Am supraviețuit avortului și mi-am întâlnit mama după 30 de ani

Urmăriți un material impresionant în care o femeie povestește cum a supraviețuit avortului și și-a întâlnit mama după 30 de ani.

Vizionare cu folos!

Powered by RedCircle

Am supraviețuit avortului și mi-am întâlnit mama după 30 de ani

– Cu 39 de ani în urmă, mama mea biologică a fost forțată să facă un avort prin perfuzie cu soluție salină, procedură care presupunea injectarea unei soluții de sare toxică în uter. Soluția de sare toxică ar fi trebuit să mă otrăvească, să-mi ardă stratul superior al pielii și viața mea ar fi trebuit să se încheie înainte ca ea să nască, în cele din urmă, un copil decedat.

– Dar tu ai fost născută în viață.

– Da.

– Dar rănită, vie dar rănită.

– Da, oamenii nu ar ghici niciodată, privindu-mă astăzi, că atunci când am supraviețuit luptam pentru viața mea, cântăream mai puțin de 1.5 Kg, sufeream de probleme respiratorii și hepatice severe, convulsii, medicii nu credeau că voi trăi mult timp și că, dacă aș face-o, aș suferi de multiple dizabilități. – Ceea ce este fascinant în povestea ta este că un cuplu a decis să te adopte, și așa că iată-te aici. Ai fi putut fi un copil foarte scump, care putea supraviețui sau nu, și te-au luat totuși. De ce au făcut asta?

– Da, este adevărat. Părinții mei chiar nu aveau nici un ban pe numele lor și iată că adoptau acest copil care avea toate aceste predicții negative despre sănătatea și viața sa, iar părinții mei au fost doar oameni foarte credincioși care știau că au fost chemați să fie părinții mei.

– Hm, îmi place asta. Tu ai văzut deja mâna lui Dumnezeu atât de devreme în viața ta, când viața ta ar fi trebuit să se termine și ai supraviețuit și apoi au apărut acești oameni. Nu ai aflat pentru destul de mult timp că ai fost produsul unei încercări eșuate de avort. Când ai aflat?

– Aveam de fapt 14 ani. Am crescut știind că am fost adoptată, dar nu am aflat că supraviețuisem unui avort până la 14 ani și a fost absolut devastator.

– Cum te-a afectat?

– A avut un impact asupra fiecărei părți a vieții mele: fizic, emoțional, mental, spiritual. Nu mai știam cine sunt, îmi era rușine, jenă, mă simțeam vinovată, supărată. Le-am spus unor oameni zilele trecute că mi-a afectat și relația cu Dumnezeu, m-am întrebat cum putea fi acesta planul, într-un sens bun (m-am întrebat), dar, în același timp, m-am întrebat cum putea fi acesta planul pentru viața mea. A fost o perioadă foarte înfricoșătoare pentru mine.

– A avut un efect negativ și asupra vieții tale ce ți s-a întâmplat în acea perioadă?

– Eu nu doream să mai fiu această persoană acum mulți ani. Acum sunt foarte recunoscătoare că așa m-a făcut Domnul să fiu, dar da, m-am luptat cu tulburări de alimentație, abuz de alcool, prietenii nereușite, pentru că încercam să mă distanțez de tot ceea ce simțeam în interior. Și le spun mereu oamenilor că doar Iisus m-a salvat de mine însămi.

– Cum ai schimbat asta? Cum ai ieșit din acea spirală? Pentru că mulți oameni nu reușesc.

– Cu sprijinul familiei mele, știam că sunt profund iubită. Chiar dacă părinții mei nu au înțeles adâncimea suferinței mele, știam cât de mult eram iubită și m-au crescut cu o credință puternică și așa am știut că Dumnezeu a vrut mai mult pentru mine decât cum îmi trăiam eu viața. Și am ajuns să accept că El nu greșește. Și, într-adevăr, cred că faptul că mi-am iertat părinții biologici, deși nu știam atunci tot ce știu acum despre viața mea, faptul că i-am iertat m-a eliberat cu adevărat.

– Ai spus la începutul povestirii că mama ta a fost forțată să facă asta, dar inițial tu nu știai de ce mama ta a încercat să te avorteze, din câte știai ea nu te-a dorit deloc. Cum a fost acea călătorie a iertării, neștiind care este povestea, dar crezând că probabil este ceva îngrozitor? Cum s-a desfășurat asta?

– Eu i-am iertat pentru prima dată cu mult timp în urmă, eram adolescentă când mi-am iertat părinții biologici pentru prima data. Dar le reamintesc mereu oamenilor că eu cred că iertarea e o alegere deliberată pe care trebuie să o facem, și nu este un eveniment unic, ci este un proces în care trebuie să ierți din nou și din nou. Acum, în acest moment al vieții mele, sunt și eu mamă, am proprii mei copii. Când s-au născut, m-am uitat la viețile lor și a trebuit să iert din nou fiindcă îmi reveniseră toate acele emoții și gânduri prin care trecusem cu greutate.

– Cred că toată această problemă cu adopția și avortul o poți privi ca și când ai fi fost respinsă de la început, care e un mod de a vedea asta, sau o poți privi ca și când orice încearcă oamenii să-ți facă, Dumnezeu are un plan cu viața ta. Este într-un fel vorba despre cum încadrăm lucrurile, nu-i așa?

– Oh, da! Totul ține de perspectivă și cu siguranță cred că toată lumea va trece printr-un moment în care ar putea simți această respingere, cred că este destul de comun, în special pentru acei supraviețuitori de avort pe care îi cunosc, dar în general da, când schimbi acea perspectivă și îți dai seama, că indiferent ce, Dumnezeu are un scop și un plan pentru mine și indiferent cine altcineva mă iubește, El mă iubește atât de mult. Dacă te agăți de asta îți schimbă viața.

– Este o poveste incredibilă. Și dacă te gândești la adopții, la copiii adoptați care-și caută părinții biologici, e de înțeles, își caută rădăcinile. Dar supraviețuitorii avortului care își caută părinții biologici, asta e ca și cum o victimă încearcă să-și găsească agresorul cumva, nu? Tu de ce te-ai hotărât să-ți cauți rădăcinile?

– Au existat câteva motive, aveam întrebări, vroiam să știu de ce nu s-a putut face un plan de adopție și pentru mine de la început, dar, mai important, mi-am dorit ca părinții mei biologici să știe că știu adevărul și că nu sunt supărată, că nu sunt ranchiunoasă, că am dus o viață incredibil de binecuvântată…

– Bine Melissa, deci tu ai decis să începi să o cauți pe mama ta și pe tatăl tău. Spune-mi cum s-a desfășurat totul.

– Am început să îi caut când aveam 19 ani, deci acum aproape 20 de ani, și mi-a luat peste 10 ani să îi găsesc. Mi-a luat 10 ani să obțin fișele medicale. Știi că eu cu dragoste numesc acei ani “deșertul meu” pentru că am învățat atunci să mă supun voii lui Dumnezeu, că dacă trebuia să îi găsesc, dacă trebuia să-mi obțin fișele medicale, dacă trebuia să apar public, Dumnezeu ar fi făcut o cale și, desigur, a făcut-o. – Cât de greu a fost când ți-ai citit fișele medicale?

– A fost incredibil de dificil, deși a fost corect să citesc acele cuvinte și să știu cât de mult m-am luptat pentru viața mea, ce s-a încercat asupra vieții mele. Dar în același timp, a fost foarte greu să citesc despre ce mi s-a făcut și cum a trebuit să lupt pentru viața mea.

– Și cum ai intrat în contact? Știu că nu te-ai întâlnit cu tatăl tău, că, din păcate, a murit înainte să poți face asta vreodată. Spune-mi despre găsirea mamei tale.

– Da, tatăl meu natural a murit acum aproximativ nouă ani și eu am avut contact cu familia mamei mele biologice în urmă cu aprox. 10 ani și am cam învățat să trăiesc în pace știind că s-ar putea să nu am niciodată contact cu ea. Și, desigur, când am fost în pace cu asta și confortabilă atunci Dumnezeu a mai deschis o cale și deci a fost acum patru ani când unul dintre membrii familiei ei m-a contactat. Așa am aflat că bunica mea a forțat-o pe mama mea naturală să facă avort, că nu a fost alegerea ei. Și în final am aflat probabil cel mai mare secret, acela că mama care m-a născut și-a petrecut peste 30 de ani din viață crezând că eu am murit în acea zi.

– Pentru că așa i-a spus mama ei. Care este povestea din spate, ce anume s-a întâmplat care a adus-o pe mama ta în acel moment disperat?

– Cu adevărat nu a avut altă opțiune. Atunci când spun că i s-a impus, literalmente, ea nu a vrut să facă acel avort, dar nu a avut de ales, și a trăit cu un regret incredibil în ultimii peste 50 de ani. Dar ceea ce îmi place la cum lucrează Dumnezeu este că mama acum știe că sunt în viață și că sunt bine și că ea este iubită și iertată, și mi-aș dori ca toată lumea să poată avea o poveste ca aceasta.

– Da, nu este chiar o poveste comună, și de aceea ești aici. Spune-mi despre prima ta întâlnire cu mama ta biologică.

– Eu am căutat-o și nu am știut niciodată dacă asta se va întâmpla cu adevărat și a fost o mare binecuvântare, o onoare să o întâlnesc și să-mi încolăcesc brațele în jurul ei și să o îmbrățișez. Și, desigur, acum când știu prin câtă durere și suferință a trecut în viața ei, ea înseamnă și mai mult pentru mine.

– Probabil sunt persoane care ne urmăresc acum, care au trecut prin avort și și-au pierdut acei copii și poate că trăiesc cu regret. Dacă astfel de persoane ne urmăresc, ce ai vrea să le spui?

– Că sunt iubiți, că sunt iertați, că Dumnezeu așteaptă să le ofere acea iertare. Și cred că uneori cel mai greu este să ne iertăm pe noi înșine. Și există resurse grozave în unele comunități, pot să intre în contact cu oameni și aici, cu siguranță, să obțină resurse pentru a-și găsi vindecarea propriilor vieți.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!