Sfântul Ioanichie cel Mare: viața, nevoința și minunile (4 Noiembrie) – p. Pimen Vlad

Din munții Bitiniei până la luminarea multora, viața acestui mare ascet rămâne o lecție de pocăință, discernământ și curaj. Povestea lui cuprinde copilăria smerită, anii de oaste, trezirea din iconoclasm și nevoința de sihastru, culminând cu minuni și zidirea unei mănăstiri închinată Maicii Domnului. Sfântul Ioanichie cel Mare este prăznuit pe 4 noiembrie, iar exemplul său ne întărește în lupta cu gândurile, în paza minții și în nădejdea către Dumnezeu.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Sfântului Ioanichie cel Mare, copilăria

Da! Despre ce se va vorbesc astăzi? Mă gândeam că peste câteva zile, pe 4 noiembrie se prăznuiește Sfântul Ioanichie cel Mare de la Olimpul Bitiniei. E un munte în partea asta, mai spre Cappadocia prin părțile acelea pe undeva, care se spune că în timpurile vechi ajunsese la o măsură duhovnicească foarte mare, unul din cei mai vestiți munți datorită mănăstirilor și pustnicilor care existau și să nevoiau acolo. Ați înțeles? O fost perioada veche că după aia în timp, trecând prin atâtea creștinismul s-o pierdut monahismul în zona aceea. Și chiar în zona aceea s-o născut Sfântul Ioanichie cel Mare dintr-o familie credincioasă, putem spune așa, cu evlavie cu frică de Dumnezeu și părinții lui i-au spus cum era în timpurile acelea: „Uite, avem animale, aveau oi, te duci cu oile la păscut.” Și o făcut ascultare, ce i-or spus părinții cu asta se ocupa, era cioban.

Așa o crescut de copil, dar evlavia lui față de Dumnezeu era foarte mare. Spune că-i plăcea rugăciunea foarte mult și mergând cu oile, prin diferite zone, pe munți prin astea, le lăsa să pască, le însemna cu semnul crucii, le încredințat mâna lui Dumnezeu, iar el se retrăgea într-un loc mai liniștit și se rugat toată ziua. Seara venea, lua oile și se ducea acasă. Toate în regulă, erau păzite de mâna lui Dumnezeu. Nu le mâncau nici picioarele sălbatice și nu le fura nimeni. Deci, erau păzite de Dumnezeu, nici nu se depărtau de zona aceea. Avea mare încredere în Dumnezeu și se ruga mult.

O sinteză vie a biografiei se găsește aici – Ioanichie cel Mare, iar pentru lupta cu gândurile din fragedă vârstă vă recomandăm materialul nostru Războiul de gând; Despre paza minții.

Sfântul Ioanichie cel Mare, ostaș viteaz

Crescând și el, se zice că era un tânăr foarte puternic la trup, era voinic. Era crescut la oi, cum se zice sănătos. Și s-a ajuns la timpul că au fost trimiși oameni de împăratul să caute tineri pentru oaste. În timpul acela chiar erau anumite războaie cu bulgarii. Și când l-au văzut și pe el tânăr, deja crescuse acum puternic, voinic, l-au luat la oaste.

Se zice că fost foarte îndrăgit de toți că era foarte blând, liniștit, dar, în războaie se zice că era ca un leu. Cerea ajutorul lui Dumnezeu cu rugăciune și zice că biruia zeci și sute, atât era de puternic! Și chiar într-un război, cu bulgarii, iar spune că a fost atât de puternică lupta, încât el s-o avântat în mijlocul dușmanilor de s-a minunat împăratul de el.

Deci, se lupta, era înconjurat de dușmani și zice că i-o tăiat pe toți, atâta putere avea. Chiar fusese luat prizonier unul din cei mai mari boieri ai împăratului. Erau vreo zece cei care îl prinseseră și zice că s-a băgat în mijlocul lor, i-o tăia pe toți și l-a eliberat pe boier. Multe fapte de vitejie o făcut el acolo, încât să se minuneze împăratul de el. Zicea: ”Ce oștean bun! Trebuie să-l ridic la rang mare că de oameni de ăștia am nevoie în jurul meu!”.

Chipul viteazului devine model pentru „ostașul lui Hristos”; citiți îndemnul paulin despre ostașie în Timotei 2, iar pentru echilibrul dintre curaj și discernământ urmăriți discuția noastră Despre Curaj, lupta cu gândurile.

Îndreptarea din rătăcire

Și se spune că în perioada aceea Leon Armeanul era la împărăție și deschisese lupta asta împotriva icoanelor. De fapt și tatăl lui, Constantin Copronim, pornise erezia asta de luptă împotriva icoanelor. Și pe cât era el de râvnitor, a fost prins și el în erezia împotriva icoanelor. Adică, era clar, nici nu suporta să mai vadă icoane, nimic! Deci el era blând în felul lui așa ca fire, era credincios, dar l-o prins și pe el lucrul ăsta. Și odată când se întorcea cu oștirea, că împăratul îl pusese cumva comandant peste o parte de oaste. Și când se întorcea, atunci unui pustnic care trăia undeva în munți, i-a descoperit Dumnezeu despre el. Și a ieșit și-a strigat la el: ”Ioanichie, vino încoace! Ai grijă ce faci! De ce nu cinstești icoana lui Hristos, a Maicii Domnului și le defăimezi?”.

Și-a început să-i mai spună învățături despre dreapta credință. Și atunci se minuna el, zice: ”Măi, cum mi-o știut numele? Și cum mi-o spus toate astea?” Și de atunci o îmbrățișat cu toată dragostea cinstirea icoanelor, o renunțat la lupta asta împotriva lor. Iar când împăratul a vrut să-l cinstească pentru vitejia lui, să-l facă unul din cei mai mari dregători ai săi, o stat și s-a gândit el atunci: ”Ce-mi trebuie mie cinste omenească? Nu! Mai bine renunț la toate și mă duc și eu și mă nevoiesc în pustie, în călugărie!”. Își amintea de pustnicul acela care l-a povățuit și i-a spus atâtea lucruri minunate. Și-o lăsat toate, o renunțat la toate și o plecat.

Povestea întoarcerii din iconoclasm se înțelege mai limpede prin Iconoclasm și contextul domniei lui Leon al V-lea Armeanul; pentru cinstirea icoanelor, vedeți și cinstirea icoanelor.

Sfântul Ioanichie cel Mare: Retragerea în mănăstire, retragerea în pustie

Și s-a dus undeva într-o mănăstire și a stat cu un părinte duhovnicesc de vorbă și a spus:

– Uite, îmi doresc să mă duc în pustie, să trăiesc în rugăciune!

– E foarte greu pentru început lucrul ăsta, pentru că ești neînvățat, neiscusit în cele duhovnicești și poate diavolul să facă ce vrea cu tine! Ai nevoie să trăiești o perioadă în viața de obște în mănăstire.

Și atunci i-a ascultat sfatul și s-a dus și a stat câțiva ani într-o viață de obște într-o mănăstire. De acolo după aia s-a dus în alta mănăstire, că era foarte râvnitor. O mai stat o perioadă și acolo, dar acolo era o mănăstire cunoscută unde venea multă lume. Și atunci și-o dat seama că el dorea mai multă liniște și s-a dus în a treia mănăstire, unde acolo, într-adevăr, era mai liniște. Și-o stat câțiva ani de zile și acolo și s-a rugat. Și după aceea și-a dorit să se ducă la pustie undeva. S-a rugat și a fost luminat de Dumnezeu să se ducă undeva pe un munte pustiu. Și zice că a stat 12 ani în muntele ăla și s-a nevoit acolo.

Despre nevoință, post și paza minții în viața de obște, urmăriți la noi Postul, paza minții, Hristos și diavolul, precum și Rugăciunea lui Iisus.

Sfântul Ioanichie cel Mare: Tunderea în monahism. Viețuirea cu animalele pădurii

Și după aceea i-a venit de sus de la Dumnezeu, cum se zice, înștiințare, să se ducă să se călugărească. Gândiți-vă că în toți anii ăștia cât o stat în mănăstiri, el nu o fost călugărit. Și atunci a coborât la mănăstire acolo și a fost înștiințat și starețul de Dumnezeu, să-l călugărească. Și l-a călugărit. Și după aceea s-a retras din nou în pustie.

Se spune că trăia în locurile cele mai pustii. S-a dus într-un loc unde era o peșteră mare și se zice că era un balaur care s-a năpustit asupra lui. Și atunci el l-a însemnat cu semnul crucii, l-a lovit cu toiagul și zice că balaurul a murit. Și de atunci i-a dat Dumnezeu putere asupra balaurilor, asupra tuturor jivinelor astea sălbatice ale pustiei. Se zice că în timpul acela chiar existau balauri uriași. El a stat în mai multe peșteri pentru că după ce-l afla lumea, se muta în altă parte, în loc necunoscut. 

Odată s-a dus într-o peșteră și era întuneric. Și era un balaur atât de mare încât ochii lui străluceau ca jăratecul, iar el s-o gândit: ”Măi, trebuie să fiu în foc aici, să mai pun niște vreascuri pe focul ăsta ca să se mențină!”, dar când colo și-o dat seama că era un ochi de balaur, adică, vă dați seama cât erau de mari! Și zice că atunci cumva o făcut rugăciune și i-a spus la balaur: ”Tu locuiești într-o parte și eu într-o parte a peșterii!”. Și toată iarna aceea, că era spre iarnă, zice, el a locuit într-o margine a peșterii și balaurul în partea cealaltă și după aia el o plecat mai departe. Deci luase stăpânire să nu-l poată afecta nici o jivină din asta și multă nevoință a făcut.

Isihia și ocrotirea dumnezeiască sunt lămurite prin Psalmii de nădejde – vedeți Psalmul 90 – și, pentru lămuriri ascetice contemporane, consultați Post, părțile sufletului, rugăciune.

Diavolul îți poate face treaba și prin oameni

Zice că s-a dus într-un loc și începuse lumea să afle de el. El tot evita lucrul ăsta, dar era atâta lume care începea să-l caute. Tot în zona aceea mai era un călugăr, dar zice, umbla mai mult după slava omenească. N-avea nicio treabă cu călugăria. Spunea diferite lucruri la oameni ca și cum ar proroci și așa și venea lumea la el. Dar toate erau false. Ei, când a venit Sfântul Ioanichie cel Mare în zona aceea și a început lumea să-l caute cu adevărat și făcea și minuni, o intrat zavistia în el și atât de tare o intrat încât a zis ”Trebuie să scap de el, nu se poate!”. Și-o venit la el așa, prefăcându-se cu dragoste: ”Am venit și eu să-ți cer rugăciunile, să mă închin. Uite, părinte, și ți-am adus ceva!”.

Și i-o adus ceva ca o băutură, să-l servească în care o pus otravă de moarte și i-o dat. Când a băut cuviosul, a căzut la pământ și multe zile s-a simțit foarte rău. Dar s-a rugat la Dumnezeu și Dumnezeu i-o luat boala asta și nu a murit și-o trecut mai departe. Vedeți că și în timpurile celea, dintotdeauna diavolul își făcea treaba lui prin cine? Dacă nu putea prin animale, prin oameni. Omul e slab. Vedem și aici. Unul care poate o pornit și el spre Dumnezeu pe calea asta ca să se mântuiască, dar pe parcurs și-o pierdut drumul, o început să trăiască pentru slava oamenilor, să bucure că-l slăvesc oamenii, să-i aducă oamenii poate diferite lucruri. Ei, și în momentul în care o văzut că-i mai tare slăvit altul, o început să-l roadă în interior. Din totdeauna a existat lucrul ăsta și există și acum.

Despre discernerea „minunilor” și a ispitelor de la oameni, urmăriți analiza: Dorința de minuni: adevărate și false, iar pentru mecanismele psihologice ale presiunii sociale vedeți Anxietatea – p. Athanasie Ulea, p. Teologos.

Dacă omul nu este atent, diavolul îl poate prinde

Mai citeam că undeva în Rusia la sfântul care a fost ucenic al Sfântului Serafim de Sarov. Nu-mi amintesc numele, dar chiar i-am tradus viața lui, însă acum vreo 20 de ani în urmă, din grecește în românește. Nu-mi vine acum în minte numele lui. Și spune că era simplu, era smerit, dar atâta lume venea la el și el spovedea într-un loc, într-un colț în biserică. Și alți preoți tot din mănăstirea aceea, pentru că la ei nu venea lumea, n-o mai răbdat și doi dintre ei au luat toiegele și l-au luat la bătaie în biserică. Și strigau: ”Înșelatule, pleacă de aici!” și au sărit oamenii de era să-i omoare, dar i-a liniștit cuviosul zicându-le: ”Liniștiți-vă, lăsații!”.

Deci, vedem că uneori diavolul își face treaba lui și la omul slab, care nu are o stabilitate duhovnicească, o măsură, care nu-i dăruit cu totul lui Dumnezeu și tânjește și după slava asta omenească, de multe ori diavolul îl folosește să facă rău la cei care se nevoiesc, la cei care își doresc să se mântuiască și doresc și mântuirea celorlalți. Dintotdeauna o să existe lucrul ăsta, să știți! Și aici vă spun un pic din experiență, să știți că și eu am trecut prin asta. Au fost oameni care nu c-o ajuns să mă urască, dar foarte tare, așa, se uitau urât la mine că de ce mă căuta lumea când vedeau că vin oamenii la mine, cu toate că nu-mi doream să vină oamenii la mine. Exista lupta asta! E o luptă.

Dacă nu e atent omul, diavolul îl prinde, invidia: ”Dar cu ce-i mai bun ăla de se duc oamenii la el și nu vin la mine?”. Și aici deja e o problemă când începem ca scopul nostru să fie să ies eu în față, să fiu eu ăla grozav. Trebuie mare atenție în asta, în viața noastră duhovnicească, indiferent că-i în mănăstiri, în lume, oriunde ar fi, pentru că pierdem totul, dragilor! Când punem pe primul loc dorința asta de a fi lăudați, slăviți de oameni și nu de Dumnezeu, atunci pierdem tot ce am adunat până atunci. Pentru ce? Pentru o prostie, pentru o slavă deșartă care e ca un balon. Când l-ai înțepat, plesnește și se termină totul, dragilor. Ei, la fel și Sfântul Ioanichie cel Mare a trecut prin asta. Și ați văzut la nivel încât era în stare să-l omoare! Da! Și o continuat nevoința mai departe.

O călăuzire practică despre patimi și contracarare se găsește în Post, patimi și adicții; pentru rugăciunea scurtă a ajutorului grabnic, deschideți Psalmul 69.

Ia anumite nevoințe asupra lui. Făcător de minuni

Se spune că ajuta cu multă dragoste. Odată trecând pe la o mănăstire de maici pe când călătorea, zice că era o soră mai tânără care avea foarte mare luptă trupească. Chiar era și cu mama ei în mănăstire, care era și ea călugăriță acolo. Și a venit mama ei și zice: ”Uite, fiica mea vrea să plece în lume, să se căsătorească, nu mai vrea mănăstire, că o zis că o luptă foarte tare, trupul ei nu mai rezistă!”. Și atunci Sfântul Ioanichie cel Mare i-a fost milă, s-a dus la ea, i-a luat mâna pus-o pe capul lui și a zis: ”Toată lupta ta, toată ispita asta, să plece de la tine și să fie asupra mea, să o duc eu și tu să te liniștești!”.

S-a rugat pentru ea și din clipa aceea, tânăra aia s-a liniștit, nu a mai avut luptă. Și cuviosul o pleca mai departe. Ei, și spunea că lupta s-a deschis la el foarte tare, ardea trupul lui, toată lupta aceea era asupra lui. Și atunci s-a apucat de nevoință mare, de post, de osteneală până i-a ridicat Dumnezeu lupta asta.

Odată se spune că voia să ajungă într-un loc în zona Efesului, la mormântul Sfântului Ioan Teologul, apostolul, acolo unde a fost o mănăstire. Și când mergea în drumul lui, era un râu foarte mare crescut, era după ploaie multă și nu se putea trece sub nicio formă. Zice că l-o însemnat cu semnul crucii, s-o rugat și o trecut ca pe uscat deasupra lui.

De multe ori când dorea să fie nevăzut, era nevăzut. Zice că unde se nevoia el în peștera lui, veneau oameni să-l vadă. Intrau în peșteră, îl căutau, nu era nimeni, dar el era în peșteră și se ruga. Și după aceea plecau și spuneau: ”Măi, nu l-am găsit!”.

Asumarea luptei altuia prin rugăciune se vede în ethosul biblic al mijlocirii (cf. 1 Timotei 2); pentru o privire de ansamblu asupra vieții cuviosului, consultați și Ziarul Lumina – portretul cuviosului.

Construiește o mănăstire închinată Maicii Domnului

Chiar odată spune că i s-o descoperit de la Dumnezeu, așa într-o vedenie, într-un loc un izvor minunat și mulțime de oi care veneau și se adăpau acolo. Și după vedenia asta s-o dus la locul acela care i s-o descoperit și o văzut o pajiște frumoasă, minunată, dar nu exista izvor. Și atunci s-o interesat la oamenii locului:

– Acolo ce o fost?

– Cândva o fost o mănăstire a Maicii Domnului unde se făceau multe minuni!

Și atunci acolo era Harul Maicii Domnului ca un izvor de la care se adăpau credincioșii când veneau și-o luat hotărârea să construiască din nou biserica Maicii Domnului acolo. Și spune că de multe ori se ocupa el, se îngrijească acolo de lucrări, să iasă bine și  odată au venit câțiva călugări din altă parte să-l vadă. El era cu ucenicul, că deja trecuseră anii și era mai în vârstă. Ei, frații aceia au stat câteva ceasuri. Și Sfântul Ioanichie cel Mare era în fața lor, cu lucrările, dar nevăzut. După ce au plecat ucenicul, zice:

– Părinte, dar de ce nu te-ai arăta lor?

– Nu e în puterea mea, fiule, lucrul ăsta! E voia lui Dumnezeu! Dacă Dumnezeu voia ca ei să mă vadă, cât am stat eu timp de patru ceasuri aici supraveghind lucrările în fața lor, ei mă vedeau. Dar dacă Dumnezeu m-o făcut nevăzut, înseamnă că nu le era de folos să mă vadă!

Contextul geografic al nevoinței sale este legat de Olimpul Bitiniei; pentru o trăire atentă și liniștită în lume, recomandăm meditația noastră Plinătatea liniștirii lăuntrice.

Sfântul Ioanichie cel Mare: O viață plină de minuni

Iar uneori când era cu ucenicul lui și tot așa trecea printre oameni și erau nevăzuți, zicea: ”Părinte, dar poate era de folos pentru oameni!” și el ca să ascundă cumva, îi zicea la ucenic: ”Ei, ne-o acoperit Dumnezeu pentru rugăciunile tale!”. Se smerea întotdeauna ca să nu se zică că are el vreun dar special anume.

Odată a ajuns la o mănăstire de maici unde era o stareță cuvioasă avea o maică mai tânără care era cu ea. Și se duce, se uită la ele și îi ia bastonul de la cea în vârstă și i-l dă la cea tânără. Zice:

– Părinte, dar ce faci, că eu am nevoie de baston?

– Las’ că știu ce am făcut!

Și nu a trecut mult timp după aceea și stareța bătrână a plecat la Domnul, iar obștea a ales-o ca stareță pe cea tânără. Adică, el a făcut ca o prorocire să arate că ea va ajunge stareță și i se va încredința toiagul stăreției. Da, multă nevoință și multe minuni la Sfântul Ioanichie cel Mare. Chiar când am aruncat o privire prin viața lui mă gândeam, oare ce o să vă pot spune și ce o să țin minte, că nici eu nu le mai țin minte pe toate, atât de multe minuni sunt, toată viața lui e plină de minuni!

Sfântul Ioanichie cel Mare: O altă minune făcută într-o închisoare a bulgarilor

Se spune că odată fusese tot un război între greci și bulgari. El o trăit mulți ani și-o prins câteva schimbări de împărați, că la câțiva ani venea altul și tot așa. Și a fost un război în care au biruit bulgarii și zice că au luat prizonieri pe mulți oameni și chiar pe cei din funcții mari dintre boieri. Și ani de zile i-o ținut închiși într-o temniță întunecoasă și chinuiți. Vreo 14 ani or stat închiși acolo și cuviosul se ruga pentru ei și s-o înștiințat de la Dumnezeu cât de greu o duc acolo. Și zice că o coborât din pustia lui, așa l-a întărit Dumnezeu, a trecut în ținutul bulgarilor, a ajuns la închisoare nevăzut și a descuiat închisoarea. De fapt se descuiau toate în fața lui și s-o descuiat închisoarea, dar paznicii de acolo nu vedea nimic.

S-o dus și o dezlegat pe toți din închisoare și le-o spus să-l urmeze. Erau mulți greci întemnițați acolo. Și zice că i-o luat pe toți după el și i-o adus până în ținutul grecesc unde le-a zis: ”De acum duceți-vă liniștiți la casele voastre!”. Dar ei au căzut la picioarele lui: ”Dar cine ești tu că ne-ai salvat?” că și-o dat seama că o fost o minune, nimeni nu-i vedea, nici temnicerii, nimic. Și atunci el le-a spus: ”Sunt eu Ioanichie din muntele cutare!” și s-a făcut nevăzut, iar ăștia s-au întors fericiți la casele lor. Vedeți câtă putere avea?

Eliberarea celor întemnițați cu ajutorul lui Dumnezeu ne cheamă la nădejde și psalmodie; pentru hrană duhovnicească în încercări, deschideți Psalmul 101, iar pentru reflecții despre război și pace vedeți cuvântul nostru Războiul – p. Teologos.

Harul lui Dumnezeu îl ducea unde era nevoie

Și spune că după aceea, schimbându-se împărații, s-au ridicat și alții prigonitori și așa mai departe. Îl întrebau toți:

– Părinte, dar când o să termine lupta împotriva icoanelor?

– Când va ridica Dumnezeu pe un oarecare Metodie și va pune rânduială!

Și într-adevăr, zice că după ultimul prigonitor, fiul lui împreună cu mama sa au oprit lupta împotriva icoanelor și l-a pus ca patriarh pe Sfântul Metodie. Și atunci el o pus rânduială în Biserică, dar avea ajutorul Sfântului Ioanichie nu numai prin rugăciuni, ci și prin scrisori. Zice că la un moment dat în sinodul ăsta, în consiliul ăsta, atât de mare era lupta și cu împăratul și cu toți, că veniseră și ceilalți care erau împotriva icoanelor, încât patriarhul nu mai știa ce să facă. Zice că în momentul ăla o apărut Sfântul Ioanichie cel Mare în mijlocul lor. Deci tocmai din muntele lui o apărut, i-o mustrat și le-o îndreptat pe toate și i-o încurajat pe cei credincioși. Deci avea și puterea asta, să-l ducă Harul lui Dumnezeu unde era nevoie.

Da, o făcut multe minuni Sfântul Ioanichie cel Mare. Din ce mi-am amintit, o parte din ele vi le-am spus așa. Și el o trăit până la 94 de ani și după aceea și-o știut și sfârșitul dinainte, cum să zice. S-o rugat și și-o dat sufletul în mâinile Domnului. Ați înțeles? Sfântul Ioanichie cel Mare.

Restabilirea cinstirii icoanelor s-a legat de slujirea lui Sf. Metodie I al Constantinopolului; pentru rugăciune de mulțumire după izbândă, psalmodia clasică a Psalmului 91 întărește inimile.

Să chemăm Sfinții în ajutor și să-i cinstim cum trebuie, ei sunt mijlocitorii noștri

Vedeți că sunt unii sfinți, nu atât de mulți, care au primit denumirea de ”cel Mare”: Sfântul Paisie cel Mare, Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Pimen cel Mare, sunt câțiva sfinți din ăștia mari. Vedem deci că erau mari la fapte duhovnicești. numele de ”Mare” l-au primit prin ceea ce au făcut ei: mari în smerenie, în viața minunată pe care au trăit-o și câte lucruri bune au făcut în jurul lor. Așa a fost și Sfântul Ioanichie cel Mare din muntele Bitiniei, care se prăznuiește pe 4 noiembrie.

Ați înțeles, dragilor? Vedeți ce Sfinți minunați avem în jurul nostru? Sfinți puternici, care sunt permanent gata să ne ajute, pregătiți ca să ne ajute, sunt cu brațele deschise să fie în ajutorul nostru, doar să-i chemăm în ajutor și să-i cinstim cum trebuie, ca pe prietenii noștri. Ei îs legătura noastră cu Dumnezeu, dragilor. Ați înțeles?

Mult poate rugăciunea lor, unită cu a Maicii Domnului, care e Împărăteasa noastră, a tuturor. Deci Maica Domnului, se zice că de multe ori, când se duce să ceară ceva la Mântuitorul, îi cheamă și pe Sfinți cu ea, ca să îl înduplece, când e câte o situație mai grea în lumea asta. Deci întotdeauna ei sunt mijlocitorii noștri, dragilor. Ați înțeles?

De aceea să nu uităm niciodată de Maica Domnului și de Sfinți. Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului, Sfântul Ioanichie cel Mare și toți Sfinții!

Doamne ajută!

Amin!

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!