Binele făcut se întoarce înzecit – p. Pimen Vlad

Părintele Pimen Vlad așază înaintea noastră trei istorisiri simple care lămuresc de unde vine cu adevărat împlinirea: o adolescentă și adidașii ei de 300 de euro, cel mai bogat om al Indiei și un general rus de pe câmpul de război. Din toate se desprinde același adevăr: binele făcut se întoarce, iar bucuria se naște din facerea de bine, nu din lucrurile pe care le adunăm. Vom vedea de ce golul dinăuntru nu se umple niciodată cu avere, ci doar cu binele pe care îl facem aproapelui.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Lucruri care ni se par că ne fac fericiți

Lucra la o patiserie. O spus ”îmi câștig și eu banul meu”. Dar zi de zi era acolo, era și vânzătoare și servea și la mese, ea se ocupa de toate acolo. Și o câștigat și ea ceva și avea un vis al ei, să-și ia o pereche de adidași din aceia de care văzuse ea în reclame, la 300 de euro, ăsta era visul ei, asta îmi povestea ea. Și și-o lua ea adidașii și era așa de bucuroasă, zice că ”acum sigur o să fiu împlinită și fericită”, că tot simțea ea că nu e împlinită. Bun, i-o luat, i-o primit, erau frumoși, cum și i-o dorit ea. I-o încălțat odată, o văzut că nu s-a schimbat nimic în viața ei. I-o încălțat a doua oară, măi, nimic, i-o pus în dulap, nimic.

Și atunci s-o gândit: “Da’ eu am muncit ca proasta o lună și ceva pentru ăștia 300 de euro, ca acum să-i port de două, trei ori și să nu mă ajutate cu nimic? Până atunci mai făcea mofturi pe la maică-sa să-i mai cumpere câte ceva, din astea, dar de atunci s-o lecuit. O văzut cum o transpirat o lună jumătate să aibă 300 de euro să ia o pereche de adidași care nu au încălzit-o cu nimic. Putea la fel de bine să fie și o pereche de adidași de 50 de euro. Și atunci o înțeles ea mai bine valoarea banului și de atunci zice: ”Gata, nu-mi mai trebuie poșete scumpe, nu mai trebuie cutare… Da, să am și eu ca oricine”. Acum are 18 ani și zice: ”Dar am înțeles ce înseamnă banul și lucrurile astea care mi se par că ne fac fericiți”.

Am arătat și altă dată că bucuria nu se cumpără cu bani, iar facerea de bine este singura care umple sufletul cu adevărat; despre acest izvor al împlinirii găsiți un cuvânt limpede în Fericirea adevărată este în Hristos.

Bucuria vine doar prin facerea de bine

Și noi spunem: ”Măi, sunt nefericit că stau în casa asta îngrămădită, amărâtă sau nu știu cum. Să vezi dacă-mi pun și eu etaj la casă, ce bine o să trăiesc și ce fericit!”. Și îți pui etaj la casă, poate te mai și împrumuți și vezi că ești nefericit și poate după aia ești stresat că n-ai cu ce plăti la bancă datoriile pe care le-ai făcut. Și vezi că de fapt la etaj nu stai, te apuci să faci curat, dar tot în camera aceea de jos stai și în bucătăria de acolo. Dar vezi cum ne înșală diavolul și ne face să credem că dacă dobândim lucrul celălalt material o să fim fericiți? Dar golul de unde vine? Din interior. Lipsa lui Dumnezeu în interiorul nostru și alt lucru, lipsa facerii de bine, că dacă faci binele, vine bucurie în interior.

Amăgirea că lucrurile materiale ne vor face fericiți este una dintre marile capcane ale vremii noastre, iar leacul rămâne binele pe care îl facem celor din jur; am desfășurat pe larg această înșelare în Marea înșelăciune a societății moderne, iar despre rodul milosteniei care naște milostenie vorbește frumos și pagina Milostenia naște milostenie de pe crestinortodox.ro.

Cel mai bogat om al Indiei și puterea facerii de bine

Îmi amintesc că am citit undeva de cel mai bogat om al Indiei, multimiliardar, deci bogat tare, care avea tot ce voia el, dar simțea că e nefericit. Chiar discuta cu un prieten de-al lui care era mai așezat așa: ”Măi, sunt neîmplinit”. Și-o văzut ăsta: ”Băi, are tot ce visa, avioane personale, tot ce visa el, dar era neîmplinit.”

– Hai, vino cu mine! Vrei să faci un bine?

– Da, ce să fac?

– Uite, este este un loc unde e un fel de clinică din asta ca un fel de orfelinat pentru copii cu dizabilități, care nu pot merge. Nu vrei tu, având atâtea posibilități, să le cumpărăm niște cărucioare? Sunt vreo 200 de copii acolo.

Deci 200 de cărucioare costau ceva, dar pentru el era nimica toată. Zice:

– Da, cum să nu? Ia bani de aici!

– Nu! Vino tu să le luăm împreună și să le dăm împreună la copii!

Le-au comandat, s-au dus împreună și luau împreună pe fiecare copil și-l puneau în câte un cărucior. Copii aveau o sală mare acolo și au început să se alerge cu cărucioarele, că ei dacă nu puteau merge, vă dați seama, când i-au pus în cărucioare pentru ei era… Râdeau toți! Cu fiecare copil pe care îl punea în cărucior simțea că se împlinea ceva înăuntru lui. Și la ultimul copil, ăla s-o apucat așa cu mâinile de picioarele lui și l-o întrebat:

– Copilul meu, mai vrei ceva?

– Nu, dar vreau să-mi amintesc chipul tău ca să-ți mai pot mulțumi și în Rai când ajung, pentru ceea ce ai făcut pentru noi”.

Bogatul acela a înțeles că facerea de bine nu se săvârșește cu portofelul, ci cu mâinile și cu inima, și că binele făcut se întoarce întâi de toate în inima celui ce îl face; cât de mult să dăruim și cu ce socoteală am tâlcuit în Cât de mult să facem milostenie, iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață același lucru în Despre milostenie.

Golul din inimă nu poate fi umplut decât cu binele pe care îl facem aproapelui

Și atunci o început și el să plângă și o zis că abia atunci s-o simțit împlinit, o simțit în inima lui că o devenit cum trebuie. Golul ăla care lipsea, nu bogăția, ci tocmai binele pe care l-o făcut, o ajuns și i-o umplut sufletul, i-o umplut inima și o zis că s-o simțit și el fericit cu adevărat când o văzut fericirea în ochii celor 200 de copii, care puteau și ei să se alerge cumva pe acolo în felul ăsta. Deci vă dați seama cât de mult face binele? Ei, și binele ăsta pe care îl facem noi, pe ăsta îl găsim când ne ducem dincolo. Că facem pentru noi, da, faci de toate, muncești, îți crești copiii, asta e o îndatorire. Ai făcut copiii, trebuie să-i crești, te lupți să le dai ce le trebuie, asta e o datorie.

Dar ceea ce găsești dincolo e binele pe care îl faci la cei care nu pot să-ți răsplătească înapoi, la cei care-s amărâți, îs necăjiți, pe care poate că nu-i mai vezi niciodată. Ei, pe acel bine îl găsești cu totul dincolo și nu numai că-l găsești dincolo, zice că de multe ori se întoarce la noi în viața asta. Când îți e mai greu atunci îți vine ceva de undeva.

Îndemnul de a nu lăsa să treacă vremea fără să facem un bine se leagă firesc de cuvântul părintelui Pimen Vlad din Să facem binele neîncetat în jurul nostru, unde arată cum binele făcut se întoarce în chipuri pe care nu le bănuim, iar binele pe care îl facem astăzi ne iese înainte mâine.

Întotdeauna, binele făcut se întoarce

Îmi amintesc o mică istorioară. Undeva prin Rusia, prin timpul războaielor era un general în funcție mare. Mergea cu oștirea la un război și-o văzut undeva pe marginea șanțului, un om mort. El era foarte credincios și i-o fost atât de milă de el, dar o zis: ”Ce să-i fac? Să-l îngrop n-am timp” și atunci o zis oștirii să plece în față și el repede și-o scos mantia de pe el și s-a dus, l-o acoperit și zis: ”Iartă-mă, frate, că n-am timp să te îngrop, dar măcar să te acopăr să nu te mănânce muștele aici”, apoi l-o învelit cumva cu mantia lui și o plecat. L-au văzut, ”mă, generalul nostru o venit fără mantie”, dar cine să-l întrebe ce-o făcut el? Fiind în timpurile mai vechi, în timpul războiului încă se mergea călare și în luptă calul i-o căzut pe piciorul lui și i l-o rupt.

Astfel de istorisiri, în care binele făcut se întoarce peste ani, sunt o hrană rară pentru suflet, iar o culegere de asemenea pilde ne-a lăsat tot părintele Pimen Vlad în Istorioare creștine în Postul Crăciunului.

Vindecarea generalului: cum binele făcut se întoarce la ceas de nevoie

Până l-o adus înapoi de pe front, i s-o înnegrit piciorul. Și când ajuns la punctul unde îngrijeau bolnavii, i-o zis doctorul care o venit: ”Îmi pare rău, trebuie să-ți tăiem piciorul ca să-ți salvăm viața. Deja s-o înnegrit, o intrat în cangrenă, nu mai sunt șanse. Dacă nu ți-l tăiem, mori”. El era încă tânăr, avea vreo 40 de ani, era în putere și s-o gândit: ”Ce fac fără picior? Ce mă fac eu?” mai ales că era militar și-o început să plângă: ”Doamne, cum rămân eu așa?”. L-au mai îngrijit ei cum au putut acolo ca să-i mai aline durerea, dar el plângea și vede deodată că intră un tânăr așa frumos în lumină, cu un baston în mână și îi zice:

– Mă recunoști?

– Nu te recunosc, nu te-am văzut niciodată.

– Eu sunt omul acela pe care l-ai găsit pe imagina drumului. Am fost ucis și eu, atacat de tâlhari. Eram un om credincios, un om bun, dar am fost l-am lăsat acolo. Și tu ți-ai făcut milă cu mine, ai fost singurul care ți-ai făcut milă cu mine și acum, tu plângând și rugându-te, mi-o zis Dumnezeu: ”Uite, omul ăla care ți-o făcut ție bine și o acoperit trupul tău, suferă, îl doare piciorul. Du-te și fă-l bine!” Și am venit să te vindec”. Și l-o atins cu toiagul pe picior și i s-o vindecat piciorul pe loc, după care s-o făcut nevăzut. El de atâta bucurie, o început să cânte și să-I mulțumească lui Dumnezeu. Acum dimineața veneau doctorii cu ustensilele să-i taie piciorul și-l aud cântând cântări bisericești și zic: ”Băi, eu cred că am întârziat. Deja îl prohodesc ăștia, o murit”.

Dar când au intrat l-au văzut pe ăsta cântând și sărind în sus prin cameră și i-au zis:

– Măi, omule, ai grijă cu piciorul!

– Care picior? Uitați-vă, piciorul e sănătos, nu mai am nimic!

Vindecarea aceasta ne descoperă cum lucrează pronia lui Dumnezeu peste binele pe care îl facem fără martori; despre felul în care recunoaștem voia Lui în mijlocul încercărilor am vorbit în Voia lui Dumnezeu.

Ajunge zilei răutatea ei, să nu mai adăugăm și noi, ci să facem un bine

Deci vedeți cum i s-o întors binele acela înapoi, la momentul greu? De asta așa e și la noi. Dacă facem bine, în afară că avem plată la Dumnezeu, dar se și întoarce la noi mult mai mult, cum se zice, înzecit, însutit, așa ni-l întoarce Dumnezeu. Și de asta se zice că niciun bine nu se pierde. Dar să fim atenți la un lucru, că și dacă faci rău, și acela se întoarce. Tu poate faci rău acum la cineva și ți se întoarce de zece ori mai mult și zici: ”De ce, Doamne?”, dar amintește-ți că mai demult ai nedreptății pe cineva.

De asta se zice că ajunge zilei răutatea ei. Să nu mai adăugăm și noi la ceea ce este în lumea asta. De ce să mai punem și noi picătura aia amară la câte necazuri sunt în viața asta? De ce să nu punem lucrul acela bun? Să facem un bine, să mai adăugăm un bine. De asta e bine să nu treacă nici o zi în care să nu facem un bine, cât de puțin acolo. Pui așa la faptele alea bune, în balanța aia cum se spune, câte un bine. Dacă nu ai ceva de dat, măcar spune o rugăciune pentru celălalt, spune-i un cuvânt bun. Vezi că vecinului i-o căzut gardul și-i bătrân, ”Hai, vecine, vin și eu un ceas să te ajut degeaba aici! Lasă, uite, pentru Dumnezeu!”. Faceți bine că nu pierdeți niciodată și în felul ăsta vă duceți la Dumnezeu.

La cântarul cel de pe urmă fiecare faptă atârnă greu, pentru că binele făcut se întoarce și dincolo, nu numai aici; despre această pregătire prin milostivire am scris în Judecata de Apoi: dreptatea lui Dumnezeu și mila care mântuiește, iar temeiurile ei patristice sunt adunate în articolul Judecata de Apoi.

Spovedania, Sfânta Liturghie și facerea de bine după putere

Și bineînțeles, ca și creștini, noi trebuie să avem spovedanie, împărtășanie, să avem duhovnic, după aceea să nu lipsim duminica la Sfânta Liturghie și dacă facem bine după putere, știți cum, ne ia Dumnezeu în Rai așa, fără să mai stea mult la discuții. Deci totul depinde de noi. Și la Maica Domnului să vă rugați cu toată inima, că vedeți, ați ajuns în grădina Ei, v-o îngăduit, să vă rugați la Ea, să-I cereți ajutorul, că Ea e legătura noastră cu Cerul și cu Dumnezeu. Și dacă zici: ”Maica Domnului, ajută-mă!”, Ea imediat se duce la Mântuitorul: ”Doamne, te rog, omul are nevoie!”. Deci Maica Domnului nu ne lasă niciodată. Bun, să vă ajute Maica Domnului!

Doamne ajută!

Fără spovedanie și fără Sfânta Împărtășanie, facerea de bine rămâne șchioapă, iar despre locul acestei Taine în viața de zi cu zi mărturisește tot părintele Pimen Vlad în Rolul spovedaniei în mântuire și viața de zi cu zi; pentru cei ce doresc să cunoască mai adânc mijlocirea Celei care nu ne lasă niciodată, o sinteză bine așezată se află în articolul Maica Domnului.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!