Prăpastia blestemată – p. Iosia Trenham

Ascultați un cuvânt al părintelui Iosia în care acesta, plecând de la pilda datornicului nemilostiv, ne avertizează cu privire la prăpastia extrem de periculoasă ce se formează când primim mila lui Dumnezeu dar refuzăm să o arătăm altora.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Prăpastia blestemată – p. Iosia Trenham

Bun găsit tuturor. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Mulțumesc tare mult că sunteți aici.

Am pregătit o meditație care sper să vă întărească evlavia. O intitulez: “Prăpastia blestemată”. Să nu vă șocați de acest titlu. Vine direct din Evanghelia din această duminică. Lăsați-mă să v-o explic pentru întărirea voastră.

Știți, viața creștinească este menită să fie trăită. Iubirea lui Dumnezeu este ceva în care ne afundăm complet, nu ne punem doar degetul mic în ea, nu o atingem doar cu degetul de la picior. Credința este menită să fie ceva în care să ne integrăm complet. Ne scufundăm în viața de credință și în iubirea lui Hristos. El este motivul suprem pentru existența noastră și dragostea noastră adevărată. E ca și cum ai intra în ocean. Poți merge la țărmul oceanului și poți pune un picior în apă, dar nu ești în ocean, doar atingi oceanul. Dacă vrei să intri cu adevărat în ocean, trebuie să te scufunzi. Trebuie să treci dincolo de acel prag. Trebuie să avansezi astfel încât să te afunzi. Să te scufunzi complet în apă. Și dacă vrei să înoți și să faci ceva însemnat în apă, trebuie să uiți și de nisipul de sub picioare. Trebuie să intri în adânc, așa-zicând.

Exact așa este și în viața creștinească. Nu putem avea doar un deget mic plin de Iisus. Nu așa funcționează lucrurile. Duminica trecută a fost pericopa evanghelică din Sf. Matei, cap. 18, despre iertare și despre omul care Îi datora stăpânului său, regelui, mai mult decât putea să plătească vreodată. Și urma să fie vândut împreună cu toată familia lui pentru a achita datoria. Iar în zdrobitatea și nevoia sa, l-a implorat pe rege, iar în mărinimia inimii regelui, acesta i-a iertat totul. Niciodată nu și-ar fi imaginat că regele poate fi atât de darnic. Și aceasta este experiența oamenilor creștini. Ne este greu și să ne închipuim. Trebuie să învățăm să apreciem și să credem cu tărie cât de milostiv este Dumnezeu și cât de mult este dispus să ierte pe oricine se pocăiește și cere iertare.

Partea tristă a poveștii este că omul iertat a părăsit prezența regelui și a găsit pe un prieten al său care îi datora o sumă mică, dar acela nu putea plăti, așa că l-a apucat de gât. A refuzat să dăruiască semenului său măcar un strop din milostivirea primită de la rege. Și a zis: “Dacă nu poți plăti, știi, te vom vinde pe tine și familia ta.” Regele a aflat de aceasta. Slugile i-au raportat regelui, și acesta s-a mâniat. A venit și i-a zis aceluia, iar acesta e textul central al pericopei evanghelice: “Oare nu trebuia să ai milă de semenul tău, așa cum am avut Eu milă de tine?” (Matei 18, 33). Oare nu trebuia să ai și tu milă? Regele s-a mâniat că ceea ce acest om primise, el refuza să dea. Rezultatul este că regele l-a aruncat în închisoare pe viață. L-a închis până când va plăti și ultimul bănuț, dar el nu avea nici o posibilitate să plătească.

Aceasta este mânia regelui asupra celor care tolerează prăpastia blestemată dintre ceea ce dă Dumnezeu și ceea ce primim de la Dumnezeu și ceea ce dăm noi oamenilor. Aceea, dragii mei, este prăpastia care ne amenință. Nu ar trebui să existe o prăpastie. Comportamentul nostru orizontal, modul în care interacționăm cu ceilalți, ar trebuie să fie complet dat de felul în care ne tratează Dumnezeu. Mila lui Dumnezeu față de noi când ne pocăim trebuie să fie arătată exact la fel, la nivel orizontal, în modul în care îi tratăm noi pe ceilalți oameni. Nu putem cere și primi un lucru de la Dumnezeu și apoi să dăm opusul cuiva. Dacă vrem ca Dumnezeu să fie iertător, iubitor și milostiv, iar noi suntem neiertători, plini de ură și răutăcioși, suntem ipocriți de cea mai înaltă speță, chiar jignitori la adresa lui Dumnezeu. Iar textul este clar. Dacă facem asta, suntem osândiți. Aceasta este prăpastia care ne va osândi.

Fie ca Dumnezeu să nu îngăduie să existe o astfel de prăpastie și să ajungem la o astfel de consecință. Nu, dragii mei, să refuzăm acea prăpastie. Să permitem caracterului lui Dumnezeu și atitudinii Sale față de noi, și căilor Sale credincioase care sunt noi în fiecare dimineață, să permitem ca acea iubire și credincioșie a lui Dumnezeu să ne modeleze relațiile noastre pe pământ, în case, cartiere și locuri de muncă.

Se întâmplă că duminică, atunci când am citit acest text evanghelic în Lectionarele noastre Ortodoxe, era praznicul, pe 24 era praznicul mutării moaștelor Sfântului Dionisie din Zakynthos, acest incredibil sfânt din secolul al XVI-lea, care era din Insulele Ionice, partea vestică, în largul coastei Peloponezului, în Grecia, și cred că s-a născut în jurul anului 1547. El a devenit episcop de tânăr, extrem de iubitor și influent, a ajuns episcopul Eghinei, insulă făcută celebră, desigur, de către recentul Sfânt Nectarie din Eghina, care s-a mutat la Domnul în 1920 și a cărui viață a cucerit inimile oamenilor din toată lumea. El s-a întors înapoi, Sf. Dionisie s-a întors înapoi la Zakynthos după câțiva ani de slujire în partea estică a Greciei și a dus o viață incredibil de frumoasă.

Când era în mănăstirea sa din Zakynthos o crimă groaznică a fost săvârșită: un om a devenit ucigaș și l-a omorât pe un altul, apoi a fugit de justiție. Și a venit la mănăstirea Sfântului Dionisie. Iar Părintele Dionisie, fiind un stareț și călugăr bun, i-a oferit adăpost unei persoane a cărei viață era amenințată. Îl omorâse pe omul acela, iar familia și alții îl urmăreau pentru dreptate și încercau să-l prindă ca să poată fi pedepsit aspru pentru uciderea sa. Iar pe măsură ce Părintele Dionisie îl ajuta și îl hrănea și îi dădea să bea și asculta povestea sa, oferindu-se să-i audă spovedania, a aflat că acest criminal, acest ucigaș, îl ucisese de fapt chiar pe fratele de sânge al său, al Părintelui Dionisie. Sfântul Dionisie s-a stăpânit când a auzit asta și nu a schimbat nimic, l-a slujit pe om, l-a iubit, l-a hrănit, s-a rugat pentru el și i-a dat o cale de ieșire, o cale de a-și căuta pocăința în pustie, fără să-i dezvăluie vreodată că tocmai pe fratele său îl ucisese și fără să dezvăluie prezența și locația lui celor însetați de sânge care încercau să-l ucidă.

Ce faptă! Ce model este acesta al adevăratei integrări. Toți sfinții noștri sunt modele de integrare. Ei au permis poruncilor evanghelice să îi modeleze și să devină viețile lor. Nu și-au pus doar degetul mic în ele, nu și-au pus doar degetul mic de la picior în învățăturile evanghelice. Nu! Ei au insistat să micșoreze prăpastia cea blestemată astfel încât să nu mai existe nicio prăpastie. Acesta este minunata lucrare a sfinților. Ei au practicat poruncile Evangheliei ca principala ambiție a vieții lor pe pământ și aceasta ar trebui să fie și ambiția noastră principală pe pământ: să micșorăm prăpastia cea blestemată ca niciunul dintre noi să nu fie pierdut.

Fie ca Domnul să ne inspire. Fie ca Domnul să ne inspire să-i tratăm pe alții așa cum ne tratează El pe noi. Domnul să fie cu voi toți.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!