Sinodul 9 Ecumenic: Sfântul Grigore Palama și controversa isihastă – p. Damian, p. Teologos

În acest material vom discuta despre Sinodul 9 Ecumenic, despre Sfântul Grigore Palama și controversa isihastă care a marcat Ortodoxia în secolul al XIV-lea. Împreună cu părintele Damian, parcurgem contextul istoric al epocii, de la foametea și crizele politice ale Europei medievale până la conflictele interne ale Imperiului Bizantin. Vedem cum a apărut și s-a desfășurat disputa dintre Sfântul Grigore Palama și Varlaam din Calabria, care este învățătura ortodoxă despre energiile necreate, despre rugăciunea inimii și despre posibilitatea reală a omului de a comunica cu Dumnezeu.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Introducere

Părintele Teologos: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin! Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi, Amin!

Dragii noștri, ne aflăm iarăși cu părintele Damian cu care continuăm seria legată de sinoadele ecumenice. O să facem astăzi ultimul sinod ecumenic până acum, Sinodul 9 Ecumenic, care tratează o problemă care este din păcate, valabilă până astăzi, cu care Biserica se confruntă până astăzi, problemă pe care mulți, inclusiv dintre ortodocși, nu o înțeleg și care a arătat pe unul dintre cei mai mari sfinți ai Ortodoxiei, pe Sfântul Grigore Palama. Ca de obicei, Părintele Damian o să ne prezinte lucrurile așa cum au fost și așa cum sunt până astăzi, întâi de toate din punct de vedere istoric, dacă doriți și social, și eu o să încerc dacă pot, să completez puțintel din punct de vedere teologic. Și ca să nu mă mai lungesc, îi dau direct cuvântul Părintelui Damian.

Părintele Damian: Sărutmâna, părinte Teologos, vă mulțumesc încă o dată pentru primirea la chilia dumneavoastră. Iată, continuăm seria noastră de sinoade ecumenice. Dragi prieteni, sperăm că nu v-am obosit cu atâtea sinoade ecumenice până acum.

Părintele Teologos: Nu, nu, nu! Chiar le place, adică chiar îmi spuneau…

Părintele Damian: Vă mulțumim că ne urmăriți și că sunteți interesați! Ați văzut, eu întotdeauna aproape în toate podcast-urile făcute cu Părintele Teologos vă îndemn să citiți! La fel vă îndemn și de data aceasta să citiți! Noi ceea ce încercăm aici este să punctăm anumite aspecte, dar cu tot ceea ce vorbim noi aici, lucrurile sunt mult mai complicate. Istoria este mult mai complexă decât ceea ce vă spunem noi.

Acest episod continuă seria noastră dedicată sinoadelor ecumenice – pentru contextul discuției de față, vă invit să parcurgeți materialul despre Sinodul VIII Ecumenic: Filioque, Sf. Fotie și Ignatie.

Citiți pentru a aprofunda aceste teme

Părintele Teologos: Și iarăși, iartă-mă că te întrerup și iarăși ne cerem iertare dacă cumva greșim, pentru că noi acum nu vorbim, nu avem în față un text, nu avem în față o hârtie și vorbim din memorie, de fapt.

Părintele Damian: Exact, exact! Iată, vă îndemn să citiți și să aprofundați aceste teme. De ce vă îndemn? Nu doar de dragul de a citi sau de a vă ocupa timpul, ci pentru faptul că toate problemele discutate la aceste sinoade ecumenice sunt probleme atât de importante și cu efecte până în ziua de astăzi și cu efecte până la sfârșitul veacurilor.

Părintele Teologos: Evident!

Părintele Damian: De ce? Pentru că la aceste sinoade s-a stabilit credința cea adevărată. Deși poate e mult spus, ceva așa flamboiant, credința cea adevărată, dar este o realitate.

Părintele Teologos: Da, evident!

Părintele Damian: Aceasta este realitatea! Și să știți că exact cum a spus cineva odată, să fim neinstruiți ca să nu spun alt termen, să fim neinstruiți nu ne va duce la mântuire. Mai ales dacă am avut posibilitatea să cunoaștem adevărul, să cunoaștem, să avem informații, faptul că le-am ignorat și am spus “lasă că merge și așa”, nu înseamnă că ne va asigura un loc în Rai pentru că pe Dumnezeu nu-L putem păcăli.

Trebuie să punem pe primul plan credința adevărată

Părintele Teologos: Iartă-mă, Părinte Damian, ca să-l completez pe Părintele Damian, să spun într-o limbă mai poporană, dacă doriți. Deci, fraților, sufletul nostru este bolnav. E bolnav de păcat. Trebuie să ne vindecăm! Dacă noi pretextăm că merge și așa și nu ne interesăm de terapeutică, asta nu înseamnă că se vindecă sufletul nostru dacă nu ne interesăm care este rețeta de vindecare a sufletului uman. La asta se referă Părintele Damian. Adică, nu este o scuză faptul că n-am știut și nu m-am interesat, pentru că sufletul rămâne bolnav, da? Deci, păcatul nu este o contravenție, nu este o răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Dumnezeu este Tatăl, Tatăl iubitor, da? Păcatul este o boală de care trebuie să scăpăm și din cauza asta trebuie să punem pe primul plan credința adevărată, adică terapeutica corectă, da? Asta e foarte important, asta trebuie să știm!

Părintele Damian: Exact, exact! Și iată, avem, toată lumea știe despre cele șapte sinoade ecumenice ca număr, atenție, ca aritmetică, dar de fapt ele sunt nouă sinoade ecumenice, dar atenție, nu ca aritmetică, ci ca trăire duhovnicească și ca definirea credinței cele adevărate. Șapte sinoade s-au stabilit să spunem așa, din punct de vedere istoric, de ce? Deoarece până la aceste șapte sinoade ecumenice, Biserica era una și nedespărțită. Știu, poate mulți dintre dumneavoastră o să spuneți: “Păi, da, părinte, bun, sinodul al șaptelea ecumenic a avut loc în anul 787. Marea schismă bisericească, adică ruptura oficială dintre Apus și Orient a avut loc în anul 1054!”. Nu, fraților! Să știți că problemele dintre creștinismul răsăritean și creștinismul apusean au apărut… Bun, au fost probleme și în secolele IV-V, dar probleme minore care s-au rezolvat.

Apariția filioque, erezia Bisericii Romano-Catolice

Dar iată că în secolul VIII apare problema filioque, această erezie cum că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și de la Fiul, erezie care, bineînțeles, nu a provenit din partea răsăriteană a creștinătății și eu spun aceasta nu pentru ca să ne ridicăm pe noi în slăvi, pe ortodocși, adică urmașii creștinilor răsăriteni, ci pentru că aceasta este și realitatea istorică. În partea de apus a creștinătății, ceea ce va deveni ulterior Biserica Romano-Catolică instituțională, acolo a apărut această erezie. Deci, iată, ruptura dintre răsăriteni și apuseni, într-adevăr, a fost tacită inițial, dar din ce în ce mai accentuată și pronunțată și concret aplicată și la nivel istoric și problematic în anii următori și în secolele următoare până la anul 1054. Deci, vorbim despre cele șapte sinoade ecumenice iată până la apariția, să spunem așa, a acestei grave grave erezii…

Părintele Teologos: Falii! Erezii, da!

Părintele Damian: …erezii dogmatice care este filioque.

Părintele Teologos: Sigur!

Părintele Damian: Văd și în ziua de astăzi pentru că îmi place să mă documentez, să fiu la zi cu ceea ce se discută în mediul teologic nu numai ortodox, dar universal și văd că problema filioque începe să apară ca un fel de problemă secundară a creștinătății. “Bun, ok, o fi fost ce-o fi fost. Cei de atunci, da, bun, erau mai înflăcărați și dintr-o parte și din cealaltă parte, dar noi creștinii din ziua de astăzi, cum mergem pe această cale a unei unități, uniformități…”, îmi place mie să spun, nu unitate.

Părintele Teologos: Da!

Gravitatea ereziei filioque capătă contururi și mai clare când o privim din perspectivă patristică – o analiză deosebit de limpede găsiți în materialul nostru Erezia Filioque – Pr. Iosia Trenham, iar pentru o prezentare istorică a lui Varlaam, consultați pagina dedicată pe OrthodoxWiki.

De ce este atât de gravă această erezie?

Părintele Damian: De fapt se dorește o uniformizare a credinței, nu o unitate a credinței, să lăsăm și filioque, “Bun, a fost ce a fost!”. Nu, fraților! Erezia aceasta filioque este una dintre cele mai crunte și rele erezii care ne poate duce sufletul în iad. Nu sunt eu un nihilist sau știu eu așa…

Părintele Teologos: Extremist…

Părintele Damian: …un extremist, cum și știți și m-ați văzut în toate podcast-urile, încerc să fiu extrem de moderat, dar atenție, acoperit de dovezi istorice clare. Nu inventez eu, nu m-am trezit eu de dimineață să vin cu o teorie, gata, de acum înainte am visat eu că trebuie să fie așa. Nu! Avem o acoperire istorică și iată această erezie se încearcă în ziua de astăzi să se treacă cu vederea în perspectiva unei așa zise unități, uniformități între cele două biserici, ortodoxă și romano-catolică.

Părintele Teologos: Iartă-mă că te întrerup! Înainte să treacă Părintele Damian la contextul sociopolitic din perioada Sfântului Grigore Palama, care a dus la controversa isihastă de fapt, foarte pe scurt referitor la filioque, de ce așa de grav? Pentru că, într-adevăr, este foarte grav, după cum a spus și Părintele Damian. Foarte pe scurt, ca să nu mai reiau ce am discutat la sinodul anterior, la Sinodul 8 Ecumenic, prin filioque se distruge persoana, se pune în umbră persoana, se estompează persoana și dacă se estompează persoana, se estompează iubirea și apare legea, apare forța, înțelegeți?

Ei și deci, din filioque pentru că se distruge, se estompează aproape total persoana și iubirea și apare relația și forța, în catolicism avem pe primul plan relația, avem pe primul plan forța și de aici avem mari mari traume care au apărut în catolicism în trecut și care sunt până astăzi, ale căror racile sunt până astăzi. Vorbim de inchiziție, nu? Care a făcut, mai ales în Spania, a făcut de genocid de fapt. Vorbim de cruciade și vorbim despre un mod de gândire foarte rațional, netrăitor, speculativ, bazat doar pe logică, care a generat de fapt și controversa isihastă.

Rădăcinile profunde ale acestei rupturi între Răsărit și Apus sunt dezbătute pe larg în materialul nostru Ortodoxia și Catolicismul – de ce s-a despărțit Catolicismul de Biserică?.

Contextul istoric în care are loc al IX-lea Sinod Ecumenic

Părintele Damian: Exact, exact, exact! Deci, iată despre următoarele două sinoade, în speță Sinodul al VIII-lea cu Sfântul Fotie și Sfântul Ignatie, am discutat deja, nu mai ocupăm spațiul. Existent și puteți vedea podcast-ul nostru despre Sinodul VIII-lea Ecumenic. Ei, iată, acest Sinod al IX-lea Ecumenic, problema aceasta isihastă! Deși poate părea extrem de simplistă la început, de fapt este extrem de complicată. Iată, totul a pornit de la 11 cuvinte, 11 cuvinte foarte importante pentru mântuirea noastră, poate cele mai importante pentru mântuirea noastră. Care sunt acestea? “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul sau păcătoasa!”. Iată, aceasta, să spunem așa, este chintesența trăirii isihaste. Și așa cum v-am obișnuit în podcast-urile noastre, o să începem puțin cu un context istoric. Pentru că, iată, toate aceste probleme religioase nu s-au tratat undeva în înălțimea cerului, nu!

S-au tratat pe pământ. Și pe pământ suntem într-un anumit context, exact ca și în ziua de astăzi. Vedeți ce se întâmplă în jurul nostru cu toate problemele, războaie și altele, dar și cu probleme religioase pe care trebuie să le discutăm și trebuie să găsim o…

Părintele Teologos: Și care definesc de fapt!

Părintele Damian: Exact, exact! Și trebuie să găsim o rezolvare pașnică. Bun, contextul istoric al secolului al XIV-lea, adică mai bine spus așa, anii 1301-1400, această sută de ani foarte importantă, în care s-a petrecut și această controversă între ghilimele, isihastă, a fost un secol al umanității foarte greu, foarte greu pentru oameni, foarte greu pentru populația Europei și o să ne axăm pe Europa pentru că aici…

Părintele Teologos: Da! Aici este subiectul.

Declinul Imperiului Bizantin și contextul politic care a înconjurat sinoadele sunt tratate într-un material anterior dedicat cauzelor căderii Bizanțului și stemei noastre.

Foametea de la începutul secolului al XIV-lea

Părintele Damian: …aici este subiectul! Iată, la începutul secolului al XIV-lea are loc o mare foamete în Europa. Vorbim chiar de o schimbare climatică în Europa, există cercetări pe această temă, ploi foarte puține, secetă foarte mare și o molimă a plantelor. Deci, gândiți-vă că suntem încă într-o vreme destul de primitivă a uneltelor, a… să zicem așa…

Părintele Teologos: O societate agrară, de fapt!

Părintele Damian: Da, o societate agrară, bazată pe agricultură. Deci, gândiți-vă ce a însemnat pentru oameni pe lângă toate bolile care existau! Gândiți-vă, în ziua de astăzi te doare capul, iei un medicament simplu, dar în acea vreme puteai să mori de la o durere de cap.

Părintele Teologos: Sigur!

Părintele Damian: Nouă ni se pare foarte simplă viața de astăzi, dar să știți că această simplitate, mă rog, vedeți, s-a petrecut pe parcursul secolelor și a evoluției medicinii. Dar în acea vreme, chiar de la o tuse simplă puteai să mori. Deci, iată…

Părintele Teologos: Ca să nu mai vorbim de ciumă, lepră și alte boli!

Părintele Damian: Și despre aceasta o să vorbim, că și aceasta… Iată, știți cum este, când se întâmplă ceva, vorbea aia, există un proverb românesc, deși este puțin deplasat: “Dumnezeu la săracul dintr-o bubă-i umple capul!”. Ei, iată că odată cu această secetă, vedeți, populația Europei ajungând într-o stare disperată, disperată de foamete, apare și un, să spunem așa, un fel de reviriment spiritual, o apropiere a oamenilor de Dumnezeu. Nu știu de ce se întâmplă acest lucru, deși este extrem extrem, să spunem așa, de urât, urât, chiar indecent, cum îl găsim noi pe Dumnezeu numai atunci când ne aflăm în suferință extremă?

Reapropierea oamenilor acelor vremuri de Biserică

Părintele Teologos: E simplu! Bine, e simplu de înțeles, dar nu de aprobat. Pentru că Adam a căzut de fapt din mândrie și autoîndumnezeire. Ei, în clipa în care omul își vede limitele și ajunge la durere, atunci își dă seama că nu este Dumnezeu el, de unul singur, nu poate de unul singur și atunci se îndreaptă către Dumnezeu cel adevărat. Din cauza asta 95% dintre oameni L-au găsit pe Dumnezeu după un necaz. Pentru că altfel, omul căzut fiind, distorsionat fiind, se îndreaptă de unul singur, dacă dorești, spre autodistrugerea sa, spre autoîndumnezeirea sa. Și ăsta este motivul pentru care Dumnezeu îngăduie bolile. Dumnezeu nu dorește bolile, dar le îngăduie, astfel încât omul să nu se autodistrugă prin mândrie.

Părintele Damian: Da, da! Iată! Vedeți? Ei și pe fondul acestei foame, populația Europei să spunem așa, s-a reapropiat de Dumnezeu. Dar iată că și aici este o mare diferență și aici iarăși divagăm puțin. Vorbim și de populația est-europeană și de populația occidentală. Populația est-europeană prin ortodoxie într-adevăr avea un mai mult, să spunem așa, suport duhovnicesc. Dar deja în Occident după Toma d’Aquino, secolul al XIII-lea și mulți alții mari teologi, la dumnealor sfinți, dar atenție, teologi raționaliști…

Părintele Teologos: Da, da, da!

Părintele Damian: …deci fără nicio legătură cu duhovnicia.

Părintele Teologos: Sigur!

Cei care se reîntorc în Biserica Catolică au o mare dezamăgire

Părintele Damian: Cum spun dumnealor, Dumnezeu poate fi înțeles prin gândire și va avea legătură și o să vedeți și cu tema noastră de astăzi. Deci rațiunea, rațiunea, iată că populația care s-a îndreptat înapoi către Biserică, în cazul dumnealor biserica romano-catolică deja, a avut o mare dezamăgire. De ce? În primul rând se ridica acolo problema luxului clerului.

Părintele Teologos: Da!

Părintele Damian: Deci, oamenii muritori de foame și clerul care trăia într-un lux extrem. Iarăși o altă problemă, indulgențele.

Părintele Teologos: Sigur!

Părintele Damian: Deci, atenție!

Părintele Teologos: Care erau o mare afacere, de fapt.

Părintele Damian: Exact! Deci, vânzarea iertării păcatelor! Printr-o foaie de hârtie simplă, semnată de papă, tu dădeai un bănuț și îți erau iertate toate păcatele pe milioane de ani. Deci, ca să vedeți la ce nebunie se ajunsese!

Părintele Teologos: Sigur!

Părintele Damian: Deci, tu erai iertat de purgatoriu, de flăcările acelui așa zis loc intermediar dintre iad și rai.

Părintele Teologos: Acel sistem automat de curățire a păcatelor, erai iertat dacă dădeai bani, dacă plăteai.

Părintele Damian: Exact! Bineînțeles că și aceasta era o problemă enormă, dar o altă problemă “și mai enorm” dacă se poate spune așa, cum să vorbești despre cantitate și timp limitat, adică milioane de ani, când tu deja erai într-un spațiu care nu mai avea legătură cu trupul?

Părintele Teologos: Da! Și nu-i vorba numai de asta, e vorba de vederea cum spuneam, prin forță legală a păcatului ca și o contravenție și atunci automat apare amenda, apare…

Părintele Damian: Legalismul!

Termenul de Biserică (Romano-Catolică) este folosit în sens instituțional, nu duhovnicesc

Părintele Teologos: Legalismul! O mică paranteză pentru că unii oameni sar în sus. Deci, romano-catolicismul nu este Biserică, fraților, dar părintele Damian și mulți alții spun Biserica Romano-Catolică, de ce? Pentru că este foarte dificil pentru noi să spunem în continuu erezia romano catolică sau mărturisirea de credință romano catolică. S-a încetățenit în limba de zi cu zi Biserica Romano-Catolică. Asta nu înseamnă că este Una Sfântă Sobornicească și Apostolească Biserică! Am spus-o de nu știu câte ori că este vorba despre o erezie, da? Să ne înțelegem! Deci, vă rog frumos, nu vă agățați de cuvintele astea!

Părintele Damian: Da, da, da! Deci, termenul Biserică eu îl utilizez în sens instituțional, nu duhovnicesc, în sens instituțional.

Părintele Teologos: Sigur, evident! Bun, trecem peste asta!

Părintele Damian: Bun! Deci, iată această dezamăgire în urma foametei și apropierea de cele două ramuri, să spunem așa, ale…

Părintele Teologos: Și iartă-mă puțin! Și datorită faptului că în catolicism, catolicismul este erezie, oamenii s-au reapropiat de Biserică, n-ai cum s-o spui, adică de instituția catolicismului, dar pentru că nu este har, n-au găsit mângâiere și din cauza asta oamenii au fost nemângâiați, au fost dezamăgiți.

Anul 1309 – celebra schismă papală, papalitatea se mutată în Franța

Părintele Damian: Exact, exact! Iată, pe lângă această foamete și această deziluzionare religioasă, apare în Occident și problema să spunem așa, a papalității însăși. După anul 1309 papalitatea este mutată într-un context istoric favorabil Franței. Franța devine o mare putere continentală. În timpul regelui Filip al IV-lea cel Frumos, iată, papalitatea este mutată de la Roma în Franța, la Avignon.

Părintele Teologos: Celebra schismă papală!

Părintele Damian: Exact! Unde va sta vreme de 70 de ani, care se va finaliza printr-o schismă papală, unde la un moment dat ajunseseră să fie și trei papi. Deci, iată, ca să vedeți această, să spunem, zdruncinare din temelii a instituționalității Bisericii! Deci, iată, încă o dată, instituția Bisericii Romano-Catolice unde, iarăși, efectiv, nu numai credincioșii, dar și clerul, preoții nu mai știau cui se supun. Sau episcopul de care aparțineau, nu mai știa către cine să spunem mai așa între ghilimele, obediența, către cine se supune, către ce așa zis papa, nu se mai știa care papă este de fapt legal sau canonic, cum am spune noi ziua de astăzi.

Părintele Teologos: Sigur! Și mai ales că toată lumea știa că numărul unu, papa, acolo este chipurile infailibil, adică are o putere absolută, să spun așa, cum credeau ei. Numărul unu e ăsta și numărul doi, că aproape toată lumea știa că mutarea a fost o mutare politică. Pentru că papalitatea fusese capturată de către italieni. Adică, papii erau tot timpul italieni și la un moment dat, nu mai intrăm în detalii acum, a devenit papă un francez. Și atunci, datorită influențelor și jocurilor politice și geopolitice, s-a mutat papalitatea la Avignon, în Franța.

Deci, toată lumea știa, își dădea seama că pe de-o parte ei așteptau un Hristos iubitor duhovnicesc, Hristosul cel adevărat care s-a răstignit pentru noi și pe de altă parte jocuri politice, lux maxim, bătăi între papi, unde mai pui că li se spunea că papa este perfect cum să spunem, adică e infailibil, și deodată vezi că apar mari, mari probleme. Inclusiv cum spuneam, la un moment dat era și marea problemă a pornocrației, da? Adică, ei aveau o viață foarte foarte depravată, înțelegeți? Deci, din cauza asta oamenii erau foarte confuzi. Ei și asta i-a împins să facă următorul pas. Care era…

Istoria zbuciumată a papalității, de la schisme la captivitatea avignonică, este sintetizată cu mult discernământ în Istoria Papalității în 12 minute.

Oamenii nu mai știau ce să mai creadă

Părintele Damian: Da! Vedeți, acești trei papi, ajunseseră la un moment dat. Deci, până la urmă, care este papa adevărat? Care este adevăratul, așa zis locțiitor al lui Hristos pe pământ? Ei și vedeți, pe lângă problema indulgențelor, pe lângă problema, să spunem așa, a credinței, oamenii nu știau ce se mai întâmplă, în ce se mai creadă, teama de moarte, teama de foame, bineînțeles, deci, această angoasă psihologică…

Părintele Teologos: Plus validarea, din punct de vedere dogmatic, între ghilimele, bineînțeles, a războiului. Adică, te duci în cruciadă pentru că așa o vrut Dumnezeu.

Părintele Damian: Da, da, da!

Părintele Teologos: Mori pentru că așa o vrut Dumnezeu. Omul își dă seama că ceva nu e cum trebuie aici.

Părintele Damian: Da! Ei, vedeți? Atâtea devieri și culmea de unde proveneau? De la instituția de la care de fapt se aștepta salvarea și mântuirea oamenilor. Ei, vedeți, toate aceste probleme cumulate și v-am spus, sunt mult mai complexe, noi încercăm aici să punctăm…

Părintele Teologos: Sigur!

Părintele Damian: …doar să punctăm anumite evenimente pentru a înțelege contextul general în care s-a desfășurat această, să spunem, dispută, criză dogmatică, între ghilimele, a isihasmului. Deci, vedeți, aceasta este partea de apus ce am vorbit până acum.

În răsărit, în aceeași perioadă apar foarte multe probleme de ordin politic

În răsărit, iarăși avem foarte multe, atenție, nu avem probleme de ordin religios, în schimb, avem foarte foarte, multe probleme de ordin politic și teritorial. Secolul al XIV-lea găsește Imperiul Bizantin să spunem așa, într-o degringoladă totală. Nu mai avem împărați pe linie, să spunem așa, paternă, adică tatăl, fiul, tatăl, fiul…

Părintele Teologos: Dinastie.

Părintele Damian: Dinastie! Și deja avem nepoți, strănepoți, unii generali ajunși la putere prin lovituri de stat. Deci vorbim de războaie, secolul al XIV-lea vede Imperiului Bizantin într-o serie de războaie civile și să spunem așa, lovituri de stat…

Părintele Teologos: Sigur!

Părintele Damian: …lovituri de palat. În același timp, iată, pe fondul acestei crize politice din Imperiul Bizantin, vedem expansiunea Imperiului Otoman, care pe parcursul secolului al XIV-lea cucerește aproape întreg Imperiul Bizantin. Și ce însemna, să ne aducem în minte Imperiul Bizantin, care ajungea, deci avea și Egiptul, ajungea până la granițele, ca să înțelegem noi, Iranul de astăzi. Și în secolul al XIV-lea Imperiul Bizantin, doar ca termen și denumire, mai înseamnă strict numai Constantinopolul, insule din Marea Egee, inclusiv Grecia și o serie de mici alte teritorii. Acesta rămăsese marele Imperiu Bizantin.

Părintele Teologos: Adică, puțin mai mare decât Grecia de astăzi, să vă imaginați.

Părintele Damian: Exact, exact! Acesta rămăsese marele Imperiu Bizantin care, iată, vom vedea, ușor ușor, până la anul 1453 când va fi cucerit cu totul, adică va fi Constantinopol cucerit. Acesta să spunem, este evenimentul definitoriu al încheierii Imperiului Bizantin și istoriei Imperiului Bizantin, anul 1453, cucerirea Constantinopolului.

Părintele Teologos: Chiar dacă după aceea mai rămân regatul de Moreea, au mai rămas niște lucruri. Nu are importanță.

Părintele Damian: Anumite bucățele să spunem moștenitoare, dar nu mai, termenul de Imperiu Bizantin se…

Părintele Teologos: A dispărut!

Apariția controversei isihaste

Părintele Damian: …se încheiase. Ei, iată, în acest context politic apare această controversă isihastă în care vom intra acum. Controversa isihastă l-a avut ca personaj, ca personalitate centrală pe Sfântul Ierarh Grigore Palama, unul dintre marii sfinți ai Ortodoxiei și mari protectori ai Ortodoxiei, care din păcate, este foarte puțin cunoscut, nu numai în rândul credincioșilor, dar chiar și în rândul teologilor. Și nu știu de ce! Nu am înțeles niciodată de ce este atât de puțin cunoscut.

Părintele Teologos: De ce? Pentru că Sfântul Grigore Palama fundamentează dogmatic trăirea, adică, pune pe primul plan trăirea. Și deci, ca să-l înțelegi pe Sfântul Grigore Palama, ca de fapt și pe Sfântul Maxim, dacă dorești și mai ales pe Sfântul Dionisie Areopagitul, Sfântul Grigore fiind continuatorul lor…

Părintele Damian: Exact! Da, da, da!

Părintele Teologos: …este pe primul plan trăirea. Adică, nu merge pe logică, pentru că Varlaam, anticipând puțin, Varlaam mergea pe logică, Sfântul Grigore Palama merge pe trăire. Și deci, ca să pot să-l înțelegi și să-l apreciezi pe Sfântul Grigore Palama, trebuie să ai trăirea, din cauza asta. Ei și pentru că anumiți teologi, care de sigur că sunt oameni foarte buni, dar din varii motive nu au trăire, pentru că se ocupă de administrație, pentru că au și ei viața lor, pentru că au griji, săracii și așa mai departe, nu au trăirea necesară, evident că le este oarecum inaccesibilă învățătura Sfântului Grigore Palama.

Legătura dintre trăire și teologie în opera Sfântului Grigore Palama este luminată cu adâncime în materialul nostru Sf. Grigore Palama, raționalismul catolic, lumina necreată, iar o prezentare sistematică a vieții sale găsiți pe OrthodoxWiki.

Sfântul Grigore Palama și familia lui

Părintele Damian: Da, da, da! Deci, iată, Sfântul Grigore Palama se naște în anul 1296 în Constantinopol, dintr-o familie foarte bogată, într-o familie aristocratică și beneficiază de o educație aleasă. Atenție, Sfântul Grigore Palama mai avea încă patru frați, doi frați și două surori și aceștia în anul 2009, pentru că toți au ales viața monahală și au avut o viață sfântă fiecare dintre ei, în anul 2009 Patriarhia Ecumenică i-a canonizat, i-a trecut în rândul sfinților.

Părintele Teologos: Toată familia!

Părintele Damian: Da, toată familia!

Părintele Teologos: Mai ales tatăl, Constantinos Palama

Părintele Damian: Da, care a murit și foarte devreme. Deci, iată un sfânt născut într-o familie bogată și iată, putem să facem iarăși o paralelă cu viața din ziua de astăzi, să vedeți ce fac tinerii din ziua de astăzi, cei care provin din familii foarte bogate. Vedeți?

Părintele Teologos: Mă rog, da! Adică, ar trebui să urmați exemplul Sfântului Grigore Palama, al cărui tată trebuie să știți că era senator, deci era sfetnic de taină al împăratului Andronicos Paleologos și el se ascundea, deci ditamai sfetnicul se ascundea după coloane și se ruga. Și când veneau ceilalți senatori, ceilalți sfetnici, ceilalți boieri, hai să spun așa și-i spuneau să vină la sfatul țării, împăratul spunea: “Lăsați-l pe el să se roage, că e mai bine să se roage pentru noi!”. Adică, era foarte prețuit de însuși împăratul, care și el a murit și a generat de fapt, un război civil foarte nefast.

Părintele Damian: Da! Deci, iată, putem spune, într-o familie sfântă.

Părintele Teologos: Sigur!

Sfântul Grigore Palama se călugărește și ajunge în Sfântul Munte

Părintele Damian: Deci, Sfântul Grigore Palama iată, studiază la Universitatea din Constantinopol foarte multe materii, printre care și filozofia, care e dintre cele mai importante și cea mai grea materie.

Părintele Teologos: Și a avut nota 10, să spun așa!

Părintele Damian: Da, da, da! Exact, exact! Cariera lui, de fapt, împăratul Andronic al II-lea, spun sursele istorice că ar fi fost să fie următorul împărat, să-l aleagă ca urmaș la tron. Atât de mult îl iubea pe acest copil, iată, tatălui murind de tânăr, împăratul l-a luat ca pe un fel de fiu de suflet, de copil de suflet pe Sfântul Grigore Palama și dorea să-l promoveze la cele mai înalte ranguri. Dar iată că Dumnezeu avea alt plan cu Sfântul Grigore și la vârsta de 20 de ani, Sfântul Grigore Palama pleacă din Constantinopol și ajunge în Grecia undeva la o mănăstire obscură al cărei nume nu ne-a rămas. La vârsta de 21 de ani vine în Sfântul Munte Athos și merge, se închinoviează, adică se așază la mănăstirea Vatopedu.

Părintele Teologos: Te oprești puțin? Deci, de ce a venit Sfântul Grigore Palama în Sfântul Munte? Sigur, Dumnezeu știe! Am spus că era un elev eminent și un om extraordinar. Dar el, trebuie să știți, când era copil mic era greu de cap, adică, nu putea să învețe. Și atunci tată lui, Sfântul Constantin Palamas i-a spus: “Uite care-i treaba! Te duci în fiecare zi dimineața la Icoana Maicii Domnului și pui trei metanii și-I spui să-ți lumineze întunericul”. Și în fiecare zi când mergea micul Grigore și punea metanii la Maica Domnului, era primul din clasă și dacă uita să pună metanii la Maica Domnului, rămânea ultimul. Și astfel, Sfântul și-a creat o foarte mare evlavie, după cum și merita, față de Maica Domnului și avea o dragoste extraordinară față de Maica Domnului și astfel a ajuns el în Grădina Maicii Domnului.

Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului, poartă cu sine o mulțime de mituri și realități pe care le-am explorat în Mituri și adevăruri despre Sfântul Munte.

Sfântul Grigore a fost de la început isihast

Da, la Vatoped nu prea, de ce? Pentru că de fapt Sfântul Grigore a fost într-o chilie care era în apropierea Mănăstirii Vatoped. Eu personal am fost acolo, s-a descoperit când eram acolo. Deci, noi toți știam tradiția veche, că acolo este gorunul Sfântului Grigore, acolo s-a nevoit Sfântul Grigore. Bineînțeles că erau toate, erau mărăciniș, era pădure, nu se știa, ei și la un moment dat s-a hotărât și au mers, mă rog, muncitorii cu drujbele, au tăiat și într-adevăr s-au găsit ruinele chiliei la care Sfântul Grigore s-a nevoit în primii săi ani de monahism în Sfântul Munte sub conducerea Sfântului Nicodim, Sfântului Nicodim Isihastul, da?

Părintele Damian: Ce interesant!

Părintele Teologos: Da, sigur! Care Sfântul Nicodim Isihastul l-a învățat pe Sfântul Grigore să spună exact aceeași rugăciune pe care tatăl lui a spus-o, adică “Luminează-mi întunericul!”, după care, sigur, “Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”.

Părintele Damian: Da!

Iată, după o perioadă de 8 ani de zile de stat la această chilie, iată, lângă Vatoped, nu Mănăstirea Vatoped, dar care ține de Mănăstirea Vatoped…

Părintele Teologos: Așa! Ține! Evident, sigur! Da! Adică, vreau să insist asupra faptului că Sfântul Grigore a fost de la început isihast. Deci, a fost într-o chiliuță foarte aproape de starețul său, pentru că în obște, fiind obștea mare, starețul nu este aproape de tine, pentru că n-ai cum.

Părintele Damian: Exact, exact!

Părintele Teologos: Sunt mulți! Ei, dar în clipa în care ești tu cu starețul tău sau mă rog, mai sunt mai sunt trei frați, e cu totul și cu totul altceva.

Părintele Damian: E mai simplu. Da, da, da! Iată, deci după opt ani de zile după moartea starețului, Sfântul Grigore are o anumită trăire și pleacă de la chilia de la Mănăstirea Vatopedu și merge la Marea Lavră. La Marea Lavră la fel, se duce la o chilie care ținea de Marea Lavră…

Părintele Teologos: Așa este!

Părintele Damian: …undeva în munte.

Părintele Teologos: Deasupra mării.

Sfântul Grigore Palama nu este primul isihast

Părintele Damian: da, undeva deasupra, în munte, unde iată, nu putem spune că începe să aibă trăirea isihastă pentru că după cercetările și istorice și teologice, nu mulți consideră că Sfântul Grigore ar fi inventat isihasmul sau rugăciunea isihastă.

Părintele Teologos: Nu, nici vorbă!

Părintele Damian: Da, mulți vin cu această teorie.

Părintele Teologos: Păi, să ne înțelegem! Deci, întâi de toate, unii spun că după Sfântul Nicodim Isihastul, care fusese starețul lui, deci era deja isihast, el a avut un alt stareț la Vatoped, nu-i foarte sigur, dar foarte probabil, alt stareț din aceeași chilie, pe Nichifor. Și în lume când a fost, a avut iarăși un alt conducător duhovnicesc, pe Sfântul Teolipt. Care Sfântul Teolipt și Sfântul Nichifor și Nicodim, unul dintre cei doi sunt în Filocalie. Adică, sunt mari autori isihasti înaintea Sfântul Grigore Palama. Decim nici vorbă ca el să fi fost…

Părintele Damian: Da, nu știu de unde a venit această idee, dar se merge…

Părintele Teologos: De ce? Pentru că Sfântul Grigore este cel mai cunoscut, inclusiv datorită duminicii sale, sigur. Atunci, în clipa în care un teolog se apropie de isihasm, aia Sfântul Grigore este, știi?

Părintele Damian: Da, exact!

Tradiția isihastă este mult mai veche decât secolul al XIV-lea – pentru o perspectivă cuprinzătoare asupra originilor și practicii ei, vă recomand materialul Isihasmul – Tradiția monastică a creștinismului ortodox.

Sfântul Grigore Palama a scris și a teoretizat despre învățătura isihastă

Părintele Teologos: Dar el a fost doar un cristalizator. Cel mai recunoscut, cel mai cunoscut reprezentant.

Părintele Damian: Și nu numai! Dacă putem spune, bun, într-un termen modern care poate nu este tocmai apropiat, dar a fost un teoretician al rugăciunii isihaste.

Părintele Teologos: Da, cristalizator.

Părintele Damian: Adică, concret a scris și a teoretizat, deși poate nu este termenul…

Părintele Teologos: Asta spun! Pentru că înainte a fost Sfântul Teolipt, care este în Filocalie, Sfântul Nicodim este în Filocalie, Nichifor. Deci el a fost cel care a cristalizat, de ce? Ca și în clipa în care ai un cărbune care este o masă amorfă, ca să-l faci cristal, îl faci prin presiune. Ei, datorită presiunii exercitate asupra isihasmului de către celebrul, sigur, celebru în sens negativ, monah, care a fost grec de fapt, dar din Italia, Varlaam din Calabria, datorită presiunii exercitate de Varlaam și după care de Achindin, el a sistematizat dacă dorești, a răspuns, a concentrat dacă dorești, învățătura isihastă.

Învățătura isihastă începe să se răspândească rapid și pe continent

Părintele Damian: Bun! Deci, iată, ajungând la Marea Lavră în această chilie, de fapt aici începe să se manifeste spiritul lui isihast și rugăciunea “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!”. Nu stă mult nici aici pentru că la un moment dat Muntele Athos a fost prădat de pirații otomani și este nevoit cu o mare parte a obșții să fugă și să se întoarcă la Tesalonic, care încă la acea vreme nu fusese cucerit și reprezenta să spunem așa, o fortăreață, încă un bastion…

Părintele Teologos: Protecție, sigur!

Părintele Damian: …al creștinismului. Stă aici, începe să devină foarte cunoscut în Tesalonic și iată că din Tesalonic, fiind vorba aceea o metropolă, o metropolă enormă, învățătura isihastă începe să se răspândească și pe continent. Ei, iată că află de această învățătură nouă pentru mulți, află și un oarecare Varlaam din Calabria. Deci, să ne dăm seama cât de rapid s-a răspândit această învățătură dacă din Tesalonic ajunsese până în sudul Italiei! Ceea ce nu este un lucru chiar simplu, pentru că nu exista internet și rețele de socializare ca să…

Părintele Teologos: Și nici podcasturi!

Părintele Damian: Și nici podcast-uri ca să se afle! A durat ceva vreme, dar iată, probabil a fost atât de interesantă această învățătură și a stârnit interesul multora, încât s-a propovăduit foarte rapid.

Părintele Teologos: Da! Și e vorba și de altceva. E vorba de faptul că Varlaam, cum spuneam, era grec și cu toate că era catolic, era un ardent, un fervent susținător, nu era catolic încă, era ortodox, era un fervent susținător al ortodoxiei și el, de fapt, era împotriva filioque. Dar motivele pentru care era împotriva filioque, acolo era problema și, de fapt, asta a generat. Pentru că Varlaam spunea că, da, filioque este greșit pentru că noi nu putem să cunoaștem pe Dumnezeu. Nu putem să ajungem la Dumnezeu, Varlaam fiind influențat de o înțelegere reducționistă a învățăturilor Sfântului Dionisie Areopagitul. Și el spunea, care este în duhul catolic, chiar dacă el încă era ortodox la vremea respectivă, că Dumnezeu e atât de departe, atât de rupt de noi, cât noi nu putem să înțelegem și nu putem să ajungem la El.

Și deci, nu știm dacă filioque este adevărat sau nu. Și de vreme ce Dumnezeu nu ne-a spus că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, atunci înseamnă că nu ne atingem de treaba asta. Și asta l-a determinat pe Sfântul Grigore să spună, nu, noi știm treaba asta pentru că noi putem să trăim. O mică paranteză, putem să trăim legătura cu Dumnezeu.

Taina rugăciunii lui Iisus și puterea ei de a ne deschide inima către Dumnezeu sunt abordate pe larg în materialul nostru Rugăciunea lui Iisus, iar viața și luptele sfântului sunt prezentate cu detalii prețioase pe crestinortodox.ro.

Ce înseamnă învățătura isihastă?

O mică paranteză aici foarte importantă, sigur că evident că o să greșesc, dar trebuie să spun treaba asta, să descriu învățătura isihastă în două cuvinte. Deci, ce înseamnă învățătura isihastă? Înseamnă o rugăciune foarte concentrată și foarte scurtă, cum spuneam, “Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”. Sunt și variante mai lungi, “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”, dar “Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” și această rugăciune se face în liniște. Isihia în limba greacă înseamnă liniște.

În liniște și concentrare în inima noastră, care în inima noastră înseamnă nucleul existențial al omului, da? Suma părților iraționale, adică partea doritoare și partea mânietoare. Deci, intru înăuntrul meu pentru că în inima mea, în nucleul meu existențial, unde sunt poftele, dorințele, fricile, curajul, condiționările, acolo este portalul către Dumnezeu, acolo strălucește lumina despre care o să vorbim, lumina Dumnezeirii, înțelegeți? Ei, raționalul, raționalistul lucrează în afară, adică este pe un plan mult deasupra, dar nu în sens bun, ci mult mai superficial dacă doriți, nu așa de adânc, ce este în afară, adică încearcă să speculeze relativ la Dumnezeu. Pentru că, după cum spuneam, portalul către Dumnezeu este înăuntru nostru și se află prin liniște. Pentru că Dumnezeu este, cum spunea în Vechiul Testament, ca și o adiere de vânt lin.

Ei, în clipa în care tu ai în jurul tău o mulțime de curenți, o mulțime de zgomote informaționale, o mulțime de vijelii, taifunuri și așa mai departe, nu mai poți să intri înăuntru tău să asculți vântul lin care este vocea iubitoare a lui Dumnezeu. Asta este învățătura isihastă, adică este intrarea în liniște, neperturbat de niciun centru de atenție dinafară, spunând rugăciunea că trebuie să te desfaci, să te deschizi în fața lui Dumnezeu și să primești în inima ta lumina iubirii lui Dumnezeu, da? Asta este! Acum revenim la…

Tensiunea dintre rațiune și trăire duhovnicească, dintre calea speculativă și calea inimii, este exact tema pe care am dezbătut-o în Experiență, rațiune, ortodoxie, catolicism.

De ce nu putea Varlaam de Calabria să înțeleagă isihasmul?

Părintele Damian: Ei, vedeți cât de frumos spune părintele Teologos, deși pare extrem de simplu, dar nu este atât de simplu, este foarte complicat!

Părintele Teologos: Da, de ce? Nu, e foarte simplu, dar e foarte complicat, pentru că suntem atrași în continuu de lucrurile din afară. Ce-i cu camera asta, ce-i cu cartea aia, ce cu aia, ce cu aia, ce cu aia, știi? Dar dacă suntem în liniște, intrăm înăuntru nostru și putem să…

Părintele Damian: Exact!

Părintele Teologos: Și chiar pentru că spune Sfântul Grigore Palama și nu numai, adică tradiția isihastă spune că, pentru că omul este trup și suflet împreună, trebuie să folosim și trupul. Nu numai prin evitarea centrilor de atenție exteriori, ci și să ne concentrăm, să ne uităm efectiv la inima noastră sau mă rog, cum spuneau ei, cum spunea în derâdere Varlaam, la buric.

Părintele Damian: Buricarii!

Părintele Teologos: Da, buricari, care este un termen foarte denigrator. Dar e vorba să te întorci în tine însuți și te rogi cu rugăciunea lui Iisus pe metanier și atunci atenția îți este înăuntru tău, în străfundurile tale.

Părintele Damian: Da! Ei, vedeți, acest lucru nu putea să-l înțeleagă.

Părintele Teologos: Sigur!

Părintele Damian: Bun! Nu voia să-l înțeleagă Varlaam de Calabria.

Părintele Teologos: Și nu putea, de ce? Pentru că pentru asta e nevoie de ascultare. Dacă nu ai ascultare, dacă ești închis în singurătatea voii tale proprii, atunci ești întotdeauna condiționat: ce fac acum, cum fac acum, cum fac aia și așa mai departe. Dar în clipa în care ești în ascultare, atunci te smerești pentru că faci ce spune celălalt, starețul tău, nu faci ce spui tu. Îți tai voia și efectiv te lași în șuvoiul Harului lui Dumnezeu. Adică, cel mai important centru de atracție, adică, ce fac eu acum, voia mea proprie, este distrus prin ascultare. Adică, ce îmi spune starețul, să fie binecuvântat. Și atunci automat te liniștești și automat poți să intri înăuntrul tău.

Varlaam de Calabria era un intelectual ortodox ce trăia în sudul Italiei

Părintele Damian: Ei, vedeți? De aceea nici Varlaam nu reușea să facă acest lucru. Exact cum vedem, chiar și în ziua de astăzi, chiar și la noi, la mulți dintre ortodocșii noștri, mai ales la intelectualii ortodocși…

Părintele Teologos: Da!…

Părintele Damian: …tu fiind intelectual nu te poți supune unui stareț, băi! Păi, ăla are două clase, cum adică să mă duc eu să mă supun lui? La fel s-a întâmplat și cu Varlaam de Calabria.

Părintele Teologos: Așa este.

Părintele Damian: El într-adevăr pentru sudul Italiei, pentru Italia acelei vremi era un intelectual rasat.

Părintele Teologos: Foarte!

Părintele Damian: Un monah, un intelectual rasat și atenție la încă un lucru foarte interesant! Vorbim de Varlaam de Calabria în acest moment, un ortodox în sudul Italiei în secolul al XIV-lea când deja era catolicismul în plină floare și putere!

Părintele Teologos: Da, da! Sigur!

Părintele Damian: Deci atenție, este foarte interesant acest lucru!

Părintele Teologos: Deci, nu era vorba de cineva care era foarte depărtat de ortodoxie…

Părintele Damian: Exact, exact!

Varlaam de Calabria a pus mai presus raționalitatea decât trăirea

Părintele Teologos: Ci era cineva care era cum să spun, o pasăre rară dacă dorești, rara avis cum se numește, o pasăre rară și cu toate astea datorită faptului că nu avea trăire și că punea mai presus raționalitatea decât trăirea pentru că el socotea inclusiv filozofia și logica mai presus inclusiv decât profeții Vechiului Testament…

Părintele Damian: Dar era și un mare admirator al lui Toma d’Aquino!

Părintele Teologos: Da, clar!

Părintele Damian: Iată, un mare teolog apusean, dar pentru noi un mare eretic și un distrugător al credinței cele adevărate.

Părintele Teologos: Da, de ce? Pentru că taie credința, pune rațiunea, da? E vorba de raționalismul vestic, care evident duce la eșec. De ce? Pentru că Dumnezeu e mai presus de rațiune, Dumnezeu este frumos, care frumosul nu este rațional.

Părintele Damian: Vedeți? Iată încă o paralelă cu vremea de astăzi. Ce interesant! Deși vorbim de o diferență de 600-700 de ani, iată, se întâmplă același lucru și în ziua de astăzi. Foarte mulți teologi de ai noștri ortodocși au așa o mare admirație față de teologi protestanți și zic: “Domnul, uite ce mare teolog! Uite ce a putut să spună!”.

Părintele Teologos: Da! Și unde a făcut studiile? La Heidelberg, înțelegi ce vreau să spun.

Sfântul Munte a fost și este principalul focar al vieții Ortodoxe

Părintele Damian: Da, da, foarte foarte interesant! Adică îi lăsăm puțin deoparte, între ghilimele, puțin, pe Sfinții Noștri Părinți și pe bătrânii noștri și mergem către protestanți că ei sunt adevărații cunoscători ai credinței! Din nefericire, din păcate! Bun! Deci, iată, acest Varlaam de Calabria se trezește credința în el dintr-o dată, dacă putem spune în glumă acest lucru: Domnule, stai puțin! Bun! Cine e Grigore ăsta? Unul venit din Muntele Athos? Păi, acolo sunt numai primitivi, numai înapoiați! Iarăși o paralelă cu ziua de astăzi când mulți cred că în Sfântul Munte sunt numai călugări primitivi, numai înapoiați! Fraților, repet, am mai spus-o și în alt podcast, gândiți-vă că în Muntele Athos au fost foarte mulți domnitori români și foarte mulți nobili care au studiat în Muntele Athos!

Părintele Teologos: Sigur, evident!

Părintele Damian: Deci, atenție, nu vorbim de un loc unde…

Părintele Teologos: Și a fost principalul și oarecum și este, dar mă rog, hai să nu vorbim de ziua de astăzi, principalul focar al vieții ortodoxe!

Părintele Damian: Este și în ziua de astăzi principalul far al ortodoxiei! De ce să nu recunoaștem? Altfel, nu ar mai veni atâta lume! Nu ar mai vizita, nu ar mai veni atâta lume în pelerinaj în Sfântul Munte. Deci, iată, el considera și-l considera și pe Sfântul Grigore, eu sunt sigur că Varlaam de Calabria știa că Sfântul Grigore nu este oricine.

Părintele Teologos: Da, dar de fapt a fost puțin altfel. Pentru că Varlaam venind în Sfântul Munte și având așa o experiență foarte superficială dacă dorești, i-a văzut pe bătrânii simpli, care nu erau foarte cizelați în vorbire, nu erau erudiți și așa mai departe, cu toate că aveau trăire foarte înaltă.

Părintele Damian: Da!

Varlaam a vizitat Sfântul Munte și a scris niște tratate foarte acide împotriva monahilor de aici

Părintele Teologos: Ei și atunci Varlaam când i-a văzut pe ăștia, zice “Băi, ăștia sunt vai și amar de capul lor!” și a spus “greșesc”, adică sunt buricari, cum ai spus pe românește…

Părintele Damian: Da!

Părintele Teologos: …buricari, a scris niște tratate foarte acide împotriva lor. Ei aveau experiența, aveau trăirea lui Dumnezeu, știau că au dreptate pentru că ei trăiseră, Varlaam era speculativ, știau că Varlaam greșește, pe ei nu îi deranja faptul că Varlaam i-a atacat la persoană pentru că ei erau smeriți, dar îi deranja faptul că răspândea o învățătură greșită care era toxică și distrugătoare de suflete. Și atunci pentru că îl știau foarte bine pe Sfântul Grigore, au spus “Fii tu gura noastră!”. Adică, vorbește tu că tu știi să vorbești, tu ai dialectica, tu ai modul de a te exprima, pentru că el terminase cum spuneam, cu nota 10, inclusiv studiile de oratorie aristotelică, da? “Vorbește tu, scrie tu, că noi știm că avem dreptate, știm că el este distructiv, dar nu putem să-i răspundem!”.

Și atunci Sfântul Grigore scrie celebrele trei triade, despre cei care se spune în grecește: “Peritonieron Isihazondon”, cum se spune în limba greacă în original, în limba română cred că este “Despre cei care se liniștesc în liniște cu Sfințenie”, ceva de genul ăsta.

Părintele Damian: Dar nu-i pomenește numele lui Varlaam, atenție!

Părintele Teologos: Da, exact!

Părintele Damian: Momentan, nu-i pomenește numele lui Varlaam, dar se știa că era împotriva lui.

Părintele Teologos: Da, da! Vezi, e foarte foarte foarte important lucrul ăsta pentru că Sfântul Grigore a rămas delicat. A rămas delicat și n-a făcut atac la persoană cum a făcut Varlaam, ci a făcut atac la învățătură. Deci și-a păstrat iubirea, a rămas în iubire.

Multe conflictele politice se succed în acea perioadă

Părintele Damian: Exact! Ei, iată că acest Varlaam de Calabria ajunge până la curtea imperială de la Constantinopol. Să ne reamintim, trăim într-o perioadă foarte tulbure pentru Imperiu, în care exista o luptă acerbă între două mari familii să spunem așa, cu foarte mare influență: Paleologii și Cantacuzinii. Cădea unul, venea celălalt, altul iar ieșea sprijinit de armată și pe fondul acesta iată, vine și Varlaam în Constantinopol, care se pare că era un teolog apreciat din moment ce fusese primit la curtea imperială și fusese chiar ascultat.

Părintele Teologos: Evident! De ce? Pentru că Andronicos Paleologos murise și regența era formată de către Ana de Savoia, de către văduva lui și de către patriarhul Ioanis Calecas, da? Și mai erau și alții acolo. Deci, Părintele Damian, bine o spus că e vorba de Paleologi și Cantacuzini, dar e vorba, ca să vorbesc în termenii de astăzi, e vorba despre progresiștii pro-europeni, care erau paleologii, care nu aveau trăire, aveau raționalism, interese economice și așa mai departe, și cantacuzinii, care erau conservatorii dacă dorești, erau cei care erau axați pe trăire, pe tradiție, pe iubire, pe ortodoxie. Deci, dincolo de planul politico-social, exista și acest plan religios în care a fost, evident, prins și Sfântul Grigore Palama. Și Ana de Savoia, clar că nu era grecoaică, era din apus.

Părintele Damian: Exact! Era o romano-catolică la bază, convertită la ortodoxie, probabil chiar formal.

Părintele Teologos: Deci, evident că Varlaam fusese apreciat și primit la curtea imperială care era pe vremea respectivă, sub paleologi. Dar, într-adevăr, la un moment dat, fiind acest război civil care a fost foarte dur, a distrus de fapt, Imperiul Bizantin, a ajuns la un moment dat sub cantacuzini. Dar până atunci, ce se întâmplă?

Părintele Damian: Exact! Deci, iată, vedeți, noi până acum am vorbit așa puțin de contextul istoric. Dar hai să spunem pe de-a dreptul care de fapt a fost problema!

Părintele Teologos: Da, sigur!

Isihasmul este principalul mod prin care îl putem cunoaște pe Dumnezeu

Părintele Damian: Care de fapt a fost problema? Deci, discutăm, vedeți, despre esență și energii, doi termeni foarte complicați. Vedeți, Sfântul Grigore Palama spunea așa: “Dumnezeu, în esența Lui, în ființa Lui, bineînțeles că nu poate fi cunoscut. Dar noi Îl putem cunoaște pe Dumnezeu prin energiile Lui, prin Harul Lui și prin manifestarea Lui Dumnezeu în lume. Și iată că la aceste energii, prin isihasm, adică prin rugăciunea inimii, putem avea acces și noi oricare dintre noi!”.

Părintele Teologos: Așa este! Isihasmul este de departe principala metodă, dacă vrei, principalul mod, dar se poate prin orice faptă bună, să spunem așa. O să vă dau o imagine acum ca să înțelegeți cum Dumnezeu este de neajuns, de neînțeles în esența Sa, adică cine este Dumnezeu este total necunoscut și total comunicabil în energiile Sale, da? Vedeți, noi acum facem filmarea asta și afară este întuneric, dar voi nu vedeți, da? Ei, voi nu vedeți, nu puteți să accedeți, să ajungeți la sursa luminii care e pe fața noastră, de ce? Pentru că în spatele camerelor sunt niște becuri. Dar vedeți efectele energiei acestor becuri, adică, a energiei luminoase. Ei, deci în acest mod Dumnezeu este total de neajuns și nu poate fi văzut în esența Sa, dar poate fi perceput în energiile Sale, adică revărsarea Sa către creație, înțelegeți?

Este adevărat că dacă în cazul becului, altul este becul, altul este energia, în cazul lui Dumnezeu și energia și ființa Sa sunt tot Dumnezeu. Foarte important lucru ăsta! Adică, nu vorbim de doi Dumnezei aici, ci vorbim cum spune Sfântul Grigore Palama, de o distincție de negrăit între ființa Sa care este departe undeva, nucleul său de neajuns și marginea Sa dacă pot să spun așa, dar nu spațial, revărsarea Sa, emanația Sa către noi. Deci, Dumnezeu e total de neajuns în esența Sa, total comunicabil în energiile Sale. Care unele energii sunt cunoscute, adică efecte: principalul este iubirea, dragostea, bucuria, pacea și toate celelalte. Asta este esențial, de ce? Pentru că astfel noi putem să comunicăm cu Dumnezeu, ieșim din însingurarea noastră și putem să ajungem ca și Dumnezeu, avem scop.

Distincția dintre esența și energiile lui Dumnezeu este piatra de temelie a teologiei palamite – am aprofundat această temă în materialul Energiile necreate: harul lui Dumnezeu și scopul vieții.

În erezia lui Varlaam se punea că Dumnezeu fiind perfect nu poate fi ajuns

Dacă nu, rămânem în însingurare, în singurătatea noastră și de fapt, însingurarea este iadul. Și dacă Dumnezeu este de neajuns, atunci, evident că ce rost mai are catolicismul care postulează treaba asta, care naște protest, protestantism, neoprotestantism și evident, ateism. Pentru că dacă eu nu pot să ajung la Dumnezeu, ce rost mai are să am relații cu Biserica? Pe când în ortodoxie, exact asta se păstrează. Adică, se păstrează un mod care este accesibil tuturor de a ajunge să comunicăm cu Dumnezeu, să primim de la El hrana noastră, energia noastră care este evident necreată pentru că este Dumnezeu, da? Și putem să ajungem la îndumnezeire, de fapt. Să ajungem ca și El, să ajungem la perfecțiune, la fericirea veșnică.

Părintele Damian: Deci, vă dați seama cât de simplu, dar cât de greu este acest lucru. Ei, gândiți-vă că toată această gândire era văzută în apus prin gura lui Varlaam de Calabria, ca o groaznică erezie. Cum poate cineva să spună că are acces nu neapărat la Dumnezeu, dar și la energiile lui Dumnezeu? Este imposibil acest lucru.

Părintele Teologos: Nu, nu! Sigur! Deci, ei ce spuneau? Spuneau că Dumnezeu fiind perfect, este simplu și nu poate fi ajuns, este undeva în sferele astrale, departe, rupt de noi și Harul sau mai bine zis, acea lumină taborică, este creată. Adică, totul e creat și noi suntem părăsiți de Dumnezeu dacă vrei, în orfania noastră. Asta spunea. Cum noi, care suntem vezi, Doamne, căzuți, păroși, dacă dorești, păcătoși și așa mai departe, ticăloși, putem să ajungem la Dumnezeu? ei, pe când isihaștii spuneau, că da, se poate, noi am trăit treaba asta și inclusiv lumina taborică este lumină necreată. De ce? Pentru că este un atribut al Dumnezeirii, nu e atribut al omenirii. Niciun om nu poate să emită o astfel de lumină și de vreme ce atribut al Dumnezeirii, evident că este necreată. Pentru că orice atribut al lui Dumnezeu este necreat, nu?

Erezia filioque, care stă la baza acestei viziuni reductive despre Dumnezeu, a fost combătută dogmatic încă de la Sinodul al VIII-lea – am tratat pe larg acest subiect în Sinodul VIII Ecumenic: Filioque, Sf. Fotie și Ignatie.

Isihasmul a existat încă de la Crearea Lumii

Părintele Damian: Dacă ne gândim, chiar ce la începuturi și îi avem pe Sfinții Părinți care merg exact în această direcție, pe Sfinții Părinți din primele secole, Dumnezeu i-a creat pe Adam și Eva ca să fie și ei Dumnezei prin har.

Părintele Teologos: Evident! Prin această energie.

Părintele Damian: Deci, iată, vorbim, hai să spunem, de isihasm încă de la început. Bun, care evolua spre isihasm. Dar, iată, era ceva natural. Adică, nu trebuia să spunem așa teoretic, era ceva natural.

Părintele Teologos: Da, am spus că Sfântul Grigore a fost doar cristalizatorul.

Părintele Damian: Da, da, da!

Părintele Teologos: Pentru că s-a bazat foarte mult pe Sfântul Dionisie…

Părintele Damian: Sigur, dar vreau ca privitorii să înțeleagă că nu odată cu Sfântul Grigore sau cu acea epocă, secolul XIV…

Părintele Teologos: A fost inventat ceva.

Părintele Damian: A fost inventată isihasmul.

Părintele Teologos: Sigur! Nu, nici vorbă!

Părintele Damian: Nu! Iată, de la crearea lumii Dumnezeu i-a creat pe Adam și Eva ca să fie și ei la rândul lor Dumnezei prin har. Bineînțeles, prin mâncarea din pom au decăzut, dar iată, Dumnezeu nu le-a luat posibilitatea de a ajunge iarăși la acel nivel.

Părintele Teologos: Sigur! Și chiar El s-a jertfit pentru tema asta.

Părintele Damian: Exact!

Părintele Teologos: S-a întrupat, a devenit om și s-a jertfit pentru tema asta.

Ca să fim în har cu Dumnezeu, nu ne trebuie doctorate

Părintele Damian: Exact! Bun, vedeți, acum este foarte simplu și pentru mine și pentru Părintele Teologos, pentru că știm că acesta este adevărul. Dar în momentul în care la curtea imperială a venit Varlaam de Calabria și și-a prezentat foarte matematic și rațional să spunem așa, doctrina lui anti-isihastă, el a fost crezut, fraților.

Părintele Teologos: Evident, pentru că el era erudit, era pe sistemul de valori vestic pe care paleologii îl apreciau, pe când cei din Sfântul Munte în general erau niște monahi foarte simpli și cum spuneam, nu se puteau exprima, nu puteau să aducă argumente, chiar dacă aveau trăirea respectivă.

Părintele Damian: Bun, deci iată, vedeți încă o chestie, aducând iarăși în ziua de astăzi, trăirea fraților, vedeți, nu trebuie să fim geniali, nu trebuie să avem nu știu câte școli, doctorate, deci vedeți cât de simplă este îndumnezeirea, apropierea de Dumnezeu. Poate că îndumnezeirea este un cuvânt prea mare, prea mare pentru ziua de astăzi.

Părintele Teologos: Chiar dacă este scopul nostru.

Părintele Damian: Exact, exact! Dar iată, un cuvânt prea mare. Deci vedeți, ca să ajungem în apropierea lui Dumnezeu, să fim și noi în har cu Dumnezeu și să fim mântuiți, nu trebuie să avem doctorate, nu trebuie să demonstrăm, să scriem zeci de cărți, cine suntem noi? Poate din contră, poate chiar aceste lucruri ne fac un rău.

Părintele Teologos: Exact!

Părintele Damian: Ne fac un rău mântuirii noastre pentru că inevitabil creează sentiment de mândrie.

Părintele Teologos: Sigur!

Părintele Damian: Uite ce am făcut eu, uite cine sunt eu!

Părintele Teologos: Cine sunt eu! Ferească Dumnezeu!

Părintele Damian: Deci iată, Varlaam de Calabria era unul care scria. Sfântul Grigore Palama era un om rugător. El a fost nevoit să scrie ca să apere credința aceea adevărată.

Sfântul Grigore Palama nu era cunoscut ca și autor

Părintele Teologos: Da, dar să ne înțelegem, Sfântul Grigore Palama nu era cunoscut ca și autor.

Părintele Damian: Exact!

Părintele Teologos: Deci el nu… era un preot, fusese preoțit între timp, era un preot foarte apreciat pentru trăirea sa, recunoscut chiar sfânt în viață, să spun așa, dar nu era scriitor, nu…

Părintele Damian: Exact! A fost nevoit să scrie pentru a se putea apăra și pentru a putea rămâne să spunem așa, rămâne în istorie și pentru a se dezvolta și propaga această…

Părintele Teologos: Învățătură corectă, sigur!

Părintele Damian: …învățătură adevărată, învățătură de credință ortodoxă adevărată. Ei și iată că să spunem așa, Sfântul Grigore Palama intră într-un fel de con de umbră, fiind marginalizat de curtea imperială, la un moment dat chiar arestat, dar hai să spunem așa între ghilimele, arest la domiciliu, adică un arest nu foarte chinuitor. Bun! Problemele acestea iată că s-au răspândit, adică au să apară certuri. Ajungem exact ca în perioada lui Arie, susținătorii lui Arie și susținătorii credinței celei adevărate, sau ai Sfântului Atanasie cel Mare, care susținea credința cea adevărată.

Părintele Teologos: Sigur!

Contextul în care are loc al 9-lea Sinod Ecumenic

Părintele Damian: Acest lucru s-a întâmplat și acum. Ceea ce i-a determinat pe Sfinții Părinți de la acea vreme, Sfinții Ierarhi să organizeze o serie de întâlniri și sinoade. Pentru că unele au fost întâlniri, cu statut de întâlnire, de discuție și unele au fost adevărate sinoade, la Constantinopol între anii 1341-1347 au avut loc un număr de șase întâlniri și sinoade. Doar în Constantinopol. De ce doar în Constantinopol? Exact cum am spus mai devreme pentru că nu mai exista Imperiul Bizantin ca să poată fi organizate în alte cetăți mari.

Părintele Teologos: Evident! În afară de Tesalonic nu există alt oraș.

Părintele Damian: Exact! Și în Constantinopol să spunem așa, era organizată cam toată administrația…

Părintele Teologos: Sigur! Focarul se retrăsese în Constantinopol. Mare atenție, deci Atena de astăzi, care este megalopolul ăsta, orașul ăsta imens, pe vremea respectivă era doar un sătuc.

Părintele Damian: Da, da, exact! Nu avea nicio importanță să ne gândim că invazia și înaintarea otomană a fost atât de rapidă, deci atât de rapid au cucerit otomanii cetățile și marile orașe bizantine, încât o bună parte a populației a reușit să se refugieze, să fugă din calea lor, inclusiv ierarhii. Și ierarhii toți unde s-au refugiat? La Constantinopol. Deci, ajunsese să zicem așa, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Constantinopolitane, care ține Constantinopol, să fie toți refugiați într-un singur oraș…

Părintele Teologos: Da!

Părintele Damian: …în cetatea Constantinopolului. Și bineînțeles, acest lucru, să spunem, a fost bun pentru Ortodoxie. A fost rău din punct de vedere politic, bineînțeles, pentru că Imperiul Bizantin fusese redus la aproape nimic, dar a fost prolific pentru Ortodoxie pentru că, să spunem așa, toți învățații, toți ierarhii, toți oamenii sfinți ai Bisericii, ai Ortodoxiei, se aflau într-un singur loc și se puteau întâlni nu numai foarte des, dar și să stea cât mai mult în aceste discuții, adică…

Părintele Teologos: Sigur!

Părintele Damian: …să nu fie presați de timpul de a se întoarce în eparhiile lor pentru că era nevoie de dumnealor.

Părintele Teologos: Trebuiau trimise scrisori, “vino” și așa de parte. Era mult mai simplu, sigur!

Dacă părerea noastră se dovedește a nu fi cea corectă, trebuie să ne acceptăm înfrângerea

Părintele Damian: Da! Bun! Iată că la toate să spunem așa, aceste întâlniri și sinoade în cele din urmă, prin Harul Duhului Sfânt, pentru că, iată, prin aceste întâlniri panortodoxe, sinoade, sinoade panortodoxe, lucrează Harul Duhului Sfânt.

Părintele Teologos: Sigur!

Părintele Damian: Și iarăși venim în contextul actual unde se mai trezesc unii și alții, chiar preoți, chiar clerici care spun “Nu, eu dețin adevărul! Nu, ierarhii sunt vânduți, sunt vânduți unor forțe oculte!”.

Părintele Teologos: Da, și eu, numai eu! Adică, de unul singur.

Părintele Damian: Se vede din start greșeala. Când ajungi să spui “eu”, deja este clar că ești pe o…

Părintele Teologos: Cale greșită.

Părintele Damian: …cale greșită. Deja este clar că ești pe o cale greșită.

Părintele Teologos: Totdeauna, fraților, se iau hotărâri în sinod! Fiecare poate să spună părerea sa, dar cu conștiința faptului că-i spune părere. Și dacă nu este ascultat trebuie să stea în banca noastră, da? E foarte important lucrul ăsta! Deci, nu trebuie să insiști.

Părintele Damian: Exact! Și dacă părerea noastră se dovedește a nu fi cea corectă, trebuie să ne acceptăm înfrângerea între ghilimele, Doamne ferește…

Părintele Teologos: Sigur! Nu, am spus “stai în banca ta”.

Părintele Damian: Da, da!

Părintele Teologos: Deci, eu am spus ceva, am greșit, Doamne iartă-mă, mergem mai departe, nu insiști.

Părintele Damian: Din păcate, mândria…

Părintele Teologos: Știu!

Părintele Damian: …mândria, vedeți unde ne-a adus în ziua de astăzi.

Între 1341 și 1347 au loc șase sinoade

Părintele Teologos: Sigur! Deci, vorbeam de mai multe sinoade.

Părintele Damian: Da, de mai multe sinoade, șase sinoade și întâlniri la care Varlaam de Calabria și Sfântul Grigore Palama și-au putut prezenta fiecare gândirea. Prin Harul Duhului Sfânt, iată, prin lucrarea Duhului Sfânt, se arată, se dovedește că învățătura Sfântului Grigore Palama este învățătura și credința cea adevărată. Dar atenție, fraților, vedeți, vorbind de anii 1341 până în 1347! Deci iată, vedeți o perioadă atât de lungă unde părinții sinodali nu s-au grăbit.

Părintele Teologos: Da! Și e vorba și de altceva. Deci, nu e vorba numai de faptul că nu s-au grăbit, ci e vorba de cele două mari partide. Adică vorbim de Partidul Progresiștilor și Partidul Conservatorilor. Vorbim de Paleologi și Cantacuzini.

Părintele Damian: Care au alternat.

Părintele Teologos: Au alternat, da, pentru că era vorba de războiul civil și era vorba de faptul că aceste partide luaseră și poziție duhovnicească. Pentru că pe vremea respectivă duhovnicia, biserica dacă doriți, era mult mai prezentă în cotidian. Adică, oamenii aveau oarecare duhovnicie și interes. Știau că pe primul plan este duhovnicia și deci, aveau și poziția asta. Evident că progresiștii care cum spuneam, nu aveau trăire și aveau un duh din ăsta pro-european, evident că erau cu partida lui Varlaam și ceilalți erau cu tradiția ortodoxă. Și din cauza asta la primul sinod când erau cantacuzinii dacă dorești, a învins Sfântul Grigore Palama, după care a fost un sinod la care a fost anatemizat Sfântul Grigore Palama…

Sfântul Grigore Palama este arestat la domiciliu

Părintele Damian: Da, exact!

Părintele Teologos: …a fost băgat la arest la domiciliu fraților patru ani și de fapt și la închisoare dacă nu mă înșel, nu știu, în orice caz…

Părintele Damian: Ulterior, ulterior!

Părintele Teologos: Ulterior, patru ani. Deci, gândiți-vă, după ce a schimbat istoria ortodoxiei, răsplata Sfântului Grigore Palama a fost condamnarea la patru ani de închisoare dimpreună cu șase episcopi de-ai lui. De asta e ștampila Harului, că într-adevăr, omul este, pentru Dumnezeu, e Crucea. Și turcii l-au prins la un moment dat, dar…

Părintele Damian: O să vorbim și despre momentul ăsta.

Părintele Teologos: Turcii un an l-or prins și de fapt, o fost ostatic. Deci, mai mult l-au chinuit ai lui. Și unul dintre principalii care l-au băgat la închisoare o fost chiar patriarhul Ioanis Kalekas. Pe motive că Sfântul Grigore Palama vrând nevrând dacă doriți, nu ăsta era scopul lui, dar vrând nevrând era evident, asociat cu Ioan Cantacuzino, cu marele domestic.

Părintele Damian: Dar nu numai! Dar și foarte mulți dintre apropiații lui Varlaam începuseră să vină așa, să spunem exact ca la Mântuitorul Hristos, să vină cu diverse vini fanteziste…

Părintele Teologos: Clar! bineînțeles, sigur! Calomnii!

Părintele Damian: …cu diverse pâre fanteziste. Exact, au fost crezute nu pentru că patriarhul era vreun, să spunem așa, era un fraier, dar pentru că susținea partida antipalamită, să-i spunem așa…

Părintele Teologos: Evident, sigur!

Părintele Damian: au venit ca o mănușă aceste acuzații. Deci, iată, vedeți, fraților, încă o dovadă pentru noi cei din ziua de astăzi.

Sfântul Grigore a fost validat la Sinodul Nou Ecumenic din 1347

Părintele Teologos: Și ca să nu țin pe oameni în suspans, după aceea Sfântul Grigore a fost validat, i s-a ridicat anatema la ceea ce se numește astăzi Sinodul Nou Ecumenic din 1347.

Părintele Damian: Da! Deci, iată, ultima întrunire. Istoria occidentală să spunem așa, dar și istoria orientală, a reținut toate aceste întâlniri și mici sinoade, le-a unit într-unul singur, pe care l-a numit Sinodul Nou Ecumenic. Deci, încă o dată, nouă nu ca număr de aritmetică – 7, 8, 9, ci ca importanță pentru ortodoxie, nouă sinoade.

Părintele Teologos: Evident!

Părintele Damian: Pentru că de aceea nici Sinodul 8, nici Sinodul 9 nu sunt recunoscute de Biserica Romano-Catolică până în ziua de astăzi.

Părintele Teologos: Sigur! Da, de ce? Pentru că sunt fix împotriva lor!

Părintele Damian: Exact! Deci, nu sunt recunoscute de Biserica Romano-Catolică până în ziua de astăzi. Deci, vedeți, fraților, iată! Adevărul doare, cum am spune noi în ziua de astăzi! Iată, vedeți, suferința și martiriul pentru că este totuși o formă de martiriu să fii, nu de unul singur pentru că a avut susținătorii lui, dar iată, niște oameni care să te susțină știind în ce avea să li se întâmple și lor.

Părintele Teologos: Clar!

Un portret emoționant al Sfântului Grigore Palama, încadrat în grandoarea și dramele epocii sale, este surprins în filmul documentar: Sf. Grigorie Palama – teologul luminii necreate.

Sfântul Grigore Palama este hirotonit ca arhiepiscop al Tesalonicului

Părintele Damian: Deci, dacă tu vei fi condamnat pentru adevăr și ei vor fi condamnați. Iată, o dovadă și un exemplu pentru noi cei din ziua de astăzi, care spunem așa, avem o oarecare lașitate sau un oarecare laxism în a mărturisi adevărul din oarecare vini și pricini. Dar iată, deși învățătura palamită să spunem așa, a ieșit triumfătoare la această ultimă întâlnire din 1347, deci să spunem că după ce totul s-a rezolvat între ghilimele, Sfântul Grigore Palama va fi promovat la rangul și va fi hirotonit ca arhiepiscop al Tesalonicului. Dar iată, că ajungând în Tesalonic să nu credeți, iarăși, că după aceste decizii că isihasmul este învățătura ortodoxă adevărată, s-a auzit până la Tesalonic. A durat foarte mult timp. Deja el când a fost hirotonit arhiepiscop al Tesalonicului, încă oamenii în Tesalonic îl știau ca cel caterisit și anatematizat.

Părintele Teologos: Sigur!

Părintele Damian: Încă nu aflase că nu… fusese o minciună totul.

Părintele Teologos: Deci, o trebuit ani de zile până să-și ia scaunul.

Părintele Damian: Exact! Asta vreau să înțelegeți. Deci, noi suntem obișnuiți cu rapiditatea zilei de astăzi. Se întâmplă ceva, în secunda doi am aflat și noi. Nu! După ani de zile. Și se duce Sfântul Grigore Palama să-și primească scaunul episcopal și se vede fugărit de oameni, la propriu.

Părintele Teologos: Da!

Părintele Damian: Pentru că el, câțiva ani de zile, 3-4 ani, a trebuit să stea ascuns prin diverse locuri. Când în sfârșit, în anul 1350 toată lumea își dă seama și în sfârșit învățătura isihastă este aflată și să spunem așa, începe să se împământenească peste tot, atenție, nu numai în spațiul grecesc, ci în întreg spațiul ortodox, ușor, ușor, trebuie menționat și acest lucru…

Părintele Teologos: Da, da, evident!

În 1354 Sfântul Grigore Palama ajunge sfetnicul sultanului

Părintele Damian: …pentru că este foarte important, iată, în anul 1354 întreprinde o călătorie la Constantinopol cu vasul, unde cade în mâinile piraților turci, care nu numai că-l capturează, prima dată neștiind în cine este, dar îi trag și o mamă de bătaie și lui și apropiaților lui, îl răpesc și îl duc la curtea sultanului. Și aflând ulterior cine este, deci, atenție, vedeți, vorbim de lumea musulmană deja, nu mai vorbim despre creștini, avea și sultanul un mare respect față de el și într-adevăr l-a ținut, să spunem așa, într-un fel de arest într-o colivie de aur.

Părintele Teologos: Da, da, da!

Părintele Damian: Adică, nu a fost torturat, nu a fost chinuit

Părintele Teologos: A fost sfetnic, culmea!

Părintele Damian: Exact, exact! A fost sfetnic într-un fel tot așa, de arest de lux la domiciliu.

Părintele Teologos: Da, da! Ostatic.

Trece la Domnul la 14 noiembrie 1359

Părintele Damian: Ostatic, pentru ca apoi să fie eliberat, să se reîntoarcă la Constantinopol, să mai păstorească încă 3 ani și pe data de 14 noiembrie anul 1359 dacă nu mă înșel, să treacă la Domnul.

Părintele Teologos: Relativ tânăr.

Părintele Damian: Relativ tânăr, avea 62 sau 63 de ani, dacă nu mă înșel. Dar iată, și în ultimii ani de viață, ne spune, stă scris în viața lui, că ajunsese și un mare tămăduitor al bolilor și un mare făcător de minuni. Deci, iată, încă o dovadă a sprijinului lui Dumnezeu și faptul că era cu adevărat un sfânt.

Părintele Teologos: Da! Și mai ales că a rămas isihast până la sfârșit. Pentru că la un moment dat era marea sărbătoare a Sfântului Antonie, era priveghere în Tesalonic și el trebuia să fie pe tron, ca arhiereul locului. Da, dar el era în beci, era jos și se ruga cu “Doamne Iisuse”. Și cum se ruga acolo îi apare Sfântul Antonie în față și zice: “Uite care e treaba! Faci, foarte bine că te rogi cu ‘Doamne Iisuse’ în timpul privegherii, dar știi, du-te sus pe tron că are nevoie turma de tine!”. Deci, el era isihast până la sfârșit. Și apropo că s-a dus pe 14 noiembrie, este ziua Sfântului Ioan Hrisostom. De fapt, bine, pe 13 noiembrie e Sfântul Ioan Hrisostom, dar i-a spus Sfântul Ioan Hrisostom: “Vezi că o să te iau de ziua mea!”, pentru că Sfântul Grigore Palama fusese numit cel de-al doilea Hrisostom.

De ce? Pentru că el avea acest foarte mare dar al vorbirii. Vorbea foarte frumos chiar dacă vorbea isihast. Deci, dacă citiți omiliile lui și chiar vă recomand să citiți omiliile lui, care sunt extraordinare, pare că vorbește monahilor, dar el de fapt vorbește tesalonicenilor, vorbește mirenilor. Deci, era cu totul și cu totul altă măsură duhovnicească pe vremea respectivă. Foarte important lucrul ăsta! Și cum să spun? Ultimele sale cuvinte înainte de a muri au fost: “Cele Cerești, celor Cerești”. Și așa a ajuns la Domnul Sfântul Grigore Palama, care a fost o prezență foarte bucuroasă și foarte delicată, cu toate că a avut o cruce foarte mare, foarte mare.

Moștenirea Sfântului Grigore Palama continuă să lumineze și astăzi – am vorbit despre actualitatea mesajului său în Sf. Grigorie și viitorul nostru.

Sfântul Grigore Palama a fost primul sfânt canonizat, și asta după 10 ani de la trecerea la Domnul

Părintele Damian: Și culmea, ca să vedeți cât de puternic se împământenise această credință ortodoxă, isihasmul acesta în mentalitatea colectivă, că la nici 10 ani după trecerea sa la Domnul, a fost canonizat, a fost trecut în rândul Sfinților de către Patriarhia Ecumenică.

Părintele Teologos: Mare atenție, a fost primul act de canonizare, fraților, să înțelegem! Deci, până la Sfântul Grigore Palama nu a existat act de canonizare. Deci, un sfânt nu are nevoie de act de canonizare ca să fie sfânt, da? Maica Domnului nu are act de canonizare, Sfântul Ioan Botezătorul nu are, Sfinții 12 Apostoli nu au, Sfântul Dimitrie, Sfântul Gheorghe, Sfântul Nicolae n-au act de canonizare și mulți alți sfinți. Învățătura Sfântul Grigore Palama era atât de înaltă încât mulți oameni nu aveau trăirea necesară să-și dea seama de corectitudinea acestei învățături, din cauza asta a trebuit să treacă timp până s-a difuzat această învățătură.

Din cauză că exista o opoziție acerbă din partea progresiștilor, adică a paleologilor și celor dimpreună cu ei și din cauza prestanței, influenței extraordinare asupra oamenilor duhovnicești din Biserică printre care, slavă lui Dumnezeu, erau și arhierei din vremea respectivă, inclusiv patriarhul ecumenic din vremea respectivă, Sfântul Filotei Kokkinos, Sfântul Filotei cel Roșu, care era ucenicul Sfântului Grigore Palama, monah athonit, ei au hotărât într-o hotărâre sinodală, să facă un act care până astăzi se numește act de canonizare, primul act prin care noi, Biserica, declarăm în sinod că Înalt-preasfințitul Grigore, Arhiepiscopul Tesalonicului, care culmea, a fost doar doi ani, este sfânt. Și de acolo, de la Sfântul Grigore până astăzi, există acte de canonizare prin care se oficializează cultul unui sfânt care există deja și este foarte bine că se întâmplă treaba asta!

Moaștele Sfântului Grigore Palama se află în Catedrala Metropolitană din Tesalonic

Părintele Damian: Trebuie să menționăm pentru prietenii noștri privitori, poate mulți nu știu, dar moaștele Sfântului Grigore Palama se află în Catedrala sa, care-i poartă numele, din Tesalonic.

Părintele Teologos: Tesalonic, sigur!

Părintele Damian: Catedrala Mitropolitană! Deci atenție, se face o confuzie, unii confundă cu Biserica Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.

Părintele Teologos: Da, exact!

Părintele Damian: Se face o confuzie.

Părintele Teologos: Deci, mare atenție! altceva e Biserica Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, unde vă rugăm să mergeți din toată inima noastră și altceva este Catedrala Mitropolitană cu hramul Sfântului Grigore Palama, unde iarăși vă recomandăm să mergeți, din toată inima noastră. O catedrală superbă, chiar dacă este ascunsă într-un loc foarte frumos.

Părintele Damian: Exact!

Părintele Teologos: Și moaștele Sfântului Sfântului sunt, intrați și sunt pe partea stângă.

Părintele Damian: Undeva în stânga, într-un mic paraclis.

Părintele Teologos: Într-un mic paraclis acolo. Deci, așa Har ce am simțit eu acolo, adică e vorba… a fost Cerul pe pământ, fraților! Cerul pe pământ! Deci, Sfântul Grigore este un Sfânt, un super sfânt, un sfânt foarte, foarte, foarte mare. Să ne ajute Sfântul!

Pentru cei care doresc să pătrundă și mai adânc în învățătura despre energiile necreate, o resursă valoroasă este pagina dedicată de OrthodoxWiki: Energiile necreate în opera Sfântului Grigore Palama.

Să-l cinstiți pe Sfântul Grigore Palama și să-i citiți viața

Părintele Damian: Exact! Și sperăm ca de acum înainte să spuneți și dumneavoastră mai departe și chiar să mergeți și să-L cinstiți și să aveți curiozitatea să-I citiți viața mai pe larg. Iarăși vă spun, eu și părintele Teologos doar am punctat anumite evenimente mai importante. Dar să vedeți cât de complexă i-a fost viața acestui sfânt! Încă o dată, mântuirea nu este ușoară! Dacă noi ne plângem că avem necazuri, iată, să ne uităm în viețile Sfinților, să ne uităm în viața Sfântului Grigore Palama.

Părintele Teologos: Patru ani închisoare, băieți!

Părintele Damian: Și bătut!

Părintele Teologos: Și bătut!

Părintele Damian: Și bătut! Și noi ne plângem să zicem, de o durere de genunchi și spunem că ne-a bătut Dumnezeu. Deci, iată, Dumnezeu nu ne bate. Dumnezeu ne încearcă cum l-a încercat și pe Sfântul Grigore Palama.

Părintele Teologos: Sigur! Și de fapt, Dumnezeu respectă din păcate, că trebuie să respecte, libertatea noastră, libertatea oamenilor.

Părintele Damian: Exact, exact! Deci, iată, împreună cu Părintele Teologos, să spunem așa, între ghilimele, am finalizat cele nouă sinoade ecumenice. Dar cu binecuvântarea Părintelui și vă mai spune câte ceva acum, eu cred că vom continua.

Părintele Teologos: O să continuăm! Va urma cu următoarele erezii. O să vedeți în episodul viitor.

Pentru Rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește pe noi! Amin!

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!