Bucuria de a face binele – Alexandru Ionescu, p. Teologos

Bucuria de a face binele este, poate, cea mai curată formă a fericirii adevărate, iar mărturia de față o arată din plin. Alexandru Ionescu, fondatorul asociației filantropice „Bucurie în Dar” și al Centrului Sfântul Ioan cel Milostiv, stă de vorbă cu părintele Teologos despre felul în care a trecut de la dependențe și de la goana după avere la dorința de a fi bun și de a înmulți binele. Veți descoperi de ce omul se vindecă numai în comuniune, lângă Hristos și lângă aproapele său, și cum dăruirea naște o bucurie pe care nimic material nu o poate înlocui.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Bucuria de a face binele, în mărturia lui Alexandru Ionescu

Părintele Teologos: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea, și în vecii vecilor, amin. Pentru rugăciunilor Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Alexandru Ionescu: Amin.

Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm iarăși cu omul special, cu Alexandru Ionescu, alături de care am mai făcut interviuri, și o să facem și astăzi un interviu despre adevărata plăcere, despre plăcerea de a face binele. După cum unii dintre voi știu, el are o asociație filantropică, „Bucurie în Dar”, se numește, nu?

Alexandru Ionescu: „Bucurie în Dar”, Părinte.

Părintele Teologos: La ora asta există și un centru?

Despre bucuria de a face binele am mai stat de vorbă cu Alexandru Ionescu și într-o altă mărturie a noastră, Film creștin, festivaluri, iertare și misiune, unde se vede aceeași chemare spre dăruire.

Centrul Sfântul Ioan cel Milostiv și tratarea dependențelor

Alexandru Ionescu: Centrul Sfântul Ioan Cel Milostiv este un centru care vine în ajutorul persoanelor și copiilor care au diverse adicții. Și numai atât, venim în sprijinul lor ca prevenție, ca să nu ajungă într-un centru. Este foarte importantă prevenția. Dacă situația lor este destul de avansată, în acest centru se pot trata. Este foarte important tratamentul. Este cel sufletesc. Dacă, ca suflet nu ajungi să te vindeci…Trupul, pentru o perioadă poți să-l ameliorezi, poți să-l pui pe o linie dreaptă, dar în niciun caz să te vindeci. Vorbim despre vindecare, Părinte. Iar eu, în trecut, am fost dependent și am avut dependențele mele și atunci mi-am dat seama că doar Dumnezeu te poate ajuta. Deci, doar Dumnezeu te poate ajuta. Probabil că Dumnezeu lucrează prin mine și prin prietenii mei, prin toți cei care susținem acest centru și-l construim, ca urmare a a trăirilor pe care le-am avut eu, și a dovezii curate, clare, pe care Dumnezeu a avut-o pentru mine și pentru alții care am trecut prin așa ceva. Ne dăm seama. Suntem mărturisitori părinte, că doar așa te poți vindeca și sufletește și trupește. Doar cunoscându-L pe Hristos. Dacă nu ajungi să-L cunoști pe Hristos, cum spuneam, mergi într-un centru și pentru o perioadă te simți bine, după care iarăși cazi. Iar în acest centru, asta ne dorim să facem cu ajutorul Bunului Dumnezeu. Oamenii care vin aici să-L cunoască pe Hristos. După o perioadă, în funcție de situația pe care o au. Că trec printr-o cercetare. Sunt specialiști care își dau seama cât de avansat sau care este stadiul dependenței pe care o au. La sfârșitul acestui tratament, și nu vorbesc doar de tratament medicamentos. Avem aici un program. Oamenii se reconectează cu pământul, cu sinele. Pentru că, există livadă, există grădină, există fermă, există cai. E foarte important ca omul să se reconecteze cu pământul și cu Dumnezeu. Foarte important.

Părintele Teologos: Cu pământul și cu cerul.

Alexandru Ionescu: Cu pământul și cu cerul, Părinte, foarte important. Acesta ar fi, dacă pot spune așa, tratamentul care îl vor primi cei care vor veni la acest centru. După care, este foarte importantă revenirea lor în lume. Să existe un sprijin. Că pleacă de acolo bine, după care se întorc acasă și mai mult sau mai puțin se întorc în același mediu de unde au venit. Ori un serviciu foarte solicitant, ori diverse probleme pe care le-au avut înainte. Și este foarte important să păstreze legătura cu medicii de aici, cu psihologii, cu preoții, că sunt preoți psihologi, la asta mă refer. E foarte important să păstreze legătura cu ei, să aibă un sprijin. În momentul în care simt că au o cădere, să aibă pe cine suna sau unde merge. Prietenii pe care și i-au făcut, legăturile care s-au format aici sunt foarte importante. Omul acela și în lume are un sprijin, are pe cine să se sprijine, foarte important. Și încercăm prin acest centru să venim în ajutorul multora pentru că e o situație cruntă în România cu dependențele. Nu neapărat de droguri. Droguri, alcool, pornografie, jocuri de noroc și tehnologia care este, văd, așa, noua credință, noua religie, tehnologia este cruntă. Uităm să vorbim cu Dumnezeu, Părinte, așa firesc, ca de la fiu la tată. Uităm să vorbim cu Dumnezeu. În loc să ne sfătuim cu Dumnezeu, punem telefonul în față și spunem către acea inteligență artificială: „Ce am de făcut în situația asta?”. Nu mai ne sunăm un prieten: „Măi frate, măi George, uite am situația asta frate, dă-mi un sfat că tu ai trecut prin asta”. Renunțăm să vorbim cu prietenii, renunțăm să vorbim cu Dumnezeu, pentru că ne punem baza în tehnologie. Și dacă nu mă înșel și dumneavoastră știți mult mai bine decât mine și corectați-mă. În perioada Babilonului, când oamenii construiau Babilonul ce au spus? „Să ne facem turn până la Dumnezeu și să ne facem fală în lume să ne vadă lumea, să ne cunoască lumea”.

Părintele Teologos: Ei nu doreau să ajungă până la Dumnezeu prin Duh și iubire, ci prin materie și fală.

Alexandru Ionescu: Prin materie, prin niște obiecte. Și atunci au spus să ne facem fală în lume. Și ajungem în zilele noastre în care istoria, eu văd că se repetă. Sunt un necunoscător al teologiei, dar din câte am citit, mi-au rămas unele pasaje din Biblie adânc în inimă, și mi-am dus aminte de acest pasaj în care oamenii au spus să ne facem fală în lume. Și am trecut și eu prin situația asta în care țineam foarte mult să am haine scumpe, să am un telefon la vremea respectivă care să mă reprezinte. Iar îmbrăcămintea te reprezintă, mașina te reprezintă. Materia te reprezintă. Nu mai ești tu omul cu valorile tale, cu darurile primite de la botez, de la naștere. Te reprezintă materia.

Părintele Teologos: Care bineînțeles că este greșit. Niciodată materia nu poate să reprezinte o persoană.

Alexandru Ionescu: Nu poate. Și am prieteni în jurul meu care ne susțin cu asociația, oameni cu o situație financiară foarte bună și îmi spun: „Alexandru, de abia acum eu mi-am găsit rostul și sensul și bucuria când ajut. Toate cele pe care le vezi în jurul meu, scumpe de altfel, niciodată nu m-au bucurat decât pe moment”. Moment. Nu era o bucurie, era fericirea, care, fericirea e trecătoare. Până să-mi vină mașina, până să-mi cumpăr apartamentul, până să-mi construiesc casa. Erau, cum spuneți dumneavoastră, shoturi de pușeuri de dopamină. Dar în clipa când am obținut și casa, și mașina, și toate cele, tot gol mă simțeam, tot singur eram.

Părintele Teologos: Asta înseamnă că nu e fericirea cea adevărată.

Cât de adâncă este astăzi lupta cu dependențele am arătat și în mărturia Droguri, recuperare și artă, un drum în care a face binele devine, pentru mulți, începutul vindecării.

Dumnezeu lucrează prin fiecare dintre noi

Alexandru Ionescu: Nu e fericirea cea adevărată. Iată, au găsit bucuria și o trăiesc. Și, la sfârșitul zilei îmi spun cei cu care vorbesc: „Măi, la sfârșitul zilei când îmi termin toate cele, am o bucurie, zâmbesc așa, îmi vine un zâmbet din interior, măi Alexandru”. Zic: „Măi, e zâmbetul de care v-am spus eu. Că Dumnezeu lucrează și e în fiecare dintre noi”. Pentru că El asta vrea: să Se sălășluiască în inima noastră. Este atâta de ușor și de accesibil Hristos. E foarte accesibil. Prin lucruri mărunte. Nu trebuie să faci lucruri extraordinare. Știe poziția fiecăruia dintre noi în societate, și știe darurile pe care ni le-a dat. E suficient să îi vorbești fratelui tău când are o situație. Foarte ușor să îi vorbești, să-i spui o vorbă bună, să fii lângă el, să-l asculți. Să-i bați în ușă băbuței de la etajul 6 sau 7, care nu mai poate să se ducă la alimentară ca să-și cumpere ceva și zici: „Ia zi bre, tanti Elena, ai nevoie de ceva?” Înțelegeți? Suntem, Părinte, suntem izvor de tămăduire unii pentru alții. Ne tămăduim unii pe alții.

Părintele Teologos: Dacă dorim.

Că Dumnezeu lucrează prin oameni bucuroși se vede frumos și în cuvântul Doar oamenii bucuroși ajung la Dumnezeu, unde bucuria de a face binele se arată ca semn al harului. Icoana acestui izvor de tămăduire pe care îl putem fi unii pentru alții o regăsim în sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, mărturie că a face binele aproapelui izvorăște din mila lui Dumnezeu.

Dorința de a fi bun și bucuria de a face binele

Alexandru Ionescu: Dacă dorim. Harul lui Hristos curge prin noi dacă deschidem inima. Nu e complicat, Părinte, înțelegeți că nu e complicat. E foarte simplu să vrei să faci bine. Să vrei să fii bun. Este alegerea fiecăruia dintre noi. Nu există rețete. Nu trebuie să fii într-un anumit fel. Să ai bani, să ai o vorbă. Să ai dorința. Că de aici plecăm, Părinte. De la dorința de a fi bun.

Părintele Teologos: Și atunci cred că vine fericirea cea adevărată. Pentru că, din cauza asta trebuie să facem binele. Pentru a fi fericiți.

Alexandru Ionescu: Pentru a fi fericiți, Părinte. Dar nu ne dorim cu toții asta?

Părintele Teologos: Evident. Și, fericirea vine de la Dumnezeu când noi facem binele, nu când primim binele.

Alexandru Ionescu: Nu, când facem. Toți se bucură. Și de aceea, oamenii au văzut activitatea noastră și s-au alăturat nouă. Nu avem un manager, nu avem oameni care să se ocupe de marketing. Pur și simplu suntem niște oameni care am trecut prin această dorință de a acumula, de a avea. Ne-am dat seama că de fapt acolo este o mare păcăleală, o mare înșelătorie de a acumula, că nu te saturi de a acumula, pentru că la sfârșitul acelei realizări, ok, îl ai, dar mai vrei altceva, că nu ești împlinit, nu ești plin. Pe când bucuria pe care o faci altora te aduce în această stare de plinire. Simți că ai rost, Părinte, pe lumea asta. Ai rost. Știi cum spunem noi: „Băi, n-are niciun rost ce faci aici.” Sau: „Vorbești fără rost”. Părinte, atât de important este să ai rost, să conștientizezi faptul că ai un rost pe lumea asta. În planul lui Dumnezeu, indiferent de credință, în planul lui Dumnezeu. Te-a adus în momentul ăsta istoric pentru ca tu să contribui la această lume, la această societate, comunitate. Cum contribui, mă, frate? Cum contribui? Spune-mi și mie, stând sau făcând doar pentru tine? Pentru că și acumularea asta te înnebunește. Belșugul te înnebunește.

Părintele Teologos: Și te înneacă, te însingurează și te înneacă. Adică, ești înnecat în materie, și nu Îl mai vezi pe Dumnezeul cel duhovnicesc.

Cât de mult să dăruim și cum se păstrează măsura am limpezit într-un material aparte, Cât de mult să facem milostenie, fiindcă dorința de a fi bun cere și discernământ. Adevărul că binele se întoarce, că milostenia naște milostenie, este dezvoltat și pe crestinortodox.ro, o frumoasă completare a acestei bucurii de a face binele.

Să nu Îl scoatem pe Dumnezeu din viața noastră

Alexandru Ionescu: Acum vreo două săptămâni, trei, vorbeam cu un prieten care îmi spunea: „ Băi, Alexandru, știi că ai dreptate? Uite, eram aici în magazin și atât de multe mezeluri erau, încât nu știam ce să îmi mai cumpăr, frate. Măi, nu știam ce să îmi mai cumpăr. Mi-am luat din toate pentru că mi-era poftă. Și evident, după aceea, nu am mâncat tot ce mi-am cumpărat, și m-am gândit la tine. Băi, uite, a avut dreptate omul ăla.” Este pofta, pofta de a avea. Și această dorință de a acumula, de a avea, te îndepărtează de Hristos. Eu zic că asta este o lepădare de Hristos foarte fină, foarte diplomatic adusă în viața fiecăruia de aceste entități numite demoni, care au fel și fel de strategii pentru a te îndepărta de Hristos. Nu mai ai timp de Dumnezeu pentru că trebuie să-ți cumperi, trebuie să aduci, trebuie să faci, să realizezi. Ai foarte multe sarcini pe zi, care ție îți se par, așa, tu cu tine vorbind, tu cu mintea ta, că sunt importante. Dar uiți de fapt esența, că tot ce se întâmplă în jurul tău, toată viața noastră, o datorăm lui Hristos. Îi datorăm Lui totul, lui Dumnezeu îi datorăm totul. Și trebuie să ne facem timp pentru Dumnezeu, Părinte. Noi nu mai avem timp, Îl scoatem. Îl scoatem din viața noastră pentru că nu mai avem timp, Îl scoatem din instituții, Îl scoatem din viața publică, din politică, Îl scoatem pe Dumnezeu. Pentru că avem strategia noastră: „ Eu sunt prost, eu nu știu ce să fac? ”

Părintele Teologos: Eu sunt Dumnezeu. Mă autoîndumnezeiesc.

Alexandru Ionescu: Și îmi aduc aminte acum de Părintele Galeriu, Dumnezeu să-l bucure în ceruri și-l bucură clar. Spunea dumnealui într-o conferință: „Marea greșeală a lui Adam a fost că s-a îndoit de Dumnezeu că îl poate face veșnic. S-a îndoit de puterea lui, de Părintele lui. Și și-a pus baza în materie, în măr sau în smochină. Că dacă o mănâncă va fi precum Dumnezeu.”

Părintele Teologos: În loc să-l întrebe pe Dumnezeu Cel adevărat care este, mai bine să mușc dintr-o ceva ca să devin Dumnezeu.

Alexandru Ionescu: Și acum, cum spuneam după micile mele cunoștințe, istoria se repetă. Ne punem foarte multă bază în tehnologie, în materie.

Părintele Teologos: Și același lucru se repetă de atunci și până astăzi. Vezi că Sfinții Părinți nu au precizat care este specia de pom, ci au spus pom. Adică, materia care crește, materia care se dezvoltă și care oferă roade. Dar, roadele acestea sunt îndepărtarea de Dumnezeu. La fel și astăzi. Omul se concentrează pe materie pentru că știința de astăzi este o știință materială. Evident că asta dă omului senzația de avans, dar avansul este un avans iluzoriu în materie. Și materia nu îl împlinește pe om. E o direcție greșită.

Despre felul în care tehnologia și goana după materie ne fură timpul pentru Dumnezeu am vorbit pe larg în Internet, slava deșartă și decolarea către cer, acolo unde se vede de ce bucuria de a face binele cere mai întâi să Îl așezăm pe Hristos în centru.

Adevărata plăcere și bucuria de a face binele

Alexandru Ionescu: Este greșită. Și de aici ajungem la a nu fi fericiți, aici ajungem la dependențe, pentru că aceste substanțe, indiferent care ar fi ele, că le numim jocuri de noroc, că le numim alcool, pornografie, droguri, orice altceva, îți dă o stare. Starea pe care o poți obține prin a face bine. Aceste substanțe aici creează. Îți creează dependența. Pe când Hristos nu ne-a făcut dependenți de El. Hristos ne ajută să conștientizăm că El ne ajută ca un părinte. Că eu îmi ajut copilul. Eu nu-l fac dependent de mine. Eu îl responsabilizez. Dar îl ajut pe copilul meu acolo când știu că este neputincios. Îl ajut la teme, îl ajut să care.

Părintele Teologos: Îl ajut să crească, să fie liber.

Alexandru Ionescu: Sigur, ca să fie liber, să ia decizii, să gândească cu mintea lui, să treacă prin filtrul minții și al inimii lui deciziile pe care le ia. Și, cel mai important, pentru că lucrul ăsta mereu îl spun: „ Măi tata, sfătuiește-te! Dacă ceva nu știi să faci, nu ești sigur de un lucru, măi tata, întreabă-mă pe mine. Dacă nu sunt lângă tine, cel mai sigur lucru pe care poți să-l faci: Doamne, ce am de făcut aici? ” Responsabilizează-l pe Dumnezeu. Cum fac eu, Părinte? Eu îl responsabilizez pe Dumnezeu, pentru că El este responsabil pentru mine. Sunt lucruri pe care nu știu să le fac. Nu le am și îi zic: „ Doamne, trimite-mi frați și surori. Trimite-mi oameni pentru că Tu îi cunoști pe toți și pune-ne împreună, ca lucrările pe care le facem să fie spre binele multora. Nu spre binele meu. Adu-ne Tu împreună. ” Pentru că eu copilului meu, cum spuneam, încerc să-l cresc și să-i ofer ceea ce el nu are. Să-i dau sfatul cel bun. Îi și aranjez pătuțul pentru vârsta lui. Își spală farfuria. Nu-l las să stea. Îl pun la treabă.

Părintele Teologos: Și asta nu este o expresie a tiraniei tale față de el, ci o expresie a dragostei tale față de el.

Alexandru Ionescu: Absolut. Dar, cum să stai?

Părintele Teologos: Pentru că starea, băltirea, este de fapt pregustarea morții. Și iarăși, toate formele astea de adicții sunt, de fapt, niște plăceri iluzorii. Deci, nu este o plăcere adevărată. Singura plăcere pe care o persoană poate să o simtă, plăcerea adevărată pe care o persoană poate să o simtă este cealaltă persoană. Sau persoana perfectă, Dumnezeu, sau Dumnezeu prin cealaltă persoană, filtrat prin cealaltă persoană.

Alexandru Ionescu:Sigur.

Părintele Teologos: Strălucind prin cealaltă persoană.

Alexandru Ionescu: Da, absolut. Dacă îl prețuiești pe cel de lângă tine, dacă te gândești mai întâi spre binele lui, că ceea ce facem, cum spuneați dumneavoastră, această asociație și multe asociații, nu doar a noastră, că nu le-am inventat noi. Au fost alții. Dar ce am făcut. M-am sfătuit cu alții care aveau experiență de 20 de ani. M-am trezit eu acum, ghiocelul de anul ăsta? Nu. Dar m-am sfătuit cu ei. Asta este o experiență a vieții. Dumnezeu m-a purtat prin multe locuri, prin multe medii și am învățat. Și este foarte important să te sfătuiești. Și urmarea meseriei pe care am avut-o, să te sfătuiești. Și asta fac. În momentul când îți pui în minte să realizezi ceva, să construiești ceva, să zidești ceva zic: „Părinte, e bine ceea ce gândesc eu, e bine ceea ce vreau să fac eu?” Pentru că am această libertate pe care Dumnezeu mi-a dat-o, și inițiativa este a mea: „Domnule, uite, vreau să construiesc lucrul ăsta. Dar tu ce zici, e, bine?” Că și fiul meu vine și îmi spune mie: „ Băi, tata, vreau să fac lucrul ăsta, dar e bine?” Și îi spun: „Tăticule, este bine. Uite, mai întărește aici sau mai bate un cui acolo. ” Cu bătrânul, cum făceam cu tata: „ Măi, tata, uite, hai să facem lucrul ăsta. Săpăm, nu săpăm, plantăm, nu plantăm?” Și îmi spunea: „ Măi, tata, încă n-a venit timpul. Mai spre toamnă, mai spre vară. ” Știa, domnule, pentru că el a trecut.

Părintele Teologos: Da, avea experiență de viață. Și această experiență de viață trebuie transmisă mai departe.

Alexandru Ionescu: Și dacă nu ești în comuniune cu ceilalți, cum ești în Hristos? Sfânta Treime este într-o comuniune.

Părintele Teologos: Evident.

Alexandru Ionescu: Diavolul nu e în comuniune, diavolul este singur. El vrea să fie singur. El nu vrea să aibă șef.

Părintele Teologos: Vrea să fie tiran absolut.

Despre cum patimile ne vând plăceri iluzorii, în vreme ce adevărata plăcere vine de la persoană, am vorbit în Patimile, acolo unde se vede de ce bucuria de a face binele este singura desfătare care nu înșală.

Treimea este o familie

Alexandru Ionescu: Tiran. Nu are frați, nu are prieteni. El. El e moțul, el e miezul. Pe când la noi în Ortodoxie, Treimea este o familie. Noi avem părinți, avem frați, avem surori, sfinții. E o comuniune, e o bucurie, Părinte, nu te simți singur. Întotdeauna te simți cu părinții de mână, în siguranță, oriunde mergi. Copilul meu se simte în siguranță cu mine când merge de mână cu mine și cu maica sa, în locuri străine, evident. Nu avem nicio treabă. Așa și noi în această viață pe care o parcurgem aici, să nu fim singuri. E bine cum zic eu, cum gândesc eu, sau de ce să îl întreb pe ăla, păi ce eu sunt prost? Eu spun că sunt prost, pentru că am făcut multe lucruri de capul meu, așa gândindu-mă că e bine cum le fac eu, eu, rușinea de a întreba pe cineva sau mândria de a întreba pe cineva și le-am făcut și mi-am luat niște șuturi nasoale.

Părintele Teologos: Evident, evident.

Alexandru Ionescu: Și e atât de simplu să zici: „Părinte, uite, vreau să fac lucrul ăsta. Dacă tu spui că este bine, îl fac.” Și o să mă întrebați acum cum îmi dau seama. Este o stare de pace. Când lucrurile vin de la Dumnezeu, au o așezare și așezarea o simt și în tine. E o stare de bine. Și fac lucrul acela. Dacă am o tulburare, dacă am o neliniște, dacă întâmpin niște piedici venite de nicăieri, nu fac. Familiile pe care le ajutăm, și aici este un filtru, că multă lume mă sună, dar nu e așa. Nu orice bine care pare bine, e bine.

Părintele Teologos: Da, cred că sunt unii care exploatează. Cum ar putea oamenii să facă bine? Și, oameni, într-adevăr, trebuie să fiți milostivi. Dar cred că e nevoie de puțin filtru, pentru că sunt unii care exploatează binele cu dispoziția de milostivire.

Chipul acestei comuniuni, în care Treimea este model de familie, l-am descoperit și în Frăția ortodoxă, o mărturie vie despre cum prietenia hrănește dorința de a fi bun.

În ortodoxie există comuniune, nu izolare

Alexandru Ionescu: E adevărat. De aceea, trebuie să te sfătuiești cu cineva care face lucrurile acestea de ceva timp. Are experiență, nu? De aceea. Când îți iei un job, ce spune? Angajăm oameni cu experiență. E foarte important să faci bine. Și oamenii își doresc să facă binele, Părinte, pentru că revin și spun: „Simți că ai un rost și ești de folos în lumea asta. ”

Tocmai pentru că nu orice pare bun este și bine, am găsit de folos lămuririle despre falsele pretexte de a da milostenie, un filtru sănătos pentru cei ce caută bucuria de a face binele cu adevărat.

Criterii pentru a face binele cu folos

Părintele Teologos: Ai putea să dai niște criterii?

Alexandru Ionescu: Da. Niște criterii. Te duci la administratoarea de bloc și o întrebi: „ Doamna Popescu, ce bătrâni avem aici în bloc, care sunt mai prăpădiți, săracii de ei? ” Și administratoarea de bloc îți spune: „ Uite domnule, ăla sărac, nu are un picior sau are pensie mică.” Du-te și întreabă acolo, pe președintele blocului, dacă chiar vrei să faci bine.

Părintele Teologos: Aha, da.

Alexandru Ionescu: Poți să faci asta și să îți spun.

Părintele Teologos: Deci, cineva care îl știe, care îl cunoaște.

Alexandru Ionescu: Bineînțeles. Administratorul blocului și președintele știu tot ce se întâmplă acolo în bloc. Cunosc familiile. Sau la scara a 2-a, la scara a 3-a există familii cu 7-8 copii. Întreabă și găsești. Părinte, omul care vrea să facă bine, Dumnezeu îi deschide zeci de uși pentru potențialul pe care îl are omul respectiv. Pe cât de mult îți dorești să faci bine, Dumnezeu îți dă. Atât de mult îți dă, încât nu poți să duci la un moment dat. Deci, îți deschide uși, îți creează contexte să ajuți. Eram într-un magazin acum ceva timp, colectam niște donații și mă întreabă o doamnă: „Domnule Alexandru, câți bani aveți? Și câte produse ați primit?” Dar cu o oarecare invidie. Și îi zic: „ Doamnă, mergeți acasă la dumneavoastră, faceți o ciorbă, un fel doi, puneți-o într-o caserolă și împărțiți-o în bloc pe acolo. Sau pe la scările din jur, sau pe afară, pe undeva. Și o să vedeți dumneavoastră, după ce faceți lucrul ăsta, vorbiți cu prietenii, le trimiteți pozele de la cazurile pe care le-ați ajutat și o să primiți și de la ei bani”. Dar faceți asta. „ Păi cine are timp, domnule Ionescu?”, „ Păi vedeți, doamnă. Păi vedeți cine are timp? Dacă vreți să vă faceți timp să ajutați, renunți la confort, renunți la tine pentru celălalt.”

Părintele Teologos: Și atunci o să ai și bani.

Alexandru Ionescu: Evident.

Părintele Teologos: Dumnezeu îți dă bani, dar nu îți dă bani în interes egoist, personal, ci doar în clipa în care îl ajuți pe celălalt.

Alexandru Ionescu: Nu se pune problema cu Dumnezeu de a-ți da bani, că El are totul. El vrea să vadă pe tine alegerea ta pe care o faci. Ce dorești tu să faci? Încotro te îndrepți în lumea asta? Dacă ai 10 copii și dintre ei 7, unul își dorește să meargă la muzică, altul să facă sport, altul să meargă la călărie, habar nu am, tu investești în ei. Le pui meditații, îi cumperi chitară, îi cumperi vioară, ce vrea să facă copilul. Dacă ai trei care stau sub cireș și dorm? Păi n-ai la ăia ce să le faci. Le pui de mâncare, le cumperi o haină și atât. De noi depinde, Părinte. De noi depinde ca să avem, ca să fim bine, ca să avem această fericire, bucurie. De noi depinde. Dumnezeu îți dă, ca orice părinte.

Părintele Teologos: De zelul nostru.

Alexandru Ionescu: Și nu-ți cere nimeni. Nici Dumnezeu nu-ți cere să mergi la biserică când ești bolnav. Dar te rogi acasă. Pentru că îți vede starea, îți vede condiția. Îți vede măsura. Vede potențialul pe care îl ai, vede situația în care ești.

Părintele Teologos: Dar, paranteză, asta nu înseamnă că atunci când suntem sănătoși să nu mergem la biserică. Iartă-mă că te întrerup, uneori oamenii ziceau: „Mă doare în cot, și deci nu mă duc la biserică.”

Alexandru Ionescu: Nu. Că atunci vine conștiința și îți spune: „ Ești măgar.” Vine conștiința. De aceea Dumnezeu ne-a lăsat această conștiință care să ne avertizeze, să ne sfătuiască, că ne sfătuiește ce să facem și ce să nu facem, e martor la săvârșirea sfatului pe care ni-l dă, după care judecător. Nu ai ce să-i spui lui Dumnezeu când pleci din lumea asta. Nu ai ce să-i spui. Ne-a creat toate condițiile și toate posibilitățile ca noi să facem bine, să fim oameni buni. Să ne asemănăm cu Hristos, Părinte, și nu spun lucruri mari. Poate cineva, eu știu, m-o fi criticat că vin și spun cum să te asemeni cu Hristos?

Părintele Teologos: Păi ăsta e scopul. Ăsta e scopul omului. Bun, nu o să reușim. Nimeni nu reușește. Dar, dacă facem treaba asta la măsurile noastre, Hristos împlinește.

Alexandru Ionescu: Părinte, eu mă străduiesc. Și omul care se străduiește este apreciat. La locul de muncă, omul care se străduiește este apreciat de șef. Oriunde am fi și ne străduim este apreciat acel om. Că este sportiv, că este lucrător. Nu contează. Când vezi că omul se străduiește îl ajuți și îi mai dai o primă sau altfel îl privești pe omul care se străduiește. Și Hristos face același lucru, să vadă că ne străduim. Evident că nu o să ajung la, nu mi-am pus în minte să ajung la măsura Sfântului Antonie, în niciun caz. Eu mă străduiesc să fiu bun, Părinte. Pentru că am fost rău. Și e rău să fii rău. E foarte nasol, Părinte, să fii rău.

Părintele Teologos: Întâi de toate răutatea îl chinuie pe cel rău și după aia pe ceilalți.

Alexandru Ionescu: Eu am această trecere dintr-o parte în alta și bănuiesc că toți, nu știu, trecuți așa de 30 de ani, am avut o perioadă vieții în care n-am fost ușă de biserică. Avem pe fiecare. Nu mai vreau să fiu omul ăla. Pentru că acum e o stare care nu vrei să dispară. Și menținerea acestei stări vine pe cât de mult bine faci. Prin cuvânt, prin gând, prin faptă, dar să faci ceva pentru cei din jurul tău.

Cum cântărim faptele după roadele lor am dezvoltat în Judecata de apoi: cum ne pregătim prin milostivire, fiindcă a înmulți binele rămâne măsura cu care vom fi măsurați. Despre conștiința lăsată de Dumnezeu ca martor și sfătuitor se scrie cu folos și despre glasul conștiinței, glas care ne cheamă mereu spre dorința de a fi bun.

Să rămânem în personalitatea noastră, urmând binele și dorința de a fi bun

Părintele Teologos: La ce capcane să fie atenți tinerii astfel încât să nu ajungă răi?

Alexandru Ionescu: Știți, acum…Planul lui Dumnezeu pentru unii. Unii trebuie să treacă prin niște situații pentru ca să ajungă omul pe care Dumnezeu vrea să-l crească. Vorbeam cu niște băieți de preoți:„ Păi da, Alexandru, dar eu ca să ajung așa, ce fac acum, trebuie să mă apuc de băut și să fac lucruri. ” Nu, mă fratele meu. Dumnezeu ne creează contextul ca să ajungem fiii Lui bineplăcuți. Dumnezeu vrea să fim bineplăcuți înaintea Lui. Tu ai un drum în viață. Dumnezeu îți creează un context și un drum pe care să mergi. Nu trebuie să fii ca mine. Eu sunt omul de acum pentru că am trecut prin acele lucruri. Dacă nu treceam prin ele, nu eram omul de astăzi. Și tu ești un om minunat, dar ăsta este drumul tău. Nu trebuie să fii ca altcineva, trebuie să fii ca tine. Și să nu te uiți la mine. Să te uiți la darurile pe care tu le ai, și le-ai primit de la Dumnezeu, nu la darurile mele.

Părintele Teologos: Da. Și trebuie să vadă fiecare exemplele bune, și să le urmeze, și să nu fie complexați de faptul că nu sunt ca nu știu cine. Să vadă doar exemple bune, și acolo rămânând în personalitatea lor să ia ce-i bun de la ceilalți.

Alexandru Ionescu: O femeie te place pentru felul tău de a fi. Dacă încerci să fii altfel, ca actorii din filme, că acolo totul este regizat, încerci să fii un personaj. Acea femeie, mai devreme sau mai târziu, va face un pas doi sau cinci în spate. Măi, frate, fii așa cum ești tu, pentru că acea persoană, acea femeie te iubește pentru profilul tău pe care îl ai. Nu trebuie să fii altfel. Fii așa cum ești și lucrurile îți funcționează în relație, o căsnicie, dar fii așa cum ești tu.

Părintele Teologos: Asta evident nu înseamnă că cineva trebuie să păcătuiască și să nu se abțină. Deci, sinceritatea nu înseamnă tăierea oricăror zăgazuri, oricăror politeți, oricăror lucruri de genul ăsta. Pentru că, oamenii spun fii tu însuți ca să-și valideze păcatul. Clar că nu, nu la asta ne referim.

Alexandru Ionescu: Părinte, hai să fim serioși. Știm când facem lucruri rele. Știm când mâncăm peste măsură, știm când bem peste măsură, știm când îi furăm lui ăla din buzunar, știm când înșelăm pe cineva.

Părintele Teologos: Știm când suntem agresivi, când suntem ironici

Alexandru Ionescu: Când suntem lacomi, când suntem invidioși. Și ce vrem să vină acum Dumnezeu să ne învețe să citim? Să ne învețe să scriem? Când citești Scriptura, Dumnezeu nu vine să te învețe să citești. Așa și cu lucrurile astea pe care le facem în fiecare zi. Știm ce este bine și ce nu este bine. Dar, cum spuneam, eu vorbesc acum de mine. Nu voiam să ies din acel confort chiar dacă era păcătos. Acolo e o stare cu care te-ai obișnuit, și-ți place, și nu vrei să ieși din ea.

Părintele Teologos: Marea morții mofturoase.

Alexandru Ionescu: Ieșitul din acele stări de plăcere sunt chinuitoare. Știi că este bine dacă ieși din ele, dar e greu să ieși din ele. E plăcut să mergi la cazino. E plăcut să bei. E plăcut să mergi cu multe femei. E plăcut, și nu vrei și te simți bine și îți dă o stare de șmecher. Ești cel mai tare, ești cel mai grozav.

Părintele Teologos: De Dumnezeu pe pământ.

Alexandru Ionescu: Ceilalți sunt fraieri, eu sunt șmecher. Asta este starea de Dumnezeu, de puternic. Când eram de cealaltă parte a baricadei, mă uitam la oameni care erau așezați. Erau preoți, cum ziceam noi atunci, preot cu har. Evident, toți preoții au har. „Lasă mă că n-am eu cum să ajung ca ăla. Dar e bine și așa frate.” Rămâi acolo. Este greu. Cel care te poate ajuta să ieși, dacă îți dorești, din acea zonă, este Dumnezeu. Fără Dumnezeu nu ai cum să ieși. Trebuie doar să-ți dorești. Să îți spui: „Doamne ajută-mă.” Și atunci ieși. Și atunci poți renunța la adicții. Pur și simplu dispar adicțiile. Sau ușor, ușor, treptat, nu mai simți nevoia să bei peste măsură, să faci ceea ce faci tu în viața de zi cu zi. Ușor, ușor dispar. Dar te confrunți cu caterinca prietenilor: „Ia uite-l și pe ăsta! Popo! Te-ai făcut călugăr!” E nasol, pentru că intră prietenii, anturajul. Și îți dă la temelie anturajul. Și e greu să ieși de acolo, pentru că râd ăia de tine: „Păi nu mai bei, nu mai fumezi? Du-te la mânăstire atunci!”

Părintele Teologos: Da. Dar dacă omul are credință în Dumnezeu și face și el ce poate, și Dumnezeu face ce poate.

Alexandru Ionescu: Cum spuneam, să te străduiești. Picătura aia de strădanie, Dumnezeu o înmulțește. Picătura aia de voință, Dumnezeu o face fără limite. Doar să vrem. Copiii mei au greșit. Eu am greșit enorm în fața părinților mei. Am greșit mult. Dar, m-au iertat mereu. Mereu m-au iertat. De câte ori veneam acasă, nu-mi făceau nici tata, nici mama observație. Tata îi spunea lui mama: „Femeie, pune de mâncare, lui fi-tu.” Stăteam la masă și îmi spunea: „Acum pe viitor ce ai de gând să faci? ” Nu mă întrebau de măgăriile pe care le-am făcut. „Ce ai de gând să faci de acum înainte? ” Dacă noi, ca oameni, iertăm greșelile copiilor dar Dumnezeu, pentru că suntem copiii Lui ne iartă Părinte, dar să vrem să ne schimbăm. Părinte, asta este tot. Ăsta este puțintelul nostru pe care trebuie să-l facem. Să vrem să ne schimbăm.

Părintele Teologos: Da. Și mai ales, această voință trebuie să fie concretă. Adică, să fie aplicată și faptic. Pentru că există unii oameni care spun: „Da. Eu vreau să mă schimb.” Dar, evident că nu fac nimic. Ideea este, ce faci concret.

Alexandru Ionescu: Păi concret. Că atunci când mănânci, mănânci concret.

Părintele Teologos: Exact, mănânci concret, și doar cât trebuie.

Alexandru Ionescu: Sigur că da. Cât trebuie. E greu. Nu spun că este ușor. Vorbesc din prisma unui om care a trecut prin lucruri rele, prin dependențe, prin multe, prin egoism și multe altele. De aceea, vorbesc având comparație cu trecutul meu. Și spun tinerilor și oamenilor în general, trebuie să-i ceri lui Dumnezeu să te schimbi: „Doamne, vreau să fiu și eu un om bineplăcut înaintea Ta. Cum să fiu, Doamne, un om bineplăcut înaintea Ta? Cum să fiu și eu un om bun? Fă-mă Tu Doamne, un om bun.” Și atunci Dumnezeu vine și te schimbă. Îți creează, cum spuneam, îți creează contextul de a face, practic, cum spuneați dumneavoastră. Practic. Se ivesc ocazii de a face bine.

Părintele Teologos: Și atunci omul trebuie să-și pună și nădejdea, dar și osteneala, astfel încât să facă.

Alexandru Ionescu: În momentul când cere, deja lucrurile se împlinesc și se plinesc. El vede. Uite mă, am cerut asta, și mi s-a întâmplat. Prietenii pe care îi aveai, pur și simplu dispar din jurul tău. Dispar ușor, ușor. Dispar din jurul tău. Pentru că nu mai ieși cu ei. Nu mai faci ceea ce făceai înainte, și se depărtează încet, încet. Și Dumnezeu îți aduce în viață cum mi-a adus mie oameni frumoși, părinte. Oameni frumoși, oameni deștepți, oameni curajoși, oameni smeriți, oameni evlavioși. Dar, când spun evlavios, nu mă refer că evlaviosul este un popândău. Creștinul nu este un mocofan.

Părintele Teologos: Nu, din contră.

Alexandru Ionescu: Creștinul nu este un mocofan. Creștinul este un om curajos, un om deștept. Ca să nu se înțeleagă smerenia cu a fi prostovan.

Părintele Teologos: Nu, nu. Altceva smerenia și altceva inteligența.

Alexandru Ionescu: Sigur.

Legătura dintre bine, adevăr și frumos, pe care fiecare e chemat să o trăiască în felul său, am limpezit-o în Binele, adevărul și frumosul, un reper pentru cei ce caută bucuria de a face binele rămânând ei înșiși.

Cum să fii „un om frumos”

Părintele Teologos: Un creștin adevărat este foarte inteligent, luminat de Dumnezeu. Pot să dau un exemplu? Nu nevoie de nume. Dar să dai un exemplu de un om frumos?

Alexandru Ionescu: Un om frumos? Duhovnicul meu. Dumneavoastră.

Părintele Teologos: E bine.

Alexandru Ionescu: Nu am spus nume. Nu am spus, părintele Teologos, am spus duhovnicul meu. Cunosc multă lume, Părinte. Mare parte a schimbării mele ca om, și mare parte a schimbării multora din prietenii pe care eu îi cunosc, s-a datorat celorlalți. De aceea, spun că trăind singur nu ai cum să te schimbi. Trăind în comuniune cu ceilalți te schimbi. Ei m-au schimbat pe mine văzând modul lor de viețuire aici în lumea asta. Și zic: „ Bun, vreau să fiu și eu ca omul ăsta. Vreau să fiu și eu ca omul ăsta.” În inima mea am dorit să fiu ca ei. Mulți oameni, extraordinar de mulți oameni cunosc frumoși. Doar stând, ei m-au primit în viața lor, părinte. Oamenii aceștia m-au primit. Ei m-au primit în viața lor. Eu m-am schimbat datorită lor.

Părintele Teologos: Sigur.

Alexandru Ionescu: Nu singur.

Părintele Teologos: Niciodată singur, Alex. Totdeauna suntem frați.

Alexandru Ionescu: Oamenii aceștia m-au primit în inima lor, în casa lor. Eu sunt omul de acum datorită lor. Eu doar mi-am dorit și Dumnezeu m-a adus pe mine, m-a adus în mijlocul lor pe mine. De aceea tot ce faci, faci împreună.

Părintele Teologos: Împreună și ca recunoștință.

Alexandru Ionescu:Da. Nu pot să fiu atât de recunoscător pe cât aș vrea să fiu recunoscător. Nu am cum. Și zic: „ Doamne, vreau să fiu recunoscător mai mult decât pot să simt acum, dar atâta simt, atâta pot.” Este extraordinar să ai prieteni, părinte. Este mare dar să ai prieteni, mare dar să ai prieteni. Oamenii pe care știi că dacă îți pui inima, îți pui situația familiei, îți pui viața în mâna lor, pentru că știi că acel om când îți dă un sfat, se gândește de 10 ori până să scoată un cuvânt să ți-l dea. Ai încredere în omul ăla, îți pui viața în mâinile lui, încrederea în oameni, încrederea în prieteni. E fabulos, părinte, este extraordinar să ai prieteni. Sunt de neprețuit prietenii.

Părintele Teologos: Cred că este unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu.

Alexandru Ionescu: Mare dar, părinte, mare dar să ai prieteni. Te duci la omul acela cu inima deschisă. Frumusețea știți care este? Ne sunăm:”Ce mai faci, frate, cum mai ești?” Pentru că îi pasă de tine.„Ce mai face fratele Alexandru? Ia să-l suni.” „Ce faci, mă, frate?” „Ce să fac? Uite, mai bine decât merit.” Adică, ăsta e răspunsul pe care îl dau când cineva mă întreabă: „Ce faci, Alexandru?” „Mai bine decât merit.” E adevărul pe care eu îl trăiesc clipă de clipă. Faptul că te sună cineva și te întreabă ce mai faci, e atât de important, părinte, pentru că cuiva îi pasă de tine. Îi pasă cuiva de tine.

Părintele Teologos: Te iubește. Sigur.

Alexandru Ionescu: Și eu la fel îi sun pe ceilalți. „Ce mai faci, frate?” Le dau mesaje: „Măi, știți, am activitatea asta, sunt prins. Dar să știți că vă port în rugăciune în fiecare zi.” Tuturor le zic: „Vă port în rugăciune.” La sfârșitul acatistului, trec acolo pentru toți binefăcătorii și miluitorii pe care Dumnezeu îi știe, poate nu îi știu pe toți. Dar nu este om de pe pământul ăsta să nu fie trecut pe acatistul meu. Zic: „Doamne, Tu îi știi pe toți. Ajută-i Tu cum știi pe fiecare după nevoia lor, după neputința lor.” Iar în rugăciunea pe care încep dimineața, în rugăciunile mele personale Îi zic:” Doamne, ai grijă de mine, de familia mea, de duhovnicul meu, de monahi, de monahii, de preoți, de prietenii mei, de noi creștinii și oamenii lumii. Ai Tu grijă de noi. Ai grijă de noi.” Și încep ziua în care Îi spun: „Fă-mi Tu programul zilei. Fă-mi Tu programul zilei, cum știi Tu Părinte”, că-i Părinte. Ce părinte nu are grijă de copilul lui? Eu am grijă de copilul meu. Mor pentru el zâmbind. Ne dăm viața pentru copiii noștri fără să negociem ceva. Șapte vieți dăm pentru copiii noștri, pentru prietenii noștri. Că ajungi prin Harul lui Hristos, părinte, să-ți iubești atât de mult prietenii, încât a-ți da viața pentru ei nu mai înseamnă ceva extraordinar.

Părintele Teologos: E o bucurie.

Alexandru Ionescu: E o bucurie pentru că el e bine. „Ia-mă pe mine. ” Nu? Ce-i spunem noi când copiii noștri sunt bolnavi: „ Dă-mi mie, Doamne, suferința lui. Dă-mi, Doamne, suferința copilului, mie.” Nu asta spunem când sunt bolnavi copiii? „Dă-mi mie durerea lui, Doamne.” Nu poți să mai trăiești singur.

Părintele Teologos: Așa este. Întotdeauna, în revărsarea dragostei față de ceilalți. Și asta îl întărește pe om, întotdeauna.

Alexandru Ionescu: Nu mai poți să trăiești singur. Nu mai vrei să trăiești singur. A trăi cu ceilalți e, de fapt, e un singur trup.

Părintele Teologos: E raiul, evident. Este un singur trup, este această întrepătrundere dintre noi, această unitate sublimă dintre noi, care, după cum spuneam, va fi starea de rai. Sigur, dusă la maxim, la sublimul dragostei, și să fie stare de rai.

Alexandru Ionescu: Având-i pe toți acești oameni în jurul nostru, fiecare acolo unde este, problemele de serviciu, greutățile vieții, faptul că ai credite, faptul că ai fel și fel de situații care te împovărează, având prieteni, părinte, treci ușor peste ele. Ai la cine să apelezi pentru o vorbă, să-ți împrumute niște bani, să te ajute la ceva. Nu ești singur. Și de-aia spun că e important să ai prieteni. Treci peste problemele acestei vieți împreună. Dumnezeu îi răsplătește pe ei pentru că te susțin, iar și pe tine te răsplătește pentru că îl susții pe el. Ne susținem unii pe alții. Ne cărăm poverile unul altora. Este extraordinar. Să ai la cine să te spovedești ca prieten. Parcă în Scriptură scrie. Dumneavoastră știți mai bine: „ Spovediți-vă unii altora”, spune undeva..

Părintele Teologos: Unii altora. În Noul Testament, în Epistola Sfântului Apostol Iacov.

Alexandru Ionescu: Când am citit lucrul ăsta: „ Spovediți-vă unii altora”. Este extraordinar să te spovedești unui prieten. Băi, frate, am comis-o. Am făcut asta și asta. Și Dumnezeu îi dă gândul cel bun de care tu ai nevoie, ca să ți-l spună.

Părintele Teologos: Sigur, dar trebuie să facem o mică precizare. Aici nu este vorba de spovedania de la duhovnic, ci este vorba de deschiderea inimii față de un om de încredere, care să îți dea un sfat bun.

Alexandru Ionescu: Este extraordinar. El nu are cum să-ți ierte păcatul. Se poate ruga pentru tine prietenul. Duhovnicul are rolul principal.

Părintele Teologos: Exact, exact.

Alexandru Ionescu: Dar, ai la cine să îți spui păsul.

Părintele Teologos: Mai este o problemă. De exemplu, o problemă profesională, nu o să o spui la duhovnic, pentru că duhovnicul nu are expertiza. O să o spui la un prieten de încredere, care știe și care te poate ajuta. Și cu un sfat, mai ales, și cu o mângâiere, mai ales, și, în ultima instanță, și cu ceva practic.

Alexandru Ionescu: Acesta este duhul acestui centru pe care noi toți îl construim. Ăsta este duhul. De frăție, de prietenie, de apropiere, de comuniune. Ăsta este duhul acestui centru. De aceea facem acest centru. E foarte important duhul în care construiești ceva, lucrezi ceva, zidești ceva, în ce duh faci.

Ce înseamnă cu adevărat smerenia, departe de orice slăbiciune, am arătat în Smerenia: accesul și puterea, fiindcă omul frumos își păstrează și mintea trează, și dorința de a fi bun. Iar drumul de la singurătatea morții la viața unității, la acel „un singur trup”, l-am parcurs în Botezul, mărturie că bucuria de a face binele se naște numai în comuniune.

Comuniunea pentru a face binele

Părintele Teologos: Evident, pentru că pe Dumnezeu nu-L interesează atât de centrul în sine, casa în sine. Sigur, el are și importanța ei. Pe primul plan, pe Dumnezeu îl interesează creșterea iubirii în oameni, în tot universul, în tot sângele.

Alexandru Ionescu: Este extraordinar. Această iubire pe care nu știu cum să o definesc, că nu am cum, dă un zâmbet, așa, tot timpul. E o stare de bucurie. Ești tot timpul bucuros, părinte. Ai o stare de bucurie. Vine dinăuntru, de undeva de acolo, din inimă. Vine bucuria asta pe care vrei să o împărtășești. Asta este o altă bucurie. Vrei s-o împărtășești. Dacă o ții pentru tine, dispare.

Părintele Teologos: Sigur. Se închide. Pentru că bucuria este de la Dumnezeu.

Alexandru Ionescu: Da, nu e a ta.

Părintele Teologos: Nu e a ta. Și Dumnezeu îți dă mai multă bucurie în clipa în care o dai mai departe. Dacă o ții la tine, Dumnezeu o stinge, pentru că zice că nu faci nimic cu ea.

Alexandru Ionescu: Spuneam de izvor de tămăduire. Ăsta e un izvor de tămăduire. Bucuria. Înțelegi? Îmi spunea o doamnă: „ Da, Alexandru, copilul tău nu are cancer, tu nu ai cancer.” Fel și fel de situații pe care tu nu le ai. Și îi zic: „ Păi soro, așa este, nu am cancer, dar și Dumnezeu m-a trecut pe mine prin niște situații în viața asta. Mie era să îmi moară copilul în fața mea. Mi-a venit strâmb copilul de la școală. A primit niște rezultate medicale crunte. Femeia mea a trecut printr-un cancer, cât tot pământul ăsta.” De fiecare dată i-am zis: „ Doamne, dacă Tu vrei să fie așa, fă, Doamne, cum știi Tu că e mai bine pentru mine.” Niciodată nu a fost în inima mea moment în care să-I zic: ”De ce, Doamne?”

Părintele Teologos: Și, dincolo de asta, nu se pot compara oamenii între ei. De ce? Pentru că ceea ce pentru unul este o ispită foarte mare, pentru celălalt este o ispită foarte mică. Și pentru cel care ispita este foarte mică, are el o ispită foarte mare cu ceva care pentru celălalt e foarte mic. Deci, oamenii nu se pot compara. Sunt complementari. Și Dumnezeu are pentru fiecare drumul curățirii sale în viață.

Că fericirea adevărată este numai în Hristos, nu în avere, am spus-o limpede în Fericirea adevărată este în Hristos, izvorul tainic al bucuriei de a face binele.

Fii copil înaintea lui Dumnezeu

Alexandru Ionescu: Un părinte mi-a spus mai demult: „Alexandru, să nu uiți să fii înaintea lui Dumnezeu copil, sau fiu care să construiești împreună cu Dumnezeu. Fii copil înaintea lui Dumnezeu.” Și acum ceva timp, am mai spus lucrul ăsta, mă cheamă Teodor, îmi strigă: „Tata, hai să mă ajuți la ceva!” Eu aveam, într-adevăr, în momentul acela, un lucru foarte important de făcut și trupul meu s-a dus înainte către cele pământești, către cele lumești. Dar mintea ce mi-a spus? Păi nu-l ajuți, se duce la școală, o să ia notă proastă, te sună doamna învățătoare, îți spune că Teodor nu și-a făcut tema, se întoarce Teodor acasă. Mai am eu dreptul să-i fac observații? Mai am eu dreptul să-l urechez? Pentru că el m-a chemat, el m-a responsabilizat: „Tata, nu pot să fac lucrul ăsta. Vino tu și ajută-mă!”

Părintele Teologos: El s-a comportat corect.

Alexandru Ionescu: Eu nu m-aș fi comportat corect, dacă i-aș fi zis, nu pot să te ajut, lasă-mă în pace. Descurcă-te și tu singur. Eu nu aș mai fi avut dreptul să-i fac observație. Asta fac și eu cu Hristos în fiecare zi. Doamne ajută-mă să fac asta. Pentru că dacă tu nu mă ajuți, mă poți judeca pentru ceva ce eu te-am chemat să mă ajuți și nu pot să fac? Îți mărturisesc. Nu pot să fac. Dar, ajută-mă. Mă îndoiesc că Hristos îți întoarce spatele și îți spune: ”Descurcă-te.” Nu pot să cred. N-aș vrea un Dumnezeu care să îmi spună:”Descurcă-te.”Vreau un Dumnezeu care să mă ajute. Și de aceea

Părintele Teologos: El îți poate spune, descurcă-te pentru că sunt lângă tine.

Alexandru Ionescu: Este altceva. Atunci ai în tine o stare de nădejde.

Părintele Teologos: De nădejde, de multă putere duhovnicească.

Alexandru Ionescu: Nu te simți singur. Te simți împlinit. Știi că cineva este lângă tine. Eu am simțit prezența lui Hristos de multe ori în viața mea.

Părintele Teologos: Evident, așa și trebuie.

Alexandru Ionescu: Și de aceea am acest curaj, această nădejde, pentru că știu că a fost mereu lângă mine când am făcut ceva peste puterile mele. Și am reușit, domnule. Am reușit. Este extraordinar. Nădejdea în Hristos. Și cu copilul meu atunci, evident, că am renunțat la ceea ce vreau să fac și m-am dus și l-am ajutat. Și zic: ”Doamne, așa lucrezi și tu.” Eu, cum spuneam, îl responsabilizez pe Dumnezeu pentru că îmi văd neputința. Și e frumos în familie să faci lucrurile. Nu în familie să gătește? Nu în familie stai la masă? Nu ne bucurăm când stăm cu nașii, cu finii, cu prietenii? Stăm la masă, părinte. E cina noastră cea de taină, aici în lume. Și la masă nu-ți cerți copilul că a luat patru, nu-i spui nevestei că n-a pus piper în mâncare sau sare. E momentul când ai tihnă, stai în tihnă și te bucuri de celălalt.

Părintele Teologos: Este comuniune.

Alexandru Ionescu: Mă uit la greci. Stau câte 3-4 ore la masă cu o farfurie de ceva acolo. Ei se bucură unii de alții.

Părintele Teologos: Da este vorba, într-adevăr, de împreună șederea.

Alexandru Ionescu: Împreună ședere. Extraordinar, părinte, mă uit la greci, mă uit cu mare bucurie. Nu știu despre ce vorbesc ei acolo, pentru că nu cunosc greacă, dar le vezi starea, le vezi bucuria. Au așa, o exteriorizare frumoasă, care te face să zâmbești. Și când mă întâlnesc cu prietenii, le zic:”Bă frate, nu atacăm mielul. Stați așa un pic. Hai să ne bucurăm și noi unii de alții.” Și stai de vorbă, nu dai atacul la mâncare. Hai să cucerim farfuriile. Stai așa să ne bucurăm și noi. Ce mai faci? Ce mai zici? Unde ai fost? Ce ți-ai mai cumpărat? Să vorbim. Să ne bucurăm unul de altul. Nu importanța subiectului. Noi suntem importanți. Bucuria pe care o avem unul față de altul. Că mi-e dor de tine. Și de regulă cu apropiații te întâlnești ori când ajungi în spital, ori când mori. Atunci se strâng. Pentru că altfel te înghite lumea asta. Și le spun tuturor:”Fraților, măcar o dată pe lună, hai să ne vedem, hai să bem un ceai. Că astăzi te îmbravi în ie și mâine pe năsălie. Hai mă să ne vedem, hai să ne sunăm. ”

Părintele Teologos: Mai bine ar fi față către față.

Alexandru Ionescu: Față către față. Într-adevăr, am prieteni foarte dragi care au un serviciu infernal, l-a zis: ”Măi, măcar să ne sunăm, să nu uităm unii de alții, dă-o încolo de treabă. Hai să ne sunăm.” Cu majoritate am reușit prin harul lui Hristos să ne întâlnim. Să ne vedem, ne dăm mesaje: ”Frate, te iubesc, mi-a fost dor de tine.” Ne sunăm, vorbim. Părinte, răul cel mai mic. Și pacea-i mai de preț decât dreptatea. Vorbim la telefon, ne vedem pe cameră:” Ia uite mă, te-ai tuns.” Fiecare ce-am făcut acolo. Ți-ai schimbat look-ul. Ți-ai lăsat cioc. E o vorbire cu aproapele. Te bucuri de celălalt, părinte. Să nu uităm să facem lucrul ăsta pentru că ne înghite lumea, părinte, ne înghite lumea asta în care trăim. Nu mai avem timp de cei de lângă noi, nu mai avem timp de copii.

Părintele Teologos: Și asta generează tristețe. Generează foarte multă tristețe.

Alexandru Ionescu: Generează, da. Erau două cunoștințe. M-au chemat să-mi dea îmbrăcămintea de la copii. Ce au făcut ele ca să-i facă pe ăia mici liniștiți? Le-au pus telefoaneleîn față. Zic: ”Măi soro, dar de ce nu îl iei în brațe? Vin-o aici în curte. Le car eu la mașină toate donațiile astea, dar stai mă cu ăla mic.” ”-A, nu, că plânge și stă mai liniștit în scăunel.” ”-Păi plânge că-i copil. E firesc să plângă. Tu nu plângi când ai o problemă? Tu nu suferi când ai o problemă? Și el plânge. Așa se manifestă el. Ia-l mă cu tine în brațe. O să crească și o să uiți momentele astea. Dar, cel mai important e că nu îl umpli pe copil cu dragostea ta.”

Părintele Teologos: Și o să-ți pară rău crunt, după aceea.

Alexandru Ionescu: Preoții pe care îi am. Mai ales, preoții de spital, cam toți au spus: ”Până pe la 10-12 ani, dacă copilului nu-i oferi afecțiune, nu-i oferi dragoste, nu-i oferi joacă, să te gâdili cu el, să faci toate cele ale copilăriei. Dacă nu devii tu copil, are cele mai mari șanse să ajungă în dependențe. Cele mai mari șanse ca să ajungă în dependență, sunt copiii care nu au dragoste de la părinți. Nu mai au timp părinții să stea cu ei, să se pună la mintea lor.”

Părintele Teologos: De ce? Pentru că copilul este făcut pentru rai. Omul este făcut pentru rai. Dacă nu primește plăcerea cea adevărată care vine de la o persoană, de la Dumnezeu printr-o persoană, caută în disperare de cauză plăcerea cea falsă din droguri, din dependență.

Alexandru Ionescu: Știți când l-am simțit cel mai apropiat pe Hristos?

Părintele Teologos: Când?

Alexandru Ionescu: Atunci a fost pentru mine momentul cel mai adânc de iubire, și de o bucurie interioară fantastică. A venit Teodor la mine, m-a prins de picior și mi-a zis: ”Tati, tu știi cât de mult te iubesc eu pe tine? Ești cel mai tare tătic din lumea asta. Ești cel mai tare de aici și până în rai.” Părinte, nu puteam să plâng. Toate lacrimile mi s-au vărsat pe interior. Ce stare am avut atunci. Zic: ”Uite, ăsta este Hristos, asta este iubirea, ăsta este Duhul Sfânt, liantul între oameni. Ăsta este Duhul Sfânt.” Cu 15 ani în urmă, dacă îmi spunea cineva de Duhul Sfânt m-ar fi bufnit râsul: ” Bă, lasă-mă cu Duhul Sfânt, cu lampa lui Aladin! Du-te! Lasă-mă!” Dar, când îl simți și conștientizezi că există, se schimbă viața cu totul. Totul se schimbă. Și atunci am simțit cea mai mare trăire a mea. Când mi-a luat copilul piciorul în brațe și m-a strâns tare. Este de neexplicat. Nu am cuvinte să exprim starea și bucuria și iubirea. Topit am fost, părinte. Te-a luat copilul în brațe. Și atunci am simțit starea lui Hristos. Aia a fost iubire.

Părintele Teologos: Sigur. Pentru că, el, copilul este curat, este plin de Duhul Sfânt și transmite mai departe. Și a transmis în tine.

Despre Duhul Sfânt, liantul dintre oameni pe care Alexandru Ionescu Îl simte în îmbrățișarea copilului, am vorbit în Darurile și scopul Duhului Sfânt, har fără de care nu există nici bucuria de a face binele.

Jertfa de sine pentru binele aproapelui

Alexandru Ionescu: Eu mă joc cu fiul meu. Toate cele de pe acolo, prin casă, pe afară. Faptul că te joci cu el și tu îl umpli cu iubire, pentru că în tine este și iubirea de părinte, evident, pe care o ai față de copilul tău. Și harul pe care ți-l dă Hristos, pentru că nu poți să fii bucuros fără har. Mașina nu funcționează fără carburant. E mașină, e frumoasă, e spălată, dar nu funcționează fără carburant. Harul lui Hristos îți dă această stare de a te bucura de copil, de a-l iubi pe copil, pe prieteni. Sunt iubiri diferite: îmi iubesc copilul într-un fel, femeia într-un fel, pe dumneavoastră ăntr-un fel, pe prieteni într-un fel. Dar te-ai jertfi pentru fiecare. Este extraordinar, părinte, să ajungi să te jertfești pentru fiecare. Înțeleg acum ce spuneau, într-o mică măsură, ce spuneau părinții, și în special Sfântul Sofronie, pe care îl iubesc enorm. Pe Sfântul Sofronie și pe Părintele Rafail Noica. Această bucurie de a te jertfi pentru celălalt și a suferi când celălalt suferă. Abia acum înțeleg, într-o mică măsură, suferința celuilalt. Sunt trist și supărat când am prieteni care au situații neplăcute: ”Băi Alex, ce fac cu asta?” Doare, domne! Te doare, părinte. Și zic: ”Părinte, Doamne, ce fac? Ce gând? Dă-mi un gând, dă-mi un sfat, dă-mi un cuvânt. Ce fac eu cu fratele? ” Și aici este o frumusețe, în această durere pe care o conștientizezi, că o ai și o simți, o trăiești față de un străin. Pentru cineva e un străin, dar ajungi să înțelegi că este parte din tine omul de acolo. E parte din tine. Duhovnicește.

Părintele Teologos: Este Adam cel global, am spus.

Alexandru Ionescu: Da, Adam cel global. Este extraordinar să fii trist pentru tristețea altuia. Și să te bucuri pentru bucuria altuia. Aici este comuniunea. Atunci poți să spui: ”Am prieteni pentru că sufăr pentru ei. Am prieteni.” E fantastic, părinte. Având prieteni, cum spuneam, patimile se duc pentru că ne protejăm unul pe altul. Fiind în acest grup. Și când spun prieteni nu mă refer la sute. Trei, patru, cinci prieteni.

Părintele Teologos: Da. Puțini și buni.

Alexandru Ionescu: Puțini și buni. Nu mă refer să ai zeci de prieteni. Poate să spună cineva în mintea lui: Păi eu am doar doi. Nu ești singur. Ai pe cineva care te poartă în rugăciune, care are un gând bun pentru tine, care îți este alături. Dar, când ai mai mulți, și Slavă lui Dumnezeu că e un dar că am foarte mulți prieteni. Fiind în mijlocul lor, fiecare este în mijlocul lor. Pentru mine, este el în mijlocul nostru. Pentru ei, sunt eu în mijlocul lor. Ne protejăm.

Părintele Teologos: Centrul este celălalt.

Alexandru Ionescu: Da, centrul este celălalt. Exact. Suntem toți, așa.

Părintele Teologos: Vezi, asta este taina pildei, parabolei Samarineanului Milostiv. Pentru că zice: ”Care-i aproapele?” Aproapele este cel de care te apropii tu. Înțelegi? La asta se referă Mântuitorul. Care-i aproapele? Și aproapele este cel de care te apropii tu. Deci, dacă samarineanul s-a apropiat de cel căzut între tâlhari, atunci devine aproapele. Dacă ești singur ești nesimțit, pentru că în singurătate apare nesimțirea.

Alexandru Ionescu: Nesimțirea, da. Nu ai bunul simț, nu ai simț bun, ești nesimțit.

Părintele Teologos: Nu mai simți dragostea.

Alexandru Ionescu: Iar eu fiind în jurul acestor mulți prieteni e extraordinar, părinte. Te trezești în fiecare zi într-o siguranță. Te trezești într-o siguranță. Ai pe cine suna, are cine să te ajute, are cine să te iubească. Măi, fraților, faceți-vă prieteni și dacă aveți prieteni prețuiți-i, măi fraților. Prețuiți-vă prietenii. Este extraordinar. Este extraordinar, minunat. Și atunci, această dragoste a Lui Hristos se manifestă în fel și chip. Minunat se manifestă. Prin prietenii pe care îi ai. Prin activitatea pe care o faci. Prin contextul pe care Dumnezeu ți-l creează de a fi de folos altora. Sunt de folos. Sau ești nefolositor. Nu mă folosesc de tine, nu mă folosesc de alții. E crunt. Dar, când ești de folos…

Părintele Teologos: Și pentru asta tinerii, și oamenii, trebuie să construiască aceste relații. Trebuie să lase de la ei. Trebuie să aibă dispoziție de ascultare. Trebuie să se aplece în fața tainei personalității celuilalt, în fața complementarității personalității celuilalt. Că dacă tu vrei să-ți impui punctul de vedere, atunci nu o să ai prieteni.

Alexandru Ionescu: E important să asculți. Ascultând de ei, și încrederea unul față de celălalt crește pentru că urmezi sfatul cuiva. Iar celălalt care s-a dat acel sfat spune: ”Uite, i-am dat un sfat bun prietenul meu și l-a ajutat.” Și el crește în încrederea de sine, într-o legătură cu Dumnezeu.

Părintele Teologos: Încrederea cea bună.

Alexandru Ionescu: Evident.

Părintele Teologos: Că altfel e mândrie, și ferească Dumnezeu.

Alexandru Ionescu: Am încredere pentru că sunt un om care citesc, care am prieteni, care mă documentez, am o legătură cu Hristos.

Părintele Teologos: Și mă ajută Bunul Dumnezeu.

Alexandru Ionescu: Mă ajută Bunul Dumnezeu. Și atunci această unitate crește și se dezvoltă și peste 10, 20, 30 de ani. Ai ce povesti. Și se sudează, părinte. Relațiile care se sudează sunt trainice.

Părintele Teologos: Sigur.

Alexandru Ionescu: Vedeți, aceste cuvinte: rost, sens, trainic, har, prietenie, omenie. Parcă au o veșnicie înăuntru lor. Nu știu cum să vă spun.

Părintele Teologos: Sigur. Au mult har înăuntrul lor, și au multă substanță înăuntrul lor.

Alexandru Ionescu: Substanță. Au multă substanță, cuvinte, un cuvânt. Prin cuvânt s-a creat lumea, nu?

Părintele Teologos: Sigur, dar e vorba și de altceva acolo. E vorba de rost acolo.

Alexandru Ionescu: Rost, să ai rost. Este extraordinar. Aceste cuvinte pe mine mă bucură tare și, ce să zic, îmi dă o nădejde și mă emoționează, da. Mă emoționează.

Părintele Teologos: Eu cred că, pe primul plan, trebuie să fie întotdeauna persoana. Dumnezeu, și prin Dumnezeu ceilalți.

Alexandru Ionescu: Sigur că da.

Părintele Teologos: Întotdeauna trebuie să fim atenți la relațiile dintre noi, și să le construim pe acestea. Să nu punem pe primul plan cariera sau alte lucruri, pentru că ne distrugem.

Alexandru Ionescu: În august mai exact, o să împlinim cinci anișori cu asociația.

Părintele Teologos: Mulți înainte!

Alexandru Ionescu: Mici, cinci ani. Și stăteam și mă uitam când am făcut bilanțul anul acesta cu prietenii mei, cărora le mulțumesc pentru că m-au ajutat. Ne-a bufnit pe toți plânsul, cel puțin pe mine m-a bufnit plânsul, când am văzut câte realizări sunt. Nu realizările mele, realizările lor. Că toată această asociație crește și există datorită implicării oamenilor. Pe unii îi cunosc, pe alții nu îi cunosc. Și mă uitam cum oamenii se adună. De fapt, Dumnezeu îi aduce și le dă această posibilitate fiecăruia, după putință, să contribuie la a înmulți binele. Asta scriu în fiecare zi pe Facebook: ”Înmulțește binele. Fii bun, și înmulțește binele. Fii bun și înmulțește binele.” Nu stau să mai descriu situațiile oamenilor. Pentru că pozele vorbesc de la sine. Și eu doar spun: ”Fii bun. Înmulțește binele, frate. Binele se întoarce. Dumnezeu, ca orice părinte îți dă înzecit, însutit. Nu uită nici părintele. Ca orice părinte care ți-ar da totul. Dar Dumnezeu care are totul.”

Părintele Teologos: Și care este Părintele perfect.

Alexandru Ionescu: Părintele perfect. Anul acesta, cu ajutorul lui Dumnezeu, asociația are și un pui, că deschidem o filială.

Părintele Teologos: Da?

Alexandru Ionescu: În Prahova.

Părintele Teologos: Să vă ajute Bunul Dumnezeu.

Alexandru Ionescu: Vedeți cum se înmulțește? Și spui: ”Bă, Alexandru, tu ai timp.”, ”-Măi, fratele meu, sunt și eu sunt om, trăiesc și eu în lumea asta cu timpul din lumea asta. Nu e vorba de ce fac eu. E vorba de noi. Că ne aduce Dumnezeu pe toți. Pentru că nu trimit nimănui un mesaj în care să-i conving de ceva. Le spun ce avem de făcut. Uite, domnule, avem de făcut pachet, avem de făcut asta. Trebuie să operăm pe cineva, trebuie să construim o casă. Vrei să te implici? Bine. Nu vrei să te implici? Iarăși bine.” Omul care vrea să ajute nu trebuie să-l convingi, părinte. Are bunătatea deja în inimă. Bunătatea aceea crește pe parcursul vieții. Crește, din ce în ce crește și înflorește și rodește.

Părintele Teologos: Și ajunge la ”Bucurie în dar”.

Alexandru Ionescu: Ajunge la ”Bucurie în dar”.

Părintele Teologos: Numele asociației.

Că există feluri diferite de iubire, dar pentru fiecare ești gata să te jertfești, am arătat în Felurile de iubire, acolo unde jertfa de sine se împletește cu dorința de a fi bun.

„Trăiesc, ca și cum aș crede”

Alexandru Ionescu: Duhovnicul meu, el mi-a spus: „Alexandru, ceva cu bucurie să găsești, să bucuri oamenii. Bucurie în dar.” Și primul cuvânt pe care l-a spus Hristos după ce a înviat, care a fost? „Bucurați-vă!” Despre asta este vorba, părinte. Și urmez aceste lucruri pe cât pot eu de mult. Sfântul Sofronie are o povestioară foarte adâncă pentru mine, cu mult sens pentru mine. Era un domn care a spus așa: „Trăiesc, ca și cum aș crede.” Vreau să trăiesc, ca și cum aș crede. Vreau să fiu bun, vreau să fiu milostiv, vreau să fiu de ajutor celorlalți. Nu cred, pentru că mi-e greu să cred, dar, trăiesc ca și cum aș crede. Și spune Sfântul Sofronie că după 30 de ani: „Duhul Sfânt i-a dat foarte multe daruri. I s-a arătat Duhul Sfânt.”

Părintele Teologos: Evident. Pentru că dăruind vei dobândi, cum spunea părintele Steinhardt.

Alexandru Ionescu: Pentru mine, a fost o mare lecție când îl ascultam pe Sfântul Sofronie despre asta. Zic: „Mă cam potrivesc și eu, pentru că nu sunt vreun mare trăitor, nici vreun mare credincios.” Dar, m-a motivat să fac. Trăiesc ca și cum aș crede. Foarte mult timp m-a motivat lucrul ăsta. După care, evident, că am avut trăirile mele și experiențele mele spirituale.

Părintele Teologos: Sigur. Împlinește Dumnezeu.

Alexandru Ionescu: Și atunci când simți prezența Lui, nu trebuie să-L vezi, e suficient să-L simți.

Părintele Teologos: Să-L trăiești.

Alexandru Ionescu: Să-L trăiești. Dacă ceva este invizibil, nu înseamnă că nu există, nu înseamnă că nu este.

Părintele Teologos: Mintea noastră este invizibilă. Cine crede că nu există lume invizibilă, înseamnă că nu are minte.

Alexandru Ionescu: Da, Părintele Cleopa, într-o predică pe care o avea, le spunea unora: „Domnule, dacă eu nu-ți văd mintea, înseamnă că nu ai.”

Părintele Teologos: Da, da, păi asta spun. Dacă tu ești materialist…

Alexandru Ionescu: Și în momentul când doar vrei să ajuți, cum spunea Sfântul Sofronie: „Trăiești ca și cum ai crede.” Trăiesc ca și cum aș crede

Părintele Teologos: Sigur. Și împlinește Dumnezeu.

Alexandru Ionescu: Împlinește Dumnezeu. Este fantastic. Este fantastic. Și mă uitam, cum spuneam, în acel bilanț pe care l-am făcut anul acesta, câte lucruri le-am realizat împreună, noi toți. Tuturor le spun: „Suntem într-o împreună-lucrare. Eu nu am făcut ceva. Voi faceți. Eu sunt doar cărăușul. Eu doar car dintr-o parte în alta, dar voi dați. Voi băgați mâna în buzunar. Voi vă sacrificați din ale voastre pentru binele altora.” Oamenii când se uită și văd acele realizări, fiecare spune: „Am dat 5 lei.” Dar la sfârșit de an, când vede câte s-au construit, atunci le spun: „5 lei ai tăi cu 2 lei ai lui, cu îmbrăcămintea pe care i-ai dat de la copilul tău, cu alimentele pe care le-ai donat, uite câte s-au făcut. Zeci de tone, zeci de mii de porții de mâncare.” Atunci văd întreaga structură, atunci văd plinătatea acestor roade.

Părintele Teologos: Rodul.

Alexandru Ionescu: Rodul asociației, rodul lucrărilor noastre, al tuturor. Atunci văd rodul și gustă din el și se bucură și plâng și se emoționează: „Alexandru, hai să facem și mai mult. Hai să construim aia, să o facem pe cealaltă.” Vezi chipul lui Hristos. Vezi asemănarea lui Hristos în fiecare din ei. E fantastic, părinte! Îl vezi pe Hristos în toți, e fantastic. E fabulos!

Părintele Teologos: Amin! Să ne ajute Bunul Dumnezeu! Pentru rugăciunilor Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

A trăi „ca și cum ai crede” înseamnă, până la urmă, a te încredința voii lui Dumnezeu, temă pe care am desfășurat-o în Voia lui Dumnezeu, calea pe care bucuria de a face binele devine rod statornic.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Sumă donație

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altele

Valoare

€

Frecvență donație

O singură dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Donează