O inimă arzând pentru întreaga creație – Sf. Gherasim de la Iordan

Urmăriți un foarte frumos material despre delicata și celebra istorisire a relației minunate dintre Sfântul Gherasim și leul Iordan.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

O inimă arzând pentru întreaga creație – Sf. Gherasim de la Iordan

În uscatul deșert palestinian, sub soarele arzător, Părintele Gherasim mergea de-a lungul malurilor râului Iordan, scufundat în rugăciune. În timp ce mergea, a auzit un sunet înfricoșător care i-a atras atenția, distrăgându-l [de la rugăciune]. Privind în jur, Bătrânul a văzut un leu uriaș la umbra unui copac, mârâind în agonie. Avva Gherasim, în loc să fugă de fiară, și-a făcut semnul crucii și s-a apropiat de creatura în suferință. Când s-a apropiat, a văzut că leul avea un spin înfipt în labă. Aceasta era umflată și din ea se scurgea puroi. Leul, simțind natura Sfântă a Bătrânului, și-a ridicat laba spre el, privindu-l drept în ochi și l-a rugat fără cuvinte pentru ajutor.

Gherasim, plin de compasiune pentru făptura ce zăcea în durere, a luat în mâini laba rănită și a scos spinul. Apoi i-a curățat rana și a învelit-o cu o cârpă. Când a terminat, a dat să plece, așteptându-se ca fiara sălbatică să se întoarcă în sălbăticie unde îi era locul. Dar, în schimb, leul s-a ridicat și l-a urmat cu blândețe ca un discipol ascultător.

Acest eveniment coincide cu ceea ce a descris cândva Sfântul Isaac Sirul: „Când o persoană smerită se apropie de animale sălbatice, în momentul în care animalele îl văd, sălbăticia este îmblânzită. Ei se apropie și rămân cu el ca și cum ar fi stăpânul lor, dând din coadă și lingându-i mâinile și picioarele, căci ei simt la el același miros care îl avea și Adam, înainte de cădere”.

Un astfel de om smerit și sfânt era Părintele Gerasim, care prin mulți ani de luptă ascetice și singurătate în deșertul sterp și-a curățat sufletul de orice patimă pământească, și-a curățat inima și era într-o stare de „θεωρία” – unire cu Dumnezeu. Sufletul lui era plin de dragoste pentru toată făptura, iar acea iubire divină, care iradia din El, a îmblânzit fiara sălbatică. În timp ce soarele apunea în spatele dunelor de nisip, Sfântul Gherasim s-a întors din pustie la mănăstirea sa, urmat de animalul sălbatic. Acolo a fost întâmpinat de ucenicii săi uimiți, care, plini de curiozitate, l-au întrebat despre leul străin. După ce Bătrânul a explicat ce s-a întâmplat în deșert, leul a fost rapid acceptat în obște. Din acea zi, leul a trăit liniștit printre ei.

Călugării au fost uimiți de schimbarea naturii animalului sălbatic, el devenind ca un miel blând și era nedespărțit de stăpânul său, Gherasim, care l-a hrănit cu pâine și linte, pentru că în Mănăstire nu era carne. Viața în Mănăstire era strictă; iar zilele lor erau pline de muncă grea. Prin urmare, Părintele Gherasim a decis ca cel mai nou membru al lor, leul, să fie și el pus la treabă. Călugării aveau un măgar care aducea apă din râul Iordan pentru nevoile lor. Așa că, leului i s-a dat sarcina de a păzi măgarul când acesta mergea la pășunat în afara Mănăstirii, pe lângă râu. Leul și-a îndeplinit cu cuviință sarcina, păzind măgarul de orice pericol care pândea în deșert.

Dar într-o zi, în timp ce păzea măgarul, leul, căutând adăpost de soarele arzător al deșertului, s-a întins la umbra unui copac și în scurt timp a adormit. În timp ce dormea, un negustor din Arabia, trecea prin zonă cu cămilele lui și văzând măgarul nepăzit, l-a prins și la luat cu el. Curând după aceea, leul s-a trezit, și nefiind în stare să găsească măgarul, s-a tulburat foarte tare. După câteva ore de căutări, simțindu-se învins, leul s-a întors la Mănăstire cu capul plecat.

Când Gherasim a văzut leul întorcându-se singur, a întrebat: — Unde e măgarul? Dar leul, ca răspuns și-a lăsat capul mai jos, în tăcere. Bătrânul a întrebat din nou: — L-ai mâncat? „Dumnezeu să fie binecuvântat! Nu vei pleca de aici, ci vei rămâne și vei face treaba măgarului, slujind obștii”.

Din acea zi, leul și-a îndeplinit pedeapsa cu sârguință, ducându-se în fiecare zi la râu și aducând găleți cu apă înapoi la Mănăstire. Această situație a continuat multe luni, până când într-o zi când leul, apropiindu-se de râu în drumul său zilnic, l-a văzut trecând pe negustorul care furase măgarul, trecând prin apropiere cu trei cămile încărcate cu grâu, iar în urma lor măgarul Mănăstirii. Văzându-l, leul a răcnit cu furie și a alergat spre bărbat, care îngrozit, a fugit cât a putut de repede, lăsând în urmă măgarul și cămilele în urmă. Leul, însă, nu l-a urmărit pe hoț. În schimb, a luat frâiele măgarului în gură și l-a dus înapoi la Mănăstire, împreună cu toate cămilele și poverile lor. Răgând de bucurie, leul s-a apropiat de Bătrânul Gherasim și i-a arătat ce găsise. Cu un zâmbet trist, Bătrânul s-a uitat înapoi la călugării din jurul său și a spus: „Am învinuit greșit leul că a mâncat măgarul”. Așa că, Gherasim l-a numit pe leul cel bun – Iordan, iar toți călugării au admirat înțelepciunea acestui animal. Iordan și-a petrecut următorii cinci ani alături de Bătrânul său, fără să părăsească Mănăstirea prea mult timp.

Dar într-o zi, când Iordan nu era acolo, Sfântul Gherasim a adormit întru Domnul. Obștea, acum rămasă orfană, a vărsat multe lacrimi, și și-a înmormântat pe preaiubitul lor Bătrân lângă biserica Mănăstirii. Curând după aceasta, leul s-a întors și l-a căutat peste tot pe Bătrânul său. Văzând leul agitat, unul dintre călugări, Părintele Savatie i-a spus: “Iordan, Bătrânul nostru nu mai este cu noi. S-a dus să fie cu Domnul.” Călugării i-au dat mâncare leului, dar în zadar. Cu cât încercau să-i explice mai mult că Bătrânul murise și să-l consoleze, cu atât leul devenea mai neconsolat, încercând în disperare să-l găsească pe Bătrânul Gherasim.

În cele din urmă, văzând că eforturile lor nu duc nicăieri, Părintele Savatie i-a spus leului: „Fiindcă nu ne crezi, vino cu noi și îți vom arăta locul unde se odihnește Bătrânul nostru”. Când au ajuns, Părintele Savatie a sărutat crucea de pe mormântul Bătrânului, apoi a îngenuncheat lângă ea și l-a plâns pe Bătrânul său. Văzând asta, Iordan, urlând de durere, și-a lovit capul său mare de pământ, neputând să trăiască în continuare fără Părintele său iubit. Puternica fiară a căzut pe mormântul Bătrânului Gherasim și cu un ultim urlet sfâșietor, a murit. Văzând dragostea pe care Iordan o avea pentru Părintele lui duhovnicesc, călugării au luat trupul animalului cândva sălbatic și fioros, și l-au îngropat lângă locul de odihnă al iubitului său Părinte.

Acesta este doar unul dintre numeroasele exemple pe care le avem cu sfinți care au format legături profunde cu animalele sălbatice. Dar cum se întâmplă asta? În cuvintele Sfântului Isaac Sirul: „Ce este o inimă milostivă? Este o inimă care arde pentru toată creația: pentru omenire, pentru păsări, pentru animale, chiar și pentru demoni și pentru tot ce există. Aceste experiențe ale sfinților cu creaturi sălbatice sunt un miracol, un miracol care demonstrează natura vindecătoare a unirii noastre cu Dumnezeu. Cu cât omul este mai aproape de Dumnezeu, cu atât mai mult devine ca Adam înainte de cădere. Atunci, relația dintre om și Dumnezeu este vindecată, restabilind și relația dintre om și creație”.

Sfântul Paisie Aghioritul, când își descria viața în pustia și singurătatea Muntelui Athos, a spus cândva: „În chilia mea nu vin doar păsările cerului, ci toate animalele vin aici: șacali, iepuri, nevăstuici, țestoase, șopârle, șerpi… Ei se adapă din revărsarea iubirii mele, iar eu sunt mulțumit când ei sunt mulțumiți. Și noi toți împreună, fiare, vite, păsări și reptile, sărbătorim, binecuvântăm și ne închinăm Domnului.”

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!