Adevăratul motiv pentru care ești epuizat – p. Moise McPherson

Ascultați un bun cuvânt al părintelui Moise McPherson, care abordează una din problemele cele mai mari care ne pot deturna viața duhovnicească.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Adevăratul motiv pentru care ești epuizat – p. Moise McPherson

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Este un subiect interesant, m-am gândit mult la el săptămâna aceasta. Acum vreo douăzeci de ani, maica mea duhovnicească mi-a spus: “Epuizarea este un semn sigur al lipsei de încredere în Dumnezeu.” Și nu pot să vă spun de câte ori, ca preot, m-am simțit epuizat. Adică, alergi, alergi, alergi, faci atât de multe, ai copii, se întâmplă atâtea lucruri. Și partea cea mai ciudată e că de atâtea ori mă întreb: Cum pot dobândi mai multă încredere în Dumnezeu? Cum pot primi mai mult har? Săptămâna trecută, discutând cu cineva despre asta, parcă mi s-a aprins un bec! Am înțeles că lipsa încrederii în Dumnezeu poate însemna și că faci prea multe. Noi credem că ne epuizăm pentru că nu ne bizuim pe Dumnezeu și lucrăm cu puterile noastre, ceea ce este adevărat.

Dar uneori chiar facem prea multe și nu ne bazăm pe Dumnezeu în sensul real al cuvântului, adică uneori chiar trebuie să încetinim. Și uneori viața noastră e dezechilibrată și încercăm să luăm asupra noastră prea multe sau să facem prea multe. Și ne luptăm cu încrederea în Dumnezeu pentru că, deși mărturisim că avem credință și vorbim uneori despre asta, despre credință în sens teologic, dar în întâmplările de fiecare zi ale vieții ne punem atâta povară pe noi înșine și devenim atât de frustrați când lucrurile nu merg așa cum vrem, încât, de fapt, nu trăim în voia sfântă a lui Dumnezeu, nu lăsăm lucrurile să se întâmple firesc și organic în viața noastră. De atâtea ori încercăm să controlăm viața, lucrurile din jurul nostru, să meargă așa cum vrem noi. Și când facem asta, pierdem toată pacea. Și ajungem epuizați, obosiți. Zicem: „Nu mai pot face nimic astăzi, sunt obosit, epuizat. Am lucrat atâtea ore săptămâna trecută. Și alerg, și tot alerg…”

Iar adevărul e că este pur și simplu o problemă de EGO. Episcopul Emilianos are o expresie frumoasă în cartea sa unde spune: “Când facem ceva bazându-ne pe puterile noastre, dincolo de puterea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, este doar ego.” Când am citit asta m-a zguduit. Am zis: “Doamne, miluiește-mă, asta e adevărat.” Epuizarea vine din lipsa de încredere în Dumnezeu, pentru că nu Îi încredințăm adesea cu adevărat viața noastră.

Prea des încercăm să facem lucrurile să se potrivească exact cum vrem noi și împingem, împingem, ne luptăm ca lucrurile să se întâmple. Înseamnă asta că nu trebuie să muncim cu râvnă? Nicidecum. Trebuie să muncim cu râvnă. Dar trebuie să avem și o evaluare sinceră de sine. Dacă ne pierdem pacea pentru că lucrurile nu se întâmplă când și cum vrem noi, trebuie să reevaluăm situația și să ne întrebăm: E asta voia mea sau voia lui Dumnezeu? De exemplu cineva îmi spunea că vrea să-și găsească o soție. Bine, e firesc.

Dar întrebarea e: Dacă nu se întâmplă, ai pace cu asta? Te încredințezi proniei lui Dumnezeu? Nu înseamnă că nu trebuie să faci nimic ca să-ți găsești o soție dar ai încredere că e în regulă, deși lucrurile nu merg acum așa cum ai vrea, și că persoana pe care o cauți pur și simplu nu ți-a ieșit încă în cale? Sau, dimpotrivă, ne lăsăm cuprinși de frustrare și cârtim pentru că nu se întâmplă la timpul când vrem noi, deși s-ar putea să fie exact la timpul dorit de Dumnezeu? Nu înseamnă că Dumnezeu ne alege soț sau soție, pentru că în Biserica Ortodoxă nu credem în „suflete pereche”. Dar avem noi credință că mâna providențială a lui Dumnezeu, ca a unui Părinte bun, ne călăuzește și ne îndrumă în chip nevăzut, îngăduind lucrurile să se întâmple firesc și prin credință, să continuăm să mergem mai departe? Și, mai ales, trăim noi în în acceptare și pace, fără neliniște, fără dorință de control excesiv, fără epuizare și fără frică, așa cum se cuvine unui fiu sau fiice a lui Dumnezeu, știind că Părintele nostru Ceresc poartă de grijă fiecărui lucru din viața noastră?

Despre asta vorbește Hristos în Evanghelie referindu-se la omul care încearcă să-și imagineze cum va decurge a doua zi. În schimb, Hristos ne spune nouă: „Fiecărei zile îi ajunge grija ei”. Să ne concentrăm pur și simplu asupra zilei de astăzi. Să ne concentrăm asupra lucrului următor pe care îl avem de făcut. Dacă simțim că e prea mult și că suntem prea obosiți, poate că uneori trebuie doar să ne retragem puțin, să respirăm și să ne odihnim. Să nu încercăm să facem totul odată.

Eu sunt de obicei vinovat să vreau să fi făcut deja totul „ieri”. Așa sunt construit: totul trebuia să fie terminat de ieri. Și mereu am în față o listă de lucruri care se tot adună. Am și o aplicație unde notez tot ce trebuie făcut. Când trăiești așa, fără un ritm și o armonie firească, te simți copleșit. E copleșitor să încerci să încadrezi viața în calendarul tău prestabilit. Și, sunt sincer, sunt vinovat de asta. De multe ori vreau ca lucrurile să meargă așa cum vreau eu și când vreau eu. Iar întrebarea e: oare chiar am credință? Oare umblu eu cu adevărat în credință? Oare chiar am încredere în Dumnezeu? Trăiesc eu fiecare zi într-o stare de predare în mâinile Lui? Sunt eu deschis la voia Sa cea sfântă? Îmi înțeleg eu propriile limite ca om? Am grijă de sufletul meu și păzesc legătura cu El?

Și în Evanghelie se spune că Hristos Se retrăgea adesea în pustiu ca să Se roage. Ca un comentariu: Hristos nu avea nevoie de asta, fiindcă El era și Dumnezeu și om. El nu avea nevoie să Se retragă ca să rămână parte din Sfânta Treime, căci era pururea unit cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, nedespărțit vreodată. Fericitul Teofilact tâlcuiește că El a făcut asta pentru ca noi să vedem cum să facem ca să ne asemănăm Lui. Atunci când suntem ocupați, când toate se adună și viața devine grea, atunci nu e momentul să ne pierdem timpul scrollând pe telefon sau să fugim de realitate. Atunci e momentul să ne retragem într-un loc liniștit și să ne rugăm. Să înțelegem că fiecare zi are încercări, iar uneori ele sunt de ajuns pentru noi. Nu trebuie să mai adăugăm și altele. Trebuie să așteptăm cu smerenie pe Domnul, să fim răbdători și să ne încredem cu adevărat în El, cu credința adevărată, înțelegând că toate zilele vieții noastre sunt cunoscute de Dumnezeu dinainte. El nu ne dă mai mult decât putem duce. Dar cu înțelepciune, trebuie să rezolvăm ceea ce este în fața noastră, cât de mult stă în puterea noastră, și să încredințăm tot ceea ce nu putem controla – și acestea sunt nenumărate – spre marea purtare de grijă a Părintelui nostru Ceresc.

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!