În Joia Mare sera avem denia celor 12 Evanghelii. Desigur că Evangheliile sunt 4 însă slujba se numește astfel pentru că în cadrul acesteia se citesc […]
În Joia Mare se săvârșește Sfântul Maslu de obște, slujbă care se face întâi de toate pentru vindecarea trupului prin pocăința sufletului și efectul harului, arătând […]
Ascultați pe IPS Neofit de Morfou care, într-un cuvânt foarte duhovnicesc, ne explică modul în care trebuie săvârșită Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, dezvăluindu-ne și un […]
Buna Vestire este vestirea celei mai mari bucurii din toată istoria omenirii. Întruparea Fiului lui Dumnezeu cu scopul de a-l face pe om fiul lui Dumnezeu […]
Imnul Acatist a fost compus în cinstea Maicii Domnului ca mulțumire și recunoștință pentru tot ceea ce ne-a oferit și ne oferă Maica Domnului cu rugăciunile […]
Vă oferim mai jos un scurt și frumos fotoreportaj din slujba Imnului Acatist care se ține în toate așezămintele monahale din Athos în Postul Mare – […]
În materialul pe care vi-l prezentăm, p. Iosia Trenham face o excelentă trecere în revistă a motivelor pentru care Biserica Ortodoxă îi încoronează pe miri în […]
Urmăriți un dialog foarte folositor cu părintele profesor dr. Mihai Burlacu, legat de identitatea ortodoxiei în lumea contemporană, lume în care există multe erezii creștine care […]
Urmăriți un extraordinar material în care într-o discuție antrenantă cu Sorin Damian, vorbim despre Sinodul 2 Ecumenic și în principal despre principala personalitate a acestuia: Vulturul […]
Ascultați un cuvânt frumos al părintelui Spiridon Bailey în care acesta ne vorbește despre realitatea Sfintei Euharistii. Sfânta Împărtășanie nu este un simbol sau o amintire […]
Urmăriți un material folositor de suflet cu PS Petru (Pruteanu) de Caffa în care avem ca temă principală tema spovedaniei și a găsirii sensului în viață […]
Ascultați un material de suflet format din două cuvinte de folos ale p. Pimen pe care acesta le-a rostit la Întâmpinarea Domnului și în duminica Vameșului […]
Urmăriți un nou material delicat și frumos din seria cu Pildele lui Hristos: astăzi Pilda Vameșului și a Fariseului. Vizionare plăcută! Powered by RedCircle Pildele lui […]
Sfințirea mică a unui paraclis este un eveniment relativ rar și plin de har. Este o atmosferă mistică plină de delicatețea și puterea energiei necreate a […]
Urmăriți-l pe părintele Phillip Hall care ne arată că oamenii locuiau și cei mai mulți încă locuiesc în Pustia morții, însă părintele nu se limitează doar […]
Vă oferim un foarte frumos și foarte premiat documentar artistic rusesc despre mănăstirea Soloveț (care în perioada comunistă a fost transformată în lagăr de concentrare) – […]
Ascultați o discuție foarte frumoasă cu PS Petru (Pruteanu) de Caffa în care preasfinția sa ne vorbește despre lucrurile mai puțin știute care există în taina […]
Nașterea Domnului este singurul lucru cu adevărat nou sub Soare, apariția iubirii într-o lume plină de ură. Vă oferim mai jos un clip cu diferite momente […]
Urmăriți un scurt cuvânt duhovnicesc de Bobotează al PS Pavel de Teospion în care acesta ne vorbește despre câteva dintre înțelesurile teologice ale acestei mari sărbători. […]
Președintele Serbiei, dl. Aleksandar Vučić a vizitat Sf. Munte Athos pentru a sărbători Nașterea Domnului în Sfânta Mănăstire Hilandar, mănăstirea de suflet a poporului sârb, mănăstire […]