Cum să ne înălțăm spre Împărăția Cerurilor – p. Teologos

Ce ne descoperă Înălțarea Domnului despre destinul omului, despre rai și iad, despre univers și despre libertatea noastră? În acest material pornim de la bunătatea creației și de la libertatea pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o, trecem prin pilda bogatului nechibzuit, prin legăturile de har dintre oameni, prin starea cerească a întrepătrunderii sufletelor și ajungem la piedicile patimilor care ne opresc urcușul. Astfel, vom descoperi cum să ne înălțăm spre Împărăția Cerurilor, de ce aceasta este și stare, și loc, de ce smerenia este cheia înălțării și ce înseamnă concret pregătirea noastră zilnică pentru veșnicie.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Hristos a înviat!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Introducere. Bunătatea lui Dumnezeu și creația

Dumnezeu a creat lumea din infinita Sa bunătate și iubire astfel încât lumea să participe la iubirea Sa și să-și găsească astfel împlinirea. A fost și este cel mai mare milostenie din univers pentru că Dumnezeu nu are nevoie de nimeni și de nimic pentru a fi perfect fericit și nu există nicio nevoie, nicio forță care să-l determine să facă ceva fără numai iubirea Sa. Această iubire s-a revărsat și se revarsă activ până acum pentru că Domnul nu își părăsește creația, ci în continuu lucrează pentru perfecționarea acesteia, respectând însă libertatea ființelor raționale.

Desigur că Dumnezeu fiind perfect, perfecționarea creației înseamnă apropierea acesteia de Dumnezeu, însă nu în mod tiranic, ci în mod iubitor. În cazul ființelor libere, Dumnezeu nu impune, ci recomandă. Dumnezeu de fapt se dăruiește creației într-o revărsare iubitoare și a făcut creația ca să se reverse înapoi către El din treaptă în treaptă. Vedem că regnul neînsuflețit, mineral se dăruiește regnului vegetal pentru că plantele se hrănesc cu energia de la stele și cu mineralele din sol. Regnul vegetal se dăruiește regnului animal ca hrană și toate se dăruiesc omului ca și coronidă a creației. Este important aici că și îngerii care au fost creați ca o complementaritate a creației, au fost creați ca să slujească tot pentru creșterea iubirii în ceilalți care astăzi înseamnă mântuirea omului pentru că omul este cel căzut și este cel care are chipul lui Dumnezeu și omul este făcut pentru a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu. Îngerul nu are acest chip. Omul trebuie să se dăruiască lui Dumnezeu pentru a-și împlini menirea, însă Dumnezeu nu-l presează, chiar dacă această libertate constituie drama omului.

Pentru o aprofundare a temei creației și a milostivirii divine, consultați analiza patristică din Bunătatea și cuvântul nostru despre Smerenie, adevăr, orbirea evoluționismului.

Libertatea și împlinirea omului

Noi trebuie să înțelegem că libertatea noastră se împlinește când ne unim cu Dumnezeu pentru că doar El este perfect liber și atotputernic și, dincolo de asta, pentru că așa suntem făcuți – ca și chip al lui Dumnezeu. Libertatea nu se împlinește în clipa în care facem ce vrem – din contră, atunci se pierde pentru că devenim dependenți de diferiții centri de plăcere și durere care ne distorsionează personalitatea și devenim precum boii care sunt trași de belciugul adicțiilor sau împinși de țepușa fricilor. Tendința omului spre infinit poate fi împlinită numai de Dumnezeu care este pur personal și duhovnicesc. Să nu căutăm niciodată împlinirea în materie, în carnal pentru că aceasta este limitată, neiubitoare, neinteligentă și are în ea principiul excluziunii, adică ce este al meu nu este al tău pentru că fiecare lucru macroscopic are o locație clară și într-o ultimă analiză o proprietate definită. Acest principiu al excluziunii duce desigur la principiul războiului, al concurenței, al limitării, al chinului de a avea mai mult, al neîmplinirii. Sufletul dorește hrana sa care este iubirea interpersonală și inteligentă care nu poate fi împlinită de materie și astfel chinul devine nesfârșit și se permanentizează dacă omul avansează în direcția materiei, a pământului, a banilor, a trupului.

Omul își pierde libertatea prin folosirea greșită a libertății și se îngustează chiar dacă e posibil să pară că are multă putere și multă avere. Oamenii aceștia dacă nu se apropie de Dumnezeu cel duhovnicesc cad în trup și se aplatizează sub presiunea materiei, de regulă căzând în monotonia chinuitoare de a avea din ce în ce mai mult și în brutalitatea animalicului carnal care e paradoxal mixată cu o mândrie jalnică.

Despre libertatea duhovnicească și împlinirea în Hristos, vedeți discuția aplicată Libertatea adevărată: ce este și cum o dobândim în Hristos.

Pildă despre iubirea de avere

Vedeți că bogatul căruia i-a rodit țarina nu a fost total înecat în jocul abstract și concret al creșterii la infinit a averii, joc pe care unii milionari îl joacă doar ca sursă de drog. Cu toate acestea, harul îi spune acestuia că e nebun pentru că nu a folosit materia ca să-și agonisească iubire, adică nu a folosit materia ca să dea milostenie și să intre cerescul iubirii în locul întunecimii materiei din viața sa. Sufletul lui va fi luat în noaptea aceasta – cum spune la Scriptură – și toate cele care le-a strâns vor fi ale altcuiva, iar el nu le-a folosit pentru a-și agonisi harul lui Dumnezeu care este hrana sufletului pentru viața veșnică. Materia este într-adevăr făcută spre folosul omului, însă nu în sens egoist, ci în sens altruist de asigurare a creșterii iubirii interpersonale prin asigurarea timpului necesar cizelării caracterului și prin posibilitatea oferirii de daruri celorlalți.

Desigur că cel mai mare dar este timpul, atenția noastră, dragostea noastră. Fără acest dar nu putem să ne deschidem și să evoluăm ca persoane pentru că dezvoltarea adevărată a personalității noastre vine din unirea cu Dumnezeu și prin Acesta cu ceilalți. Dacă nu oferim timp și iubire lui Dumnezeu nu vom putea să reușim ca persoane, indiferent cât de puternici și talentați ne considerăm. Să nu uităm că însăși existența noastră și a tot ceea ce ne înconjoară provine de la Dumnezeu care nu numai că ne-a creat, ci ne și susține în existență și ne ajută până în această clipă să ne apropiem de desăvârșirea Sa. Este adevărat că omul este atras și în alte direcții, în principal de idolul egoismului, al voii proprii din el.

Pentru o reflecție asupra pildei și a dreptății divine, consultați Bunătatea şi dreptatea lui Dumnezeu.

Harul și legăturile dintre oameni

Este impresionant cum Dumnezeu însuși S-a făcut om, ne-a fost exemplu, ne-a învățat, S-a jertfit pentru noi pe Cruce și se jertfește până astăzi în Sf. Liturghie și comunică într-un mod existențial cu noi harul Său, energia Sa necreată pentru că S-a făcut om. Reamintesc faptul că, cu toate că ființa noastră este spartă de păcat, mai păstrăm legături între noi fiind aici pe pământ o existență în rețea, ca o plasă de pescuit, ca un năvod. Legăturile dintre noi sunt sau legături de energie necreată, de har sau de energie demonică. Vedem când suntem în preajma unui nod, a unei persoane cu har, care este la un nivel înalt de duhovnicie, ne ridică și pe noi. De asemenea, când suntem într-un mediu toxic, lângă una sau mai multe persoane cu energie demonică mare, atunci ne trag și pe noi în jos, simțim și noi tulburarea, agresivitatea, animalicul care provine din mediu, dincolo de patimile pe care le avem.

Când ne înălțăm ne deschidem către toți și îi iubim pe toți prin Dumnezeu, iar egoismul din noi se evaporă și dispare. Când coborâm atunci ne închidem față de Dumnezeu și de ceilalți pe baza a diferite pretexte, ne simțim răniți și crește și se întărește egoismul. Este esențial ca orice s-ar întâmpla să nu scadă capacitatea de iubire din noi pentru că dacă asta dispare atunci vom decădea și ne vom chinui, fiind trași în jos de celelalte noduri care sunt în prăpastia urii. Desigur că vom evita anumite medii și situații tocmai datorită incapacității noastre de a iubi în orice situație, însă tot timpul ne vom strădui să punem gândul bun și să avem iubire față de ceilalți. Fapta totdeauna se judecă și întotdeauna trebuie să iubim persoana orice ar face. Desigur că uneori e ușor, alteori e mai greu – din cauza egoismului din noi. Din cauza asta Dumnezeu ne-a dat timp – ca să învățăm să iubim și să murim cu o inimă iubitoare. Asta se face întâi de toate prin crearea și menținerea unei legături cât se poate de strânse cu Hristos și cu oamenii care sunt mai aproape de Domnul decât noi.

Despre harul divin și energiile necreate, vedeți cuvântul nostru Energiile necreate: harul lui Dumnezeu și scopul vieții.

Înălțarea la Cer este posibilă pentru toți: cum să ne înălțăm spre Împărăția Cerurilor

Vedeți că Domnul S-a înălțat la Cer și prin faptul că este și Om adevărat a tras pe toți oamenii, pe toate nodurile care sunt apropiate de El, le-a tras în Cer în sânurile Tatălui, adică în sursa fericirii depline, acolo unde sunt fericirea și împlinirea deplină, pe cât este cu putință firii umane. Hristos Dumnezeu nu avea nevoie să se înalțe la Cer, dar S-a înălțat pentru noi ca să ne tragă și pe noi. Trebuie să spunem că Dumnezeu este atotprezent și, deci, ar putea să spună cineva că înălțarea la Cer nu și-ar mai fi avut rostul – lucru care este greșit, desigur.

Împărăția Cerurilor are mai multe semnificații foarte importante pentru mântuirea noastră. Întâi că cerul este locul cel mai depărtat de materie. Dacă materia are într-însa principiul excluziunii, al războiului, Cerul este locul cel mai depărtat de materie. De fapt, chiar și în materie, vedeți că cu cât scade starea de agregare cu atât principiul excluziunii se estompează și el. Lichidele se amestecă semnificativ mai ușor decât solidele în timp ce gazele se amestecă atât de bine încât mulți cred despre aer că e un gaz în timp ce, în realitate, este un amestec de gaze. Dacă vorbim de plasmă care elimină aproape total acest principiu al excluziunii pentru că în clipa în care cineva are o flacără într-o lumânare o poate da și altuia fără ca el să se păgubească, atunci vedem că cele mai mari surse de plasmă sunt în Cer, adică stelele, fulgerele, cozile cometelor, vânturile solare, nebuloasele și altele. Dincolo de asta, cea mai mare parte a cerului, adică a spațiului cosmic, o putem aproxima cu cea mai mică densitate a materiei posibilă, cu vidul.

Dumnezeu vrea să ne arate prin aceste simboluri că realitatea duhovnicească este cu mult mai înaltă și că la fericirea raiului se ajunge prin depășirea principiului excluziunii, adică al invidiei, al războiului, principiu specific materiei și concentrarea noastră pe unirea duhovnicească între toți prin Dumnezeu și nu pe concentrarea pe egoismul din noi care duce la însingurarea iadului. De fapt, chiar și în vorbirea noastră spunem că o cugetare este înaltă atunci când este altruistă, virtuoasă, duhovnicească, iar când cineva este egoist, carnal, iubitor de argint, spunem că este josnic.

Pentru semnificația Înălțării și victoria lui Hristos, urmăriți cuvântul nostru Înălțarea Domnului: victoria deplină.

De la graba omenească la lucrarea Duhului

Vedeți că Mântuitorul după ce a înviat nu S-a purtat egoist, făcând pe grozavul cu fariseii și cu romanii – asta este o impietate să gândim, chiar dacă El, fiind Dumnezeu atotputernic și om care a biruit moartea, trecând dincolo de ea, ar fi putut să facă absolut orice, inclusiv să-și impună prezența și stăpânirea în fața oricui. Cu toate acestea, Îl vedem pe Hristos că se comportă foarte delicat, arătându-Se numai celor care Îl doreau. Interesant este și faptul că nu știm ce a discutat concret Mântuitorul cu ucenicii chiar dacă știm că le-a dovedit prin multe semne că a înviat și că au discutat cele despre Împărăția lui Dumnezeu.

Pronia lui Dumnezeu nu a consemnat cele ce au discutat pentru că pentru a le înțelege, trebuie să ne sfințim. Noi suntem acum ca și Apostolii înainte de înălțare cărora le-a spus Domnul să nu se depărteze de Ierusalim, adică de inima lor și să aștepte făgăduința Tatălui, adică pe Duhul Sfânt. Noi, din păcate, dorim să acționăm de capul nostru, ieșind din inima noastră, fără să așteptăm validarea Duhului Sfânt.

Unde mai pui că noi credem, tot ca apostolii, că „Împărăția lui Israel” vine în 2-3 zile și este vorba de o putere lumească, politică – adică să scăpăm de conducerea care nu ne convine, după cum și evreii timpului respectiv doreau să scape de romani. Trebuie să înțelegem că acest lucru nu este posibil aici pe pământ. Noi trebuie să facem tot ceea ce depinde de noi, astfel încât să minimizăm păcatul și să asigurăm un cadru cât mai creștin cu putință, astfel încât să putem să creștem duhovnicește cu toții, tot neamul în pace și bună cuviință. Asta trebuie să facem, fraților, ca să ne putem mântui cât mai ușor.

Desigur că e de înțeles pentru logica noastră căzută că noi credem că totul se rezolvă imediat și facil, însă să nu uităm că nu așa ne mântuim și cu atât mai puțin mântuim și pe alții. Este nevoie de putere de Sus, din Cer, este nevoie de Duhul Sfânt și atunci vom începe încet-încet să fim mărturii vii ale lui Hristos în Ierusalim – adică în inima noastră și pe plan local la cei de o credință cu noi – după care în Samaria, adică în zonă, la oamenii eretici și abia mai apoi până la marginile lumii.

Noi fiind societatea butonului dorim ca totul să se rezolve rapid, printr-o apăsare de buton. Ei, nu e așa. E nevoie de asumare, de Cruce, de înduhovnicire, de sfințire. Vedeți că Domnul a spus că trebuie să plece ca să vină un alt Mângâietor pentru că Sfânta Treime lucrează după rânduială în zidire: Tatăl este Bun și dă binecuvântare, Fiul lucrează fiind Adevărul și Duhul Sfânt desăvârșește fiind frumosul. Desigur că niciun atribut din lumea noastră nu se poate aplica Persoanelor perfecte ale Sfintei Treimi și niciun atribut nu se poate aplica doar unei singure Persoane, în afară de origine – adică Tatăl este necauzat, Fiul este născut, iar Duhul Sfânt este purces. Încercăm însă prin cuvinte limitate să aducem slavă Sfintei Treimi celei de necuprins.

Starea cerească

De fapt, un alt motiv pentru care Împărăția Cerurilor se numește astfel este și faptul că din cerul acestei lumi avem o priveliște panoramică și vedem și înțelegem totul. La fel și în Cerul duhovnicesc o să cunoaștem toate pentru că suntem cu toții uniți, avem sufletele întrepătrunse prin deschiderea flexibilității smereniei și astfel ne partajăm toate ale noastre: gânduri, emoții, sentimente, experiențe. De fapt, aici pe pământ toate câte le avem sunt limitate pentru că suntem căzuți și separați. Vedeți că oricât v-aș povesti despre Sfântul Munte, tot nu aș putea să transmit experiența mea de aici unuia care nu a fost niciodată în Athos. Experiența globală a Athos-ului sau a oricărei alte entități o să o avem în clipa în care sufletele tuturor se întrepătrund și se întrepătrund și cu Duhul lui Dumnezeu și atunci vom ști toate despre toți pentru că partajăm între noi toate cunoștințele, emoțiile, trăirile, sentimentele, gândurile și deci fiecare dintre noi va avea acces la tot ceea ce are și celălalt. Aceasta este starea de Rai sau starea cerească pentru că cerul este locul din lumea sensibilă de unde putem să vedem totul și prin analogie numim Împărăția Cerurilor locul duhovnicesc, starea de unde putem să vedem, să cunoaștem totul.

Această stare de spovedanie maximă și continuă, această stare de deschidere totală nu este dorită de către cei care au păcate, în principal egoism, pentru că aceștia nu doresc ca ceilalți să le vadă starea interioară, fie pentru că se cred superiori și nu doresc să împărtășească celorlalți pe care îi văd inferiori, fie că apar ca respectabili, însă ei au mari patimi în lucrare de care nu vor să se lepede, să se pocăiască și din cauza asta preferă însingurarea iadului decât unitatea deplină, transparența raiului. Dincolo de asta, evident că pentru unitate trebuie să fie toți de acord.

Vedeți că inclusiv în cotidian, într-o relație trebuie să fie ambii de acord ca să țină relația și pentru asta ambii trebuie să se pregătească, să-și cizeleze caracterul, să încerce în fiecare zi să fie mai buni, să ierte și să lase de la ei. Desigur că asta se poate numai cu răbdare, rugăciune și simplitatea nădejdii că o să fie mai bine cu ajutorul lui Dumnezeu. Dacă noi însă nu facem ce putem în cooperare cu Dumnezeu, fiind foarte atenți la exemplul personal și la rugăciune, atunci relația nu o să meargă, chit că este o relație între două persoane separate de păcat care încearcă să se apropie.

Cu atât mai mult e nevoie de curățenie sufletească dacă vorbim de unitatea deplină care va fi în Rai, adică întrepătrunderea sufletelor cu ajutorul energiei necreate. Dar când cineva este murdar cum să se unească cel curat cu cel murdar? Ce legătură este între Hristos și Veliar cum spune Sfântul Apostol Pavel, între întuneric și lumină? Desigur că pentru asta trebuie să ne pregătim pentru că niciodată nu știm când va fi momentul decolării noastre, trebuie să fim curați în momentul înălțării noastre și dacă nu suntem pregătiți atunci ne vom prăbuși la decolare și căderea noastră va fi mare.

Întrebări esențiale

În fiecare zi să ne întrebăm: dacă mor acum, unde mă duc? Mă pot ridica la nivelul duhovnicesc necesar unirii cu Dumnezeu cel milostiv și prin Acesta cu ceilalți? Accept în inima mea că Domnul este Dumnezeu și că nu eu sunt Dumnezeu pe pământ? Pentru asta trebuie să fim atenți la noi înșine pentru că, chiar dacă într-o discuție am accepta că nu suntem noi Dumnezeu atotputernic, dacă nu suntem atenți, atunci în cotidian ne vom comporta de multe ori de parcă am fi. Din cauza asta avem în continuu nevoie de Hristos prin Duhul Sfânt care să ne ducă la Tatăl cel Ceresc pentru că altfel ne vom chinui veșnic în optica strâmbă a egoismului nostru.

Urcușul spre Cer și smerenia necesară mântuirii

Un alt motiv pentru care se numește Împărăția Cerurilor este și faptul că fiecare dintre noi putem să spunem că putem merge oriunde pe acest pământ însă în cer nu, oricât de sus am sări. Este adevărat că există diferențe între noi – unul sare mai mult, altul sare mai puțin, însă comparativ cu distanța până în cer aceste diferențe dintre noi sunt total neimportante. Această imagine ne smerește și ne arată că nu are rost să ne mândrim cu anumite talente sau virtuți pe care credem că le avem pentru că oricum avem nevoie de Dumnezeu care ca o macara de dimensiuni cosmice, de precizie milimetrică și de tandrețe maternă, ne ridică încet-încet către înălțimi dacă, desigur, nu suntem atât de nebuni să ne aruncăm jos din cârligul care ne trage. Da, într-adevăr, destui dintre noi se aruncă în abis, atrași fiind de centrii de plăcere păcătoasă care apar pe marginea traiectoriei înălțării noastre.

Să nu uităm, însă, că se folosesc imagini spațiale pentru păcate și virtuți numindu-le căderi și ridicări pentru că e mult mai greu să te ridici, să urci un munte decât să cazi de pe el. Este adevărat că viteza urcușului depinde de efortul nostru, de experiența noastră și de mila lui Dumnezeu care, mila lui Dumnezeu, este totdeauna determinată la maxim de voia noastră și ea este întotdeauna decisă să ne ajute, dar depinde de deschiderea noastră.

Desigur că noi nu putem de unii singuri, însă, dacă noi cei neputincioși facem ce putem, atunci și Dumnezeu cel atotputernic face ce poate. Chiar dacă Dumnezeu dorește să ne ajute, noi trebuie să ne smerim pentru a primi ajutorul și pentru a ne menține pe traiectoria ascendentă. Să nu spunem, însă, că Dumnezeu ne ajută și din cauza asta putem să păcătuim pentru că Dumnezeu nu Se batjocorește. Deci când ne închidem prin păcat, ajutorul lui Dumnezeu nu mai poate să intre înăuntrul nostru.

Raiul este o stare, dar și un loc

Apropo de traiectorie, un alt motiv pentru care Împărăția Cerurilor se numește astfel este că, chiar dacă întâi de toate Raiul este o stare, el este și un loc. Există cer sensibil – spațiul cosmic – însă există și cer inteligibil – Raiul. Vedem că Domnul S-a înălțat concret la Cer, lucru pe care apostolii l-au văzut cum se petrece, fără însă să-i vadă sfârșitul pentru că sfârșitul înălțării este nesfârșit și nevăzut pentru cei care sunt fără Duhul Sfânt în lucrare și asta e valabil din punct de vedere duhovnicesc, inteligibil și material, spațial, sezorial. Doar omul îndumnezeit poate să depășească continuumul spațiu-timp și deci poate să depășească orice lege a fizicii, inclusiv gravitația și toată metrica continuumului spațiu-timp. Adică omul se poate teleporta dintr-un punct în altul după cum vedem că fac Sfinții că apar aici, după care dispar, apar dincolo și așa mai departe. Evident că aceste teleportări nu sunt limitate la o anumită rază de acțiune cum sunt limitate avioanele de combustibil. Dumnezeu este atotputernic și le dă celor uniți cu El să fie întocmai ca El, în afară, desigur, de a fi necreați după fire.

Dumnezeu a creat tot acest univers pentru om. Este desigur ilogic să spună cineva că Dumnezeu a creat quasarii, găurile negre și toate celelalte pentru om când noi avem experiența lor doar din calcule, deducții și telescoape. Asta-i valabil mai ales în cazul găurilor negre care de fapt sunt un punct. Faptul că Domnul a creat toate pentru om impune ca omul să aibă experiența directă și la discreție a tuturor acestora, adică să fim la fața locului prin teleportare unde și când dorim, chiar dacă sunt la miliarde de ani lumină de noi și să le vedem toate fără să pățim nimic – adică fără să fim distruși de gaura neagră respectivă sau să murim din cauza radiațiilor sau a lipsei de aer.

Vă dați seama ce priveliște măreață pentru noi ar fi să vedem niște quasari gigantici plini de lumină sau o întreagă galaxie extraordinar de frumoasă cum ar fi galaxia Sombrero sau Meisser 101 sau o nebuloasă din unghiul și de la distanța de la care dorim și să ne bucurăm împreună de această priveliște sau de un eveniment cum ar fi explozia unei supernove sau ciocnirea unor stele.

Când ne gândim la astfel de lucruri ne smerim aducându-ne aminte cât de mici și limitați suntem acum după căderea în păcate. Poate că mulți ar fi atrași de aceste experiențe cosmice mai mult decât starea duhovnicească, însă nu trebuie să uităm că nu vom ajunge la aceste experiențe dacă nu vom avea duhovnicia corespunzătoare.

Piedica împotriva înălțării omului la Cer

Dacă omul este concentrat pe adicțiile sale, pe patimile sale atunci nu se mai poate bucura cu adevărat de nimic pentru că toată atenția îi este suptă de centrii de pseudoplăcere care îi satisfac patima de care este dependent. Pentru că plăcerea trupească, fiind rezultatul unei reacții chimice, nu împlinește persoana, omul simte că este înșelat, însă în mândria sa de regulă nu dorește să o recunoască. Dincolo de asta, senzația de plăcere nu provine din cantitatea de dopamină ci din variația acestei cantități și, deci, ceea ce ieri ne-a făcut o mare plăcere, astăzi va fi o mică plăcere, iar mâine deloc și atunci trebuie să creștem doza pentru a simți plăcere și a menține doza pentru a nu intra în sevraj. Deci omul devine din ce în ce mai dependent. În această spirală a drogurilor, evident că viziunea omului se îngustează până când nu mai există nimic altceva decât patima. Și ăsta este iadul.

Ce este iadul

Vedeți că Sfinții Părinți spun că iadul este în centrul pământului care nu înseamnă la 6370 km în jos ci în străfundul materiei, în străfundul patimilor trupești, în străfundul egoismului. Omul este un însingurat pe scopurile lui, incapabil de iubire, incapabil de o vedere mai largă, crezând că toți ceilalți au ceva cu el, că nu îl înțeleg sau că nu discută cu el dacă nu sunt total de acord cu el. Omul este redus la un punct de atracția covârșitoare a patimilor sale ca o gaură neagră duhovnicească care vrea să primească totul, să înghită totul și să nu ofere nimic în schimb.

Vă dați seama că unei astfel de persoane contorsionate, Dumnezeu nu poate să-i dea harisme mari pentru că un distorsionat va folosi puterea lui Dumnezeu în sens distorsionat și își va face sie-și rău și după aceea și celorlalți din jur. Astfel omul se chinuie imobilizat sub tirania dorințelor egoiste împinse la maxim care nu mai pot fi împlinite niciodată, de care nu mai poate să scape, de care nu mai poate să vadă altceva.

Despre iad și chinurile sale în tradiția ortodoxă, consultați explicațiile din Iad.

Apostolii după Înălțarea Domnului

Cerul este exact opusul, este o stare plină de grijă și iubire interpersonală. Vedeți că în timp ce Domnul Se înălța la cer au apărut doi bărbați îmbrăcați în alb. Aceștia au apărut lângă apostoli și le-au spus cu noblețe că va veni înapoi așa precum L-au văzut plecând. Îngerii nu au apărut într-o formă impunătoare, înfricoșătoare, ci ca niște bărbați care cu grijă să nu-i deznădăjduiască pe apostoli i-au mângâiat cu anunțul revenirii lui Hristos astfel încât creștinii să nu se simtă niciodată singuri.

Cu toate că apostolii ar fi trebuit să se simtă triști din cauza despărțirii, ei s-au întors cu bucurie mare și asta pentru că de fapt despărțirea a fost doar pe plan material, trupesc pentru că harul Domnului a rămas cu ei și le-a dat îmbrățișarea necesară menținerii siguranței iubirii în inima lor. De fapt, tocmai dragostea de oameni L-a făcut pe Domnul să se ridice la Cer pentru că prezența perfecțiunii Sale constituia iadul pentru cei care nu erau pregătiți s-o primească. Vedeți că fariseii au zis Domnului „Până când ne scoți sufletul?” și într-un final L-au răstignit cu toate că Domnul nu făcuse niciun rău ci – din contră – făcuse numai bine, cum nimeni din istorie nu mai făcuse.

Ca oamenii să nu se chinuie și să le dea timp de pocăință până la moartea lor, Domnul S-a retras cu trupul până la a doua venire care va avea loc atunci când lumea nu va mai putea să producă oameni capabili de înălțare. În clipa în care oamenii nu vor mai avea credință în Dumnezeu, ci doar în ei înșiși, limitați fiind la păcate care vor trece definitiv ca virtuți în ochii lor, atunci va veni Domnul ca să termine această tragi-comedie pentru că timpul nu își mai are rostul pentru că timpul ne-a fost dat pentru mântuire. Noi însă nu trebuie să ne gândim prea mult când o să fie a doua venire, după cum însuși Domnul ne-a spus că nu este al nostru acest lucru. Scopul nostru este să ne pregătim aici și acum să devenim mai buni. Prezentul este mântuitor și dacă nu ne luptăm în fiecare zi, atunci nu o să ajungem la mântuire. Să nu uităm că scopul nostru este să ne înălțăm, să ne desprindem de cleiul patimilor și să ajungem în Ceruri – adică și în cel inteligibil, duhovnicesc, iubitor, bucuros loc. Și nu vorbim de cerul sensibil și material. Fraților, să fim mai duhovnicești, mai iubitori!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum!

Hristos a înviat!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!