Ascultarea în viața duhovnicească – p. Teologos

În acest material vom vedea de ce ascultarea în viața duhovnicească este esențială, dintr-o perspectivă practică, pornind de la experiența Sfântului Munte Athos și a tradiției patristice. Vom vedea de ce ascultarea adevărată nu este una legalistă, ci una terapeutică, menită să ne vindece de egoism și să ne deschidă către harul lui Dumnezeu. Discutăm despre odihnirea celui care dă porunca, despre smerenia care vine din tăierea voii proprii, despre importanța comunicării în relația de ascultare și despre echilibrul necesar între rugăciune, ascultare și refacere.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Introducere. Odihnirea celui care dă porunca

La un moment dat într-o echipă care se ocupa cu înregistrări, unul din membrii acesteia le spune celorlalți să nu vorbească pentru că o să facă o înregistrare. Ceilalți îl asigură de asta, se duc în birourile lor și rămân doar oamenii strict necesari pentru înregistrare. În timpul înregistrării, un asistent se foia de colo-colo închizând și deschizând uși, luând o cană de porțelan de pe un raft metalic, deschizând un robinet ca să ia apă – lucruri din acestea. Desigur că astea făceau zgomot. Nu am auzit înregistrarea ca să spun că s-au imprimat, însă în discuția noastră nu contează. Important este că asistentul i-a spus celui care făcuse înregistrarea că nu i-a spus să nu închidă sau să deschidă uși sau să pornească robinetul și că, dincolo de asta, îi era sete.

Desigur că pare puțin de necrezut, însă asta se întâmplă de mult mai multe ori în mult mai multe cazuri decât ar trebui. Ascultarea în viața duhovnicească adevărată nu se face după litera care ucide ci după duhul care dă viață. Trebuie să intrăm în duhul celui care ne dă porunca și să încercăm să-l odihnim. De fapt, aceasta este caracteristica principală a ascultării în Athos: odihnirea celui care dă porunca. Uneori este ușor, alteori este greu mai ales dacă ucenicul este începător sau/și cel care poruncește nu comunică cum trebuie și/sau nu are experiență în a atribui sarcini. Este adevărat că la începutul vieții duhovnicești nu putem să-l înțelegem pe cel care ne dă porunca și din cauza asta este bine să facem ascultare orbește, însă aceasta să nu fie pretext pentru batjocură sau pentru a evita ascultarea pentru că Dumnezeu nu se batjocorește.

Să nu uităm că ascultarea în viața duhovnicească o facem pentru Dumnezeu care este cu cel care dă porunca. Este adevărat că este mai mult cu cel care primește porunca, însă numai dacă acesta ascultă în numele lui Hristos Dumnezeu care a făcut ascultare până la moarte și moarte de Cruce din ascultare față de Tatăl care L-a trimis și din iubire față de oameni.

Am vorbit mai pe larg despre ce înseamnă ascultarea în viața duhovnicească din perspectiva celui care conduce într-un material anterior, Ascultarea din punctul de vedere al unui Lider, iar o perspectivă patristică valoroasă asupra acestei virtuți găsiți pe crestinortodox.ro.

Criza ascultării la tineri

Din păcate, însă, astăzi oamenii și mai ales tinerii sunt concentrați pe interesele lor, pe voile lor și sunt foarte performanți în a elabora întregi diplomații numai și numai ca să-și facă voia. Desigur că asta îi duce la anxietate, singurătate și tristețe în spatele satisfacției care vine din împlinirea voii proprii. Ascultarea în viața duhovnicească vine din credința în Dumnezeu și în conducătorul duhovnicesc, însă astăzi nu mai există aceste lucruri și dacă există, există foarte superficial pentru că oamenii trăiesc mai mult în afara lor și nu se gândesc de fapt, în adâncime ce fac, de ce fac și pentru ce trăiesc. În mediile monahale asta se vede destul de ușor atunci când tinerii evită slujba sau cuvântul duhovnicesc spus sau citit și preferă să vorbească în deșert cu alții chiar dacă pretextează că sunt obosiți sau au altele de făcut atunci când li se cere să facă ceva.

De regulă, tinerii de astăzi caută încontinuu plăcerea, satisfacția facilă, obișnuiți fiind astfel de pe ecrane și din mediile în care s-au format. Desigur că lucrul acesta îi condamnă la durere și insatisfacție pe termen lung. Exact din cauza aceasta există ascetismul Bisericii astfel încât să ne păzim de aceste extreme pentru că nimeni de unul singur nu poate să reușească. Hristos este esențial, însă este nevoie și de Biserică, adică de consensul Sfinților Părinți prin care este exprimat Hristos.

Această temă a crizei duhovnicești în rândul tinerilor capătă și mai multă adâncime în materialul nostru Educația duhovnicească a tinerilor: caracter și echilibru în Hristos.

Ascultarea în viața duhovnicească se face din iubire

Pentru a-L găsi pe Hristos, omul trebuie să se lepede de părerile sale și, de fapt, exact acesta este și scopul ascultării. Ascultarea în viața duhovnicească nu este subordonare adică nu este o relație de forță, ci una de iubire și are ca principal scop ieșirea din cadrele foarte strâmte ale egoismului propriu și nu neapărat îndeplinirea unei anumite sarcini necesare în procesul de producție. Prin ascultare străbatem drumul înțelegerii tainei personalității celuilalt și în ultimă instanță a lui Dumnezeu.

Pentru asta trebuie să ne înstrăinăm de zonele de confort trupești și/sau sufletești. Dacă noi suntem concentrați pe noi înșine precum asistentul de la înregistrarea respectivă, atunci nu ne vom folosi foarte mult și vom rămâne prinși în iadul relativității noastre și în loc să ne liniștim, ne crește anxietatea pentru că ne dăm seama că nu ne validează Dumnezeu astfel și facem greșeli pe care n-ar trebui să le facem.

Dincolo de greșeli, însă, este starea interioară de neîmplinire pe care o are omul care își face voia sa, care își împlinește egoismul. Este adevărat că dacă omul este întunecat, nici măcar nu știe în ce stare se află, în ce ocean învolburat se luptă. Trebuie ca cineva să aibă experiența luminii pentru a-și da seama de întuneric. Într-un râu, un biban bătrân se întâlnește cu doi peștișori tineri și îi întreabă „Cum e apa astăzi, băieți?” la care unul dintre cei doi peștișori îi răspunde „Ce-i aia apă?”. Înțelegem ceea ce trăim doar în clipa în care avem și experiența ieșirii din starea în care ne aflăm. Dacă omul face ascultare atunci el stă pe umerii unui gigant și este mai presus de valuri văzând cu alți ochi totul în jur și experiind o altă lume care este necunoscută celui care este cantonat în voia lui.

Legătura profundă dintre iubire și ascultare este explorată frumos în materialul nostru despre felurile de iubire și evoluția între acestea.

Ascultarea în viața duhovnicească este susținută de credință

În acest context, începătorul trebuie să aibă credință că va ieși bine dacă va face ascultare pentru că îl binecuvântează Dumnezeu. Lui îi este potrivită ascultarea oarbă și nu cea cu discernământ pentru că aceasta vine abia după aproximativ 15 ani de experiență, după cum spune Sf. Efrem Katunakiotul. Este adevărat că tinerii, mai ales astăzi, doresc să scurtcircuiteze aceste etape, însă astfel va ieși scrum din ei fără ca măcar să-și dea seama.

Din cauza asta trebuie să avem atenție maximă pentru a ne folosi mintea ca o sabie ca să tăiem orice voie proprie care ne-ar tăia de Dumnezeu și de persoanele pe care Acesta le validează în fața noastră. Fără atenție și program, nu facem performanță pentru că în mod necesar vom cădea iarăși în deviațiile patimilor care ne atrag departe de la dreptatea iubitoare a lui Dumnezeu. Să ne luptăm să nu se întâmple, însă când se întâmplă să nu ne încrâncenăm pe poziția noastră, ci cu multă smerenie, rapiditate și dorire să venim înapoi pe drumul drept al libertății către Dumnezeu prin cerere de iertare direct și indirect, prin fapte de pocăință, prin rugăciune spoveditoare către Dumnezeu ca să ne ajute să intrăm iarăși pe canalul energiei necreate care vine prin ascultarea față de oamenii validați de Dumnezeu. Dacă noi ascultăm un emițător nevalidat de Dumnezeu, de obicei pe noi înșine, atunci energia necreată, harul lui Dumnezeu nu mai vine la noi ca să ne lumineze existența și să ne hrănească sufletul.

Cei care doresc să aprofundeze învățătura Sfântului Efrem Katunakiotul despre ascultare și relația cu starețul vor găsi mărturii prețioase în Sf. Efrem Katunakiotul: Am cel mai bun și mai sfânt stareț!

Ascultarea în viața duhovnicească în Sfântul Munte

În Sfântul Munte, datorită experienței duhovnicești, se pune accent și pe rapiditatea cu care facem ascultarea. Dacă o facem imediat și cu zel atunci primim 100% har. Dacă întârziem, primim 75% din cât ar trebui să primim. Dacă întârziem și mai mult, atunci doar 50% și procentul tot scade. Din cauza asta trebuie să facem ascultarea imediat și fără cârtire. Este adevărat că uneori sunt mai multe ascultări în paralel și atunci este nevoie de discernământul celui mai mare ca să stabilească prioritățile. Este foarte periculos pentru cel mic ca să le stabilească pentru că de regulă își face voia și astfel sufletul lui nu se mai curăță de egoism și ajunge să devieze din ce în ce mai mult. E foarte trist să-l vezi pe un tânăr că își folosește inteligența întru pierzarea sa, împotriva sa, fără ca măcar să-și dea seama.

Dacă are o părere și există posibilitatea concretă ca cel mai mare să nu știe situația, atunci cel mai mic să o spună cu dragoste și smerenie și să lase lucrurile la Dumnezeu. Desigur că ceea ce am spus acum nu trebuie folosit ca pretext pentru pistonarea continuă în orice problemă a celui mai mare pentru că cel mai mic dorește să-și facă voia. Cârtirea este o mare pacoste care distruge legătura iubirii după cum ghearele pisicii distrug o țesătură fină pe care o zgârâie. Problema devine și mai gravă când cel mai mic capătă experiență pe care o folosește în creșterea puterii sale, a egoismului său, în loc să o folosească în creșterea iubirii, a relațiilor interpersonale prin Hristos. Lucrurile nu sunt așa de simple pentru că la un moment dat cel mic poată să devină indispensabil și atunci își chinuie sufletul și pe al celorlalți chiar dacă are performanțe pe plan material, trupesc. Ba chiar îl vezi că renunță la rugăciune, la viața duhovnicească pentru a se dedica domeniilor în care performează, zicând că face ascultare.

Vă recomand cu căldură și materialul despre Discernământul: un dar al Pustiei – Sf. Daniil Katunakiotul, care luminează frumos raportul dintre ascultare și discernământ în tradiția athonită.

Ascultarea în viața duhovnicească are efect terapeutic. Harul și iubirea

Sufletul este cu mult mai important decât trupul și relația noastră cu Dumnezeu și prin Acesta cu ceilalți, este mai importantă decât toate. Să nu ne mințim spunând că lucrăm pentru ceilalți în timpul dedicat lui Dumnezeu cel atotputernic și dătătorul de putere pentru că ne furăm căciula în loc să o îmbunătățim. Numai părintele nostru duhovnicesc sau un caz de forță majoră ne poate scoate de la programul dedicat lui Dumnezeu.

De fapt, ascultarea în viața duhovnicească are ca scop tăgăduirea sufletului nostru păcătos, lucru arătat clar prin trupul care ascultă de cel prin care ne vine energia necreată vindecătoare a lui Dumnezeu. După cum Hristos este întruparea lui Dumnezeu Cuvântul la fel ascultarea trebuie să fie întruparea iubirii. Trebuie să înțelegem că ascultarea în viața duhovnicească are întâi de toate un efect terapeutic și nu unul legalist, trupesc. Țin minte că primul meu stareț din Athos mi-a spus că trebuie să întrebăm nu atât pentru a afla lucruri noi ci pentru a primi har de la Dumnezeu și a ajunge la pace.

Este esențială comunicarea dintre oameni făcută pentru creșterea iubirii dintre noi prin Dumnezeu. Desigur că există și vorbire în deșert și alte moduri prin care cu cuvântul ne putem depărta de Dumnezeu și scădea iubirea dintre noi. Din cauza asta trebuie să punem pază gurii, însă să nu fim ursuzi pentru că asta generează gânduri negative și în noi și în ceilalți. Este important să ne gândim la fratele nostru și să-l punem în inima noastră ca mai de cinste decât noi. Să ne gândim „cum aș putea să-l odihnesc?”, „cum aș putea să-l folosesc?”, „cum aș putea să-l ajut?”, „dacă aș fi în locul lui, ce aș aștepta?” și altele asemenea.

Taina relației dintre ucenic și duhovnic, temelia pe care se sprijină întreaga ascultare, este luminată în profunzime în materialul cu IPS Athanasie de Limassol despre relația noastră cu un duhovnic.

Importanța comunicării în relația de ascultare

Din lipsa comunicării se pot produce o mulțime de ispite. Cea mai simplă comunicare care se uită de multe ori de către cei care nu sunt învățați în obști cu ascultare este uitarea informării îndeplinirii unui lucru. Când cineva ne spune să facem ceva, el crede că ne pornim pentru lucrul respectiv. Orice schimbare importantă de stare în ascultarea primită trebuie escaladată către cel care ne-a dat porunca. Evident că succesul sau eșecul este evenimentul esențial și din cauza asta trebuie spus celui mai mare, dacă nu este implicit din varii motive, de exemplu că s-a repetat de multe ori cu succes.

De exemplu, dacă un copil trebuie să-și facă patul dimineața, va spune părinților doar în primele zile că și l-a făcut până când părinții își dau seama că totul merge bine. Este adevărat că uneori lipsa de informare duce la lipsa de responsabilitate și din cauza asta e nevoie de atenție. Totdeauna să preferăm să comunicăm rezultatul – mai bine să se întrebe de ce îi informăm decât să se întrebe de ce nu i-am informat. Desigur că uneori există și alte moduri prin care cel mai mare se poate informa – de exemplu, în informatică i se dă acces la directorul cu fișierele de interes pentru el sau poate să vadă rezultatul pe internet.

Un alt caz aici este cel al produselor în cantități finite. De exemplu, dacă cuiva i se termină la birou hârtia pentru imprimantă nu e bine ca în ultima secundă să vină la responsabil și să-i spună „știi, nu mai am hârtie – dă-mi repede că trebuie să tipăresc ceva!”, ci din timp să se pregătească cu un top de rezervă. O problemă mai delicată în comunicare este problema paralelismului – atunci când cel mai mare pune doi să lucreze în paralel, fiecare pe calea sa. Acolo trebuie să existe comunicare pentru că dacă unul termină, celălalt să nu lucreze degeaba sau să fie pus într-o situație delicată. De asemenea, dacă cel mai mare își schimbă atitudinea, trebuie să-i spună celui mai mic care nu trebuie să afle de la terți că s-au schimbat condițiile. Sunt multe alte cazuri, însă ceea ce doresc să accentuez este că este esențială comunicarea și cooperarea între părți pentru că trebuie să creștem iubirea în noi și în toate ființele raționale.

Un ecou al acestor gânduri despre comunicare și cooperare se regăsește și în materialul Ascultarea și relațiile sociale, unde am abordat aceste teme din perspectiva relațiilor sociale.

Reîntregirea lui Adam cel global

Să nu uităm că prin ascultare refacem legăturile dintre noi, legăturile lui Adam cel global zdrelit de păcat. Asta se realizează prin creșterea energiei necreate dintre noi, energie a cărei principală expresie este în cotidian iubirea și pentru asta e necesară smerenia pentru că numai astfel ne putem deschide față de ceilalți. Este absolut necesar ca să acceptăm că suntem mai prejos decât ceilalți pentru că altfel ne însingurăm în turnul de fildeș al mândriei noastre și ne vom chinui acolo, chinuindu-i și pe ceilalți. Realitatea provine de la Dumnezeu care este Dătătorul acesteia și pentru că Hristos este pacea noastră, realitatea aduce pace. Realitatea este că toți suntem mădulare unii altora și avem nevoie unii de alții și că unul este mai prejos decât cei mulți. Este greșit să se creadă cineva mai presus și să evidențieze egoist ceea ce îl diferențiază de ceilalți pentru că astfel se rupe de trupul lui Adam cel global și se însingurează și se stinge. Evidențiem doar cu ce putem să ajutăm. Dacă ne smerim, facem ascultare și dacă facem ascultare ne smerim.

Sfinții Părinți au dezvoltat această temă cu multă adâncime — o completare firească a acestor gânduri este materialul Smerenia e odihna sufletului, iar pe OrthodoxWiki găsiți o prezentare a tradiției Sfântului Munte în care s-au plămădit aceste învățături.

Smerenia din cadrul ascultării

Principalul factor de smerenie prin ascultare este că spunem că orice reușită vine prin rugăciunile și acoperământul duhovnicesc al celui care ne-a dat porunca și nu datorită nouă, lucru care să știți că este foarte adevărat. Monahii au o mare experiență aici și pe partea ascultării și pe partea neascultării. Chiar Sf. Efrem Katunakiotul spune că la un moment dat a cumpărat niște cireși fără ca starețul lui să se odihnească cu asta și i-a plantat fără binecuvântarea din inimă a acestuia. Nici unul dintre ei nu s-a prins. Altădată când starețul i-a dat binecuvântarea, toți pomii au dat rod bogat. Vorbim despre Sf. Efrem care era Sfânt și despre starețul lui, p. Nichifor, care era bolnav cu nervii, motiv pentru care era un om foarte departe de modul corect, duhovnicesc de a fi, îi făcea viața imposibilă Sfântului Efrem. Dacă omul face de capul lui, fără ascultare, este foarte greu să scape de mândrie pentru că își zice că el a făcut-o, prin puterile sale, și atunci i se întunecă mintea și încep problemele. Dacă însă stă în ascultare, fiecare la nivelul său, atunci stă în șuvoiul harului, în razele luminii iubitoare dumnezeiești și omul are dragoste, pace, bunătate, bucurie și se mântuie.

Asta desigur că este valabil și în familie, fiind o lege a firii. Ascultarea este legea firii. Este adevărat că părinții trebuie să se roage pentru copiii lor și să aibă viață duhovnicească pentru ca tinerii să aibă o binecuvântare cât mai mare posibil de la bunul Dumnezeu.

Un alt factor de smerire prin ascultare, strâns legat de faptul că ne ajută Dumnezeu în mod minunat pentru ascultarea noastră este că vedem cu ajutorul lui Dumnezeu că celălalt este chiar un om frumos care are și el harisme și care – hei! – poate să știe chiar mai multe decât noi în destule domenii. Omul ascultător cu adevărat din iubire își dă seama cât este de limitat în timp ce egoistul crede că este centrul pământului. Prin ascultare, vedem frumusețea celuilalt.

Dacă această temă a smereniei v-a mișcat sufletul, veți găsi hrană duhovnicească și în materialul Ascultarea și ocara – Maica Monica.

Alternanța ascultărilor la mănăstire și în familie

Din cauza asta la mănăstirile mari ascultările se rotesc. Dacă cineva rămâne numai într-o singură ascultare atunci crede că ascultarea lui este cea mai importantă și celelalte nici nu există sau, dacă există, există doar ca să-l servească pe el. Desigur că dacă judecăm la rece se vede grozăvia acestei poziții însă în cotidian ea apare pe nesimțite și crește ca o caracatiță dacă omul nu e atent. Desigur că există o ascultare de bază după cum există o meserie de bază, însă este bine ca omul să știe destule lucruri, astfel încât să-i înțeleagă și pe ceilalți. De multe ori am întâlnit oameni care îmi spuneau să fac pe loc, într-o oră cel mult pentru că clientul așteaptă un întreg subsistem informatic – de exemplu, un sistem de plăți cu diferite moduri de aplicare a reducerilor și asta pentru că habar nu aveau de efortul necesar pentru asta. Pe de altă parte, experiența mea la alte ascultări complementare a fost cu totul deschizătoare de noi realități, chiar dacă desigur știam ce înseamnă bucătărie, trapeză, arhondaric, brutărie, croitorie sau munca la câmp. Dar în clipa în care ești acolo, îl înțelegi pe celălalt.

Acest model ar fi foarte bine de urmat și în familie unde copiilor trebuie să li se atribuie sarcini de mici, iar de la 15 ani în sus, aceste sarcini să înceapă să aibă și o componentă decizională care să crească în timp, astfel încât tânărul să învețe să ia decizii și să se maturizeze în jurul vârstei de 20 de ani. Desigur că societatea nu ajută defel în acest sens și din cauza asta părinții trebuie să fie vigilenți și să nu meargă la extreme – adică să nu-l cocoloșească sau să-l închidă într-o colivie de aur ori să-l lase total liber să fie un copil al străzii. Grijă cu extremele! Trebuie să-l învățăm pe cel mai mic decât noi prin oferirea timpului nostru în care îl învățăm prin exemplu personal, după care îl lăsăm să facă în cadru controlat care în timp devine din ce în ce mai liber. Îi spunem că suntem lângă el, că îl iubim cu adevărat și că dacă are nevoie de ajutor suntem lângă el, iar dacă este la începutul unei noi sarcini, la sfârșit, îl întrebăm cum a gândit ca să îndreptăm ce este nevoie.

Pentru a pătrunde și mai adânc în taina educației copiilor în duhul ascultării, vă invit să descoperiți materialul Care este iubirea desăvârșită între părinți și copii?

Greșelile și latura terapeutică a ascultării

Un alt factor de smerenie prin ascultare provine și din greșelile pe care le facem ca oameni în viața de zi cu zi. Dacă e cineva care ne verifică și așteaptă rezultat de la noi atunci desigur că aceste greșeli ies la iveală și asta este terapeutic pentru sufletul nostru. Problema este că omul cel vechi, idolul de aur întunecat al mândriei din închisoarea inimii noastre, nu dorește lumina criticilor și ocărilor pentru că această smerire îi distruge tirania dulce asupra noastră pe care noi, din păcate, o preferăm și din cauza asta de foarte multe ori preferăm să ne ascundem îmbrățișați cu șarpele egoismului chiar dacă este otrăvitor pentru noi. Dacă scoatem șarpele la lumină atunci acesta va fugi, dacă nu, ne va mușca. Din păcate însă noi suntem învățați de distorsiunea din noi să ne comportăm împotriva sufletului nostru.

Aici ascultarea este esențială pentru că ne vindecă de această robie care ne place spre chinul nostru veșnic. Fraților, este esențial să primim critica pentru că astfel vom ieși din cadrele foarte strâmte și strâmbate ale stimei de sine, din bula cognitivă în care ne afundăm fără să ne dăm seama și atunci începem să privim lumea cu alți ochi.

E posibil ca la început primirea ocării să se facă cu dificultate însă trebuie să avem răbdare și să ne smerim pentru că altfel nu ne îndreptăm, nu ne curățim și nu ne luminăm. Să nu uităm că adevărata luminare vine din relația interpersonală cu Dumnezeu – sau direct sau indirect prin intermediul oamenilor validați de Acesta. Să nu evităm oamenii lui Dumnezeu cu pretextul că învățăm din cărți sau – mai rău – de pe internet pentru că în loc să ne vindecăm prin înmuierea inimii, mai rău ne putem îmbolnăvi prin îndurizarea inimii provocată din părerea de sine.

Trebuie să ne supunem precum fierul înroșit fierarului care îl bate pentru că numai așa ne cizelăm și ajungem la forma dorită de Dumnezeu. Durerea și presiunea aprind flacăra iubirii adevărate în timp ce băltirea o stinge într-un fum înnecăcios, al asfaltării. Din cauza asta trebuie să fim tot timpul în asceză iubitoare de Dumnezeu care este Tatăl cel ceresc și sursa iubirii absolute, însă să avem grijă să nu exagerăm astfel încât să ajungem în cealaltă extremă a unei anxietăți provocate de groaza greșelilor și a ispitelor. Toate tulburările sunt provocate de diavoli și de nedesăvârșirea noastră. Dumnezeu nu este polițai cosmic, ci izvorul iubirii perfecte. De fapt cel mai mare bici din iad este biciul iubirii lui Dumnezeu – o iubire perfectă la care nu mai accedem pentru că suntem concentrați pe patimile noastre, închiși în singurătatea neascultării noastre.

Cine caută să înțeleagă mai bine cum primirea criticii devine unealtă de vindecare sufletească va fi luminat de materialul nostru Cum să accepți critica: zidire, smerenie și vindecare, iar pe Ziarul Lumina găsiți o analiză a ascultării ca esență a vieții călugărești.

Discernământ și echilibru

Din cauza asta totdeauna să fim atenți să avem dispoziție de ascultare ca și expresie a iubirii, mai ales atunci când libertatea noastră este mai mare cum ar fi în cazul relațiilor pe orizontală – de exemplu, între soți sau între frați. Să ne împărțim sarcinile și să respectăm unul altuia harismele. Este foarte toxic să dorim să ne impunem totdeauna voia proprie. Asta duce în iad pentru că este boala diavolului și căderea lui Adam.

Trebuie să avem discernământ care este cu mult mai necesar atunci când dăm porunci și nu atunci când primim. Din cauza asta ucenicul avansează mai repede decât cel mai mare fiind într-o poziție mult mai avantajoasă. Trebuie însă să fie atent să nu-și facă voia pe ascuns sau pe față și să nu-l judece pe cel mai mare. Cel mai mare în principal trebuie să aibă iubire cu discernământ, să asigure echilibrul milostiv între plăcere și durere și să evite extremele ascultării. Iubirea cu discernământ înseamnă trecerea ei totdeauna prin filtrul duhovnicesc al lui Dumnezeu pentru că dacă iubim pătimaș direct apare scurtcircuitul și iese scrum.

Echilibrul milostiv dintre durere și plăcere ne ține pe drumul drept către Dumnezeu. Dacă cineva își generează plăcere păcătoasă prin forme de neascultare, lene, agresivitate sau expunerea la tot felul de centri de plăcere atunci trebuie să existe durerea analoagă prin mustrare, preferabil autocritică, osteneală, spovedanie și alte forme de pocăință. În mod contrar, dacă cineva își generează singur durere prin asceză, osteneală, mustrare de sine, jertfă, atunci bunul Dumnezeu și oamenii Acestuia îl vor răsplăti pe ascet cu mângâiere, dragoste, bucurie, pace, ajutor sub diferite forme.

Tradiția athonită ne oferă mărturii prețioase în acest sens — una dintre ele este materialul nostru Voia lui Dumnezeu, unde am explorat cum discernământul ne ajută să deosebim voia proprie de voia lui Dumnezeu.

Extremele ascultării. Rugăciunea

Extremele ascultării sunt munca extenuantă și băltirea plenară. Extremele sunt totdeauna de la diavol și sunt distrugătoare de suflet. Noi trebuie să avem grijă în ce direcție avem tendința să deviem astfel încât să ne ținem volanul vieții noastre pe GPS-ul corect. Aici sunt esențiale sfatul, programul și liniștea pentru că fără sfat deviem, fără program nu avem performanță și fără liniște nu putem să ne rugăm să primim luminarea necesară pentru program și în general pentru viață. Desigur că mai presus de acestea este atenția la noi înșine pentru că fără aceasta nu facem nimic.

Rugăciunea vine din ascultare însă trebuie să avem timp și pentru rugăciune și din cauza asta este necesar echilibrul între timpul acordat ascultării, adică a relației corecte cu ceilalți, timpul acordat rugăciunii, adică a relației corecte cu Dumnezeu și timpul acordat refacerii active prin studiu, relaxare și atenție la noi înșine. Să nu uităm că pe primul plan este Dumnezeu și deci munca este pentru rugăciune. Să nu lipsim de la slujbe sau să ne neglijăm pravila cu pretextul că avem de lucru. Este adevărat că atunci când cineva are rugăciune neîncetată lucrurile sunt puțintel diferite însă și atunci trebuie discernământ și evident cunoașterea ascultării și a tradiției Sf. Părinți.

Totdeauna să avem grijă ca orice facem să facem pentru a ne aduce și pe noi și pe ceilalți în unitate cu Dumnezeu și să nu absolutizăm nimic în afara lui Dumnezeu. Să nu uităm că raiul este unitatea deplină prin Dumnezeu și asta înseamnă deschidere deplină și ascultare deplină. Ascultarea este modul de existență a ființelor. Noi nu știm ce există în sânul Sfintei Treimi. Știm doar că există ascultare.

Vedeți că cu toate că Persoanele Sfintei Treimi sunt atotputernice, ele fac ascultare una de alta: Tatăl binecuvântează, Fiul lucrează, se întrupează, trimis de Duhul Sfânt și Duhul desăvârșește, trimis fiind de Tatăl la cererea Fiului. Vedem și în Sfânta Liturghie: preotul Îl roagă pe Tatăl să trimită pe Duhul Sfânt să transforme darurile în cinstitul Trup și Sânge al Fiului lui Dumnezeu. Desigur că Fiul lui Dumnezeu, fiind atotputernic, poate să le prefacă singur – însă însingurarea nu este modul corect de a fi. Să ne lumineze Dumnezeu să fim ascultători cu adevărat!

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Vă invit să descoperiți și materialul nostru Ascultarea: Modul de existență a ființelor, unde această temă este aprofundată în continuare, precum și materialul Puterea ascultării – Cuviosul Efrem din Arizona.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!