Renegat pentru Ortodoxie? – p. Iosia Trenham

Ascultați un frumos cuvânt încurajator al părintelui Iosia Trenham care ne explică pricinile pentru care noii convertiți la Ortodoxie pot trece printr-o perioadă mai neplăcută atunci când cei apropiați îi resping.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Renegat pentru Ortodoxie? – p. Iosia Trenham

Bună ziua tuturor, Dumnezeu să vă binecuvânteze. Vă mulțumesc mult că ne urmăriți. Reflecția mea de astăzi am intitulat-o “Renegat pentru Ortodoxie?” Această reflecție provine de la un email pe care l-am primit recent. Nu este un email neobișnuit, am mai primit [și altele] de-a lungul anilor, pe măsură ce oamenii descoperă Sfânta Ortodoxie, uneori prin mine și Patristic Nectar, și încep procesul de apropiere de Biserică și se apropie de cateheză și întâmpină opoziție. Aș dori să vă citesc acest email pe care îl voi folosi ca punct de plecare pentru această discuție.

“Dragă Părinte Josiah, numele meu este … – nu îl citesc – și în ultimii doi ani am dezvoltat un interes profund pentru Ortodoxia Răsăriteană. Canalul dumneavoastră de YouTube împreună cu celelalte oferte ale Patristic Nectar a fost hotărâtor în deschiderea ochilor mei către frumusețea și autenticitatea credinței Ortodoxe. Dorința mea principală este să-L slujesc doar pe Hristos, și, prin călătoria mea, am ajuns să înțeleg importanța unei temelii dogmatice zidite pe cele mai trainice elemente. În acest sens, am descoperit că Biserica Ortodoxă întruchipează o asemenea temelie. Cercetarea istoriei mi-a întărit convingerea că Ortodoxia reprezintă cea mai dreaptă linie de succesiune a Bisericii Creștine. Totuși…”

Să ne oprim aici o clipă. Un tânăr foarte articulat. Foarte articulat și felicitări până aici. Continuăm:

“Totuși, mă confrunt cu o dilemă serioasă. Familia mea este alcătuită din protestanți evlavioși, iar eu însumi am făcut parte din tradiția protestantă pentru cea mai mare parte a vieții mele. Cu timpul, am ajuns să fiu din ce în ce mai tulburat de unele învățături protestante fundamentale, pe care le socotesc potrivnice convingerilor mele. Gândul de a cerceta Ortodoxia a stârnit o mare îngrijorare pentru părinții mei, care văd în aceasta aproape adoptarea unei religii cu totul diferite, pe care ei o socotesc eretică. De-a lungul vieții m-am străduit să păstrez o atitudine deschisă în căutarea duhovnicească. Însă, când i-am invitat pe părinții mei să-și cerceteze și ei credințele cu aceeași deschidere, ei au răspuns afirmând că doctrinele protestante sunt nedespărțite de învățăturile fundamentale ale creștinismului. Convorbirile care au urmat sunt grele și istovitoare sufletește. La un moment dat ei au amenințat chiar că mă vor dezmoșteni, temându-se de urmările înclinării mele către Ortodoxie. A mă împăca cu dezamăgirea lor a fost o provocare, dar, în ciuda acestor greutăți, rămân convins că Ortodoxia este calea mea de acum înainte. Vă scriu ca să vă cer sfatul și sprijinul în timp ce străbat această călătorie complexă către îmbrățișarea credinței ortodoxe, în mijlocul împotrivirii familiei. Părerile și sfaturile dumneavoastră mi-ar fi neprețuite în acest timp de discernământ duhovnicesc. Cu sinceritate, …” – această persoană minunată.

Așa cum spuneam, acesta nu este un fenomen neobișnuit. Deși acest tânăr descrie experiența cu multă limpezime, citirea acestui email mă poartă înapoi, firește, la propria mea convertire la Sfânta Ortodoxie, cu mulți ani în urmă. Fără glume, vă rog. Îmi amintesc cum mama mea – Dumnezeu să-i odihnească sufletul – a venit la primirea mea în Biserică și m-a auzit lepădând cu glas tare ereziile și rătăcirile credinței mele de mai înainte, în limbajul folosit în slujba primirii celor care se convertesc pentru cei care provin dintr-un mediu protestant precum am venit eu. Mama s-a întristat foarte mult la auzul acestora și a început să plângă în spatele bisericii și i-a șoptit surorii mele: „Ce erezii?” Dumnezeu s-o binecuvânteze.

Desigur, poate fi un șoc pentru părinții ai căror copii devin creștini ortodocși. Acest lucru trebuie să fie oarecum incomod. Nu este o surpriză. Mama și sora mea, prin harul lui Dumnezeu, au devenit amândouă creștine ortodoxe, iar mama a petrecut mulți ani slujind Bisericii și ajutând și pe alții să devină creștini ortodocși. Ea a întemeiat la parohia noastră lucrarea pentru vizitatori și a coordonat-o, stând la o masă de primire în timpul utreniei de duminică, între orele 9 și 10 dimineața, afară, și făcând tot posibilul să atragă atenția și să ceară date de contact de la fiecare nou venit, de la fiecare vizitator. Le scria scrisori prin care îi invita să vină la biserică, îi informa despre studiile biblice, sau slujbele speciale, sau întâlnirile de comuniune care aveau loc în acea săptămână. Așadar, nu poți ști niciodată ce va face marea dragoste a lui Dumnezeu pentru a câștiga suflete care la început pot fi împotrivitoare, chiar foarte împotrivitoare, dar care totuși nu pot rezista adevărului credinței și dragostei lui Dumnezeu.

Permiteți-mi să fac câteva observații despre o abordare pentru cazul în care vă apropiați de Ortodoxie și vi se pare foarte dificil, și poate chiar sunteți împiedicați de cei mai apropiați membri ai familiei, sau de prieteni sau de îndrumătorii voștri duhovnicești. În primul rând, vreau să spun că uneori vrăjmășia și împotrivirea apar în viața celor care se află în procesul convertirii, nu din cauza Ortodoxiei în sine, ci din pricina păcatelor persoanei care se convertește. Uneori putem fi insistenți. Pentru că descoperim ceva ce ni se pare nouă de o importanță extraordinară sau de o frumusețe covârșitoare, sau descoperim că un anumit aspect al credinței noastre de până atunci este cu adevărat greșit și vătămător, uităm să ținem aceste descoperiri într-un mod în care să nu presupunem greșit că și cei din jur, membrii apropiați ai familiei și prietenii, trec prin aceeași experiență. Cei mai mulți dintre ei probabil că nu trec. De aceea este foarte important să nu fim insistenți, să nu devenim judecători, acuzatori sau chiar invazivi, sau să cerem cu insistență ca membrii familiei să vorbească neapărat cu noi despre acestea. Toate acestea sunt abordări greșite. Desigur, trebuie să avem un mare interes față de membrii familiei noastre și să dorim să împărtășim comorile Bisericii. Este ceva firesc. Dacă nu am face aceasta, ceva ar fi în neregulă. Dar trebuie să o facem cu multă grijă, cu rugăciune, cu răbdare și cu delicatețe.

Cea mai bună apologetică a sfintei Ortodoxii este schimbarea din viața celor care devin ortodocși. Aceasta este dovada Ortodoxiei în concret. Este mult mai ușor să te convertești cu mintea. Dar este cu totul altceva să lași adevărul Bisericii să pătrundă în fiecare aspect al gândirii și al faptelor tale. Iar aceasta este adevărata apologetică a credinței. Însuși Domnul nostru Iisus a spus aceasta în Evanghelia după Ioan, capitolul 13: “Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei.” Cum vor știi oamenii adevărul despre Hristos și ucenicii Săi? Dacă veți avea dragoste unii față de alții, “dacă vă veți iubi unii pe alții așa cum Eu v-am iubit pe voi.”

Așadar, pentru cei care se apropie de Biserică, pentru cei care sunt în procesul convertirii la Una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică, lăsați ca evlavia voastră, dragostea și pocăința sporită față de Dumnezeu, înțelepciunea și cunoștințele pe care le dobândiți prin legătura cu Biserica să fie dovada. Trăiți în așa fel încât schimbarea din viața voastră să nu poată fi explicată prin nicio altă pricină decât Biserica. Atunci, familiilor voastre le va fi foarte greu să nu vă urmeze în căutarea voastră a credinței. O inimă mai mare, mai multă virtute, o rugăciune mai sinceră, mai puțin egoism – aceasta este calea. Uneori, firește, vrăjmășia și împotrivirea vin în viața celor care se află în procesul convertirii la Sfânta Ortodoxie, pentru că așa voiește Dumnezeu. Iar persoana aceea, de fapt, nu a greșit cu nimic. Este o ocazie și o cinste prin care ești pus la încercare, ca să se vadă cât de importantă este în viața ta credincioșia față de Hristos. Este ea mai presus decât legăturile pământești, decât familia pământească? Aceasta este ceva ce Mântuitorul a subliniat mereu în învățătura Sa: că cel ce iubește pe tată sau pe mamă, pe frate sau pe soră, chiar pe soție sau pe copii mai mult decât pe El, nu este vrednic de El. Așa stau lucrurile.

Așadar, uneori nu s-a greșit cu nimic, dimpotrivă, este cu totul corect, iar împotrivirea și încordarea țin de voia lui Dumnezeu, pentru că în acest creuzet pot să se petreacă lucruri minunate. Credința noastră trebuie încercată ca aurul în foc. Fără foc și fără încercare, aurul nu ajunge să strălucească. Uneori Domnul vrea să vadă dacă suntem oameni care vor să placă oamenilor sau vor să placă lui Dumnezeu. Suntem oare în stare să suferim puțin pentru El? Toate acestea vor fi scoase la vedere. Orice ar fi, important este să rămânem concentrați cu precădere pe căutarea Împărăției lui Dumnezeu și a dreptății Sale, lăsându-L pe Dumnezeu să rânduiască toate. Fii făcător de pace. Nu fi niciodată pricinuitor de vrajbă. Nu te tulbura din pricina împrejurărilor.

Fac acest video acum, în ajunul praznicului Sfinților 40 de Mucenici ai Bisericii din Sevasta, una dintre cele mai mari sărbători ale Bisericii, la 9 martie. Deși în acest an ziua de 9 martie cade într-o sâmbătă a morților, iar pentru că pomenirea celor 40 de sfinți mucenici s-ar suprapune cu această slujbă, praznicul lor a fost mutat vineri, pe 8 martie. Acești sfinți 40 de mucenici, acești 40 de ostași minunați, cărora generalul și comandantul lor le-a cerut să jertfească zeilor păgâni, și ei au hotărât, ca un singur trup și un singur suflet, să nu facă acest lucru și au refuzat să-și compromită închinarea lor la Sfânta Treimea, singurul Dumnezeu adevărat. Din această pricină au fost siliți să se dezbrace, și-au lăsat armele și îmbrăcămintea ostășească, iar comandantul le-a poruncit să intre într-un lac înghețat. Acolo au pătimit și și-au dat sufletele. Au fost ispitiți, au fost lăsați să tremure și să înghețe, dar au rămas credincioși și au spus prigonitorilor lor că nimic nu doreau mai mult decât a bineplăcea Domnului și că dacă e voia Lui ca ei să se învrednicească de cununile muceniciei, socoteau aceasta cea mai mare cinste. Și așa s-a și întâmplat. Şi-au dat sufletele, iar 40 de cununi au pogorât din cer peste capetele lor. Unul dintre ei a slăbit în credință şi s-a lepădat, dar mărturia celorlalţi 39 a fost atât de puternică încât unul dintre prigonitori s-a dezbrăcat de armură și s-a mărturisit creştin şi, în predica la Sfinţii 40 de Mucenici a Sfântului Vasile cel Mare, Sf. Vasile spune că acela s-a botezat prin propria voinţă, prin propriul sânge. Unul a fost adus la credinţă prin credincioşia celor 40 de sfinţi mucenici, care au fost renegați de împărat şi renegaţi de comandantul lor pentru credincioşia lor faţă de Sfânta Credinţă Ortodoxă. Ei reprezintă un model pentru noi.

Voi încheia această meditaţie cu câteva cuvinte din predica Sfântului Vasile cel Mare rostită cu prilejul pomenirii Sfinţilor 40 de Mucenici. Predica Sf. Vasile cel Mare arată câteva însuşiri foarte relevante ale mărturisirii, anume acelea de a fi gata să fii renegat pentru Hristos. Mai întâi, el arată că ostaşii au mărturisit cu îndrăzneală că sunt creştini. Iată textul: „Cu glas curajos, ei au mărturisit cu îndrăzneală şi bărbăție că sunt creştini, fără să se teamă de cele ce vedeau şi fără să se înspăimânte de cele cu care îi ameninţau. O, limbi fericite, care aţi rostit acest sunet sfânt, prin care s-a sfinţit văzduhul când L-a primit! Îngerii au bătut din palme auzindu-l, diavolul împreună cu demonii s-a cutremurat, iar Domnul l-a înscris în cer.” “Noi suntem creştini.” Această mărturisire a fost înscrisă de Domnul în cer, aplaudată de îngeri, şi a cutremurat pe demoni. Aceasta este prima încurajare: oricât de greu ar fi, lipiţi-vă cu îndrăzneală de Hristos şi nu vă ruşinaţi niciodată de Evanghelie şi de Biserică. Aceasta este prima. A doua îndrumare: puneţi credincioșia față de Iisus mai presus de orice loialitate pământească. Acestea sunt cuvintele ostaşilor către împărat: „Tu mă faci cunoscut împăratului, dar mă înstrăinezi de Împăratul cel adevărat.” Aici mucenicii spun limpede comandantului lor: „Iată, tu ceri să ne supunem împăratului. Noi ne supunem Împăratului celui adevărat. Iar ori de câte ori credincioşia faţă de Împăratul cel adevărat se împotriveşte stăpânilor pământeşti, trebuie să-L urmăm pe Domnul.”

Frumos exemplu. În al treilea rând, după ce cei 40 de sfinţi mucenici au adormit, au fost scoşi şi urmau să fie aruncați în foc, unul dintre ei nu era încă mort, era aproape de moarte, dar nu cu totul mort. Mama lui, care se rugase pentru el pe malul lacului, încurajându-şi fiul să aducă această jertfă supremă pentru numele lui Hristos şi să devină mucenic, după cum spune Sfântul Vasile, l-a ridicat ea însăşi pe fiul ei slăbit şi l-a aşezat pe căruţă împreună cu ceilalţi, ca să aibă și el parte de cununa mucenicească împreună cu ei. Ascultaţi aceste cuvinte: „Mama unuia dintre aceşti fericiţi fii, văzând că ceilalţi muriseră deja de frig, pe când fiul ei încă mai respira, datorită puterii şi răbdării lui în faţa primejdiilor, l-a ridicat cu propriile ei mâini şi l-a pus pe căruţa pe care rămăşiţele celor adormiţi împreună erau duse spre foc, deoarece ea era cu adevărat mama unui mucenic. Adică ea nu a vărsat nicio lacrimă nepotrivită. Nu a rostit nimic josnic sau nevrednic de clipa aceea. În schimb, i-a zis: Mergi, fiule, în buna călătorie împreună cu tovarășii tăi. Să nu te desprinzi de la cântarea în comun. Să nu apari înaintea Stăpânului mai târziu decât ceilalți. Fii cu adevărat o odraslă bună dintr-o rădăcină bună.”

Ce mamă minunată! Și în cele din urmă, este chemarea Sfântului Vasile de a-i imita. El zice: “Ce ar putea face în memoria mucenicilor cineva care iubește pe mucenici? Cinstea adusă bunilor noștri împreună-slujitori este o dovadă a bunăvoinței față de Stăpânul cel comun. Căci este limpede că cel ce primește cu cinste pe cei nobili nu se va da înapoi de la a-i imita în împrejurări asemănătoare. De aceea, cinstește-i cu adevărat pe mucenici, ca să te faci și tu mucenic prin voință și să te învrednicești de aceleași răsplăți ca ale lor, fără prigoană, fără foc și fără bătăi.” Noi, cei ce cinstim pe mucenici și arătăm cât de mult îi prețuim, dovedim de fapt că împărtășim principiile credincioșiei lor față de Hristos mai presus de toate.

[Sunteți] renegați pentru Hristos, renegați pentru sfânta Ortodoxie, pentru motivele cele drepte? Felicitări!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!