Odiseea: calul troian al lui Christopher Nolan – Jonathan Pageau

Urmăriți analiza aparent surprinzătoare dar foarte profundă a simbolistului Jonathan Pageau despre ceea ce el numește capodopera lui Christopher Nolan, care folosește acest film ca pe un cal troian prin care repovestește omului contemporan ceea ce ar fi trebuit să nu uite: întoarcerea tatălui și a soțului și restabilirea în fond a bărbatului adevărat. Mesajul este cu atât mai important pentru lumea noastră de după al Doilea Război Mondial, lume care, precum Ulise, încearcă să se regăsească după catastrofa pe care a produs-o.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Odiseea – calul troian al lui Christopher Nolan – Jonathan Pageau

Ieri seară, am mers să văd filmul Odiseea al lui Christopher Nolan la premiera de aici din Montreal. Și, evident, am mers cu o oarecare teamă din cauza tuturor criticilor care au apărut și a tuturor întrebărilor care au apărut despre distribuție și despre ceea ce se întâmplă. Și trebuie să spun că speram ca unele dintre aceste decizii să fie superficiale, să nu pătrundă în poveste, să nu păteze povestea cu politică și, știți, cu un fel de subversiune. Și, o, Doamne, nu doar că povestea nu a făcut asta, ci a făcut și mai mult.

Povestea pe care a spus-o Christopher Nolan, felul în care a spus-o, este unul dintre cele mai “meta” (auto-referențiale) lucruri pe care le-am văzut vreodată. Întregul film este un cal troian.

În ultimele decenii, am văzut multe filme în care se folosește un fel de înșelăciune. Există un fel de subversiune. Este acea tehnică a momelii și a schimbării, în care ți se spune că vei urmări povestea acestui sau acelui erou, că vei vedea ceva de care ți-ar păsa, ceva ce ar spune o mare poveste de aventură. Și apoi, în cele din urmă, când mergi și vezi filmul, îți dai seama că este doar propagandă, că este de fapt un vehicul pentru un mesaj enervant și politic, care te lovește mereu peste cap.

Și acest lucru a fost frustrant. Iar mie, când văd cum Hollywood-ul se prăbușește cumva, îmi face plăcere să văd că se întâmplă, pentru că a fost complet acaparat de mesaje și e un fel de ciocan politic cu care se lovesc dușmanii politici. Iar în acest film, Christopher Nolan face exact opusul. Christopher Nolan ia ceea ce, la suprafață, pare o cedare în fața unor tropi postmoderni despre folosirea diversității ca unealtă politică – schimbarea raselor, schimbarea genurilor, aplicarea tuturor acestora asupra personajelor pe care oamenii o folosesc ca unealtă politică…

Și el o transformă, o preface într-un cal troian pentru o poveste minunată, pentru o poveste pe care trebuie să o vedem și o poveste de care avem mare nevoie, una pe care vrem și trebuie s-o auzim chiar acum. Trebuie să ne amintim că în multe din mijloacele de informare, în multe din poveștile pe care le-am avut până acum, nu prezența unor personaje feminine sau a unor personaje de origini diferite era cea care îi deranja pe oameni. Astfel de personaje au existat dintotdeauna în povestiri. Am avut mereu povești de acest fel.

Problema era folosirea schimbării și a înlocuirii pentru a le preface cumva în propagandă. Tocmai asta este cel mai frustrant. Nimeni nu are nimic împotriva filmului Alien, cu o femeie în rolul principal, dar oamenii au probleme cu filmele Marvel, pentru că folosirea unor eroine în acele filme servește doar la a lovi în oameni și a încerca să le bage pe gât un mesaj politic, nu-i așa? Și iată ce se întâmplă în acest film… mulți oameni sunt frustrați. La început mă întrebam și eu: de ce fac asta? De ce cedează Christopher Nolan în fața acestui lucru? Dar până la urmă vă spun: trebuie să mergeți să-l vedeți, pentru că el întoarce totul pe dos.

De fapt, el folosește acest lucru printr-un fel de inversiune dublă, așa cum vorbește fratele meu, Mathieu, despre inversiunea dublă, adică despre sfârșitul lumii clovnilor, unde prezintă ceva ca pe un truc în alt truc și o preface înapoi într-o poveste minunată și frumoasă.

Și, știți, la început, în timp ce priveam filmul, eram, într-adevăr, deranjat de unele lucruri, apoi mi-a plăcut foarte mult filmul. Și apoi am început să înțeleg ce face Christopher Nolan. Și mi-am dat seama: Doamne, e genial!

Vedeți, trebuie să ne amintim despre ce este vorba în această poveste. Odiseea este povestea personajului Ulise. Acesta este un farsor. Și rămâne farsor de-a lungul întregii sale povești. Este farsor până la sfârșit. Se preface a fi un cerșetor în propria sa casă. ca să-i înșele pe pețitori și să-i poată ucide pe toți. El îi amăgește pe toți aceștia prin povestea sa.

Și, bineînțeles, în această versiune a Odiseei, au adăugat partea din Eneida, care nu se află în Odiseea, anume că întreaga acțiune începe cu înșelarea troienilor prin calul troian, ca să cucerească cetatea Troia. Și astfel, la un moment dat înțelegi: „Stai puțin, filmul acesta este un cal troian.” Este ca un cal troian întors pe dos: poartă la suprafață un fel de poleială postmodernă, dar înlăuntru se află povestea întoarcerii regelui, a întoarcerii tatălui, a amintirii casei tale, a reîntoarcerii acasă și apoi a predării autorității fiului, a înnobilării fiului care va lua locul tatălui printr-un act de filiație, nu printr-o răscoală, așa cum am văzut în ultimele decenii în povestiri.

La începutul filmului există o scenă în care Telemah, fiul lui Ulise, este instruit de slujitorul orb al tatălui său. Fiindcă tatăl său a plecat, slujitorul acela orb, care i-a rămas credincios, îl învață pe Telemah meșteșugul luptei.

Acesta se luptă cu un partener de antrenament și este mereu biruit de el. Orbul, care aude doar sunetul săbiilor, îi spune: „Aud doar cum lovește sabia și știu ce faci greșit. Te aperi prea repede, reacția ta la atac vine prea iute. Trebuie să încetinești, să inviți atacul, să dai impresia că îți deschizi pieptul ca să-l atragi și apoi să folosești asta spre folosul tău, ca să-ți înșeli astfel vrăjmașul și să-l biruiești.” Această scenă apare chiar la începutul filmului.

Privind-o, mi s-a părut ciudat că au pus-o acolo, dar pe măsură ce filmul se desfășura, am înțeles că despre asta este vorba. Despre asta este întregul film: tot acest film este despre șiretlic și despre a te lăsa, aparent, batjocorit, ca să poți da, în cele din urmă, lovitura hotărâtoare. Și îți amintești atunci vă așa se sfârșește întreaga poveste a Odiseei: Ulise se preface că este un cerșetor în propria casă, se preface că nu este nimic și îi lasă pe cei din casă, pe pețitori, care încearcă să ia ce este al lui – soția lui – și să-i ucidă copilul, lăsându-i să-l chinuiască o vreme, ca să le vadă slăbiciunile și apoi, în cele din urmă, să se arate și să-și ia înapoi casa. Și acesta este doar o imagine a ceea ce face întregul film – figura de judo pe care Christopher Nolan o face pentru noi în acest film, și e cu adevărat impresionantă.

Și, știți, trebuie s-o vezi ca să înțelegi, trebuie s-o vezi ca să crezi. Dar vă dau un singur exemplu simplu, ca să știți exact ce se petrece. Știți, multă lume s-a supărat pe alegerea lui Elliot Page într-un rol din poveste. Și oamenii au crezut că va fi Ahile. Iar motivul pentru care au crezut că va fi Ahile este că în trailer ai impresia că Odiseu întâlnește acest personaj în iad, în Hades, pentru că în “Odiseea”, Ulise se coboară în Hades ca să afle unele lucruri de la proorocul orb, ca să știe cum să se întoarcă acasă. Și astfel oamenii au crezut că este Ahile, pentru că Ahile este unul dintre cei pe care îi întâlnește. Dar Elliot Page nu îl joacă pe Ahile, ci pe un personaj – Sinon – care, de fapt, nu apare în “Odiseea”. Sinon se află în Eneida.

Iar Sinon este personajul care rămâne lângă calul troian ca să-i convingă pe troieni că acesta este un dar și nu o înșelăciune. În această versiune, Christopher Nolan face astfel încât Sinon să nu înșele de fapt. Sinon nu știe. Așadar, Sinon este acolo, lângă calul troian, ca să-l înfățișeze troienilor drept un dar. Dar el crede că este o jertfă adevărată adusă Atenei. Și doar atunci când troienii trag calul în cetate și îl ucid pe Sinon, ei înțeleg că, de fapt, este o cursă. Și m-am gândit: ce schimbare interesantă și ciudată a poveștii. De ce fac asta?

Și apoi, dacă vrei să înțelegi cât de mult și ce anume face Christopher Nolan în acest film, trebuie să privești locurile unde Nolan a schimbat povestea, pentru că el adaugă la istoria lui Sinon. Sinon este un personaj atât de mărunt, iar el îl face pe Sinon un personaj destul de important în poveste. Așadar, în “Odiseea”, în vreme ce Ulise lipsește, firește, vin pețitorii aceștia la casa lui Odiseu și încearcă să o convingă pe Penelopa – soția lui Ulise – că Ulise a murit și că acum ea trebuie să-și aleagă un alt soț. Și, făcând aceasta, ei practic mănâncă toată mâncarea lui Ulise.

Pun stăpânire pe casă și abuzează cu adevărat de ospitalitate. Și nu doar că încearcă să o silească pe Penelopa să-și aleagă un soț, dar îi și chinuiesc necontenit pe slujitorii lui Ulise, îi strică, îi iau mâncarea. Iar conducătorul lor este un om pe nume Antinous, jucat foarte bine în film ca un fel de figură malefică. Și astfel, dacă vrei să înțelegi ce face Christopher Nolan, trebuie să vezi ce anume a schimbat în poveste, ce a adăugat.

Și ceea ce face Christopher Nolan este că adaugă la istoria lui Sinon, într-un fel întegrând-o în povestea anterioară (Iliada) Și astfel îl arată pe acest Antinous ca pe un copil. Iar ideea este că Agamemnon, când vine în Itaca ca să aleagă ostașii care vor lupta cu el la Troia, folosește sorții. Și astfel Antinous, fiind copil, trage sorțul care l-ar fi trimis la Troia. Și apoi se întoarce și încearcă să schimbe sorțul său cu un tânăr copil de păstor care fusese ales să nu vină.

Și astfel îți poți imagina situația rușinoasă. Și astfel, Ulise mângâie familia și spune: Nu vă faceți griji, Antinous nu trebuie să vină la Războiul Troian. Rămâi aici și apără casa mea. Rămâi aici și apără-mi soția și copilul meu, pe măsură ce vei crește.

Și apoi îl alege pe acest copil de păstor, iar acest copil este Sinon. Iar personajul jucat de Elliot Page este înlocuitorul unui bărbat, pentru că bărbatul care trebuia să meargă la luptă nu este dispus să-și împlinească rolul și ajunge să recurgă la mijloace viclene. Așadar, Ulise alege un înlocuitor, iar acest înlocuitor este cel care merge să lupte în război. Și apoi, acest înlocuitor este cel pe care Ulise îl folosește în cele din urmă pentru a aduce calul troian în Troia.

Dar în această versiune, nu Sinon este cel care înșală. Sinon este cel înșelat. Astfel, Sinon crede că calul troian este cu adevărat un dar pentru Atena, și nu știe că de fapt îi înșală pe troieni și află abia mai târziu, când se află în Hades. Și astfel, Ulise îl folosește pe Sinon, îl înșală pe acest înlocuitor al unui bărbat ca să aducă calul troian prin care va aduce, în cele din urmă, această poveste.

Și astfel, într-un mod “meta”, este cel mai nebun lucru pe care l-ai văzut vreodată, unde acest personaj ambiguu este înlocuitorul cuiva care ar fi trebuit să se ridice și să fie bărbat, este folosit pentru a-i înșela pe oameni să accepte o poveste despre întoarcerea regelui, despre întoarcerea tatălui și întoarcerea fiului. Este spectaculos. Și acesta este genul de strategie pe care Christopher Nolan o folosește de-a lungul întregului film. Și același lucru se întâmplă cu toate celelalte probleme despre care oamenii au presupus că se petrec – Nolan le întoarce cu o mișcare de judo și le transformă exact în povestea pe care o dorești.

Iar la sfârșitul filmului, dragii mei… Este foarte greu să spui această poveste într-un film, pentru că, desigur, Odiseea este o serie de vignete din episoade diferite, petrecute în locuri diferite. unde ajung oamenii. Și de aceea este greu să simți asta când citești poemul sau, știi, când privești povestea – este discontinuă, nu-i așa?

Și, într-un fel, este menită să fie discontinuă, pentru că se presupune că trebuie să trăiești felul acela de haos și felul acela de rătăcire cu care se confruntă Ulise și să simți această dorință de a te întoarce acasă. Iar toate lucrurile acestea care sunt din ce în ce mai sălbatice, au legătură cu lumea noastră de acum. Dacă te uiți la cele prin care trece echipajul: faptul că au fost preschimbați în porci și că, într-un fel, cad în propriile lor pofte, ideea că Ulise ajunge dependent de mâncat floarea de lotus și devine ca un drogat, pierzându-se pe sine și uitând cine este. Nolan reușește să țeasă toate acestea într-un mod care devine o poveste convingătoare și puternică.

Însă, cu adevărat, al treilea act – Doamne sfinte – întoarcerea lui Ulise acasă! Este ca atunci când, dacă îți place „Unforgiven” al lui Clint Eastwood, o să ai un festin. Este absolut stelar, frumos lucrat și foarte puternic realizat. Și, interesant este că filmul se încheie într-un mod puternic și surprinzător.

El se inspiră dintr-o tradiție despre Ulise care nu se află în Odiseea și pe care diac. Serafim [Rohlin] o iubește foarte mult. Și se încheie nu doar cu întoarcerea tatălui, ci și cu ridicarea lui Telemah ca rege al Itacăi, noul rege al Itacăi. Și el își vine în fire și devine ceea ce era menit să fie.

Și, așa cum am spus, este cu adevărat o lovitură de maestru. Este unul dintre cele mai “meta” lucruri pe care le-am văzut de mult timp, felul în care Nolan ia o poveste despre viclenie, despre un personaj implicat în șiretlicuri și înșelăciune, dar care vrea și să se întoarcă acasă. Și apoi să facă din asta un lucru superior, folosind întregul film ca pe un fel de șiretlic ca să-i determine pe oameni să primească mesajul de a-și aduce aminte cine sunt, de a se întoarce acasă, de restaurarea soțului, a tatălui, a regelui, toate lucrurile despre care am vorbit și care sunt cu adevărat importante, ca să ne putem regăsi, într-un fel, puterea. Iar filmul este, de asemenea, despre sfârșitul unei lumi.

Este despre sfârșitul unei lumi de după război, pentru că întregul cadru al filmului îl înfățișează pe cineva care, desigur, se întoarce din luptă, a făcut lucruri, a văzut lucruri, a săvârșit fapte care sunt nepotrivite și care sunt transgresive. Și el (Ulise) știe că asta face. Și, de-a lungul întregii povești, este silit să facă compromisuri ca să se poată întoarce, în cele din urmă, acasă. Iar aceste compromisuri îl costă – pe el și oamenii lui.

Oamenii săi, – evident, cunoașteți povestea Odiseei – toți pier. Și este ceva tragic. Este ceva greu de dus. Și astfel, când ajunge acasă, este ca o coajă goală, zdrobită.

Nu știe dacă mai poate să se întoarcă acasă. Iar Nolan bate în cuie acest lucru cu măiestrie – că însuși războiul și catastrofa acestuia sunt cele ce-l împiedică pe Ulise să se întoarcă acasă. Nu sunt doar zeii și celelalte, ci chiar în clipa în care s-a făcut părtaș la catastrofa războiului și la nelegiuirile implicate în război, el a înțeles că probabil nu va mai putea să se întoarcă acasă. Și astfel, când în cele din urmă reușește, și își întâlnește soția, după ce trece prin toate încercările necesare ca să-și regăsească soția, care i-a rămas credincioasă, este un deznodământ foarte satisfăcător.

Să spunem doar că este cu adevărat bun. Te poartă cu el și te cuprinde cu totul. Și aș zice, dacă nu mă credeți… mulți oameni, după ce am scris despre aceasta pe X, s-au scandalizat.

Și zic: „Ce se întâmplă, Jonathan? Ce se petrece?” Duceți-vă și vedeți filmul. Serios, mergeți să vedeți Odiseea. Nu veți fi dezamăgiți.

Mai întâi de toate, ca film, din punct de vedere cinematografic, este desăvârșit. Este genul de film pe care oamenii nu îl mai fac astăzi. Ciclopul este cu adevărat înfricoșător. Sunt scene care ating hotarul groazei. Ajung chiar la pragul groazei. Iar scena finală, desigur, în casă, când se ocupă de pețitori, este înfăptuită cu multă putere și foarte bine realizată. Așadar, mergeți și vedeți Odiseea, dragii mei. Nu veți fi dezamăgiți.

Și amintiți-vă, când veți urmări Odiseea, că filmul este un șiretlic. Este un truc. Și nu vă lăsați amăgiți, dragii mei. Fiți ca cei dinlăuntrul calului troian, cei care pot vedea prin înșelăciunea pe care Christopher Nolan o aduce, ca să sărbătorească întoarcerea tatălui, întoarcerea regelui și începutul unei lumi noi pe temelii drepte.

Și sper că acestea v-au fost de folos și că vă vor încuraja. Ne vedem curând.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!