Înnoiți-vă! – p. Iosia Trenham

Ascultați un frumos cuvânt duhovnicesc în care părintele Iosia Trenham, pornind de la canonul Sfântului Andrei Criteanul, ne vorbește despre necesitatea înnoirii ființei noastre prin pocăință.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Înnoiți-vă! – p. Iosia Trenham

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți. Vă mulțumesc mult că v-ați alăturat și vă doresc un post cu mult folos duhovnicesc, mai ales în această primă săptămână a Postului Mare, această săptămână a curățeniei cum o numim noi, ortodocșii. Reflecția mea, care sper să vă ajute sufletește în acest post, o intitulez: „Înnoiți-vă!”. „Înnoiți-vă!”.

Astăzi este, de altfel, prima zi a Postului Mare, o zi foarte aspră a acestei săptămâni, în care postim complet, și de mâncare și de băutură, și în care, în timpul Pavecerniței Mari, cântăm canonul pocăinței al Sf. Andrei Criteanul, o slujbă foarte înălțătoare, sobră și de umilință. Încă de la începutul canonului, pe măsură ce îl cântăm tropar cu tropar, credincioșii rostesc intermitent: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă”, și fac o metanie de fiecare dată, de multe ori, de peste o sută de ori în fiecare din aceste patru zile în care se împarte Canonul cel Mare în prima săptămână a postului, iar în săptămâna a cincea este cântat tot. Este un început în umilință al Postului.

Se spun multe lucruri despre starea noastră ticăloasă înaintea lui Dumnezeu, pe care Sf. Andrei ne ajută să le formulăm. El pune gândurile în mintea noastră, iar noi folosim cuvintele sale pentru a vorbi cu Dumnezeu despre sinele nostru adevărat. Spunem adevărul despre noi înșine.

Și iertați-mă, iubiților, nu veți afla adevărul despre voi nicăieri altundeva. Nimeni nu vă va spune adevărul despre voi înșivă așa cum vi-l spune Biserica. Atât ticăloșia noastră, ajutându-ne să ne mărturisim înaintea lui Dumnezeu, cât și nădejdea care vine din pocăință, pentru că Dumnezeu iubește pe oameni. Lumea nu poate rosti niciunul din aceste două adevăruri.

Doar Biserica poate. Doar Hristos poate, vorbind poporului Său în Biserică. De aceea această săptămână este atât de valoroasă pentru a ne uni inima, mintea și gura cu cântările Bisericii. În această primă zi de luni se descoperă, imediat și adânc, ticăloșia noastră.

Chipul olarului și al lutului, unde lutul este foarte stricat, iar Dumnezeu este olarul – această imagine folosită și de prooroci în Vechiul Testament, un text foarte important pentru a înțelege viața omenească, valoarea pocăinței și, pentru creștini, însemnătatea supremă a morții însăși ca mijloc de vindecare. Imaginea olarului și a lutului este foarte, foarte importantă. Dumnezeu este olarul, noi suntem lutul. Când lutul este stricat, trebuie să fie frământat, zdrobit, strivit, ca să poată fi refăcut.

Această zdrobire spre refacere este pentru creștini foarte limpede văzută în moarte. Așa înțelegem moartea nu doar ca o pedeapsă pentru păcat, ci, pentru cel ce crede, ca un mijloc al lui Hristos spre refacere. Trebuie să fii dizolvat ca să fii refăcut. De aceea, pentru noi, moartea este un progres, atunci când este întâmpinată cu credință, încredințându-ne puterii lui Hristos și învierii Sale în viața noastră.

Trebuie să fii desființat ca să fii înnoit. Iar în această viață, chipul zdrobirii este de asemenea esențial pentru a înțelege cum poate fi înviat sufletul în prezent. Dacă sufletul este înviat de Duhul Sfânt în prezent, atunci și trupul va fi înviat în Ziua cea de apoi. Dacă sufletul rămâne mort în raport cu Dumnezeu în prezent, atunci nu va mai exista înviere la viață.

De aceea este de o importanță capitală să-ți aduci sufletul într-o stare de unire cu Hristos, în credință adevărată și în stare pocăință, ca să poți învia acum. Pentru a fi viu în prezent. Ceea ce se va întâmpla cu trupul în moarte și la înviere se întâmplă în prezent cu sufletul prin pocăință. Nu există un îndrumător mai mare spre pocăință și credință decât Canonul Sf.

Andrei Criteanul, care se citește la Pavecernița Mare, în Biserică, această săptămână. Sf. Andrei ne ia simbolic de mână și ne duce într-o adâncă și curățitoare contemplare a pocăinței, rostind cuvinte mai aspre decât am putea rosti noi înșine fără călăuzirea și ajutorul său, cuvinte pe care nu le-am putea spune singuri așa cum le spunem în prezența lui Dumnezeu în această slujbă, dar și cuvinte de nespusă mângâiere evanghelică. El ne învață cum să ne recunoaștem păcatele, cum să le scoatem la iveală, cum să ne pocăim de ele, în timp ce facem metanii până la pământ, cântând: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă”.

Dar toate acestea nu se fac în deznădejde, căci în slujbele din această zi se pune un mare accent pe bucurie. Acest cuvânt se află pretutindeni în textele liturgice ale acestei zile: „întâmpinați postul cu bucurie”, spunem la Vecernia Iertării, iar Utrenia este plină de acest duh al bucuriei. Apoi, în Canonul din seara aceasta, auzim aceste frumoase cuvinte: „Cu îndrăzneală spune lui Hristos faptele tale și gândurile tale și așa vei fi îndreptățit”. Da, este o pocăință care nu duce la osândire, ci o pocăință în care, cu credință, îi spunem lui Hristos ceea ce suntem, fiind îndemnați să ne mărturisim cu adevărat pe noi înșine, prin călăuzirea Sf.

Andrei, și astfel să aflăm îndreptățirea care vine peste cei ce se pocăiesc și cred. Este cu adevărat minunat! De fapt, în frumoasa odă a 4-a a Canonului din seara aceasta auzim cuvintele: „Înnoiește-te! Înnoiește-te!”, care dă și titlul acestei reflecții.

Acesta este cuvântul Sf. Andrei în Oda a 4-a: „Scara pe care a văzut-o odinioară marele patriarh Iacov este pildă, o, suflete al meu, a urcușului prin faptă și a înălțării prin cunoștință. Dacă vrei deci să viețuiești drept prin faptă, cunoștință și contemplație, înnoiește-te.” În lipsuri, Iacov, patriarhul, a îndurat arșița zilei și gerul nopții, dobândind oi și vite, păstorind, ostenindu-se și slujind ca să câștige cele două soții ale sale. Prin cele două soții se înțelege fapta și cunoștința și contemplația: Lia este fapta, căci a născut mulți copii, iar Rahila este cunoștința, căci a răbdat o mare osteneală.

Nimeni nu dobândește cunoștința fără mare trudă, căci ”fără osteneală, o, suflete al meu, nici fapta, nici contemplația nu vor spori”. Aici Sfântul Andrei ne îndeamnă să primim osteneala faptei și a contemplației, pentru adâncirea pocăinței și sporirea în Hristos. Iar dacă vei face aceasta, vei afla înnoirea. De aceea ne spune: ”înnoiește-te!”.

Acest accent pus pe înnoire este, desigur, tocmai ceea ce Domnul nostru ne-a adus prin întruparea Sa și prin întemeierea Împărăției Sale pe pământ. El a întemeiat o împărăție nouă, o domnie nouă. De altfel, acest accent pe înnoire se află pretutindeni în Evanghelii și în scrierile apostolice din Noul Testament. Acesta stă în esența Bisericii și în inima vieții noastre: a deveni nou, a fi înnoit.

Ascultați câteva dintre aceste cuvinte. Arhicunoscutul text al Sf. Pavel din a 2-a epistolă către Corinteni, cap. 5:17: „Dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă”.

Orice om în Hristos este o făptură nouă. Și apoi iată și alte referințe din Noul Testament pe care le-am adunat: Iisus a întemeiat Legământul cel Nou prin sângele Său, aducând “făptura cea nouă” (Galateni 6:15), zămislind o nouă umanitate, luând pe iudeu și pe elin și zidindu-i “într-un singur om nou” (Efeseni 2:15). Și astfel ne îmbrăcăm “în omul cel nou”, (Efeseni 4:24), pe care Dumnezeu l-a creat întru dreptate, și ni se dă “un nume nou” (Apocalipsa 2:17), și să umblăm “pe calea cea nouă și vie, pe care pentru noi a înnoit-o, prin catapeteasmă, adică prin trupul Său.” (Evrei 10:20). Bem vin nou, vorbim în limbi noi, umblăm întru înnoirea vieții, slujim întru înnoirea duhului și trăim “porunca nouă” a iubirii nemăsurate pe care ne-a dat-o Hristos (Ioan 13:34), având ca țintă cerul cel nou și pământul cel nou, unde vom cânta o “cântare nouă” în veac (Apocalipsă 14:3), în Ierusalimul cel nou de sus, plin de toți cei ce cred și iubesc pe Hristos. De fapt, Scripturile se încheie cu toată lista minunilor lui Dumnezeu față de om. La finalul Apocalipsei auzim aceste cuvinte: „Iată, toate le fac noi.”

Înnoiți-vă, iubiților. Nu vă temeți. Nu vă temeți de adevărul despre voi înșivă, despre pocăința voastră.

Adânciți-vă! Lăsați Biserica să vă călăuzească spre adevărul despre voi înșivă și puneți totul înaintea lui Iisus. Spuneți totul lui Hristos și vă veți îndrepta. Dumnezeu să fie cu voi.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!