Sfânta Mare Muceniță Fevronia – p. Pimen Vlad

Sfânta Mare Muceniță Fevronia, prăznuită pe 25 iunie, este una dintre fecioarele care au strălucit în vremea prigoanei lui Dioclețian. Vă invităm să cunoaştem împreună viața Sfintei Fevronia: copilăria în mănăstirea de maici, nevoința și harul cu care i se lumina fața, curajul cu care a mărturisit pe Hristos ca Mire veșnic și chinurile pe care le-a răbdat. Vom vedea cum mucenicia Sfintei Fevronia a întors mulți oameni la credință și cum, până astăzi, Sfânta Fevronia rămâne ocrotitoare și prietenă a celor ce îi cer ajutorul.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Cum le-a rânduit Dumnezeu pe toate

Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși! Aici, un pic în pădure, la liniște, frumos. Am vrut un pic de umbră, mai vine câte o rază de soare, mai pătrunde, dar în livadă e mai mult soare, că e deschis, și am zis să caut un loc mai umbrit. Unde-s copacii mai mari e și mai multă răcoare, e mai odihnitor. Vedeți? Iarna căutăm un pic de căldură, de soare, vara căutăm un pic de umbră. Ce să facem? Le îmbinăm și noi oamenii, ca să ne fie bine nouă. Slavă lui Dumnezeu de toate! Iarna e mai frig și copacii își lasă frunzele. De ce se întâmplă asta? Fiind mai frig trebuie să poată pătrunde soarele mai mult, să poate încălzi. Vara, când e căldura mare, soarele tare, vedem că toți copacii înfrunzesc, ca să umbrească, să avem unde ne odihni și noi, unde ne bucura. Pământul are nevoie de căldură, tot ce punem noi în grădină, toate au nevoie de căldură. Dar ne-o lăsat Dumnezeu și loc de umbră. Vedeți cât e de bun Dumnezeu și cum le-a rânduit?

Câtă bunătate și rânduială a pus Dumnezeu în toată zidirea vom înțelege și mai limpede privind la viața Sfintei Fevronia; despre frumusețea și bunătatea cu care Dumnezeu a împodobit lumea am vorbit în Binele, adevărul și frumosul.

Sfânta Mare Muceniță Fevronia

Mai este un pic și se termină Postul Sfinților Apostoli. Despre Sfinții Apostoli am vorbit în altă filmare, nu mai știu, cu un an – doi în urmă, așa că nu o să mai vorbesc acum despre asta, dar o să încerc să vorbesc despre altceva: despre o Sfântă Mare Muceniță care se prăznuiește pe 25 iunie: Sfânta Mare Muceniță Fevronia. Cu mulți ani în urmă când am citit viața ei, mi-o plăcut foarte mult, dar uite că nu-i venise timpul să vorbesc despre ea. Acum, recitind un pic viața ei am zis că trebuie să vorbesc de ea un pic. Chiar de este scrisă în Viețile Sfinților, am zis că trebuie, măcar un pic, să o povestesc eu, așa cum îmi place mie, cu drag, cum știți, când vorbesc despre un sfânt, pentru că sfinții sunt prietenii noștri. Ea a trăit tot pe timpurile de la primele veacuri creștine, când s-o umplut calendarul de sfinți mucenici, pe timpul prigoanelor, pe timpul lui Dioclețian, care o fost unul din cei mai mari prigonitori, care o ucis mii, sute de mii de creștini. Să începem cum se zice, istoria, că e lungă și o să vă zic cât o să țin și eu minte, că am memoria scurtă, știți. Acolo era un om în funcție mare, am scris eu pe foaie numele, ca să nu mă încurc, un eparh pe nume Antim, care era în cinste mare la împărat. El era păgân, dar soția lui era creștină. Era o creștină sensibilă, cu atenție și avea un băiat, pe care îl chema Lisimah și l-o crescut în credința creștină. În special mama lui l-o sfătuit mereu, l-a povățuit, chiar dacă nu era botezat. Dar, iubindu-și mult mama, a început să iubească și credința creștină.

Fiindcă ne aflăm încă în Postul Sfinților Apostoli, când o pomenim pe Sfânta Mare Muceniță Fevronia se cuvine să cinstim și pe verhovnicii apostoli, despre care găsiți o privire cuprinzătoare pe OrthodoxWiki, la pagina Apostolul Pavel.

Lisimah rămâne fără părinți și preia rangul înalt al tatălui

Dar îi era frică și de tatăl, de eparh, care era foarte aprig în credința elinească, cum îi spunea. Doar că mama lui Lisimah o murit și, nu după mult timp, s-o îmbolnăvit și tatăl lui. Deja era mare Lisimah acum și l-o chemat pe fratele lui, Selim. Și i-o spus așa: “Uite, frate, eu sunt bolnav, îs pe patul de moarte, nu mai am multe zile, după cum mi-o spus doctorul. Te rog să ai grijă de fiul meu.” Chiar dacă ajunsese la 20 de ani, era la vârstă, cum se zice așa, în putere. “Și te rog să ai grijă de el, ca de fiul tău”, pentru că Selim nu avea copii. Și i-o promis că are grijă de el și, într-adevăr, după moartea eparhului, l-o luat în grijă pe el. Și i-o mai spus: “Vezi că eu de mic l-am logodit cu o tânără a unuia cu funcții mari, de acolo, la un senator, vezi, să-i faci și căsătoria cu fiica cu care am vorbit cu părinții ei, deși tot din neam bun.” Ei, o murit el, ei s-or dus la împărat, că o fost chemat și o aflat de moartea tatălui lui și l-o pus pe Lisimah, cum se zice, i-o dat funcția mare, funcția aceea pe care o avut-o și tatăl lui. Atunci Selim, care era cum ar fi unchiul lui, zice:

Împărate, dă-mi voie să-l căsătorești

Nu. Prima dată o să vă trimit în părțile răsăritului, pe acolo, ca să ucideți toți creștinii care sunt acolo. Pentru că eu am auzit oarecum așa o veste, că Lisimah ar cam fi creștin. (El încă nu era botezat, dar fusese povățuit de mama lui în credința asta.) Vreau să mă încredințez că nu e adevărat ceea ce s-o spus de el și vreau să ucideți creștinii și la întoarcere îți dau voie să se căsătorească.

Lisimah a primit sămânța credinței de la mama lui, semn cât de mult cântărește credința deprinsă în familie, aceeași pe care avea s-o vadă desăvârșită în Sfânta Fevronia; despre rolul de neînlocuit al familiei am vorbit în Familia ca instituție de învățământ.

Trimiși de Dioclețian să prigonească creștinii

Și atunci, na, ei, de frica împăratului, că era foarte dur, a zis: “Bine, împărate, cum spui.” Și i-au dat oștire multă lui Lisiman și o mai luat un comite cu el, pe care îl chema Prim. Și l-o luat și pe omul de credință, dar care era și el, așa să spunem, creștin în ascuns, adică fără să fie botezat, dar cu multă evlavie, așa, față de Dumnezeu, față de creștini. Și o plecat în misiunea asta în care i-o trimis împăratul. Dar Selim, era foarte dur. Nu voia să audă de credința creștină, era un prigonitor înrăit. Și or ajuns ei în părțile Mesopotamiei și o dat ordin să fie chinuiți toți creștinii. Deci îi ucidea, intrase spaima în toți acolo în zonă, atât de mult rău făcea. Și ceilalți nu încercau, nu îndrăzneau să se opună, dar Lisimah împreună cu Prim, comitul, încercau, pe mulți pe care îi prindeau ostașii, ei porunceau să îi elibereze. Unde aflau că sunt creștini sau la biserici, trimiteau de veste prin oameni din credință: “Fugiți și vă ascundeți, că mâine vin ostașii lui Selim ca să vă aresteze, să vă ucidă.” Și așa, în felul ăsta, salvau mulți creștini, cum puteau și ei. Și după aceea s-au dus în altă cetate, într-o cetate numită Palmira. Acolo au ucis foarte mult și după aceea au mai trecut în următoarea cetate, numită Sivapol. Și acolo, când se apropiau de cetate, s-o auzit, vine Selim care în celelalte cetăți o făcut dezastru. Și atunci chiar episcopul o dat ordin: “Cine poate să se ascundă, să se ascundă, să se ferească din calea lui până trece valul ăsta și pot pleca de acolo.” Și toți creștinii, cum au putut, s-au ascuns și chiar episcopul s-o retras și el într-un loc așa, în afara cetății, mai sigur, mai la pustie, ca să evite cât se poate contactul cu Selim.

Prigoana lui Dioclețian arată cum lucrează cel rău prin oameni împotriva credincioșilor, aceeași ură pe care avea s-o înfrunte mai târziu Sfânta Fevronia; despre felul în care ne luptă vrăjmașul am vorbit în Cum atacă diavolul.

Fevronia crește de la 2 ani într-o mănăstire de maici departe de lume

Ajungând Selim acolo, normal că creștinii încă erau mulți și în diferite funcții au început, prin oameni de încredere să afle care sunt creștinii și o început să-i ucidă, să-i chinuiască, făcea dezastru în cetate. Și s-o aflat că este și o mănăstire de fecioare mai la pustie acolo, care are 50 de maici. O mănăstire de maici că erau și venite de tinere, altele mai la anumite vârste, erau de toate categoriile acolo. Dar duceau o viață sfântă, cu nevoință multă acolo. Și era o, să spunem așa, Platonida, care a înființat mănăstirea, care le-o povățuit, care le-o format. Și la scurt timp ea plecase la Domnul. Și atunci acolo, ca stareță, rămăsese Vrienia, că era în vârstă și era foarte duhovnicească. Și ce mai avea ea în mănăstire? Adusese pe o nepoată de-a ei, căreia îi muriseră, cum ar fi, părinții ei, și rămăsese nepoata asta de la 2 ani orfană și o adusese în mănăstire. Și o crescuse, cum se spune, ca pe lumina ochilor acolo în mănăstire, dar fără să aibă contact cu oamenii. Fără să o vadă oamenii și fără să o vadă ea pe oameni. Că spune că era de o frumusețe cum nu se mai văzut în zona aceea. Și pentru că ducea o viață din asta în nevoință, îi și strălucea fața. Și atunci, pentru că ele făceau multă nevoință, când veneau mireni la biserică, Fevronia, avea un loc închis, unde nu putea să vadă pe ei și nici să fie văzută. Deci ea până la 20 de ani ea nu o văzut față mireană, decât doar pe maici, și nici mirenii nu or văzut-o până atunci. Se spune că vinerea nu făceau muncă deloc, trăiau numai în rugăciune și în citiri duhovnicești. Și veneau multe femei evlavioase ca să asculte sfaturile astea și o puneau de multe ori pe Fevronia să le citească, dar era într-un loc separat, doar o auzeau și nu o vedeau și nici ea nu le vedea pe ele. Deci o păzise într-o viață așa și o formase duhovnicește foarte bine. Și se dusese vestea despre ea și veneau din ce în ce mai multe femei creștine să asculte învățăturile ei, că era plină de har.

Nevoința aspră a celor cincizeci de maici, în mijlocul cărora a crescut Sfânta Fevronia, este aceeași tradiție monahală pe care o păstrează până azi Sfântul Munte, despre care puteți citi pe OrthodoxWiki, la pagina Muntele Athos.

Fevronia rămâne cu câteva maici în mănăstire în timpul prigoanei

Ei, ajungând la momentul ăsta maicile i-o zis maicii starețe: “Uite, o ajuns prigonitorul în cetate și face dezastru și în curând o să ajungă la noi. Dă-ne voie să plecăm din mănăstire să stăm ascunse până trece valul ăsta”. Și ea zice: “Dar unde să vă duceți? Slujim lui Hristos aici, ce o să pătimim, o să pătimim!”. Dar una dintre ele zice: ”Bine, dar multe dintre noi sunt tinere. Uite, Fevronia are 20 de ani, Procla, care are 25 de ani. Ce-o să faci cu ele, dacă o să le batjocorească? Bine, pe noi, cele mai în vârstă o să ne ucidă, dar cu ele?”. Ea zice: ”Ne încredințăm în Lui Hristos!”. Dar una din ele zice: ”Nu, maică, lasă-ne să plecăm!”. Zice: ”Bine, cum vreți voi, dacă vreți să vă retrageți, retrageți-vă, eu rămân aici!”, pentru că Fevronia era și bolnavă în momentele acelea. Era la pat, că ea mânca o dată la două zile, făcea multă nevoință. Și atunci maica Procla s-o dus la Fevronia și zice: ”Uite, nu ne lasă maica să plecăm din cauza ta”. Și ea spune: ”Hai să răbdăm pentru Hristos!”, dar ele tot nu s-au învoit și au plecat. Și atunci bătrâna stareță, Vrienia o rămas acolo cu Fevronia și a mai rămas Tomaida, o maică foarte smerită, foarte ascultătoare și care ținea mult la maica Fevronia, iar ea mai târziu a scris viața Sfintei Fevronia. Și au rămas în rugăciune: ”Să rânduiască Dumnezeu ce va vrea” încuind porțile mănăstirii.

Cuvintele stareței, “Să rânduiască Dumnezeu ce va vrea”, sunt cheia întregii vieți a Sfintei Fevronia, o deplină predare în voia lui Dumnezeu, temă pe care am limpezit-o în Voia lui Dumnezeu.

Selim află de mănăstire și trimite oșteni

Bineînțeles, nu a trecut mult și Selim o aflat de la un slujitor de încredere, că este undeva o mănăstire în pustie care are multe maici acolo și imediat o dat ordin să se ducă să le prindă. Și când s-au dus acolo au fărâmat porțile mănăstirii, ușile bisericii și le-au găsit în biserică. Erau numai ele trei. Între timp, au aflat și comitul Prim și cu Lisimah ce o făcut Selim. Comitul Prim s-o dus repede și i-o certat pe ostași: ”Cine v-o poruncit să vă purtați așa? Lăsați-le în pace și imediat să vă retrageți de aici!”. Și s-or retras de acolo după ce i-o mustrat și le-o lăsat în pace pe ele. După aceea le-au zis la maici: ”De ce n-ați fugit și voi? Trebuia să plecați din calea lui Selim că e foarte sălbatic!”. Și ele i-au spus: ”Unde să ne ducem? Noi rămânem pentru Hristos aici!”. Și atunci ei s-au întors și nu i-au spus nimic lui Selim, doar că nu erau decât câteva bătrâne, ce să faci cu ele?. Dar i-o zis lui Lisimah: ”Am întâlnit o tânără acolo la mănăstire, ca să spun adevărul, n-am văzut în viața mea femeie mai frumoasă și nu numai atât, îi strălucea fața, îi lumina. Așa ceva n-am văzut în viața mea. Dacă aș fi locul tău, cum ești tu tânăr și necăsătorit, pe ea aș lua-o în căsătorie”. Și atunci Lisimah o spus: “Cum poți să te gândești la așa ceva, ca să îndrăznesc eu să mă apropii de una din miresele lui Hristos, care s-a dăruit lui Hristos? Niciodată nu o să fac așa ceva!” și o lăsat situația așa.

Răspunsul maicilor, că rămân pentru Hristos acolo, izvorăște din aceeași smerenie care o ținea neclintită pe Sfânta Fevronia; despre puterea ascunsă a smereniei am vorbit în Smerenia, accesul și puterea.

Sfânta Fevronia este adusă la Selim

Dar unul din soldații aceia care-i era fidel lui Selim, s-a dus și i-a spus: ”Auzi, acolo la mănăstire nu-s numai două bătrâne, este și o tânără frumoasă cum n-am văzut în viața mea!”. Când o auzit Selim a trimis soldați să le aducă. Zice: ”În special pe tânăra aceea vreau să mi-o aduceți încoace!”. Și s-au dus soldații și au luat-o pe Sfânta Fevronia i-au pus lanțuri la mâini, la picioare și au adus-o cu forța. Și stareța și cu Tomaida ziceau: ”Luați-ne și pe noi!”, dar soldații au zis: ”În privința voastră n-avem niciun ordin. Nouă Selim ne-a poruncit ca pe ea să o aducem!”. Și atunci stareța fiind și în vârstă, a rămas la mănăstire să se roage la Dumnezeu, dar mai întâi o povățuit-o și o sfătuit-o pe Sfânta Fevronia să aibă grijă și ea o spus: ”Maica mea, atâția ani m-ai învățat să mă dăruiesc cu totul lui Hristos și am nădejde că Hristos nu mă va lăsa, că eu sunt dăruită Lui, nu mă voi lepăda de El și voi răbda toate muncile” și o plecat, iar Tomaida, ca să poată să o urmeze, s-o îmbrăcat în haine mirenești și în felul ăsta venea în urma ei ca să poată și ea să fie acolo la nevoința Sfintei Fevronia.

Faptul că Sfânta Fevronia s-a socotit mireasă a lui Hristos, iar nu a vreunui om, atinge însăși taina alegerii dintre monahism și căsătorie, pe care am cântărit-o în Monahismul sau căsătoria.

O mireană o întâlnește pe Fevronia în mănăstire și toată familia se botează

Dar înainte de a se întâmpla lucrurile astea, exista în cetate o tânără pe nume Ieria, care era foarte frumoasă și foarte bogată. Îi murise soțul chiar la șapte luni după căsătorie și o auzit de la alți creștini și slujnicele ce avea ea, că există la mănăstire o tânără care vorbește atât de frumos și plină de har. Și o venit și ea la mănăstire și a rugat-o pe stareță: ”Te rog, lasă-mă și pe mine să o întâlnesc pe Fevronia și să o ascult, că aș vrea și eu să mă folosesc de învățăturile ei, că eu sunt cu credința elinească și poate că prin învățăturile ei mi se luminează și mie mintea să îmbrățișez și eu credința creștină”. Și atunci stareța, văzând lacrimile și insistențele ei, zice: ”Bine, te las, dar pentru că Fevronia nu a văzut niciodată femeie mireană cu haine mirenești, o să te îmbrac în haine călugărești și în felul ăsta o să poți sta de vorbă cu ea”. Și a îmbrăcat-o în haine călugărești și atunci s-o întâlnit cu Sfânta Fevronia, care o povățuit-o, i-o povestit, i-o citit din cuvinte duhovnicești, iar Ieria se zice că primise Har de la Dumnezeu și plângea continuu, iar după multe ore ascultat povețe s-o retras. Fevronia o întrebat-o pe Tomaida:

Auzi, cine era maica asta? Că atât a plâns la cuvintele astea de parcă nu le-o auzit în viața ei.

Dar nu o știi?

Nu o știu.

E doamne Ieria din cetate, cea de viță nobilă.

N-am știut, dar dacă așa o hotărât maica stareță!… Și atunci Ieria s-o retras la casa ei și s-o dus la părinții ei și le-o spus: ”Atâta Har și bucurie am primit de la maica Fevronia, încât vreau să îmbrățișez și eu credința creștină!” și o început să le vorbească și lor de credința creștină până i-o înduplecat și pe părinții ei să se boteze. Și s-au dus împreună toți trei la episcop și o fost botezată și Ieria și părinții ei. Deci astea au fost înainte de a ajunge Selim prigonitorul acolo, iar ea era acum creștină.

La judecată și la chinuri: Sfânta Fevronia înaintea lui Selim

Ei, când Sfânta Fevronia o fost dusă la chinuri acolo, o aflat și Ieria și o ieșit repede din casa ei, i-o rugat pe părinți: ”Lăsați-mă să mă duc și eu acolo să o văd pe maica mea care m-o ajutat atât de mult, să o încurajez, să-i fiu alături!”. Și au lăsat-o părinții și s-o dus. Acolo s-o întâlnit cu Tomaida și au stat amândouă să vadă cum va fi judecată Fevronia. Și atunci Selim l-o pus pe Lisimah să o întrebe:

Care-ți e numele tău?

Cel pe care mi l-o dat Hristos, de creștină!

Nu, numele tău!

Numele pe care mi l-au dat părinții e Fevronia, iar credința mea este credința creștină. Și atunci, văzând Selim că prea îi vorbea cu blândețe, o început să o amenințe el: „Dacă te lepezi de credință, uite, îl vezi pe tânărul ăsta, pe Lisimah? E nepotul meu! Vezi că e frumos, e bogat. Dacă te lepezi de credința creștină, chiar dacă el e logodit cu alta, cu fiica unui senator, rup logodna și te căsătoresc cu el!”. Atunci Sfânta Fevronia i-o spus: ”Eu am Mire nemuritor în Ceruri pe Hristos, care nu moare niciodată și bogăția Lui e nesfârșită și abia aștept să mă duc la El! Nu-mi trebuie nimic din cele ce-mi făgăduiești tu!”. Și atunci a poruncit Lisimah să o chinuiască și a întins-o așa ca pe un grătar, o legat-o și de dedesubt o pus foc puternic, iar deasupra o poruncit la slujitori să o bată cu toiegele și o chinuit-o mult timp așa.

Mărturisirea că are Mire nemuritor în Ceruri arată unde își pusese Sfânta Fevronia toată fericirea; despre fericirea adevărată care se află numai în Hristos am vorbit în Fericirea adevărată este în Hristos.

Sfânta Fevronia rabdă toate chinurile la care este supusă

După aceea o ridicat-o și o atârnat-o pe un lemn și o început să-i scrijelească coastele, să o taie și o tot întreba:

Te lepezi de Hristos?

Niciodată! De Hristos al meu, niciodată! Și o chinuit-o mult, încât toți oamenii din cetate strigau: ”Dar oprește chinurile! Cum îi faci așa ceva?”, că el puse să-i taie și limba. Mai ales femeile creștine care știau cât de frumos le-o vorbit și le-o povățuit, acum au început să țipe toate: ”Nu face așa, nu-i tăia limba!”. Până la urmă s-o înduplecat Selim și o spus: ”Bine, nu-i tăiați limba, dar tăiați-i sânii!”. O dezbrăcase în pielea goală și îi zicea:

Uite, te-am făcut de rușine în fața tuturor!

Nu m-ai făcut de rușine!

Da, pentru că ești frumoasă îți place să te vadă lumea!

Nu! Pe mine nu m-a văzut nimeni goală niciodată! Eu de la 2 ani sunt în mănăstire! Te înșeli! Dar eu pentru Hristos le rabd pe toate!

Chinurile pe care le-a răbdat Sfânta Fevronia pentru Hristos își găsesc un ecou și în mucenicii mai apropiați de noi; vă recomand cu căldură mărturia despre viața Sfântului Valeriu Gafencu.

Ieria îl înfruntă pe Selim

Și atunci Selim o pus un soldat și a tăiat cu briciul sânii, cu totul, de curgea sângele din ea. Și după aceea o poruncit: ”Să-i scoateți și dinții!” și au început să-i scoată toți dinții cu cleștele, de i s-o umplut gura de sânge. Și atunci a chemat un doctor să-i pună o soluție în gură să oprească sângele, că voia să o chinuiască cât mai mult. Și iar o început să o amenințe și tot așa, iar ea se ruga acolo cu credință. Și atunci, văzând toate chinurile astea, Ieria nu a mai răbdat, o ieșit în față și a spus: ”Nemilostivule, nu ți-e rușine? Și tu ai avut o mamă care te-a purtat în pântece! Și tu ai supt la sânii ăștia pe care i-ai tăiat! Nu ți-e rușine, nemilostivule?”. Și atât s-o enervat Selim și o poruncit: ”Prindeți-o și chinuiți-o și pe ea!”.

Îndrăzneala cu care Ieria l-a mustrat pe Selim s-a născut din virtutea pe care o deprinsese de la Sfânta Fevronia; o privire patristică asupra smereniei lucrătoare găsiți pe OrthodoxWiki, la pagina Smerenia.

Chinurile Sfintei Fevronia au continuat. Mulți s-au folosit și s-au întărit în credință

Și atunci, până să o ia soldații să o chinuiască, cineva i-a șoptit: ”Nu îndrăzni, că e fiica unora din cei mai mari ai cetății și s-ar putea să se răzvrătească tot poporul dacă te atingi de ea!”. Și atunci Selim doar o amenințat-o și o lăsat-o în pace. Dar o poruncit în continuare ca Sfintei Fevronia să-i taie mâinile și după aceea să-i taie picioarele. Și zice: ”Să-i taie picioarele de la genunchi!” și tot lovea soldatul și nu se tăiau. Până la urmă cu greu o reușit să-i taie piciorul. Toată lumea plângea și mulți au plecat de acolo când au văzut chinurile. Și atunci Sfânta Fevronia cu ultimele puteri, o întins și celălalt picior să i-l taie. Vă dați seama, mâinile-i tăiate, chinuită, arsă peste tot și cu ultimele puteri o întins să-i taie și celălalt picior, și i l-o tăiat și pe acela fără milă. Selim, când a văzut că nu poate să o înduplece, o poruncit să-i taie capul și i-o tăiat capul Sfintei Fevronia și așa și-o dat sufletul lui Hristos. Vă dați seama, o tânără de 20 de ani să privim acum, cât o răbdat ea pentru Hristos? Și nu numai atât, câți oameni o întors la Hristos prin chinurile ei! Că la un moment dat Prim i-o zis lui Lisimah: ”Hai să intervenim cumva, să-l oprim pe Selim, că uite cum o chinuiește!”. Și el i-a spus: ”Nu! Las-o până la sfârșit că în felul ăsta se vor folosi mult creștinii și se vor întări, iar cei care nu sunt creștini, văzând lucrul ăsta se vor întoarce la Hristos! Auzisem de la mama mea cum rabdă creștinii chinurile, dar nu văzusem niciodată. Acum am văzut cât o întărit-o Hristos ca să rabde chinurile astea!”

În mijlocul caznelor, Sfânta Fevronia se ruga necontenit, iar mulți s-au întărit privind-o; despre tăria pe care o dă rugăciunea am vorbit în Puterea rugăciunii.

Selim își primește pedeapsa pentru chinuirea Sfintei Fevronia

După ce i-o tăiat capul, Selim i-o chemat pe dregători, pe Prim, pe Lisimah: ”Hai să petrecem acum că am scăpat de ea!”. Dar Lisimah era atât de trist că s-o dus în camera lui și nu o vrut să mănânce. Și Selim, când o văzut că o rămas singur, că nu o venit nimeni cu el, s-o dus și el în camera lui și o început să aibă mustrări, dar și o frică l-o cuprins, încât o început tot să se uite în sus speriat și o început să dea singur capul de pereți. Avea un slujitor care o văzut cum s-o izbit cu capul de pereți până și-o zdrobit capul și a căzut jos și o murit. Chiar era o coloană de marmură și s-o izbit cu toată forța de ea și și-o zdrobit capul și a căzut și o murit. S-a aflat repede, că slujitorul s-o dus și i-o chemat pe Lisimah și pe Prim: ”Ce s-o întâmplat?”. Zice: ”Uite, s-o izbit singur cu capul de pereți și și-o zdrobit capul!”. Și atunci Lisimah o spus: ”Da, Hristos nu o lăsat-o pe Fevronia fără să nu-l pedepsească pe cel care o chinuit-o! Cumva Hristos se răzbună pe cei care îi chinuiesc pe slujitorii Lui!” și o poruncit să-l ia și să-l îngroape în afara cetății, după modelul elinesc. Și imediat o pus ostași de pază ca nimeni să nu se atingă de trupul Fevroniei.

Moaștele Sfintei Fevronia ajung la mănăstire aduse de Lisimah și Prim

Sunt obișnuit o să zic Fevronia (cu accent pe i) cu accentul pe i pentru că așa e în grecește, dar la noi accentul e pe prima silabă, Fevronia (cu accent pe o). Au poruncit să strângă trupul ei, chiar ei s-au dus, și Lisimah, și Prim și au adunat cu mâinile lor până și dinții, și tot, cu evlavie și au poruncit să facă o raclă dintr-un lemn, cel mai frumos și rezistent lemn care exista, să adune acolo tot trupul și cu mult cinste, cu alai, s-au dus și au dus-o la mănăstire. În mănăstire au intrat numai Lisimah și cu Prim și au dăruit racla maicii starețe acolo. Și bineînțeles, Tomaida o venit și ea acolo și chiar ea o și scris viața Sfintei Fevronia.

Cinstea cu care Lisimah și Prim au adunat moaștele Sfintei Fevronia ne deschide spre lumea minunilor lui Dumnezeu; o întâlnire cu astfel de minuni găsiți în Minunile Maicii Domnului.

Lisimah, Prim și Ieria se călugăresc

Și după aceea Lisimah și Prim au discutat și au spus și unul și altul: ”Nu mai vreau să slujesc împăratului! Hai să ne botezăm, să ne facem creștini și să-i slujim lui Hristos!”. Și atunci s-au dus la episcop, că venise și episcopul acolo și i-au spus: ”Vrem să ne botezăm, să ne facem creștini!”. Și care o vrut, o dat libertate acolo să se boteze toți. Și bineînțeles, nu s-au mai întors la împărat, au lăsat oștirea să se întoarcă înapoi cu altcineva, iar ei au rămas. Era o mănăstire acolo, unde era un stareț cu viață sfântă și s-or dus la el și s-au călugărit și restul vieții l-au petrecut în călugărie. Vedeți cum o lucrat Hristos pentru ei? Iar Ieria o cerut întâi acordul părinților ei și după aia o venit la mănăstire și i-o spus la stareță: ”Vreau să rămân în mănăstire aici! Ai pierdut-o pe Fevronia și vreau eu să fiu în locul ei să-ți slujesc aici!”. Și o primit-o în mănăstire și o călugărit-o acolo. Și bineînțeles s-au întors toate maicile înapoi de pe unde erau ascunse de frica lui Selim și o venit și episcopul și atunci au pus moaștele ei în raclă acolo și le-au păstrat în biserică cu cinste. Iar episcopul, din evlavie, o construit undeva acolo în cetate, o biserică mare în cinstea Sfintei Fevronia. Și o venit aici la stareța ei și i-o spus: ”Vreau să ducem moaștele în biserica pe care am construit-o în cinstea ei!” și s-au întristat maicile că rămân fără moaștele Sfintei Fevronia.

Hotărârea lui Lisimah și a lui Prim de a se boteza și a se călugări, după pilda Sfintei Fevronia, arată ce înnoire aduce botezul; despre această trecere de la moarte la viață am vorbit în Botezul, din singurătatea morții la viața unității.

Episcopul este împiedicat să mute moaștele în biserica construită în cinstea Sfintei Fevronia

Iar când episcopul și tot clerul s-au apropiat de sfintele moaște, zice că o ieșit ca o flacără până la cer și s-au speriat. S-au mai rugat un timp și când s-au apropiat a doua oară, s-o cutremurat pământul și au înțeles că Sfânta nu le dă voie să o ia și atunci i-au zis la stareță: ”Dă-ne tu o parte din sfintele moaște ca să le luăm cu noi!”. Și atunci stareța Vrienia o luat o mână de-a Sfintei, care era tăiată, dar în momentul în care o atins mâna Sfintei, dintr-o dată i-o paralizat mâna ei și atunci o înțeles că Sfânta Fevronia nu vrea să o dea și stareța o început să plângă și o spus: ”Sfânta Fevronia, te-am crescut cu atâta drag! Iartă-mă că am îndrăznit să fac lucrul ăsta! Vindecă mâna mea și dacă vrei, îngăduie să dau ceva episcopului!”. Și atunci i s-o vindecat mâna și a luat doar un dinte de acolo și i l-a dat episcopului. Și episcopul l-o pus într-o raclă, cu multă cinste și cu bucurie că a dobândit ceva din moaștele ei și le-o dus acolo la biserica pe care o construise. Iar moaștele ei au rămas aici în mănăstire. Deci, vedeți, dragilor, câte chinuri o răbdat o tânără, Sfânta Fevronia? Nu s-o uitat la frumusețea ei, că era cea mai frumoasă din locurile acelea, toți spuneau că îi strălucea fața, îi lumina… Crescută de mică așa cum se spune, în dragoste față de Hristos. Da, dragilor! Și Sfânta Fevronia, vedeți, pentru toate chinurile astea, o ajuns să fie prăznuită peste tot în lumea asta.

Flacăra ce s-a ridicat de la moaște și cutremurul pământului arată harul necreat ce odihnea în Sfânta Fevronia; despre energiile necreate și harul lui Dumnezeu am vorbit în Energiile necreate, harul lui Dumnezeu.

Maica Fevronia de la schitul Sfântul Ilie din Patra

Îmi aduc aminte că în urmă cu vreo 20 de ani, chiar cu un părinte de aici, am fost prin Grecia și am ajuns undeva în Patra, mai sus, la o mănăstire acolo, cred că Sfântul Ilie dacă țin minte bine. Acum recitind viața ei și gândindu-mă, mi-am amintit după numele maicilor de acolo, era o maică Fevronia, care putem spune că era mai tânără între maici acolo, dar cu foarte multe daruri și foarte drăguță la chip. Cred că cumva de asta și maicile i-au pus numele ăsta, în cinstea Sfintei Fevronia, iar pe o maică potrivită cu vârsta, să zicem așa pe la 50 de ani, care era după stareța de acolo, Ieria o chema. Iar pe altă maică pe la vreo 35-40 de ani, o chema Tomaida, exact ca cea care i-o scris viața Sfintei Fevronia. Și gândindu-mă acum, mi-am dat seama că acolo în mănăstire, au pus numele maicilor exact după maicile care erau în viața Sfintei Fevronia, la mănăstirea aceea. Nu mai rețin dacă pe stareță nu o chema chiar Vrienia, nu mai știu. M-am bucurat, am stat de vorbă mult cu maicile acolo. Maica Fevronia picta foarte frumos, cred că Maica Tomaida mi-o spus că multe daruri i-o dat Dumnezeu. Picta foarte frumos și se ocupa cu multe treburi în mănăstire, că am mai stat de vorbă așa cu ea când am ajuns a doua oară acolo. Iar după câțiva ani, când am fost în trecere, am intrat iar pe acolo și am stat de vorbă cu una dintre maici și am întrebat:

Ce mai face Maica Fevronia?

Uite, la cimitir! Deja are un an de când a plecat.

Asemănările din viețile Sfintei Fevronia și a maicii Fevronia

Deci a plecat de tânără, la 30 și ceva de ani, la Dumnezeu și ea. Știu că era foarte bolnavă, cred că avea cancer, dar cu toate astea picta, îmi plăcea foarte mult. Era pe perete o icoană cu Sfântul Artemie în toată armura lui, iar atunci eram la chilie la Sfântul Artemie. M-am bucurat de icoana aceea și zic: ”Cine o pictat-o?”. Zice: ”Maica Fevronia!”. Deci, îi dădusese multe daruri și ei. Și după aceea uite, că am fost la mormântul ei după un timp. O luat-o Dumnezeu pentru nevoința ei, pentru că era tot de tânără în mănăstire. De asta mi-am amintit, zic: ”Stai un pic, că la mănăstirea aceea chiar aveau legătură cu viața Sfintei Fevronia pentru că și maicile aveau exact numele din viața sfintei!”. Chiar astăzi, citind viața Sfintei Fevronia, mi-am amintit de lucrurile astea, că înainte nu am făcut legătura asta. Da! Sfânta Fevronia! Cum v-am zis, am obiceiul de a folosi accentul din limba greacă, Sfânta Fevronia, Sfânta Mare Muceniță Fevronia. La noi în România e folosită mult așa, prin mănăstiri, la maici. E mai puțin folosită să zicem, în lume. Pe la greci există numele ăsta și în lume e folosit și o au ocrotitoare pe Sfânta Mare Muceniță Fevronia. Să vă rugați ei că ajută foarte mult pentru cât o pătimit ea. Cu cât o pătimit mai mult și s-o dăruit lui Hristos, cu atât o primit dar mai mare de la Hristos, ca să-i poată ajuta pe toți cei care îi cer ajutorul. Da! Am vrut să vă vorbesc despre Sfânta, că recitind viața ei mi-am amintit că o mai citisem și că era minunată. Da, dragilor! Vedeți că încerc așa în timp, câte un pic, să vă mai povestesc câte o viață de sfânt pentru că în felul ăsta reușiți să-L cunoașteți mai bine, să-l îndrăgiți și să-i cereți ajutorul, să-l faceți prieten al vostru. Da, dragilor! Bineînțeles, Maica Domnului e Împărăteasa, Mama noastră a tuturor, dar Sfinții sunt prietenii noștri. Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului, Sfânta Mare Muceniță Fevronia și toți Sfinții! Doamne, ajută, dragilor!

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!