Părintele Justin Pârvu despre Crăciun

Ascultați un cuvânt frumos, tradițional și cu discernământ al părintelui Justin Pârvu despre Crăciun. Sunt evocate nu numai o realitate trecută ci și un mod de gândire al înaintașilor care era mult mai sănătos decât cel de azi.

Audiție plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Aveau bucurii diferite, aveau ……în viață, sărbătorile erau în frumusețea lor așa, în simplitate, cum se sărbătorea Nașterea Mântuitorului acum 70-100 de ani. Păi cum se sărbătorește acum…atunci într-adevăr era o bucurie înnăscută în creștinul nostru ortodox. Într-adevăr când vedeai steaua, plecau băieții, împodobeau câte o stea, se luau câte doi trei, și umblau din casă în casă până la Bobotează. La fiecare casă, așa cum primeai icoana părintelui care venea cu copiii în Ajun, și sfințea casele, așa în sfârșit, așteptam în fiecare casă bucuria aceasta a Nașterii Domnului. Era o bucurie născută din om în om, din copil în copil, din bătrân în bătrân.

Era pentru fiecare o ușurare, masa săracă, bogată cum era, dar se simțea în fiecare om că formează o peșteră a Nașterii. Acum de pildă, frumusețile acestea de la televiziune, de la radio și de la toate aceste mijloace de comunicare, sunt foarte bune și frumoase, și folositoare în același timp, dar i-a luat omului tocmai ce este mai important, curiozitatea de a trăi. Da, merg de pildă oamenii, se duc la Sfintele Locuri, pleacă înainte cu două săptămâni, cu două, să găsească, să se închine la peștera Mântuitorului, să se închine în sfârșit, în Nazaret, să se închine la Iordan, să vadă cu ochii lui apa Iordanului care se întoarce înapoi. Apoi toată lumea aceasta care se nevoiește, dovedește că există mai mult decât o peșteră.

Mai mult dacă s-ar duce omul acesta, dacă n-ar ajunge la Ierusalim, prezența asta, trăirea lui, este mai valabilă decât a celui care s-a dus la Ierusalim, și a venit înapoi, în câteva zile a uitat, a intrat în normal, și iar ar dori să se mai ducă. Pentru că nu este o continuitate în trăire, și nu este o viață, în sfârșit, ținută moment de moment în numele Domnului. Se stinge repede flacăra. Acuma, de pildă noi, așteptăm Nașterea Domnului, dar parcă mai alaltăieri a fost începutul postului de Crăciun.

Astea sunt și din motive că Dumnezeu a dat timpul să treacă mai repede, după greutățile pe care le trăiești. Câtă vreme, când omul era, în sfârșit, în continuitatea lui de simplu, de modest așa, în toate pregătirile, nu erau atâtea cheltuieli și enormități ca să iei un Moș Crăciun, să iei o Bobotează, să iei un spectacol din acesta de Crăciun, cu Irozii. Era totul foarte simplu și modest.

Acum un spectacol acesta să-l prezinți, te costă enorm de mult. Deci a venit și specula asta între oameni, care, mă rog, se moștenește parcă din generație în generație. Li s-a dat drumul industriașilor să facă o sumedenie de ..cu imaginea Moșului Crăciun. Dar Moș Crăciun nu are nicio legătură cu ceea ce face. Îl pune în geam acolo să-l vadă copiii și să-l împroprieze în casele. Nu aveau nimic, dar era în sfârșit, omul nostru când mergea la biserică stătea acolo până la terminarea slujbei. De acolo plecau în liniștea lor spre case, fără să vorbească unul cu altul, și așa se depărtau cu ideea rugăciunii, a sfintei lumini din biserică. Mai făcea iar un Cuvine-se cu adevărat și pleca acasă.

Ei bine, dacă intrăm la vecinul, nu se mai vorbește de o rugăciune, rugăciunea păcii, pace în sfârșit peste casa dumneavoastră, este vorba despre tehnica cu care  vine fiecare, vine fiecare cu aparatul de fotografiat, vine cu aparat de înregistrare, vine cu toate, în sfârșit, lucrurile acestea care îl scoate pe om din făgașul lui normal.

Iată că și astea sunt folositoare, pentru că, eu stând, în sfârșit, acuma mai mult într-un scaun, decât să mișc dintr-o parte în alta, stau aici, dau drumul la un aparat, și ascult rânduiala din biserică. Este și asta o treabă bună cumva, dar nu e definitivă, pentru că e o treabă nesfârșită. Pentru că nu e acolo, nu coboară acolo în cameră la mine harul lui Dumnezeu. Acolo coboară, unde este Sfânta Masă, unde stă preotul, binecuvintează, și poporul, și când iese din biserică, cum era obiceiul altădată, ,,Hristos S-a născut!” salutul ca la Învierea Domnului. Așa se saluta, până la Bobotează asta era. 

Dar vedeți că și la sate e altă atmosferă…acum și la sate tot mai găsești ceva din duhul acesta. Dar la oraș de ce e așa mare diferența? Nu se păstrează mai nicio tradiție, nicio datină…

Maică, ce se întâmplă? Doar oamenii de la orașe sunt majoritatea cei de la sate. S-a dus în sfârșit la oraș, a stat o lună de zile, două acolo, mai lucrează sau nu lucrează ceva, dar el vine schimbat acasă, vezi omul nostru, românul, plecat în lumea întreagă, se duce la poporul italian, la un popor german, la un popor francez, la toate națiile umblă, și acolo sigur că fiecare aduce ceva. Fie ce este mai bine sau mai frumos, ce au găsit în Franța, cum a petrecut obiceiurile în Germania, și cum a sta, în sfârșit în toată lumea aceasta străină. Apoi nu e totuna dragul meu, să vizitezi o cameră în care sărbătorești Crăciunul, să vizitezi o celulă de la Aiud sau de la Gherla, să vezi cum se petrece o zi de celulă. Să vezi cum îngheța tot peretele.

Lucește parcă ar fi oarecum pictat cu niște fire de sticlă pusă. Geamul să-l deschizi era foarte mare pericol, fiindcă orice geam deschis acolo era o tentativă. Și te lua de aici din celulă, te ducea jos la subsol, și acolo într-o cameră stăteau două trei zile, și sigur că nu ieșeai sănătos de acolo, la temperatura de afară, și de la beciul de la Aiud.

Așa că toate aspectele acestea interesante pe care le trăiește omul, îl și formează în același timp, dacă e un suflet nobil și care se poate într-adevăr să învețe ceva, sau poate să se prăbușească în același timp. Pentru că, am observat prin condamnările care se dau prin ”48, ”49. Condamnări de la 5 ani la 12 ani, de la 12 ani la 17 ani, la 20 de ani. Ei bine, dacă intra omul acesta de mai multe ori într-o pedeapsă la subsolul pușcăriei, nu mai avea rezistență. Murea într-un timp record, dar în același timp era pentru noi, un om trecut dincolo, care se roagă pentru noi acolo înaintea lui Dumnezeu.

Era, în sfârșit, o bucurie parcă, așa cum era și în vremurile primare ale…

Se simțea bucuria asta?

Cărți care erau…oameni din toată pătura socială, când pleca dintr-o celulă și se ducea în alta, lua cu el ce era mi important. Ce era mai important să ai era o mină de creion, sau să ai o dăltiță unde să sapi într-un os imaginea Maicii Domnului sau imaginea Mântuitorului, sau o Sfântă Cruce, pe care o dădeai și tu la alți colegi din pușcăria aceea. Așa încât aici era și o trăire permanentă în ceea ce privește peștera Mântuitorul, călătoria pe care o faci pe drumul acesta atâtea case și pregătiri, cu o bogăție mare, cum se face până astăzi, că venea Nașterea Mântuitorului.

Și câtă diferență este în peștera și în ieslea unde se naște Hristos. Așa încât și la vremea noastră acuma, câte bogății sunt la mesele celor care au, și cât de săraci sunt cei care nu au nimic pe masa lor în zi de Crăciun sau de Înviere. De aceea și viața noastră, întotdeauna nu e bine să o comparăm cu cei care trăiesc mai bogat, mai avut.

Trebuie să trăim expresia omului cel sărac care stă la nevoință, și se bucură de o pomenire la o pomană, pe care o face un creștin, la un vecin, la altul. Da, când eram mic, se ținea putina cu lapte acru, se ținea în altă cameră. Și când venea mama cu castronul, în sfârșit, de lut, și îl punea în mijlocul mesei unde eram noi, dădeam întâi de gheața care era pe laptele ăsta înghețat.

Mama altădată, dar uita, că nu avea numai grija asta, să aducă de seara putina, să o aducă la căldură, și se dezgheța și scoteai de deasupra mai întâi zerul. Zerul nu-l lua nimeni, îl aruncai și urma în sfârșit laptele acru bun. Ei, cam așa se întâmplă și în viața asta a noastră de toate zilele,  cu bogățiile ce sunt la masă, dar întâi se cere ca să avem o inimă curată, un suflet blând și iertător, se cere o viață din partea noastră, cât mai grea și mai persecutată sa fie, ca de-abia e creștină.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!