Sfânta Ecaterina din Alexandria

Urmăriți în acest material istorisirea vieții Sfintei Mucenițe Ecaterina din Alexandria, una din cele mai cunoscute și iubite sfinte din întreaga lume.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Sfânta Ecaterina din Alexandria

Imaginează-ți că trebuie să-ți aperi credințele în fața unei săli pline de genii care nu sunt de acord cu tine. Una dintre cele mai iubite sfinte a istoriei a făcut acest lucru și a învins.

Astăzi o întâlnim pe Sfânta Ecaterina din Alexandria. Toate cele ce poartă numele de Ecaterina, Catrina, Cătălina, Cati sunt, de fapt, numite după Sfânta Ecaterina din Alexandria. Ea este prima Ecaterina cunoscută în istorie și una dintre cele mai iubite sfinte ale creștinătății. Acest lucru este dovedit de cât de popular a rămas numele ei de-a lungul secolelor. Există un stat numit după ea în Brazilia, munți numiți după ea în Arizona, universități și orașe numite după ea în Regatul Unit, SUA, Canada, Spania, Grecia, Filipine și nu numai.

Sf. Ecaterina a trăit la începutul secolului al IV-lea în orașul Alexandria din Africa de Nord. Acesta era un loc renumit ca centru al învățăturii, și unii dintre cei mai inteligenți oameni din lumea cunoscută trăiau acolo. Ecaterina era fiica guvernatorului Alexandriei. Era foarte bogată și renumită pentru frumusețea ei. Într-un oraș plin de genii, Ecaterina ieșea în evidență. Cunoștea toți poeții greci. Cunoștea astronomia, filosofia și matematica.

Și la un moment dat, părinții ei au început să se îngrijoreze puțin că nu se căsătorea, și au întrebat-o: “Ce e în neregulă cu toți acești bărbați de vază care tot încearcă să te cunoască?” Iar ea a spus: “Dacă îmi găsiți un bărbat mai frumos decât mine, mai înțelept decât mine, mai inteligent decât mine și mai nobil decât mine, mă voi căsători cu el.” Dar dacă nu poate îndeplini aceste condiții, voi rămâne singură.

Acum, mama Ecaterinei devenise, cu mult timp înainte, în taină, creștină. Și a văzut că fiica ei căuta ceva mult mai presus decât putea acest oraș al învățăturii să-i ofere. Așadar, i-a recomandat Ecaterinei să meargă și să vorbească cu un bătrân creștin înțelept pe care îl cunoștea. Iar Ecaterina, dornică să dobândească cunoștințe de la oricine și auzind că era o persoană pe care nu o întâlnise mai înainte, a mers cu bucurie să discute cu el. Ea i-a spus bătrânului ceea ce le spusese și părinților ei, că nu credea că există vreun bărbat vrednic de ea niciunde în lume, iar bătrânul i-a răspuns: “Eu cunosc un bărbat care te întrece în toate.” Și i-a vorbit despre Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Împăratul Universului, Cel Înviat. Tot ce i-a spus a făcut-o pe Ecaterina să înțeleagă că Hristos era cu adevărat singurul bărbat vrednic de a fi cunoscut în vreun fel. Înainte de a pleca ea, bătrânul i-a dat o icoană mică cu Pruncul Hristos în brațele Maicii Domnului și i-a spus să se roage înaintea acestei icoane și să întrebe de Hristos.

Ea a luat icoana acasă și s-a rugat până târziu în noapte, chemând pe Dumnezeu să îi răspundă și să îi arate care era adevărul. În cele din urmă, a adormit, și în somn a avut un vis neobișnuit. În vis, a văzut-o pe Maria, Născătoarea de Dumnezeu, ținând pe Pruncul Hristos. Iar Maria arătând spre Ecaterina a zis: “Uită-te la prietena Ta, Ecaterina.” Iar Hristos nu voia să se uite la ea și a spus: “Dar e urâtă.” Iar Ecaterina s-a trezit. A fost exact motivația de care avea nevoie. Tot ce avusese, toată frumusețea atât de prețuită de lume nu avea valoare pentru Hristos. Nu însemna nimic pentru Hristos. Ceea ce însemna ceva era o transformare lăuntrică, ceva mai adânc. Și ea a înțeles că aceasta putea fi găsită în creștinism, și s-a întors la bătrân și i-a cerut să o învețe totul.

A fost curând botezată, iar în noaptea botezului ei a visat din nou și de data aceasta a privit direct la fața lui Hristos. Curând după aceea, a ajuns în cetatea Alexandria un nou mare praznic păgân. sub supravegherea împăratului Maximian. Maximian ura creștinismul și îl prigonea în diferite locuri, împotrivindu-se hotărârilor de mai înainte ale altor împărați, care îngăduiseră creștinismului câteva libertăți în plus. Din pricina urii sale față de creștinism și a dorinței sale de a se asocia pe sine cu zeii cei vechi, el este ultima persoană din Egipt care s-a mai numit pe sine faraon. Acest nou festival era plin de ospețe idolești și de uciderea creștinilor întemnițați.

Și în mijlocul acestui festival și în toiul acestor ospețe, într-una din zile a venit deodată cea mai frumoasă femeie pe care o văzuse vreodată mulțimea, fiica guvernatorului [Alxandriei]. Ea, în mijlocul sărbătorii, s-a adresat direct împăratului, numind această dezordine dezgustătoare ca fiind rea și spurcată, și mărturisind credința ei în Hristos și că este ceștină. Acest lucru l-a uimit. Nici măcar a fost mânios, ci mai degrabă surprins. O mai văzuse la alte evenimente. Era fiica guvernatorului. Și iată că își punea viața în primejdie!? Așadar, a încercat să o convingă să se liniștească. Și i-a îngăduit să-i răspundă. Iar ea, răspunzând, a vorbit despre moartea și Învierea lui Hristos, despre puterea învățăturii creștine despre Iisus.

Împăratul nu era la fel de înțelept ca ea. Iar ea începea să pară din ce în ce mai convingătoare. Și el putea vedea pe fețele celor din jurul său că tot mai mulți se uitau la ea și se gândeau: „Ce este această credință creștină?” Acest lucru l-a tulburat și a vrut să oprească răspândirea acestei credințe. Nedorind s-o omoare, dar fiind convins că ea greșește, i-a propus o încercare. O dezbatere despre adevărul creștinismului și despre dumnezeirea lui Iisus Hristos. De o parte a dezbaterii se afla tânăra și frumoasa fiică a guvernatorului, Ecaterina, iar de cealaltă parte, cei cincizeci cei mai învățați filozofi, dascăli și învățăcei pe care împăratul i-a putut aduna. Dar s-a întâmplat că ea cunoștea tot ce citau aceștia. Îi cunoștea pe filozofii lor la fel de bine ca și ei. Iar acești cincizeci de filozofi, toți bărbați, au început, unul câte unul, să fie convinși de argumentele ei. Căci împăratul nu adunase cincizeci de păgâni care urau creștinismul, ci adunase cincizeci de oameni învățați. Toți căutau adevărul și au început să-l vadă în cele ce le spunea ea.

După mai multe zile de aprinsă dezbatere și discuție, pe măsură ce apărările acestor bărbați slăbeau, toți, unul câte unul, au început să fie de acord cu ea și să se bucure la perspectiva intrării în Sfânta Biserică, în comuniunea cu Hristos, și au ieșit în cetate să-i caute pe creștini și să primească botezul. După mai multe zile de dezbatere, împăratul a aflat că toți acești cincizeci de bărbați au fost botezați și că toți o respectau mult pe Ecaterina. Cel mai bătrân dintre acești filozofi s-a apropiat de împărat și i-a zis: „Ea are dreptate în toate cele ce spune.”

Împăratul a fost furios. Era un om ciudat și rău, cu un trecut militar și cu ură față de creștini, și a început un masacru. I-a ucis pe cei 50 de bărbați și a început să poruncească chinuri pentru Ecaterina. Și prin fiecare dintre aceste chinuri ea a rămas ea însăși, plină de har, puternică și neclintită. Cel mai vestit dintre aceste chinuri a fost unul care, de fapt, nu a avut loc, și anume faimoasa roată a Ecaterinei, o roată înțesată cu țepi, de care ea trebuia să fie legată. Dar chiar înainte ca aceasta să se întâmple, ea s-a rugat, a întins mâna, a atins roata, și aceasta s-a sfărâmat. În unele istorisiri se spune că fărâmele roții s-au rostogolit de pe deal și au ucis pe câțiva dintre chinuitori.

Curajul ei în fața acestui rău, tăria și hotărârea ei i-au impresionat chiar și pe cei care veniseră să o vadă suferind. Printre aceștia se afla și soția împăratului, Augusta, printre ei era și un dregător de rang înalt, numit Porfirie, și printre ei se aflau și câțiva dintre ostașii însărcinați să o păzească. Toți aceștia au devenit creștini. Au urmat și alte execuții, dar Maximian tot voia s-o convingă pe ea. Voia s-o învingă, însă nu reușea. În cele din urmă, după ce și-a ucis propria soție, i-a oferit căsătorie Ecaterinei, dacă ar fi lepădat credința creștină. Ar fi putut fi împărăteasă, dar ea, desigur, a zis nu. În cele din urmă, lucrarea și mărturisirea ei s-au împlinit și a fost decapitată de către romani.

Povestea ei, curajul ei, propovăduirea ei a Evangheliei au rămas vii în mințile oamenilor, iar nu după mulți ani creștinismul a fost legalizat în toată lumea romană, iar amintirea Sf. Ecaterina e păstrată cu dragoste de creștinii de pretutindeni. Astăzi, moaștele ei se află în Mănăstirea Sfânta Ecaterina, la poalele Muntelui Sinai. Aceasta este cea mai veche mănăstire cu viață monastică neîntreruptă din întreaga lume, iar pelerini din toată lumea vin aici în fiecare an, la praznicul Sf. Ecaterina. Din Creștinismul Răsăritean și până în Apus, Sfânta Ecaterina este cinstită de toți creștinii. Este pomenită pentru curajul, înțelepciunea, harul și dragostea ei față de Domnul Iisus Hristos. Ea este una dintre cele mai puternice sfinte din istoria Bisericii.

Vă mulțumesc mult că ați urmărit acest episod. Este cumva un episod „de familie”, pentru că Sfânta Ecaterina este ocrotitoarea surorii noastre mai mari. Așadar, acesta este pentru tine. Episodul este însoțit de o ceașcă de ceai de mentă verde. După părerea mea, ceaiul de mentă verde este mai bun decât cel de mentă piperată. Are un pic mai multă tărie.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!