Taina spovedaniei, cel mai mare dar – p. Pimen Vlad

Taina spovedaniei este, spune părintele Pimen, cel mai mare dar lăsat de Dumnezeu pe pământ, pentru că prin ea sufletul se curăță înainte de a pleca în veșnicie. De pe Muntele Athos, în convorbire cu un preot din diaspora, părintele ne arată ce înseamnă o spovedanie adevărată: să ne asumăm întreaga vină, fără să dăm vina pe cei apropiați, să venim cu pocăință, nu cu îndreptățire, și să ne spovedim ori de câte ori simțim că s-a adunat ceva pe suflet. Vom vedea deopotrivă rolul canonului și felul în care Maica Domnului îi însoțește pe cei ce se nevoiesc.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Spovedania trebuie să fie spovedanie

Pelerin: … pe Muntele Athos în Grădina Maicii Domnului și e îmbucurător faptul că comunitatea moldovenească din Berlin vă ascultă toate învățăturile, toate povețele dumneavoastră. De am venit cu drag ca să vă ascultăm, să ne dați o povață despre taina spovedaniei pentru că toți au migrat în diaspora, cât și românii, cât și moldoveni, toți. Cum ar trebui să se spovedească un creștin adevărat pentru a căpăta mântuire, ca să fie cu desăvârșire un creștin?

Părintele Pimen: Și pentru noi, și pentru toată lumea, spovedania trebuie să fie spovedanie. Deci, e exact cum ai nevoie de baie pentru trup, nu poți sta mult fără baie pentru că oricât te-ai da cu parfum, fără baie tot miroși. Ei, la fel așa începem noi să simțim că ne miroase sufletul. Ne îngreunăm, ne adâncim, ne simțim murdari pentru că adunăm, adunăm în fiecare clipă, nu în fiecare zi, în fiecare clipă un gând, ceva. Vezi ceva la celălalt, l-ai judecat în mintea ta, ai zis ceva, te-ai enervat poate pe moment. Deci sunt lucruri mărunte care încet, încet ies în exterior. Și se măresc, că la început doar gândești, după aceea treci la faptă, cum se zice le accepți și așa mai departe. Ei, adunăm! Spovedania e cel mai mare dar al lui Dumnezeu lăsat aici pe pământ ca să ne putem curăța, să nu plecăm în veșnicie cu toată greutatea asta.

Am adâncit înțelesul acestei taine a spovedaniei într-un material dedicat, Spovedania, unde se vede de ce ea rămâne cel mai mare dar pentru curățirea sufletului.

Să ne asumăm vina când ne spovedim, fără să dăm vina pe cei apropiați

Dar ce înseamnă spovedania? Te duci la preot și nu dai vina pe nimeni, îți asumi toată vina: am făcut cutare, dar nu vii cu completarea că e din cauza soției, din cauza copiilor, din cauza vecinilor, nu! Eu am greșit, eu am fost prost, eu am fost mândru, eu m-am enervat. Nu din cauza lor, nu! Patima e în mine și o ieșit atunci în exterior. Că mi-o zis soția ceva, da, dar nu înseamnă că tu trebuia să ieși, să țipi, să faci… nu! Înseamnă că patima mâniei se află în tine! Și dacă noi ne asumăm totul, te duci la spovedanie și îți asumi totul, eu am făcut, eu sunt de vină, asta, asta și asta și ți-ai asumat totul, atunci ieși zburând de la spovedanie după dezlegarea pe care ți-o face duhovnicul. Altfel, am întâlnit cazuri:

– Părinte, am fost și nu m-am folosit cu nimic!
– Înseamnă că nu te-ai spovedit.
– Păi, m-am spovedit.
– Dar pe câți ai mai spovedit în jurul tău în timp ce te-ai spovedit?

Că multe ori te duci la spovedanie și spui: ”Am făcut cutare, părinte, dar dacă m-a enervat soția!”. Și începi să te enervezi sub epitrahil: ”Mama ei, că nu știu ce, că-i cutare sau altcineva! Părinte, dar m-o furat! Cum adică să-l iert?”. Aia nu e spovedanie, aia e îndreptățire. Noi ne ducem acolo să ne îndreptățim în fața Lui Dumnezeu. Parcă Dumnezeu nu știe cum le facem noi? Și atunci, dacă ne spovedim cum trebuie, curat, ne asumăm totul, ieșim curați de acolo pentru că ne ducem cu pocăință acolo.

Legătura dintre asumarea vinei și spovedania care aduce mântuire este dezvoltată de părintele Pimen și în Rolul spovedaniei în mântuire și viața de zi cu zi.

Spovedania se face cu pocăință, nu cu îndreptățire

Nu ne ducem doar să ne îndreptățim și când ne ducem cu pocăință, deja Dumnezeu ne iartă. Când ne dă duhovnicul un canon dacă e nevoie, ni-l dă ca să ne amintim să nu le mai facem. Nu e ca pedeapsă pentru ce am făcut, nu! Dar dacă vedem noi că e prea ușor, le fac din nou că iar mă duc și mă dezleagă. Dar așa uite, m-o oprit oleacă de la împărtășanie, mi-o dat-o oleacă de canon, câteva metanii să fac, înseamnă că nu-i bine, ia să nu mai fac lucrul ăsta.

O privire ortodoxă limpede asupra pocăinței și a tainei spovedaniei, cu cele patru părți ale ei, găsiți pe crestinortodox.ro.

Rolul canonului. Spovedanie deasă, când e nevoie

Mi-amintesc că povestea starețul de la Sfântul Pavel, bătrân de-ăla, are 96 de ani cu viață sfântă, i s-o arătat Maica Domnului, l-o vindecat, multe lucruri… Și spunea că atunci când era și el tânăr, când o venit în mănăstire, na, se ducea la duhovnic:

– Părinte, mai judec și eu, mai văd pe unul ce face una alta.
– Uite, de acum, ai canon așa: la fiecare judecată, când ai judecat pe cineva, zece metanii de-alea mari, cu fruntea până la pământ.
– Și mă trezeam seara că am câte două, trei sute de metanii de făcut.

Că gândul venea: uite ce-o făcut ăla, sau cutare. Și dă-i și fă metanii, seara ”nu mai aveam timp de mine, de îndatoririle pe care le aveam, canonul meu de mănăstire pentru eu trebuia să fac metaniile pentru câți am judecat. Mă, nu mai merge așa! O zi, o săptămână, eram terminat, nu mai puteam. Și am zis gata, mor și nu mai judec! Și încet încet am ajuns să nu mai judec pe nimeni pentru că m-am săturat de făcut metanii”. Deci vedeți că așa zisa pedeapsă ne ajută să ne îndreptăm? Și e bine să mergem la spovedanie de câte ori e nevoie, să nu ne fixăm o dată sau de două, trei ori pe an, nu! De câte ori e nevoie, ne ducem la duhovnic! Să nu zicem: ”Dar n-am omorât pe nimeni!” și să nu mă mai duc, nu!

Cum simți că s-a adunat ceva… Acum nici să-l înnebunești pe duhovnic, la două, trei zile pe capul lui. Nici așa! Dar când vezi că s-o adunat ceva, te-ai dus și te-ai ușurat. Asta e spovedania!

Fiindcă povestea canonului pornește de la osânda aproapelui, vă recomand și convorbirea despre judecată și spovedanie, Despre judecată și dependența de duhovnic, tot cu părintele Pimen.

Sfântul Munte, un loc al rugăciunii de 1700 de ani

Pelerin: Mulțumim, părinte, pentru învățătură, o să fie o amintire plăcută pentru noi. Eu, ca și preot în diasporă, întâlnesc creștini diferiți, cu diferite păcate. Cum se nevoiesc ei, cum ar trebui să vină să se spovedească, un sfat de la dumneavoastră e bine venit! Vă urmăresc cu drag.

Părintele Pimen: Păi știți cum e? Să fim atenți! Uite, ați venit în Sfântul Munte. Trebuie să vă gândiți așa: Măi, mi-o îngăduit Maica Domnului să ajung în Sfântul Munte. Sfântul Munte e unicat în lumea asta, de asta are și denumirea de Sfânt, Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului. El e unicat în lume! E o mică peninsulă aici în Marea Egee aici, care e în brațele Maicii Domnului. Și trebuie să vă gândiți: Mă, mi-o îngăduit Maica Domnului să pășesc și eu, să mă duc să mă închin. Gândiți-vă că aici, în 1700 de ani de când se tot nevoiesc aici, or călcat sute de mii de călugări, de pustnici care și-au lăsat și ei trupul prin toate gropile de pe aici, cum era înainte că pe pustnici nu-i mai găsea nimeni, cum erau, cum trăiau…

Ei, dar aceia s-au nevoit câte o viață, au vărsat lacrimi, desculți, poate fără haine, numai cu câteva frunze în jurul lor, cu ce găseau și oriunde pășiți, peste tot, în orice loc, să știți că acela a avut lacrimi, transpirație pe el, sudoare, rugăciune, deci peste tot o devenit sfințenie în 1700 de ani, vă dați seama!

Aceeași chemare la pocăință și la spovedania curată pe care o cere taina spovedaniei răsună de veacuri în Grădina Maicii Domnului, despre care am scris în Mituri și adevăruri despre Sfântul Munte.

Maica Domnului vizitează zilnic monahii din Sfântul Munte

Și altceva, spune Cuviosul Paisie Aghioritul: În fiecare zi Maica Domnului trece prin Sfântul Munte pe la toți călugării, să vadă cum se nevoiesc. Și atunci gândiți-vă, Maica Domnului în fiecare zi pășește prin Athos-ul ăsta, pășiți pe urmele Maicii Domnului. Și atunci trebuie să vă puneți întrebarea: Bun, Maica Domnului mi-o îngăduit să ajung aici, dar eu ce fac? Când plec de aici schimb ceva în viața mea? Ceva spre bine, să renunț la o patimă, la fumat, la băut, la știu eu, la amantă, la orice ar fi în lumea asta. Ia să le dau eu deoparte, că totuși Maica Domnului și-o făcut milă cu mine să ajung aici.

Fostul stareț Andrei de la Mănăstirea Sfântul Pavel, pe care mulți din părinți l-au prins în viață, care o călugărit câțiva părinți, el când era la un metoc al mănăstirii, tot aici în Athos, dar mai în partea cealaltă unde are mănăstirea un pic de grădină, marea nu-i departe, e la câteva sute de metri, era chilia acolo, bisericuța și el se ocupa de măslini și de ce mai era pe acolo. Și-o coborât odată până la malul mării pentru că fusese furtună pe mare și când era furtună, întotdeauna marea scotea la mal lemne uscate, tot felul. Și el când avea nevoie, cobora la malul mării să vadă ce mai aducea marea, un lemn, ceva, îl ducea la chilie acolo. Și când o coborât, o văzut o femeie îmbrăcată în negru, cuviincios, care stătea pe o stâncă și avea trei cărți mari în brațe și scria în ele.

Cuvântul Cuviosului Paisie despre care vorbește părintele îl regăsiți în Sfântul Paisie despre smerenie, o smerenie fără de care nici spovedania, nici pocăința noastră nu rodesc cu adevărat.

Maica Domnului îi notează într-o carte pe toți cei care trec prin Sfântul Munte

El a rămas așa, zice: ”Femeie, ce cauți aici? Cumva ai naufragiat, s-o întâmplat ceva de-ai ajuns aici?”. Fusese furtună, la ce putea să se gândească? Zice:

– Nu!
– Dar cine ești tu?
– Eu sunt stăpâna locului acesta!

Dar mintea lui era ținută să nu înțeleagă. Zice:

– Dar ce faci, ce tot scrii acolo în cărțile acelea?
– Uite, într-o carte îi scriu pe cei care vizitează Athosul o zi, două, trei și pleacă. În a doua îi scriu pe cei care stau ani de zile în Athos, dar nu mor aici, tot pleacă și în a treia carte îi scriu pe cei care stau toată viața aici și mor aici.
– Bine, dar pot să te ajut cu ceva?
– Nu, doar eu sunt stăpâna locului!

Și atunci cumva s-a dus, o luat un lemn și s-o retras la chilia lui. Ei, când o ajuns o văzut că-i timpul de vecernie și s-o dus în biserică să aprindă candele. Și când o ajuns la icoana Maicii Domnului atunci o tresărit: ”Văleu, era Maica Domnului!”. În icoană era același chip ca cel al femeii de acolo. Desculț cum era el în biserică, o alergat peste stânci până la mare, dar când o ajuns nu mai era nimeni. Și s-a închinat la locul acela și-o zis: ”Iartă-mă, Maica Domnului, n-am știut că ești tu! Dacă vrei să te arăți să te mai văd o dată!”. Nu a mai văzut-o, dar o simțit o mireasmă de mir atunci în tot locul acela. Maica Domnului i-o arătat prezența Ei și că este acolo, dar nu a putut să o mai vadă.

Pentru cei ce vor să cunoască locul unde taina spovedaniei și pocăința neîncetată prind atâta putere, o prezentare a Sfântului Munte se află în articolul Muntele Athos, acolo unde spovedania monahilor devine rugăciune de-o viață.

Dacă dai respect, primești respect.

Deci vedeți? V-o scris Maica Domnului într-o carte că ați ajuns aici! Și eu de asta spun, dacă Ea v-o scris într-o carte, exact cum pomenim noi pomenelile în fiecare zi, așa și Ea acolo în Cer la Dumnezeu, se roagă: ”Doamne, ai grijă și de Ion cu familia lui, și de Vasile, și de Grigore, că uite, or călcat în grădina Mea!”. Și atunci, cum am spus, așteaptă de la voi ceva, să schimbați și voi ceva, să deveniți mai buni, mai îngăduitori. Aici, dacă ați venit în Sfântul Munte, să fiți cu respect față de locurile unde vă duceți, unde dormiți, să fiți cu respect, frumos, nu cu vorbe, țipete pe acolo, să strigați ca în lume, nu! Să fiți cu respect față de locul acela. La bisericuță când te-ai dus, te duci în casa Domnului, cum se zice, cu respect, îmbrăcat cuviincios.

Eu de asta le spun la mulți: măi, cu mânecă lungă te duci în biserică ca să arăți respect față de Mântuitorul, de Maica Domnului, de Cerul care coboară pe pământ acolo. Să fie respectul ăsta că dacă dai respect, primești respect. Și gândește-te că dacă tu ai intrat în biserică cu respect, cu evlavie, de la cine primești înapoi? De la Dumnezeu, de la Maica Domnului, de la Sfinți pentru că tu i-ai respectat. Și atunci vin și ei cu răsplata peste tine și peste familia ta. Și în felul ăsta încercați să fiți, pe drum cu rugăciune, frumos, în înțelegere…

Respectul și evlavia despre care vorbește părintele izvorăsc din aceeași viață lăuntrică pe care o hrănesc spovedania deasă și mărturisirea păcatelor, temă pe care am cercetat-o în Maica Domnului, puterea și viața interioară.

Dacă intrăm în Grădina Maicii Domnului, să încercăm să renunțăm la patimi

Încercați, că acum peste toți sunt fumători, tăiați oleacă dacă se poate, cât sunteți în Sfântul Munte! Sau tăiați-le cu totul! Foarte mulți au tăiat-o cu totul, pe care i-am cunoscut, fumători înrăiți. Era unul, fuma de 20 de ani câte trei pachete la zi. Era negru la față și porii, tot. Și-a fost vreo două zile aici și i-am spus: ”Băi, ți-o ajutat Maica Domnului, uite, ai venit. Fă și tu efortul și lasă-te!”. Și l-am întâlnit după doi ani în țară, luminos, nu-l mai recunoșteam. Zic:

– Băi, ce s-a întâmplat cu tine?
– Părinte, din clipa aia n-a mai pus țigară în gură!

El, care fuma țigară de la țigară, trei pachete pe zi. Și se cunoștea pe fața lui, era alt om. Vezi ce înseamnă să renunți la o patimă din asta? Vedeți câtă binecuvântare primești de la Dumnezeu și de la Maica Domnului? Și de asta aveți grijă ce faceți cu viața voastră și eu ce fac cu viața mea, pentru că sunt scurte! Nouă ni se pare cât trăim că avem viața înainte.

Chiar ieri m-a sunat sora mea de acasă. Am sora cea mai mare care are și ea vreo 66 de ani, o dus o viață să zicem, ca în mănăstire, nu s-o căsătorit așa și zice: ”Uite, ieri l-o îngropat pe unul de 40 și ceva de ani, alaltăieri pe altul de 50 de ani” și-mi amintesc de starețul Petroniu, care acum a trecut în calendar, Sfântul Petroniu Tănase la Prodromu, pe care l-am prins atâția ani aici la Prodromu. Și știu că venise un călugăr mai tânăr și bătrânul îngrijea pe la flori, îi plăcea asta și na, avea vreo 80 de ani. Și na, părea el oleacă mai aplecat la vârsta asta, dar era activ. Și-i zice: ”Ei, preacuvioase, te văd cam am hârbuit!”, așa i-o zis părintele acela. Și se scoală starețul așa, se îndreaptă el oleacă, se uită la el zâmbind și-i zice:

Renunțarea la o patimă, așa cum a fost lăsatul de fumat, este roada firească a unei spovedanii adevărate; despre rădăcina patimilor am vorbit în Patimile.

Dacă ne smerim în fața lui Dumnezeu, primim Harul Lui

”Ce spui, preacuvioase? Nu știi că sunt mai multe piei de miei decât de oaie?”. Adică, mor mai mulți tineri decât bătrâni. Un răspuns foarte înțelept, adică, ia aminte și tu chiar de ai 40 de ani, nu să știi cine pleacă primul. Și bătrânul o dus-o până la nouăzeci și șapte. Vedem cum trebuie să ne trăim viața? Ca și cum ar fi ultima zi. Și cum am vrea să fie ultima zi? În dragoste cu toți, să le spui că-i iubești pe toți de acasă, pe familie și să fii împăcat cu Dumnezeu. Cum? Prin spovedanie și să-ți ceri iertare de la Dumnezeu: ”Doamne, iartă-mă! Uite, te-am supărat! Dacă e să mă iei acum, fă-ți milă și cu mine, că vezi că-s ticălos. Adică, să ne smerim pentru că ne spune foarte frumos la Sfânta Scriptură că Dumnezeu celor smeriți le dă har, celor mândri le stă împotrivă.

Și noi dacă ne smerim în fața lui Dumnezeu, primim Harul lui Dumnezeu. Și vedem Sfinții Apostoli ce au primit când au primit harul Duhului Sfânt. Oamenii ăia simpli, pescari, nu știau să scrie, să citească, abia legau două vorbe și au întors toată lumea asta pe dos cu propovăduirea lor. Cum se zice, nu că vorbeau în toate limbile, ei vorbeau în aceeași limbă, dar fiecare neam înțelegea în limba lui. Era Harul lui Dumnezeu! Vedeți ce putere ne dă Duhul Sfânt în momentul în care ne lăsăm în voia lui Dumnezeu? Și cum am zis, celor smeriți le dă Har, celor mândri le stă împotrivă. Noi alegem de partea cui suntem. Suntem smeriți, ne dă Dumnezeu, ne umple de Har. Suntem mândri, devenim luptători cu Dumnezeu. Și cine suntem noi să ne luptăm cu Dumnezeu? Să avem grijă cu viața noastră pentru că e scurtă.

Dumnezeu celor smeriți le dă har, iar spovedania se naște din smerenie; o tâlcuire patristică a acestei virtuți se află în Smerenia.

Fiecare familie să aibă o icoana a Maicii Domnului cu Mântuitorul în brațe, la intrare

Și cum am mai spus, nădejde multă la Maica Domnului! Pentru că e ocrotitoarea noastră și e Mama noastră a tuturor. Și mereu am spus-o la mulți, încercați acasă, exact la ieșirea din casă, în interior nu afară, pune-ți o icoană cu Maica Domnului, măcar un A4, dar la o înălțime potrivită ca să ajungă și copiii și nimeni să nu iasă din casă fără să facă o cruce, să sărute icoana Maicii Domnului cu Mântuitorul în brațe și să spună: ”Maica Domnului, mă duc la treabă, mă duc la muncă, mă duc la școală”, oriunde mă duc, la joacă, la ce o fi, ”ai grijă de mine!”. Și când vii seara acasă din nou săruți icoana, ”Îți mulțumesc Maica Domnului că m-ai ajutat și am ajuns acasă!”. Faceți lucrul ăsta și o să vedeți cât folos primiți de la Maica Domnului!

Cred că am spus de ajuns. Să vă ajute Maica Domnului, să vă aibă în pază, să plecați cu folos de aici și să vă rămână lucrurile astea așa, să încercați să îndreptați cât puteți din viața voastră.

Nădejdea la Maica Domnului, pe care spovedania și rugăciunea o întăresc, se vede în minunile adunate în Maica Domnului: minuni și povestiri.

Cum să facem să păstram Harul și după ce ieșim din Sfântu Munte?

Pelerin: Și când plecăm, am vorbit și cu mai mulți colegi pelerini, simțim cumva cum parcă ni se golește așa, se mai diluează tot ce am simțit aici. Cum să facem ca să ținem cât mai mult ceea ce simțim aici, Harul ăsta?

Părintele Pimen: Deci ce se întâmplă? Aici nu este nici contactul cu toate astea lumești. Ați înțeles? Deci e contactul mai puțin și de aia e mai ușor. Când ai contactul cu lumea asta nu e atât de ușor, dar depinde din noi cum am spus, să rămâi în smerenie și dacă poți să-ți păzești ochii, mintea. Pentru că Harul lui Dumnezeu zice că e atât de fin, e ca o adiere din aceea, ca o mireasmă frumoasă și la prima pală de vânt se duce, ți-o luat-o. Și atunci dacă noi nu suntem atenți cu noi, ai ieșit de aici, vezi o femeie, începi să te uiți după ea, începi să gândești ceva, s-o dus imediat pentru că noi ne murdărim mintea. Și de asta noi trebuie să ne smerim și să încercăm să ne rugăm cu mintea când ieșim de aici.

Chiar de vezi, dar tu dacă te rogi cu mintea nu începi să te îndulcești cu mintea de cele pe care le vezi. Deci trebuie luptă, luptă și iarăși luptă! Dacă luptăm, Dumnezeu vede lupta noastră și atunci ne dă ajutor. Dacă noi nu luptăm deloc, nu zicem o rugăciune în minte, ”A, bine că am scăpat și-am ieșit din Athos, să mergem, să ne bucurăm!”, atunci automat pleacă și bucuria asta. Noi zicem că să ne bucurăm, dar de fapt pleacă bucuria asta sufletească și începem să îngustăm din cele trupești de care ai mâncat de te-ai săturat, după câteva ore iar ești flămând. Ai văzut, ai rămas cu văzutul sau anumite lucruri de-astea, dar pierdem toată bucuria sufletească. Și totul depinde de noi. Dumnezeu ne ajută, dar cheia e la noi. Noi trebuie să luptăm și atunci Dumnezeu și Maica Domnului ne țin în brațe.

Bun, gata! Doamne ajută!

Lupta de a păstra harul prin rugăciune, alături de spovedania deasă, o gǎsiți şi în Puterea rugăciunii.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!