer, le-a gândit doar și au luat ființă, acest Dumnezeu a primit să moară! Și ne spune că ne iubește atât de mult, încât primește să moară pentru noi. Iată ce ne spune: Precum v-am iubit Eu pe voi, așa să vă iubiți și voi unii pe alții.

Iar dacă eu pot privi pe cineva trecând strada și să-l las să-și vadă de drum, fără să-l iubesc atât de mult încât să fiu gata să mor pentru el, atunci cum Îl urmez eu pe Hristos? Ce înseamnă să-L urmezi pe Iisus, dacă El a primit să moară pentru cei ce L-au rănit cu păcatele lor, iar eu nu sunt în stare de asta? Cum mai pot spune că sunt ucenic al lui Hristos?

Și în clipa aceea am înțeles ce este cu adevărat Evanghelia. Evanghelia nu este ceva ce doar auzi și crezi. Dacă nu-ți schimbă viața, înseamnă că încă nu te-a atins. Și atunci am înțeles că acest Dumnezeu merită totul. Această istorie merită să fie împărtășită cu prețul viații noastre. Și viețile noastre sunt în mâinile Lui. Iar dacă vom muri astăzi, vom fi primiți de El.

Sunt milioane, ba chiar miliarde de oameni pentru care acest lucru nu este așa. Și dacă am trăi fiecare clipă a vieții noastre pentru ei, abia atunci am cinsti cu adevărat pe acest Dumnezeu Care a primit să trăiască viața pe care noi trebuia să o trăim și să moară moartea pe care noi trebuia să o murim. Acesta este Dumnezeul nostru, și aceasta este istoria mea. Așadar, să ne rugăm împreună.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!