Doi preoți ortodocși răspund miturilor protestante despre slujirea în biserici din case la începutul Bisericii

Urmăriți un material în care este luată în discuție o preconcepție protestantă ce s-a răspândit pe alocuri și în spațiul ortodox, conform căreia cultul Bisericii în primele secole ar fi fost foarte diferit de cel actual.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Doi preoți ortodocși răspund miturilor protestante despre slujirea în biserici din case la începutul Bisericii

Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit de când eram copil și pe care le mai aud și astăzi din partea unor medii evanghelice este că, în Biserica primară, credincioșii se adunau într-o casă, într-o cameră, iar slujbele erau în mare parte spontane. Nu aveau o structură. Nu exista ritual. Nu exista altar și alte lucruri de felul acesta. Se adunau într-o cameră, într-o locuință obișnuită, cum era atunci în secolul I. Să nu vă gândiți că se intra ca și într-un loc sfânt. De asemenea, nu era niciun om sfânt în față care să conducă totul, să binecuvânteze pe toți.

Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit pe când eram copil este acela că, în Biserica primară, adunările erau în mare parte spontane. Nu aveau structură, nu exista ritual. Nu exista altar și alte lucruri de felul acesta.

În Vechiul Testament era un altar pe care animalele se înjunghiau efectiv. În Noul Testament vedem un altar duhovnicesc, unde noi înșine, ca și credincioși, suntem jertfa. Adevărata Biserică creștină nu mai are nevoie de altar și nu mai are altar, pentru că altarul cel din urmă a fost Crucea lui Hristos.

Ei bine, avem aici doi specialiști în liturgică. Ce fel de răspuns ați da cuiva care face o afirmație de acest fel?

Unele dintre aceste idei, considerate cândva ca general acceptate, au fost demontate de dovezi. S-a descoperit o clădire renovată aflată într-o garnizoană romană, cu o inscripție pe podea realizată în mozaic. Există și un mic postament care se ridică doar puțin deasupra nivelului solului. Inscripția spune două lucruri demne de remarcat, – toate acestea sunt de dinainte de Constantin cel Mare -, și anume că o femeie, al cărei nume era… a dăruit această Sfântă Masă lui Hristos Dumnezeul nostru.

Așadar, aceștia Îl mărturisesc pe Hristos ca Dumnezeu, înainte de primul sinod de la Niceea. Și apoi, este un altar, este această Sfântă Masă, acest altar. Iar o altă clădire a fost construită anume în acest scop, nefiind o renovare. Aceasta se află în sudul Iordaniei. Se foloseau spații speciale încă dintru început.

Părintele Joshua tocmai a pomenit de lucrarea dumneavoastră. Avem o clădire care a fost o casă. Era un fel de apartament. Era un fel de locuință într-un oraș, un oraș mic, de fapt o localitate, o clădire care a fost renovată permanent, modificată definitiv astfel încât o parte a ei să poată funcționa ca ceea ce noi am numi naos și, probabil, și ca sanctuar. Exista o platformă la un capăt, care ar fi utilizată, logic, ca și altar.

Era aranjată longitudinal, nu pătrată. Așadar, dacă ar fi fost o sală de adunare, ar fi fost o sală foarte prost renovată, pentru că era foarte lungă și îngustă. O concepție greșită; ei știau mai bine ce făceau, nu erau oameni nepricepuți. Și apoi mai există o încăpere, pentru catehumeni, nu știm, nu știm cu exactitate, apoi avem, în mod clar, o baie.

Dacă luăm în considerare aceste informații despre arhitectură și începem să le comparăm cu baptisteriul din biserica de la Dura-Europos, observăm cum arcul, cu cele două coloane care îl susțin, încadrează chipul Păstorului celui Bun, devenind astfel centrul vital al întregii atenții din timpul slujbei. Astfel, începe să capete sens. Te adresezi lui Hristos prin această icoană.

Cum să spun toate acestea? Adică, poate că e interesant pentru oameni. Sper să fie. Dar chiar și pentru cei cărora nu li se pare așa, aceste locuri nu ar fi putut funcționa ca spații personale atât timp cât nu erau folosite pentru slujbe. Erau spații închinate exclusiv slujbei, ceea ce dărâmă ideea că ar fi existat pretutindeni niște biserici de casă în sensul în care, aș fi invitat niște oameni la mine acasă pentru a ține slujba.

Acest grup mic de oameni ar fi venit, ne-am fi strâns în jurul mesei din sufragerie, am fi cântat câteva cântări, apoi am fi frânt pâinea și am fi împărțit ce era de împărțit. Asta nu se potrivește, pentru că, în primul rând, nimeni nu înțelegea slujba în felul acesta. Poate că avea loc și o masă acolo. Și asta e în regulă. E în regulă. Și noi facem asta acum, după slujbă, și-i spunem coffee hour, dar o facem după Liturghie.

Adevărul este că, din ce în ce mai clar, arheologia ne demonstrează altceva. Când spuneau biserică de casă, kat’ oikon ekklesia în greacă, așa cum apare în Noul Testament, foloseau expresia în sensul în care noi am spune astăzi biserică situată într-un spațiu comercial. Când vorbim despre o biserică într-un spațiu comercial ne referim aproape întotdeauna la un loc care a fost conceput inițial ca spațiu comercial, dar care a fost apoi transformat și reconfigurat numai pentru slujbe.

Vă dau un exemplu: un Kinko’s unde, duminica, aduci un iconostas, faci slujba, apoi îl scoți afară, iar spațiul revine la funcția sa comercială obișnuită. Asta nu se întâmpla atunci deoarece sfânt înseamna ceva special, sfințit înseamnă ceva special care are exclusiv acel scop. Și ei înțelegeau asta mai bine decât noi. Așadar, asta contrazice ideea respectivă.

Prezența imaginilor ne arată cum un alt mit este desființat: acela că nu existau imagini pictate și că primii creștini considerau că icoanele sunt idolatrie. Asta nu este adevărat.

Mitul că atunci nu exista nicio imagine și că primii creștini considerau că imaginile sunt idolatrie nu este adevărat. În disertația mea, coordonată de doamna profesor Robin Jensen, în cartea care apare pe ecran cu titlul De la idoli la icoane am arătat că asta nu înseamnă că, din punct de vedere conceptual, am trecut de la ideea că ei nu considerau imaginile în sine, după cum vedem în scrieri, drept problematice.

Spre surprinderea mea, ei considerau problematice imaginile altor zei cărora oamenii le aduceau închinare. Imaginile cu Hristos, și ale sfinților, nu erau o problemă. Așadar, de fapt, am cercetat aceste aspecte în mod sumar, dar sper să o fac mai pe larg.

Există și alte afirmații făcute în mediul academic, potrivit cărora în Biserica primară, înainte de Constantin, nu se săvârșea acest lucru, sau acela. Am examinat unele dintre dovezile existente, mai ales cele textuale, pe care aceștia le invocă și, de multe ori, mi se pare că este o lectură foarte părtinitoare, influențată de prejudecăți.

În ceea ce privesc miturile despre Liturghia primară, cu cât descoperim mai multe dovezi, cu atât vedem mai clar – nu spun că Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur se săvârșea într-o încăpere de 10 pe 4 metri – ci spun că asta este esența a ceea ce săvârșim noi. Iar acest lucru este mărturisit de oameni precum Sf. Iustin Filosoful și Martirul care descrie structura generală a Liturghiei pe care o facem cu toții.

Așadar, aș vrea să vorbesc mai mult, deși cred am și întrecut măsura, dar este un întreg grup de mituri legate între ele. Iar mitul de temelie, cred eu, este acela că tot ceea ce făceau ei, cu particularitățile lor din acea etapă a bisericii primare, ar fi fost singurul lucru corect și binevenit. Acesta este, de fapt, mitul esențial și trebuie combătut.

Aș mai adăuga un lucru, pentru că ai vorbit de chestiunea structurii arhitecturale și a iconografiei, unde ai subliniat un lucru important: nu spunem, și cred că nimeni nu spune, că ar fi existat o carte liturgică conținând Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur și că aceasta ar fi început astfel. Nu se referă nimeni la asta.

Totuși, însuși Sf. Apostol Pavel mărturisește în 1 Corinteni 10 și 11, mai ales în capitolul 11, unde spune: Ceea ce am primit, v-am și predat. În noaptea în care Domnul nostru a fost vândut, El ne dă cuvintele instituirii. Și cred că este drept să spunem, iar Părinții ar fi de acord, că exista cateheza pe care Sf. Pavel o primise și în care aflase despre întâlnirea ucenicilor cu Hristos din camera de sus.

Totuși Sf. Pavel aude acestea deoarece făcea parte din adunarea liturgică. Așadar, Sf. Pavel aude despre sfințirea darurilor: Aude despre: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Iar predarea, transmiterea acestor cuvinte ale Domnului nostru, Sf. Pavel a învățat-o din întâlnirea cu ceilalți apostoli, dar și din faptul că se afla în biserică, nu-i așa? Auzise aceste cuvinte rostite la rugăciune.

Astfel, chiar de la apostol însuși știm că exista deja o structură a Liturghiei, și anumite cuvinte erau folosite în cadrul adunării liturgice cu mult timp înainte de legalizarea creștinismului.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!