Noaptea în care am realizat că Epstein nu era normal – Eric Weinstein

Urmăriți un interviu fără ascunzișuri cu Eric Weinstein, un om de afaceri foarte conectat în cercurile puterii, care a avut ocazia să-l cunoască personal pe Jeffrey Epstein și poate astfel să facă câteva observații foarte revelatoare despre cine a fost acesta.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Noaptea în care am realizat că Epstein nu era normal – Eric Weinstein

– L-ai întâlnit o dată pe Jeffrey Epstein.

– Da.

– Spune-mi cum e să te confrunți față în față cu cineva de un asemenea calibru.

– Ha! Orice ar însemna asta… Ei bine, este o reacție fiziologică care corespunde la această expresie: “Mi s-a ridicat părul de pe ceafă”. Asta e o senzație fiziologică reală. Nu știu dacă părul chiar face asta, dar exact așa se simte. Te întâlnești cu cineva necurat. Și… unul dintre cele mai interesante lucruri este că el te chema într-o lume care părea să nu existe decât pentru el, care era portarul către ea. Cred că e unul dintre lucrurile care i-au speriat pe mulți dintre acești oameni bogați, și anume că el părea bogat, în sens cinematografic, ceea ce nu prea găsești la oamenii cu adevărat bogați.

– Ce vrei să spui?

– Ei bine, mulți oameni foarte bogați nu dețin o insulă. Insulele sunt foarte greu de întreținut. Eu sunt obsedat de insule. În general, sunt obsedat de insule care au aeroporturi conduse de alții, pentru că, știi, au populații pe ele. Dar orice om bogat începe să se întrebe: Îmi pot permite? Îmi pot permite o insulă? Sau câte avioane? Și dacă te uiți la averea lui Jeffrey Epstein, era ca placată în foiță de aur, ca să poată acoperi o suprafață vastă și să lase impresia unei vieți din aur masiv. Dar era probabil o avere de câteva sute de milioane folosită ca să cumpere insule și avioane, ceea ce nu e ceva ce ar face orice om cu avere de sute de milioane. – Deci ai simțit atunci o senzație trupească de disconfort?

– O, da, cu siguranță.

– Și de unde a venit asta?

– Din faptul că avea o cameră ascunsă de tip ruj îndreptată spre mine dintr-un obiect de artă pe care îl pusese pe o masă absurd de lungă și subțire, cu o față de masă făcută dintr-un steag american, ca să arate ca un sicriu, astfel încât să-mi vars cafeaua pe steagul propriei mele țări. Faptul că el arăta ca un Ralph Lauren mutant cu această calitate lascivă și vorbea despre toate chestiile științifice și de piață, și nimic nu se potrivea. Și era o fătucă sărind pe genunchii lui ca să-și facă sânii să salte să vadă dacă poate distrage atenția. Adică, era ca una din aceste scene nebune în care nimic nu era normal. Nu exista nicio urmă a unei lumi normale. – Sună ca un scenariu dintr-un film.

– Da. Adică, cred că în parte cam ca John Travolta când îți pune un pistol la tâmplă și te obligă să bei și să încalci un cod într-un minut. Da, cam ca partea asta. Și apoi era un fel de… Îți amintești de povestea aceea, „Cel mai periculos joc”, unde un om te invită pe insula lui ca să te vâneze. Știi? Asta a fost înfricoșător. Și era intenționat să fie înfricoșător.

– Sună amenințător.

– Ei bine, cred că produsul lui era tăcerea. Oamenii cred că produsul lui era sexul sau finanțele, dar era tăcerea. Sunt destul de sigur.

– Ce înseamnă asta?

– Dacă ești suficient de înfricoșător… Uite, oamenii bogați pot obține sex, dar nu neapărat pot face oamenii să tacă după aceea. Deci percepția mea despre asta, impresia mea instantanee, a fost că acesta nu este un om real. Acesta este o construcție a cuiva. Cineva a creat o ființă umană falsă numită Jeffrey Epstein, un misterios investitor pe piața valutară, cu reguli nebunești, astfel încât nimeni să nu investească vreodată cu el. Și cred că asta era pentru a ține oamenii departe de serviciile sale de investiții. Adică, este etichetat ca un investitor excentric, dar nimeni nu are evidențe că a tranzacționat cu el. El stătea acolo, apoi intră în ședință și spune: “Ei bine, Eric, tocmai făceam niște tranzacții valutare.” Și m-am gândit la scena aia pe care o vezi uneori ca memă, cu Steve Buscemi cu o placă de skateboard pe umăr:

– “Bună, colegi traderi financiari.”

– Exact. Deci mă gândesc: “Nu prea arăți ca un tip bogat care tranzacționează pe piețe.”

– Lucrul care mă intrigă aici este că necesită o cantitate de putere cognitivă să poți pune cap la cap acest teatru la care te-ai așezat, care se desfășoară într-un mod nefast, malițios și manipulatoriu. Dar e deștept.

– Ce vrei să spui, e deștept? Spune mai mult.

– Nu e ceva ce putea fi făcut de o minte simplă.

– Crezi că el a făcut asta?

– O, are o echipă de manipulatori?

– Nu, când spun că eu cred că era o construcție, o spun literal, eu cred că a fost construit, echipat cu o poveste.

– O, deci crezi că era un pion?

– Nu. Cred că era o construcție.

– Ce înseamnă asta? Va trebui să intri în detalii.

– Cred că Jeffrey Epstein, investitorul super-genial, nu era un personaj real. De unde au venit banii? O să mormăi: Les Wexner. Bine. Deci asta ai mormăit. Dar apoi, știi, există averea dispărută a lui Robert Maxwell și această avere a lui Jeffrey Epstein pe care nu o putem explica. Este cumva aceeși avere? E ca un principiu de conservare a banilor: dacă ai o avere dispărută și ai o avere inexplicabilă și sunt conectate prin Ghislaine Maxwell, nu știu… De ce niciun fond speculativ… ? Ei depun formularul 13F, parcă, sunt anumite formulare pe care trebuie să le depui. Nimeni nu a cerut niciodată aceste lucruri. Cine este brokerul său principal? A verificat cineva brokerajul său principal, tranzacțiile sale? Trebuia să se fi mișcat piața dacă făcea un miliard de euro sau franci elvețieni sau cine știe ce. Adică un miliard, asta ar fi mișcat piața. Nu ai cum să falsifici retroactiv un fond speculativ de dimensiuni imense care tranzacționează valute. Eu nu cred că el era trader valutar. El mi-a spus că era trader valutar.

– Deci când spui o construcție, cine construiește? Cine este constructorul?

– Nu știu. Îmi imaginez vreo versiune a comunității serviciilor de informații. Uneori acoperirea cuiva este dată în vileag. Avem o poveste foarte celebră și nefericită despre Eli Cohen cu Mossadul. Eli Cohen era un evreu egiptean căruia i s-a creat o poveste de acoperire că era un playboy argentinian care făcuse o avere în Argentina, dar care era de origine arabă. Apoi se mută la Damasc și închiriază un apartament unde organizează orgii și devine cel mai bun prieten al lui Hafez al-Assad. Și acesta e un exemplu de poveste pe care o știm. Știm cum serviciile de informații din lume creează oameni care nu există cu adevărat.

– Construcția – știu că asta e o chestie pe care ai avut ocazia să o vezi o dată –, dar construcția acelui steag american care arăta ca un sicriu, vărsarea cafelei, această ciudată demonstrație de putere care se întâmplă. Asta pare, acum că zici asta, că poate că nu el își trăgea singur sforile. Are mult mai mult sens. Dar chiar și acel grad de sofisticare, am învățat asta de la Daniel Schmachtenberger. Am discutat o dată, și el a petrecut timp cu oameni deosebit de influenți. Și mi-a povestit o întâmplare cu adevărat înfiorătoare despre cineva care avea atât dorința, cât și mijloacele să se comporte ca un prădător de vârf împotriva semenilor săi. Și au spus-o chiar ei. Au spart tăcerea și au zis că prădătorilor de vârf nu le pasă de pradă. ci își văd proprii semeni ca pradă. Și l-am întrebat pe Daniel: Cum e să stai față în față cu cineva care nu e limitat de resurse, care nu doar visează la așa ceva, ci care are și motivația sau lipsa de virtute sau integritate să meargă mai departe și să considerare să facă asta, și are și capacitatea și resursele să pună asta în practică.

– Sigur.

– Și asta îmi amintește, îmi dă același sentiment, simt că mi se urcă până în vârful capului. Îmi dă o astfel de senzație.

– A fost intenționat să fie înfricoșător. Nu a fost un accident. A fost intenționat să fie cât se poate de fascinant, ceea ce a și fost, și înfricoșător în același timp. Și a atins ambele obiective. Mi s-a oferit ocazia să-l întâlnesc din nou. Nu știam ce să fac. Alt lucru care mi s-a părut cu adevărat ciudat este că știa de cercetările mele și s-a dovedit că era conectat la departamentul meu de master de la Harvard. Deci avea o legătură cu departamentul de matematică de la Harvard, iar eu nu știam. Nu știu când a început asta. Cunosc doi profesori prin care era conectat. Dar asta e o poveste necurată. Nu are nimic de-a face cu Jeffrey Epstein. Are de-a face cu ce o fi fost chestia asta. Am dat peste ceva. Am dat peste o structură. Am numit structura Jeffrey Epstein.

– Trebuie să fie foarte nefericit, în anumite privințe, cine era responsabil, dacă asta e adevărat, cu construcția asta, că numele lui a ajuns pe tricouri tipărite.

– Asta deja mergea greșit la începutul anilor 2000. Vezi, impresia mea este că a fost un plan pre-internet care a supraviețuit până în epoca internetului și nu a rezistat contactului cu epoca internetului.

– Ce a adus internetul care nu i-a permis să supraviețuiască?

– Ochi, discuții.

– Nivel de supraveghere.

– Știi, există afirmația că nimănui nu-i pasă de Jeffrey Epstein pentru că au trecut atâția ani și am mers cu toții mai departe.

– Da.

– Asta e complet neadevărat. Și știm că e neadevărat pentru că, dacă începi să vorbești despre Jeffrey Epstein, atenția crește. Deci ai aceste ficțiuni promovate de mass-media mainstream sau de redacțiile tradiționale de știri, care spun că nimănui nu-i pasă de acea poveste. Ei bine, poți vedea din social media că nu e adevărat, din internet. Deci internetul oferă constant posibilitatea de a verifica dacă aceste afirmații din interiorul structurii sunt adevărate sau nu. Și Jeffrey Epstein este un exemplu al ceea ce eu numesc un fenomen anti-interesant.

– Ce înseamnă asta?

– Ei bine, un lucru anti-interesant este ceva care ar fi în mod normal fascinant. Imaginează-ți, de exemplu, că ai o poveste pentru care ai putea câștiga Premiul Pulitzer dacă o dezvălui. Toată lumea e interesată. Vinzi ziare ca pâinea caldă, bla-bla-bla. Și nimeni nu vrea să raporteze despre ea. Și e chiar acolo, la îndemână. Ai putea pune cele mai simple întrebări și ar fi ca și cum New York Times spune: „finanțist discreditat”. Ei bine, spune-mi, ai găsit brokerul său principal? Ai găsit formularele? Ai mers la birourile lui din Villard House? Nu, nimeni nu face asta niciodată. Povestea este anti-interesantă și e foarte diferită de a fi neinteresantă.

– Ceea ce sugerează mai multă complicitate, mai multă coordonare.

– Bună dimineața! Vezi, acesta e unul dintre cele mai inconfortabile lucruri. Cred că a fost o vreme când, de obicei când oamenii spuneau complicitate sau coordonare, presupunerea lor era: “ei bine, asta e cam exagerat”. Acum știm, după aventura lui Elon Musk de 44 de miliarde de dolari la Twitter, că există aceste grupuri de coordonare, care coordonează social media cu comunitatea de informații sau cu Departamentul de Securitate Internă sau cu Departamentul de Stat. Acum știm că trăim într-o lume orchestrată, organizată, coregrafiată. Și nu o putem ști oficial, dar o știm cu toții dacă vrem să o știm. Ceea ce e isteric. Acum trebuie să vorbim despre: “Ești teoretician al conspirației?” Am citit mesajele de pe Slack, am citit e-mailurile. Despre ce vorbești?

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!