Vânătoare de comori! – p. Iosia Trenham
17 martie 2025
Arhim. Iliy Nozdrin (duhovnicul Patriarhului) a trecut la Domnul
18 martie 2025
Ascultați un scurt cuvânt al IPS Athanasie în care ne relatează modul în care doi mari sfinți contemporani aveau experiența luminii necreate.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Lumina necreată – IPS Athanasie de Limassol
Îmi amintesc că l-am întrebat o dată pe papa-Efrem Katunakiotul, pe Sfântul Efrem, la Katunakia: „Gheronda, ai văzut lumina necreată?” Și mi-a zis: „Ei, de atâția ani de când sunt monah, am văzut-o.” Iar eu i-am spus: „Cum era, Gheronda?” „Prima dată când am văzut-o, era după o Sfântă Liturghie. Când am mers la chilia mea și am închis ușa începând să mă rog, tot cosmosul s-a umplut de o lumină mare.” Și auzea cum vorbea Lumina, deoarece Lumina este ipostaziată, este energia necreată dumnezeiască. Și spunea: „Toate le dă Duhul Sfânt: izvorăște proorocii, sfințește pe preoți.” Și repeta „sfințește pe preoți”, referindu-se la desăvârșirea preoției pe care Părintele Efrem o avea. Atunci când slujea, întotdeauna se afla în Lumina necreată. Doar o singură dată a slujit cu anevoie, atunci când a judecat un episcop. A spus ceva despre un episcop, și a fost pedepsit de Dumnezeu, simțind greutate în rugăciune și în slujirea Liturghiei.
Mai este la Sfântul Paisie o întâmplare frumoasă, scrisă în viața sa, pe care el însuși ne-a povestit-o. Pe când se afla oarecând la Katunakia, a văzut intens Lumina necreată. Și a trecut toată noaptea fără ca el să priceapă [perceapă]. Și s-a luminat de ziuă, era ora 9 dimineața, iar el a ieșit afară crezând că e întuneric, că e miezul nopții. Comparând lumina simțită cu Lumina necreată, prima era precum întunericul. Și i-a spus vecinului: „Cât e ceasul? Nu se mai face ziua?” [La care acela i-a spus]: „Părinte, ești întreg la minte? E ora 9 dimineața, soarele e sus, iar tu zici că e miezul nopții?” Vedea lumina simțită cu ochii trupești, și cu toată ființa sa vedea Lumina necreată. Această Lumină se percepe cu toată ființa omului, nu doar cu ochii trupești, ci cu toată ființa sa.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
1 Comment
Parinte, ne bucuram dar in acelasi timp ne si intristam cand auzim de experiente supraomenesti de care au avut parte oameni sfinti. Am citit recent un extras de la Ierotheos Vlachos Mitropolit al Nafpaktosului, Pedagogia lui Dumnezeu. Taina călăuzirii omului, experienta unui monah din Athos:
„Omul „pătimeşte îndumnezeirea”. Această stare binecuvântată este mai presus de mine, nu am trăiri concrete ale unei asemenea vieţi. De aceea, am rugat un prieten ales, un monah nevoitor în Sfântul Munte al Athosului, să îmi spună care sunt caracteristicile ei. Am cunoscut că dânsul avusese parte de multe astfel de experienţe binecuvântate. Cu multă dragoste a răspuns rugăminţii mele, aşa încât consemnez aici cele pe care mi le-a înfăţişat despre cea dintâi cercetare a Dumnezeiescului Har: „Incă de la începuturile ei, viaţa mea monahicească a fost una liniştită, o viaţă frumoasă. Slujbele mănăstirii şi împărtăşirea de Tainele Bisericii îmi aduceau în suflet căldură şi odihnă. Aceasta până în clipa când s-a născut înlăuntrul meu altceva, pană când viaţa mea lăuntrică a început să sporească. Am simţit deodată o ardere înlăuntru, arderea dragostei dumnezeieşti.
Viaţa mea bună şi firească pe care o trăisem până atunci părea acum foarte întunecată, fără noimă şi fără conţinut. Am început să aflu locul inimii, centrul fiinţei, acel loc binecuvântat care se descoperă prinnevoinţa cea după Har şi unde Se arată însuşi Dumnezeu. Această inimă este persoana, întrucât persoana reprezintă «omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu» (I Petru 3, 4).
Inima, care este sfânta sfintelor «a unirii de taină dintre Dumnezeu şi om, a acestei străluciri enipostatice, prin Sfântul Duh», s-a descoperit. Imi simţeam inima biserică, templu în care liturghisea adevăratul Preot al Harului Dumnezeiesc. Deopotrivă cu bătaia organului de carne al inimii se auzea şi o altă bătaie, mai adâncă, mai grabnică. Această bătaie se armoniza cu rugăciunea lui Iisus. Sau, mai curând, inima însăşi rostea rugăciunea. Toată această stare avea caracteristicile ei.
Intre mine şi Dumnezeu a început să se înfiripe o părtăşie de iubire. Am înţeles atunci de ce Părinţii îl numesc pe Dumnezeu dragoste. «[Dumnezeu] dragoste este şi Cel iubit» (Sfântul Maxim Mărturisitorul) şi cuvântul Sfântului Ignatie Teoforul: «Dragostea mea S-a răstignit.» In fiecare zi simţeam îmbrăţişarea lui Dumnezeu. In acea vreme dragostea aceasta mă făcea să fiu ca un nebun. Il trăiam pe Dumnezeu ca milă, dulceaţă, desfătare. Se aprinsese în inima mea acel foc binecuvântat, care ardea patimile şi dădea naştere unei desfătări duhovniceşti de negrăit.”
Sufletul nostru nu vrea nimic mai putin decat ceea ce descrie acest monah. Nu avem vasul insa Sf. Paisie spuena ca la unii oameni nu e vas, ci doar un degetar, un paharel care terbuie de umplut. Poate e indraznet, insa vrem doar apa curata de izvor, iar intre timp ne multumim cu apa de la robinet…