Postul total ortodox: trupesc, sufletesc și duhovnicesc – p. Teologos

Într-o lume grăbită, nevoința devine uneori neclară: este postul doar un regim alimentar sau o terapie a inimii? În postul total ortodox înfrânarea începe cu mâncarea, dar nu se oprește aici: urmărește eliberarea minții din simțuri, vindecarea patimilor și dobândirea iubirii adevărate. În acest material veți găsi lămuriri despre lăcomie și plăcere, capcanele slavei deșarte, ispitele din preajma sărbătorilor, plus criterii concrete pentru paza gândurilor, tăierea voii și iertare.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Introducere. Ce este postul total

Primul lucru la care ne gândim când vorbim de post este abținerea de la anumite feluri de mâncare. Desigur că trebuie să facem acest lucru cel puțin în perioadele hotărâte de Biserică, însă postul nu ar trebui să se limiteze doar la abținerea de la anumite feluri de mâncare. Desigur că trebuie să începem cu asta pentru că mâncarea este legată de existența noastră – adică dacă nu mâncăm atunci murim. Dacă mâncăm mai mult decât este necesar, dăm trupului o energie mai mare decât are nevoie și apar probleme pentru că trupul nu este rațional și devine ca un cal nărăvaș și bine hrănit care duce călărețul suflet acolo unde acesta nu voiește. Trupul tinzând către animalic se luptă împotriva sufletului care tinde către iubirea total duhovnicească a lui Dumnezeu. Trupul niciodată nu-l va împlini pe om, oricât acesta va încerca să avanseze în această direcție. Totdeauna, omul va simți că-i lipsește ceva pentru că excitațiile senzoriale sunt o himeră – o serie de reacții chimice în sistemul nervos care niciodată nu vor împlini persoana umană ci, din contră, îl va face pe om să-și piardă libertatea în adicții.

Pentru o definiție sintetică și tipurile de postire, vedeți Postul (OrthodoxWiki), iar pentru o aprofundare practică recomandăm materialul Părintele Teologos: Să fim la Post. Ce nu știm despre post?.

Ce reprezintă împlinirea omului

Omul ca personalitate se va împlini numai în iubirea inteligentă și atotputernică a lui Dumnezeu cel perfect liber, care îl face și pe om la fel prin unirea cu El. Să nu uităm că Dumnezeu iubire este – adică Dumnezeu îi iubește pe toți desăvârșit și, deci, și noi pentru a fi desăvârșiți trebuie să-i iubim pe toți desăvârșit. Dacă noi ne concentrăm pe noi înșine, dacă noi ne iubim pe noi înșine în sens egoist, atunci nu mai putem iubi pe ceilalți și deci ne depărtăm de împlinirea persoanei noastre, ne depărtăm de fericire.

Să nu uităm că scopul nostru este să-i facem pe ceilalți fericiți cu adevărat și atunci această fericire se va întoarce la noi cu ajutorul lui Dumnezeu cel drept și atotputernic pentru că toți suntem legați între noi și cu Dumnezeu. Pentru asta, însă, trebuie să postim adică să reducem accesul parțial sau total la centrii de plăcere care ne cresc satisfacția egoistă, plăcerea senzorială și din cauza asta postul trebuie să fie un post global care are ca scop extragerea minții din simțuri. Postul este o formă de durere care contrabalansează formele de plăcere care provin din patimi și astfel omul își menține libertatea pe drumul fără de sfârșit către perfecțiunea personală veșnică.

Efecte ale postului de mâncare

Din păcate, însă, trupul își cere drepturile ajutat și de diavol care știe că dacă omul este rob trupului nu mai este liber în Dumnezeu și astfel omul își ratează ținta și se chinuie. Vedem că oamenii au război sub cele mai felurite forme din partea trupului. De exemplu, postul de mâncare contracarează în principal două atacuri: lăcomia pântecelui și plăcerea gâtlejului. Acestea două sunt atât de legate între ele că de multe ori sunt considerate un singur atac.

Lăcomia pântecelui este un înșelător foarte viclean: când e sătul strigă că e lipsit și că i-e foame. Cu toate că nu are nevoie zice să nu piardă ocazia să se ghiftuiască. De asemenea, zice să reziste dacă o să fie cazul să depună efort. Este adevărat că atunci când omul depune efort trebuie să se hrănească, însă diavolul cu pretextul acestei nevoi biologice exagerează lucrurile astfel încât să-l împingă pe om în patimă. Asta poate să ajungă până la nivelul romanilor care făceau banchete interminabile la care mâncau până nu mai puteau după care își băgau degetul în gură ca să-și provoace vomă ca să poată să mănânce iarăși.

Pe de altă parte, plăcerea gâtlejului nu se interesează atât de cantitate cât de capacitatea alimentelor de a produce plăcere prin gust. Desigur că asta este distructiv însă în acest caz este mai distructivă lăcomia pântecelului pentru că aceasta este maica curviei împingându-l pe om în animalic.

Pentru o abordare globală a postului ca ieșire din dependențe și patimi, vedeți Post, patimi și adicții – p. Teologos.

Cum ne mințim pe noi înșine în post

Asta se poate întâmpla chiar sub masca evlaviei. Gurmandul se gândeşte cu mult timp înainte de Paşti ce o să mănânce şi pregăteşte mâncările cu zile înainte. Robul stomacului face planuri cu ce mâncare va ţine praznicul, pe când robul lui Dumnezeu se gândește cu ce daruri duhovniceşti se va îmbogăţi și așteaptă asta cu smerenie și dorire bucuroasă. Adevărata sărbătoare este atunci când avem adunarea minții în rugăciune și în zbor către unirea cu Dumnezeu și prin Acesta cu Sfântul sărbătorit și nu atunci când ne îndopăm precum necuvântătoarele, gândindu-ne doar la lucruri trupești.

De asemenea, evident că acest duh al des-frânării își ia prilej de luptă și din alte ocazii în care poate să-l împingă pe om în plăcere sub masca dragostei. De exemplu, sosind un străin, lacomul pune masă din lăcomia pântecelui şi dezlegarea pentru sine o socoteşte drept mângâierea fratelui. Se gândeşte să dezlege la vin pentru venirea unor oaspeţi şi, socotind că ascunde virtutea, se face robul patimii. Unde mai pui că de multe ori chiar cheamă invitați pentru a se distra, crezând că prin asta face un gest de dragoste când de fapt el face asta pentru a se scufunda și mai mult în patimi. Desigur că trebuie să avem relații inter-umane, dar întotdeauna cu virtute.

Pentru criterii biblice despre „postul care Îmi place”, vedeți Isaia, capitolul 58 (Biblia Ortodoxă); iar despre post ca lucrare care luminează mintea, vedeți Postul ca mod de gândire – p. Teologos.

Lipsa înfrânării. Slava deșartă

Acum trebuie să știm că au spus Sfinții Părinți că nu numai din mâncatul mult se înmulțește curvia trupului, ci și din alte forme de lipsă de post, adică de des-frânare. Întâi de toate de somnul mult, după care din glumele nesărate și în ultimă instanță împodobirea trupului. Evident că de ultima este legată și nepăzirea globală a simțurilor în principal a văzului – ce vedem pe stradă sau pe ecrane – și a pipăitului: unde punem mâna și pe cine și cum îmbrățișăm. Trebuie să avem o mare atenție pentru că se poate porni război și dintr-o mică atingere, mai ales la tineri. Să nu uităm că o mare avalanșă începe cu ceva mic și un mare fluviu are un izvor mititel.

Este adevărat că slava deșartă dușmănește adeseori dezlegarea de post și între cele două se pornește o luptă pentru om ca pentru un rob cumpărat. Dezlegarea de post, de asceză se silește să-i slăbească frânele omului în timp ce slava deșartă îl împinge să fie ascet triumfător. Noi trebuie să avem grijă să luptăm cu discernământ uneori chiar prin mimarea uneia prin cealaltă fără însă să călcăm rânduiala Bisericii și să ne încărcăm cu păcat.

Dacă dorim să scăpăm de amândouă atunci, din alimentele permise de Biserică, să evităm întâi de toate alimentele care îngrașă pentru că acestea oferă multă energie corpului, care se stochează. Abia după aceea să evităm alimentele care ne fac plăcere. Desigur că nu ne vom deda plăcerilor alimentare pentru că asta este distructiv. Să nu deschidem o gaură mai mare încercând să reparăm una mai mică.

Pentru îndemnul Domnului despre postirea fără ostentație, vedeți Matei, capitolul 6 (Biblia Ortodoxă), iar despre extragerea minții din simțuri și trezvie, vedeți Postul, paza minții, Hristos și diavolul – p. Teologos.

Postul total este influențat de gândurile pe care le avem

Pentru a reuși în acestea este foarte necesar să avem și o stare interioară corectă și pentru aceasta trebuie să ne rugăm și să fim atenți la noi înșine ce gânduri primim și creștem. Să nu uităm niciodată de ținta noastră care este desăvărșirea personală veșnică, prin asemănarea și unirea cu Dumnezeu. Dacă noi nu suntem concentrați pe această țintă și ne ducem în direcții depărtate de aceasta, atunci magnetismul acestor centri de atenție ne vor acapara și ne vom lipi de ei și astfel vom ajunge dependenți de aceste patimi care ne vor întuneca mintea și în clipa morții ne vom stabiliza în închisoarea generată de ele, chinuindu-ne în veșnicie.

De fapt, iadul este suma dorințelor împinse la maxim care nu mai pot fi împlinite niciodată. Dacă noi la moarte suntem dependenți de mâncare, de sex, de faimă, de poziții sociale, de dorința de a face bani atunci ne vom chinui în veșnicie.

Giganții patimilor sunt 3: puterea, averea și plăcerea care se subîmpart în 8: lăcomia pântecelui despre care am vorbit și desfrânarea care este strâns legată de aceasta. Tot legată de acestea două este și trândăvia care îl asfaltează pe om, oprindu-l din drum, mai ales dacă sunt și condițiile de mediu propice pentru asta – de la amiază. Iubirea de argint, de avere este baza tuturor relelor pentru că fără avere nu putem să ne alimentăm celelalte patimi. Dacă avem avere desigur că apare slava deșartă și, mai apoi, mândria, acestea două fiind foarte legate între ele astfel încât unii le consideră o singură patimă socotind că slava deșartă sunt zorile mândriei. Dacă nu reușim să ne împlinim patimile așa cum am dori, atunci apar întristarea și mânia care sunt foarte mari patimi, la care trebuie să fim foarte atenți pentru a le vindeca.

Trebuie să fim foarte atenți la gândurile noastre, să fim la post, astfel încât să nu le primim și după aceea să le lăsăm să crească în scenarii care să ne împingă la fapte nepotrivite cu diferite pretexte sau în scenarii care să ne țintuiască într-o bulă cognitivă fie horror fie pseudoparadisiacă. Desigur că cele mai multe sunt horror și provin de la războiul ideologic la care suntem supuși.

Pentru un ghid practic despre cum lucrăm cu gândurile și spovedirea lor la nevoie, vedeți Războiul de gând; Despre paza minții și gânduri – părintele Teologos.

Exemplu de mentalitate pătimașă

De exemplu, am întâlnit destui oameni care au o părere foarte proastă despre sexul opus. Dacă în cazul femeilor, am văzut asta în anumite comentarii și mesaje, în cazul bărbaților am discutat față către față. Aceste persoane sunt foarte dure, se chinuie pe sine pentru că nu și-au păzit mintea de gândurile care au venit pe baza diferiților stimuli și întâmplări și astfel mintea slăbește și devine roabă acestor judecăți de valoare care îi toxifică existența. Faptul că în general ceilalți nu sunt de acord îi crește chinul și astfel persoana respectivă caută în continuu acceptare pentru poziția sa, chiar dacă știe în adâncul inimii sale că nu este reală.

Țin minte câteva cazuri în care bărbați mă forțau să fiu de acord cu ei „ca între bărbați” cum că femeile sunt rele sau ceva asemănător. În clipa în care nici eu și nici ceilalți din grupurile de pelerini în care aceștia erau membri nu marșau pe linia lor și le dovedeam că greșesc, îi vedeai cum se închideau, însă nu doreau să-și schimbe poziția.

Desigur că, din păcate, același lucru se poate observa și la anumite femei, pentru că încrâncenarea în voia proprie nu depinde de gen. Pentru aceasta trebuie să învățăm să fim la post, să postim de gânduri și să învățăm să ne tăiem voia proprie.

Tăierea voii proprii

Pentru asta să începem să fim atenți la noi înșine și să ne tăiem voia proprie în cele mici pentru că atunci vom ajunge să ne-o tăiem cu bucurie și în cele mari. De exemplu, îmi vine un gând să văd știrea respectivă. Dacă sunt atent, o să zic „nu, nu o să văd”. Sau vreau să mă uit la pomul respectiv, să rup o frunză din el. O să zic „nu, nu o să o rup”. Să nu am complex de inferioritate că nu sunt informat în toate chiar dacă societatea mă presează să-mi fie frică să nu pierd ceva. Nu, nu este nevoie să am o părere în toate pentru că atunci voi superficial în toate și părerea mea nu contează. De fapt, acesta este și scopul manipulatorilor: să ne facă să ni se pară că știm puțin din cât mai multe până când nu mai știm nimic despre tot ce se întâmplă și astfel vom fi irelevanți.

Este esențial în aceste condiții să fim la post și să avem sistemul corect de valori bazat pe cele mai importante examene ce mă așteaptă și, de fapt, singurele sigure: moartea, judecata și veșnicia. Astfel, o să spun: „acest zgomot informațional, acest centru de atenție, această experiență mă ajută să mor cu o inimă iubitoare?” – moartea cu inimă iubitoare este mântuirea. Gândul celălalt, grija cealaltă mă ajută să dau răspuns bun la judecată, adică să fiu milostiv, blând și smerit cu inima? Dacă nu, le tai! Gândul următor mă va ajuta să fiu fericit în veșnicie, unit cu Dumnezeu și prin iubirea Acestuia și cu ceilalți? Dacă da, îl accept. Dacă nu, îl tai. Și atunci, fraților, să vedeți că din toate lucrurile, rămân foarte puține.

Postul total alungă tendința de autoîndumnezeire

După cum vedem toată bătălia este între tendința păcătoasă de concentrare a omului pe sine însuși, tendință care după o primă satisfacție, o plăcere egoistă înșelătoare ne aduce chin, și, pe de altă parte tendința dumnezeiească de deschidere a noastră către Dumnezeu și prin Acesta către toate persoanele din Adam cel global, lucru care necesită credință și efort pentru că este împotriva firii noastre căzute, însă după aceea acest proces ne va aduce fericirea veșnică. Dacă ne concentrăm pe noi înșine, pe autoîndumnezeirea noastră, atunci în continuu ceva ne va lipsi, ceva nu va fi bine și nu vom fi fericiți pentru că zicem că ceilalți sunt de vină, nedorind să acceptăm că problema este la noi. Prin post realizăm că suntem limitați și asta ne smerește și ne înmoaie inima și atunci intră lumina harului și încep să se liniștească gândurile, să-i vedem și să-i înțelegem pe ceilalți. Așa ne împăcăm cu Dumnezeu și cu ceilalți și începem să ne îndreptăm către starea de rai.

Mintea postitorului se roagă cu trezvie și vede multe, în timp ce a celui neînfrânat este plină de idoli, de imagini necurate. Chiar și științific s-a dovedit că pe plan trupesc neuronii se regenerează în urma postului. Desigur că pe noi ne interesează curăția minții ca cel mai important organ al sufletului veșnic și nu atât neuronii.

De fapt, postul exact acest lucru este: atenția minții pentru mortificarea tendințelor egoiste și potențarea tendințelor dumnezeiești altruisteși iubitoare față de ceilalți pentru a ne putea deschide către Dumnezeu și către persoanele validate de Acesta și pentru a ajunge astfel la fericirea veșnică. Pe acest drum începem să avem putere împotriva demonilor și a ispitelor chiar dacă aceștia ne luptă mai acerb în post. Să nu vă fie frică, fraților!

Ispitele din timpul sărbătorilor

Această luptă se intensifică mai ales în preajma marilor sărbători și mai ales în Săptămâna Mare și asta pentru că în Săptămâna Mare și mai ales de Paște este harul cel mai mare și astfel omul poate să aibă cea mai intensă experiență a vieții veșnice.

Aceasta este atât de atrăgătoare încât cea mai mare șansă a diavolului să ne țină captivi este să facă totul ca să nu aibă omul experiența aceasta. Din cauza asta, să fim atenți în preajma marilor sărbători să nu exagerăm cu grijile și cu lucrările. De asemenea, să avem grijă la comportamentul nostru, mai ales la faptele care pot să fie interpretate greșit. Știu cazuri de frați care trăiau în bună înțelegere, însă se certau cu câteva zile înainte de marile sărbători datorită presiunii și a încărcării cu multe griji pentru a ieși sărbătoarea cum trebuie, însă în practică, rezultatul era exact contrarul. Să avem grijă la inima noastră, să nu ne mâniem sau să nu-i judecăm pe alții și dacă se întâmplă să nu lăsăm să iasă în afară, ci să ne mustrăm pe noi înșine cu rugăciune smerită către Domnul și Maica Domnului astfel încât să ne calmăm.

Diferența dintre postul total și dietă

În general, în post, diavolul luptă mai tare pentru că și noi îl luptăm mai tare pentru că prin post ne eliberăm de patimi, de adicții, ne disciplinăm voința și ne creștem autocontrolul. Postul este o scară către cer pentru că îl spiritualizează pe om prin ascultarea de Dumnezeu exprimat prin Biserică. Sunt și alte diete care ajută trupul prin alimentația rațională pe care o propun însă datorită faptului că în aceste diete nu se vorbește de ascultarea de Dumnezeu cel iubitor și atunci, de regulă, rezultatul este o formă de mândrie sau de slavă deșartă ori, oarecum paradoxal, chiar de creștere a patimilor trupești pentru că cel sau cea care ține dieta o ține pentru înfrumusețarea trupului și nu pentru Dumnezeu. Postul îl facem pentru pregătirea întâlnirii cu Dumnezeu cel pur personal și duhovnicesc și nu pentru avansul în trup. Cunosc cazuri de domnișoare care leșinau din cauza lipsei de mâncare pentru a arăta mai suple, însă în relație cu Dumnezeu erau mai delăsătoare.

Pentru o sinteză clasică despre post trupesc și sufletesc și temeiurile lui, vedeți Despre post (CrestinOrtodox.ro).

Iertarea și postul total

Postul, însă, nu este o lucrare trupească, ci duhovnicească; trupul se înfrânează pentru ca sufletul să se lumineze. Postul nu înseamnă doar abținere de la mâncare, ci de la orice lucru care ne leagă de lume și ne desparte de Dumnezeu. Din cauza asta postul trebuie să fie făcut smerit, plin de pace, de trezvie și nu cu ostentație, ca fățarnicii ca să ne arătăm altora că postim. Evident că în post trebuie să ne rugăm pentru că postul este prin excelență un comportament duhovnicesc care are nevoie de iluminarea și puterea lui Dumnezeu. Din cauza asta, postul fără rugăciune este ca o pasăre fără aripi. Desigur că pentru a ne ruga, și în general pentru a face orice faptă duhovnicească, este nevoie să îi iertăm pe ceilalți pentru că iertarea este eliberarea prizonierului, adică eliberarea noastră din temnița ținerii de minte a răului. Să avem grijă că iertarea o facem în favoarea noastră și nu în favoarea celuilalt. Este satanic să spunem că celălalt nu este vrednic de iertarea mea pentru că prin această formă de mândrie eu mă cred mai presus de celălalt. Prin această formă de mândrie, diavolul ne ține robi și ne aduce în față ca o barieră amintirea celui pe care nu l-am iertat în clipa în care dorim să facem un lucru bun.

Pentru o lămurire aplicată despre iertare și cum lucrează Dumnezeu cu inima omului, vedeți De unde știu că m-a iertat Dumnezeu? – părintele Teologos.

Postul total este un mijloc, nu un scop în sine

Să avem o inimă milostivă pentru că de asta avem nevoie pentru a fi fericiți. Să nu fim necredincioși și să nu spunem că Dumnezeu n-are grijă de mine și de cel pe care l-am iertat. Domnul are grijă de toată creația și va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Desigur că noi nu ne vom arunca în ispită, ci ne vom lua măsurile de prevedere însă totdeauna cu iubire adevărată față de toți, iubire care include, desigur, și minimizarea răului pe care pot să-l facă ceilalți.

Postul trupesc. Postul sufletesc

Postul nu este un scop în sine, ci o unealtă pentru maximizarea binelui în noi și în ceilalți. Din cauza asta postul complet este alcătuit din postul trupesc – adică înfrânarea de la anumite alimente în anumite zile și perioade ale anului; postul sufletesc – adică paza minții prin neprimirea gândurilor rele, evitarea punerii lor în practică prin diferite păcate și dacă se întâmplă să ne pocăim imediat; să nu spunem că dacă am păcătuit am spurcat postul și atunci putem să păcătuim continuu. Păcatele specifice legate de post sunt dezlegarea postului pe diferite motive, în principal că nu putem să-l ținem, pentru că avem nevoie de mâncare consistentă. Fraților în afară de copii, bătrâni și persoane bolnave serios, toți ceilalți pot să țină postul – mai ales astăzi când sunt atâtea mâncăruri de post care sunt foarte consistente și se știe care sunt cele care au un aport energetic mare. În aceste cazuri e doar o problemă de optică.

Era cineva care spunea că dacă nu bea în fiecare zi o cană de lapte amețește și leșină. Sau altul care zicea: părinte, eu sunt carnivor, așa m-am obișnuit de mic copil – nu mă pot lăsa de carne pentru că o să mă îmbolnăvesc de anxietate. Toți aceștia au ajuns de batjocura dracilor. Desigur că există și păcatul opus, adică osândirea celor care nu postesc sau, mai general, a celor care nu țin rânduiala Bisericii. Desigur că cei care nu țin terapeutica Bisericii sub toate aspectele se păgubesc, însă să nu uităm că chiar în această terapeutică se înscrie chiar evitarea vânării păcatelor străine și concentrarea pe păcatele noastre, pe vindecarea noastră. Trebuie să fim la post, pentru că altfel, în loc să ne folosim, ne vom păgubi. Postul trebuie să aducă smerenie, nu mândrie.

Postul total duhovnicesc

Ultimul tip de post este postul duhovnicesc: intensificarea rugăciunii, participarea la conferințe duhovnicești, citirea Scripturii și a Sfinților Părinți – mai ales textele legate de sărbătoarea care se apropie precum și alte materiale pe această temă, mersul la biserică, spovedania și împărtășania. Asta nu înseamnă că ne vom spovedi și împărtăși doar în posturi, ci în posturi vom intensifica viața duhovnicească din afara perioadelor de post.

Drumul nostru către Dumnezeu nu poate fi unul drept pentru că suntem căzuți – este foarte dificil ca cineva să ia pieptiș muntele desăvârșirii mai ales că acest munte este fără de sfârșit. Însăși natura lucrurilor ne învață că este mult mai ușor să ne apropiem de vârf înconjurând muntele ca o spirală conică care urcă spre vârful desăvârșirii. Sfinții Părinți vorbesc că prin această mișcare omul se poate apropia de Dumnezeu care este ca o coloană luminoasă în centru, concentrându-se și pe ghidul duhovnicesc din fața sa precum și pe Dumnezeu care strălucește frumos în centru. Postul ne asigură atenția necesară pentru a ne menține pe drumul nostru fără să deraiem atrași de centrii de plăcere care colcăie în jurul nostru.

Acest caracter spiralat și ascendent provine și din faptul că omul este căzut și are nevoie de variație: nu este bine să trăim permanent cu mâncare de dulce pentru că asta generează gânduri și comportamente nepotrivite, iar pe de altă parte nici nu putem, căzuți fiind, să fim tot timpul la post. Singurul post pe care cu adevărat trebuie să-l ținem permanent este să ne sculăm puțin flămânzi de la masă și să nu mâncăm între mese. Pentru asta este foarte bine ca atunci când ne punem la masă să cugetăm la lucruri duhovnicești: la moarte, la judecată, la veșnicie, la chinurile Domnului pe Cruce, la învierea Sa și astfel ne vom înfrâna puțintel.

Cugetarea din timpul postului mare

Desigur că și în afara mesei vom cugeta la lucruri duhovnicești mai ales în timpul unui post tematic. De exemplu, acum vom cugeta la Postul Paștelui și la Înviere, la iarnă vom cugeta la Nașterea Domnului.

Ne putem gândi că postul Paștelui începe cu duminica ortodoxiei pentru că baza, prima treaptă a drumului către Înviere este credința adevărată – ortodoxia. După aceea Biserica ne arată destinația: următoarea duminică, a Sf. Grigorie Palama este duminica îndumnezeirii, a experienței desăvârșite care este mai presus de rațiune ca efect direct al ortodoxiei. Să nu uităm că Învierea este întâi de toate o realitate duhovnicească și abia pe ultimul plan o realitate biologică.

După aceea vine duminica Sfintei Cruci pentru că la mijlocul postului, la mijlocul drumului către Înviere stă Sf. Cruce. Următoarea duminică este duminica Sf. Ioan Scărarul ca principal reprezentant concret al înțelepciunii duhovnicești și cunoștinței ascetice practice necesară pe drumul nostru către trecerea de la moarte la viață. „Scara” Sf. Ioan este socotită de către mulți drept a 2-a carte după Sf. Scriptură. În duminica următoare o cinstim pe Sf. Maria Egipteanca care este modelul de pocăință principal din istoria Bisericii, model care ne arată că orice om poate să ajungă la îndumnezeire cu ajutorul lui Dumnezeu, chiar și cel care a decăzut în păcatele cele mai mari posibile.

Este semnificativ faptul că Biserica pune exemplul de pocăință al Sf. Maria mai aproape de înviere decât cartea Sf. Ioan Scărarul pentru că exemplul personal schimbă mai mult decât textul care într-adevăr poate să genereze exemple personale. Desigur că și Sf. Ioan este un foarte mare Sfânt după cum arată cu prisosință lucrarea sa, însă cunoaștem foarte puține date despre viața sa și, deci, nu poate să fie un exemplu personal pentru noi. Trebuie să știm că Biserica nu promovează sfinții pe măsura magnitudinii lor, ci pe măsura folosului pe care turma Bisericii o poate dobândi de la aceștia.

Ultima duminică înainte de Paști este duminica Floriilor, adică duminica intrării Domnului în Ierusalim. E duminica în care sărbătorim intrarea Domnului ca un smerit triumfător în inima noastră în pacea sfântă și adâncă, pentru că Ierusalim simbolizează inima, nucleul existențial al omului și se tâlcuiește „pace sfântă”. Asta se întâmplă în clipa în care gândurile curate i se închină ca niște copii. În clipa în care Domnul Slavei intră în inima noastră atunci dobândim pacea cea adevărată, împăcarea după care tânjim și atunci omul se poate desprinde de gândurile trupești și lumești care îl războiesc, îl răstignesc și se poate urca pe Cruce astfel încât să poată să experieze Învierea cea adevărată, care înseamnă de fapt depășirea morții și starea de fericire și împlinire adevărată, atât cât este cu putință nouă celor căzuți aici pe pământ.

Concluzii

Trebuie să înțelegem că menirea noastră este depășirea morții, împlinirea și fericirea veșnică. Să știți că toți oamenii simt în adâncul inimii lor asta, însă puțini știu și și mai puțini acceptă că asta se poate realiza numai prin supunerea iubitoare față de Hristos și de aici unirea cu El. Trebuie să strivim plăcerea falsă, dar imensă provocată de idolul egoismului din noi, plăcere care duce la chin. Și acest lucru se poate realiza numai în Hristos pentru că fără de El nu putem face nimic. Este adevărat că Domnul este atât de nobil încât nu ne strivește corola minunată a florii inimii noastre. Trebuie noi să ne deschidem poarta închisorii noastre astfel încât să poată intra lumina superinteligentă a iubirii lui Dumnezeu care să ne lumineze calea. Pentru că închisoarea ne-am construit-o pe baza iubirii de sine, arătat este că poarta se deschide prin durere. Una din formele de durere de bază este postul, înfrânarea pentru că dacă nu postim nu putem să rodim și dacă nu suntem la post nu ne putem păzi recolta. Chiar dacă pare un mic efort, se merită pentru că recolta este viața și fericirea veșnică în brațele Tatălui Ceresc!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!