Întrebări și răspunsuri duhovnicești despre viața contemporană – p. Teologos

În această sesiune captivantă de întrebări și răspunsuri duhovnicești, Părintele Teologos abordează frământările pelerinilor contemporani, oferind repere clare pentru o viață creștină echilibrată. Discuția traversează subiecte practice și profunde, de la motivul pentru care fructele de mare sunt de post și folosirea corectă a metanierului, până la dilemele moderne legate de buletinele cu cip, implicarea socială a Bisericii și starea de Rai. Cu mult discernământ, părintele ne amintește că, dincolo de regulile formale, esența mântuirii noastre constă în dobândirea iubirii și într-un program de rugăciune statornic. Vă invităm să descoperiți aceste sfaturi ziditoare!

Vizionare plǎcutǎ!

Powered by RedCircle

Părintele Teologos: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin! Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Un părinte, vă rog eu tare mult, spuneți “Împărate Ceresc”. Hai sfinția voastră.

Pelerin: Împărate Ceresc, Mânghietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și pe toate le plinești, vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Părintele Teologos: Amin!

Introducere

Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm cu mai multe grupuri de pelerini, nu-i vedeți pe toți, îmi pare sincer rău că n-avem destule camere să filmăm, și ca de obicei, după cum știți, facem aceste sesiuni de întrebări și răspunsuri, care de fapt este o discuție între noi pe diferite teme, pe ceea ce preocupă pe pelerini, și pentru că știu că nu aveți răbdarea și timpul pentru introduceri lungi, de unde sunt grupurile și așa mai departe, intrăm direct în subiect și le spunem oamenilor sau părinților dacă au întrebări. Aveți cuvântul.

Pelerin: Da.

Părintele Teologos: Spuneți.

Fructele de mare sunt de post

Pelerin: Părinte, având în vedere că se apropie postul Sfintelor Sărbători de Crăciun, dilema mea și o controversă și o discuție este pe tema a ceea ce mâncăm de post. Și întrebarea mea e dacă fructele de mare sunt considerate sau nu de post.

Părintele Teologos: Da, sigur. Se pare că am ajuns…, deci eu doream… – acum să mă spovedesc și public, mai ales că am și preoți aici – deci eu doream să ajut neamul românesc cu rugăciunea lui Iisus, cu sfaturi ascetice și așa mai departe. Și, slavă lui Dumnezeu, se pare că am ajuns în România celebru pe tema faptului că sunt omul caracatiță. Deci am dat explicația, într-un final, dacă doriți, de ce fructele de mare sunt de post. Pentru că în toată Biserica nelovită de comunism, dacă doriți, vorbim de Biserica de limbă engleză, vorbim de Biserica de limbă greacă, evident, în care vorbim de vechile patriarhii și așa mai departe, fructele de mare sunt considerate de post.

De ce? Pentru că la sinodul apostolic, care sinodul apostolic este menționat în Sfânta Scriptură – vorbim de Faptele Apostolilor capitolul 15 – se spune acolo, n-are importanță cum și de ce a fost făcut acest sinod, în orice caz, spune Sfântul Apostol Iacob, ruda Domnului, care a prezidat sinodul, spune să se ferească omul de sânge, de sugrumat – De ce de sugrumat? Pentru că sângele e în animal în clipa în care [e sugrumat] –  și de curvie dacă nu mă înșel. Mă rog.

În cazul primelor două, care sunt două laturi ale aceleiași teme, asta arată că mâncărurile de post sunt mâncărurile care nu sunt de sânge. Da? De vreme ce fructele de mare nu sunt de sânge, pentru că moluștele au alt sistem circulator, din cauza asta fructele de mare sunt de post. Deci noi mâncăm mâncărurile de sânge – zic de sânge, cu toate că sună puțin greșit din punct de vedere gramatical și nu spun cu sânge, pentru că pe de o parte carnea este cu sânge, hai să spun așa, deci carnea de animal, dar și ouăle, laptele și astea sunt de sânge, pentru că, cu toate că n-au sânge în ele, provin de la animale care au sânge.

Deci, revenind, pentru că moluștele, sau, mă rog, melcii și așa mai departe, nu au [sânge] –  bine și melcul e moluscă, fructele de mare și melcii – nu au sânge, sunt de post, și celelalte le mâncăm când este dezlegare, adică pogorământ, [atunci] mâncăm celelalte alimente. Însă, ca și un sfat ascetic, deci nu impunere, de vreme ce Biserica spune că sunt de post, sunt de post, punct, s-a terminat discuția. Însă datorită faptului – ca și sfat ascetic – pentru că sunt bune, adică sunt gustoase, au un aport energetic relativ ridicat, este bine, ca recomandare, să fie împinse în zilele mai îngăduitoare. Adică vorbim de sfârșitul săptămânii, [când e] dezlegare la ulei, când este o sărbătoare, lucruri de genul ăsta. Și bineînțeles când nu este dezlegare la pește. Adică sunt anumite sărbători, cum ar fi Sfântul Nicolae, de exemplu, când e dezlegare la pește, atunci are precedență peștele. Dar în rest, la sfârșitul săptămânii, sau cum spuneam, când e vreo sărbătoare pe care dorim să o cinstim puțin mai deosebit, se pun fructele de mare. În regulă?

Pelerin: Mulțumesc!

Părintele Teologos: Domnul! Alte întrebări?

Pentru aprofundarea temei postului ortodox, urmăriți Post, patimi și adicții – p. Teologos și explicația clasică pe Post – ro.orthodoxwiki.org.

Poate fi de post ceva obținut prin suferință?

Pelerin: Păi bun, dar melcul nu suferă când îl mâncăm, când îl omorâm?

Părintele Teologos: Da, sigur!

Pelerin: Și e ok?

Părintele Teologos: Este ok, pentru că melcul a fost creat pentru om și nu omul pentru melc.

Pelerin: Nu, dar mă refer în post. E ok să mâncăm ceva care…?

Părintele Teologos: Este ok.

Pelerin: Ceva ce ai obținut prin suferință?

Părintele Teologos: Păi și planta suferă. Bine, e adevărat că nu suferă la nivelul melcului, dar nu este vorba de asta, este vorba de ce a spus Dumnezeu. Adică vorbim de sinodul apostolic și dincolo de asta Dumnezeu spune, inclusiv în vedenia către Sfântul Apostol Petru. Ce spune? “Scoală-te, Petre, junghie…”, chiar termenul acolo este jertfește de fapt. În română cred că e tradus în Scriptură cu junghie, “junghie și mănâncă”. Da? Deci, animalele sunt făcute pentru om. Postul nu este pentru evitarea durerii. Din contră, postul este pentru generarea durerii noastre ca și pavăză împotriva plăcerii care vine prin păcat. Și din cauza asta, apropo, fructele de mare se împing către sfârșitul săptămânii pentru că fructele de mare generează o plăcere puțin mai ridicată. Înțelegeți?

Deci e nevoie, pentru că, de ce ținem postul? Postul nu este un scop în sine, postul este o unealtă, o scară prin care ne eliberăm, prin care ne ridicăm din mlaștina adicțiilor, din mlaștina dependențelor, sau cum se spune în Biserică, din mlaștina patimilor, a păcatelor cronicizate.

Și deci din cauza asta este nevoie de…, însuși postul este o formă de ostenală, o formă de durere. E adevărat că acum nu înseamnă că trebuie să fim sadici, în sensul că trebuie să omori și așa mai departe. Doamne ferește! Dar cum spune, chiar și Mântuitorul spune că nu omul a fost făcut pentru sâmbătă, ci sâmbăta pentru om. Adică nu omul a fost făcut pentru creație, ci creația pentru om. Dar asta, evident, nu înseamnă că trebuie să avem forme de ură. Inclusiv față de muște, de exemplu, că spunea cineva: “eu sunt stăpânul creației și omor muștele cu sadism”. Ferească Dumnezeu! Ferească Dumnezeu! Da? În regulă? Alte întrebări?

Despre importanța rugăciunii cu metanierul

Pelerin: Despre importanța rugăciunii cu metanierul, dacă ne puteți spune câteva cuvinte. Cum ne ajută?

Părintele Teologos: Da, cum ne ajută. Deci, pentru că ați vorbit doar de legătura între metanier, adică importanța metanierului, o să vorbesc doar despre asta. Este foarte important pentru că metanierul asigură două lucruri. Întâi de toate concentrarea. E un fenomen psihologic, de fapt, pentru că se folosește pipăitul, care este simțul uman care generează cele mai puternice senzații. Cu toate că, nu știu, vreo 76 %, dacă nu mă înșel, primim prin văz, nu generează o senzație atât de puternică ca și în clipa în care pipăi, în clipa în care atingi ceva. Și din cauza asta, o mică paranteză, este esențial să atingeți, să vă îmbrățișați copiii și mai ales doamnele, soțiile. Foarte important asta pentru că asta generează niște senzații foarte, foarte bune, foarte duhovnicești. Închid paranteza.

Deci în clipa în care eu pipăi, deci la fiecare bobiță spun “Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă”, “Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă”, “Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă”, mintea se adună foarte bine, se concentrează foarte bine pe cuvintele rugăciunii și nu zboară, nu se răspândește, cum spun Sfinții Părinți. Și de aceea rugăciunea este mult mai curată, adică mult mai eficace. Omul ajunge să vorbească într-adevăr cu Dumnezeu. Dacă el nu pipăie, atunci mintea este mult mai dezlânată, mult mai răspândită și atunci “Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă”, ce se întâmplă acolo?, “Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă”, a, ce-i cu geaca aia?, “Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă” și așa mai departe.

Deci din cauza asta este foarte important metanierul. Asta este o latură. Și a doua latură este vorba de număr. Numărul este foarte important, nu pentru că Dumnezeu este comerciant, Dumnezeu nu este comerciant, din contră este chiar cel mai prost comerciant pentru că dă Harul pe nimica de fapt, dă Harul în dar, ci pentru că omul este victima influențelor și în clipa în care avem numărul de X, cât o fi el, 300 de “Doamne Iisuse…”, care înseamnă vreo 10 minute pe zi, asta ne creează constanță, ne creează stabilitate care ne împinge foarte bine înainte.

Obiceiul bun, și obiceiul prost din păcate, devine o a doua fire, după cum spune Sfântul Vasile cel Mare, și asta îl transformă pe om, îl împinge foarte bine într-o anumită direcție, sau în direcție bună, în cazul ăsta, sau în direcție proastă. Pentru că omul, după cum spuneam, este foarte instabil aici pe pământ din cauza păcatului. Și asta pe de o parte e bine, pentru că putem să devenim mai buni, să ne transformăm din viermii care suntem în fluturii care suntem proiectați să devenim, dar pe de altă parte, dacă nu avem constanță, deraiăm și ne ducem în mlaștina patimilor, cum spuneam.

Pelerin: Mulțumesc.

Părintele Teologos: Să ajute Bunul Dumnezeu. Alte întrebări.

Pentru mai multe despre rugăciunea inimii și metanier, consultați Rugăciunea – p. Teologos și explicația patristică pe Rugăciunea lui Iisus – Wikipedia.

Postul bucuriei nu implică dezlegare la carne

Pelerin: M-aș bucura dacă ați preciza puțin… În popor e considerat postul Nașterii [Domnului] ca postul bucuriei.

Părintele Teologos: Sigur.

Pelerin: Și foarte mulți oameni am întâlnit, fiind al bucuriei, își permit să-l dezlege: la tăiatul porcului – “Lasă că-i al bucuriei, să ne bucurăm”. Și m-aș bucura dacă ați vrea să precizați că bucuria nu înseamnă dezlegarea postului.

Părintele Teologos: Sigur.

Pelerin: Nicidecum nu e neapărat mai puțin important decât alte posturi, ci bucuria duhovnicească înseamnă chiar post.

Părintele Teologos: Deci, să ne înțelegem, Sfântul Apostol Pavel spune în Sfânta Scriptură, și toți Sfinții Părinți și toată experiența omenirii, dacă doriți, spun că roada Duhului, îl citez pe Sfântul Apostol Pavel, știți foarte bine: “roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare” și așa mai departe. Bun. Deci, bucuria este efect al energiei necreate a lui Dumnezeu. Bucuria nu este excitarea simțurilor. Nu sunt bucuros în clipa în care eu mănânc un șoric sau mă uit la un meci de fotbal. Bucuria provine în clipa în care mă apropii de Dumnezeu. Și este evident că aici postul are un rol preponderent în direcția asta. Deci una este excitarea simțurilor, plăcerea trupească, care poate să-l depărteze pe om de Dumnezeu, și alta este bucuria adevărată, care provine din relația interpersonală, întâi de toate, cum spuneam, cu Dumnezeu.

Și omul știe asta, chiar dacă nu vrea să o recunoască, pentru că vedem că… – sigur, că are o anumită excitare a simțurilor, care provine din mâncare, provine uneori din băutură, apropo de alcool, ferească Bunul și Sfântul Dumnezeu, sau, mă rog, din alte păcate trupești – dar asta vedem după aceea că generează o acreală, o mahmureală, trece, e o reacție chimică, nu are ceva duhovnicesc, este doar în trup. Pe când bucuria adevărată care provine de la Harul Duhului Sfânt, adică de la energia necreată a lui Dumnezeu, cel atotputernic și super-inteligent și pur personal, da, are și efecte în trup, evident, dar întâi de toate are efecte în sufletul omului. Adică îl deschide, îl înflorește, îi dă putere foarte mare – nu o putere de buldozer, ci o putere de nobil -, îi dă siguranță și nădejde și îi dă curaj și într-adevăr acea împlinire care nu poate fi exprimată în cuvinte, bucuria adevărată.

Și din cauza asta vedem la oamenii creștini, vedeți lumina aceea, bucuria aceea adevărată, pe când la ceilalți, chiar dacă pot să mănânce 10 porci, să spun așa, o stivă de porci, tot o să fie triști și neîmpliniți, deci e foarte…

Pelerin: Deci dacă e postul bucuriei numit, asta nu înseamnă că se dezleagă.

Părintele Teologos: Nu înseamnă că se dezleagă, pentru că nu aia e bucuria.

Pelerin: Mulți așa zic: “Postul Paștelui e aspru și dur, dar ăsta e postul bucuriei, putem dezlega…”

Părintele Teologos: Da, da, da, sluga vicleană, să mă ierte Bunul Dumnezeu. Nu! Am spus pentru că bucuria nu este asta, bucuria nu provine din răcituri, bucuria provine de la Duhul Sfânt. Alte întrebări.

Să punem copilului un singur nume, un nume de sfânt

Pelerin: Despre părinții care pun două nume la copii.

Părintele Teologos: Da, Sfântul Cleopa era foarte contra trebii ăsteia și avea și dreptate de fapt. De ce? Pentru că omul nu are două suflete. Omul nu are două suflete, are un singur suflet și din cauza asta… – și eu spun asta cu puțin curaj pentru că nu știu ce nume aveți sau ce nume ați pus copiilor voștri – omului trebuie pus doar un singur nume pentru că el are un singur suflet. Și asta se vede, de exemplu, în oamenii care se apropie de Dumnezeu și care sunt duhovnicești și deci se apropie odată cu Dumnezeu, prin Dumnezeu se apropie și de Sfântul numelui, care Sfântul numelui se ocupă foarte îndeaproape, credeți-mă, foarte îndeaproape de sufletul respectiv.

Și eu cunosc chiar cazuri în care au fost descoperiri de la Dumnezeu în cazul anumitor monahi. Bun, sunt monahi care sunt numiți cu nume celebre, multe, dar sunt și alți monahi pe care eu îi cunosc care au nume mai ciudate. Și când am întrebat: dar oare de ce are părintele respectiv numele acela? Pentru că cineva din familie, sau, mă rog, uneori și starețul, a văzut în vedenie pe respectivul cum că purta o tăbliță cu numele respectiv și că sfântul respectiv, un profet din Vechiul Testament, să nu zic numele acum, un profet din aceia mici care au nume foarte ciudate, așa, dorea neapărat ca părintele respectiv să fie protejatul lui.

Sau, de exemplu, un caz. De exemplu, era un cuplu, acum să mă ierte, mă rog, hai să spun, că nu știți despre ce cuplu e vorba, în clipa în care a explodat cartea Sfântului Siluan – este o carte celebră, “Între iadul deznădejdii și iadul smereniei”, vă recomand cu toată căldura să o citiți – în care se vorbește despre viața și mai ales învățăturile Sfântului Siluan, cuplul respectiv a căpătat o foarte mare evlavie la Sfântul Siluan și pentru că doamna era însărcinată și a născut la scurt timp după apariția cărții, a pus copilului numele de Siluan. Și el cred că a fost primul copil, ca să nu zic din România, că nu am date statistice, dar înțelegi ce vreau să spun, nimeni nu mai exista cu numele de Siluan.

Și evident, când copilul a crescut, la școală au început să-și bată joc de el, bullying, agresivități, tot felul de lucruri de genul ăsta. Și copilul săracul se rănea. Și la un moment dat când a venit acasă, a văzut în vedenie pe Sfântul Siluan, care i-a spus: “Nu-ți fă nicio problemă, mă ocup eu de tine. Fii liniștit că eu am grijă de tine.” Și atunci copilului i-a dispărut toată anxietatea, toate traumele și așa mai departe.

Înseamnă foarte mult harul Sfântului. Deci Sfântul numelui se ocupă foarte îndeaproape de copil și de fiecare dintre noi. Asta nu înseamnă că trebuie să punem două nume. Că atunci pui, cum să spun, toate…, îi spui unui copil, în loc să-i spui Pantelimon, îi spui Sfinții Doctori fără de arginți, ca să aibă 20 de Sfinți protectori. E greșit. Punem un nume pentru că are un singur suflet. Și iarăși, tot legat de treaba asta, puneți nume de sfânt, fraților. Puneți nume de sfânt, nu puneți Brian sau ceva. Înțelegeți ce vreau să spun. Ca să nu dau alt nume, că la urmă poate și jignesc pe cineva.

Pelerin: Și dacă am pus două nume de sfinți, Matei și Achim?

Părintele Teologos: Nu contează. Ce să spun acum? Spune să se sfințească el. Să se sfințească el și asta e. Folosiți doar un singur nume. Folosiți numele Sfântului mai mare. Matei. În regulă? Că și eu am două nume, acum ca să fie vorba între noi. Numele lumești sunt două. Ei, nu e bine. Acum tot respectul și chiar Dumnezeu să-i binecuvânteze pe părinții mei, să-i lumineze, să-i binecuvânteze. Sunt foarte recunoscător pentru creșterea pe care am primit-o de la ei, dar asta nu a fost corect. E adevărat că nici ei nu știau. Vorbim de comunism și așa mai departe. De unde să știe lucrurile astea? Deci nu trebuie să fiți foarte anxioși pe tema asta, dar în viitor să nu se mai repete. În regulă?

Pelerin: La următorii copii să…

Părintele Teologos: Sigur, care neapărat trebuie să existe. Să ajute bunul Dumnezeu.

De la trei copii în sus e mai ușor, se cresc între ei

Al doilea? Trebuie să fie și unul al treilea. Neapărat. Vorbesc  foarte, foarte serios. De ce? Pentru că un singur copil este foarte greu de crescut. E foarte greu de crescut pentru că are probleme cu singurătatea, cere în continuu atenție, trebuie să te ocupi în continuu de el, are probleme cu egoismul. De ce? Pentru că dragostea părinților cade în mod natural toată asupra lui. Dar dacă sunt doi problema asta se rezolvă. Se rezolvă și deja e mult mai ușor pentru părinți. Dar în doi apare rivalitatea între cei doi, mai ales dacă sunt două fete, și aici iarăși nu vreau să jignesc pe nimeni.

De la trei în sus este mult mai bine. De ce? Pentru că copiii încep să se crească între ei. Evident că voi trebuie să aveți înțelepciunea, mai ales doamna, că ea, săracă, datorită iubirii sale, este mai posesivă. Și atunci ea trebuie să le atribuie sarcini, să le ofere sarcini să se crească între ei: “Ai avut grijă de frate-tu? Unde e frate-tu?” Și atunci, cel mai mare împreună cu mijlocul îl cresc pe ăla micul. Și din cauza asta, familiile cu mulți copii sunt fericite, sunt bucuroase pentru că copiii se cresc între ei, părinții se degrevează de sarcini, copiii se pregătesc pentru viață, pentru că știu cum să se comporte cu cei de o seamă cu ei. Și apare belșugul, apare ușurătatea – e mult mai ușor, cum spuneam, să crești mai mulți copii decăt unul singur – și copiii deja sunt pregătiți pentru viață pentru că încep să se maturizeze, se cresc între ei.

Vezi că mai demult toate familiile cu mulți copii erau socotite de cinste, erau socotite familii reușite și așa și erau. De ce? Pentru că exista experiența asta. Înțelegi? Mai demult nu existau nici friteuze, nici cuptor cu microunde, nici aspirator, nici mașină de spălat, nici automobil, nici nimica. Dar erau mult mai fericiți și era mult mai ușor pentru că știau treaba asta. Astăzi voi sunteți victimele unui război informațional crunt, provenit prin neomarxism, provenit prin ecrane, și așa mai departe, ca să nu faceți copii, ca să se distrugă familia astfel încât să puteți să fiți manipulați. În regulă? Alte întrebări.

Despre accesul persoanelor transgender în Sfântul Munte

Pelerin: Bună seara, Părinte! Care este părerea dvs. cu privire la accesul în Sfântul Munte al persoanelor care și-au efectuat o schimbare de sex? Cum sunt ele considerate?

Părintele Teologos: Da. Nu, e vorba de sexul biologic. E vorba de sexul biologic. Și trebuie să știi, chiar noi am pus pe site o filmare video din Casa Albă, adică cât se poate de oficial, și chiar de pe un canal, nu mai țin minte, Forbes sau ceva de genul ăsta – adică chiar foarte oficial, nu vorbim de no-name și de deepfake-uri sau lucruri de genul ăsta – în care o senatoare, o congresswoman, înțelegi ce vreau să spun, așa, dovedea pe cifre că rata de eșec a operațiilor de schimbare de sex este de 100%. Nu 99,99%, să zic așa, ci 100%. Nu există nicio operație de schimbare de sex care să reușească. Și asta nu datorită organelor care sunt ele, ci din cauza sistemului nervos. Nu rezistă. Pentru că bărbatul știe că este bărbat și femeia știe că este femeie. Nu e vorba numai de organele care sunt ele. E vorba de constituția sufletului, să spun așa.

Nu vedeți că femeia este mult mai delicată, mult mai frumoasă, vorbesc de frumusețe interioară, mai emotivă, adică alt tip de inteligență, altă structură. Și din cauza asta vezi că familia adevărată, familia naturală, este familia formată din bărbat și femeie, pentru că cei doi sunt complementari. Nu poți să compari un stejar cu un crin. E greșit, apropo de războiul informațional de care am discutat înainte. Femeia nu e egală cu bărbatul, dar nici inferioară și nici superioară. Cei doi sunt complementari și fiecare are părțile lui în care trebuie să fie ascultat și alte părți în care el trebuie să asculte de celălalt sau de cealaltă.

Ei, și deci din cauza asta, după părerea mea, pericolul de a intra o astfel de…, să mă ierte Bunul Dumnezeu, nu știu cum să zic, să nu zic de arătare, o astfel de persoană în Sfântul Munte este foarte mic pentru că are foarte mari traume, și dincolo de asta, chiar dacă intră, nu e o problemă. Și trebuie să explic puțin ca să nu se scandalizeze [cineva], nu te scandalizezi tu, dar vorbesc acum pe cameră. De ce? Pentru că femeile nu intră aici în Sfântul Munte nu datorită faptului, ferească Bunul și Sfântul Dumnezeu, că le urâm. Întâi de toate în Sfântul Munte se cinstește femeia ca niciunde altundeva, în cele mai plenare proprietăți ale ei, cele mai plenare dimensiuni ale ei, adică vorbim de feciorie și maternitate, vorbim de Maica Domnului, care clar, așa cum se cinstește Maica Domnului în Sfântul Munte niciunde nu se cinstește.

Femeia nu poate intra în Sfântul Munte datorită marii ei capacități de mângâiere

Deci noi nu primim femeia în Sfântul Munte, de ce? Datorită capacității ei formidabile de mângâiere. Deci hai să fim serioși acum. Deci nu-ți imagina că…, clar nu o să intre femeie în Sfântul Munte și ferească Dumnezeu, să mă ierte Bunul Dumnezeu, se dezbracă sau așa mai departe. Bun, ori fi și din alea, dar cele mai multe, adică 99,999%, nu fac lucruri de genul ăsta. E vorba de capacitatea foarte mare, și știți foarte bine, că sunteți căsătoriți, cât de mângâietoare este femeia, ce focar de iubire poate să fie femeia și, cum spuneam, ce complementaritate este femeia pentru bărbat. Și după cum noi atragem femeile, pentru că evident că femeile sunt atrase de bărbați, și nu vorbesc păcătos aici, la fel și noi suntem atrași de ele și pentru fiecare dintre noi există o femeie mortală. Punct. Și nu mă refer din punct de vedere sexual. Bun, sigur, și asta.

Ei, și în clipa în care omul este atras de femeie, în clipa respectivă atracția asta este atât de puternică încât uită, uită de Dumnezeu. Și hai să-ți povestesc o fază cu un părinte care la un moment dat – mă rog, e o întreagă poveste cum a ajuns și așa mai departe – se ferea să vadă femei. Și, mă rog, vedea niște femei deochiate și așa mai departe. Și Harul îi spunea… – adică bun, trebuie să te ferești – dar Harul îi spunea: “Fii atent, nu asta e problema.” Și el se ferea și bine făcea că se ferea, clar.

Și la un moment dat el a întrebat Harul: “Dar care e problema?” Și era oarecum așa, [contrariat], care e problema? Și după aceea a ajuns să vadă la un televizor, la un ecran, hai să spun, și la ecranul respectiv a văzut o femeie care era chiar opusul modelului lui de frumusețe. Dar femeia asta cânta foarte frumos și a cântat o piesă atât de mângâietoare, atât de sentimentală, și era și pe stilul lui. Sigur, adică bun, eu nu sunt cu lucrurile sentimentale, dar vorbesc de altcineva, mă rog. A început să plângă și a uitat cu totul de Dumnezeu, adică a fost cu totul atras de prezența – încă o dată, nu vorbim carnal -, ci de existența femeii respective care îl mângâiase total. Și așa și-a dat seama că asta este principala problemă. Și de aici se ajunge și mai departe la sex și lucrurile astea.

Deci în clipa în care vine un transgender – care evident că vorbim de o persoană pe care o respectăm maxim, dar trebuie să recunoaștem că este traumatizată -, în clipa respectivă îți dai seama că puterea ei de mângâiere…, adică nu mai este feminitatea aceea. Adică nu e. Și deci din cauza asta, clar că nu se primește în Sfântul Munte, punct, nu se discută, dar chiar dacă ar scăpa cumva așa ceva (un transgender), nu este un pericol. Bine, ferească Bunul și Sfântul Dumnezeu, înțelegi ce vreau să spun.

Pelerin: Da, da, da.

Părintele Teologos: Deci cam asta ar fi răspunsul. În regulă? Să ajute Bunul Dumnezeu!

Despre accidente versus sinucidere

Pelerin: Oamenii care mor în accidente de mașini, de exemplu, din cauza vitezei sau o beție, se poate numi sinucidere?

Părintele Teologos: Depinde de intenție. Deci, dacă el a gonit și a vrut să se sinucidă, atunci da. Dar dacă nu, adică îi plăcea să conducă cu viteză mare, de exemplu, aceea totuși nu este sinucidere.

Pelerin: Inconștiența nu e neapărat sinucidere.

Părintele Teologos: Da, da, sigur. Adică, sau de exemplu, eu știu cazul unor tineri care au fost dependenți de un joc de calculator, adică erau în lumea lor, efectiv, “Need for Speed” se numește jocul respectiv, un joc celebru. Și erau atât de dependenți de jocul ăsta că s-au băgat într-o mașină, și pe un bulevard, în București dacă nu mă înșel s-a întâmplat asta, nu mai țin minte unde, în orice caz, și au gonit cu cât a apăsat accelerația, deci la maxim cât au putut. Era o curbă la un moment dat, evident că nu au mai putut să ia curba respectivă, au intrat într-un pom, s-a rupt mașina în două, dar pe lung, pe lung, deci nu pe lat, pentru că au intrat în pom frontal. Au murit toți, sigur. Apropo de “Need for Speed”, apropo de joc, dar asta nu înseamnă că s-au sinucis ei, înțelegi? Și în general, dacă nu ești sigur de sinucidere, trecem totuși pe pomenic, pentru că Dumnezeu este milostiv.

Cei ce s-au sinuciș și cei de altă credință se pot pomeni doar la rugăciunile particulare

Pelerin: Pe cei care s-au sinucis, cum putem să-i ajutăm?

Părintele Teologos: Sigur. Da. Scrie-i pe o foiță, pe o foaie, dacă știi că s-au sinucis în cunoștință de cauză, pentru că dacă nu erau în deplinătatea facultăților mintale atunci pot fi pomeniți. Dar dacă erau în deplinătatea facultăților mintale, atunci nu pot fi pomeniți instituțional, adică la Biserică, cum se spune, ci pot fi pomeniți doar în particular, la rugăciunea particulară, ca și formă de dragoste a noastră pentru ei. Deci cum spuneam scrie-l pe o foaie și dă-l unui preot, “Părinte, vă rog frumos, pomeniți pe respectivul la cameră, la rugăciunea dumneavoastră particulară, faceți un ‘Sfinte Dumnezeule’, faceți o mică rugăciune acasă, vă rog eu tare mult, să-l pomeniți pe cutare”. Sau și tu te poți ruga acasă.

Dincolo de această rugăciune, milostenie. Milostenia ajută foarte, foarte mult. De fapt gesturi de dragoste. Gesturi de dragoste. De ce? Pentru că iadul este imposibilitatea de a iubi. Iadul este un loc, dar întâi de toate este o stare. Și principala componentă, principala dimensiune a iadului este imposibilitatea de a iubi. Și în clipa în care tu faci un gest de dragoste pentru persoana respectivă, Dumnezeu, care este iubitor, ia această dragoste pe care tu ai achiziționat-o, tu ai dobândit-o în numele lui, ai făcut-o în numele lui, i-o dă respectivului și respectivul iese, respectivul crește, iese de acolo. În regulă? Alte întrebări.

Pelerin: Și cu cei de altă confesiune religioasă cum facem?

Părintele Teologos: Același lucru, același lucru. Deci aceștia toți sunt cei care…, Doamne ajută-mă, care nu pot fi pomeniți instituțional. Sinucigașii, pentru că ei au ales să se despartă, să-și termine viața, și ereticii tot pentru că ei au ales să se despartă de trupul Bisericii. Sunt despărțiți de trupul Bisericii, și atunci, respectându-le libertatea de alegere… Și eu pomenesc, eu la chilie am un pomenic în care pomenesc ereticii și sinucigași, sigur. Care m-au ajutat chiar într-un mod așa foarte puțin, sau de multe ori Harul îmi spune: “Roagă-te pentru cutare”. Și mă rog pentru cutare, sigur. Pentru că, fraților, Biserica nu este partidul nostru contra partidului lor. E vorba de [faptul că] încercăm să-i aducem pe toți cât mai aproape de Dumnezeu. Să-i scoatem… frească Dumnezeu să fie cineva în iad. Alte întrebări.

Păcatul împotriva Duhului Sfânt este deznădejdea

Pelerin: Despre păcatele împotriva Duhului Sfânt. Dacă puteți să ne explicați un pic așa despre cuvântul Mântuitorului care…

Părintele Teologos: … că nu se iartă niciodată.

Pelerin: Da. Cele împotriva Fiului…

Părintele Teologos: … se vor ierta toate, dar cele împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată. De ce? Pentru că de fapt este un singur păcat împotriva Duhului Sfânt. Este vorba de deznădejde. Duhul Sfânt… Chiar, Sfinția voastră cum începeți slujba? “Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului…” și așa mai departe. Bun. Deci, Duhul Sfânt este prin excelență mângâietor. Sigur că lui Dumnezeu nu-I putem atribui, Dumnezeu e Dumnezeu și nu-I putem atribui, cum să spun, atribute, dar în limba noastră îi punem anumite atribute ca să putem să-L descriem puțin, cât de cât. Sigur, sunt imperfecte. Ei, Duhului Sfânt, principalul atribut care I se poate pune, omenește vorbind, este mângâierea, Mânghietorul. Deci păcatul împotriva Duhului Sfânt este negarea acestei mângâieri care duce automat la deznădejde. Și atunci acest păcat nu este iertat. De ce? Pentru că omul nu mai dorește să fie iertat.

Dumnezeu este atotputernic și Dumnezeu poate să ierte absolut orice. Dar în clipa în care omul nu mai dorește să fie iertat pentru că s-a deznădăjduit de mângâiereea Duhului Sfânt, și deci de mântuirea sa, în clipa respectivă Dumnezeu îi respectă libertatea de alegere, chiar dacă asta constituie drama omului, și din cauza asta nu mai poate fi iertat. Deci orice s-ar întâmpla, orice s-ar întâmpla, niciodată nu trebuie să deznădăjduim. Totdeauna trebuie să ne păstrăm curajul până în ultima clipă. Meciul se joacă până în ultima clipă și arbitrul de centru e Dumnezeu. Diavolul e arbitru de tușă. Mai ridică el fanionul dar nimeni nu-l bagă în seamă. Nu trebuie să avem niciun gând care ne împinge în deznădejde. Totdeauna trebuie să ne luptăm.

Pelerin: Deci riscul cel mare este să rămânem la moarte în această stare…

Părintele Teologos: Sigur, da, da, da, să rămânem deznădăjduiți în starea asta. Să murim…

Despre deznădejde ca păcat împotriva Duhului Sfânt, vedeți analiza patristică Deznădejdea pe crestinortodox.ro.

Despre iertarea deznădejdii dacă e spovedită

Pelerin: Dacă se spovedește omul și se întoarce, atunci se poate ierta.

Părintele Teologos: Sigur, bineînțeles, și nu e vorba de iertare. Păcatul nu este o contravenție. Asta este optica catolică, care este eretică. Păcatul nu este o contravenție care necesită pedeapsă. Dumnezeu nu e polițistul suprem. Dumnezeu este Tatăl suprem, Medicul suprem, Tatăl iubitor. Dumnezeu iubire este. Păcatul este o boală, o distorsiune, intrare în boșcheți. Adică eu sunt pe drumul către perfecțiunea personală veșnică și la un moment dat deviez, mă duc pe altă direcție.

Limba greacă este limba oficială a ortodoxiei. Punct. Asta nu înseamnă că îi validez eu pe greci, asta e altă poveste. Dar clar, ca și în informatică, [unde acolo] limba oficială este engleza. Asta e. Bun. La fel și în ortodoxie, limba oficială a teologiei, în care 99% din teologie este scrisă, inclusiv Sfânta Scriptură în original, este greaca, greaca veche. Bun. În greacă, păcatul este numit, în teologie, este numit “amartia”. Unde găsiți “amartia” este tradus în română prin păcat, nu ai cum să te traduci altfel. Dar “amartia” înseamnă ratarea țintei, deviație, distorsiune. De asta vedeți că în multe clipuri eu vorbesc despre distorsiune, distorsiune existențială.

Ei, așa-numita iertare este băgatul în marșarier, pocăința este băgatul în marșarier. Adică eu deviez de la drumul drept, deci nu mai simt dragostea lui Dumnezeu, nu mai simt iubirea lui Dumnezeu, și dacă nu mai simt iubirea lui Dumnezeu, – din cauza prostiei mele, că eu m-am dus în direcția asta -, ce simt? Simt ură, simt răceală, simt singurătate, tulburare, că am ieșit de pe drum, de pe drumul modului corect de a fi. Asta nu înseamnă că Dumnezeu mă urăște si așa mai departe, dar eu am ieșit de pe razele energiilor necreate ale lui Dumnezeu. În clipa în care eu mă duc la preot și spun: “Doamne, iartă-mă”, și așa mai departe, atunci Dumnezeu trimite macaraua să mă ridice din smoala în care am intrat, să mă pună iarăși pe drum. Asta este. Nu este un proces legal, legalist. Deci omul…

Pelerin: Unui copil care nu înțelegea de ce cele împotriva Fiului se pot ierta și cele împotriva…

Părintele Teologos: Sigur, din cauza asta sper că am explicat destul de clar.

Pelerin: Vă mulțumesc foarte mult.

Dacă se pierde sau rupe verigheta

Pelerin: Dacă pierdem sau se rupe verigheta…

Părintele Teologos: Se rupe verigheta. Da. Și?

Pelerin: Ce trebuie făcut? Mers la preot și slujită noua verighetă, sau eu știu…

Părintele Teologos: Nu cred că trebuie făcut nimic cu noua verighetă. Adică faceți o nouă verighetă, pur și simplu. Sigur. Se cumpără și…

Pelerin: Nu mai trebuie mers la preot?

Părintele Teologos: Nu, nu, din câte știu nu trebuie, adică nu e nevoie de așa ceva.

Buletinele cu cip doar înăspresc controlul, nu sunt lepădare de credință

Părintele Teologos: Alte întrebări.

Pelerin: Cu noile buletine…

Părintele Teologos: Iar, Maica lui Dumnezeu! Sigur. Da, da. Bun, deci intrați pe site și căutați un clip: “Actele cu Cip” se numește. Scrie: Actele cu Cip, Teologos – Teologos e numele meu -, și o să vă iasă un clip de jumătate de oră. Foarte pe scurt, foarte, foarte pe scurt, da: nu este lepădare de Hristos, nu este pierderea Harului, nu vă pierdeți mântuirea, dar este o înăsprire a controlului. Despre asta este vorba. O urmărire mult mai strânsă, care se face etapizat și mai ales se încearcă, cum îi spune, concentrarea tuturor acestor date la Uniunea Europeană. Altceva e România.

Eu n-am ochelari roz, dar altceva e România, să ne înțelegem, decât Uniunea Europeană. Că acolo ferească bunul și sfântul Dumnezeu. În România mai cu mila și cu îndurările, știi cum e. Dar acolo ferească bunul Dumnezeu. Și asta nu spun eu ca să validez criminali, ferească Dumnezeu, dar în clipa în care cineva dorește să te constrângă să faci ceva, apropo de LGBT și apropo de așa mai departe, ajunge să aibă mult mai multe pârghii ca să poată să facă treaba asta. Adică posibilitatea lor de ripostă în cazul cip-urilor, reactorul cu cip, este mult mai mare. Intrați acolo pe clipul respectiv și acolo povestesc și de ce e nevoie de cip și așa mai departe. În regulă?

De cine să ascultăm?

Pelerin: Conex la asta o întrebare referitoare la ascultare.

Părintele Teologos: Da, sigur.

Pelerin: Ținând cont că toată lumea asta va merge înainte, a mers până acum și merge înainte [condusă] de oameni care n-au ascultat și care la un moment dat au decis ei pe cine să asculte și de faptul că au discernut ei că trebuie să asculte în altă parte decât ascultau până atunci. În perioada asta în care suntem atât de ascultați și ni se dau impulsuri să ne fie foarte ușor să nu mai trebuiască să discernem, care-i formula în care putem merge înainte și să putem duce lumea asta înainte?

Părintele Teologos: A, cum putem să ducem lumea [înainte]? Pentru că ești puțin cam departe, repet pentru că e microfonul aici.

Pelerin: Era vorba de ascultare și de tăierea voii.

Părintele Teologos: Da, da, sigur, ascultare și tăierea…

Pelerin: De cine ascultăm?

Părintele Teologos: Da, da, de cine ascultăm… Ascultăm de cei pe care i-a validat Dumnezeu în fața noastră. În mod implicit, conducerile sunt validate de Dumnezeu în fața noastră, în mod implicit, însă în clipa în care conducerile intră în probleme de păcat, atunci ascultarea se oprește. Ascultarea se oprește. Deci dacă conducerea rămâne la limitele ei, – adică măsuri economice, măsuri sociale, care nu ating păcatul, măsuri militare -, măi, asta a dat Dumnezeu, asta e. Dar în clipa în care vorbim de probleme de păcat, atunci ne oprim.

Cipurile din telefoane sunt mult mai peiculoase decât cele din buletine

Ca și în cazul, de exemplu, al buletinilor cu cip, nu-i bine că se implementează. Nu trebuie să le luați, dar va trebui să le luați. Asta e. Înțelegi ce vreau să spun. Bun.

Pelerin: Și dacă le luăm, nu cădem?

Părintele Teologos: Unde să cădeți?

Pelerin: În păcat.

Părintele Teologos: Păi n-am spus înainte că nu-i vorba de așa ceva? Am spus că nu-i vorba de așa ceva. Deci nu-i…

Pelerin: E primul pas.

Părintele Teologos: Cum? Da, primul pas. Bun. Dar ce să faci? Nu-i vorba de păcat. Ce să faci? Bun, dacă vrei du-te în munți. Dar trebuie să știi că dacă poți să trăiești off-grid, trăiește off-grid, dar altfel va trebui să iei așa ceva. Am spus înainte, nu este vorba de lepădare de Hristos, nu este vorba de pierderea credinței, de pierderea mântuirii. Și dincolo de asta nu este păcat frontal. De fapt, ăsta este un vot de blam nu împotriva cipului, care este o bucată inertă de fapt, nici măcar baterie nu are.

Mult mai păcătoase sunt cipurile din telefonul tău. Ai telefon, ai smartphone? Ai Android. Ei acolo, ăla te urmărește. Ăla îți urmărește ție comportamentul și prin el te manipulează crunt. Mult mai periculoase sunt cipurile din telefoane decât cipurile din buletine, pentru că buletinul, am spus, nu are baterie, îl bagi în sertar, nu-ți urmărește comportamentul acolo. Am spus, uită-te la clipul respectiv și o să vezi, îl discut foarte pe larg acolo. Voi toți sunteți concentrați pe buletine. Problema cea mare se află în telefoane, în device-uri – telefoane, tablete și calculatoare, dar în principal în telefoane, că acolo te și urmărește, ai și GPS-ul, navigări pe internet și așa mai departe. Acolo e buba cea mare.

Pelerin: Și îl purtăm cu noi peste tot.

Părintele Teologos: Evident, pe asta spun, adică GPS-ul, adică știe unde ești, preferințele tale și atunci te bombardează…, și când o să intre datele… Acum datele astea sunt la firmele – vorbesc puțin din clipul respectiv – sunt la Big Tech, adică la firmele mari de date: Apple, Samsung, Google, Microsoft, care ăștia au doar putere economică asupra ta, adică te bombardează cu reclame. Ei, când o să fie astea în posesia statului, deci când o să fie pasul următor, adică te loghezi pe internet cu cip-ul, deci cu cardul electronic, în clipa respectivă când datele astea o să ajungă la stat, atunci e problema cea mare, pentru că dacă nu ești băiat cuminte, îți închide contul în bancă sau îți face tot felul de lucruri, șicane de genul ăsta.

Deci e o problemă, am spus, de control, de înăsprirea controlului. Acolo e problema cea mare. Deci nu e problema cea mare la buletinul respectiv, că ai amprentele. Sigur că e înjositor să-ți ia amprentele, dar amprentele respective sunt luate pentru măsuri de securitate, să știți, ca să știe foarte bine că tu ești ăla. Nu e vorba de altceva.

Să ascultăm de conducători până la păcat

Deci, revenind, ascultăm până la păcat. Deci, în clipa în care, cum spuneam, măsuri economice și așa mai departe, zici: “Băi, cresc prețurile, nu-i bine, dar asta e”. Spui: “Pentru păcatele noastre, ne smerim”. Dar în clipa în care vorbim de LGBT, clar, s-a exprimat Dumnezeu în treaba asta. S-a exprimat Dumnezeu în treaba asta, atunci sunt total împotrivă. Nu sunt de acord cu așa ceva.

Sau în clipa în care vorbim, eu știu, de avort, legalizarea avortului. Nu sunt de acord cu treaba asta, sunt împotrivă la așa ceva. Sau vorbim de escaladarea războiului din Ucraina, fără negocieri mai ales. Noi românii să ne amestecăm, să fim carne de tun pentru alții. Nu suntem de acord cu așa ceva. Sigur, cu diferite pretexte, că de obicei la ora asta se folosește asta pe post de bau-bau de serviciu, înțelegeți?

Deci trebuie făcute distincții între păcatul, adică problemele în care Dumnezeu prin Biserică, prin consensul oamenilor duhovnicești, s-a exprimat, și alte probleme în care Dumnezeu nu s-a exprimat. Adică Dumnezeu n-a spus nicăieri cât să fie TVA-ul în România, de exemplu. Sigur că fiecare dintre voi, eu nu urmăresc, dar fiecare dintre voi poate să aibă o anumită părere dacă TVA-ul este bun sau nu, sau alte lucruri, zici: “Băi, de vreme ce Dumnezeu nu… [s-a pronunțat], asta e, ne smerim”. Dar în clipa în care vorbim de păcate frontale, atunci stop, ne oprim. Înțelegeți? În regulă? Alte întrebări.

Întâietate la dezlegarea pentru Împărtășanie o are duhovnicul

Pelerin: M-aș bucura dacă ați puncta puțin chiar pe o problemă punctuală. Am intrat în Sfântul Munte cu un grup și părintele duhovnic l-a spovedit pe un om și i-a dat binecuvântarea să se împărtășească. Un părinte monah de aici…

Părintele Teologos: De la noi?

Pelerin: Nu, de la dumneavoastră… Din Athos. Zice: “Ai postit?” Zice: “Am mâncat o bucățică de brânză dimineața”. “Nu, nu te mai împărtășești.” Și atunci ne-am bucura dacă ne-ați da… Respectiva persoană ascultă de duhovnic sau de un părinte monah care îi spune: “Nu, măcar o zi, că trebuia trei, dar măcar o zi. Nici să nu te apropii.” Și i-am zis creștinului. Haideți, totuși, dacă ne dați, dacă ne-ați putea preciza.

Părintele Teologos: Sigur. Evident.

Pelerin: Chiar punctual și chiar…

Părintele Teologos: Mă surprinde oarecum, foarte probabil că monahul respectiv este român, nu?

Pelerin: Nu comentăm.

Părintele Teologos: Nu, nu. Ba da, să comentăm. De ce? Pentru că, bun, tot respectul pentru monahul respectiv, dar, din păcate, a greșit și asta nu pentru că spun eu, ci pentru că spune Biserica treaba asta. Toți Sfinții vorbesc pe tema asta și dincolo de asta sunt canoane care vorbesc pe tema asta. Deci, dacă omul respectiv ține posturile Bisericii, vorbim miercuri, vineri, cele patru posturi…

Pelerin: E spovedit. E dezlegat.

Părintele Teologos: Da, sigur, nu are importanță. Adică, bun, clar că trebuie să fie, dar vorbim de tema postului, este un singur canon care vorbește despre post. Un singur canon. Acela care spune că trebuie să postească (să se împărtășească) pe stomacul gol. Punct. Atât. Mai departe… Nu că trebuie să postească, vă rog să mă iertați, să se împărtășească pe stomacul gol. Bun.

Mai departe, există o practică ascetică care spune că în seara zilei dinaintea zilei în care ne împărtășim, adică sâmbătă-seară, ar fi bine să ținem post. Nu se impune, nu este canon, ci chiar este canon contrar. Știți foarte bine că toate sâmbătele sunt de dulce, în afară de una, Sâmbăta Mare. Bun. Ok. Revenind. Deci nu se impune treaba asta, și știți foarte bine că preoții nu țin post, care ei ar trebui să țină post. Deci monahul respectiv a greșit. Și mai ales dacă spune duhovnicul, atunci poate să… Sigur că dacă vorbim de canon de sinod ecumenic, clar că trebuie să fie pe stomacul gol, nu poți să-i trimiți să… Așa. Dar el poate să mănânce sâmbătă seara clapon la tavă sau nu știu ce, porc că tot veni vorba, așa cu măru-n gură, e responsabilitatea duhovnicului. Nu poate să facă treaba. Dar eu nu vreau să mă bag și nu vreau să…

Pelerin: La treaaba asta el ascultă de duhovnicul din România care a dat binecuvântare sau de părintele care au spus: “nu, să nu vii, care nici măcar nu e ieromonah”?

Părintele Teologos: Da, sigur. Sigur. Acum de cine ascultă, trebuie să asculte…, și o să vă spun și de ce, trebuie să asculte de monahul ăla care e de față, că altfel se naște tulburare.

Pelerin: Da, da, ca să nu-i zică: “Oprește-te!”

Părintele Teologos: Da, sigur, se naște tulburare. Ne smerim și spui: “Pentru păcatele mele și așa mai departe.” Dar clar, nu e, adică nu trebuie făcută treaba asta. Sigur că uneori, ieromonahii în Sfântul Munte fac treaba asta, dar doar dacă vorbim de sâmbătă seara, dacă e sâmbătă seara. De ce? Pentru că unii, săracii, cum să spun, au o atitudine foarte laxă referitor la Sfânta Împărtășanie, de aceea zice: “Măcar ieri seara ai mâncat de post?” Și el zice: “Da, ok, am mâncat de post.” “Bine, atunci te împărtășești”. Dar dacă el spune: “Am binecuvântare de la duhovnic să mă împărtășesc”, preotul slujitor sau oricine ar fi, trebuie să-l lase să se împărtășească. Clar, nu? Înțelegeți? În regulă? Încă o dată, îmi cer iertare dacă vede monahul respectiv clipurile. Am făcut un clip întreg pe Sfânta Împărtășanie, vreo 40 de minute, în care vorbesc despre patristică, și așa mai departe. Alte întrebări.

Pomelnicele de la Sfânta Liturghie versus cele citite la cameră

Pelerin: E bine ca în pomenice să trecem sectanți?

Părintele Teologos: În pomenice să trecem sectanți? Am spus înainte, treceți-i pe cei de alte credințe, treceți-i separat, pe un bilet separat, pe un pomenic separat și dați-i-l părintelui și spuneți: “Părinte, aceștia sunt eretici, sunt sectari, sunt catolici, sunt musulmani, sunt whatever”. De ce? Pentru ca preotul să se roage pentru ei la cameră, în rugăciunea sa personală. Nu pot fi pomeniți la Sfântul Potir, nu pot fi pomeniți instituțional pentru că nu sunt ortodocși.

Și ca să adaug ceva, ca să nu mă repet, cum m-am repetat, pentru că de fapt acum am repetat un răspuns anterior, trebuie să știți că orice ortodox se poate pune pe pomelnic, absolut orice ortodox, inclusiv cei care trăiesc în concubinaj, sau așa mai departe, care au orice fel de păcate. Din contră, chiar ei ar trebui să fie trecuți pe pomenic, pentru că ei au nevoie mai multă de…, adică ortodocșii care păcătuiesc au nevoie mai multă de rugăciunea noastră, nu cei care sunt fără de păcat, că de fapt cine e fără de păcat, nu? Să nu uităm că Sfânta Liturghie și Sfântul Potir este…, cum se zice pe românește, într-o unitate a credinței, părinți? Cred că așa se spune.

Pelerin: Unirea.

Părintele Teologos: Unirea credinței. Nu știu, deci în greacă, în textul original, “enótitos tís písteos”, în care foarte clar vorbim de unitate, unirea credinței, adică vorbim de ortodocși. Nu se spune unitatea credinței în afară de cei care trăiesc în concubinaj, în afară de cei care fac nu știu ce, în afară de cei care fac… Nu! Orice ortodox care este botezat și care, cum îi spune, care este în credința ortodoxă și nu s-a lepădat de ea, adică nu a trecut la sectari și așa mai departe, poate fi pomenit [la Liturghie] și trebuie pomenit. Înțelegeți?

Și iarăși, că tot veni vorba de pomelnice acum, ca totuși să adaug valoare, fraților, vă rog eu tare mult, cu multă smerenie și multă intensitate, nu vreau să jugnesc, dar nu scrieți pe pomene, nu faceți liste de sarcini lui Dumnezeu. Credeți-mă că Dumnezeu este atotștiutor, atotputernic, știe foarte bine, este atotprezent, știe foarte bine ce avem nevoie. Deci nu scrieți: noroc la bani, să ia bacul, să aia și ailaltă și ailaltă. Știe Dumnezeu foarte bine. Breaking news: Dumnezeu e atotștiutor și Dumnezeu este stăpânul nostru, nu noi suntem stăpânii lui. Nu este El chelnărul nostru, vă rog să mă iertați că spun așa, dar cu mult drag spun, pentru voi, pentru că de multe ori oamenii se încarcă cu cereri și nu e cazul, treceți doar numele și atât. În regulă? Alte întrebări.

Uneori ne limităm la aparență și pierdem esența

Pelerin: Dar nu vi se pare că ne pierdem uneori în tot felul de reguli și de obiceiuri din astea?

Părintele Teologos: Sigur.

Pelerin: Pierdem esența că de fapt trebuie să devenim mai buni… și mai iubitori?

Părintele Teologos: Sigur.

* Și că unii iau în brațe pur și simplu: eu nu m-am vaccinat, eu nu mi-am făcut buletin cu cip, eu sunt ok, eu sunt safe. Dar nu se schimbă cu nimic, adică nu au mai multă dragoste pentru cei din jur, nu evoluează deloc spiritual și nu fac nimic în sensul ăsta. Dar vin cu lista: da, le-am bifat pe toate. Au zis asta, asta, asta, am făcut asta, asta, eu sunt safe, vreau în rai.

Părintele Teologos: Da, safe, safe, dar nu știu dacă ești foarte atent cu safe-urile astea, deci cu lista asta de reguli. Lista asta de reguli nu se referă la transformarea interioară, nu se referă la spargerea egoismului din noi, nu se referă la smerenie, ci vorbim de vaccinare, vorbim de cipuri, vorbim de ura față de eretici, lucruri de genul ăsta. Bun, sigur că Biserica în toate aceste probleme ar trebui să aibă o poziție și avem, cu darul lui Dumnezeu. Da, dar problema ta – tu plângi? tu ești smerit? faci ascultarea de soția ta? te rogi?

Pelerin: Asta vreau să spun, foarte mulți se opresc acolo.

Părintele Teologos: Sigur, păi aia zic.

Pelerin: Fac chestia asta că e cel mai ușor, cumva, să le respect, dar nu lucrez nimic în interior la mine.

Părintele Teologos: Sigur, exact asta spun, și eu spusesem, am înțeles foarte bine.

Raiul privit ca loc

Pelerin: Și atunci mă gândesc și la rai. Ok, cum e raiul dacă e un loc? E toată lumea la grămadă, e pe etaje, pe niveluri?

Părintele Teologos: Sigur.

Pelerin: Cum e? Care e faza cu: “în casa Tatălui sunt multe locașuri”?

Părintele Teologos: Da, exact. Bun. Deci raiul este și un loc, întâi de toate este o stare. Bun, vorbim de loc?

Pelerin: Și de loc, și de stare, că mă gândesc că starea…

Părintele Teologos: Starea e mult mai importantă decât locul.

Pelerin: OK. Tu ești ca stare într-un loc.

Părintele Teologos: Da, dar nu în 3D. Bun, ești într-un loc, dar nu are importanță care e raiul…

Pelerin: Și ai o stare.

Părintele Teologos: Ai o stare. Starea este mult mai importantă. Mântuitorul spune că în Rai sunt multe locașuri, se referă întâi de toate la stări. Deci la intensitatea trăirii unității cu ceilalți prin Hristos. Hai să vorbim de loc, e mult mai simplu. “Domnul a spus: o să-ți pun și eu o întrebare și dacă răspunzi îți răspund și eu”. Știi că Mântuitorul, la sfârșitul activității Sale pământești, S-a înălțat la Cer – Înălțarea Domnului. La câți kilometri? Râdeți. Nu știi. Foarte bine. Nici eu nu știu. De ce? Pentru că Mântuitorul s-a înălțat la Cer.  Cerul, Raiul, este tot acest Univers de 93 de miliarde de ani lumină. Deci omul mântuit, omul perfect, depășește continuum-ul spațiu-timp. Deci Dumnezeu a creat tot acest Univers pentru om, cum spune toată Teologia, toți Sfinții Părinți și așa mai departe.

Când spune că a creat tot acest Univers pentru om, asta nu înseamnă… Ce să spun, Nebuloasa Crabului, de exemplu, că e foarte frumoasă. Sau care mai e iarăși foarte frumoasă? Galaxia Sombrero, foarte frumoasă. Nu a creat Galaxia Sombrero pentru mine astfel încât eu să văd ca și o gâlma pe un telescop un punct luminos acolo. Ci a creat Galaxia Sombrero pentru mine să dispar de aici, să apar acolo și să văd de deasupra ce frumoasă este, cum este discul ăla foarte frumos, foarte luminos. Nu știu dacă știți cum arată. Sau Galaxia Andromeda. A creat Galaxia Andromeda pentru mine astfel încât eu să mă duc acolo, nu cu navă și cu nu știu ce și cu costume și lucruri de genul ăsta, ci dispar de aici, apar acolo să văd brațele ei spiralate, ce frumoase sunt și așa mai departe. Asta înseamnă că a creat Dumnezeu Universul pentru mine.

Deci Raiul este tot acest univers de 93 de miliarde de ani lumină observabil, transfigurat. Da? Asta este locul. Și din cauza asta vezi că Sfinții apar și dispar. Noi spunem că sunt minuni. Și trebuie, sunt minuni. Apar și dispar de aici, se întâmplă o minune aici cu Sfântul cutare, dispare de acolo și așa mai departe. Asta este depășirea continuum-ului spațiu-timp. În regulă până aici?

Pelerin: Da.

Raiul privit ca stare

Părintele Teologos: Bun. Referitor la stare [acum]. Dumnezeu este un singur Dumnezeu în trei persoane – Sfânta Treime. Aceste trei persoane sunt atât de unite între ele, atât de întrepătrunse între ele, că formează un singur Dumnezeu. Ele partajează absolut tot. Și sunt una într-alta, fără ca să se dizolve într-o supă impersonală. Ele își păstrează identitatea în această unitate. Nu există o imagine corectă în lumea noastră care să poate să descrie treaba asta. Eu o să-ți dau o imagine, greșită, dar care să te facă să vizualizezi puțin.

Spre exemplu trei sunete de la trei instrumente identice. Acolo sunt trei sunete de la un singur sunet, o armonie Ei, Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea Sa. Deci, dacă nu era căderea lui Adam, noi eram un singur om – că și Dumnezeu e unul singur – în multe persoane, de două genuri – masculin și feminin – după cum Dumnezeu este un singur Dumnezeu în trei persoane. Deci Dumnezeu crease prin Adam o minte gigantică în care noi toți, toate persoanele, trebuia să fim întrepătrunse, interconectate care să partajăm tot – gânduri, trăiri, sentimente, emoții, tot – adică eu să fiu în tine, tu în mine, noi amândoi în Părintele Cristian, Părintele noi, noi în Dumnezeu, Dumnezeu în noi. Ăsta este raiul ca stare.

Deci refacerea acestui Adam global de care vorbesc des în clipurile mele. Și atunci vezi cât e de frumos celălalt în tine. Și știi toate experiențele lui. Adică știi toate experiențele și lui Stephen Hawkings, de exemplu, și lui Beethoven, și nu mai știu cărui alt om genial, sau în artă, sau în tehnologie și așa mai departe. Asta e starea de rai și asta îți generează atotputernicie, nu în sens de buldozer, ci în sens de atotcunoaștere, în sens de fericire deplină, în sens de cunoaștere deplină, în sens de unitate deplină cu toți. Asta este raiul. Și de aici creștem din slavă în slavă, pentru că perfecțiunea nu este datul cu capul de tavan. Din contră e moartea, nu? Perfecțiunea este creșterea prin lărgirea vasului, lărgirea capacității fiecăruia dintre noi, fiind totdeauna plini, dar totdeauna lărgindu-ne capacitatea. În regulă? Ne întâlnim în galaxia Andromeda.

Pelerin: Doamne ajută!

Părintele Teologos: Să ajute Dumnezeu. Amin. Alte întrebări. Ziceți! Părinții, dacă aveți.

Biserica – acte filantropice versus activitate socială în cotidian

Pelerin: Ce părere aveți de eșuarea referendumului privind familia în România?

Părintele Teologos: Ce părere am de eșuarea referendumului referitor la familia tradițională?

Pelerin: Da.

Părintele Teologos: Părere foarte proastă. Nu știu, dar cred că s-a auzit destul de bine, nu? Există o necroză a Bisericii. Dar mare atenție, nu mă refer la membrii Bisericii cu rasă, sau cu reverendă, ci mă refer mai ales la cei fără, adică la mireni, dar evident și la părinți, care sunt ei, referitor la problemele sociale. Biserica este mireasa lui Hristos, punct. Este perfectă. Dar din punct de vedere uman are carențe. Are carențe și una din carențele principale astăzi este în activitatea sa socială și învățătorească. Când spun în activitatea sa socială nu mă refer la…, cum îi spune, la… centre de într-ajutorare sociale sau lucruri de genul ăsta. Biserica face foarte multă milostenie, trebuie să știți, foarte multă milostenie. Și apropo, acea campanie făcută de usr-iști și așa mai departe, care strigau: “Nu vrem catedrale, ci spitale”, este o manipulare grosolană, pentru că România are mult mai multe spitale pe cap de locuitor decât Statele Unite și Germania.

Deci nu mă refer la activitatea socială în sens de copii sărmani, filantropie și așa mai departe, care sigur, totdeauna se poate mai mult, dar Biserica face foarte multe aici. Mă refer la activitatea socială în cotidian, cu ținta omul… cum să zic, normal, și mai ales copiii sau oamenii mai răsăriți, înțelegeți ce vreau să spun. Adică generarea unui mod de gândire și a unui comportament creștin în societate.

Și acolo, Biserica, și mă refer întâi de toate la intelectualii din Biserică, la oameni din Biserică, nu vreau să jignesc, mai ales că astăzi au apărut anumiți intelectuali în Biserică, care vorbesc foarte bine pe tema asta, vorbim de Virgil Vlăscu, vorbim de, eu știu, chiar și Mihai Neamțu, dacă doriți, care vorbesc foarte bine pe tema asta, dar marea masă se află într-o “dolce far niente”, o necroză. Și atunci răul, întunericul, înaintează până acolo unde se retrage lumina. Răul este nesustenabil. Am spus că păcatul este deviație, este distorsiune. Nu are existență în sine. Vedeți, întunericul ăsta pe care îl vedem, pleacă în clipa în care aducem lumina, pentru că întunericul nu există de fapt, este lipsa luminii. La fel și răul este lipsa binelui.

Deci trebuie să ne implicăm în cotidian, trebuie să facem ceva, trebuie să avem curajul să spunem NU păcatului. Nu să stau într-un colț al minții mele și să nasc gânduri care să nască gânduri și așa mai departe și să spun: “Da, că nu-i bine”. Bun, dar tu ce faci? Tu ce faci? Înjuri în fața soției pe nu știu care. Greșit. O dată, ce vine are soția? Și dincolo de asta, înjurătura este un păcat, o formă de ură și așa mai departe. Hai să promovăm binele. Tirania este casantă, opresiunea este masca fricii, nu? Hai să fim liberi, pentru că libertatea este o idee pură care nu are nevoie de instrucțiuni ca să înflorească. Are nevoie de credință. Și pentru asta trebuie să ne rugăm și trebuie să avem curaj în Hristos. Pentru că oamenii nu au credință.

Este nevoie de trezire spirituală, de ieșire din manipulare

Vă rog să mă iertați că spun așa. Bun, ei se cred credincioși, dar de multe ori acționează ca niște atei. Adică ei se ocupă de cariera lor, de interesul lor personal și cam atât. Și mai ales sunt foarte, foarte manipulabili. Sunt dependenți de ecrane, care sunt surse foarte puternice de drog, care le distruge gândirea critică, intervalul de atenție. Faci ce vrei cu ei. Îi transformi în masă de manevră. Hai să avem o gândire critică și hai puțin să ne opunem și să zicem: “Oare chiar așa e? Oare chiar asta este? Ia să văd ce spune intelectualul cutare, sau omul cutare, sau vecinul meu în care am încredere, sau părintele, ce spune pe tema socială asta, cutare și așa mai departe. Chiar așa este?” Pentru că altfel vă pun cu fața la zid și cu spatele la perete și hai să vă mișcați după aia. Trebuie să vă treziți.

Și acum, vă rog să mă iertați, vorbesc cu dumneavoastră, vă spun dumneavoastră să vă treziți, care dumneavoastră sunteți treaz. Cum era la școală, că îi mustra pe cei prezenți pentru cei absenți.

Pelerin: Exact așa și la biserică.

Părintele Teologos: Sigur.

Pelerin: Oamenii care vin duminica la biserică…

Pelerin: …sunt certați că de ce nu vin ceilalți.

Părintele Teologos: Sigur, exact, același lucru.

Pelerin: Pe noi ne ceartă.

Părintele Teologos: Da, da, da, sigur, sigur. Greșit. Bun, dar n-ai ce-i face. Bun, deci trebuie implicare, trebuie unitate, trebuie rugăciune, trebuie acțiune și trebuie să ieșiți din carapacea în care v-au împins manipulatorii. Trebuie să aveți curaj. Să aveți curaj în Hristos.

Trebuie să avem curaj

Pelerin: Și dacă suntem obligați, cum putem să ieșim?

Părintele Teologos: Nu e adevărat.

Pelerin: Ne strânge la spate cu buletin, cu vaccin, trebuie să renunțăm la serviciu.

Părintele Teologos: Nu e adevărat. Nu, nu, nu. Nu, trebuie să spui: “Nu! Nu doresc treaba asta.”

Pelerin: Atunci ești dat afară.

Părintele Teologos: Unde ești dat afară? Bun, în cazul vaccinului așa a fost, dar vezi că nu le-a ieșit treaba asta.

Pelerin: A, și următorul pas, cu buletinele?

Părintele Teologos: Iar ne întoarcem. Back to square one.

Pelerin: Da, eu nu o să vreau buletin.

Părintele Teologos: Foarte bine, bun.

Pelerin: Unii nu vor nici card de sănătate. Nici card bancar.

Părintele Teologos: Sigur. Evident.

Pelerin: Merg la bancă și își scot banii cash.

Părintele Teologos: Sigur. Evident. Bun.

Pelerin: Nu-ți fac nici card bancar până la urmă.

Părintele Teologos: Da. Sigur. Deci nu poți altfel. Dar problema nu este asta. Problema este că trebuie să te opui și trebuie să te opui eficace. Pentru că dacă tu nu te opui eficace o să fii considerat retrograd, nu zic că e bine că ești considerat astfel, și o să fii izolat. Vreau să fii în unitate și să ascultăm de ce spun liderii din Biserică, oamenii duhovnicești din Biserică. Și să fim unitari, pentru că altfel așa s-a ajuns aici unde s-a ajuns. Pentru că fiecare dintre noi bombonim în diferite colțuri și avem părerea noastră. Curaj! Am spus, tirania este casantă. Încearcă! Postează, redirecționează. Găsește materiale care te reprezintă și le redirecționează, de mai departe. Dacă nu, o să câștige ei meciul.

Rugăciunea este esențială

Roagă-te! Rugăciunea este esențială. Nu minimiza importanța rugăciunii. Dar nu te ruga: “Doamne dă să nu primesc cip.” Ci zii: “Doamne dă să devin mai bun, Doamne dă să devin nobil. Doamne luminează-mi întunericul”, [care e] rugăciunea Sfântului Grigore Palama. “Doamne dă să fiu inteligent.” Asta cred că trebuie.

Pelerin: Da, numai că noi români avem tendința să ne rugăm: “Doamne ajută-mă pe mine să scap de cip.”

Părintele Teologos: Sigur.

Pelerin: Restul…

Părintele Teologos: Ți-am spus, eu văd pe pomelnice. Nu vreau să jignesc, Doamne ferește, dar… ei spun: “Doamne, dă ca fiul meu să ia bacul.” Da, ok, de înțeles, clar că trebuie să ia bacul. Dar numai acolo? Adică haideți puțin mai mult.

Pelerin: Din păcate, da, ne interesează numai curtea noastră.

Părintele Teologos: Sigur, da, da. Sigur, materialul. Deci lucrul material.

Pelerin: Materialul și… da.

Sunt manipulări și referitoare la spusele unor mari Părinți

Pelerin: Să ascultăm de mai mari Bisericii. Și Părintele Iustin Pârvu ce zicea? Să nu acceptăm în niciun fel sau chip cardurile bancare.

Pelerin: Nu cred că a zis despre cardurile bancare.

Părintele Teologos: Nu a spus așa ceva părintele Iustin Pârvu. Crede-mă că sunt foarte bine informat în tema asta. Și mare atenție și cu manipulările referitoare la părintele Iustin Pârvu, care Părintele Iustin Pârvu a fost un Părinte foarte duhovnicesc, dacă nu chiar sfânt, după cum foarte mult s-a spus. Dar nu el a fost manipulat, ci comunicarea sa, adică cei care au dat mai departe și au prins niște cuvinte așa, le-au pus doar pe alea și nu au pus tot contextul. Bun, nu am zis că e bine să primești cipuri și așa mai departe, dar o să vezi că nu ai ce face. Și încă o dată, nu e vorba de o latură duhovnicească aici, e vorba de control. Ai înțeles?

Ar trebui să ne preocupe mai ales ca starea noastră să fie de Rai

Pelerin: Indiferent că primești cipul sau că primești vaccinul sau l-ai acceptat. Ce se întâmplă dacă primești transfuzie de la cineva care a fost vaccinat? Chiar vorbeam cu cineva.

Părintele Teologos: N-am expertiză medicală pe tema asta, dar am înțeles că ar putea să fie probleme. Nu știu. Dar problema cea mare nu este asta. Bun, este și asta o problemă, sigur, asta e o problemă medicală. Problema cea mare este dacă tu mori mâine, adică pățești un stop cardiac, hai să nu vorbim de tot felul de lucruri de genul. Bun. Ești pregătit? Bine, nu vorbesc de tine, vorbesc în general, înțelegi ce vreau să spun.

Pelerin: Dar orice tabletă iei, la urma urmei, poți să ai un efect advers așa de sever, încât să fii în procentul ăla de 0,00… și să mori. Și o iei, iei antibiotice, iei pasiile de inimă.

Părintele Teologos: Dar nu vorbim de asta. Bun, e adevărat, dar nu vorbim de asta. Vorbim…, uite poate și un AVC. Te enervezi. Bun, un stop cardiac, s-a terminat. Ești pregătit? Îți cade o cărămidă în cap. Ești pregătit? Vine carcalacul și te mușcă. Ești pregătit? Deci problema este că nimeni nu ne-a garantat că trăim până mâine și deci noi trebuie să fim pregătiți pentru moarte, adică pentru stabilizare, pentru viața veșnică, pentru judecată acum, în clipa asta. Deci eu nu trebuie să mă interesez, nu trebuie să mă întreb eu ce se întâmplă dacă iau cipul sau nu. Bun, sigur e și asta adevărat. Dar trebuie să mă intereseze dacă mor în seara asta, unde mă duc? Sunt pregătit pentru moarte? Adică starea mea… Apropo, am spus că raiul și iadul sunt stări. Mă iertați, starea mea pe care o am acum, dacă eu mor, e stare de rai? Da sau nu?

Vrăjmașul ne abate atenția de la preocuparea pentru mântuire

Pelerin: Și atunci toată frica asta legată de vaccin și toată povestea asta e legată de faptul că există riscul să mori în momentul ăsta în care îl faci?

Părintele Teologos: Da, e frica de moarte și coroborată cu necredință. Și sunt manipulări care sunt manipulări…, nu mă refer la manipulări clasice, că astăzi când spui manipulări te referi la manipulările făcute de presa mainstream, care din păcate face crunt. Chiar a demisionat șeful de la BBC pe tema asta, că prea sărise calul. Bun, revenim. Mă refer la manipulările, inclusiv în rândul Bisericii, că-i împinge pe oameni vârjmașul, în loc să se ocupe de mântuirea lor, să se ocupe cum spuneam de problemele astea: de vaccin, de cipui, de tot felul de lucruri de genul ăsta. Hai să ne ocupăm de programul de rugăciune. Care e programul de rugăciune cel mai bun? Sau hai să ne ocupăm de…

Pelerin: Asta ziceam și eu, că mi se pare că lumea își pierde atenția între a delimita cine e cu vaccinul, cine e cu contrele, cine e cu, cine nu. Cu ăla nu mai vorbesc, că a făcut asta, numai cu ăsta.

Părintele Teologos: Nu mai vorbesc cu ăla că a votat cu nu știu cine. Greșit.

Pelerin: Da, nu ne mai concentrăm pe transformarea noastră și pe comuniunea cu restul.

Părintele Teologos: Sigur, suntem de acord pe tema asta. Deci eu concretizez acum. Adică trebuie să mă gândesc totdeauna la moarte, ce fac dacă mor acum, unde mă duc, și să mă concentrez pe creșterea capacității mele de iubire. Adică au fost înainte aici Andrei și Sergiu care m-au ajutat să punem astea. Bun. Trebuie să mă gândesc: “Ce fac eu mâine ca să-l iubesc pe Andrei mai mult? Ce fac eu mâine, cum mă comport mâine ca să-i ofer mai multe dragoste lui Sergiu?” Asta e întrebarea.

Trebuie să îi iubim pe toți și să evităm scindarea dintre noi

Pelerin: Da, să-l iubesc și pe Andrei, care a făcut vaccin, și pe Sergiu, care nu a făcut vaccin.

Părintele Teologos: Sigur, evident.

Pelerin: Eu trebuie să-i iubesc pe amândoi. Nu numai pe unul, și numai cu ăsta mă aduc în Rai. Și cu ălălalt, care s-a vaccinat, sau a luat cipul la revedere…

Părintele Teologos: Păi clar, evident, deci am spus că ura este de iad. Imposibilitatea de a iubi este de iad.

Pelerin: Exact. De asta tot vreau să punctez, că mi se pare că de fapt toată povestea asta generează doar ură și scindează. Și noi, de fapt…

Părintele Teologos: Cred că ai avut un meci pe tema asta, o experiență personală.

Pelerin: Un meci interior, să zic. Eu tot aud din toate părțile chestia asta.

Părintele Teologos: E greșit. Alte întrebări.

Despre programul de rugăciune

Pelerin: Despre programul de rugăciune.

Pelerin: Iertați-mă!

Părintele Teologos: Da, spuneți.

Pelerin: Ați spus că cel mai important, că ar fi mult mai important să vorbim despre un program de rugăciune.

Părintele Teologos: Sigur.

Pelerin: Dacă ne puteți puncta, vă rog, câteva…

Să respectăm canonul dat de duhovnic

Părintele Teologos: Ah, da, sigur, câteva repere. Da, ok, bun. Deci, numărul unu, în cazul programului de rugăciune, facem ce spune duhovnicul punct. De ce? Pentru că duhovnicul este terapeutul care ne urmărește în timp evoluția noastră duhovnicească. Acum, dacă cineva nu are duhovnic, să-și găsească. Dacă duhovnicul îi spune să se roage cum dorește el și nu îi oferă un program de rugăciune, o să spun acum un program de rugăciune în general. Dar încă o dată accentuez duhovnicul are totdeauna precedență.

Primul gând al dimineții să fie de mulțumire către Domnul

Deci primul lucru când ne trezim dimineața trebuie să-L avem pe Dumnezeu, trebuie să ne închidem lui Dumnezeu și nu celularului, nu telefonului sau WhatsApp. Deci primul lucru când mă trezesc: “Doamne mulțumesc, sărut mâna!” “Maica Domnului, mulțumim.” Spunem “Sfinte al zilei…”, care este, nu știu, “Sfinte Zenovie și Zenovia, ajutați-mă pe mine.” Sfinții de astăzi, da? Sfântul numelui, “Sfinte Ioan Teologul, ajută-mă pe mine!” Și alți sfinți la care avem evlavie. Astfel încât mintea să se lumineze chiar de la început. Sfinții Părinți vorbesc foarte clar pe tema primei imagini. Chiar în limba greacă, am spus că e limba în teologie, există un cuvânt special pentru prima imagine din zi – “Prothonia” se numește în limba greacă. Sfântul Vasile cel Mare vorbește pe larg pe tema asta. Deci e foarte importantă prima imagine, și aia trebuie să fie a lui Dumnezeu.

Rugăciunile de dimineață

După care, sigur, rugăciuni de dimineață ar fi foarte bine să fie, dar uneori există presiuni că trebuie să mă duc la lucru și așa mai departe. Dacă s-ar putea face niște rugăciuni de dimineață ar fi foarte bine.

Rugăciunea lui Iisus

Bun. Pe drum, – când spun pe drum, adică când așteptăm mijlocul de transport sau când suntem în mijlocul de transport, conducem și așa mai departe, –  spunem rugăciunea lui Iisus: “Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” “Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” “Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” “Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” Asta e foarte important. De ce? Pentru că ni se luminează mintea, ni se stabilizează mintea și evităm gândurile negre.

Pentru că de foarte multe ori, în trafic, vrăjmașul diavol ne aduce anxietăți și tulburări pe baza: o, că iar mă întâlnesc la lucru cu Stropinela și iarăși o să-mi facă tam-tam și iarăși nu știu ce și așa mai departe și iarăși am problema aia. Și când ajungi la lucru, ești deja surmenat, ești deja capsat, ești deja anxios, tulburat și evident că apare ceartă, dar nu pentru că este un motiv real de ceartă, ci pentru că tu ești deja pregătit de diavol de pe drum cu tensiune, cu energie demonică înăuntrul tău. De asta e foarte bine pe drum să ne rugăm astfel încât la lucru să avem luminarea și echilibrul necesar pentru rezolvarea problemelor.

După care, la lucru, între sprint-uri, este foarte bine să ne rugăm. Foarte bine. De ce? Pentru că dacă omul nu se roagă, atunci omul se surmenează și randamentul său cade, ceva de genul ăsta… Dacă între sprint-uri se roagă, atunci randamentul are o cădere mult mai lină pentru că mintea întotdeauna se resetează, se împrospătează cu rugăciunea care aduce energie necreatã de la Dumnezeu. Aici e la libertatea și la discernământul fiecăruia dintre oameni, cât de lungi să fie sprint-urile astea și uneori este natural. De exemplu, în clipa în care vorbim de clienți, [adică la] medici sau juriști și așa mai departe intră clienți. Adică până intră următorul client să spună “Doamne Iisuse…” de, cât să spun, 100 de “Doamne Iisuse…”, care înseamnă 3 minute. Nici măcar 3 minute nu trebuie să zică, adică ceva foarte scurt, nu vorbim de ceva lung. O să vadă că o să fie mult mai eficace cu următorul client.

În informatică, unde cât de cât am o anumită experiență, atunci clar, după ce terminăm un anumit task, un anumit job, și așa mai departe, îl închidem parțial, adică stabilizăm o interfață de utilizator sau un anumit cod, ne oprim și zicem “Doamne mulțam, sărut mâna! Maica Domnului, mulțumesc că m-ai ajutat”, iarăși “Doamne Iisuse…”, cât să zic, 100 de “Doamne Iisuse…” și mergem mai departe. Foarte importantă rugăciunea de la lucru.

Rugăciunea pentru ceilalți

Dincolo de această rugăciune periodică, mai ales în cazul oamenilor care au poziții de management, adică oameni care au în subordinea lor oameni și oameni de care depind alți oameni, inclusiv clienți, să se roage înaintea deciziilor importante: “Doamne, Tu știi că oamenii ăștia depind de mine, Doamne oamenii ăștia așteaptă de la mine o siguranță, așteaptă o pâine pe masă mâine, pentru ei și pentru familiile lor. Luminează-mă pe mine ce să fac.” Foarte important asta. Să nu acționeze sub impulsul momentului, adică neapărat atunci trebuie să dau răspuns. Încet, încet. Mă rog, întreb și vedem. Hotărâm cu scaun la cap, da? Foarte important să se roage înaintea deciziilor importante.

Și, apropo, o mică paranteză, și sfințiile voastre în clipa în care spovediți, mai ales că vă încărcati cu păcatele oamenilor, între cel care pleacă și cel care vine rugați-vă puțin, spuneți un “Doamne Iisuse”. Sau iarăși dacă enoriașul începe să spună povești că s-a născut în 1900 toamnă, pe vremea cireșilor, nu știu ce, rugați-vă în timpul respectiv, și după, când v-ați umplut iarăși cu Harul lui Dumnezeu, puteți să-L întrerupeți: “Bun, treci la subiect”, îi spuneți. Bun.

Rugăciunea de mulțumire securizează harul

După care, pe drumul de întoarcere, iarăși să se roage omul, să spună “Doamne, mulțumesc, sărut mâna pentru ziua de astăzi. Maica Domnului, mulțumim.” Foarte important, mai ales rugăciunea de mulțumire. De ce? Pentru că rugăciunea de mulțumire securizează Harul. Securizează Harul. Deci, în clipa în care noi mulțumim, rămâne harul ăla la noi și primim și în plus. Dacă noi întoarcem coada, știi, ca și maidanezul care pleacă cu crânatul în gură, nu-i frumos, e chestie de obraz. Adică, binefăcătorului care își dă darul nu-i convine treaba asta, darămite lui Dumnezeu, știi, nu-i frumos. Bun. Acasă, primul lucru… Bun, sigur, primul lucru, ne sărutăm soția, întrebăm ce mai face, copiii asemenea, mâncăm împreună, după care primul lucru rugăciunea. Primul lucru rugăciunea.

Rugăciunile de seară și rugăciunea lui Iisus

Vedeți că principala slujbă în biserică e dimineața, dar oamenii nu pot dimineața. Principala slujbă este vecernia, adică slujba de la sfârșitul lucrului. Atunci trebuie să se roage, după părerea mea, și nu numai după părerea mea. De ce? Pentru că dacă se roagă seara târziu, cu capul în pungă, amețiți de somn, tiktok-ați, și așa mai departe, surmenați, se roagă pe repede înainte, amețiți de somn și: Tatăl nostru, sfintească-se, facă-se, amin. și nu se mai roagă, dacă se mai roagă. Înțelegi ce vreau să spun. Atunci trebuie, imediat după masă, să lase știrile, să lase grijile, să lase toate alea 20 de minute, nu-i sfârșitul lumii dacă se uită la știri [mai târziu]. Dacă nu se uită deloc ar fi și mai bine, dar nu-i sfârșitul lumii dacă lasă toate grijile, toate presiunile și toate alea care vrea să le facă 20 de minute mai târziu.

Așa se face canonul, pravila zilnică. Nu zic o slujbă de complexitatea vecerniei, dar ce dă duhovnicul: “Doamne Iisuse”, eu spun “Doamne Iisuse”, să facă, cât să zic, 600 de “Doamne Iisuse”. Hai să începem cu 600, care înseamnă 20 de minute, pe metanier. Dar încă o dată, cum spune duhovnicul. Și după care, seara târziu, neapărat ar fi extraordinar de bine o introspecție, adică să spună, să se gândească ce-a făcut bine astăzi, ce-a făcut rău. Pentru ce-a făcut bine să mulțumească lui Dumnezeu, pentru ce-a făcut rău să-și ceară iertare de la Dumnezeu și dacă e ceva mai mare, atunci să se spovedească, dacă rămâne, dacă persistă, și după care să spună la final iarăși să pomenească Sfinți, pe Maica Domnului, Dumnezeu, să mulțumească și să adormă. Cam asta ar fi un program, așa, foarte pe scurt de rugăciune.

Pelerin: Sărut mâna.

Părintele Teologos: În regulă? Spuneți.

Pentru un program complet de rugăciune zilnică, urmăriți Cum se face rugăciunea zilnică în Sfântul Munte – părintele Teologos.

Unde se află sufletul unei persoane aflate în comă?

Pelerin: Într-un accident în mașină, victima, dacă stă 10 luni într-o comă, sufletul unde e?

Părintele Teologos: Acolo. Acolo, nu moare. Moartea înseamnă despărțirea sufletului de trup. Omul poate să aibă experiențe în afara trupului său, dar sufletul rămâne legat de trupul său. Dacă sufletul pleacă, trupul se descompune. După cum vedem foarte clar în cazul morții. Faptul că trupul este viu, cum spunem, se datorează sufletului. Acolo este sufletul, să știți, chiar dacă omul este în comă. Cunosc cazuri că era în comă și n-a ieșit din comă cu absolut nimic, vă rog să mă iertați de expresie, să dai cu tunul. Ei, și în clipa în care s-a făcut Sfântul Maslu,- era ca și lemnul, ca și butucul,- și în clipa în care, după tot maslul, la sfârșit când preotul a spus: “Pentru rugăciunile Sfinților Părinților nosțri, Doamne Iisuse Hristoase miluiește-ne pe noi. Amin”, când a spus amin, ăsta și-a făcut cruce și a ieșit în comă. Sigur, acolo e sufletul.

Pelerin: Și cu ăștia care sunt în comă și încep deja să se descompună? Eu am văzut la ATI pacienți care stăteau deja de două luni în comă, ținuți de aparate, care efectiv începeau să se descompună la extremități.

Părintele Teologos: Da.

Pelerin: Deja corpul murea, se închidea.

Părintele Teologos: Da, da, da, sigur.

Pelerin: Dar aparatele îl forțau, îl țineau. Deci el nu murea încă efectiv, nu era mort, dar corpul se descompunea.

Părintele Teologos: Sigur, sigur. De ce? Pentru că sufletul nu mai este… Și eu cunosc caz de un om care  ieșise din corpul său, dar doar până…, cum se spune…, cum a spus, cum era? Chiar în Sfântul Munte s-a întâmplat faza, că ieșise din corp și nu ieșise încă din picioare. Adică el era întins și se ridicase așa, și zice: “Băi, ce faci, vino înapoi.” Și s-a rugat la Dumnezeu și a intrat iarăși înapoi în corp, îi era frică să moară. Adică se întâmplă lucruri de genul ăsta, că vezi că sufletul deja începe să iasă, începe să plece. Și nu știu dacă ești medic și dacă lucrezi la ATI, din câte spui…

Pelerin: Nu lucrez la ATI, dar am văzut.

Părintele Teologos: Mă rog, sigur. Nu știu dacă observi că omul se spiritualizează. Nu au povestit de multe ori că văd îngeri sau tot felul de lucruri se întâmplă? În clipa în care se apropie de moarte se întâmplă de multe ori lucruri de genul ăsta.

Pelerin: Da, văd pe cei morți mulți dintre ei părinți, bunici, da.

Părintele Teologos: Se întâmplă. Sigur, exact. Deci moartea ca moarte este un switch, hai să spun așa, dar există înainte o spiritualizare, ceva gradual totuși. În regulă? O ultimă întrebare mai are cineva? Spuneți!

Trebuie să cinstim conducerile deoarece Dumnezeu le validează

Pelerin: Părinte, biserica noastră a greșit la sfințire invitând acolo tot felul de persoane neiubite, ca să zic așa?

Părintele Teologos: Nu, n-a greșit. N-a greșit, pentru că spune Sfântul Apostol Pavel, și nu e vorba numai de Sfântul Apostol Pavel, că trebuie să cinstim conducerile, care sunt de la Dumnezeu lăsate. Și de fapt e voința poporului. Acum, cum a ajuns voința poporului, asta e altă poveste. Dar vrând nevrând, pe ăștia i-a validat Dumnezeu. Asta e, asta e armata cu asta defilam.

Și chiar la un moment dat, să vă spun o fază pe tema asta, era pe vremea Sf. Flavius Foca. Nu sfântului, Doamne iartă-mă! Flavius Foca era un tiran crud, crud, crud, crud. Nu vă puteți imagina ce orgii, ce vărsări de sânge, ce tiranii, ce… ferească Dumnezeu. Și era pe vremea lui Sfântul Atanasie Persul. Anastasie Persul, vă rog să mă iertați. Și Sfântul Anastasie se ruga în continuu la Dumnezeu: “Doamne, dar de ce? Doamne, dar de ce? dar de ce, dar de ce?” În continu se ruga, ținea post, plângea omul. Și la un moment i se arată Hristos, apare Hristos în fața Sfântului. Și în clipa respectivă, când îl vede Sfântul pe Hristos, Îi cade genunchi și spune: “Doamne, dar de ce?” Atunci Mântuitorul zice: “Altul mai rău n-am găsit.”

Deci totdeauna trebuie să știți că conducerile sunt date de la Dumnezeu, sau pentru virtutea poporului și atunci conducerile ajută poporul în creșterea virtuții, sau pentru păcatele poporului și atunci sunt ca și câinii ăia care latră pe margini și adună oile de prin bălării. De vreme ce ăștia sunt oamenii din conducere, pe ăștia trebuie să-i cinstim. Și dincolo de asta pe cine să pui? Este jignitor… Și vă dați seama ce ar fi scris și presa, în clipa în care lași conducerea, care asta e, adică oamenii de vază, ăștia sunt. Dacă ei sunt păcătoși e clar că dau răspuns în fața lui Dumnezeu și bineînțeles că îi cauterizăm și noi, adică și noi am scris pe site. Este inadmisibil să promoveze LGBT, de exemplux. Slavă lui Dumnezeu că s-au oprit și asta este foarte bine că s-a oprit. Chiar tot respectul nostru și toată dragostea noastră pentru conducerea care nu mai promovează deocamdată acest lucru.

Revenind, este jignitor să-i ții pe ăștia afară și să pui înăuntru pe omul simplu, pe care evident că îl cinstim pe omul simplu și evident că iubim pe omul simplu și chiar credem că omul simplu poate să fie chiar mai virtuos decât cel de la conducere, dar de vreme ce Dumnezeu l-a validat pe ăla, asta e. N-ai ce face. În regulă? O ultimă întrebare mai are altcineva? Doriți dumneavoastră?

Era nevoie de un simbol precum Catedrala Mântuirii Neamului

Pelerin: Da. După cum știm toți, nu demult s-a deschis, s-a sfințit Catedrala Mântuirii Neamului. Și n-am văzut-o personal, doar la televizor. Și eu, sincer, îmi puneam întrebarea, fiind o construcție, o mega construcție, chiar era nevoie de ea, de amvergura și mărimea aceea? Adică chiar atât de mult, prin măreția ei asta ne aduce apropierea noastră mai multă față de Dumnezeu?

Părintele Teologos: Da, sigur. Bine, nu mă refer acum la cifre, dar clar era nevoie de un simbol care să arate neamului că se poate. La ora asta românii sunt foarte descurajați. Și Biserica a arătat că se poate, Biserica a arătat că poate să fie factor de unitate și poate să fie un simbol de slăvire a lui Dumnezeu prin artă, pentru că Dumnezeu este binele, adevărul și frumosul. Deci frumosul este o componentă, omenește vorbind, o componentă principală a lui Dumnezeu, să spun așa. Înțelegi ce vreau să spun. Și în clipa în care ai un astfel de edificiu care te înalță către Dumnezeu, este foarte important. Și din cauza asta, cum spuneam, toți activiștii ăia au luptat foarte mult împotriva Catedralei pentru că știau că acest edificiu este un factor foarte puternic de curaj, de unitate, de restartare, dacă dorești, a vieții duhovnicești în România. Din cauza asta e foarte important.

Acum, dacă trebuia să fie la dimensiunile astea, evident că n-am expertiza necesară și așa mai departe, dar clar că trebuia să fie o catedrală de neam mare, impunătoare și cât se poate de frumoasă din toate punctele de vedere. Sigur.

Pelerin: Adică au fost foarte multe controverse. Spuneau că făceau nu știu câte spitale, nu știu câte…

Părintele Teologos: Am spus că a fost o manipulare grosolană.

Pelerin: Controverse, da, în media.

Părintele Teologos: Da, da, manipulare grosolană și chiar s-au închis destule spitale din lipsă de pacienți, trebuie să știți. Deci e vorba de manipulare. Totdeauna este vorba de război ideologic. Și de ce? Din clipa în care vezi că cei depărtați de Dumnezeu atacă ceva, înseamnă că acel ceva este apropiat de Dumnezeu, este bun. În regulă?

Maica Domnului se arată adesea în Sfântul Munte

Pelerin: Părinte, putem încheia cu ceva frumos legat de Maica Domnului, de Sfântul Munte, Maica Domnului?

Părintele Teologos: Sfântul Munte și Maica Domnului, sigur. Mămica Domnului este foarte drăgălașă și se arată de multe ori în Sfântul Munte, se arată și părinților dar și pelerinilor. Și trebuie să știți, de obicei se arată pelerinilor care sunt foarte simplii, astfel încât să nu fie o bănuială de mândrie sau lucruri de genul ăsta. Și eu chiar la un moment dat cred că am fotografiat-o. Cred. De ce? Pentru că, știi, una este când povestești întâmplările altora, și alta când povestești o întâmplare la care ai fost și tu parte, să spun așa. Știți, părinte, că eu sunt fotograf de mulți ani în Sfântul Munte, da? Și asta nu înseamnă că sunt fotograf bun, dar că sunt de mulți ani. Și fotografiam, nu mai țin minte la ce hram, și mi-a atras atenția un părinte, pe care îl vedeam doar din spate, care era în fața icoanei Mântuitorului.

Deci vorbim de catapeteasmă, vorbim de altar, da? Acum, pentru cine știe, vă rog să mă iertați, părinte, că trebuie să spun că suntem pe cameră. Deci la catapeteasmă este icoana Mântuitorului și icoana Maicii Domnului, în stânga și în dreapta. Și în fața icoanei Mântuitorului era un părinte care era foarte…, avea totul negru, să spun așa, și eu credeam că este… că are părul negru și are barbă mare, dar eu îl vedeam din spate, pentru că el era fix în fața icoanei și se uita la icoană. Și mi-a plăcut poziția asta în care stătea și se uita la Mântuitorul și l-am fotografiat, dar n-am băgat în seamă, adică mi-a plăcut poziția, l-am fotografiat, m-am dus mai departe.

Bun, asta se întâmplase la vecernie la “Doamne strigăt-am [către Tine…]”. După care se aude o întreagă rumoare, apare o întreagă rumoare în mănăstirea respectivă, pentru că un părinte, după Vohod, un părinte care nu era din mănăstirea respectivă, un părinte din altă parte, la Vohod spusese la părinții din mănăstirea respectivă: “Ce monahie frumoasă aveți, care a stat toată slujba în fața icoanei Mântuitorului și s-a rugat” și așa mai departe și nu știu ce. El nici măcar nu știa că în Sfântul Munte nu sunt permise femeile. Spunea: “Dar cine e maica respectivă? Că m-a atras foarte mult în prezența ei, m-a atras foarte mult frumusețea ei.” Ei, și după aceea, când i-au explicat că în Sfântul Munte nu intră femei, atuci s-a luminat, inclusiv părintele respectiv, care era un părinte foarte curat și foarte duhovnicesc, și și-a dat seama că era vorba de Maica Domnului.

Apropo de o întâmplare cu Maica Domnului, pe care cred, cum spuneam, că am fotografiat-o. În regulă?

Pelerin: Mulțumim foarte mult.

Încheiere

Părintele Teologos: Bun! Să ne ajute Bunul Dumnezeu! Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin! Să ajute Bunul Dumnezeu!

Pelerin: Sărut mâna! Mulțumim.

Părintele Teologos: Doamne ajută!

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!