Valoarea omului e definită de Dumnezeu? – p. Iosia Trenham

Urmăriți un interesant dialog în care părintele Iosia Trenham explică faptul că atunci când societatea modernă Îl ignoră pe Dumnezeu, ea pierde și toate reperele despre valoarea omului și odată cu ele și sensul existenței acestuia.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Dumnezeu definește valoarea omului? – p. Iosia Trenham

– Într-o lume care redefinește ce înseamnă să fii virtuos, o lume care pune libertatea noastră personală mai presus de responsabilitatea morală, cum putem noi, ca creștini ortodocși și catolici, să promovăm valoarea vieții umane, de la concepție până la moarte? Și poate oare o societate seculară să ajungă la înțelegerea că toți oamenii au o valoare intrinsecă fără Creștinism?

– Sunt o mulțime de întrebări foarte importante. Să spun mai întâi că lumea este a lui Dumnezeu și că noi iubim lumea. Domnul a făcut-o în chip minunat. Fiecare aspect al lumii reflectă frumusețea Sa. Fiecare parte a creației Sale are un sens, un logos pe care El l-a întipărit ca să arate un anumit aspect al măreției Sale dumnezeiești. Punctul culminant al întregii creații, ultimul aspect al creației lui Dumnezeu a fost ființa umană. El a petrecut șase zile întemeind lumea, Împărăția, cum spun Părinții Bisericii, și apoi i-a făcut pe Împărat și pe Împărăteasă, și i-a introdus în acest loc al măreției. Acea creație inițială, ceea ce noi numim în teologie protologie, viața noastră așa cum a fost ea menită să fie în prima ei manifestare, era o viață de comuniune neîncetată cu Dumnezeu, o viață de intimitate și de reciprocitate între bărbat și femeie, între Adam și Eva, un loc al desăvârșitei armonii cu toate aspectele creației, cu toate animalele, cu tot pământul și cu toată frumusețea lui vizibilă. Asta a dorit Dumnezeu pentru noi și asta ne-a dăruit nouă.

Noi am stricat acea frumusețe incredibilă în multe feluri. Păcatul lui Adam și al Evei în rai, Părinții Bisericii l-au numit o decădere uriașă. Dacă îți poți închipui Schimbarea la Față a lui Hristos pe Muntele Tabor și slava pe care a manifestat-o în umanitatea Sa, dumnezeirea revărsându-și lumina necreată prin trupul Său, aceea este opusul a ceea ce s-a întâmplat cu Adam și Eva. Sfântul Grigorie de Nyssa spune în Marea Sa Cateheză că, dacă vrei să înțelegi cât de cumplită este căderea, cum am ajuns în această dezordine, trebuie să înțelegi slava umanității. Așa că gândește-te la Tabor și apoi la opusul lui. Noi trăiam viața taborică și am lepădat-o, am lepădat intimitatea cu Dumnezeu, am lepădat comuniunea față către față, statutul de a fi numiți prietenii lui Dumnezeu. Asta eram noi și asta a voit Dumnezeu ca neamul omenesc să fie. Și apoi am căzut.

Așadar, oricum am judeca cele ce se petrec în lume, să nu uităm niciodată că fiecare ființă umană poartă în sine ecoul raiului. Toți știu că au fost făcuți pentru ceva mai mult. Toți știu că ceea ce vedem acum, și partea cea mai rea a lumii, desigur, este partea lumii care este în noi. Și fiecare dintre noi poartă în sine această cădere. Toți purtăm această suferință. Unii s-au predat ei cu totul. Alți creștini evlavioși luptă împotriva ei și au Împărăția lui Dumnezeu sădită înlăuntrul lor prin Sfântul Botez.

Dar trebuie să avem totdeauna simțământul de unde am venit, al faptului că, deși lumea a fost adânc rănită și zdrobită, cândva nu exista nicio despărțire între sacru și secular. În rai, totul era sfânt. Și într-o zi, când Hristos va veni din nou și Împărăția va veni în plinătate, această ruptură care există în noi și în lume va fi vindecată. Profeții spun aceasta. Proorocul Zaharia spune că într-o zi, când va veni Hristos, totul va fi sfânt, chiar și oalele și tigăile din bucătăria ta vor spune: „Slavă Domnului!”, chiar și șaua calului tău, orice fel de cai sau mașini vom avea în rai, nu știu, dar vor spune „Slavă Domnului!”, pentru că nu va mai exista nicio despărțire.

– Fiindcă toate sunt bune, toată creația este bună.

– Da, și toate vor ajunge la plinătate, toate vor fi pătrunse de prezența lui Dumnezeu, toate vor fi un mijloc de împărtășire cu Dumnezeu.

– Așa cum spuneți, Părinte, îmi amintesc de ceva ce a spus Sf. Irineu de Lyon. El a zis: „Slava lui Dumnezeu este omul cu adevărat viu”.

– Da, omul viu este slava lui Dumnezeu.

– Este slava lui Dumnezeu! Așadar, omul pe deplin viu este slava lui Dumnezeu. Cred că scopul nostru al tuturor e să fim cu adevărat pe deplin vii. Cred că lumea gândește că ceea ce încercăm să facem, ceea ce Biserica încearcă să facă, ceea ce Domnul nostru Iisus Hristos încearcă să facă, este să ne limiteze. Nu, dimpotrivă. El vrea să ne dăruiască adevărata libertate, libertatea reală, pentru că prima parte a întrebării, a pus în opoziție voința noastră liberă și libertatea de alegere a virtuții. Și credem că aceste două lucruri sunt separate, dar nu este așa. Ai nevoie de una pentru a ajunge la cealaltă. Dacă nu ai virtutea creștină, nu poți fi cu adevărat liber niciodată. Nu poți fi liber, pentru că, dacă nu ai virtute, devii rob al tău însuți, devii rob al patimilor tale, rob al culturii, rob al oricărui lucru care pune stăpânire pe tine mai întâi. Așadar, ai nevoie de virtute ca să fii liber, ca să fii pe deplin viu, ceea ce este slava lui Dumnezeu.

– Cred că aveți perfectă dreptate. Aș merge doar dincolo de aceste cuvinte, spunând: ”Ce înseamnă să fii liber? Ce înseamnă să fii virtuos?”

– Dacă nu ai o protologie, dacă nu crezi că Dumnezeu este Ziditorul neamului omenesc, și crezi că suntem cumva niște animale care au ieșit din noroi de-a lungul unei lungi perioade de timp, fără un plan dumnezeiesc și fără o menire, că venim de nicăieri, că nu avem niciun sens și nu mergem nicăieri. Dacă asta crezi cu adevărat, atunci, desigur, nu poți avea conceptul de virtute. Nici nu poți avea măcar conceptul de libertate. Aceste lucruri sunt doar necesități biologice și nu există niciun motiv să le dăm un sens substanțial inventând asemenea cuvinte.

Așadar, pentru noi, când privim tragedia societății noastre secularizate, o măsurăm după chipul originar, o măsurăm după voia lui Dumnezeu. Și când spui că trebuie să fim virtuoși, trebuie să fim așa cum Dumnezeu a zidit ființa omenească să fie, ca să putem rămâne într-o comuniune strânsă cu El, unul cu altul și cu toată creația. Un viciu, un păcat, este o încălcare a intenției și voii lui Dumnezeu pentru neamul omenesc. Nu este doar un fel de greșeală. „Am greșit la test și Dumnezeu o să ne pedepsească”. Nu! Este o imagine mult mai largă decât atât. El ne cheamă să fim împreună cu El, să ne împărtășim din viața Sa, să fim copiii Lui prin har. Aceasta este ceea ce El oferă întregii lumi. Așadar, este o tragedie a păcatului, a stricăciunii pe care o vedem, durerea pe care aceasta o aduce în viața omului, pentru că ne pierdem menirea. Suntem mulțumiți cu ceva foarte mărunt și neînsemnat. ”Vreau să am o viață bună, vreau să-mi iau o soție drăguță și să am un loc de muncă decent.” Serios? Aceasta este menirea unei ființe umane? Eu cred că nu.

– Și sunt foarte bucuros că ați spus asta, Părinte, pentru că atinge ultima întrebare care a fost pusă. Adică, dacă poate societatea, cultura să se întoarcă la virtute fără Creștinism? Și cred că știm cu toții că răspunsul este nu. Nu poți face asta fără Creștinism, pentru că dacă îndepărtezi Creștinismul din ecuație, acum tu ești cel care hotărăști ce este virtutea. Și tu definești ce este bine și ce este rău. Și cred că am avut, de-a lungul istoriei, multe momente în care cei de la putere au îndepărtat Creștinismul și ei au fost cei care au definit ce este virtutea, ce este binele sau ce este răul, și uitați-vă ce s-a întâmplat. Avem atât de multe exemple în istorie, încât această întrebare nici nu ar mai trebui pusă, pentru că, dacă ne cunoaștem istoria, știm că este imposibil. Este imposibil să ai o societate virtuoasă, o cultură virtuoasă, fără Dumnezeu, fără ceea ce Dumnezeu a revelat, iar ceea ce Dumnezeu ne-a revelat este Creștinismul. Așadar, răspunsul este nu. Dacă lumea caută adevărata virtute, care este obiectivă, reală și are substanță, atunci ceea ce caută cu adevărat lumea este Iisus Hristos. Asta caută lumea! Ce ați spune despre asta, Părinte?

– Aș spune următoarele: ne aflăm într-un moment cultural unic. Am îndepărtat în mod agresiv referințele la Domnul Dumnezeu din cultura noastră de foarte mult timp. L-am alungat din educație. Îți poți imagina să fii părinte și să-ți trimiți copiii la școli în care Dumnezeu nu poate fi numit, rugăciunea nu poate fi rostită, iar Biblia nu poate fi citită? Aceasta este, prin definiție, educație ateistă, în care formăm, de fapt, copii secularizați. Avem acest experiment american prin care formăm copii secularizați și a dat roade groaznice. În fiecare categorie măsurabilă a înfloririi umane am înregistrat un declin radical.

Problema este că nu am luat deloc în considerare virtutea. Virtutea presupune prin însăși natura ei religia. Nu poți avea virtute fără Dumnezeu, fără legi morale eterne întemeiate pe caracterul Său. Altfel, ceea ce ai este ceea ce vedem astăzi: o cultură în care liderii, neavând niciun punct de referință la Dumnezeu, folosesc limbajul creștin – precum „virtute” – doar ca să promoveze o agendă seculară. Ei nu pot justifica acest limbaj din perspectiva propriei lor viziuni. Nu are niciun sens într-o viziune seculară. Dacă nu ai un punct de referință la Dumnezeu, cum poți trage pe cineva la răspundere pentru bine sau rău? Ce este binele și ce este răul?

– Exact, nu există.

– Nu există deloc.

– Virtutea despre care vorbesc ei și binele pe care îl propovăduiesc sunt false. Nu sunt reale. Sunt contrafăcute.

– Am gustat din ele.

– Avem o cultură contrafăcută.

– Cultura noastră occidentală a gustat din ele și a rodit putregai, o sămânță rea și un nivel imens de nefericire. Privește toate categoriile măsurabile ale felului în care oamenii își judecă propria viață: pacea, stabilitatea familiei. Când eram tânăr, familia era extrem de importantă. Nu a trecut atât de mult timp de atunci. M-am născut în anii ’60, în Los Angeles. Și totuși, pe atunci, aproape toată lumea era căsătorită. Trei din patru case aveau o mamă, un tată și copii. Era ceva firesc. Aveam o societate care nu gustase încă pe deplin roadele hotărârilor care se luau pe vremea nașterii mele: revoluția sexuală, îndepărtarea lui Dumnezeu din spațiul public, secularizarea completă a educației. Toate acestea au avut consecințe înspăimântătoare. Iar acum ne aflăm într-un moment incredibil, în care oamenii au gustat din această mocirlă și se gândesc din nou, cu toată seriozitatea, dacă direcția în care am mers în cultura noastră, o direcție fără nicio legătură concretă cu morala, e cea bună.

Îți dau un exemplu. Unul dintre cei mai mari judecători ai Curții Supreme din vremea mea a fost regretatul Antonin Scalia. A fost un om foarte cunoscut, un originalist profund, care a scris enorm despre drept. În 2003, el s-a opus mișcării LGBT de atunci, care obținea victorii mari și ataca instituția căsătoriei. Această mișcare, încă din anii ’60, a căutat în mod deschis să desființeze căsătoria. Întotdeauna au batjocorit-o. Apoi, deodată, au văzut prilejul să spună că o doresc, ca să o poată redefini. Astfel a apărut marea campanie pentru legalizarea sodomiei. În 2003, în procesul Lawrence împotriva statului Texas, Curtea Supremă a legalizat sodomia și Scalia a redactat o opinie minoritară, separată, în acel caz. Și a spus că această hotărâre, pentru Lawrence versus Texas, înseamnă sfârșitul legislației morale în America. Este sfârșitul. Nu mai putem face nicio referire la Cele Zece Porunci. Trebuia să ne referim la Dumnezeu și la porunci mereu, și la Sfânta Scriptură în legile noastre. Așa era firesc, căci cum poți avea lege fără un Legiuitor suprem?

– Iar Antonin Scalia a avut dreptate, dacă ne uităm la tot ce s-a întâmplat după 2003. Toate legile, absolut toate…

– Chiar și judecătorii conservatori care îl respectă au încercat să-i păstreze moștenirea, dar au fost nevoiți s-o facă doar prin procedură juridică. Nu mai pot face referire la o lege morală obligatorie. Cred că am ajuns într-un moment în care, ca popor, putem spune: „Destul!”.

– Da!

– Există Dumnezeu, există Biblia. Ca popor, cerem să ne raportăm la ele.

– Căci Dumnezeu, Biblia și credința aceasta au zidit societatea apuseană de la început.

– Într-adevăr!

– Trebuie să spunem limpede aici, mă refer la Curtea Supremă, că această lege n-am fi avut-o fără Dumnezeul lui Israel! N-am fi avut-o fără Fiul Său, Iisus Hristos. Ceea ce avem este pentru că Sfânta Scriptură și credința ne-au îngăduit să facem asta. Dar ne-am îndepărtat de credință.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!