Însingurarea digitală: ecranele nu iubesc – p. Teologos

Trăim vremuri în care însingurarea digitală a devenit una dintre cele mai grele încercări ale sufletului. În acest material vă vorbesc despre felul în care inteligența artificială și dependența de ecrane ne pot rupe de Dumnezeu și de aproapele, despre demența digitală și despre pandemia singurătății care cuprinde astăzi lumea. Vom vedea împreună de ce AI nu are nici iubire, nici suflet, dar și cum putem regăsi, prin rugăciune și prin dragostea interpersonală, comuniunea cu Hristos și cu ceilalți, singura care ne împlinește cu adevărat.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Introducere. IA nu are suflet și ne împinge spre însingurarea digitală

La un moment dat s-a aflat că vine o persoană publică la noi și atunci cineva mi-a trimis niște întrebări crezând că o să fac un interviu cu el. Problema cea mare era că respectivul era dependent de AI cu care a generat mai multe întrebări legate de activitatea cunoscută a persoanei publice respective. Fraților, întrebările erau traumatice. Îi purecau toată viața publică și îi găseau tot felul de lucruri prin care era pus mai mult sau mai puțin la zid, lucruri care erau reale, exagerate sau chiar imaginare – lucruri care pentru un om bine intenționat și cu bun simț sunt de înțeles și unele de discutat, însă pentru AI nu există bun simț și astfel AI devine foarte, foarte agresiv. Realitatea nu se rezumă la o bază de date.

Este foarte important să înțelegem că AI nu are iubire, nu are compasiune, nu are pocăință, nu are Dumnezeu – este un Antihrist digital. Niciodată să nu amestecăm AI în probleme legate de suflet. Totdeauna persoana să fie mai presus. Să avem grijă să nu petrecem multă vreme pe ecrane și mai ales cu AI pentru că ne vom transforma și noi într-un mod foarte periculos pentru că nu vom ști să mai relaționăm cu persoanele și nu ne vom mai da seama de realitatea care ne înconjoară, chiar dacă e posibil să avem viață duhovnicească. Asta se vede uneori la pustinici și la cei care sunt concentrați pe pasiunile lor și evită să aibă contacte cu oamenii. De exemplu, știu un pustnic, să avem rugăciunile lui, care avea darul lacrimilor la Sf. Liturghie, însă pentru că nu era obișnuit cu oamenii, nu știa cum să se comporte politicos. Era foarte dintr-o bucată și simplu în comportament, lucru care putea uneori să-i surprindă pe unii. Asta se întâmplă și cu cei dependenți de ecrane, însă aceștia nu au măsura duhovnicească a pustnicilor astfel încât să nu rănească.

Despre felul în care AI și dependența de ecrane adâncesc însingurarea digitală am vorbit și în materialul nostru IA și deepfake, împreună ne vor înșela pe toți, iar o privire echilibrată asupra folosirii noilor tehnologii găsiți în discuția dintre un preot și un inginer despre efectele noilor tehnologii.

Însingurarea digitală și nevoia de Dumnezeu

Pentru că oamenii se pregătesc pentru o realitate care nu există, ei se însingurează și atunci se întunecă, se sting și deviază de la drumul drept. Noi trebuie să ne apropiem de Dumnezeu și prin Acesta de ceilalți. Pe de altă parte și ceilalți care sunt validați de Dumnezeu ne mențin pe drumul drept astfel încât să ne apropiem și noi de Dumnezeu și să ne creștem iluminarea. Este vorba de o reacție în lanț.

De asemenea, trebuie să știm că sufletul uman se hrănește cu energia necreată a lui Dumnezeu, cu harul lui Dumnezeu, care are iubirea ca principală expresie în cotidian. Singura sursă absolută a harului este Dumnezeu. Dincolo de asta, omul poate să dobândească energie necreată și să o redirecționeze către ceilalți și atunci ceilalți să se hrănească la lumina iubirii celui care o emite.

Pe ecrane asta se estompează foarte mult până când dispare. Desigur că de regulă pe ecrane apar mai degrabă forme de ură, chiar dacă uneori sunt sub masca iubirii. Să nu uităm că lumea în cel rău zace și din cauza asta trebuie să fim foarte circumspecți la ce și cui ne expunem, chiar dacă trebuie să-i iubim pe toți pentru că toți sunt chipul lui Dumnezeu, chiar dacă sunt distorsionați. Să nu uităm că păcatul este o boală și din cauza asta trebuie să ne ferim de cei bolnavi, nu pentru că îi urâm – Doamne ferește! – ci pentru că ne putem și noi contamina. Unde mai pui că de multe ori doar ni se pare că celălalt a greșit când de fapt nu e așa, ba chiar noi se întâmplă să fim în greșeală. E foarte important să avem conștiința relativității noastre și să avem legături bune cu Dumnezeu și cu oamenii validați de Acesta într-un anumit domeniu pentru a nu deraia în domeniul respectiv. Asta este absolut necesar în domeniul duhovnicesc, în cel profesional și, dincolo de asta, în încă câteva domenii folositoare de suflet care ne interesează.

Sufletul se hrănește cu harul lui Dumnezeu, iar acolo unde lipsește acest har se naște însingurarea digitală; am dezvoltat tema în Energiile necreate, harul lui Dumnezeu, scopul vieții, iar fundamentul patristic îl găsiți la energiile necreate în opera Sfântului Grigorie Palama.

AI-ul între acumulare de date și lipsa conștiinței

Poate să spună cineva că AI știe mai multe. Nu știe – are date mai multe, ceea ce este total diferit. Pentru a ști cu adevărat, e nevoie, dincolo de date, și de luminare de la Dumnezeu, de har, de bunul simț, de smerenie și de iubire, de conștiință, adică de vocea lui Dumnezeu în om – lucruri pe care AI-ul nu le are. Dincolo de asta, AI-ul se bazează pe datele de pe internet care din start sunt părtinitoare în anumite domenii, câștigând propaganda cea mai puternică. Lucrurile pot fi foarte fine pentru că anumite date reale pot fi interpretate distorsionat în interesul manipulatorilor. Fie prin tragerea de concluzii fie prin chemarea la acțiune în sensul dorit și în folosul celor interesați.

În plus de asta, AI de multe ori oferă un răspuns care să fie cât mai pe placul celui care întreabă. AI nu știe ce e bine și ce e rău și nu are conștiința unui Dumnezeu adică a unui adevăr absolut iubitor, ci este un motor statistic foarte complex care emite răspunsul cel mai probabil și care face greșeli. Acest fenomen se numește fenomenul halucinării este bine documentat în lumea Al și, mai nou, a fost dovedit și fenomenul mirajului.

Acesta se referă, pe scurt, la faptul că indiferent de ce imagini primește un sistem conversațional – ChatGPT cum îl știe lumea, în realitate el se numește LLM, Large Language Model – el se comportă la fel. A fost făcut un test prin care unor astfel de sisteme li s-au oferit în scris anumite simptome medicale după care li s-au oferit și radiografii, fotografii și alte imagini personalizate pentru un anumit om. După ce au fost introduse toate acestea, LLM-ul a dat un anumit răspuns. Problema cea mare a fost că după aceea a fost introdus același text cu simptomele, fără însă a se introduce imaginile personalizate pentru că evident ceea ce este cel mai important sunt imaginile omului și nu simptomele care desigur sunt comune la mai mulți oameni. Ei, este halucinant că fără imaginile respective, LLM-ul a dat aceeași rețetă și, culmea, în răspuns spunea că în conformitate cu imaginile date – care nu existau! – răspunsul este cutare și cutare.

Desigur că aici este evident mirajul, însă în alte lucruri este mult mai greu de prins și chiar aproape imposibil dacă cineva nu are expertiza practică a realității. Din cauza asta niciodată, niciodată nu întrebați probleme legate de suflet și nu întrebați în domenii în care nu aveți expertiza. În clipa în care, însă, aveți expertiză și există consensul oamenilor duhovnicești în domeniul respectiv, atunci manipularea apare evidentă.

Faptul că AI adună date fără conștiință deschide ușa manipulării și hrănește însingurarea digitală; o analiză mai amplă a acestor curse găsiți în Latura malefică a tehnologiei: cipuri, inteligență artificială, transhumanism.

AI-ul ca substitut al relației umane și pericolul însingurării digitale

Trebuie însă să înțelegem că pe primul plan nu este evitarea manipulărilor, ci creșterea capacității de iubire interpersonală prin Hristos care se distruge dacă apare AI ca mediator al acestor relații și al realității. De aici apar distorsiuni existențiale serioase – cunosc oameni care au căzut în depresie pe baza LLM-urilor, oameni schizofrenici și oameni care s-au sinucis împinși de motoare conversaționale. Un astfel de motor are un limbaj foarte atrăgător, poate fi foarte docil și experimentat, însă fără iubire ceea ce duce la aceste rezultate distrugătoare. În această situație omul pune mai presus gândul propriu, cunoașterea și egoismul și nu se mai gândește la iubirea jertfitoare, la Dumnezeu și la ceilalți care l-ar hrăni, l-ar stabiliza și l-ar scoate din mândria în care se afundă printr-o cunoaștere care se apropie de multe ori de luciferic fără să ne dăm seama.

În clipa în care întrebăm pe altcineva apar smerenia și dragostea față de cel care ne informează, în timp ce atunci când întrebăm un LLM apare mândria față de ceilalți și deci și însingurarea, neglijarea și chiar și disprețul ascuns în inima noastră. Evident că asta duce la radicalizare și exaltare. Omul crede că le știe toate dacă are acces la AI și de aici devine foarte dur în bula sa. Unde mai pui că acest aspect este potențat și de faptul că un LLM ne oferă un răspuns mai degrabă personalizat și atunci bulele cognitive a diferiților oameni pot să difere pe un subiect interpretabil și de aici apare conflictul. Lucrurile devin și mai grave când oamenii se expun rețelelor sociale unde algoritmii de recomandare, bazați tot pe AI, le oferă doar ce le place și atunci ajung să creadă că toată lumea este de acord cu ei, uitând că această lume este limitată la postacii care le oferă ce le place, postaci care uneori nici măcar nu cred în ceea ce postează, însă fac asta din interes.

Dacă AI apare ca o entitate iubitoare – de exemplu, cu un avatar sexualizat și cu texte care sunt dovedite statistic că sunt încărcate emoțional atunci lucrurile se complică foarte mult și devin foarte grave pentru că la suprafață e multă iubire însă în esență ea nu există. Există o întreagă piață a amantelor, a iubitelor generate de AI, care poate să-i ducă pe oameni la deviații comportamentale foarte serioase și chiar până la sinucidere, boli nervi și așa mai departe.

Despre piața iubitelor generate de AI și despre felul în care această iubire falsă naște însingurarea digitală am vorbit pe larg în Epidemia de iubite AI; iar mecanismul bulelor cognitive și al rețelelor îl găsiți în Democrația rețelelor sociale și într-o reflecție creștină despre rețelele sociale.

Demența digitală

Desigur că aceste fenomene apar nu numai în cazul LLM-urilor, ci și în cazul rețelelor sociale moderne care au algoritmi de recomandare bazate pe AI. S-au publicat studii cu scanări ale creierului copiilor mici (și nu numai) care arată transformări majore specifice demenței în cazul celor care au fost expuși la mai multe ore pe ecrane. Tinerii, mai ales, însă și oamenii mai în vârstă, doresc în continuu un nou pusheu de dopamină, doresc ceva nou și atunci pentru a primi materialul nou, creierul le uită pe cele vechi, pe care le socotește fără importanță, inundat fiind de avalanșa informațională.

Din păcate demența digitală și, în general bolile de nervi care au ca una din sursele principale mediul online sunt un fenomen major care astăzi a devenit pandemic – o pandemie mai mare decât COVID-19 și mai periculoasă. Pentru că, însă, provoacă plăcere cel puțin în fazele incipiente, dependența de ecrane este o mare afacere și expunerea acesteia nu este convenabilă rețelelor de media care ar trebui să o expună, și din cauza aceasta această pandemie nu este combătută cum ar trebui și crește cum crește igrasia sub iederă.

Demența digitală pornește din chimia recompensei: pentru a înțelege cum dependența de ecrane recablează creierul prin dopamină, vedeți definiția de la Dopamină și mărturia neurologului din Ei te doresc dependent și fără țeluri.

Autismul digital

Dincolo de demența digitală se observă o creștere semnificativă a autismului digital provocat de ecrane, generația actuală fiind prima generație din istorie cu un IQ mai redus decât generația anterioară. Desigur că este de așteptat acest lucru pentru că tinerii dependenți de ecrane afișează o acută lipsă de interes pentru că s-au obișnuit cu nivele foarte înalte de dopamină și cu o lume care pentru ei pare perfectă, la prima vedere, în comparație cu provocările din lumea reală. Desigur că acești tineri supți de magnetismul plăcerii care vine prin ecrane nu mai conștientizează că pentru a fi liberi este nevoie de echilibrul milostiv între durere și plăcere și de evitarea surselor puternice de plăcere care îi distrug omului întreaga cugetare printr-un mod de gândire foarte rapid, foarte superficial, foarte scurt, foarte greșit, haotic, masiv paralel și disjunct – adică sare de la una la alta fără o prea mare coerență și legătură între teme. Vă dați seama că un astfel de om nu poate să facă multe lucruri, va rămâne singur în viață și se va chinui și pe sine și pe alții.

Evident că o să aibă o capacitate foarte redusă de învățare a duhovniciei și a comportamentului în real pentru că mintea îi este plină de zgomote informaționale, nu are răbdare și are un interval de atenție foarte redus, neputând să se concentreze să ducă o sarcină mai serioasă la bun sfârșit. De multe ori apar și forme de ADHD în care cineva este hiperactiv, însă nu face nimic de fapt, agitându-se în toate părțile. Poate fi o prezență strălucitoare, să aibă emoții intense, însă nu te poți baza pe el și într-un final săracul rămâne singur chinuindu-se fără însă să iasă din starea sa. Uneori nici nu își dă seama că are o problemă. Lucrurile pot să avanseze până la ticuri și mișcări necontrolate – adică până la sindromul Tourette.

Autismul digital și sărăcirea atenției la cei tineri sunt semnele clare ale însingurării digitale; le-am privit îndeaproape în Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, stimuli, anhedonie, iar efectul asupra învățării este documentat și în dependența de rețele scade randamentul școlar.

Salvarea vine de la Dumnezeu. Limitele psihologiei

Desigur că în această situație psihologia a explodat, însă problema rămâne nerezolvată pentru că este problemă de păcat și deci e nevoie de energia necreată a lui Dumnezeu, de comuniunea cu Dumnezeu pentru a vindeca sufletul uman. Unde mai pui că psihologia, fiind o știință atee, de regulă îl împinge pe om să aibă încredere în sine, să aibă stimă de sine, care toate acestea sunt forme de mândrie care îl distrug și îl însingurează pe om, rupându-l de comuniunea cu ceilalți din Adam cel global, din trupul Bisericii. Omul trebuie să aibă încredere și nădejde în Dumnezeu – nu în sine! –, să-L iubească pe Dumnezeu pentru că altfel omul își pierde identitatea, deviază și se stinge, chinuindu-se în iadul singurătății sale, singur cu gândurile care îl chinuie. Asta este pregustarea iadului care, dacă nu este vindecată până în clipa morții, se va exacerba la maxim după moarte și se va permanentiza în veșnicie.

Numai harul lui Dumnezeu vindecă rana adâncă pe care o lasă însingurarea digitală, acolo unde psihologia atee se oprește; despre această graniță am discutat în Ortodoxia și bolile psihice: dacă golim bisericile, umplem psihiatriile.

Despre singurătate și însingurarea digitală

De fapt, astăzi asistăm, dincolo de pandemia bolilor de nervi, la pandemia singurătății, lucru recunoscut oficial inclusiv la Casa Albă, chiar dacă nu se discută despre el – pentru că nu dă bine la alegători, trebuie să știți – o pandemie pe plan mondial cu o piramidă de vârstă în defavoarea tinerilor, lucru care este foarte grav pentru că, desigur că, chiar dacă nimeni nu trebuie să fie singur, în cazul bătrânilor oarecum este de înțeles pentru că fiii sunt la casele lor, iar ei au rămas singuri. Să nu uităm că singurătatea crește rata mortalității cu 26 până la 32% în timp ce fumatul a 15 țigări pe zi crește doar cu 26 %. Deci singurătatea este mult mai nocivă. Alcoolismul are o rată mai mică, însă asta nu înseamnă că cineva trebuie să fie alcoolic. Absolut deloc! Doresc doar să accentuez riscul major al singurătății. Cei singuri sunt pradă gândurilor, se îmbolnăvesc de nervi sau cu inima mult mai ușor, nu mai au echilibru, sunt manipulabili, nu mai au credință pentru că nu se roagă, nu au modele de credință și peste toate acestea știrile îi îneacă și îi împing în anxietate pentru că sunt proiectate special ca să-i conducă pe oameni prin frică și confuzie.

E adevărat că dacă cine a e singur cu Dumnezeu, adică este pustnic, cum sunt acum la peștera Sf Sofronie este altceva, pentru că unit cu Dumnezeu fiind, pustnicul este unit cu toată lumea. Înțelegeți? Atunci, omul nu are nevoie nici de știri pentru că îi cunoaște pe toți prin Hristos.

Dincolo de știri, omul însingurat în închisoarea ecranelor se compară cu partea strălucitoare a vieții celor mai mari influenceri de pe planetă, parte care de multe ori nici nu există. Influencerul face poză cu Ferrari și merge acasă cu tramvaiul. Face poză în Dubai și stă în Ferentari. Plus că mai pune și filtre de înfrumusețare pe fotografiile sale. Pentru cineva care este un tânăr sau o tânără normală din cotidian este imposibil să concureze cu așa ceva. Astfel apar și atacurile de panică și, cu ajutorul diavolului, omul este depărtat din ce în ce mai mult de Dumnezeu și distrus total în labirinturile din mintea sa.

Omul uită cine este, de unde vine și încotro se îndreaptă. De fapt, nici măcar nu se mai gândește să se îndrepte undeva, ci dorește să scape de distorsiunea în care s-a băgat, însă dacă aceasta s-a întărit va fi dificil să-și schimbe modul de gândire și programul astfel încât să iasă iarăși la lumina normalității lui Hristos. Însă, trebuie să aibă curaj. Dar dacă nu se luptă, atunci el va trăi și se pregătește pentru o lume virtuală care nu există în realitate, o lume atrăgătoare, care însă nu are naturalețea unui Dumnezeu iubitor, având pregnantă distorsiunea omului căzut și care nu îl împlinește pe om, ci, din contră, îl chinuie.

Este esențial să ne limităm accesul la ecrane și să ne pregătim și să ne cizelăm caracterul prin rugăciune, atenție la noi înșine și împlinirea terapeuticii Bisericii, astfel încât să putem să relaționăm corect cu Dumnezeu, cu ceilalți și, în general, cu realitatea.

Pandemia singurătății este astăzi mai nocivă decât fumatul, iar însingurarea digitală o adâncește în fiecare zi; mărturia unui medic chirurg general o găsiți în Pandemia singurătății declarată în SUA, iar despre felul în care am ajuns aici am scris în Cum am devenit cea mai însingurată generație.

Himere și curse online

Înainte de a intra în cele mai grele capcane, să nu uităm că însingurarea digitală se hrănește din himerele de pe ecrane; despre slava deșartă a vieții online am vorbit în Internet, slavă deșartă, decolarea către Cer, iar despre tinerii prinși în mediul online și nevoia lor de Biserică găsiți o privire amplă în Tineretul și Biserica.

Pornografia

Desigur că una dintre cele mai periculoase himere online este pornografia care a distrus multe vieți și relații interpersonale. Să nu spuneți că ascunși sub mantia anonimatului totul o să fie bine. Nu o să fie! Păcatul este o boală care te distruge, indiferent dacă cineva te vede sau nu. Dependenții de pornografie devin foarte duri, animalici, obsedați de trup și de patimile trupești, își văd partenera ca pe un obiect, au așteptări nerealiste de la ea și își distrug relațiile interpersonale cu ceilalți, fiind incapabili de trăiri înalte, duhovnicești. Unde mai pui că se simt murdari și cad în depresie, uneori chiar și în deznădejde din cauza asta, chiar dacă uneori dau vina pe altceva. Este una dintre principalele cauze de certuri și chiar de divorț, chiar dacă nu se vede la prima vedere. Puțină lume știe că ceea ce se întâmplă pe ecran este doar o himeră, că lucrurile sunt simulate în cea mai mare parte și că nu există o comuniune între actori care se distrug sufletește. Este o cursă care sub masca plăcerii ascunde labirinturi foarte întunecate din care cu greu mai iese cineva, dacă mai iese.

Pornografia este o himeră care, sub masca plăcerii, adâncește însingurarea digitală și ucide comuniunea reală; despre cele trei mari patimi și despre raiul fals al realității virtuale am vorbit în Cele 3 mari patimi, raiul și realitatea virtuală.

Jocurile online

Apropo de astfel de curse, o altă mare problemă pe online – și nu numai – sunt jocurile. Adicția de jocuri este foarte periculoasă pentru că jocurile sunt astăzi, de regulă, surse puternice de drog. Asta duce la mari distrugeri, începând de la neglijarea realității, a persoanelor, a sănătății, pierderea banilor și terminând cu anxietate, deznădejde, surmenaj sever, episoade psihotice mergând până moarte și la crime. Sunt mai multe cazuri în care diferiți tineri au comis crime, inclusiv unii și-au împușcat părinții din cauza jocurilor. Pentru mediul online este caracteristică prezența în anumite jocuri de genul Roblox a prădătorilor cibernetici care îi atrag pe copiii fără experiență în labirinturi foarte întunecate, ducându-i încet-încet prin microacorduri de la a-și schimba fotografia de profil până la obținerea de bani și/sau postarea de fotografii mai mult sau mai puțin indecente sau alte lucruri foarte tenebroase.

Adicția de jocuri este una dintre cele mai puternice forme de dependență de ecrane și o poartă largă spre însingurarea digitală; am tratat-o aplicat în Dependența de jocuri: când e prea mult.

Postul digital și programul duhovnicesc – metode de vindecare a însingurării digitale

Este nevoie de reconfigurarea sistemului de valori, de post digital, de limitarea accesului și de program duhovnicesc astfel încât să ne readucem persoana în naturalețea sa. Dacă scade dependența de conținutul nociv de pe ecrane vom vedea cum se ridică de pe mintea noastră o pâclă și vom începe să vedem lucrurile mult mai clar, mai bine, ne crește capacitatea de înțelegere, de concentrare și conștiința de sine.

Este esențial să ne rugăm în fiecare zi, să mergem la Biserică cel puțin o dată pe săptămână și să ne spovedim cel puțin o dată pe lună și astfel începem să ne stabilizăm. Dincolo de îmbunătățirea relației noastre cu Dumnezeu, trebuie să îmbunătățim și relația noastră cu ceilalți, relație pentru care trebuie să alocăm timp și în care să ne comportăm cu atenție, naturalețe și dragoste în Hristos.

Postul digital și rugăciunea statornică sunt cele mai bune leacuri împotriva însingurării digitale; despre puterea rugăciunii am vorbit în Puterea rugăciunii, iar o frumoasă pagină duhovnicească găsiți și pe crestinortodox.ro.

Dragostea interpersonală ne salvează din însingurarea digitală

Dragostea presupune respect și nedreptate în favoarea persoanei iubite și nu în favoarea noastră – să avem grijă să nu ne impunem voia în fața altor persoane pe motiv că le iubim. Unii spun că de vreme ce îi iubesc pe alții o să le impună ideea lor de bine. Asta e greșit! Trebuie să ne plecăm în fața tainei personalității celuilalt și să ne limităm doar la un sfat dacă nu ne validează Dumnezeu sau dacă celălalt nu este deschis să primească de la noi. Uneori e posibil să fim validați de Dumnezeu, cum ar fi părinții, conducătorii ierarhici, specialiștii – sunt și alții – însă celălalt nu primește cuvântul din varii motive. În acest caz să nu presăm pentru că putem să generăm repulsie chiar dacă uneori ne doare când vedem cum se comportă celălalt. Totdeauna să preferăm unitatea în Hristos în pofida părutei dreptăți și a performanței în materie, în avere, în putere, în plăcere. Niciodată să nu absolutizăm lucrurile trecătoare pentru că ne vom chinui. Doar Dumnezeu cu harul Său transcende moartea.

Cineva care lucra în domeniul medical și avea contact cu mulți pacienți, oameni care știau că o să moară – indiferent că într-adevăr mureau după aceea sau nu – le-a spus să dea mărturie care este cel mai mare regret al lor în viață. Nimeni dintre ei nu a spus că regretă că nu a înaintat destul în cele legate de egoism și materie, adică în avere, în știință, în putere lumească. Tuturor le-a părut rău că nu au iubit mai mult, că nu și-au exprimat sentimentele mai mult, că nu au avut relații mai bune cu ceilalți.

Legat de asta, Harvard a făcut un studiu care a ținut 80 de ani pe 724 de oameni ca să vadă în ce constă traiul bun. La sfârșitul studiului a ieșit, de departe, faptul că cel mai important factor al traiului bun sunt relațiile interpesonale bune, de calitate între oameni. Adică dacă omul iubește și este iubit. Desigur că în ortodoxie asta este cunoscut de mult timp pentru că noi știm că Dumnezeu este o comuniune iubitoare de Persoane perfecte și Dumnezeu ne-a creat și pe noi după chipul și asemănarea Sa, deci și noi ne împlinim doar în clipa în care ne unim pe deplin cu Dumnezeu și prin Acesta cu ceilalți, în comuniunea iubitoare.

Leacul cel mai puternic împotriva însingurării digitale este dragostea interpersonală în Hristos; despre felurile iubirii și creșterea de la una la alta am vorbit în Felurile de iubire și evoluția între acestea.

Sursa iubirii este Dumnezeu

Trebuie însă să înțelegem că dacă nu avem un echilibru între relația cu Dumnezeu și relația cu ceilalți, nu vom putea să ajungem la unirea deplină a sufletelor, care este starea de Rai. Dacă nu este Hristos cu harul Său care să ne unifice, nu vom reuși – ba, din contră, ne vom distruge între noi. De fapt, unii preferă singurătatea pentru că au fost răniți în relațiile interumane și, în loc să devină mai duhovnicești, mai plini de har, de energia necreată a lui Dumnezeu, ei preferă să se însingureze și atunci cad din lac în puț. Desigur că trebuie să evităm mediile în care nu ne folosim, însă cu conștiința faptului că noi nu avem destulă dragoste ca să ne comportăm acolo după voia lui Dumnezeu. De asemenea, este absolut necesar să stăm singuri în liniște, însă nu ca însingurați, ci pentru a ne deschide ca un crin în fața luminii iubitoare a lui Dumnezeu și să ne hrănim cu aceasta, pentru a putea mai apoi să o redirecționăm către ceilalți. Dacă noi nu ne alimentăm cu energia necreată, nu vom putea să-i iubim cum trebuie pe ceilalți și atunci ne vom chinui și noi și ceilalți. Trebuie să înțelegem că aceasta este hrana sufletului și dacă nu ne hrănim vom deveni scheletici, rahitici și vom cădea pe locul limpede. Cu cât este mai important sufletul veșnic și inteligent comparativ cu trupul trecător și irațional, cu atât mai importantă este hrana sufletească, adică dobândirea harului Duhului Sfânt, comparativ cu hrana trupească. Din păcate, noi nu dăm atenție la asta și astfel trăim înfometați, chiar fără să ne dăm seama.

Trebuie să punem rugăciunea și ascultarea duhovnicească pe primul plan pentru că acestea ne cresc puterea prin creșterea legăturii cu Dumnezeu și prin Acesta cu ceilalți. Trebuie să-L prețuim într-adevăr pe Dumnezeu și prietenii duhovnicești și să ne pregătim pentru a ne comporta cum trebuie cu aceștia. Să nu uităm că aproapele nostru este cel de care ne apropiem noi. Dacă nu încercăm în fiecare zi să devenim mai buni, atunci nu vom trăi din ce în ce mai bine. Să nu uităm că traiul bun vine din bunătate, din virtute. Dacă cineva este un om rău, va trăi rău, – indiferent câți bani, avere, putere socio-economică sau plăceri are. Vedeți că cea mai bună recomandare pentru cineva este că provine din familie bună, că este bine crescut, că are cei 7 de acasă. Toate acestea se referă la virtute și nu la bani sau cunoștințe științifice.

Izvorul oricărei iubiri este Dumnezeu, iar hrănirea cu harul Său ne scoate din însingurarea digitală; despre darurile și scopul Duhului Sfânt am vorbit în Darurile și scopul Duhului Sfânt.

Familia și Biserica – locurile unde învățăm iubirea

Trebuie ca familia să redevină principala instituție de învățământ sub oblăduirea Bisericii în care se învață trăirea lui Dumnezeu în cotidian. Desigur că Biserica este păstrătoarea științei terapeutice de vindecare a sufletului, însă la biserică mergem de obicei o dată pe săptămână, dacă mergem. Cea mai mare parte a vieții noastre o petrecem la lucru și în familie. Pentru că la lucru și mai ales la școală sunt slabe șanse să avem persoane care să ne învețe duhovnicie – este foarte necesar ca în familie să avem o atmosferă duhovnicească pe baza învățăturilor Bisericii. Aici ajută foarte mult exemplul personal și timpul pe care părinții îl petrec cu copiii și existența cel puțin a 3 frați, care se cresc mai ușor decât unul singur, pentru că părinții pot să-i pună să se crească și să se ajute între ei. Dacă sunt doar doi e mult mai dificil pentru că apare rivalitatea. Părinții trebuie să aibă o viață duhovnicească activă pentru că lipsa acesteia îi va influența negativ și pe ei și pe copiii lor care vor căuta refugiu cel mai probabil în diferite distorsiuni. Trebuie să înțelegem că nu este destul să oferim copiilor noștri de mâncare, haine și să-i înscriem la o școală. Pe primul plan este cizelarea caracterului pentru că numai așa ne vom apropia de Dumnezeu, vom evita capcanele lumii moderne și vom fi fericiți și aici pe pământ și în veșnicie.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Familia și Biserica sunt singurele locuri care ne pot scoate cu adevărat din însingurarea digitală, învățându-ne iubirea; despre familia ca școală a sufletului am vorbit în Familia ca instituție de învățământ, iar despre rolul vindecător al Tainelor Bisericii găsiți o privire limpede pe sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!