Urcați pe scara raiului – chiar și în aceste vremuri înșelătoare – p. Spiridon Bailey

Ascultați un cuvânt duhovnicesc al părintelui Spiridon care ne vorbește despre cum poate aborda creștinul din lume scara dumnezeiescului urcuș, începând cu primele trepte.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Urcați pe scara raiului – chiar și în aceste vremuri înșelătoare – p. Spiridon Bailey

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Trăim într-o epocă a orbirii duhovnicești. Am ajuns atât de denaturați ca ființe omenești, încât nu mai înțelegem și nu mai vedem cât de bolnavi am ajuns din punct de vedere duhovnicesc. Și tocmai de aceea este atât de primejdios pentru noi să ne încredem în propria noastră judecată în cele duhovnicești. Dar cât de puțin este dispus omul modern să se supună vreunei îndrumări în problemele duhovnicești, atât de obișnuiți am ajuns cu idei false despre libertate, atât de obișnuiți să ne încredem în noi înșine, încât ne împotrivim și rezistăm oricărei ascultări față de o călăuzire.

Și iertați-mă… Iertați-mă pentru această imagine, dar omul modern a ajuns asemenea porcilor, care sunt trași prin noroi și prin murdărie cu un inel în nări, fiind conduși de demoni, închipuindu-ne că sugestiile acestora, impulsurile lor cele rele, sunt de fapt dorințele noastre libere. Fiind duși orbește prin noroi. Dacă vrem să ne schimbăm, dacă vrem să-L cunoaștem pe Dumnezeu, trebuie să lepădăm aceste înșelări ale vremurilor noastre. Iar aceasta înseamnă să ne supunem căii celei strâmte a lui Hristos, drumului cel îngust, căii duhovnicești pe care au urmat-o generații de sfinți și părinți înaintea noastră. Biserica Ortodoxă a păstrat multe pilde despre felul în care poate fi urmată această viață.

Iar în Duminica a patra din Postul Mare o celebrăm pe una dintre acestea, când ne aducem aminte de învățătura Sfântului Ioan Scărarul. Iar „Scărarul” înseamnă „al Scării”. Adesea este numit Sfântul Ioan Scărarul pentru că a scris o mare lucrare numită „Scara dumnezeiescului urcuș”. Aceasta a fost scrisă din ascultare. Această mare lucrare ne înfățișează, în treizeci de trepte, cum poate progresa creștinul în viața duhovnicească. Treizeci de trepte, după numărul anilor vieții lui Hristos înainte de Botez. Iar Sfântul Ioan a fost el însuși o pildă vie a cuvintelor sale. El a arătat ce înseamnă să trăiești cu totul dedicat lui Dumnezeu, o viață de simplitate, o viață de ascultare. Treptele scării se leagă una de alta și ne înalță spre cer, după cum lanțurile păcatului nostru ne apasă, ne trag în jos și ne țin strâns, iar lanțurile păcatului ne închid și ne robesc. Treptele scării sunt trepte către Dumnezeu, către desăvârșire și către libertate, libertate față de aceste patimi.

Așadar, să cugetăm puțin la primele trepte, care sunt doar începutul acestei scări a dumnezeiescului urcuș. Primele trepte pentru generațiile de creștini de odinioară, dar care acum ni se par atât de greu de împlinit în condiția noastră modernă.

Lepădare și detașare

Ei bine, primul și cel mai important lucru ține de lepădare și de detașare. Să ne aducem aminte că Sfântul Ioan Scărarul era el însuși monah. A trăit zeci de ani în tăcere și a scris pentru monahi. Aceasta a fost intenția sa, iar noi, cei din lume, trebuie, desigur, să ne raportăm și noi la aceste cuvinte, dar trebuie să fim cu luare-aminte la felul în care ne apropiem de limbajul și de imaginile pe care le folosește. Ele rămân valabile și pentru noi, însă avem nevoie de călăuzire. Nu trebuie să le primim doar prin propria noastră înțelegere. Așadar, primul pas este lepădarea și detașarea. Nu suntem chemați cu toții să fim monahi, însă fiecare dintre noi, fiecare creștin, trebuie să se păzească de felul în care lumea caută să ne umple. Lumea voiește să ne mistuiască, să ne umple și să ne consume neîncetat, cerând mereu atenția noastră, îndopându-ne mintea cu știri și noutăți, înecând inima noastră cu dorințe materiale, cu țeluri pământești, statut social și așa mai departe.

Înfrânarea și cumpătarea

Una dintre temele care revin mereu în Scară este înfrânarea și cumpătarea. Iar când o aplicăm la viața noastră, ne putem întreba: „De câte ori pe zi mă uit la telefon?” „De câte ori ascult aceeași buclă de știri, aceleași întâmplări, iar și iar?” Mulți dintre noi sunt robiți de această nevoie nestăpânită. Și trebuie să înțelegem că aceasta nu este libertate. Atunci când suntem prinși în acest ciclu al știrilor, dorind mereu ultima actualizare, când suntem neîncetat risipiți de aceste dispozitive. Suntem robi, nu suntem liberi. Aceasta nu este libertate. Sfântul Ioan Scărarul ne spune că: Dragostea dumnezeiască nu poate fi cunoscută decât dacă ne desprindem, într-o anumită măsură, de lume. Trebuie să ne lepădăm de grijile lumești.

Mântuitorul spune: dacă dragostea de lume este în voi, nu puteți iubi pe Dumnezeu. Trebuie să înțelegem că aceste dispozitive nu sunt doar o risipire, ci ne vatămă cu adevărat. Ne pricinuim răni sufletești, împotriva sufletului. Căzând în această deprindere de a folosi aceste dispozitive… Ne fac rău. Ne rănesc duhovnicește. Și, bineînțeles, nimic din toate acestea nu este întâmplător… Noi suntem ținta.

Ascultare și pocăință

Și apoi “Scara” Sfântului Ioan ne cheamă la ascultare și la pocăință. Ascultare și pocăință. Mai întâi ascultarea cere supunerea întregii noastre ființe faptele, cuvintele și chiar gândurile noastre trebuie supuse în ascultare lui Dumnezeu. Adesea, nu doar din pricina dispozitivelor, ci și din felul în care trăim, din felul în care gândim, mintea noastră poate deveni haotică, un amestec haotic de multe lucruri: patimi, impulsuri, amintiri și cele pe care le primim în noi din lume. Iar ascultarea cere o mare luptă, cere strădanie ca să biruim ceea ce demonii ne spun că suntem noi. Ceea ce demonii ne spun că vine de la noi înșine.

Trebuie să luptăm împotriva acestor lucruri care ni se spun: „Aceasta ești tu, aceasta este libertatea ta, acestea sunt dorințele tale”. Și aceasta este o înșelare. Libertatea se află doar în alegerea de a ne supune lui Hristos. Este un act al voinței. Libertatea se află în acea luptă de a ne folosi voința liberă ca să ne supunem de bunăvoie, prin alegere, lui Hristos. Prin puterea voinței rupem lanțurile robiei noastre. Doar în această luptă, spune Sfântul Ioan, putem să ne pocăim. Dacă nu ne luptăm astfel, nu putem să ne pocăim. Pocăința înseamnă lepădare de sine. Nimeni nu poate urca scara desăvârșirii fără pocăință.

Despre pocăință în sine s-ar putea spune multe, însă două învățături ale Sfântului Ioan descoperă în mod deosebit firea pocăinței. Cea dintâi este aceea că Sfântul Ioan spune că un semn al pocăinței adevărate este recunoașterea că merităm toate neputințele, toate necazurile și toate suferințele care ni se întâmplă și care ne tulbură, ne întristează sau ne dor. Le merităm. Sfântul Ioan spune că acesta este unul dintre semnele cele mai importante ale pocăinței adevărate: să primim necazurile ca unii care le merităm. Le merităm. Iar dacă ne pomenim cârtind, dacă ne plângem de soarta noastră, de felul în care merg lucrurile în viața noastră, dacă cădem în autocompătimire, atunci putem ști că suntem departe de pocăință. De fiecare dată când rostim un cuvânt de cârtire, să ne fie nouă aducere-aminte cât de departe suntem, nu doar de pocăință, ci și de felul de viețuire al marilor asceți și al sfinților și al Părinților din vechime. Este un semn al bolii veacului nostru.

Iar pocăința, zice Sfântul Ioan, înseamnă să-l imităm pe tâlharul răstignit lângă Hristos. Când tâlharul a ajuns la ceartă cu celălalt răstignit de cealaltă parte a lui Iisus, el i-a zis: „Nu vezi că doar ceea ce merităm ni se întâmplă?” Murea o moarte cumplită, lepădat împreună cu Hristos. Și în loc de plângere, tâlharul care era răstignit a zis: „Doar ceea ce merităm ni se întâmplă.” El este pentru noi o pildă. Iar Hristos l-a răsplătit și i-a zis: „Astăzi vei fi cu Mine în Rai.” Aceasta nu a fost doar o încuviințare cu mintea. A fost un act de pocăință. Tâlharul s-a pocăit și s-a mântuit. Sfântul Ioan spune că pocăința trezește sufletul și-l aduce într-o stare de vedere limpede. Pocăința aduce sufletul la cunoștința de sine. Ea dezbracă sufletul și mintea de minciuna că am merita ceva mai bun și că nu am merita să suferim.

Iar Sfântul Ioan zice că nu poate exista pocăință fără smerenie. Smerenia este întotdeauna temelia pocăinței adevărate, pentru că mândria este marea minciună care ne leagă și ne împiedică să vedem adevărul despre noi înșine. Ea ne oprește să vedem ceea ce trebuie să pocăim. Nu ne putem cunoaște întunericul, nu ne putem cunoaște păcatele și ispitele atunci când suntem orbiți de mândrie. De aceea mândria este o înșelare atât de primejdioasă. Primele trepte ale scării ne cheamă apoi la pomenirea morții, la blândețe, la lepădarea de mânie, la a nu zăbovi și a nu ține minte răul ce ni s-a făcut. Sfântul Ioan spune că uitarea răului este un semn al pocăinței adevărate.

Și vedem cum treptele urcă, una ducând la alta, și iar la alta, pe măsură ce sufletul se înalță și este povățuit spre desăvârșire de Duhul Sfânt. Iar scara însăși, această închipuire este luată din scara lui Iacov și din visul său cu scara care se întindea de la pământ până la cer. Și începe cu lepădarea de lume și se sfârșește cu dragostea de Dumnezeu. Fiecare dintre aceste trepte, pe măsură ce ne poartă mai departe, ne înfățișează limpede cele necesare mântuirii. Scara dumnezeiescului urcuș este o descriere simplă a acelor trepte, a procesului de curățire și de schimbare a sufletului omenesc prin Duhul Sfânt, prin pocăință, prin nevoință și prin împărtășirea din viața lui Hristos.

De aceea trebuie să ne închidem urechile la toate glasurile lumii, mai ales la glasurile acelora convertiți recent care, după doar trei-patru-cinci ani de viață creștină, se ridică să ne învețe. Să închidem urechile la aceste glasuri. Calea cea veche către Dumnezeu a fost deschisă de Hristos și trebuie să o urmăm pe calea împărătească, după cum spune Sfântul Ioan, cu luare-aminte și cu răbdare. Trebuie să răbdăm toate. Trebuie să dobândim această dreaptă socoteală, căci el spune că dreapta socoteală adevărată se dă doar celor curățiți și cu trupul, și cu mintea. Așadar, este o nevoință ascetică care atrage și trupul în acest lucrare, îl face pe trup slujitor al sufletului, biruie patimile, pornirile și voia trupului. Iar pe măsură ce trupul se curățește, spune el, sufletul se luminează.

Să urmăm sfinților!

Trebuie să ne curățim așa cum s-au curățit sfinții înaintea noastră. Acei sfinți care au ajuns să-și descopere viața lor lăuntrică. Călătoria lor duhovnicească pentru noi pentru mântuirea noastră. Sfântul Duh i-a transformat pe sfinții care au fost înaintea noastră și ni le-a descoperit nouă aceste taine. Dar mai întâi, înainte de a începe să luăm în considerare înălțimile mari ale acelor pași din urmă, să ne aducem aminte că suntem bolnavi duhovnicește.

Dar, deși suntem bolnavi, Dumnezeu ne-a dat toate leacurile duhovnicești necesare pentru mântuirea noastră. Ne-a dat Sfintele Taine, ne-a dat plinătatea Ortodoxiei, viața Bisericii. Ne-a dat pilda și învățătura sfinților, a părinților care au mers înaintea noastră și care ne călăuzesc pe aceeași cale, calea împărătească. Ne-a dat pe Sfântul Duh, ca să fim transformați și întăriți, ca viața lui Hristos să fie în noi. Da, suntem bolnavi duhovnicește, dar avem de la Dumnezeu tot ce ne trebuie ca să fim vindecați, ca să fim transformați. Așadar, să ne dea Dumnezeu smerenia, smerenia ca să ascultăm până la mântuire.

Texte din Sfântul Ioan Scărarul: „Trupul este un prieten nerecunoscător și înșelător. Cu cât ai mai multă grijă de el, cu atât îți face mai mult rău.”

„Plânsul duhovnicesc este durerea neîncetată a unui suflet aprins de dor după Dumnezeu.”

„Când sufletul nostru va părăsi această lume, nu vom fi judecați pentru că nu am făcut minuni, nici pentru că nu am fost teologi sau nu am avut vedenii dumnezeiești. Însă, cu siguranță, vom da socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru faptul că nu ne-am pocăit și nu am plâns neîncetat pentru păcatele noastre.”

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!