Îngustarea prăpastiei dintre cuvinte și fapte – p. Iosia Trenham

Ascultați un cuvânt al părintelui Iosia Trenham în care acesta ne vorbește despre distanța ce se mărește între cuvintele și faptele creștinilor din zilele noastre.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Îngustarea prăpastiei dintre cuvinte și fapte – p. Iosia Trenham

Bună ziua, tuturor. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Vă mulțumesc mult că sunteți aici.

Am o nouă reflecție pentru voi, pe care o numesc „Îngustarea prăpastiei dintre cuvinte și fapte”. Îngustarea prăpastiei. Dar, înainte de a începe, permiteți-mi să iau o înghițitură. Și sper că ați vizitat marriageconference.com și că sunteți entuziasmați de conferința noastră viitoare. Nu o ratați.

Astăzi nu mai avem 75 % dintre gospodării cu un soț, o soție și copii, ci ceva în jur de 40 %. Noi nu am cultivat suficient căsătoria. Cultura noastră nu a cinstit-o. Guvernul nostru nu a respectat-o și nu a răsplătit-o. Iar Bisericile nu au susținut-o îndeajuns. Iar consecințele sunt catastrofale.

Poate vă amintiți, dacă ați urmărit reflecția mea cea mai recentă despre a ne acoperi în praful lui Iisus, că accentuam adevărul fundamental că un creștin este cineva care Îl urmează pe Hristos. Nu cineva care doar gândește anumite lucruri despre El, ci cineva care este activ implicat ca ucenic, ca student, ca discipol.

Acest cuvânt ucenic (mathitis) este folosit constant ca principalul descriptor al unei persoane creștine. Suntem implicați în școala lui Hristos. Căutăm să fim cu El, să învățăm de la El, să fim cu El ca să putem fi întru totul asemenea Lui și împreună cu El în veșnicie. Aceasta este viața noastră. Aceasta a fost reflecția mea anterioară.

În acea reflecție menționam că ne aflăm în timpul Postului Sfinților Apostoli. Prăznuim pe 29 iunie pomenirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, iar pe 30 iunie Soborul celor Doisprezece Apostoli. Am fost impresionat, ascultând viața apostolilor în timpul acestui post, de cât de radical s-a schimbat viața fiecăruia dintre ei când Iisus a intrat în viața lor. Pentru nimeni nu a fost doar un lucru mărunt. Nu! Ci o schimbare desăvârșită.

Am pomenit, de pildă, de Matei, pentru că ultima dată când făceam una dintre aceste reflecții, tocmai terminasem de citit Acatistul Sfântului Matei. Să-l luăm, de exemplu, pe Matei. Ei bine, iată-l pe Matei, un mare vameș, un om foarte bogat, un om care era, de asemenea, plin de lăcomie și de iubire de bani și care își trădase propriul popor.

Iar Hristos intră în viața lui, în chipul Său plin de har, dar direct, venind la acest vameș și chemându-l pe Matei. Iar Matei răspunde. Și ce face? Părăsește viața de lăcomie și îșî asumă calea exact opusă: devine bogat duhovnicește, dar sărac trupește, devine o persoană care va renunța la toate averile pentru a-L urma pe Hristos ca unul dintre cei doisprezece sfinți apostoli.

Și apoi îl vezi invitându-și cu dragoste prietenii la cină, iar Iisus stă acolo împreună cu toți acești alți vameși, iubindu-i și aducându-i la viața împreună cu El. Este atât de minunat. Aceasta face Hristos.

Trebuie să îngustăm prăpastia dintre mărturisire și fapte. Gândim că suntem creștini pentru că am făcut o mărturisire de credință și credem că Iisus este Mântuitorul, afirmăm aceasta cu mintea. Nu ar trebui să gândim că [doar] asta înseamnă să fii creștin. Un creștin este un ucenic al lui Hristos. Aceasta include, desigur, și a gândi unele lucruri despre El, dar și mult mai multe. E un proces sfânt de implicare personală și de transformare. Aceasta înseamnă să fii creștin.

Biserica însăși face ucenici. Ea sfințește și vindecă oamenii. Asta este un creștin, este o persoană care a devenit întreagă. Asta înseamnă un sfânt. Cineva care a fost făcut întreg, a ajuns să fie om adevărat, asemenea lui Hristos, eliberat de robia patimilor. Biserica săvârșește neîncetat terapie duhovnicească asupra fiilor săi, conducându-i să-și vindece întreaga viață, astfel încât să nu mai fie robi, iar patimile să nu-i mai stăpânească.

Noi, cei ce-L iubim pe Hristos, trebuie să luptăm ca să ne facem sănătoși și să rămânem sănătoși acolo unde am dobândit oarecare sănătate, devenind neîncetat asemenea Lui, gândind ca El, iubind ca El și șezând la picioarele Lui. Trebuie să înlăturăm această groaznică prăpastie dintre mărturisire și realitate, dintre cuvinte și fapte, dintre credință și acțiuni. Cu adevărat, asta este ceva extrem de important.

Există un om care a avut o mare influență, mai ales în California de Sud, dar, de fapt, în întreaga lume creștină occidentală, și în cadrul acesteia, în primul rând în lumea creștină protestantă, un profesor de filozofie de mare prestigiu, profesor de mulți ani, cred că de peste patru decenii, la Universitatea din California de Sud. A predat filozofie acolo. Numele său este dr. Dallas Willard.

Cei care provin dintr-un mediu protestant sau evanghelic și urmăresc acest canal sunt familiarizați, bănuiesc, cu numele său, pentru că s-a implicat mult, mai ales în ultimele două decenii ale vieții sale, în abordarea acestei prăpastii dintre mărturisirea de credință protestant-evanghelică și faptele reale. Asta a fost cu adevărat o mare investiție în viața sa profesională și în viața sa personală, și a scris mai multe cărți foarte, foarte importante pe această temă, a vieții creștine care lipsește multora, mai ales în lumea sa, protestant-evanghelică.

Pe lângă activitatea sa didactică și influența sa academică și numeroasele articole și cărți pe care le-a scris, a slujit și în consiliul de conducere al Universității Biola, de asemenea, a întemeiat un centru de studiu, Centrul de Studii Dallas Willard, care îi poartă numele, la Alma Mater a mea, Colegiul Westmont din Santa Barbara.

De fapt, foarte recent, poate cu doar câteva luni în urmă, doctorul Steve Porter care lucrează la Institutul Martin pentru Creștinism și Cultură de la Westmont, care supraveghează și păstorește, într-un fel, Centrul de Studiu și Cercetare al lui Dallas Willard, a venit la Riverside și a ținut o cuvântare despre formarea duhovnicească. Iar presbitera Catherine și cu mine am fost și am petrecut puțin timp cu doctorul Porter și ne-a plăcut foarte mult cuvântarea sa, și mai ales discuția pe care am avut-o cu acesta după aceea.

Așadar, Dallas Willard, pe lângă activitatea sa universitară, și cărțile și studiile sale, s-a dăruit mult și comunității sale de aici, din California de Sud. A fost foarte, foarte influent. A scris următoarele într-una din cărțile sale. Ascultați acest citat. Mi s-a părut profund.

Cea mai mare problemă cu care se confruntă lumea astăzi, cu toate nevoile ei sfâșietoare, este dacă cei care sunt numiți creștini chiar vor deveni ucenici, învățacei, ucenici practicanți ai lui Iisus Hristos, învățând neîncetat de la El cum să trăiască viața Împărăției Cerurilor în fiecare ungher al existenței omenești.

Uau! Sunt de acord sută la sută cu această afirmație. Cea mai mare problemă nu este războiul nuclear, oricât de înfricoșător ar fi acesta, sau schimbările climatice, sau orice altele ar considera unii că ar fi problemele principale. Din punctul meu de vedere, cea mai mare problemă cu care se confruntă lumea astăzi este integritatea creștinilor. Vom fi, oare, cu adevărat creștini autentici? Vom fi ortodocși în credința noastră? Vom fi noi devotați în viața noastră? Acestea sunt cele mai mari întrebări de care depinde soarta lumii.

De altfel, acest citat de la Dallas Willard provine din cartea sa The Great Omission (Marea Omisiune). Mi se pare fantastic acest titlu. Este, desigur, un joc de cuvinte cu Marea Trimitere, prin care arată că mulți creștini au uitat conținutul Marii Trimiteri, aceea de a merge în toată lumea și a face ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și învățându-i să păzească toate câte v-am poruncit vouă.

Iată, Hristos voiește ucenici! Misiunea Bisericii este să formeze ucenici, nu doar credincioși profesori, nu oameni care mărturisesc doar cu cuvintele, ci oameni care trăiesc prin fapte, trăind pentru Hristos în Biserica Sa, prin fapte, învățând, și Biserica învățând toate cele poruncite de Iisus, iar credincioșii fiind asemenea ucenicilor la picioarele Învățătorului lor, fiind cu El cât mai mult cu putință, și în jurul Lui. Aceasta este marea omisiune.

Trebuie, cu adevărat, să auzim, cred eu, acest îndemn la integritate. Când îl aud pe el spunând acestea, mă gândesc la scrierile Bisericii și la scrierile constante ale Părinților Bisericii. Părinții Bisericii sunt atât de limpezi în această privință.

Ar trebui să închei cu un frumos citat de la Sf. Ioan Gură de Aur pe această temă. El o spune mai frumos decât oricine, de aceea i se și spune Gură de Aur. Zice: Cuvintele n-ar mai fi de trebuință dacă viețile noastre ar fi luminoase. Învățătorii n-ar mai fi necesari dacă noi am arăta [credința] prin fapte. Nimeni n-ar mai rămâne necredincios dacă noi am fi creștini adevărați.

Domnul să ne ajute pe toți să micșorăm prăpastia dintre mărturisirea noastră și trăirea noastră, dintre cuvintele și faptele noastre, dintre credința noastră și acțiunile noastre. Să ne facă Domnul ucenici adevărați. Amin.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!