Care este datoria tânărului, inclusiv față de neam?
Să devină sfânt. Chiar așa. Vrăjmașul și lumea ne amăgește că pe primul loc este cariera sau/și poziția socială ori alte obiective relative. Nu. Să devenim sfinți – să căutăm mai întâi Împărăția Cerurilor și toate celelalte se vor adăuga nouă – după cum a zis Domnul. E nevoie de discernământ și de o listă corectă a priorităților.
Cum să dobândim voința necesară pentru a reuși să ne rânduim un program? Ce să facem dacă ne simțim neputincioși în această privință?
Să ne silim cu rugăciune, răbdare și simplitatea nădejdii. E nevoie de constanță și curaj. Și iarăși: silință constantă, rugăciune, răbdare și simplitatea nădejdii. În fiecare zi punem început bun.
Cum e corect: Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluiește-ne sau mântuiește-ne pe noi?
Este „mântuiește” corect. Maica Domnului ne mântuiește prin rugăciunile ei care sunt totdeauna ascultate.
Vârsta poate fi un impediment în sporirea duhovnicească?
Nu, dacă știm cum să o gestionăm. Tinerețea este mai capabilă, însă lipsită de discernământ. La bătrânețe poate că nu putem să facem atâtea nevoințe fizice, însă putem să facem mai multe duhovnicești. Rugăciune și citire în principal. Diavolul, însă, exploatează cumplit lipsa noastră de experiență ca să ne taie zelul. Nu trebuie însă să-l ascultăm, ci să ne gândim la moarte. Totdeauna, gândul că vom muri deseară și va trebui să fim în fața Domnului este mântuitor. De asemenea și iubirea față de Mântuitorul nostru ne va aprinde iarăși zelul.
Referitor la Creație și crearea Pamantului, pe vremea când eram noi la școală eram învățați că Pământul este vechi de miliarde de ani și povești cu omul de Neanderthal etc. Până când căutând adevărul am aflat cu stupoare că de la Creație încoace sunt de fapt vreo 7500 de ani. E cumplit cum s-a distorsionat adevărul și mai cumplit este că, încercând să le spun și copiilor acest adevăr și faptul că povestea cu dinozaurii este o poveste inventată, mi-au sărit oamenii în cap. Am procedat greșit? Sau cum ar trebui să gestionăm acest aspect?
Sunt două lucruri diferite aici, legate de creație:
– proveniența omului din maimuță: lucru care este fals, pentru că sunt motive foarte serioase din punct de vedere teologic, amintite pe scurt și în articol, asta dincolo de lipsa de dovezi științifice concrete când e să luăm la bani mărunți evoluționismul.
– vârsta creației, inclusiv cele 7 zile de la început. Încă din primele veacuri – de ex. Sf. Grigore de Nyssa – părinții vorbeau de perioade lungi de timp. Aici cred că, totuși, știința are mai multă dreptate. În cartea sa, p. Serafim se bazează pe cunoștințele sale care sunt, desigur, foarte limitate relativ la adevărul care e o taină a lui Dumnezeu. Nu cred să fi avut descoperire de la Dumnezeu. Biserica tace aici, tacem și noi. Dacă cineva este acceptat de Biserică în acest punct, acceptăm și noi. De asemenea, chiar p. Serafim Rose spune că „Problema este controversată” – textele grec (Septuaginta) și masoretic diferind între ele. Nu este niciun indiciu patristic care să vorbească de @ 7500 de ani. Dincolo de asta, datarea cu C14 (și alte metode) sunt de încredere cu mult peste 7500 de ani. Ref. la dinozauri – de vreme ce există fosile, au existat și animalele. Altfel cu explicăm existența fosilelor? Vrea Dumnezeu să-și bată joc de noi?
Dar despre câtă dragoste, bunătate și nevinovăție dăruiesc animalele, nu spuneți chiar nimic? Câte ar avea omul de învățat de la ele!
Nu spun pentru că ea nu este așa cum o descrieți. Numai o persoană poate să răspundă cu aceeași dragoste unei alte persoane. Pisica, de exemplu, nu ne poate iubi așa cum o iubim noi. Este doar proiecția sentimentelor noastre asupra ei. Pe de altă parte, da, animalele sunt nepăcătoase și din cauza asta nu au aceste distorsiuni existențiale – comportamentale în discuția noastră – pe care le au oamenii păcătoși.
Mulți cred că pământul este plan pentru că, zic ei că pământul rotund în mijlocul Universului contrazice Scriptura. Ce gândiți despre acestea?
Sunt minunat cât de întunecat poate să fie omul. Nu sunt „mulți”, crede-mă. Se știa încă din antichitate că pământul este rotund (Aristotel de ex.) iar unii (Hesiod și alții) i-au calculat până și raza cu destulă precizie (pentru acea vreme). Scriptura nu este o carte științifică în modul în care este înțeleasă știința astăzi. Biserica este (cu mult) deasupra creației, cunoștința ei fiind despre Creator. Asta, însă, nu înseamnă că membrii Bisericii cunosc „totul” ca o bază de date imensă despre natură. Despre diferențele de gnoză între știință și Biserică vezi aici: https://www.chilieathonita.ro/2021/08/06/parintele-teologos-schimbarea-la-fata-lumina-necreata-si-cunostinta-adevarata/
La ce i-au folosit omului toate descoperirile astronomice începând cu Copernic, Galileo etc.? Nu cumva a fost în mare parte pagubă? Un răspuns de genul „da” sau „nu” n-ar constitui decât rezolvarea a 50 % din problemă.
Adică Biserica poate da hotărâri care încalcă cuvântul scris în Sfânta Scriptură? Sau Biserica poate încălca cele scrise în Biblie? Liber la erezii, atunci.
Nu, n-ai înțeles. Biserica este cea care interpretează Sfânta Scriptură după ce Biserica a alcătuit Sfânta Scriptură. De fapt, acesta este SINGURUL mod de a nu cădea în erezie: tâlcuirea Bisericii. Altfel suntem pradă minților noastre însingurate. ...sau poate că nu știi ce este Biserica: Biserica este unitatea consensului Sfinților, uniți prin Sfințenia Duhului sub luminarea Cuvântului și binecuvântarea Tatălui.
De o perioadă de timp am început rugăciunea lui Iisus, însă de multe ori gândul îmi zboară la activitățile și responsabilitățile cotidiene. Ce putem face pentru a avea un progres real în această rugăciune mântuitoare?
Cum putem fi siguri în viața duhovnicească că nu suntem într-o stare de înșelare?
Mai presus de starea de pocăință și de jertfă și de rugăciune care sunt necesare, este ascultarea. Avem dispoziție de ascultare și de smerenie?
Cum diferențiem originea gândurilor atunci când suntem puși în situația de a lua foarte repede o decizie importantă? În astfel de momente, mintea nu e limpede și liniștită. Rugăciunea liniștește, dar alegerea e tot a ta. La fel și consecințele. Un pont pentru atunci când ești pe muchie de cuțit? În afară de ...„păzește-te să nu ajungi acolo”?
Un pont? Roagă-te atunci când poți, adu-ți aminte de Dumnezeu când poți ca să-și aducă aminte Dumnezeu de tine atunci când nu mai poți. Și iarăși: în clipa respectivă iarăși ne rugăm. Să ne gândim că uneori nu este nevoie să răspundem. Nu e doar „Da” sau „Nu” - e și „Nu știu” sau „Nu pot să răspund”.
Vreau să mă spovedesc și am de gând să țin o săptămână înainte de post. Am înțeles că nu este bine să ținem postul cu cartofi prăjiți și ulei...iar eu din păcate am mâncat acestea în prima zi. Ce trebuie să fac? Ce pot mânca? Este uleiul exclus în zilele de post? Și câte zile pot ține înainte de spovedanie? Mulțumesc foarte mult!
Nu, nu este nevoie să ții post. Nici măcar o zi. Omul trebuie să meargă la spovedanie oricând. Ref. la post - NElegat de spovedanie - eh, cum spune duhovnicul. Da, sunt anumite zile care trebuie ținute fără ulei, însă cum poate fiecare. Însă, încă o dată: nu legăm spovedania de post sau postul de spovedanie.
Trebuie să spunem „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” cu glas tare întotdeauna sau este bine și în gând?
La începutul vieții duhovnicești (câți ani dă Domnul) și când facem activități practice, (zicem) cu gura (dacă nu deranjăm pe cineva). Când însă flacăra intră înăuntru, intră înlăuntru. Cine poate să înțeleagă, să înțeleagă!
Pentru un om păcătos care în trecut a fost stăpânit de această dependență a mediului virtual (calculatorul, rețele sociale, jocuri și așa mai departe), dar a renunțat la toate acestea, mai este o cale de iertare de către bunul Dumnezeu prin post, rugăciune, fapte bune, spovedanie?
Da, bineînțeles. Dumnezeu iartă - și chiar mai mult: ajută pe om să se lepede de păcat. Nu este o relație juridică cu Dumnezeu, ci una iubitoare, paternă.
Spre ce activități folositoare să-i îndrumăm (pe tineri)?
Iată o întrebare scurtă și simplă cu un răspuns lung și complex. Pe scurt, însă, activitățile ar fi: rugăciune, ajutor / ascultare față de ceilalți (cooperare, fapte bune), studiu (care este total diferit de navigarea haotică pe net; se preferă informația în text și mai puțin în video), recreere (sport, plimbare, muzică - aici orice muzică ce îl aduce mai aproape pe om de Dumnezeu - îi dă curaj, pace și iubire față de ceilalți).
De ce suntem un popor atât de dezbinat?
Cum ne raportăm în viața de zi cu zi, în lume, la „obiectivele" mântuirii? Este posibil? Există speranță în biserica parohială? Cum? Ar trebui să ne facem toți călugări? Ar trebui să rejectăm complet lumea modernă? Sau există o cale de mijloc care totuși să fie fără compromis?
Da, este posibilă mântuirea și în lume - evident - nu trebuie să vă faceți toți călugări. După cum spune Sf. Ioan Scărarul, însă, lumina călugărilor sunt îngerii, iar lumina mirenilor sunt monahii. Asta nu înseamnă o copiere habotnică, ci cu discernământ. Îngerii nu mănâncă și nu dorm, cu toate astea nici un monah înțelept nu taie total somnul și mâncarea pentru a se asemăna cu îngerii. Este nevoie de povățuitor duhovnicesc pentru a stabili măsura necesară unei viteze maxime în timp. Ceea ce se pierde din vedere în aceste cazuri nu este faptul că trebuie să ajungem la înălțimea duhovnicească maximă, ci faptul că acesta este un proces colaborativ de durată și nu un „banzai” pseudoeroic în singurătatea minții noastre.
Cum separăm (dacă se poate separa) problema „avuției", mai precis a mândriei în propriile calități de cerințele unei vieți profesionale?
Pot duhovnicii greși când dau sfaturi?
Da, și o să dea răspuns pentru asta, însă tu o să ieși bine totdeauna. Sau nu-ți descoperă Dumnezeu și înseamnă că pentru tine asta este voia Lui și o să ieși bine. Sau Dumnezeu îți descoperă să întrebi pe alt duhovnic.
Niciodată însă să nu-ți fie libertatea ca acoperământ al răutății.
13 Comment
Părinte, când ma duc la manastire, deși am multa evlavie la parinti, dar simt în mine asa o ispita diavoleasca…brusc, sufletul mi se umple de tristețe crâncenă, ca și cum m-ar stoarce ceva ca o gheara, am senzația ca nimeni nu vrea sa vorbească cu mine, sa ma asculte și ma cuprinde o singuratate…ce pot face? Eu ii iubesc mult pe parinti, dar ceva din mine ma intarata importiva lor..
Da, este energie demonică. Să spovedești acest lucru (e necesar), să te rogi cu îndârjire în clipa respectivă și să nu primești acest gând când vine. Vrea să te țină departe de mănăstire. Asta înseamnă că te vei folosi acolo.
Mulțumesc mult, părinte!
Binecuvântați Părinte!
Parinte sunt un tânăr de 26 de anii, necăsătorit și am o problema care mi-e și rușine sa o spun.
Adeseori am poluții nocturne, este aceasta un păcat? , adesea mi se întâmplă când ma pregătesc de Sfânta Împărtășanie, mai ma pot împărtăși după ce am avut aceste polutii în somn sau mai pot în ziua respectiva sa consum aghiazmă și anaforă, fiindcă citeam în îndreptar ul de spovedanie al Părintelui Cleopa ca acest lucru este păcat!
Nu, nu este un păcat. Este un fenomen natural, de așteptat pentru un tânăr în situația ta.
Păcatul este un viciu de voință iar tu în somn nu ești stăpân pe voința ta. De asemenea, după cum spune Sf. Athanasie cel Mare, fiind o secreție naturală, nu poate fi socotit un păcat ceea ce a zidit Dumnezeu.
Cu toate că nu este un păcat, arată că sufletul bolește. De aceea, dacă ne împărtășim des, în ziua imediat următoare nu ne împărtășim. Ne împărtășim după o zi sau două sau chiar duminica viitoare. Nu este nevoie să-l spovedim, pentru că nu este un păcat, decât numai dacă se repetă foarte des. Atunci îl spovedim pentru că e un atac demonic.
Poți să iei anafură și aghiazmă în ziua respectivă. Un duhovnic experimentat ar trebui să știe ce să-ți spună.
Va mulțumesc Părinte
Sărut mâna, Părinte!
Cum se poate rezolva problema absenței unui duhovnic, deși există dorința și necesitatea prezenței acestuia în viața mea și a soțului meu?
O perioadă am avut același duhovnic, însă, o anumită conjunctură a făcut să nu mai putem ajunge la sfinția sa ( era din altă localitate).
Vă mulțumesc, pomeniți și ne iertați!
Numai cu un alt duhovnic. Cu fostul duhovnic s-ar putea vorbi, cel puțin teoretic, și prin mesaje – însă este mai bine să fie o întâlnire față către față. Nu o lăsați și o amânați căutând duhovnicul perfect. Căutați-l pe cel mai bun, inclusiv din punct de vedere al posibilității ajungerii la el.
Vă mulțumesc din toată inima, Părinte! Milă și bunătate de la Maica Domnului să aveți!
Sarut Mana Parinte!(scuzati greselile gramaticale,dar nu am calculator romanesc)
Locuiesc in Spania,si ma duc la o parohie sarba,unica care este aici in localitatea mea.Asa ca acuma sunt cu calendarul acestei biserici.
Am intrebat duhovnicul meu despre asta si el mia zis ca cand sunt aici urmaresc calendarul vechi,cand sunt cu familia mea de origine ,care locuieste in Italia,cel nou. Pana aici totul bine,dar eu ma simt un pic confuza…pentru ca cand familia mea (tatal meu este si preot) sarbatoreste pe noul calendar eu sunt aici dar sarbatoresc 2 saptamani dupa..si ma simt ciudata…asa si la revers..daca sunt cu familia mea,ma simt ciudata daca nu sarbatoresc pe calendar vechi ca la parohia unde ma aflu..asa..ce ar trebui sa fac?acuma eu sarbatoresc cu parohia unde locuiesc,dar cand este sarbatoare pe nou nu lucrez …nu as vrea sa sarbatoresc 2 ori..vreau doar 1…ce gandati voi?Mutumesc
Da, te înțeleg. Însă Duhovnicul tău are dreptate. Calendarul este doar o convenție necesară ca să ne putem înțelege. Dacă poți în Spania să mergi la o parohie română – mă gândesc întâi de toate la problema limbii – nu știu dacă știi sârba – s-ar rezolva puțin și această mică problemă a calendarului care nu este cine știe ce. Pelerinii greci și români când vin în Sf. Munte pățesc la fel (trecerea de pe nou pe vechi) și se simt foarte bine. Știu că nu vrei să sărbătorești de 2 ori, însă dacă se întâmplă – Hei! – cinstești un sfânt mare de două ori. Un prilej îndoit de har, nu-i așa? 🙂
Multumesc mult pentru raspuns! Locuiesc in Tenerife, una din insulele Canarie..Este doar o parohie romana ,dar este pre departe de aici 🙂 Eu oricum ma simt foarte bine in parohia sarba..nu as vrea sa o schimb acuma chiar daca as putea! Litrughia este asa de frumoasa ca nu are prea multa importanta pentru mine daca inteleg totul (o parte este si in spaniola).
Multumesc pentru totul ca faceti co blogul acesta. In acest moment suntem fara preot fix,duhovnicul meu ,pentru pandemia asta a trebuit sa se duca de aici…si nu este asa usor fara el. Am atatea intrebari si multe ori nu stiu cu cine vorbi…
Dumnezeu si Maica Domnului sa va binecuvanteze.
Doamne ajută , părinte ! Oare cum sa inteleg partea asta în care se spune ,, sa îți iubești aproapele , ca pe tine însuți,, . Eu nu ma pot iubi pe mine asa cum sînt, rea și păcătoasă , știind că răutatea e un demon . Trebuie sa accept demonul asta al răutății , adică să mă accept asa rea , ca să pot iubi oamenii ? Pentru mine e o problemă mare , pe care nu o inteleg si poate aici greșesc , poate asta e cauza , obstacolul care ma opreste sa înaintez în viața duhovnicească. Mulțumesc mult pentru rugăciunile pe care le faceți nouă. Maica Sfîntă sa va ocrotească și să vă aibă în pază! Amin