Sfânta Genoveva, ocrotitoarea Parisului

Urmăriți un frumos documentar despre o mare sfântă a Bisericii, puțin cunoscută la noi – Sfânta Genoveva din Paris.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Sfânta Genoveva, ocrotitoarea Parisului

În Nanterre, în provincia romană Galia, o mulțime s-a adunat de-a lungul drumului. Era anul 427 și în acea zi, doi episcopi creștini foarte cinstiți treceau prin sat: Gherman al Auxerrei și Lupus al Troiei. Aceștia se îndreptau spre Britania. Sătenii se apropiau cu evlavie, dorind să-i vadă pe episcopi, iar mulți își aduceau copiii pentru a primi binecuvântare, pe măsură ce sfinții bărbați se apropiau. Printre localnici și copiii lor se afla și o fetiță, care privea în tăcere și cu mare luare-aminte cum episcopii treceau pe lângă ea.

Deodată, Sfântul Gherman s-a oprit și s-a întors spre copilă, ca și cum ar fi cunoscut-o. „Vino aici, copilă”, i-a zis cu blândețe. Mulțimea s-a dat la o parte, iar Genoveva, în vârstă de nouă ani, a pășit înainte fără teamă sau ezitare. „Fiica mea, spune-mi: dorești să-ți închini viața Domnului Iisus Hristos?” „Da, Preasfințite Părinte”, a răspuns ea fără șovăire. „Să ai credință tare în Dumnezeu și să dovedești prin fapte lucrurile cele bune pe care le crezi în inima ta și Domnul îți va da putere și virtute”, a grăit episcopul. Apoi, întorcându-se către mulțime, a vestit cu tărie: „Adevărat vă spun, această copilă va fi mare înaintea feței Domnului”.

A doua zi, după Sfânta Liturghie săvârșită în biserica satului, s-au întâlnit din nou, iar Sfântul Gherman s-a apropiat de Genoveva și s-a rugat cu căldură și cu dragoste pentru noua sa fiică duhovnicească, binecuvântând cu toată inima dorința ei de a-și închina viața lui Hristos prin curăție și prin nevoință. În clipa în care a încheiat rugăciunea, s-a auzit un sunet metalic, ca de monedă căzută pe pământ. Privind în jos, a văzut o monedă pe care era gravată Crucea, căzută lângă picioarele sale. A ridicat-o și, înmânând-o Genovevei, a sfătuit-o să o poarte ca pe un semn al credinței creștine, în locul podoabelor lumești ale deșertăciunii. „Acesta este un semn trimis de Dumnezeu al întâlnirii noastre și o aducere-aminte a făgăduinței tale față de El”.

Genoveva, cuprinsă de o bucurie nețărmurită, a alergat acasă să-i spună mamei sale vestea întâlnirii cu episcopul. Îmbrățișând-o cu veselie, i-a povestit tot ce se întâmplase: binecuvântările și rugăciunile primite și viața la care fusese chemată. Însă mama ei, Gherondia, nu a primit cuvintele fiicei sale cu același duh. Auzind-o vorbind despre făgăduințe și despre o viață închinată lui Dumnezeu, chipul i s-a întunecat de mânie. A mustrat-o aspru pe copilă și, într-un moment de furie, a lovit-o peste față. Genoveva a rămas tăcută, răbdând durerea pricinuită de mama ei cu smerenie liniștită și cu rugăciune ușoară pe buze.

Însă, curând după aceea, s-a întâmplat ceva neobișnuit. Vederea Gherondiei a început să slăbească. Vederea i se încețoșa tot mai mult și lumina pălea treptat, iar până dimineața următoare, Gherondia și-a pierdut total vederea. Mânia ei s-a transformat în frică și neputință, căci starea ei nu s-a îmbunătățit nici după o săptămână, nici după o lună și nici după un an. Au trecut aproape doi ani și ea era încă oarbă, trăind în deznădejde și suferință, în timp ce fiica ei o slujea cu dragoste, împlinind și treburile mamei ei pe lângă ale sale. Până când, într-o zi, Gherondia și-a amintit de toate cele spuse de Sfântul Gherman despre fiica ei, despre sfințenia pe care o văzuse în ea și despre închinarea ei lui Dumnezeu. Dându-și seama de păcatul său, Gherondia s-a pocăit, cerând iertare lui Dumnezeu. În aceeași zi, Genoveva s-a dus la o fântână din apropiere ca să scoată apă pentru acasă. La fântână, tânăra fată a fost copleșită de emoție și a izbucnit în lacrimi, învinovățindu-se pe sine pentru orbirea mamei sale. Când s-a întors în cele din urmă acasă cu ulciorul, a turnat puțină apă într-un vas și i l-a dus mamei sale. Inspirată de Duhul Sfânt, s-a rugat peste apă, a binecuvântat-o și a început să spele ochii mamei sale. Lumina a început să se întoarcă în ochii Gherondiei, iar pe măsură ce vasul cu apă se golea, vederea i-a revenit complet. Amândouă s-au bucurat, îmbrățișându-se și slăvind pe Dumnezeu pentru mila și dragostea Sa.

Mai târziu, când Genoveva avea în jur de cincisprezece ani, cu binecuvântarea părinților, a mers împreună cu alte două tinere la episcopul locului ca să primească tunderea în monahism. Deși era cea mai tânără dintre cele trei, episcopul, mișcat de insuflare dumnezeiască, a tuns-o prima dată pe Genoveva și a primit-o în viața monahală. După moartea părinților, Genoveva s-a mutat la Paris, iar deoarece pe atunci nu era nicio mănăstire de maici în apropiere, a hotărât să locuiască în casa nașei sale, pe un deal verde de pe care se vedea Sena. Acolo s-a dedicat cu totul vieții de rugăciune și faptelor de milostenie, hrănind pe cei flămânzi și îngrijindu-se de cei săraci, trăind ea însăși cu mare înfrânare, căci inima ei rămânea neîncetat la Dumnezeu. Postea cu asprime, mâncând doar de două ori pe săptămână, ținea priveghere în fiecare sâmbătă noaptea, rămânând trează în rugăciune și slăvindu-l pe Dumnezeu.

Au trecut ani în slujire liniștită lui Dumnezeu, iar cu timpul Genoveva a primit darurile duhovnicești ale clarviziunii, profeției și facerii de minuni. Ea descoperea cu blândețe rănile ascunse și tainele conștiinței oamenilor. Dar cuvintele ei, în loc să trezească pocăință, au început să stârnească teamă și neliniște printre vecini. Neîncrederea și bănuielile au început să crească în inimile lor. Oamenii se întorceau cu teamă și mânie, suspicioși cu sursa darurilor ei. Inimile lor s-au otrăvit atât de mult de invidie și frică, încât atunci când Sfântul Gherman a venit la Paris ca s-o cerceteze pe Sfânta Genoveva, mulți unelteau să o înece. Îndată ce a ajuns în Paris, Sfântul Gherman a întrebat îndată de ea. Spre surprinderea sa, oamenii au răspuns cu calomnii împotriva ei, numind-o vrăjitoare și înșelătoare. Înțelegând cele ce se petreceau, Sf. Gherman nu a stat de vorbă cu ei. În schimb, s-a dus direct la locuința Sfintei Genoveva și acolo, înaintea tuturor, a vorbit despre prima lor întâlnire și cum fusese aleasă de Dumnezeu din copilărie ca ocrotitoare duhovnicească a tuturor celor din cetate. Încrezându-se în episcop, oamenii au încetat să se teamă de ea și i-au cruțat viața.

Din clipa aceea, parizienii au început să caute sfatul și rugăciunile ei. Multe minuni au început să se săvârșească printre credincioși. Ea îi vindeca pe cei bolnavi și deschidea ochii orbilor. alungând demoni și, astfel, atrăgând de-a lungul timpului un mare număr de tinere în obștea ei monahală. Era anul 451 d.Hr. când s-a răspândit ca fulgerul vestea că Atila, crudul conducător al hunilor, înainta spre Paris cu marea sa armată. Panica a cuprins poporul. Strângându-și lucrurile, mulți au început să se pregătească să-și părăsească casele înaintea inevitabilei catastrofe.

Dar Sfânta Genoveva, în mijlocul haosului, a rămas neclintită. Ea a vestit că cetatea va fi cruțată, iar cei ce vor părăsi Parisul de frică vor pieri. Cu ajutorul și binecuvântarea Sf. Gherman, ea a adunat femeile cetății și le-a chemat la rugăciune. Ele au privegheat, înălțându-și vocile în rugăciune neîncetată în timpul nopții, implorându-l pe Dumnezeu, cu inimi zdrobite, să îndepărteze amenințarea distrugerii ce amenința cetatea și familiile lor. Ceea ce s-a întâmplat apoi nu poate fi atribuit decât unei minuni. Hoardele hunilor, galopând drept spre cetate, deodată, fără niciun motiv aparent, și-au schimbat direcția. Valul distrugerii a trecut foarte aproape, iar Parisul a fost cruțat. Mai departe, hunii au fost întâmpinați de armata romană, învinși într-o bătălie aprigă și alungați cu desăvârșire.

Populația Parisului s-a bucurat și L-a slăvit pe Dumnezeu pentru că a ascultat rugăciunile lor, fiind recunoscători și Sfintei Genoveva, care i-a călăuzit în acele clipe de confuzie și frică. Cu altă ocazie, într-o noapte furtunoasă, Sf. Genoveva a pornit spre biserică cu obștea ei pentru a lua parte la o priveghere. În mână purta un felinar, a cărui mică flacără era singura lumină ce lumina întunecata cale ce se întindea înaintea lor. La jumătatea drumului spre destinație, o rafală violentă de vânt a stins flacăra felinarului. Un întuneric dens s-a lăsat peste ele, iar surorile s-au strâns laolaltă, frica crescând în inimile lor, simțindu-se părăsite în noroi și întuneric. Totuși, Sfânta Genoveva nu s-a clătinat. Le-a liniștit, a ridicat felinarul și s-a rugat, făcând semnul Sfintei Cruci peste el. Deodată, în ciuda vântului puternic, flacăra a revenit. Surorile, bucurându-se și mulțumind lui Dumnezeu, și-au continuat drumul împreună cu conducătoarea lor, călăuzite de lumina miraculoasă și neclintită a felinarului sfintei.

Niște negustori din Paris, atrași de faima minunatului stâlpnic al Răsăritului, au călătorit în pustiul Siriei ca să-l întâlnească pe Sfântul Simeon, care timp de aproape patruzeci de ani a viețuit în neîncetată rugăciune deasupra stâlpului său, în afara Antiohiei. Venind înaintea lui cu evlavie, s-au închinat și i-au cerut binecuvântare. Dar sfântul bătrân, spre surprinderea lor, le-a cerut să o salute pe Sf. Genoveva în numele său la întoarcerea lor în Paris și le-a cerut să îi spună aceseia să se roage pentru sufletul său. Negustorii și-au dat seama că până și un om sfânt ca Simeon Stâlpnicul a recunoscut-o pe sfânta lor ca fiind una dintre sfinții de seamă ai vremii, arătându-le că nu aveau nevoie să călătorească atât de departe de casă ca să afle sfințenie.

Secolul al cincilea a fost un punct de cotitură în istoria Galiei, pe măsură ce prezența îndelungată a Imperiului Roman din Apus a început să slăbească sub valurile tot mai dese ale atacurilor triburilor germanice. În cele din urmă, o nouă epocă se ridica, căci stăpânirea francilor, unul dintre triburile germanice, a biruit asupra celorlalte. În timpul blocadei de zece ani a Parisului de către franci, în 460, Sf. Genoveva a izbutit cu îndrăzneală să rânduiască ca proviziile pentru cei săraci şi lipsiţi să fie aduse pe Sena, pe sub nasul ostaşilor franci, dând astfel miilor de gali romanizaţi înfometaţi să fie hrăniţi şi întăriţi în vremurile acelea grele. Childeric, regele francilor, a cucerit în cele din urmă Parisul, dar avea pentru Sfânta Genoveva o mare cinste.

Însă, deoarece osândise la moarte pe unii dintre prizonieri, ştiind că Sf. Genoveva, care era foarte milostivă faţă de cei închişi, s-ar fi împotrivit, a lucrat în taină, scoţând osândiţii afară din cetate şi poruncind ca porţile să fie închise repede în urma lor. Dar sfânta a înţeles îndată ce se întâmplase, prin darul înainte-vederii. Grăbindu-se la porţile cetăţii, cu atingerea mâinii sale a deschis în chip minunat porţile, înaintea străjerilor uimiţi, trecând repede prin ele, l-a ajuns pe rege şi a mijlocit cu stăruinţă pentru viaţa osândiţilor. Regele, aflând de la străjeri cele petrecute la porţi, a fost adânc mişcat de arătarea puterii lui Dumnezeu prin sfântă şi le-a dăruit osândiţilor îndurare.

Când fiul lui Childeric, regele Clovis I, a moştenit tronul, el a primit Sfântul Botez şi a devenit întâiul rege creştin al francilor. Convertirea sa la credinţă a schimbat destinul poporului franc. Sf. Genoveva, pe care regele Clovis şi regina Clotilda o aveau la mare cinste, s-a aflat printre cei care au întemeiat începuturile duhovniceşti ale ţării care avea să se numească Franţa.

După ce şi-a petrecut viaţa în neîncetată rugăciune şi neobosită milostenie, Sf. Genoveva a fost, în cele din urmă, gata să se odihnească în mâinile Domnului pe care L-a iubit atât de mult. La vârsta de 82 de ani, s-a săvârşit întru pace, înconjurată de fiicele sale duhovniceşti şi lăsând în urmă o strălucită moştenire de nevoinţă ascetică, încununată de daruri minunate ale harului. Sfintele sale moaşte au fost aşezate în biserica pe care s-a nevoit să o construiască alături de regele Clovis I, care a murit cu doar câteva săptămâni înaintea ei şi a fost înmormântat în aceeaşi biserică, odihnindu-se lângă sfânta pe care o cinstise atât de mult. Regina Clotilda, care a murit trei decenii mai târziu, a fost înmormântată lângă el. Biserica închinată iniţial Sfinţilor Petru şi Pavel a devenit, cu vremea, Mănăstirea Sfintei Genoveva.

Din sec. VII, sfintele sale moaşte, așezate într-o raclă de mare preţ, erau purtate în procesiuni solemne pe străzile Parisului în vremuri de război, foamete, potop sau ciumă. Timp de mai bine de o mie de ani, ea a rămas un izvor de inspirație şi mângâiere pentru populația Parisului, inima vie a evlaviei cetăţii. Chiar şi în sec. XVII şi XVIII, pomenirea ei era ţinută la mare cinste de către regalitatea şi aristocraţia franceză, precum şi de oamenii de rând ai Parisului, care au socotit-o întotdeauna de a lor.

Dar când Revoluţia Franceză a izbucnit în 1789, lepădarea atee şi radicală a creştinătăţii a adus prăpăd asupra pomenirii ei. Sfintele sale moaşte au fost luate cu sila, supuse unei judecăţi de batjocură şi osândite pentru presupusa colaborare cu autoritățile regale și răspândirea rătăcirii. Apoi au fost arse în văzul tuturor, înainte de a fi aruncate în Sena. Racla ei a fost profanată, iar biserica ei a fost prefăcută în Panteon. Totuși, credincioșii din Paris au reușit să salveze o mică parte din sfintele ei moaște, păstrându-le prin mijlocul tulburărilor.

Aceste sfinte moaște sunt cinstite și astăzi la Saint-Étienne-du-Mont, chiar pe dealul pe care ea l-a sfințit printr-o viață întreagă de rugăciune. Pe același loc unde, din tinerețe și până la sfârșitul vieții ei lungi și rodnice, și-a adus ostenelile ascetice lui Hristos. Acolo, pe dealul de deasupra cetății pe care a salvat-o de atâtea ori prin credință și mijlocire, ea veghează în continuare asupra Parisului și se roagă Domnului pentru poporul său. Sfântă Genoveva, roagă-te și pentru noi!

În memoria dnei Genovefa Minidi Papantoniou

„Prin tine, chipul dumnezeiesc s-a păstrat neștirbit, Maică Genoveva, Căci ai purtat Crucea și ai urmat lui Hristos. Prin pildă și prin cuvânt ne-ai învățat să nu luăm în seamă trupul, fiindcă este pieritor, și să ne îngrijim de cele ale sufletului nemuritor. Pentru aceea, sufletul tău se bucură împreună cu îngerii. Din dragoste pentru Domnul, ai înfrânt dorința de odihnă, Cuvioasă Genoveva, și ți-ai luminat duhul prin înfrânare. Pentru aceea, ai îmblânzit fiarele cele vechi cu puterea ta și, prin rugăciunile tale, ai potolit răscoalele vrăjmașului. Păstorii care își păzeau turmele L-au văzut odinioară pe Hristos, Mântuitorul nostru, iar tu, fecioară dumnezeiască, fiind curată la inimă ca un păstor, te închini Marelui Păstor al oilor celor cuvântătoare. Depărtează de la noi lupii care vin în chip de oi ca să ne sfâșie și, prin dragostea ta, povățuiește-ne la pășunile cerești, Cuvioasă Maică Genoveva”

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!