
Întrebări și răspunsuri despre: iubire, rugăciune, icoane, relații…
22 noiembrie 2026Am stat de vorbă cu mai multe grupuri de pelerini veniți în Sfântul Munte și le-am răspuns la întrebările care îi apasă cel mai tare. Am vorbit despre viața de familie, despre actele cu cip, despre căsătoria de tineri și despre cauzele adevărate ale divorțului, dar și despre căsătoriile mixte, despre Taina Cununiei și despre creșterea copiilor între ecrane. Veți vedea de ce familia creștină rămâne cea dintâi școală a caracterului și cum se vindecă, prin spovedanie și răbdare, rănile pe care le poartă astăzi orice familie ortodoxă.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Părintele Teologos: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor! Amin!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!
Părintele Teologos: Părinte, spuneți: „Împărate Ceresc”.
Părinte: Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinarea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Amin.
Introducerea și prezentarea invitaților
Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm cu mai multe grupuri aici. Cel puțin două grupuri: grupul lui Cristi Dragomir și grupul Părintelui Diacon Cătălin Ciorângă. Și pentru că îi cunosc pe cei doi ghizi – să spun așa, cei doi conducători de grupuri – ,pentru că este cam impropriu să-i numim ghizi, și din cauza asta am spus că o să facem o filmare, cum facem periodic, cu întrebări și răspunsuri.
Și ca să nu vă fac să așteptați foarte mult, chiar îi rog pe oameni să pună o întrebare, să puneți întrebări. Aveți cuvântul.
Discuție despre cardul de identitate digital
Interlocutor: Ce ne puteți spune despre cardul de identitate digital?
Părintele Teologos: Sigur. Am făcut un clip pe site de vreo jumătate de oră pe tema actelor cu cip. Se numește chiar așa: „Actele cu cip”. Intră pe chilia.ro, scrie „actele cu cip, Teologos” și acolo fac o analiză extensivă pe tema asta. Foarte pe scurt, e vorba de înăsprirea controlului. Despre asta este vorba.
Părintele Teologos: Sigur că scopurile celor care sunt la butoane nu sunt scopuri după Dumnezeu și clar că ar fi foarte bine dacă se poate – nu știu dacă se poate – și pe cât posibil, să nu le luăm, să nu le primim. Dar dacă cineva le ia, nu înseamnă că s-a lepădat de Hristos, nu înseamnă că și-a pierdut mântuirea și așa mai departe. Este o înăsprire, adică este ceva destul de serios, având în vedere cine este la putere la ora asta. Și nu mă refer neapărat la puterea României aici. E vorba de faptul, cum spuneam, că se înăsprirea controlul și, mai ales, controlul global. Despre asta vorbim, știi?
Am analizat pe îndelete acest subiect într-un material dedicat, Actele cu cip: pericole, credit social și perspectiva ortodoxă, unde arăt de ce înăsprirea controlului ajunge până la urmă să atingă și liniștea din viața de familie.
Alternative și stilul de viața izolat
Părintele Teologos: Și atunci, clar că ar fi foarte bine să se întârzie pe cât posibil această creștere a controlului și ar fi bine, pe cât posibil, să se evite. Dar deja, datorită contextului, să spun așa, politic-geopolitic, la ora asta este foarte dificil. Și mai ales în România, pentru că voi nu vă opuneți. Atunci tu singur ce poți să faci? Da, tu personal te poți duce, poți să trăiești în afara rețelei off the grid (în afara rețelei), adică doar cu o grădină, cu niște panouri solare și oarecum te descurci. Dacă te descurci, evident că asta presupune și o anumită cunoștință în a gestiona o grădină, a gestiona niște resurse principale, de a-ți asuma un mod de viață. Dar marea masă este foarte dificil să adopte, realistic vorbind, acest mod de viață.
Dincolo de asta, este și faptul că sunt foarte atrăgătoare, nu pentru că au o mulțime de avantaje, o mulțime de facilități, dar, cum spuneam, prețul este libertatea, prețul este nașterea controlului. Dacă vrei, pot să intru în detalii, dar cred că, în general, astăzi am vorbit, destul de pe larg în clipul respectiv și am explicat de ce e nevoie de cip, ce se întâmplă am dat niște cazuri acolo. În regulă?
Interlocutor: Mulțumesc!
Părintele Teologos: E cam trist, dar asta e. Ce să facem? Alte întrebări?
Interlocutor: Știm că mulți domnitori români au ajutat în Muntele Athos în perioade foarte grele.
Părintele Teologos: Sigur, așa e. Dacă nu erau domnitorii români, din punct de vedere uman… Sfântul Munte Athos e grădina Maicii Domnului, dar Maica Domnului a ajutat de foarte multe ori, și foarte concret și esențial, de fapt, prin domnitorii români: după căderea Bizanțului, domnitorii români.
Posibilitatea unei mânăstiri românești în Athos
Interlocutor: Întrebarea mea este: când credeți că vom avea o mănăstire românească?
Părintele Teologos: Nu vom avea o mănăstire românească în Sfântul Munte. Să fie minune de la Dumnezeu să avem o mănăstire românească în Sfântul Munte.
Interlocutor: Putem trăi cu speranță?
Părintele Teologos: Trăiește tu cu speranța, dar nu-ți ține respirația, din multe motive: și motive grecești și motive românești. Pentru că românii, din păcate, noi nu suntem uniți. Cum să spun eu, cu soția mea… ca să nu credeți că vă fac un afront, eu cu soția mea nu sunt unit, dar cu atât mai puțin obștea din diferite părți ale țării. Deci, haideți, întâi de toate să învățăm să ne comportăm cu aproapele nostru, să avem o conștiință, o cultură de neam foarte unitară, astfel încât să nu ne certăm, și mai ales în public, și mai ales în fața străinilor. Și după aceea discutăm de o mănăstire românească din Sfântul Munte.
Părintele Teologos: Pentru că, într-adevăr, a fost o mănăstire românească în Sfântul Munte, nu? Dar, într-o lună, în două luni s-au certat toți și s-au dus pe munți, prin peșteri, și mănăstirea a rămas goală. În mănăstirea respectivă s-au adus monahi aleși cu mare atenție din România – mă rog, pe bază de invitații oficiale și a fost un moment diplomatic-duhovnicesc foarte sensibil, foarte nepotrivit pentru neamul românesc. Atunci. în cazul cu Chinotita, conducerea Sfântului Munte, Sfânta Chinotită, s-a spus mai încolo. E și problema grecilor, nu discutăm acum, că nu sunt de față și ar fi chiar foarte de discutat, dar pe de altă parte, întâi să ne rezolvăm problemele noastre.
Pentru cine dorește să cunoască rânduiala Grădinii Maicii Domnului și felul în care ea a ocrotit de veacuri credința și viața de familie a neamului nostru, o privire de ansamblu se află în pagina Muntele Athos de pe OrthodoxWiki.
Probleme de coeziune si menținerea unei comunități
Părintele Teologos: Vezi că noi, la ora asta, față de factorii externi – adică față de țările care doresc să ne controleze din punct de vedere ideologic -, nu avem nicio rezistență, adică suntem fraieri, suntem o colonie economică, dacă nu mai mult, la ora asta în România. Nu avem această iubire de neam și această iubire între noi duhovnicească – nu mă refer, ferească Dumnezeu, la o formă de nazism, Doamne ferește! –, care să genereze sau să permită, dacă dorești, înființarea sau discuția, punerea pe tapet, a unei mănăstiri în Sfântul Munte.
Pe care nu numai că trebuie să o construiești – bine, e și foarte greu din multe motive, dar să spunem că o ridici. După care, cum o menții? Acolo e problema cea mare. Cum o menții? Pe cine pui stareț care să fie acceptat de către toți? Pui starețul și după care să îi faci pe toți să se înțeleagă între ei, să facă răbdare între ei. Chiar la ora asta e o mare problemă cu răbdarea, inclusiv în familie.
Interlocutor: Ce e mai important, Părinte, din punct de vedere religios: să faci mai multe fapte bune, chiar dacă nu ești o persoană care merge la biserică, sau să mergi la biserică, să te spovedești, să te rogi, dar mai puțin pe partea de fapte frumoase?
Părintele Teologos: Trebuie să știi că una fără alta nu se poate. Chiar dacă la arătare, uneori pare că se poate, nu se poate. Evident că uneori sunt excepții, dar scopul Bisericii este exact asta: vindecarea sufletului și, deci, facerea faptelor bune. E adevărat că noi suntem foarte manipulați prin artă, în principal prin filme. Arătăm cazul acela în care, vezi, pe respectivul care este ultimul om, cel mai rău, cel mai ticălos, cel mai bandit, și, dintr-o dată o minune, apare că el este omul bun. Ăsta este filmul science-fiction, nici măcar science, doar fiction. Înțelegeți ce vreau să spun?
Multe dintre lucrurile care se spun despre Athos nu stau în picioare, iar despre acestea, ca și despre legătura dintre duhovnicia athonită și viața de familie a pelerinilor, am vorbit în Mituri și adevăruri despre Sfântul Munte.
Biserica ca spital și procesul de vindecare
Părintele Teologos: Pe de altă parte, clar că Biserica este spital pentru păcătoși, că ortodoxia este știința medicală corectă, care are ca scop vindecarea sufletului. Și deci, evident că marea masă a ortodoxilor care își lucrează botezul, care sunt în Biserică – nu cei care doar s-au botezat, care evident că botezul este o mare binecuvântare, indiscutabil –, dar sunt unii care, evident, s-au botezat și gata. Înțelegi ce vreau să spun, marea morsă mofturoasă. Dar revenind, datorită faptului că marea masă a ortodocșilor care își lucrează botezul se sfințesc, chiar dacă nu ajung mult la sfințire, dar sunt pe drum. În acest context, dacă dorești al marei mase de ortodocși, evident că apar uneori și cazuri de oameni care nu ajung la terapeutică, nu ajung la vindecare, și acel caz apare pe post de știre. Înțelegi ce vreau să spun?
Părintele Teologos: După cum în cazul unui om dintr-un mediu toxic, rău, famat, mediu agresiv, mediu carnal, este o știre să afli că omul respectiv face fapte bune, la fel și în cazul unui ortodox este o știre dacă face fapte rele. De ce? Pentru că în mediu ortodox marea masă face fapte bune, în timp ce mediul păcătos, toxic, carnal va rămâne să facă fapte rele. Deci asta este. Nu poți să judeci niciodată pe nimeni, dar ortodoxia asigură o probabilitate mult mai mare să faci fapte bune, pentru că te învață cum să le faci.
Ideea că Ortodoxia este știința medicală corectă, nu un partid și nici o ideologie, o desfășor pe larg în Ortodoxia: definiție, analogii, erezii, un material care ajută mult și la așezarea vieții de familie pe temelie sănătoasă.
Rolul familiei Ortodoxe în educația tinerilor
Părintele Teologos: Dincolo de asta, într-adevăr, există o altă forță care duce la mântuire, dar care este foarte întunecată de către păcatul lui Adam, care este conștiința umană. Și omul, cum să spun, dacă cineva dă o palmă celuilalt, conștiința nu trebuie să fie ortodoxă. Conștiința spune: „Asta nu-i bine”, știi? Dacă cineva fură, conștiința spune: „ Asta nu-i bine”. Da, dar religia sau erezia de care suferă respectivul poate să fie chiar contra mustrărilor de conștiință, nu? De exemplu, islamul, care este o religie foarte dură, nu? Care promovează jihadul, războiul sfânt, nu? Și atunci a zis: „Da, nu-i bine să cucerești, dar de vreme ce a zis așa Mahomed, mergem”, știi? În regulă?
Interlocutor: Sărut mâna, părinte.
Părintele Teologos: Doamne ajută! Alte întrebări? Spune.
Interlocutor: Eu sunt cadru didactic. Și o problemă care afectează, în general, învățământul din România și populația din România este scăderea natalității. Ce sfat ați avea, pentru văd un număr foarte mare de tineri care aleg astăzi să-și întemeieze foarte târziu o familie?
Părintele Teologos: E o întrebare…de multe ori în ultima vreme mai ales am întrebări atât de simple, dar atât de grele. Simple în sensul că, cu Darul lui Dumnezeu, aș putea să dau un răspuns, dar atât de grele de aplicat în practică, nu pentru că nu se pot aplica, ci, înțelegeți, vreau să spun, e vorba de latura umană.
În cazul de față, întâi de toate, tot respectul pentru dumneavoastră, că sunteți cadru medical, știu că lucrați în învățământ, chiar ați spus așa, și știu că de multe ori profesorii ajung – să nu zic în pragul martirilor, dar nici departe – și să vă ajute Bunul Dumnezeu cu răbdare și cu toate celelalte. Dar principalele instituții de învățământ, vă rog să nu credeți că vă jignesc, Doamne ferește, principalele instituții de învățământ trebuie să fie familia. Adică tânărul trebuie să învețe în familie cum să-și întemeieze o familie.
El în familie ar trebui să-și cizeleze caracterul. Părinții n-ar trebui să-și trădeze copiii în fața ecranelor. La școală, care evident că este foarte importantă școala, se învață mai degrabă, să zic, meserie – adică înțelegeți, ce vreau să spun, materie de specialitate și cultură generală, evident, care trebuie să existe, mai ales cultura generală legată de ființa neamului, adică limba română, istorie, clar. Este total greșit, când știu că unii vor să pună pe planul doi treaba asta, care este foarte greșit.
Părintele Teologos: Revenind. Deci, întâi de toate, în familie părinții ar trebui să-și dea seama că sunt responsabili de cizelarea caracterului. Nu pe primul plan de oferirea de mâncare, de haine și de un pat unde să doarmă copilul. Evident că este necesar și asta, Doamne ferește! Sau de o carieră. Foarte mulți părinți cred că dacă oferă copilului casă, masă și o carieră în viață cât de bună posibil, și-au îndeplinit sarcina față de copil. Total greșit. Pe primul plan se cizelează caracterul. Adică trebuie să-și învețe copilul să se poarte în viață. Trebuie să știe că un om bun va trăi bine, indiferent cât de sărac, cât de nesemnificativ, cât de trist va trăi. Și un om rău va trăi rău, indiferent câți bani, câtă putere sociopolitico-economică, câte plăceri trupești o să aibă.
Glasul conștiinței, despre care vorbesc aici, este cercetat cu acrivie patristică în pagina Conștiința morală de pe crestinortodox.ro, o lectură folositoare pentru orice familie creștină.
Virtutea pe primul plan și critica sistemului de învățământ
Părintele Teologos: Trebuie să înțelegem totdeauna că pe primul plan e virtutea. Problema virtuții și a păcatului. Binomul între virtute și păcat. Și dacă se înțelege treaba asta, atunci s-ar rezolva foarte multe lucruri. După care, sistemul de învățământ – nu mă refer la cel din România, că și acolo sunt mari probleme – , sistemul de învățământ este un sistem de învățământ, vă rog să mă iertați, aproape de satanic. De ce? Pentru că îl împinge pe tânăr în materie, în carieră, să-l transforme într-o forță de muncă cât de exploatabilă posibil. Să-l învețe ceva, dar nu prea mult, adică să fie bun de muncă, dar nu să-și pună întrebări critice, să nu gândească, că să-și pună multe întrebări relativ la șeful care o să-i dea de muncă. Așa?
Și dincolo de asta, îi lungește perioada de învățământ astfel încât el să ajungă pe la vârsta de 27 de ani, ceva de genul ăsta. După aceea, hai să se căsătorească. Care e total greșit. De ce? Pentru că până la vârsta respectivă – acum sunt pe cameră, mă asum, adică toată lumea că o să curvească până la vârsta respectivă. Sigur că nu judec pe toți, pentru că sunt și cazuri, dar foarte rare, evident, care se păstrează curați.
Faptul că cea dintâi școală a omului rămâne casa părintească l-am așezat pe îndelete în Familia ca instituție de învățământ, unde arăt de ce cizelarea caracterului începe în viața de familie și abia apoi la catedră.
Consecințele duhovnicești și psihologice ale desfrânării înainte de căsătorie
Părintele Teologos: De vreme ce, dacă tânărul curvește, trebuie să știe că unirea trupurilor, dacă nu este unirea sufletelor, este foarte traumatică și tânărul își pierde capacitatea de iubire prin pierderea siguranței de a iubi, pentru că nu are legătură stabilă. Și mai ales fata, femeia, ea știe că este folosită într-o relație trupească, știe că, de fapt, nu este împlinirea dragostei între cei doi în relație trupească cum ar trebui să fie, cum este în căsătorie, ci este, împlinirea poftelor care frizează animalicul a bărbatului de obicei, și invers. E vorba de o exploatare care există între cei doi, de o folosire a uneia față de cealaltă într-o relație trupească și nu o strălucire a dragostei interpersonale care este în căsătorie.
Despre teama tinerilor de a se așeza la casa lor și despre prețul pe care îl plătește mai târziu viața de familie a vorbit foarte limpede părintele Pimen în De ce tinerii fug de responsabilitate și căsătorie.
Presiunea socială și pierderea flexibilității în cuplu
Părintele Teologos: E o problemă foarte mare și din cauza asta, într-adevăr ar trebui să se căsătorească de tineri. Dar, din păcate, societatea în care suntem și noi îi stigmatizează. Că trebuie să-ți trăiești viața, că trebuie să te concentrezi pe carieră, că trebuie să te ocupi de bani și așa mai departe. Și atunci tinerii au o presiune mare, chiar foarte mare uneori asupra lor, să se comporte într-un mod destructiv pentru sufletele lor. Și atunci se obișnuiesc singuri, se obișnuiesc, cum spuneam să desfrâneze și ajung îmbătrâniți deja la vârsta de 30 de ani și hai să faci un cuplu. Cum să faci un cuplu? Că tu deja te-ai obișnuit să fii singur, ești cu tabieturile tale, nu mai ai flexibilitatea de smerenie și dorința de a învăța, dorința de a oferi spațiu celuilalt.
Înainte trebuie să oferi, trebuie să respecți pe doamna ta, trebuie să respecți pe bărbatul tău, pe cavalerul tău, nu? Dacă eu m-am obișnuit singur, în clipa în care văd pe celălalt, clar că ce dorește de la mine, dorește, cum spuneam, ceva trupesc și facem un contract ca să ne distrăm cumva. S-a pierdut acea iubire interpersonală adâncă care ar trebui să fie cei care împinge societatea înainte.
Lipsa iubirii, controlul și tirania modernă
Părintele Teologos: La ora asta tinerii sunt cablați, recablați într-un mod destructiv pentru ei și pentru societate; vedeți că societatea nu mai poate să meargă înainte. Și vedem, hai că în România mai pâlpâie câte ceva, dar în alte țări este, ferească Bunul și Sfântul Dumnezeu! Și din cauza ăsta suntem în pragul războiului, adică încep războaie peste tot. Apropo de Cipru, apare peste tot dorința de control. Pentru că oamenii nu mai au iubire. Și în clipa în care nu mai ai iubire, ai ură. Și ură, automat, presupune lipsa de respect, presupune controlul.
Tirania este casantă. Pentru că libertatea este idee pură, care nu are nevoie de instrucțiuni ca să înflorească. Ferească Bunul și Sfântul Dumnezeu! E o mare dramă cu tinerii și deci trebuie reînvățați și fac un apel, mă plec în fața părinților și a preoților, că e nevoie – vă rog mă iertați că sunt mulți preoți aici, v-am spus, că trebuie să fie subiect de predică treaba asta. Problema familiei, problema imensă. Trebuie să fie subiect de predică pentru dumneavoastră. Sigur, nu știu ce materie, predați.
Interlocutor: Geografie.
Fragilitatea psihologică a tinerilor de astăzi
Părintele Teologos: Adică, nu știu dacă puteți și mai departe, clar că trebuie discutat, adică tinerii sunt terminați, adică ferească Bunul și Sfântul Dumnezeu! Anxietate peste anxietate, boli de nervi, singurătate și, dacă spui ceva, imediat o consideră ca atac la adresa lui. Pentru că nu are siguranța familiei. Deci dacă îi spui e că sunt rezervat la ceea ce spui, imediat: „Aveți ceva cu mine, Părinte”. Știi ce vreau să spun? Atac la persoană. Stai liniștit, că n-am nimic cu tine. Stai calm.
Gândiți-vă, un astfel de om, un astfel de tânăr să facă familie după aia. Deci, e o mare problemă, clar, familia, împreună cu Biserica și în colaborare cu profesorii, care toți trebuie să fim exemple personale bune. Toți suntem exemple personale, nu e asta problema; problema este că să fim exemple personale bune, acolo e problema cea mare. Și, iarăși, tinerii trebuie să întrebe, că am vorbit atât de responsabilitățile celor mari, o să vorbim și de responsabilitățile celor mici. Să întrebe pe cei mai în vârstă decât ei cum să se comporte. Da, clar că nu-i întreabă. „Lasă că știu eu mai bine”, „tată depășit”, – toate textele astea. „Știu eu mai bine”. Ce știi mai bine? Nu știi mai bine, adică vorbim de o generație distrusă, o generație „tiktokată”.
Ecranele le-au distrus sistemul nervos, arta le-a distrus viziunea despre lume; vorbim de cancere culturale: manele, trap și așa mai departe, cu niște forme de muzică foarte agresive. Și spun eu, care am ascultat la viața mea death metal, thrash metal și așa mai departe, că nu mă impresionează că au niște rifuri sau niște bătăi de tobe, double bass, adică foarte rapide. Sunt obișnuit cu asta, sigur, acum ca și monah nu, dar vreau să spun, sunt obișnuit; dar în clipa în care vede manele și trap cu niște mesaje foarte distopice, foarte pline de deznădejde, fără ieșire, și îl împinge pe tânăr sau într-un carnal animalic sau în cealaltă parte, a unor înjurături, a unor rebeliuni fără sens și fără noimă, atunci clar vezi că e o mare problemă. O mare problemă.
Și deci tinerii clar trebuie să întrebe și mai ales tinerii trebuie să aibă curaj și să ceară ajutor și să nu se deznădăjduiască. Și să pună gândul bun. Foarte important asta. Să nu-și distrugă capacitatea de iubire. Și mai ales trebuie să știe care e diferența dintre copil și matur, dintre imatur și matur, că nu se știe. La ora asta se crede că maturul e cel care a ajuns la o anumită vârstă, care, adică: „Bun, am terminat masterul, sunt matur; am terminat școala, sunt matur; lucrez, sunt matur. Sau, vă rog să mă iertați, activ din punct de vedere sexual, sunt matur”. Nu ești matur.
Anxietatea și singurătatea despre care vorbesc nu sunt vorbe în vânt, ci o realitate măsurată, așa cum se vede din Pandemia singurătății declarată în SUA; de aici se înțelege de ce inima tânără are nevoie de căldura unei vieți de familie, nu de ecrane.
Smerenia, răbdarea și responsabilitatea față de ceilalți în viața de familie
Părintele Teologos: Diferența dintre imatur și matur… diferențele sunt trei. Vorbim de smerenie și mândrie. Imaturul crede că el le știe pe toate, le face pe toate, cum spun, promite foarte multe, oferă foarte puține, realizează foarte puține și vezi că zice: „Părinte, deci eu deschid firmă, am oportunități”. Pe când adultul la smerit Dumnezeu prin viață, prin încercări, are conștiința limitărilor sale și zice: „Stai să vedem, stai să analizăm puțin”.
Țin minte în informatică cum era, cum este. Adică venea clientul și spunea: „Vreau aceea”. Și spunea juniorul, cel care venise așa primul: „A, piece of cake, nicio problemă”, știi? „Piece of cake” syndrome, chiar așa se numește. Pe când senior programmer, cum spune arhitectul de software, zice: „Stai să vedem, stai să analizăm”. Și vedeai că seniorul era mult mai rapid, chiar dacă era mult mai precaut, pentru că era, țintit, știa foarte bine, avea experiență în viață. Asta este prima.
Părintele Teologos: A doua diferență între imatur și matur: imaturul crede că el e centrul universului, adică totul depinde de el, totul se învârte în jurul lui, trebuie el să primească, el nu trebuie să ofere nimic. Și toate trebuie să se întâmple aproximativ cum vrea el, și dacă cineva nu e de acord cu el, e o problemă, atac la persoană. Pe când maturul: „Stai că am responsabilități față de ceilalți”. Ce spune soția mea? Copiii mei – trebuie să le ofer de mâncare, trebuie să am grijă de ei. Să mă responsabilizez pentru ceilalți, dragoste jertfitoare. Și din păcate astăzi se vede foarte puțini oameni care se maturizează.
Părintele Teologos: Și numărul trei: e vorba de imaturul…în continuu se sfârșește lumea. Pentru imatur, și vrea acum, gata imediat. De exemplu, dacă a zâmbit domișoara, e sfârșitul lumii, raiul pe pământ, gata. Dacă a primit jucăria preferată, începând de la un biberon terminând cu Mercedes, e sfârșitul lumii, e raiul după pământ. Dacă s-a despărțit de ea, e iadul pe pământ, sfârșitul lumii. Dacă a căzut la un examen sau un necaz, iarăși e sfârșitul lumii, e iadul pe pământ. Pe când maturul zice: „Asta e bine, aia nu e bine, doar mergem înainte”, adică ne luptăm pentru mântuire, într-o veșnicie.
Din păcate, astăzi oamenii sunt…chiar rog pe tineri să se concentreze mult mai mult pe virtute, pentru că altfel poți să știi câte în lună și în stele. Și eu cunosc chiar niște tineri foarte bine dotați, foarte bine pregătiți din punct de vedere profesional, dar care ar putea să fie mai buni, mai cizelați ca și caracter. Știi că asta avem la ora asta: pandemia singurătății și pandemia bolilor de nervi, care sunt mai mari decât COVID-19, amândouă, și mai periculoase.
Părintele Teologos: În regulă? Poate că nu doreați răspunsul ăsta. Ziceți.
Interlocutor: Dacă o persoană se roagă mai mult la Maica Sfântă decât la Iisus sau la Dumnezeu, este un păcat ierarhic sau o diferență, un păcat?
Părintele Teologos: Regina mamă.
Interlocutor: Am înțeles. Asta vreau ca să aud.
Părintele Teologos: Regina mamă. Și, într-adevăr, destui oameni se apropie mult mai ușor de Maica Domnului.
Interlocutor: Pentru că sunt foarte multe contradicții.
Trecerea de la imatur la matur, cu cele trei semne pe care le-am pomenit, o desfășor aplicat pentru părinți în Parabola fiului risipitor: sfaturi pentru părinți și adolescenți, pentru că fără maturizare nu se poate zidi o viață de familie.
Ierarhie și dragoste în Ortodoxie
Părintele Teologos: Nu, nu sunt foarte multe contradicții. Tema asta cu ierarhia este specifică catolicismului. Evident că și în Ortodoxie există ierarhie, că ar fi haos. Dar pe primul plan este dragostea. Adică te rogi acolo unde lucrează Harul. Și clar că noi, – adică eu și cu tine, care suntem foarte păcătoși, -, Mântuitorul e mai presus, pentru că el e regele.
Interlocutor: Pe când mama…
Părintele Teologos: Asta vreau să spun. Pe când Mămica Domnului e mama. „Mămica Domnului, iartă-mă pe mine că am păcătuit astăzi. Și am păcătuit și ieri, te rog să mergi și ajută-mă pe mine”. Atunci Maica Domnul mai pune o vorbă, și se rezolvă, înțelegi?
Interlocutor: Părinte, dacă tot ne-ați vorbit despre tineret și familie tinere, vorbiți-ne și despre rata din ce în ce mai mare de divorț în rândul familiilor mai mature.
Puterea și viața lăuntrică a Reginei mame le-am tâlcuit în Maica Domnului: puterea și viața interioară, iar o sinteză a învățăturii ortodoxe despre Născătoarea de Dumnezeu, ocrotitoarea oricărei familii creștine, se află în pagina Maica Domnului de pe OrthodoxWiki.
Consecințele păcatului dinaintea căsătoriei
Părintele Teologos: Da, e o mare problemă pentru că, după cum am spus înainte – și chiar o să fac clipuri speciale, să mă ajute Bunul Dumnezeu, pe tema asta – ,am vorbit înainte de faptul că tinerii nu știu cum să intre într-o relație, să intre într-o căsătorie și nici măcar nu am vorbit despre greșelile pe care le fac și ar fi trebuit. La fel, există greșeli foarte mari de comportament după ce se căsătoresc.
Deci, întâi de toate, dacă tinerii păcătuiesc înainte de a se căsători, dacă oamenii păcătuiesc înainte de a se căsători, diavolul care are drepturi asupra lor, le aduce mari ispite după căsătorie. Adică face tot posibilul să-i spargă, să-i rupă. De ce? Pentru că cununia – de fapt, că despre asta vorbim, nu căsătoria civilă, cununia, este o foarte puternică pavăză a Harului, a energiei necreate a lui Dumnezeu și, deci, îi propune foarte bine pe tineri înainte către perfecția personală veșnică, către rai. Diavolul face tot posibilul să spargă treaba asta. Adică dacă ei se înțelegeau foarte bine înainte, atât de bine încât și păcătuiau trupește – știi la ce mă refer – ,când s-au căsătorit, se ceartă, dar pe motive de nimic. Adică știți foarte bine că 95% din certuri este pe nimicuri.
Interlocutor: Categoric tocmai de aceea cuplurile care trăiesc necăsătorite și au ajuns să se căsătorească, după 2-3 ani divorțează.
Rănile pe care le lasă păcatul de dinaintea cununiei și felul în care ele se răsfrâng peste ani asupra vieții de familie le-am cercetat în Problemele familiei.
Gestionarea mâniei și atacurilor diavolești în căsătorie
Părintele Teologos: Deci una din principalele cauze este asta. Adică, diavolul îi atacă crunt. Și atunci, oamenii amândoi trebuie să știe, numărul 1, nu o să escaladeze tensiunile, nu o să deschidă gura când sunt mânioși. Apă în gură, cum se spune, părintele stareț. Adică taci tu. Spun Sfinții Părinți că mânia trebuie să se oprească în gât. O ții acolo. Pleci de acolo dacă nu poți. Schimbă subiectul. Du-te la toaletă. Nu escalada. Pentru că în clipa în care suntem mânioși, în clipa respectivă, avem energie demonică, mintea ne este întunecată și evident că, dacă deschidem gura, energia demonică iese de noi și îl rănește pe celălalt.
Interlocutor: Categoric.
Părintele Teologos: Deci, din cauza asta să nu deschidem gura când suntem mânioși. Cum spuneam, nu deschidem subiecte care divid, ci totdeauna subiecte care unesc. Adică de ce să discutăm despre care e cea mai bună echipă de fotbal din lume? Toată lumea știe că UTA, e cea mai bună echipă de fotbal și merge mai departe. Adică înțelegi? Eu sunt din Arad din cauza asta spun.
Interlocutor: A fost cândva.
Părintele Teologos: Așa este, că n-a bătut pe nimeni, țin minte.
Tăcerea la vreme de mânie, timpul dăruit și atenția sunt cărămizile cu care se ridică o viață de familie sănătoasă, lucru pe care părintele Pimen îl arată cu multă căldură în Relațiile în familie: timp, atenție, dragoste, credință.
Acumularea frustrărilor și ironiilor în cuplu
Interlocutor: Și totuși, în societatea din România, numărul de divorțuri este din ce în ce mai mare.
Părintele Teologos: Sigur, deci sunt cauzele astea. Și unde mai pui că de multe ori se fac glume și mai ales pe cusurile celuilalt, care sunt atingeri, sunt ironii, și celălalt o încasează, adună, adună, până când se revarsă. Începe și el și atunci crește distanța între ei. Și, evident, că la un moment dat se ajunge la divorț.
După care, o altă cauză foarte importantă sunt soacrele. Tot respectul acum. În Sfântul Munte nu poate să vină femei adevărul că tare frumoși suntem. Înțelegeți. De ce? Pentru că femeia este un vas de iubire și fără iubire moare. Și bărbatul trebuie să știe foarte bine treaba asta și el trebuie să ofere dragoste. El trebuie să aibă inițiativa să ofere dragoste soției sale. Și pentru a oferi dragoste este nevoie de timp. Adică trebuie să stai cu doamna ta și să-i oferi timp și să asculți ce are de zis. Lasă-o să vorbească. Foarte important lucrul ăsta.
Fii nobil, fii galant, oferă-i flori. Și atunci ea va înflori la rândul ei. Se va deschide. Dacă noi suntem ursuzi, dacă noi suntem acri, dacă noi suntem pe ecrane sau cu băieți la șpriț sau la fotbal – cum spuneam se pare că e o mare pasiune în România – ,e greșit, pentru că doamna are nevoie de atenție și noi nu-i oferim, și atunci ei îi cad încet, încet petalele și din trandafirul care era rămân doar spinii. O mare problemă.
Dinamica dintre mamă, fiu, noră si rolul duhovnicului în medierea conflictelor
Părintele Teologos: Bun, deci clar trebuie să oferim dragoste soției noastre, care automat presupune timp. Atenție! Mama primește această dragoste de la fiul ei. De ce? Pentru că ea se concentrează pe fiul ei, care este o greșeală treaba asta – și o să revin după aceea. Și la un moment dat, în acest univers interior în care mama primește dragostea de la fiul ei și statutul de regină de la fiul ei, apare o rivală, care este nora. Și dacă mama nu este o femeie smerită și puternică, să știe să se dea la o parte, se bate cu nora pentru fiul ei. Da, și atunci fiul trebuie să știe că trebuie să facă foarte clar că el va lua deciziile cu soția lui. Cu nimeni altcineva. Cu doamna lui, cu soția lui.
Interlocutor: Dar bănuiesc că această obligație vine și din partea soției.
Părintele Teologos: Clar, evident. Același lucru, bine că ați punctat treaba asta. Da, deci nu deschidem gura, nu escaladăm conflicte, nu deschidem subiecte care divid; dar la un moment dat, dacă apare un conflict, că va apărea, atunci ar trebui găsit o persoană neutră – adică nu mamele -, acceptată de către ambii – adică nu soacrele -, și duhovnicească, care va media conflictul. Și acesta este duhovnicul comun.
El este instalatorul care va repara vasele comunicante sparte prin conflict. Nu mamele. Foarte important. Deci asta este esențial, să fie duhovnic comun. Sau în ultimă instanță , sunt nașul, nașii, familia ortodoxă reușită care ajută tânărul cuplu să se pună pe picioare, să meargă înainte. Ăștia sunt nașii care, într-un fel, până la un punct, suplinesc rolul preotului. Pentru că preotul ar trebui, sigur, bineînțeles, dar preotul are o parohie cu multe familii și nu poate să se ocupe într-un mod apropiat, dacă dorești. Atunci este nașul care se ocupă, care dă sfaturi și, cum spuneam, neutru, evident, și se ascultă pe ambele, pentru că mama e mamă, mama totdeauna este părtinitoare, dintr-un milion de motive.
Cum se caută și cum se alege omul care va media în chip duhovnicesc neînțelegerile din viața de familie am arătat pas cu pas în Cum să ne căutăm un duhovnic.
Capcana concentrări excesive pe copii și divorțul târziu în familia creștină
Părintele Teologos: Sigur. Și am spus că mama se concentrează pe copil și am spus că e o greșeală treaba asta. Și trebuie explicat. Există o problemă că în clipa în care părinți se concentrează pe copii, atunci copiii – mai ales dacă sunt siguri la părinți, să înceapă să aibă probleme cu egoismul – copiii se distrug. Da. Și părinții, concentrându-se pe copii, ei se distanțează între ei. Merg pe drumuri diferite în viață fără să-și dea seama, se distanțează, apar fisuri în relație.
Și atunci, la un moment dat, o să-și dea seama că apar tensiuni și: „Cine este cel lângă mine? Că eu, în urmă cu 20 de ani, cu cel cu care m-am căsătorit sau cea cu care m-am căsătorit, era altcineva”. Și din cauza asta multe cupluri divorțează după ce, copiii pleacă la casele lor. Se trezesc dintr-o dată străini, apar tensiuni și ajung la divorț, Doamne ferește.
Și din cauza asta, părinții trebuie să se concentreze întâi de toate pe relația iubitoare dintre ei, adică soțul pe doamnă și doamna pe soț, și nu atât pe copii. Din cauza asta, și din multe alte cauze, mai mulți copii se cresc mult mai ușor decât unul singur. Și iarăși o problemă, un motiv esențial pentru care domnul trebuie să se concentreze pe doamnă și invers. De ce? Pentru că scopul nostru este mântuirea. Care mântuirea înseamnă moartea cu o inimă iubitoare. Deci noi trebuie să ne învățăm copiii să iubească, astfel încât în clipa morții să moară cu o inimă iubitoare, să meargă după moarte să se stabilizeze pe direcția iubirii. Cum pot să-l învăț pe copilul meu să iubească? Nu se poate prin explicații, că asta ar înseamnă să-i explici lui Dumnezeu.
Interlocutor: Prin exemplu.
Iubirea pe verticală versus iubirea pe orizontală în familia creștină
Părintele Teologos: Exemplu. Dacă eu îl iubesc direct pe el, este iubire pe verticală, în care eu sunt ascendentul, el este descendentul. Câte cazuri de astfel de iubire o să aibă copilul în viață? Două. Eu și mama, adică părinții. Hai, punem și pe bunici. 99% din cazuri este iubire pe orizontală. Deci eu trebuie să-l învăț pe el cum se iubește pe orizontală, prin exemplu. Și clar, eu trebuie să-i arăt lui exemplu pe orizontală cum îmi iubesc eu soția mea.
Deci eu știu câte cazuri de tineri care au avut probleme și au probleme pentru că, de exemplu, soțul nu și-a arătat niciodată dragostea față de soție. Adică tânărul nu a văzut niciodată pe tatăl cum îmbrățișează mama, și atunci tânărul nu îmbrățișa nicio fată niciodată. Fetele, sigur, băteau apropo și el era precum doaga. Da, și după care el a rămas singur. Adică nu știa să se comporte pentru că nu văzuse exemplu. Deci, clar, trebuie să existe acest comportament în familie.
Sunt studii foarte serioase pe neuroștiințe care spun că, din punct de vedere al supraviețuirii emoționale, trebuie să îți îmbrățișezi soția de patru ori pe zi – cel puțin pentru supraviețuire -, pentru stabilitate emoțională de 8 ori pe zi, pentru creșterea dragostei 12 ori pe zi. E o mare problemă. Pentru că mai ales bărbații, după ce se căsătoresc, își aruncă soția la cratiță. Adică și-o cuceresc înainte.
Interlocutor: Uită să o iubească.
Părintele Teologos: Da, uită să o iubească. Se concentrează pe avansul în carieră, pe afirmare, pe lucruri de genul ăsta.
Interlocutor: Să o iubească sentimental.
Părintele Teologos: Nu, aia nu e iubire, să înțelegem. Deci aia este doar strălucirea.
Interlocutor: Dar nu ce-am făcut…
Părintele Teologos: Sigur, evident. Deci aceea este strălucirea iubirii interpersonale, dacă există. Dacă nu există, atunci apar traume. În căsătorie ajută Harul Dumnezeu. Dar altfel, trebuie să fie întâi iubirea interpersonală. De multe ori femeia rejectează pe bărbat pe plan trupesc. De ce? Pentru că bărbatul nu-i prezent emoțional. Pentru că nu-i oferă dragostea interpersonală ca să-și cinstească doamna, și atunci ea îl rejectează. Se întoarce cu spatele la el sau, mă rog, zice: „Sunt obosită”? Tot felul de texte de genul ăsta, dar, de fapt, cauza este faptul că el nu este cavaler cu ea. Și trebuie să și-o cucerească în continuu, cum spuneam, și după ce se căsătoresc.
Ce înseamnă cu adevărat dragostea dintre părinți și copii, dincolo de grija pentru cele trupești, am limpezit în Care este iubirea desăvârșită între părinți și copii?, un cuvânt care așază pe temelie dreaptă întreaga viață de familie.
Legătura dintre iubirea adevărată și natalitate în viața de familie
Interlocutor: Revenind la ce spunea domnul profesor, tragem o concluzie că, dacă nu există o iubire adevărată în cuplu, în familie, nu va exista nici o natalitate crescută.
Părintele Teologos: Sigur, evident. Și dincolo de asta, iubire, viața de familie este o viață foarte frumoasă, chiar cea mai frumoasă după monahism, dar, mă rog, acum monahismul nu-l atingem. Dar după monahism este cea mai frumoasă viață dacă este trăită cum trebuie. Și nu-i greu. Adică văd în toată istoria omenirii care arată lucrul ăsta. Și din cauza asta este esențial Hristos, pentru că Hristos este sursa de iubire. Altfel, neexistând sursa de iubire, clar, apare egoism, apare ură, apar certurile, apar ping-pong-urile între noi, hârjonelile, lucrurile de genul ăsta, tensiuni, toate astea.
Interlocutor: Biserica creează divorțul?
Impactul traumatic al divorțului asupra copiilor și asupra vieții de familie
Părintele Teologos: Biserica este total împotriva divorțului. De ce? Pentru că divorțul este foarte traumatic. Mai ales pentru copii. Copilul își asumă dogmatic divorțul ca și greșeala lui absolută, indiferent de cauzele reale ale divorțului. 100%. Copilul, când se naște, el se naște pentru rai. Deci el când se naște trebuie să vadă raiul în față. Familia trebuie să fie raiul. Trebuie să vadă dragoste, bucurie, pace, stabilitate, toate astea.
Și părinții – sigur că nu vorbim acum dogmatic teologic, dar părinții pentru ei sunt reprezentanții lui Hristos, reprezentanții lui Dumnezeu. Și în clipa în care vede un comportament contrar al lui Dumnezeu – pe care bebelușul știe foarte bine, nu pe plan rațional, ci pe plan experiențial în inima lui -, acolo apar traumele. Deci, dacă vede certuri, copilul se traumatizează.
Dacă el nu este iubit, nu este dorit, el are continuu anxietăți, tulburări până la moarte. Adică trebuie să fie o terapeutică foarte serioasă în Biserică, foarte multă dragoste ca să contrabalanseze traumele din copilărie cu care el a crescut, că nu a fost dorit și lucruri de genul ăsta. Foarte important ca familia să fie raiul pe pământ, pe cât posibil. Niciodată să nu certăm mai ales în fața copilului, pentru că simte maxim.
Dacă acest rai se fisurează, cum spuneam, apar traumele. Și dacă acest rai se destramă, apare iadul. Și copilul trăiește iadul. Copilul se luptă cu toată forța lui până în ultima secunda; deci părinții sunt cu pixul în mână la notar să semneze divorțul, toată lumea știe că o să divorțeze, dar copilul încă mai speră că nu. Și în clipa în care e pe final, apare trauma.
Interlocutor: Trauma este și mai mare când cei doi nici măcar asupra divorțului nu se înțeleg și ajung în instanță.
Părintele Teologos: Da, clar, am spus, iadul.
Interlocutor: O ceartă extraordinară, mult mai grea pentru copil.
Părintele Teologos: Da, da, pentru copii am spus. Ura este otravă pentru suflet, mai ales pentru suflet tânăr, suflet firav. Sau otravă care pui pe un vlăstar tânăr, ferească Dumnezeu. Din cauza asta nu trebuie, ferească Dumnezeu, să se divorțeze niciodată. Nu, sigur. Mântuitorul spune doar în caz de desfrânare. Când deja celălalt a divorțat. Adică s-a dus în inima lui cu altcineva. Dar în rest nu. Pentru că se provoacă foarte mari traume.
Și omul trebuie să stea și să învețe să se comporte cu o persoană complementară lui. Pentru că bărbatul nu e egal cu femeia, dar bărbatul este complementar cu femeia și incomparabil. Nu se poate compara un stejar cu un crin. Bărbatul nu este nici superior, nici inferior, nici egal cu femeia. Gândirea pe verticală este o gândire total reducționistă și greșită, evident. Bărbatul este complementar cu femeia. Și din cauza asta, distorsiunile sexuale sunt greșite, pentru că nu e vorba de complementaritate.
Interlocutor: Dar în cuplurile în care, unul dintre parteneri nu-și dorește să facă copii?
Învățătura ortodoxă despre rostul și trăinicia căsătoriei, temelia oricărei vieți de familie, este așezată limpede în pagina Familia de pe crestinortodox.ro.
Refuzul de a avea copii și împlinirea în familie
Părintele Teologos: Da, e o mare problemă, dar e ultima întrebare că monopolizez discuția. Mi-e place foarte mult discuția, dar continuăm. Dacă doar unul dintre ei… sunt două lucruri diferite aici. Deci unul este că nu pot să aibă copii și ăsta e semn de la Dumnezeu că ei trebuie să se concentreze mai mult pe El, pe Dumnezeu. Dar dacă nu dorește, el o să se simtă neîmplinit. Și din cauza asta, el să nu accepte, să nu creadă gândurile care îl manipulează, că spun că tu trebuie să îți trăiești viața și că copiii sunt o greutate, copiii sunt o problemă și așa mai departe – toate satanice.
Sufletul dumneavoastră se hrănește cu iubire, și copiii sunt o sursă foarte mare de iubire, clar, evident. Atunci omul se simte, împlinit și familiile cu mulți copii dovedită în toată istoria omenirii, nu numai a Ortodoxiei, sunt semn de succes, dovadă de succes, dovadă de bucurie, dovadă de împlinire, dovadă de o mare fericire. Pentru că vorbim foarte mult de dragoste, copii se cresc între ei, părinții se degrevează de sarcini, este mult mai ușor pentru ei.
Interlocutor: Mulțumesc!
Părintele Teologos: Cu plăcere. Alte întrebări?
Interlocutor: Care este viitorul ortodoxiei? Pentru că mulți oameni au venit în Europa.
Cum se alege cu chibzuință persoana de lângă noi și ce criterii cântăresc cu adevărat înainte de a porni la drum într-o viață de familie ne lămurește IPS Athanasie de Limassol în Criteriile căsătoriei.
Biserica ca trup al lui Hristos și infailibilitatea ei
Părintele Teologos: Viitorul ortodoxiei? Eu nu pot să spun nimic. A spus Hristos: „Porțile iadului nu o vor birui”. Adică game over în engleză. Vă rog să mă iertați. Deci știm sigur că Ortodoxia va birui. A spus Hristos. De ce? Pentru că, mare atenție, Biserica nu este un organism uman, nu este un ONG de ajutor social. Biserica este trupul lui Hristos și este într-un mod foarte concret. Hristos este cel care intervine prin Duhul Sfânt – adică toată Sfânta Treime de fapt, intervine în istorie prin Biserică.
Toți noi în Biserică suntem păcătoși, dar de vreme ce Dumnezeu intervine prin noi în Biserică, Biserica în totalitatea ei este infailibilă și invincibilă. Problema este, eu rămân în Biserică? Am dispoziție de ascultare de această terapeutică ortodoxă? Deci nu trebuie să ne îngrijoreze de Biserică, trebuie să mă îngrijorez de mine, dacă eu sunt cât de mult în Biserică sau nu. Punct. Am încheiat.
Dar, într-adevăr, la ora asta se vede un mare reviriment al Ortodoxiei, în special în Statele Unite și în Europa, oarecum. De ce? Pentru că e vorba de greața păcatului. La un moment dat, păcatul era atractiv, era atrăgător. Începe cu idolatrizarea – perioada cu idolatrizarea științei: „Biserica este retrogradă, știința, ateismul și așa mai departe” – și te atrăgea oarecum prin materia care ți-o dădea, prin tehnologie.
Dar acum, când s-a ajuns să se vadă în spatele acestei marmelade întunecate, să se vadă greața păcatului, distrugerea păcatului, atunci omul zice: „Stai chiar așa?” Vezi, un singur exemplu, deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris. E clar. Și atunci, omul nu trebuie să fie ortodox să zici: „Hei, oprește-te.”
Interlocutor: Tocmai de acolo, că sunt multe exemple.
Părintele Teologos: Sigur.
Interlocutor: Fiindcă români sunt un pic… fiind în urmă, suntem mai favorizați.
Poziția României și complexul de inferioritate
Părintele Teologos: Da, slavă lui Dumnezeu! Știi cum se zice? Că România, e pe marginea prăpastiei și ceilalți cu un pas înainte.
Interlocutor: Da, venim cu o viteză și noi.
Părintele Teologos: Da, din păcate ferească bunul și Sfântul Dumnezeu. Avem un complex de inferioritate nejustificat, și foarte greșit față de ceilalți. Sigur că o să facem alianțe, dar nu cu servilism. O să facem alianțe în interesul național. Cât vrem noi, până unde vrem noi și cu cine vrem noi. Adică să avem conștiința că suntem a cincea țară în Europa.
A cincea țară, ca suprafață, și a șaptea țară ca și populație. Deci suntem o țară mare în Europa. Noi nu suntem Ungaria. Tot respectul pentru Unguri, să înțelegem. Noi suntem o țară bogată, cu oameni, Ungurii au un lac. Dar pentru că ei își iubesc țara, nu? Ei se luptă și reușesc cât de cât. Pe când noi, avem acest complex de inferioritate „să nu deranjăm, și așa mai departe. E greșit. Hai să avem puțin curaj să ne iubim neamul, să îl iubim pe Dumnezeu și nu imediat ce vine, nu știu care francez asta trebuie să facem. Nu, e greșit. Sigur, e greșit.
Părintele Teologos: Alte întrebări?
Delicatețea în relațiile cu ceilalți și rugăciunea comună
Interlocutor: În cadrul Sfintei Liturghii există la ectenie o rugăciune care se face pentru conducătorii țării, pentru mai marii orașelor.
Părintele Teologos: Sigur.
Interlocutor: Este ok chiar dacă aceștia sunt de altă credință?
Părintele Teologos: Da, de ce? Pentru că sunt canoane pe tema asta, nu este bine să te rogi cu ereticii în sensul în care îi validezi pe ei ca și erezie. De exemplu, în Sfântul Munte clar că vin eretici, dar evident că noi nu știm cine sunt. Sigur că dacă îl vezi cu o față de chinez, îl întrebi, dar și atunci trebuie să fii foarte delicat, adică să nu rănești pe om. Dar, de exemplu, dacă vine un european sau cineva caucazian, se numește, deci cu tipul somatic ca al nostru, să spun, sau, mă rog, un român care e eretic, un sectar, nu știi. Ai buletin de ortodox? Care, evident, nici nu mai există.
Interlocutor: Legitimație de ortodox.
Părintele Teologos: Și atunci, dacă el intră în biserică și se roagă, asta nu înseamnă că te-ai rugat tu cu ereticul, pentru că nu l-ai valida tu pe el din punct de vedere dogmatic. Clar că a fost slujba făcută de către un preot ortodox, că la strană au fost ortodocși și așa mai departe. Înțelegi ce vreau să spun. Problema cea mare este în clipa în care eu știu că el este un eretic – un preot catolic – și îi pun pe el să-mi binecuvinteze masa. Acolo e problema cea mare, înțelegi?
În cazul conducătorilor țării, când îi vezi cum sunt, știi…adică tot respectul, da? În clipa respectivă te rogi, dar nu ca să-l validezi pe el în ce stare este – tot respectul -, ci ca instituție, adică: „Doamne, luminează-l că ne duce acolo, unde ne duce”. Înțelegeți ce vreau să spun? Alte întrebări?
Căsătoriile mixte și diferențele dintre Ortodoxie și Catolicism
Interlocutor: E normal ca un catolic să fie căsătorit cu o ortodoxă?
Părintele Teologos: Nu e normal. Și asta nu datorită faptului că, ortodoxia e partidul meu și catolicii sunt partidul contrar. Doamne ferește! Nu. Ortodoxia nu este partid. Am spus că ortodoxia este știința medicală corectă. E terapeutică. Problema cea mare este că dacă cineva nu este ortodox, numărul unu: are un alt sistem de valori și apar tensiuni acolo. Adică o să fie foarte greu să se înțeleagă între ei. Cunosc cazuri, știți că avem site-ul pe care îl avem și, evident, că avem și pe site și în privat ne trimit mesaje, deci cunosc multe povești din cupluri mixte și chiar îi salut pe oameni din diaspora. Tensiuni, sunt foarte mari tensiuni.
Dincolo de asta, e vorba că nu pot fi rezolvate aceste tensiuni. Adică ortodoxul, întâi de toate, are o mulțime de medicamente: are spovedanie, are Sfânta Împărtășanie, are toată învățătura despre iertare, despre smerenie, care pentru ceilalți – smerenia, de exemplu – este văzută în complex de inferioritate. Adică înțelegi ce vreau să spun, pentru catolic: „cum să mă smeresc eu în fața ta, adică să mă las eu învins de tine?”. Și alte lucruri care sunt legate de catolicism, de exemplu legalismul. Catolicism, de exemplu, păcatul este văzut drept o contravenție. Care e grav.
Deci, dacă păcatul e văzut ca și contravenție, înseamnă că tu, care ai greșit, (tot omul greșește), trebuie să plătești. Atunci, dacă tu ai greșit, înseamnă că eu, Biserica și Dumnezeu suntem împotriva ta. Și Dumnezeu este polițist suprem și tu trebuie să plătești, tu trebuie să fii pedepsit pe tema asta. Am spus că ortodoxia este terapeutică, păcatul este o boală. Ei, dacă păcatul este o boală, înseamnă că eu, Biserica și Dumnezeu Hristos, suntem de partea ta împotriva păcatului. Deci nu se pune problema să fii pedepsit, se pune problema să fii vindecat. Clar că vorbim de o atitudine cooperativă, de o formă de dragoste, nu o formă de război. Sunt lucruri foarte serioase, esențiale, care provin din diferențele teologice dintre cele două.
Aceleași tensiuni din cuplurile mixte le-a cercetat și părintele Timothy Pavlatos în Întrebări și răspunsuri: Căsătorii mixte, Cum ne afectează muzica laică?, iar rădăcina teologică a despărțirii dintre cele două este limpezită în Ortodoxia și Catolicismul: de ce s-a despărțit Catolicismul de Biserică?, fără de care nu se înțelege greutatea unei vieți de familie mixte.
Taina Cununiei și accesul la Sfânta Împărtășanie
Interlocutor: Și persoanele respective, de exemplu, gen, masculin sau feminin, se poate împărtăși dacă, de exemplu, soții ortodoxe și sunt căsătorite cu un catolici?
Părintele Teologos: În mod normal, nu. De ce? Pentru că nu există Taina Cununiei din cauza asta. Dar, aici o întreagă poveste, pentru că știi care e treaba? Una este tu să fii cu un bărbat în fiecare an – dacă știi ce mă refer -, alta este să fii cu un bărbat catolic, cum spun, 10 ani.
Interlocutor: Cine își ia păcatul?
Părintele Teologos: E diferit. Dar nu se poate împărtăși pentru că nu există Taina Cununie. Și am spus că relația, unirea trupurilor, dacă nu este unirea sufletelor în Taina Cununiei, e traumatică din cauza asta, știi?
Interlocutor: Deci anafură si aghiasmă nu poate?
Părintele Teologos: Nu, nu. Dacă e ortodoxă, poate să fie anafură, aghiasmă poate să fie pomenită. Toate poate să le facă în afară de Sfânta Împărtășanie. Dacă vreți, vă și explic de ce.
Interlocutor: Cine e păcătosul acolo? Care dă Sfânta Împărtășanie, persoanei?
Părintele Teologos: Înseamnă că tu nu ai înțeles ce e păcatul. Am spus că păcatul e o boală, deci nu este o contravenție. Eu, de exemplu, dacă îl împărtășesc pe el… tu ții cumva cu polii, îndrăznești și ții cu Polii Timișoara? Ok, înțelegeți ce vreau să spun? Deci, nu e contravenție. Deci dacă e contravenție, e formă de ură: „Ai păcătuit, las că-ți arăt eu. Nu. E păcatul persoanei respective dacă se împărtășește. Dacă vreți vă și explic de ce. Adică e vorba de distorsiunea ei, de boala ei. Poate că ar fi bine să explic, da?
Deci omul are în viață, ca orice ființă rațională – dar vorbim doar de oameni, nu vorbim de îngeri aici -, are scop în viață. Scopul ăsta este perfecțiunea personală veșnică. Mântuirea. Unirea cu Dumnezeu. Pe acest drum al mântuirii sale, la un moment dat, pe margine apar tot felul de magneți care mă atrag. Dacă eu nu sunt atent să apăs pe accelerație, să mă duc în față și mai ales să țin distanța față de magnetul respectiv, eu intru sub influența forței magnetice care mă atrage și mașina mea derapează, deviază în direcția respectivă.
Asta se numește păcat. Chiar în limba greacă – care este limba oficială a Ortodoxiei, nu întrebați de ce, dar este. Păcatul se numește hamartia, care hamartia înseamnă de fapt deraiere, ratarea țintei. Asta înseamnă: am deraiat. Dacă eu am deraiat cu 5 grade, nu-i bine, da, dar dacă primesc Sfânta Împărtășanie – care este, vă rog să mă iertați de expresie, dar ca să înțelegeți, este un fel de turbo, un fel de mare putere -, adică dacă sunt cu 5 grade, primesc putere și mă duc în față, mai dau puțin din volan și am scăpat, chiar de magnet, chiar mă ajută.
Da, dar dacă sunt întors cu 80 de grade, adică un păcat mare, un magnet mare, întors cu 80 de grade, dacă primesc turbo, intru în zid, intru în parapet. Înțelegeți ce vreau să spun? Din cauza asta anumite păcate sunt opritoare din Sfânta Împărtășanie. În regulă?
Ce se cere de la cel care se apropie de Potir am arătat în Ce știați și nu știați despre Sfânta Împărtășanie, iar locul Cununiei între celelalte Taine, ca temelie a vieții de familie, se vede bine în pagina Sfintele Taine de pe OrthodoxWiki.
Păcatul strămoșesc și urmările lui
Interlocutor: Apropo de păcat…
Părintele Teologos: Da. Spune-mi.
Interlocutor: Copii, când se nasc, se nasc cu păcatul strămoșesc?
Părintele Teologos: Nu chiar. Se nasc cu urmările păcatului strămoșesc.
Interlocutor: Că ei nu sunt de vină pentru acel păcat.
Părintele Teologos: Sigur. Din cauza asta am spus că nu e vorba de păcat, e vorba de urmările păcatului.
Interlocutor: Da. Întrebarea este: ei moștenesc predispunerea spre păcat, adică se activează doar când fac și ei același păcat, se activează același păcat strămoșesc.
Părintele Teologos: Hai să explic! Dacă tot vorbim de imagini spațiale, să explic puțin spațial. Sigur că teologic e puțin.. dar ca să înțelegeți. Deci, Adam era aici, Adam a căzut în mocirlă. Copilul lui unde o să se nască? Aici, în mocirlă, nu? Nu-i copilul de vină, dar o să se nască acolo. Și, evident, se va murdări mult mai ușor decât dacă Adam era ceresc și se năștea în cer, să spun așa, ca stare. Înțelegeți ce vreau să spun? La asta se referă. Asta înseamnă urmările păcatului lui Adam și uneori chiar și urmările păcatelor părinților. E vorba de urmări, nu e vorba de vină, dacă dorești.
De exemplu, dacă părinții, în clipa conceperii copilului – cel puțin unul dintre cei doi părinți -, era nu în stare de iubire, (dacă era în stare de iubire, era bine), ci era sub influența alcoolului, copilul va fi bolnăvicios. El nu-i vinovat pentru treaba asta, dar toată viața lui va fi bolnăvicios. E clar că se va chinui puțin, dar el va merge în rai, evident, dacă nu face păcate personale. Înțelegi ce vreau să spun, da? Sau iarăși, dacă doamna e la menstruație, dacă în clipa respectivă se întâmplă conceperea unui copil, copilul iar va fi cu probleme, știi?
Adică una sunt urmările, păcatului și alta e vina. Copilul nu este damnat, nu este condamnat la iad, adică la imposibilitatea de a iubi din cauza greșelilor părinților. Sau iarăși, Doamne ferește, ferească-vă bunul Dumnezeu de incest sau alte lucruri de genul ăsta! Știți foarte bine că sunt bariere genetice lăsate de Dumnezeu, introduse de Dumnezeu în fire, tocmai ca să nu oamenii să nu păcătuiască în felul acesta. Și cum se manifestă aceste bariere genetice? Copiii se nasc cu probleme, nu? Casa de Habsburg, astfel a dispărut, pentru că se căsătoreau între ei și apăreau probleme genetice, inclusiv la față – celebru maxilar, a apărut în Casa de Habsburg. În regulă?
Părintele Teologos: Alte întrebări? Spuneți, părinte, vă rog să mă iertați.
Pogorământul Bisericii pentru căsătoriile mixte în diaspora
Interlocutor: Sărut mâna! După anul 2016, unde au participat aproape toate bisericile Ortodoxe, cu excepția a două – sper să nu greșesc Georgia și Rusia -, unul dintre cele două puncte importante care au fost discutate a fost și căsătoriile mixte, și s-a luat decizia ca, de comun acord, dacă cealaltă religie dorește ca urmași să-i boteze ortodox, Biserica face pogorământ și le face cununie.
Părintele Teologos: Sigur! Și nu numai atât. Deci asta era clar, adică plutea în aer treaba asta. De ce? Pentru că, cum am spus înainte, e o problemă. Dar gândește-te în diaspora: ce faci în diaspora? Adică eu nu vorbesc de voi, dar eu doresc o femeie. Sunt de 20 de ani, un tânăr, hormonul bate neuronul, că asta e vârsta. Ce fac? Sau curvesc – că asta e, da, să fim puțin realiști -, sau mă sfințesc să mă căsătoresc cu cineva. Nu găsesc o fată ortodoxă cum ar trebui, să îmi caut mai departe de vârsta mea, care să-mi placă, și găsesc o italiancă, o spanioloaică, o americană cu care cât de cât mă înțeleg.
Și atunci, evident, în cazul căsătoriilor mixte e nevoie de dispensă, adică e nevoie de binecuvântarea arhiereului, care înseamnă că trebuie să vadă cuplul. Și arhiereul totdeauna deleagă, adică de regulă deleagă preotul. De ce deleagă pe preot? Nu pentru că el are multe de lucru – e și asta -, dar preotul cunoaște mai bine pe cei doi. Preotul parohiei e mult mai aproape, poate să discute cu ei și atunci zice: „Da, într-adevăr, că e mai bine așa totuși.” Deci, clar, căsătoriile mixte sunt făcute pentru diaspora. În România, clar, găsiți, adică să fim serioși. Dacă nu găsiți, înseamnă că aveți o problemă. În regula? Alte întrebări?
Pentru o privire de ansamblu asupra celor șapte Taine, între care și cea care sfințește viața de familie, vă stă la îndemână pagina Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe de pe crestinortodox.ro.
Cum trebuie să ne rugăm: „Facă-se voia Ta!”
Interlocutor: Părinte, cum învățăm să cerem? Ce să cerem? Noi ne rugăm, da de multe ori nu știm ce să cerem?
Părintele Teologos: Ce să cerem? Clar, ți-a spus Dumnezeu ce să-i ceri.
Interlocutor: Cerem..
Părintele Teologos: Nu. Slugă vicleană!
Interlocutor: Ne rugăm 1 an 2, 3, 4…
Părintele Teologos: Nu. A spus Dumnezeu: „Facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ.” Adică nu „facă-se voia mea”, mare atenție. Trebuie să știm că Dumnezeu este atotputernic și perfect. Noi suntem robii Lui, nu El este robul nostru.
Interlocutor: Asta-i clar.
Părintele Teologos: Clar, da. Dar noi, de multe ori, dorim să-L facem pe Dumnezeu chelnerul nostru. Dorim să-L facem robul nostru. Adică: „Doamne, uite, asta este lista, știi? Tu adu caietul de sarcini spui asta”. E adevărat, într-adevăr, uneori presiunile, situațiile presează, știi? Adică: „Doamne, facă-se voia Ta, doar dacă poți să-L iei pe acela de urechi, ar fi mai bine.” Înțelegeți ce vreau să spun? Din cauza asta trebuie să știm: Doamne, ajută-mă:
1. Cea mai bună formă de rugăciune e rugăciunea de mulțumire și „facă-se voia Ta” și
2. Să ne rugăm cum s-au rugat Marta și Maria, adică: „Doamne, cel pe care îl iubești e bolnav”.
Ceea ce se subînțelege: dacă poți să faci ceva, ar fi foarte bine. Dar vezi că au lăsat libertatea de alegere totală a lui Hristos. Și de vreme ce a lăsat libertatea totală a lui Hristos, Hristos a făcut ceva total împotriva logicii umane. Pentru că noi ne-am fi ruga: „Doamne, cel pe care îl iubești e bolnav, vino și vindecă-l.” Și poate că la rugăciunea noastră Mântuitorul ar fi venit și l-ar fi vindecat pe Lazăr. Dar pentru că Marta și Maria au lăsat totală libertate de acțiune, Mântuitorul ce a făcut?
A stat, l-a lăsat pe Lazăr să moară, să putrezească, și după aceea l-a înviat. Deci, dacă lași libertatea lui Dumnezeu, Dumnezeu acționează așa cum tu nu știi, dar mult mai bine decât te-ai așteptat tu. Sută la sută! Și vezi, și din cauza asta Mântuitorul – care Mântuitorul era atotputernic, era perfect – zice: „Doamne, dacă este cu putință…”? Cum adică „dacă este cu putință”? Știa că Tatăl este atotputernic. Adică să nu rănească, să nu limiteze pe Dumnezeu în cadrele foarte strâmte ale viziunii. Că Mântuitorul avea viziune globală, Mântuitorul era Dumnezeu pe pământ! „Dar ca să ne învețe pe noi: „Dacă este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta, dar nu cum vreau Eu, ci cum Tu vrei.” Deci cred că așa ar fi foarte bine.
Interlocutor: Și stăruința, bineînțeles.
Părintele Teologos: Clar, stăruința. Adică: „Doamne, facă-se voia Ta! Doamne Iisuse, miluiește-mă! Doamne Iisuse, miluiește-mă!”.
Interlocutor: Să-L slăvești.
Părintele Teologos: Dacă te rogi așa, dacă te rogi în continuu, „Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă”, dacă odată să strigi atunci „Doamne, dă-mi o lubeniță”, va veni lubenița în clipa respectivă,
Interlocutor: Dacă avem credință că Tu vrei să te mântuiești.
Părintele Teologos: Sigur, da. Dar ca să ai credință, trebuie să faci și faptele. Exemplu de lubeniță, este un caz real, nu știu dacă știți. Era o maică la mănăstirea Sfântului Gheorghe și ele se rugau toată ziua, făceau rugăciuni, erau niște maici foarte evlavioase și aveau grădina vis-à-vis de grădina unui fermier, unui țăran. Și cum ele lucrau în grădină – foarte cald afară, săracele, și mai ales ele erau și femei, stăteau îndoite și lucrau la pământ -, la un moment dat o maică se ridică așa, mai bătrână, săraca, cocoșată de spate – știți că și eu am probleme puțin așa cu spatele -, se ridică și vede în față pe fermierul din partea cealaltă cum culegea niște lubenițe: „Sfinte Gheorghe, dacă aș avea și eu una!
Maica Domnului, ajută-mă pe mine!” Și se pune iar și lucrează. În cinci minute, a fost țăranul respectiv, fermierul respectiv, cu lubenițe la maică. Zice: „Maică binecuvântati, sărut mâna poftiți din partea noastră, să vă rugați pentru noi, să ne pomeniți, v-am adus niște lubenițe aici.” Maica a rămas așa, s-a roșit toată, a crezut că l-a auzit, dar era foarte departe, imposibil. „Nu vă supărați, dar cine v-a spus?” „Deci a venit la mine Sfântul Gheorghe și a zis: nu cumva să îndrăznești să nu duci lubenițe la maici, că vai și amar de capul tău.”
Că Sfântul Gheorghe e mai așa uneori, dar e foarte drăgălaș și e plin de iubire, înțelegi? Deci, dacă noi facem cele ce depind de noi, fără să cerem multe la Dumnezeu, atunci în clipa în care cerem puțin de la Dumnezeu și mai trebuie să cerem minunea de la Dumnezeu, că cele de rând, cele care le putem face noi, adică nu suntem cu burta la soare și „Doamne, dă”. În regulă. Atunci asta trebuie făcut. Și întotdeauna Doamne, Iisuse miluiește-mă lăsăm libertate de acțiune lui Dumnezeu și Dumnezeu ajută!
Părintele Teologos: Alte întrebări?
Ce înseamnă să lăsăm libertate de lucrare lui Dumnezeu și cum se deosebește voia Lui de voia noastră am desfășurat în Voia lui Dumnezeu, un cuvânt care ajută mult și în hotărârile mari din viața de familie.
Egoismul uman și viața trupească în familie
Interlocutor: Din ce cauză oferim foarte puțin?
Părintele Teologos: Da, e vorba, că ne-am învățat să fim egoiști, pentru că ne-am depărtat de Dumnezeu. Omul nu poate fără Dumnezeu. Și în clipa în care se depărtează de Dumnezeu, trebuie să găsească un Dumnezeu. De aceea găsește pe cel mai periculos Dumnezeu posibil, adică pe el însuși. Atunci, clar, dacă nu servim pe Dumnezeu cel adevărat – care înseamnă iubire, deschidere, altruism, dragoste jertfelnică – servesc pe idolul din mine. Și chiar iubirea ajunge uneori să fie total distorsionată.
Țin minte că a venit la un moment dat un tânăr la mine, și m-a îmbrățișat așa și: „Părinte, binecuvântați și iertați, vă iubesc enorm! Cu ce mă puteți ajuta?”. Adică, dacă tu mă iubești pe mine, înseamnă „cu ce mă poți tu pe mine ajuta”, nu „cu ce pot eu pe tine ajuta”, înțelegeți? Adică omul egoist, săracul, care este traumatizat, este concentrat pe sine. Deci se chinuie pe sine și chinuie și pe ceilalți. În regulă? Deci soluția este viața duhovnicească: adică credința în Dumnezeu, rugăciune, spovedanie, răbdare și așa mai departe. Spuneți, părinte!
Interlocutor: Curăția în familie cum ar trebui să fie între soți, nu neapărat în perioada postului, ci așa, poate în general?
Părintele Teologos: Sigur. Spune Sfântul Apostol Pavel că nu bărbatul este stăpân peste trupul soției și nu soția este stăpână peste trupul ei ci bărbatul. Și iarăși continuă Sfântul Apostol Pavel și spune că într-o bună înțelegere se alternează rugăciunea cu împreunarea, ca să nu vă ispitească satana. Adică știți că tendința unei persoane față de persoanele de sex opus e tendința naturală, care are rădăcini în fire și e foarte puternică. Eu, Doamne ferește, nu m-am culcat cu nicio persoană până acum. Mulțumesc Maicii Domnului, că mă ține Maica Domnului. N-am până acum căderi – Doamne, îți mulțumesc! -, dar cu toate astea recunosc și mă plec în fața crucii pe care unii oameni o au, care la unii este foarte intensă, la alții este mai puțin intensă. Și atunci bărbatul sau soția trebuie să-l înțeleagă pe celălalt. Și într-o bună înțelegere trebuie să rezolve tema asta, care este o temă pur personală și de duhovnic. Pentru că poate că celălalt nu reușește și atunci merge și comite un adulter, Doamne ferește! Știu cazuri în care soția a zis că nu, că-i post, și el s-a dus cu alta și și-a distrus căsnicia pe tema asta. Ferească Dumnezeu!
Clar că dacă cei doi pot, cu bună înțelegere, evident că ajută enorm pentru rugăciune, curățenia, o viață mai curată duhovnicește. Și nu mai spun că și în relațiile trupești, mai ales bărbatul e mai pornit, să spun așa; el crede că cu cât mai mult, cu atât mai bine. E greșit. Studiile arată – cum spuneam, am întrebat și eu, pentru că foarte multă lume mă întreabă și niște oameni foarte cunoscători au spus – că o dată pe săptămână este cel mai bine. Dacă faci de mai multe ori, nu crește plăcerea, să spun așa.
Să nu credeți că dacă punem pe primul plan, planul trupesc, crește ceva. Nu crește nimic, din contră, este viermele care roade căsnicia. Pe primul plan este întotdeauna relația interumană și atunci, ca și strălucire a acestei relații interumane, apare relația trupească naturală, care trebuie să fie în familie. Sigur că unii poate puțin mai mult, alții puțin mai puțin, dar asta este pentru fiecare cuplu în parte, hotărăsc ei între ei. O ultimă întrebare, mai are cineva? Prefer un tânăr. Tu!
Relația cu duhovnicul și autoritatea duhovnicească în familia ortodoxă
Părintele Teologos: Aș vrea să vă întreb: ca să venim pe Sfântul Munte, trebuie să cerem dezlegare la părintele nostru duhovnic?
Interlocutor: Nu. Sunteți liberi. Nu aveți slujbe de mirenie, nu există. Cum avem noi slujbe de călugărie, în clipa în care plecăm undeva, trebuie să spunem, ca să știe de noi. În lume, nu. Altceva ca să ceri binecuvântare. Una este să ceri voie și alta este să ceri binecuvântare. Să ceri voie înseamnă că nu poți să mergi fără să ceri voie, ceea ce e greșit. Duhovnicul este un consilier în probleme de păcat, atât. Nu este starețul tău.
Dar binecuvântarea ar fi foarte bine să ceri: „Părinte, vă rog frumos să mă binecuvântați, mă duc în Sfântul Munte” sau „Vreau să-mi iau mașină, binecuvântați!”. Nu înseamnă că tu trebuie să ceri voie de la duhovnicul tău să îți iei mașină – știu cazuri, știi? – sau să pună sare în mâncare sau lucrurile genul ăsta. Ferească Dumnezeu, astea sunt exagerări care provoacă tensiuni în cuplu! Dar ca și binecuvântare, sigur că e foarte bine. În regulă?
Interlocutor: Noi avem o problemă. Noi trei. Ne ceartă de la Torino că nu ar fi bine să venim în Sfântul Munte.
Părintele Teologos: Că nu ar fi bine să veniți în Sfântul Munte?! Total greșit! Și știu de unde vine. De ce? Pentru că Sfântul Munte este farul Ortodoxiei. Bine, nu e cazul meu, dar clar, Sfântul Munte are tradiția. Sfântul Munte este singura republică monahală din lume. Singurul centru ortodox peren care a rămas la ora asta în Ortodoxie. Indiferent de ce spun unii și alți, Ortodoxia se păstrează cel mai bine în Sfântul Munte. Deci nu e vorba de extremisme nici într-o parte, nici în cealaltă, cum încearcă unii să insinueze. Nu e vorba de așa ceva. Nu e vorba nici de politică, nici de partizanat, nici de ecumenism, nici de nimic altceva. Sfântul Munte este duhovnicie.
Interlocutor: Aveam o frică să discutăm, să-i spun, să nu-i spun….
Părintele Teologos: Duhovnicului?
Interlocutor: Da. M-am împărtășit, mă iertați. Duminică m-am mărturisit și mi-a fost să-i spun, că știam ce se întâmplă.
Părintele Teologos: Atunci mai bine nu-i spune.
Interlocutor: Nu i-am spus.
Părintele Teologos: Și, cum spunea Cristea aici, poate că ar fi bine să schimbi duhovnicul, dar asta este alegerea ta. Pentru că în clipa în care duhovnicul este contra Sfântului Munte, e o mare problemă. Înseamnă că el este oarecum rupt de Biserică – nu rupt de Biserică, dar este departe.
Interlocutor: Mulțumim!
Rolul Bisericii în societatea modernă și dependența de ecrane
Interlocutor: Aș avea si eu o întrebare. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, cu crize politice, secularizare, globalizare, ateism militant, război și așa mai departe, mai reprezintă grija pentru viața viitoare o prioritate?
Părintele Teologos: Da și nu. Tot omul caută raiul, dar într-adevăr îl caută acolo unde nu trebuie. Evident că oamenii la ora asta sunt foarte trupești, se vede treaba asta. Și de aici provin toate problemele lor, pentru că automat trupul, materia, induce război. Materia are într-însa principiul excluziunii, adică: „Până aici e averea mea, de acolo încolo averea sfinției voastre”. Automat asta induce diviziune, induce război, induce conflict: să-mi cresc averea, influență și toate celelalte. Astea sunt trupești, patimile trupești, în sens global.
Noi suntem chemați să le readucem aminte oamenilor faptul că scopul lor este mântuirea. Și pentru asta trebuie să începem de acolo de unde sunt: adică să le vorbim de dependența de droguri, dependența de ecrane (și ecranele sunt tot o formă de drog) toate lucrurile astea, toate problemele lor cotidiene. Să nu începem să spunem despre Evanghelia duminicală, – despre care, evident, că trebuie să vorbim, dar nu trebuie să ne limităm acolo – ci trebuie să le rezolvăm problemele, să arătăm că într-adevăr Ortodoxia este terapeutică și într-adevăr sufletele lor se vindecă de anxietăți, de boli, de dependența de substanțe psihoactive, de ecrane, de pornografie, de jocurile de noroc, toate lucrurile astea.
Trebuie noi să venim știind-i pe Sfinții Părinți, mă rog, anumite descoperiri ale științei de astăzi, dar pe baza Sfinților Părinți, interpretate în Duhul Sfinților Părinți, să le vorbim astfel încât să-i vindecăm și să-i împingem către Dumnezeu. Care Dumnezeu este perfecțiunea personală veșnică, super-inteligența iubitoare, care transcende absolut orice, care a făcut inclusiv continuu spațiu-timp. Așa trebuie să-l împingem pe om în direcția respectivă. Ăsta e rolul Bisericii. Trebuie să avem puțin curaj. În regulă.
Educația copiilor, ecranele și sportul în viața de familie
Interlocutor: E greșit să le luam telefoanele la copii?
Părintele Teologos: Cum?
Interlocutor: E greșit din partea mea, ca părinte, să-i dau foarte puțin timp telefonul la copii?
Părintele Teologos: Nu-i greșit, e foarte bine! Dar tu, ca și părinte trebuie să știi cât și cum. De la două ore în sus trebuie să știi că se droghează; de la două ore în sus se instalează dependența, se recablează creierul. O oră pe zi ar fi foarte bine, dar tu decizi. Problema nu este asta, problema este: ce pui în loc?
Interlocutor: Asta vreau să zic.
Părintele Teologos: Sigur!
Interlocutor: Ei vorbesc la școală cu colegi: „Eu am, tu nu ai”. Cum așa?
Părintele Teologos: Da, sigur. E vorba de presiune de grup, ostracism. Trebuie să te pui pe tine, trebuie să pui persoana în loc. Adică el trebuie să se roage, dar câte o să se roage săracul, da? Sigur. Sfântul Apostol Pavel spune: „Neîncetat să vă rugați”, dar hai să fim puțin realiști! Trebuie să te pui pe tine, adică tu trebuie să stai cu copilul tău. Și, cum spuneam, mai mulți frați se cresc mult mai ușor decât unul singur. Trebuie să stai cu el, să fii exemplu personal bun pentru el, să-l înveți din experiența ta, să-i găsești activități, activități împreună, să se vadă cu alți prieteni.
Cel mai bine ar fi spontan, adică să iasă să se joace fotbal pe stradă. Eu mă îngrozesc… mai demult toți ieșeam pe stradă, trebuiau părinții să ne adune seara târziu: „Hai acasă!” Acum trebuie să împingi afară, dacă mai poți să împingi, știi?
Interlocutor: Din ce cauză? Când eram copii, ziceam către părinți: „Te rog frumos, cinci minute mai lasă-ne, ne jucăm afară, după care venim la treabă!”. Acum am ajuns invers.
Părintele Teologos: Sigur e vorba de ecran. E vorba de ecran, care formează drog. Dar copilul, în clipa în care se întâlnește cu un alt copil, cu o altă persoană – pentru că persoana este sursă de iubire -, o să lase ecranele. Dar trebuie să fie o altă persoană, adică trebuie să învețe să se relaționeze cu o altă persoană. Pentru că dacă e pe ecran, se stinge, se distruge capacitatea de iubire, se stinge ca și personalitate și atunci se va chinui în viață. Trebuie să iasă afară! Fie și într-un mod organizat, adică la un club, un club sportiv – nu arte marțiale, dar judo-ul e puțin altceva.
Interlocutor: Lupte?
Părintele Teologos: Să nu fie cu lovituri. Luptele nu sunt lovituri, știi? În clipa în care lovești, în clipa în care ești agresiv, în clipa respectivă te transformi într-un ciocan, și dacă te transformi într-un ciocan, toată lumea ți se pare un cui: încerci să rezolvi problemele prin lovituri, prin bătaie. În cazul judo-ului folosești de fapt forța celuilalt, dacă știi la ce mă refer.
Interlocutor: Practicând băiatul 14 ani judo, acum s-a schimba la lupte.
Părintele Teologos: E ok. Dacă vezi că începe să fie agresiv, atunci îi schimbi. Cel mai bine ar fi sport de echipă, pentru că în echipă se evită extremele: se evită mândria( „Nu pot, de unul, sigur, am nevoie de echipă.”) Și se evită și deznădejdea („Sunt și eu un jucător în echipă și fac și eu ceva, mă rog, ajut și eu, contribui cu ceva.” ). În regulă? Bine, ultima întrebare, hai, post scriptum-ul!
Cât timp de ecran este îngăduit, ce punem în loc și cum se apără cei mici de capcanele digitale am discutat pe îndelete în Bone digitale: cum protejăm copiii de ecrane și fraude, o discuție de mare folos pentru orice viață de familie de astăzi.
Taina Spovedaniei și rânduiala vizitelor în Sfântul Munte
Părintele Teologos: Dacă venim de mai multe ori în Sfântul Munte, dar nu facem nimic în plus la urcușul nostru duhovnicesc, poate nici măcar un duhovnic nu ne găsim, însă alegem poate anual să venim…mai are rost totuși să mai venim?
Părintele Teologos: Mai are rost! Că, în ultimă instanță, îi aduci aici, și spun: căutați-vă duhovnic! Măcar au conștiința asta că trebuie să înainteze. E bine să vină, pentru că dacă nu vin, se sting total. Măcar așa, știți cum e? Se prinde ceva de el. Chit că vine la turism – că nu trebuie să vină ca turist, clar că Sfântul Munte nu e loc turistic, este un loc duhovnicesc -, dar măcar se prinde ceva de el.
Dar clar că trebuie să-ți găsești duhovnic, și asta e foarte simplu: mergi acasă la preotul parohiei: „Părinte, doresc să mă spovedesc”. Și oamenii care nu se spovedesc trebuie să știe că spovedania este detonarea energiei demonice. Adică la spovedanie, fraților, nu informați pe nimeni nimic! Am preoți aici în jurul meu, pot să confirme: după cinci ani de spovedit, cred că le ați auzit pe toate. Nu care cumva să creadă cineva că merge la preot și zice către preot: „Părinte, știți, am făcut aia și aia și cealaltă.” și preotul zice: „Vai, dar nu!”. Nu există așa ceva, nici vorbă. Preotul o să zică: „Mai departe, mai departe…”, că lea auzit de 1.500.000 de ori!
Deci mergem să ne spovedim ca să detonăm energia demonică, să scăpăm de norul întunecat al energiei drăcești dinăuntrul nostru, de anxietăți, de tulburări, de tristeți. Pentru asta ne spovedim. Curaj fraților. În regulă?
Interlocutor: Încă o întrebare, părinte…
Părintele Teologos: Sigur! Trebuia mai repede să vă ameninț că plecăm.
Interlocutor: Venim de cât mai multe ori, în Sfântul Munte În urma perioadei se intră din ce în ce mai greu pentru români.
Părintele Teologos: Așa este.
Interlocutor: Pentru că pelerinii români sunt foarte mulți pe Sfântul Munte. Și tocmai pentru români s-a pus o piedică.
Părintele Teologos: Sigur. Evident. E vorba aici și de anumite viziuni – nu viziuni, cum să spun, puncte de vedere, ale grecilor -, dar, întâi de toate, de departe e vorba de comportamentul anumitor români.
Interlocutor: Să-i dea deoparte pe cei care au greșit!
Părintele Teologos: Din cauza asta am spus că e vorba și de anumite puncte de vedere ale grecilor. Dar, ce s-a întâmplat? Toată tema s-a detonat din cauza unor români care s-au comportat într-un mod total iresponsabil? Adică în clipa în care tu te îmbeți, te bați și te urinezi pe biserică – să mă ierte bunul Dumnezeu, s-a întâmplat asta, da?, la propriu, într-o mănăstire în Sfântul Munte, români, și atunci s-au enervat.
Interlocutor: Și s-au filmat, s-au postat?
Părintele Teologos: Nu știu dacă s-au postat, s-au filmat, dar le-au văzut. Îți dai seama, tu la priveghere n-ai unde să mergi la toaletă și nici măcar atâta minte n-ai să întrebi: „Nu vă supărați, unde e toaleta?”, și mergi și faci pe biserică? Adică pentru Dumnezeu! Și atunci cine a greșit?
Interlocutor: Tot noi am greșit, românii au greșit.
Părintele Teologos: Măcar dacă am fi uniți, să zici: „Da, ok, ne asumăm.” Nu suntem uniți și, pe de-altă parte, vedeți că suntem băgați în aceeași oală. Evident că soluția ar fi asta: adică, bun, cine a făcut, asta este. Pe de altă parte, sigur că sunt și unii care spun că ar fi mai bine puțin mai multă liniște, dar asta se rezolvă după cum rezolvăm noi: adică noi avem foarte puține locuri la cazare și, să vină grupul de 100 de oameni, noi avem 15 locuri la cazare și asta e, înțelegi? Deci se rezolvă, dar trebuie să fim atenți și noi la noi înșine și, pe de altă parte, nici nu putem să influențăm pe greci. Eu te înțeleg foarte bine, dar asta e. În regulă? Bun, să vă binecuvânteze Dumnezeu.
Interlocutor: Doamne ajută!
Părintele Teologos: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin!
Ce este cu adevărat detonarea energiei demonice și cum se face o spovedanie cu folos am așezat pe larg în Spovedania ortodoxă: sens, pași, duhovnic și vindecare, iar o introducere limpede în această Taină, atât de tămăduitoare pentru viața de familie, găsiți și în Pocăința și mărturisirea: Taina Spovedaniei.
Întrebări frecvente
Prima școală rămâne familia. Părinții sunt responsabili înainte de toate de cizelarea caracterului, nu doar de casă, masă și carieră. Școala predă meserie și cultură generală, însă purtarea în viață și temelia unei familii creștine se învață acasă.
Cauzele pe care le-am arătat sunt păcatul dinaintea cununiei, escaladarea certurilor la mânie, ironiile care se adună în timp și amestecul soacrelor. La acestea se adaugă concentrarea exclusivă pe copii, care îi îndepărtează pe soți unul de altul și macină viața de familie.
Nu mamele și nici soacrele, ci o persoană neutră, acceptată de amândoi și duhovnicească: duhovnicul comun. El este instalatorul care repară vasele comunicante sparte prin conflict. În lipsa lui, nașii sau o familie ortodoxă reușită pot ajuta tânărul cuplu să se așeze pe picioare.
In mod normal nu, pentru că nu există Taina Cununiei. Poate lua anafură și aghiasmă și poate fi pomenită, dar nu Sfânta Împărtășanie. Păcatul nu este o contravenție, ci o boală, iar Împărtășania primită într-o abatere mare rănește în loc să vindece.
Nu, se nasc cu urmările păcatului strămoșesc. Nu este vorba de vină, ci de urmări: Adam a căzut în mocirlă, iar copilul lui se naște acolo și se murdărește mult mai ușor. De aceea și curăția din viața de familie are urmări care trec dincolo de o singură generație.
De la două ore în sus se instalează dependența și se recablează creierul. O oră pe zi ar fi foarte bine, însă adevărata problemă este ce punem în loc. Recomand prezența părintelui, joaca împreună cu alți copii și sportul de echipă, care apără viața de familie de însingurare.
Are rost, pentru că se prinde ceva de om și rămâne conștiința că trebuie să înainteze. Vă îndemn însă să vă căutați duhovnic acasă, la preotul parohiei, pentru că spovedania este detonarea energiei demonice și hrănește deopotrivă sufletul și viața de familie.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!







