Este de necrezut câte surse ne-biblice confirmă Învierea

Urmăriți un foarte bun material în care mai mulți experți care au cercetat cu scepticism relatările despre Învierea Domnului expun ceea ce au descoperit: dovezile pentru Înviere sunt covârșitoare.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Dacă Iisus nu este Mesia, nu va mai exista niciodată un Mesia. Pentru că nimeni nu poate întoarce timpul și împlini cele ce trebuiau împlinite înainte de distrugerea Templului din anul 70 d.Hr. – Este adevărat că nu doar în Biblie citim despre Iisus că a trăit, a murit, a fost îngropat și a fost văzut după moartea Sa, și că acest lucru este mărturisit și de istoricii contemporani necreștini din acea vreme? – Da, unele dintre aceste fapte da. Știu că nu sugerezi acest lucru, dar când scepticii îmi spun: „Dar ce este în afara Bibliei?”, există presupunerea că nu putem avea încredere în Biblie. Îți spun, Kirk, chiar dacă nu am avea niciuna dintre aceste alte surse, tot cred că putem avea încredere în relatările din Matei, Marcu, Luca și Ioan și ale altor istorici creștini din primele veacuri, ca să fim siguri că este adevărat. – Da, și eu.

– Cu toate acestea, când ieșim din Scripturi, avem scriitori precum Iosif Flavius, de la sfârșitul secolului întâi, care a confirmat existența lui Iisus. – Și cine este Iosif Flavius? – Iosif Flavius a fost un scriitor evreu care scria în numele romanilor, în anii ’90. – Nu era creștin? – Nu, nu era creștin. Și el menționează fapte de bază: Iisus, fratele lui Iacov, Iisus a trăit, a murit, iar unii spuneau că El este Mesia. Nu dă toate amănuntele, dar oferă detalii care susțin și întăresc relatările din Evanghelii. În secolul al doilea, avem scriitori precum Tacitus, istoric roman, care amintește de Ponțiu Pilat, de moartea lui Iisus și de prigonirea primilor creștini. Există aceste izvoare din afara Bibliei. Apropo, nu sunt multe izvoare din afara Bibliei despre orice eveniment din acea perioadă. Faptul că L-au pomenit și pe Iisus: un conducător religios dintr-un colț îndepărtat al imperiului, fără putere politică, este deja semnificativ.

– Am citit în cărțile tale, precum: „Cazul lui Hristos” și altele, că nu au fost doar biografiile lui Iisus, scrise de ucenicii Săi și de cei din interiorul Bibliei, ci și relatări despre viața lui Iisus scrise de oameni din afara Bibliei, care nu erau simpatizanți ai creștinismului. – Există de fapt 110 fapte despre viața, învățăturile, minunile, moartea și învierea lui Iisus în izvoare antice din afara Bibliei, consemnate de istoricul dr. Gary Habermas în cartea sa „Verdictul istoriei”. El trece prin toate aceste referințe despre Iisus din documente care nu fac parte din Sfânta Scriptură.

– Vorbești despre cele 9 izvoare antice care confirmă convingerea ucenicilor că L-au văzut cu adevărat pe Iisus înviat. – Da, și e important de înțeles că majoritatea lucrurilor pe care le credem despre lumea antică se bazează pe unul sau două izvoare. O să trec repede prin acele nouă izvoare. Crezul pe care l-am menționat e în 1 Corinteni 15, atât de timpuriu, este primul izvor. Al doilea izvor este Apostolul Pavel, care i-a cunoscut pe unii dintre ucenici, de pildă pe Petru, Iacov și Ioan, și spune în 1 Corinteni: „Fie că este vorba de mine sau de ei, spunem același lucru: Iisus a înviat din morți.” Așadar, el confirmă că ucenicii L-au întâlnit pe Iisus cel Înviat. A treia sursă este Cartea Faptele Apostolilor, care, până și cercetătorii atei recunosc, conține rezumate ale învățăturilor Bisericii primare. Iar care era învățătura Bisericii primare? Învierea. Știm că Petru se ridică în aceeași cetate în care Iisus fusese răstignit, la doar câteva săptămâni după aceea, și spune: „Bărbați ai lui Israel, ascultați cuvintele acestea: Acest Iisus, un Om validat înaintea voastră prin minuni, semne și fapte minunate, pe care El le-a făcut în mijlocul vostru, așa cum voi înșivă știți.” El face apel la cunoștința lor comună. Apoi spune: „Pe acest Iisus, Dumnezeu L-a înviat din morți, iar noi toți suntem martori ai acestui lucru.” Iar cum au reacționat ei? Au spus: „Știm că ne spui adevărul. Ce să facem?” Și s-au pocăit, iar Biserica a luat ființă. Așadar, aici Petru confirmă acest lucru. Următoarele patru izvoare sunt Matei, Marcu, Luca și Ioan, cele patru Evanghelii. În aceste patru Evanghelii sunt consemnate nouă arătări ale lui Iisus cel Înviat, și există multe motive temeinice să credem că aceste Evanghelii conțin adevărul despre viața, învățăturile, minunile, moartea și învierea lui Iisus.

Dar mai avem și două izvoare din afara Sfintei Scripturi. Avem scrierile unor oameni care au fost direct sub învățătura martorilor oculari înșiși. De pildă, Clement a fost hirotonit chiar de Petru. El a scris o epistolă către Biserica din Filipi încă din primul secol, în care vorbește despre încrederea pe care o aveau apostolii că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, datorită Învierii, la care fuseseră martori oculari. Apoi, Policarp. Policarp a fost numit de Ioan episcop al Bisericii din Smirna. El a scris o epistolă în care menționează Învierea de nu mai puțin de cinci ori și spune de unde își trag Apostolii îndrăzneala – din Învierea lui Iisus, pentru că ei știu că El a înviat din morți. Așadar, acestea sunt nouă izvoare antice, din interiorul și din afara Noului Testament, care adeveresc și întăresc convingerea ucenicilor că L-au întâlnit pe Iisus cel Înviat. Aceasta este o avalanșă de date istorice. – Jay, vorbești despre felul în care ai fost școlit în analiza criminalistică a declarațiilor judiciare, ca parte din instrumentele tale pentru a putea stabili cine a săvârșit fapta. Cum se aplică aceasta declarațiilor martorilor din Evanghelii despre Iisus?

– În analiza criminalistică a declarațiilor judiciare, fiecare cuvânt contează. Nu doar cuvintele pe care le spui, ci și cuvintele pe care le-ai fi putut spune, dar ai ales să nu. Așadar, eu analizez opțiunile. Caut întotdeauna cuvintele opționale, acelea care nu e necesar a fi spuse. În cea mai mare parte, adjectivele și adverbele sunt cuvinte opționale. Nu este nevoie să le folosești. De pildă, dacă am o telecomandă pentru calculator și îți spun: „Aceasta este telecomanda mea gri”, ce îți comunic, de fapt? Îți spun că am mai multe telecomenzi, căci de ce aș folosi cuvântul opțional „gri”? Aș putea spune pur și simplu: „Aceasta este telecomanda mea”. O poți vedea. Cine știe câte am, dar aceasta este cea gri. Așadar, atunci când examinezi cuvintele pe care le folosesc oamenii și cum comprimă sau extind timpul, precum și cum folosesc pronumele personale – cum te descriu eu pe tine, cum mă descrii tu pe mine – toate acestea îți spun ceva despre intenția celui care vorbește. Am luat acel procedeu și l-am aplicat Evangheliilor, căutând acele cuvinte care ar putea dezvălui poate o perspectivă. De exemplu, în istoria timpurie, există un Părinte al Bisericii pe nume Papias care spune că Petru propovăduia în Roma și că Marcu era scribul său, care stătea la picioarele lui și asculta propovăduirea lui Petru, și astfel a scris Evanghelia după Marcu. În regulă, mi-am zis, dacă asta este adevărat, ar trebui să găsesc “amprentele” lui Petru în Evanghelia după Marcu, printr-o analiză criminalistică. Așa că primele lucruri pe care am început să le fac a fost să văd dacă pot avea încredere că aceasta era cu adevărat de la Petru, pentru că cine este Marcu? Marcu nu era martor ocular, de ce să am încredere? Poate că scria pentru un martor ocular. Dar cum aș putea ști asta? Privește-o în mod criminalist. Așadar, în mare parte, eu am încercat să înțeleg în primul rând: s-a întâmplat cu adevărat? Sunt acestea relatări ale martorilor oculari? În al doilea rând: le-aș putea testa într-un mod care să mă asigure că nu li s-au adăugat fapte sau detalii suplimentare?

De exemplu, cum știu că acestea sunt aceleași istorisiri care au existat inițial în secolul întâi? Genul acela de lucruri. Cât de devreme au fost scrise? Aveam nevoie să știu astfel de lucruri înainte de a putea merge mai departe și a spune: și, apropo, asta nu-ți dă credință în Iisus. Asta îți dă doar credință că… – … martorii oculari sunt credibili. – Da. – Deci ar trebui măcar să ascult pe acești oameni care spun că sunt martori oculari și se potrivește asta, și există credibilitate aici? Și apoi vorbești despre cum trebuie să stabilești de fapt dacă explicația pe care o dau ei pentru evenimente este cea mai credibilă explicație, anume că Iisus a înviat cu adevărat din mormânt. Asta e ceva greu de crezut. Și dezvoltați puțin ideea pentru noi, din punct de vedere al fezabilității, al simplității și al caracterului exhaustiv. – Da. Este vorba despre raționamentul abductiv. Procedăm astfel la fiecare proces cu jurați. Propunem o versiune a ceea ce credem că s-a întâmplat. Iar apărarea poate propune o altă versiune. – Două explicații diferite. – Exact. De aceea spun întotdeauna: se fac două liste. Una cuprinde toate dovezile. Cealaltă cuprinde toate explicațiile posibile. Apoi treci de la dovezi la explicații și invers, eliminând explicațiile care nu se potrivesc cu dovezile. Am procedat la fel și în cazul Învierii. Sunt anumite date pe care le putem examina. De pildă… Ce anume socotiți că este întradevăr adevărat? Datele minimale. Da: că Iisus a trăit, că a murit, poate, pe Cruce și că oamenii au mărturisit că a înviat din mormânt. Atunci, cum explic acest fenomen? Există cam șapte feluri de a-l explica, dintre care șase nu sunt creștine. – Una e că ar fi legendă, – … sau poate fi o minciună… – … sau părinții Bisericii au născocit toate astea mai târziu? – Exact. – Așadar, le-am analizat pe toate și mi-am zis: „Bine, care explicație are cel mai mult sens?” Fiecare explicație are puncte tari și puncte slabe. Acest lucru este valabil chiar și atunci când am de-a face cu adevăratul inculpat într-un proces. Da, cazul meu este puternic, dar are și slăbiciuni. Acest lucru este valabil chiar și pentru adevăr.

Așadar, explicația creștină, cred eu, este cu mult cea mai puternică, dar are și o slăbiciune. Ea presupune că a avut loc o înviere. Iar pentru mine, la vremea aceea, acesta era un pas prea departe. Eram naturalist din punct de vedere filozofic. Puteam accepta toate acele lucruri din Biblie care nu presupun o minune. – Da. – Dar când ajungeam la cele legate de minuni, nu mai mergeam mai departe. Apoi a trebuit să mă întreb: „Bine, tocmai de aceea cercetam în același timp și dovezile din univers. Am motive temeinice să cred că există un Dumnezeu capabil să facă minuni, înainte chiar de a începe să citesc Evangheliile?” Iar dacă privești la dovezile din univers, există destule indicii în acest sens.

Faptul că ne aflăm într-un univers care are un început… ne forțează deja să ieșim din spațiu, timp și materie pentru a căuta cauza spațiului, timpului și materiei. Aceasta nu este afirmația mea, este o afirmație din Facerea 1. Dar este și o afirmație a cosmologilor. Modelul cosmologic standard rămâne cosmologia Big Bang, potrivit căreia totul – spațiul, timpul și materia – a luat ființă din nimic. Acum, fie că accepți sau respingi această idee, ca ateu, aceasta era și părerea mea. Credeam că dovezile arată că totul în univers a luat ființă din nimic. Așteaptă puțin. Cum explic atunci acest lucru? Am nevoie de o cauză. Singura întrebare este dacă această cauză este personală sau impersonală. Dacă este o Ființă personală, atunci cea mai uimitoare minune din Scriptură este Facerea 1, adică crearea tuturor lucrurilor din nimic. Toate minunile din Noul Testament sunt minuni mărunte în comparație cu Facerea 1. De aceea am știut că trebuie să citesc acest text cu o minte deschisă. – Este un punct foarte bun.

Vorbești, de asemenea, despre necesitatea unei explicații a faptelor. Ne referim din nou la Evanghelii și la cazurile reci de omucidere, pentru care trebuie găsită o explicație logică și superioară celorlalte. Dar învierea nu este așa. Ea sfidează logica așa cum o înțelegem noi în mod naturalist. – Da, dar este logic coerentă dacă știi că există o Ființă din afara spațiului, timpului și materiei, care ar putea… Da, acum devine ceva rezonabil, pentru că ai acceptat deja și de aceea cred că există de fapt opt atribute ale universului care pot fi explicate doar printr-o Ființă personală din afara spațiului, timpului și materiei. Așadar, când am ajuns la acest punct, mi-am zis: bine, acum trebuie să citesc Evangheliile prin această prismă, puțin diferit.

– Ce dovezi avem astăzi care ne dau încredere că învierea este un fapt istoric? – Există cel puțin 20 sau 21 de argumente în favoarea mormântului gol, care, luate împreună, alcătuiesc un caz puternic. Unul dintre cele mai convingătoare se referă la cine a descoperit mormântul gol. Toate cele patru Evanghelii spun că femeile au descoperit mormântul gol. Noi citim asta în cultura noastră modernă și nu ne gândim de două ori la acest lucru. Dar în acea cultură patriarhală, o femeie nu era de obicei educată în același fel ca un bărbat. De fapt, există unele proverbe evreiești antice, care nu apar în Scripturi, și care spun: „Mai bine să fie arse cuvintele Legii decât să fie încredințate femeilor.” Femeile erau disprețuite. Așadar, puneți-vă în locul scriitorilor Evangheliilor. Dacă aceștia ar fi inventat o poveste despre un mormânt gol și ar fi vrut să-i convingă pe oameni că este adevărată, pe cine ar fi ales să “inventeze” ca martori Matei, Marcu, Luca, Ioan, ca să fie convingători? Răspunsul este că, evident, nu ar fi inventat femei. Aceasta ar fi fost contraproductiv. Așadar, motivul pentru care menționează femeile, cel mai probabil, este că Matei, Marcu, Luca și Ioan auziseră o istorisire pe care o credeau și o transmiteau mai departe, socotind-o adevărată. De aceea se vorbește despre criteriul stânjenirii: Oamenii nu inventează fapte care să-i pună intenționat într-o lumină defavorabilă și să slăbească mesajul lor. Când autorii includ totuși astfel de amănunte, înseamnă că prețuiesc adevărul mai mult decât părerea celorlalți. Deci faptul că femeile au descoperit mormântul gol este foarte, foarte important. Mai sunt și alte argumente. Altul care mi se pare interesant, este acela că Iisus a fost înmormântat în Ierusalim.

Ceea ce este interesant aici este că, dacă ai fi vrut să inventezi o poveste care nu este adevărată, cel mai nepotrivit loc pe care să-l alegi ar fi fost în Ierusalim, pentru că cineva ar fi putut spune: „Stai puțin, noi îl cunoaștem pe Iosif din Arimateea. Știm numele celui al cărui mormânt a fost folosit pentru înmormântarea lui Iisus. Este uimitor că, după 2000 de ani, știm și numele și dregătoria lui. Oamenii ar fi putut merge să cerceteze mormântul și să vadă dacă trupul mai era acolo. Dar nu au făcut-o. De ce? Pentru că trupul nu mai era. Astfel, apostolii au propovăduit Învierea lui Iisus chiar în Ierusalim, în cetatea în care El fusese răstignit și înmormântat într-un mormânt cunoscut, ceea ce arată cel puțin o incredibilă încredere că mormântul era cu adevărat gol. Acesta este al doilea argument. Vă mai dau unul, pe scurt. Prima explicație pentru mormântul gol a venit din partea conducătorilor religioși. Conducătorii religioși au spus că apostolii au furat trupul. Aceasta a fost explicația lor. Dar dacă spun că apostolii au furat trupul, ce presupun despre starea mormântului? Că era gol, nu-i așa? Nu spui învățătorului: „mi-a mâncat câinele tema”, dacă ai tema la tine. Așadar, prima explicație venită din partea conducătorilor religioși a fost că apostolii au furat trupul, ceea ce arată că trupul dispăruse și că mormântul era gol.

Acum am putea discuta dacă este sau nu rezonabil ca apostolii să fure trupul. Și cred că acest lucru nu este rezonabil, în primul rând pentru că trebuiau să treacă de strajă, iar în al doilea rând, de ce s-ar fi dus și ar fi acceptat de bunăvoie să sufere și să moară pentru ceva ce ar fi știut că este fals, dacă ei ar fi furat trupul. Așadar, cred că atunci când începem să punem cap la cap aceste lucruri, înțelegem de ce unii dintre cei mai mari jurnaliști, istorici, avocați și gânditori ai tuturor timpurilor s-au oprit și au spus: „Da, există un caz puternic că Iisus a trăit, a murit, a fost îngropat și S-a arătat oamenilor în a treia zi.” – Lee, mare parte din dovezile privitoare la mărturiile despre Iisus, inclusiv Învierea Sa, provin din relatări din Sfânta Scriptură. – Așa este. – Prin urmare, scriitorii Bibliei nu sunt cumva părtinitori? – Bună întrebare. Când am cercetat eu însumi, ca sceptic și ateu, dovezile antice despre Iisus și Învierea Sa, nu am acordat Bibliei nicio considerație specială. Nu o consideram fără greșeală, insuflată de Dumnezeu sau Cuvântul lui Dumnezeu. O consider acum, dar atunci eram sceptic. Totuși, a trebuit să accept paginile Noului Testament ca ceea ce sunt ele în mod incontestabil, adică un ansamblu de scrieri istorice antice. Și, așa cum poți cerceta orice scriere veche, poți folosi aceleași metode de investigație și le poți aplica acelor pagini pentru a vedea dacă îți spun adevărul. Cât despre întrebarea dacă autorii sunt sau nu părtinitori, oricine ajunge la o concluzie pe baza experienței sale, a celor văzute și a celor pe care le știe a fi adevărate, va avea, desigur, un anumit punct de vedere.

Însă putem cerceta și izvoare din afara Sfintei Scripturi și vom găsi confirmarea multor aspecte esențiale legate de viața, învățăturile, minunile, moartea și Învierea lui Iisus. – Iar istoria lui Saul din Tars, care, de la fariseu ce prigonea și ucidea creștini, adunându-i și nimicindu-i, s-a întors pe cale contrară și a devenit unul dintre cei mai importanți ucenici ai lui Hristos și a scris două treimi din Noul Testament. Ce ar fi avut de câștigat dacă asta nu ar fi fost adevărat? – Exact. Adică, dacăzi înlături Învierea, nu mai există nicio motivație care să aibă sens ca să-L transforme pe Saul din Tars în Apostolul Pavel. – Nu poți găsi o motivație bună. – Exact, exact, nu are niciun sens. – Dar ce spui de asta, Lee? Unii ar zice că relatările despre Iisus scrise în Biblie au fost consemnate la zeci de ani după ce s-au petrecut acele evenimente. Vorbim de 10 ani mai târziu, 20 de ani mai târziu, 30 de ani mai târziu, când acești oameni scriau despre ce a spus și ce a făcut Iisus. Este prea mult timp care să fi trecut? Adică, eu abia îmi amintesc ce mi-a spus soția să cumpăr de la magazin aseară. Dacă vorbim de 10 sau 20 de ani de acum încolo, oare nu cumva și-au putut aminti greșit cele întâmplate? – E o întrebare bună.

– Jay Warner Wallace, pe care poate îl cunoști, este investigator de omucideri nerezolvate. A fost ateu și a devenit creștin pentru că a cercetat dovezile. Și unul dintre lucrurile pe care mi le-a spus a fost: „Lee, ce ai făcut pe 12 august anul trecut?” N-am idee ce am făcut în 12 august anul trecut. Ce ai făcut în 12 august 1982? N-am idee ce am făcut în 12 august 1982. Ce ai făcut în 12 august 1972? O, pot să-ți spun tot. Pot să-ți povestesc întreaga zi, pentru că atunci m-am căsătorit. Așadar, când ți se întâmplă ceva extraordinar, ceva care îți schimbă viața, cum ar fi o înviere, cum ar fi cineva care umblă pe apă, cum ar fi cineva care preface apa în vin, când trăiești ceva cu adevărat ieșit din comun, îți amintești de acel lucru. Și tot așa trebuie să fi fost și cu ucenicii. Să nu uităm că Evangheliile după Matei, Marcu și Luca au fost scrise în decursul unei generații. Iar faimosul istoric A.N. Sherwin-White a spus că trecerea a două generații nu este suficientă pentru ca legenda să se poată dezvolta și să șteargă nucleul solid al adevărului istoric. Așadar, ne aflăm în limitele a ceea ce poate fi considerat demn de încredere istoric vorbind.

Dar lucrul hotărâtor, și ceea ce m-a adus mai mult decât orice altceva la credință: Avem anumite informații păstrate pentru noi, care pot să fie datate atât de devreme, încât nu le poți considera legende. Pentru că știm că Apostolul Pavel a fost Saul din Tars, un persecutor al creștinilor. Unul sau trei ani după moartea lui Iisus, el era pe drumul Damascului, când a avut această întâlnire cu Iisus cel înviat și a devenit Apostolul Pavel. Imediat a intrat în Damasc și s-a întâlnit cu unii dintre apostoli. Mulți cred că atunci i s-a încredințat un crez, un crez al Bisericii primare, întemeiat pe mărturii oculare, pe care l-a transmis mai târziu Bisericii din Corint. Alții spun că s-a întâmplat trei ani mai târziu, când a mers la Ierusalim și s-a întâlnit cu doi martori oculari, Petru și Iacov, care sunt numiți în acest crez ca martori ai învierii lui Iisus.

Dar, oricum ar fi, asta înseamnă că în termen de unu până la șase ani după moartea lui Iisus, exista deja o mărturie despre înviere. Iar credințele care stau la baza ei sunt și mai devreme. Așadar, ni s-a păstrat în 1 Corinteni 15, începând cu versetul 3, un crez, un crez al primilor creștini, întemeiat pe mărturii oculare. Chiar în secolul întâi, se spune acolo că Iisus a murit – de ce? Pentru păcatele noastre. A fost îngropat și în a treia zi, a înviat din morți. Apoi sunt menționate numele martorilor oculari și ale grupurilor de martori cărora li s-a arătat. Putem data acest crez la doar câteva luni după moartea lui Iisus. Unul dintre marii istorici, James D.G. Dunn, a spus: „Putem fi pe deplin siguri că acest crez a fost formulat în câteva luni de la moartea lui Iisus.” Așadar, nu există un decalaj mare de timp între moartea lui Iisus și apariția mărturiilor despre Învierea Sa din morți. Avem mărturii care datează chiar de la început.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!