Epidemia de apatie a generației Z

Urmăriți un bun material care ne prezintă cauzele unei realități foarte triste a vremurilor noastre: tinerii din generația Z sunt foarte afectați de o stare de apatie generalizată.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Epidemia de apatie a generației Z

Putem oare să mai luăm ceva în serios astăzi? Nu-mi vine în minte niciun dezastru major sau deces recent care să nu fi fost transformat într-o memă sau un balast AI la câteva zile după. Comedia a fost mereu folosită ca un mod de a aduce alinare în situații tragice și, în doza și la momentul potrivit, face exact asta. Dar pare că Generația Z află de atâtea lucruri groaznice care se întâmplă în lume, încât nu mai are capacitatea de a empatiza cu ele.

Așadar, astăzi vreau să vorbesc despre cum și de ce ni s-a schimbat perspectiva asupra evenimentelor groaznice, ce forțe încurajează această apatie și cum putem începe să ne dez-apatizăm creierele. În primul rând, trebuie să clarificăm ceva. Oamenii cu puțină sau deloc empatie față de alți oameni nu sunt ceva nou, și cred că este important să vorbim despre asta, pentru că ne va ajuta să explicăm mai târziu în video de ce Generația Z este atât de apatică.

Dacă ne întoarcem în Europa medievală și modernă timpurie, execuția publică a unui criminal era adesea tratată ca o distracție publică. Timp de secole, comunitățile se adunau în piațetele orașului pentru a urmări spânzurări, decapități și alte execuții ca evenimente comunitare, ceea ce, presupun, fără îndoială că desensibiliza oamenii la violență. Dar când execuțiile publice au fost văzute ulterior ca indiferente și imorale, perspectiva a început să se schimbe. În Marea Britanie, de exemplu, Legea de modificare a pedepsei capitale din 1868 a impus ca execuțiile să se desfășoare în privat, în închisori, pentru că reformatorii și scriitorii susțineau că ”spectacolul grotesc al execuțiilor publice era corupător și degradant pentru societate.” E cam nebunesc să te gândești că execuțiile publice însemnau spânzurarea directă a oamenilor în piață.

Asta s-a întâmplat cu doar câteva secole în urmă. Oricum, nu avem date specifice, cum ar fi sondaje auto-raportate după interzicerea execuțiilor publice, ca să știm cu certitudine dacă oamenii au devenit în general mai empatici. Dar avem istorici care scriau prin sec. 18, în timpul Iluminismului, care susțineau că însăși natura umanității era definită de sensibilități umane. Din această perspectivă, a obține plăcere din suferința altora a ajuns să fie văzută ca ceva nenatural și fundamental inuman. Dar desigur, pe măsură ce istoria avansa, în ciuda faptului că aceasta era părerea generală, guvernele și țările aveau încă nevoie de o scuză pentru a-și justifica faptele odioase.

Și ce au făcut? Au folosit puțină propagandă. Atrocitățile războiului au fost reîncadrate ca necesități, chiar virtuți, pe măsură ce națiunile difuzau povești care își făceau popoarele să vadă uciderea soldaților inamici și adesea a civililor nevinovați ca fiind corectă și dreaptă. Cetățeanul obișnuit era destul de protejat de imaginile directe ale uciderilor din al Doilea Război Mondial, de exemplu. Și datorită acestui lucru, sănătatea lor mintală și empatia au rămas în mare parte intacte. Distanța dintre ei și atrocitățile reale conta, iar deoarece nu aveau acces la priveliștile și sunetele câmpului de luptă, oamenii erau încă capabili să simtă părere de rău pentru răniți, cel puțin pentru cei considerați de partea lor. Dar cei care nu aveau luxul să se distanțeze, cei care au participat efectiv în război, au suferit traume mentale cu care se confruntă încă și astăzi. Și promit că asta ne va ajuta să explicăm apatia Generației Z.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, medicii militari și psihologii foloseau termeni precum reacție la stresul de luptă, oboseală de luptă sau colaps psihiatric pentru a descrie tensiunile mentale intense cu care se confruntau soldații pe liniile frontului, denumiri care descriu ceea ce numim acum PTSD. Care este unul dintre cele mai comune simptome ale PTSD? Este amorțeala emoțională, adică o formă de apatie. Amorțeala emoțională e unul dintre cele mai bune mecanisme de apărare ale creierului nostru. Când expunerea la durere, frică și pierdere devine constantă, mintea își amorțește propria sensibilitate ca modalitate de supraviețuire. Această adaptare se revarsă apoi în viața civilă a soldatului când se întoarce acasă și nu mai e capabil să se reintegreze pe deplin în societate, luptând să se conecteze cu emoții obișnuite, relații și cu o lume care acum pare străină. Văzută astfel, apatia poate fi descrisă cel mai bine ca o amprentă lăsată în urmă de un sistem nervos care s-a adaptat la stresul neîntrerupt prin amorțire, și care are acum nevoie de ani întregi pentru a se reajusta la normalitate.

Știu ce gândești… ”Te rog! Nu-mi spune că tipul ăsta e pe cale să compare problemele Gen. Z cu mersul efectiv la război. Nu-ți face griji! Nu fac asta! Dar e același fel de expunere și mediu care duc la apatie și amorțeală emoțională. Acolo, cel puțin fiziologic, apatia Gen Z nu pare mult diferită de cea a cuiva expus la o grămadă de atrocități, precum un soldat. Și promit că pot dovedi asta.

Aproape fiecare băiat care era adolescent între 2000-2010 își poate aminti același moment de inițiere. Intrând în clasa ta, așezându-te lângă unul dintre prietenii tăi, iar el îți bate pe umăr în timp ce-ți ridică telefonul și-ți arată un video ISIS cu o decapitare. În periada de început a internetului, când reglementările rețelor sociale erau puține, iar formele nerestricționate erau predominante, existau o mulțime de moduri în care puteai vedea oameni murind sau fiind răniți grav. LiveLeak, WorldStarHipHop, Break.com – alege ce vrei. Și dacă ești un tânăr care se uită la echivalentul vizual al unei execuții publice, chiar crezi că nu va lăsa o amprentă pe psihicul tău dacă te expui repetat la asta?

Astăzi, restricțiile sunt mai stricte, dar viteza cu care circulă informația este adesea mai mare decât restricțiile acelea. În cele mai rele zile, când atrocitățile se întâmplă cu doar ore sau chiar minute înainte, acele atrocități se răspândesc pe platforme înainte ca administratorii platformelor să poată reacționa, trecând deseori de filtrele automate ale site-ului. Așa că, deși aceste evenimente groaznice rămân de obice puțin timp pe platforme, există un volum mai mare și mai rapid al lor, imediat după ce se întâmplă,

De exemplu, împușcăturile de la supermarketul Tops din Buffalo, New York, în 2022. Asta încă mă bântuie, pentru că s-a întâmplat în orașul în care m-am născut. Cel cu arma a transmis live cum comite fapta pe Twitch, înainte să-l poată bloca, ceea ce a făcut ca grupuri de oameni să o înregistreze și să o răspândească pe platforme mai puțin reglementate, precum Twitter. Algoritmii au început să promoveze aceste video-uri. Înainte să poți procesa ce se întâmplă și să te distanțezi, erai deja cufundat în video-uri. Încă îmi amintesc că am văzut o porțiune din acel video, și stomacul meu s-a strâns, inima îmi bătea cu putere, palmele mi s-au umezit de transpirație. Acum aplică acest tip de proliferare la fiecare tragedie modernă, mare sau mică.

Oamenii primesc acum constant știri și imagini video reale cu atrocități băgate cu forța pe gât pe internet, ai cărui algoritmi încurajează promovarea acestui gen de “spectacol”, care, în cele din urmă, uzează sistemul nervos al oricui după un timp suficient. Și mai știi că am spus că pot dovedi asta? Ei bine, avem acum multe studii care susțin afirmația. Putem începe cu ce au descoperit cercetătorii după atacurile din 11 sept. Expunerea prelungită – adică cel puțin patru ore pe zi – la transmisiunile TV de la început legate de 11 septembrie, combinată cu stres acut cumulativ, s-a dovedit a genera o creștere semnificativă mai mare a problemelor de sănătate doi-trei ani mai târziu. Asta înseamnă că și după ce toate știrile despre 11 septembrie s-au potolit, ei încă simțeau efectele mentale și fizice ani mai târziu.

Apoi s-a făcut un alt studiu pentru a evalua sănătatea mintală a celor care au vizionat atentatele de la Maratonul din Boston din 2013. În acest studiu, au identificat două tipare izbitoare. În primul rând, persoanele care au văzut mai multe imagini violente au raportat mai des simptome de stres post-traumatic, precum coșmaruri, hipervigilență și, cum era de așteptat, amorțeală emoțională la șase luni după eveniment. În al doilea rând, indivizii care au consumat peste șase ore de media pe zi au raportat simptome psihologice mai acute, precum vise nedorite, dificultăți de somn și amintiri intruzive, decât cei care au fost de fapt prezenți la atentat. Asta e nebunie curată. Și odată ce începem să auzim aceste povești și să le vizionăm, e extrem de greu să ne oprim. Oamenii sunt programați să acorde atenție amenințărilor. Creierul nostru e un echipament străvechi programat în jurul supraviețuirii mai presus de orice.

Deci atunci când amenințările ne lovesc retinele într-un asalt continuu, așa cum se întâmplă de obicei pe rețelele sociale imediat după o tragedie, creierul nostru interpretează asta ca pe o amenințare la propria siguranță, atrăgându-ne mai adânc în videoclipuri și titluri. Când se întâmplă asta, răspunsul nostru de ”luptă sau fugi” este declanșat, activând sistemul nervos simpatic și inundând sângele cu hormoni de stres precum cortizolul și adrenalina. Ritmul cardiac crește, tensiunea arterială urcă, iar resursele neuronale sunt deviate de la raționamentul de ordin superior din cortexul prefrontal către regiuni orientate spre supraviețuire, precum amigdala.

Pe termen scurt, acest răspuns este adaptiv, dar când este activat repetat sau cronic, așa cum se întâmplă când vizionăm o grămadă de atrocități iar și iar, poate deregla sistemul nervos, toci procesarea emoțională și condiționa creierul spre hipervigilență sau închidere emoțională. Și când vezi toate lucrurile astea groaznice petrecându-se, te gândești: ”Ar trebui să mă îndepărtez de asta și să-mi închid telefonul…”? Probabil că nu. Când suntem stresați, cei mai mulți dintre noi doar dăm clic pe și mai multe titluri de genul ăsta, ceea ce ne stresează și mai tare, declanșând ciclul iar și iar.

Am spus ceva similar mai devreme, dar o să repet: Războiul Generației Z nu e fizic, e psihologic. E de fapt parțial fizic din cauza tuturor lucrurilor nesănătoase care există în lume chiar acum, dar e în mare parte psihologic. Și când sistemul tău nervos își petrece tot timpul și energia luptând cu amenințări percepute, poate începe de fapt să cauzeze probleme de sănătate fizică. Știu că atunci când sunt foarte stresat, digestia mea se dereglaază și încetează să funcționeze cum trebuie, iar în timp asta a creat un intestin care fie lucrează excelent, fie face exact opusul, dacă mă înțelegi.

Deci acum poți începe să înțelegi de ce Gen Z ar dezvolta o reacție apatică nu doar la atrocități, ci poate la orice parte a vieții lor zilnice menită să le dea sens. Marea parte a Gen Z funcționează constant în această stare dereglată din conținutul pe care îl consumă, care închide capacitatea creierului lor de a empatiza cu victimele și cu ceilalți din viețile lor. Și dacă asta se întâmplă ani de zile, așa cum e cu majoritatea Gen Z, ajungi în final la punctul în care singura modalitate de a procesa ce trăiești este să o transformi imediat într-o glumă.

Cel mai recent exemplu este ce s-a întâmplat după moartea lui Charlie Kirk. Acum, indiferent de cum privești opiniile lui, eu am multe lucruri negative de spus despre multe dintre opiniilor lui, acel video cu el împușcat este îngrozitor de brutal. Ar trebui să îți facă rău la stomac, dar în schimb, pentru mulți oameni, a declanșat ceea ce este acum cunoscut ca Kirkification. Peste tot pe rețelele sociale, oamenii fac meme-uri cu Charlie Kirk, punându-i fața pe celebrități sau pur și simplu pe oameni aleatori. În asta s-a transformat acest timp după ce a fost executat public: o memă.

Și ironic, nu cred că administrația actuală, care l-a susținut religios și l-a plâns pe Kirk, ajută la crearea unor tineri mai empatici, pentru că și ei postează meme-uri și maculatură AI ca răspuns la groazăviile pe care le fac ei. Și modul în care au creat aceste evenimente după moartea lui, transformându-le în ceva de genul intro la un meci WWE este pur și simplu foarte ciudat. Deci, e aproape ca și cum fiecare faptă înspăimântătoare ar fi doar o chestie banală cu care trebuie să ne obișnuim acum, deoarece prin condiționarea noastră și a amorțelii emoționale ulterioare, nu există alt mod de a face față la ceea ce vedem constant.

De asemenea, cred că modul în care Generația Z se apără pentru că fac aceste meme-uri și glume pe seama acestor morți sau evenimente groaznice s-ar putea încadra în prejudiciul psihologic pe care l-au suferit. E foarte comun ca Generația Z să spună lucruri de genul: „Nu-i așa de grav, frate, treci peste”, în legătură cu crearea acestor meme-uri și glume. Dar bănuiesc că asta ar putea fi și un mecanism de apărare pentru a face față tragediei. Cu alte cuvinte, singurul mod de a opri ca vizionarea unei execuții precum cea a lui Charlie Kirk să-ți deterioreze și mai mult psihicul este să o tratezi doar ca pe un lucru care s-a întâmplat, creând meme-uri și glume IA despre ea.

Și, așa cum am menționat pe scurt mai devreme, dacă funcționezi în această stare de dereglare constantă prin vizionarea acestui tip de conținut pe rețelele sociale, pur și simplu nu există niciun mod prin care să nu înceapă să-ți afecteze viața reală. Această parte e strict ipotetică, dar mi-aș închipui că ar putea fi și parte din motivul pentru care Gen Z are dificultăți în a se conecta unii cu alții și a simți suferințele celuilalt. Mulți din Generația Z raportează că se simt din ce în ce mai izolați de o lume care, pentru ei, pare profund indiferentă față de existența lor, mai mult decât descriu generațiile anterioare. Și din cauza asta, dorința generală pentru viață și pofta de a realiza lucruri dificile pot scădea, pentru că ești prea ocupa gestionând această stare de dereglare ca să abordezi viața cu adevărat și să obții ce vrei de la ea.

Cu siguranță nu ajută nici faptul că aceasta e, obiectiv, o perioadă destul de greu de trăit dacă ești o persoană tânără, din multe motive pe care le-am menționat deja pe acest canal, ceea ce te determină să tot derulezi pe rețelele sociale și mai mult, agravând și mai tare situația. Având în vedere asta, ce putem face să inversăm asta? O să fiu complet sincer cu voi: dacă ați vizionat deja genul ăsta de conținut ani de zile, mai ales în anii voștri de formare, nu sunt foarte multe pe care le poți face.

Sunt destui oameni pe care îi cunosc în viața reală care au vizionat mai multe clipuri de astea groznice decât mine pe vremea aceea pentru că, sincer, îmi era frică să o fac, iar acei oameni sunt de obicei primii care fac o glumă pe seama oricărei atrocități sau ucideri. Dar dacă simțiți că începeți să deveniți așa, măcar acum sunteți conștienți de motivul pentru care alegeți să căutați aceste aașa-zise “amenințări” pe rețelele sociale și starea fiziologică în care vă pune corpul.

Și deși e inevitabil într-o anumită măsură, iată ce aș sugera. De îndată ce începi să vezi niște titluri groaznice sau evenimente vizuale pe rețelele sociale, identifică imediat ce se întâmplă în corpul tău în acel moment. Ce se întâmplă cu bătăile inimii tale? Cât de rapid respiri? Îți tremură o parte din corp? Cu cât recunoaști mai mult faptul că intri în modul luptă sau fugi, cu atât mai multă putere ai să ieși din el. În acel moment, spune-ți: „Asta e o reacție naturală pe care o produce corpul meu ca să mă protejeze de o amenințare care nu există.” Asta reactivează cortexul prefrontal și repune sistemele raționale în funcțiune.

Apoi, fă efortul maxim să pui măcar ceva distanță între tine și acele atrocități. Este în natura noastră să reacționăm extrem la evenimente groaznice care implică alți oameni. Nu există nimic mai uman decât să simți milă văzând pe cineva, mai ales dacă e nevinovat, trecând prin durere. Sună clișeic, dar este cu adevăr important să menținem măcar un nivel de bază de grijă și considerație unii pentru alții, altfel, riscăm să creăm o lume unde pur și simplu nu ne pasă deloc de problemele celuilalt.

 Spune-mi ce crezi despre asta, dacă ești de acord sau nu. Dacă vrei să mai vezi un alt video ca acesta despre una dintre celelalte probleme ale Gen Z – sunt o grămadă: vorbesc despre criza întâlnirilor și de ce cred că Gen Z e terifiată de intimitate în clipul pe care vi-l arăt cu degetul. Ar putea fi util, dacă și acesta a fost util. Deci, vedeți-l! La revedere!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!