Tainele Bisericii Ortodoxe – p. Teologos

În acest material vorbim pe scurt despre tainele Bisericii Ortodoxe, adică despre cele șapte lucrări sfinte prin care ni se transmite harul Duhului Sfânt: botezul, mirungerea, Sfânta Împărtășanie, spovedania, preoția, căsătoria și Sfântul Maslu. Am explicat ce este fiecare taină, cum ne ajută pe drumul mântuirii și de ce este esențial să nu punem logica noastră strâmbă mai presus de Sfânta Tradiție a Bisericii. Vom vedea și ce sunt ierurgiile, care este rolul nașilor și al duhovnicului și cum ne vindecă Dumnezeu prin aceste taine.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Introducere. Ce sunt tainele

O să vorbim acum pe scurt despre tainele Bisericii. Desigur că nu o să facem o lucrare de doctorat, ci mai degrabă o să încercăm să explicăm câte ceva despre fiecare taină astfel încât să ne facem o idee cât mai clară despre fiecare și să încercăm să evităm diferitele păreri greșite pe care le avem.

În primul rând apar discuții referitoare la ce este taina și câte taine sunt. Sf. Iustin Popovici spune că taina este orice modalitate de transmitere a Duhului Sfânt și că limitarea tainelor la 7 este de sorginte scolastică, lucru care este adevărat. Ar putea să spună, însă, cineva că cele 7 taine sunt cele care sunt esențiale pentru mântuire, argument la care se poate aplica observația că ungerea bolnavilor și căsătoria nu sunt esențiale spre mântuire, chiar dacă, desigur că ajută foarte mult. Discuția rămâne deschisă pentru că uneori nu este bine să analizăm lucrurile prea în detaliu, ci să avem respect față de taina cu care se învăluie Biserica pentru că Biserica este supralogică fiind trupul lui Hristos cel supralogic și se concentrează pe folosul sufletesc al nostru.

Vedeți și în cazul Sfinților că sunt sfinți foarte mari, unici, care sunt la baza teologiei Bisericii care, însă, nu sunt promovați pentru că ar fi dificil acest lucru: este foarte dificil să le explici oamenilor cine a fost Sf. Dionisie Areopagitul, dacă, desigur, știe cineva cine a fost cu adevărat, care este sensul adevărat al celor ce a scris și ce impact hotărâtor a avut asupra teologiei și a vieții Bisericii, în general. Pe de altă parte, cu Sf. Gheorghe e mult mai ușor pentru că face minuni la fiecare 5 minute și deci poate fi promovat mult mai bine. Vedeți că pe Sf. Gheorghe toți îl au la respect, inclusiv musulmanii.

Pentru o înțelegere mai profundă a ceea ce numim Sfântă Taină în tradiția ortodoxă, vă invit să descoperiți materialul nostru Ce este o Sfântă Taină?, iar o prezentare sintetică a celor șapte taine găsiți pe OrthodoxWiki.

Tainele Bisericii Ortodoxe: Botezul

Revenind la taine, prima taină care ne introduce în Biserică este taina botezului. Prin botez se scoate afară energia demonică intrată în om prin păcatul lui Adam și se pune în loc harul dumnezeiesc, energia necreată. Dacă până la botez, diavolul îl împinge pe om dinăuntru și Dumnezeu încearcă să-l ajute din afară, după botez, Dumnezeu îl luminează dinăuntru și diavolul încearcă să-l ispitească din afară. Pentru că botezul înseamnă detronarea diavolului din inima omului, vrăjmașul luptă crunt astfel încât omul să nu fie botezat, să fie botezat cât mai târziu sau să nu fie botezat corect, adică prin trei afundări. Există canonul 50 al Sfinților Apostoli care spune că preotul se caterisește dacă nu botează prin trei afundări, ci printr-o afundare – cu atât mai mult dacă face prin stropire sau turnare. O să spuneți că sunt unii care nu mai țin seama de acest canon, însă Dumnezeu și diavolul țin. Prin pogorământ, cel care este botezat cum nu trebuie este ortodox, însă o să aibă probleme cu energia demonică. Țin minte că am văzut la un moment dat un demonizat care făcea foarte urât, mai ales când ii s-au citit rugăciuni cu moaște mari care ii s-au pus pe cap – urla și dădea cu pumnii în pardoseala bisericii – și mi-au spus că astea le-a pățit pentru că nu a fost botezat cum trebuie.

Să avem grijă să nu ne punem logica noastră strâmbă mai presus de învățătura Bisericii pentru că distrugem suflete astfel. Să nu zicem că moare copilul sau se îneacă. Biserica nu se ocupă cu pruncucideri de peste 2000 de ani. Din contră! Se ocupă cu învierea oamenilor și nu cu omorârea lor. De fapt, taina botezului constă în învierea omului celui nou, zidit după Hristos și omorârea omului celui vechi pătruns până în inimă de energia demonică. Toate știrile sau mai bine zis zvonurile legate de copii care au murit la botez sunt manipulări de presă. Există desigur tehnici foarte vechi pe care le învață preoții din toată biserica astfel încât să știe cum să țină copiii la botez. Distorsiunea cu botezul prin stropire sau turnare este de sorginte eretică – mai exact protestantă.

O altă problemă cu botezul este că oamenii nu știu cine sunt nașii. Nașii nu sunt cei care ajută cu bani sau/și cu relații. Nașii sunt părinți duhovnicești, complementari duhovnicului care îi ajută pe părinții biologici să-și crească noul născut. Aceștia sunt necesari pentru că orice cuplu este limitat în duhovnicie, iar duhovnicul are multe cupluri în parohie. Atunci nașii, care evident că pot să aloce mai mult timp noului născut decât un preot și îi vor ajuta duhovnicește pe părinții biologici și pe copil astfel încât acesta să fie un om bun și deci să aibă o viață bună. Să nu uităm că viața bună vine din virtute, din bunătatea care aduce harul lui Dumnezeu și nu din bani, putere și plăceri trupești cum total greșit crede lumea.

Am aprofundat taina botezului, inclusiv rolul nașilor și importanța celor trei afundări, în materialul Botezul: din singurătatea morții la viața unității. Totodată, despre legătura dintre sfințirea prin botez și mântuire, găsiți o perspectivă complementară în Despre sfințirea prin botez ca aspect al mântuirii.

Tainele Bisericii Ortodoxe: Mirungerea

O taină strâns legată de botez este mirungerea care are ca scop pecetluirea persoanei cu harul Duhului Sfânt pentru a-l lumina și a-l proteja. Mirungerea transformă și înduhovnicește întreaga persoană, nu numai sufletul, ci și trupul în organele sale de simț în principal. Din cauza asta, taina mirungerii se face dimpreună cu slujba botezului și constituie de fapt inițierea în Biserica văzută ca și unitatea tuturor în Hristos ca și trupul tainic și concret al cărui cap este Hristsos, trup pe care Părinții îl numesc Adam cel global.

Prin botez, se omoară omul vechi și se naște cel nou prin Hristos cel răstignit și înviat. Prin mirungere, se umple acest om nou cu Duhul Sfânt și prin Sfânta Împărtășanie, se hrănește continuu cu Hristos astfel încât omul să rămână în viața nouă în trupul divino-uman al lui Adam cel global, trup refăcut de Hristos din zdrelirea provocată de păcat prin reunirea adusă de harul Duhului Sfânt.

Darurile Duhului Sfânt primite prin mirungere capătă o lumină aparte în materialul nostru Darurile și scopul Duhului Sfânt.

Despre repetarea botezului și a mirungerii

Botezul nu se repetă, pentru a nu-L răstigni din nou pe Hristos. Este adevărat că sunt anumite cazuri în care unii cred că el se repetă, însă nu e așa – de exemplu, în cazul în care nu este făcut prin trei afundări sau dacă nu se știe dacă omul a fost botezat. În aceste cazuri, însă, nu este vorba de o repetare, ci de o săvârșire după rânduială.

Nici mirungerea nu se repetă în mod normal, fără numai dacă omul nu mai are harul Duhului Sfânt – de exemplu, atunci când omul s-a lepădat de Hristos când a trecut la erezii și se pocăiește, iar Biserica hotărăște să fie primit înapoi prin mirungere.

Tainele Bisericii Ortodoxe: Sfânta Împărtășanie

Cea de-a 3-a taină care vine după botez și mirungere este Sf. Împărtășanie. Desigur că această taină se repetă și, de fapt, omul în mod normal trebuie să se împărtășească la fiecare Sfântă Liturghie, după cum ne spun canoanele 8 și 9 ale Sfinților Apostoli, după cum arată Mântuitorul în capitolul 6 de la Ioan, la Cina cea de Taină și toată tradiția Sfinților Părinți precum și tipiconul Sfintei Liturghii – desigur dacă le știm pe acestea în original, adică în greaca veche pentru că prin traducere se pierd aspecte esențiale.

De exemplu, în capitolul 6 de la Ioan, Domnul spune „ὁ τρώγων μου τὴν σάρκα καὶ πίνων μου τὸ αἷμα ἔχει ζωὴν αἰώνιον” care în românește este tradus greșit, însă n-avem cum altfel să-l traducem, cu „cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică”. De fapt, τρώγων și πίνων s-ar traduce cu „mâncătorul” și „băutorul” – nu sună bine în românește și din cauza asta nu se poate traduce – adică două forme nepredicative ale verbelor care arată o acțiune repetată, deasă, făcută în acest scop – o meserie. Dacă dă bunul Dumnezeu să mătur chilia, mai ales acum sunt la o chilie străină, nu sunt măturător. Dacă mai crăp iarna un lemn pentru sobă nu sunt tăietor de lemne. Măturătorul și tăietorul sunt cei care fac acțiunea asta în fiecare zi și o au ca scop în viață.

Sunt multe alte argumente pentru împărtășania în fiecare zi; am făcut mai multe clipuri legate de Sf. Împărtășanie – este adevărat că Sf. Vasile cel Mare spune că doar de 4 ori pe săptămână, însă sunt mari Sfinți înainte și după el – de exemplu, Sf. Ioan Gură de Aur, care vorbesc clar de împărtășania zilnică. Desigur că azi în lume este dificil acest lucru, însă duminica și în marile sărbători evident că ar trebui să vă împărtășiți. Desigur că pentru asta trebuie să aveți duhovnici care sunt în Sfânta Tradiție a Bisericii și vă dau binecuvântare în funcție de cum vă spovediți.

Cei care doresc să aprofundeze taina Sfintei Împărtășanii vor găsi o perspectivă luminoasă în materialul nostru Ce știați și nu știați despre Sfânta Împărtășanie, iar despre frecvența cu care ar trebui să ne apropiem de Sfântul Potir, IPS Athanasie de Limassol ne lămurește în Cât de des trebuie să ne împărtășim?.

Tainele Bisericii Ortodoxe: Spovedania

Cea de-a 4-a taină este Sfânta Spovedanie care mai este numită și mărturisire sau taina Pocăinței care condiționează Sf. Împărtășanie, însă dacă ne împărtășim și ne spovedim des, atunci raportul nu este de 1:1. În lume ar fi bine să ne împărtășim în fiecare săptămână și la sărbătorile mari și să ne spovedim cel mai rar o dată pe lună. Desigur că dacă se poate și mai des, cu acordul duhovnicului, asta e bine, însă depinde de la caz la caz cum se rânduiește.

Spovedania este taina prin care detonăm energia demonică din noi. În clipa în care comitem un păcat intră înăuntrul nostru o energie demonică mai mare sau mai mică, în funcție de gravitatea păcatului. Dacă este ceva mic, omul se poate elibera singur, prin mustrare de sine, cerere de iertare de la Dumnezeu și de la cei cărora le-am greșit, depărtarea de sursele de păcat. Dacă nici așa nu iese în câteva zile, atunci trebuie să ne spovedim. Să nu credeți că o rezolvați singuri – nu se poate.

Am dedicat un material aparte legăturii dintre spovedanie, vindecarea sufletească și rolul duhovnicului: Spovedania ortodoxă: sens, pași, duhovnic și vindecare. Despre tradiția athonită a acestei taine, cu tot ce implică ea, puteți afla din Spovedania în tradiția athonită.

Păcatul, patima

Poate că e bine să explic: noi ne aflăm pe drumul către desăvârșirea personală veșnică. La un moment dat, pe margine apar tot felul de magneți mai mari sau mai mici. Dacă noi nu suntem atenți să păstrăm distanța și să apăsăm pe accelerație atunci suntem atrași de acești magneți și deraiem de la drumul drept. Această deraiere, această strâmbare se numește păcat. Dacă tot nu suntem atenți să păstrăm distanța și ne apropiem și mai tare de magnetul respectiv, atunci forța de atracție devine atât de puternică încât nu mai putem scăpa de atracția respectivă și ne lipim de magnet. Astfel ne pierdem libertatea prin folosirea greșită a ei și avem nevoie de ajutor din exterior pentru a ne desprinde, pentru că nu noi controlăm fenomenul, ci fenomenul pe noi – suntem pasivi față de fenomen – motiv pentru care se și numește patimă. Ne-am adăugat fenomenului, motiv pentru care se mai numește și adicție.

Spovedania este taina în care mărturisim că am greșit – de unde și termenul de mărturisire – și ne-am prins și deci avem nevoie de ajutor pentru a ieși de acolo. Atunci preotul ne citește o rugăciune prin care să ne dezlege atotputernicul Dumnezeu de magneții păcatului care ne țin robi prin atracția lor. Din cauza asta se numește rugăciunea de dezlegare și asta are preotul în plus față de absolut oricine altcineva, psiholog sau sfătuitor și așa mai departe. După cum foarte mulți dintre noi știu, simțim cum se ridică greutatea energiei demonice după această rugăciune și ne simțim ușori ca un fulg, parcă zburăm.

De fapt, spovedania nu este un act informativ, ci unul mărturisitor. Nu informăm pe nimeni nimic – preotul și evident Dumnezeu le-a auzit pe toate și le știe pe toate. Preotul, după 5 ani de spovedit pe toate le-a auzit. Spun asta pentru că diavolul ne reduce rușinea la minim când este să păcătuim și o crește la maxim când e să ne spovedim – tocmai pentru a ne ține robi sub tirania adicțiilor, a patimilor. Trebuie să avem curaj să ne spovedim, să ne dezicem de păcate cu curaj și deschidere pentru că Dumnezeu și părintele duhovnic sunt de partea noastră, nu împotriva noastră. Dumnezeu este Tată iubitor și medic perfect și nu polițai suprem. Dincolo de curajul de a ne spovedi, trebuie să avem și curajul să ne uităm în oglindă și să ne vedem așa cum suntem și nu așa cum credem că suntem. Pentru asta rugăciunea, atenția la noi înșine, întrebarea și ascultarea sunt esențiale. Fără acestea nu vom ajunge să ne cunoaștem pe noi înșine și vom crede în inima noastră că noi suntem buni în timp ce toți ceilalți sunt de vină lucru care duce la distrugerea sufletului nostru. Să nu spuneți că vă puteți cunoaște singuri – nu e așa. Din interiorul unei entități nu ne putem da seama dacă stă sau în ce direcție merge, dacă merge rectiliniu și uniform. Totdeauna este nevoie de un reper din afară validat de Dumnezeu.

Această temă a patimilor și a luptei cu ele este tratată pe larg de PS Irinei de Londra, într-un material care aduce multă claritate: Ce este o patimă?. Pentru o perspectivă patristică asupra celor opt patimi fundamentale, vedeți și materialul nostru 3 stări existențiale, 8 patimi.

Tainele Bisericii Ortodoxe: Preoția

Legat de asta, următoarea taină a Bisericii este taina preoției, adică hirotonia. Cuvântul „hirotonie” este un cuvânt grec și înseamnă „punerea mâinilor” pentru că clericul primește anumite daruri de la Duhul Sfânt prin punerea mâinilor arhiereilor. Este esențial asta pentru că nimeni nu primește acest har de unul singur, de capul lui, ci întotdeauna prin supunere, prin succesiune apostolică de la Sfinții 12 Apostoli până azi. Vedeți că Domnul nu a dat harul de a lega și dezlega păcate la oricine, ci doar la Sfinții Apostoli care au rămas cu El în ispitele Sale. Acest har este foarte mare și trebuie tratat cu mare responsabilitate și din cauza asta Dumnezeu nu alege pe oricine pentru cler, ci dă chemarea doar unora după criterii pe care El le știe. Este adevărat că dacă sunt unii care se aleg pe sine-și, adică insistă chiar dacă au păcate opritoare de preoție sau alte impedimente din aceeași categorie, atunci se vor chinui foarte tare și îi voi chinui și pe cei care sunt în relație cu ei.

Noi trebuie să-i respectăm pe preoți pentru că prin ei ne vine mântuirea. Dacă ei nu sunt vrednici asta este treaba lor, însă pentru noi harul lucrează, indiferent de starea lor, dacă nu sunt caterisiți. Este adevărat că simțirea harului ține de măsura lor duhovnicească. De asemenea și ghidajul duhovnicesc ține tot de măsura lor duhovnicească. Mai concret, iertarea păcatelor în taina spovedaniei o poate face orice preot pentru că are acest har în virtutea hirotoniei, însă capacitatea de a da sfaturi și a ghida duhovnicește nu vine prin hirotonie, ci prin asceza personală și acest lucru face diferența între un duhovnic bun și unul mai puțin bun.

Să avem grijă să nu-i judecăm pentru că astfel ne rupem de șuvoiul harului. Este mare păcat să judecăm pe fratele nostru pentru că cu judecata cu care judecăm, cu aceea vom fi judecați, după cum a zis Domnul – cu atât mai mult este un păcat și mai mare să-i judecăm pe preoți pentru că prin aceștia ne vine mântuirea, dincolo de păcatele pe care fiecare le poate avea. Dumnezeu știe pe fiecare! Noi să nu judecăm, noi dacă este un preot așa cum este, noi mergem la el pentru mântuire, pentru taine și pentru Dumnezeu.

Trebuie să înțelegem că nu se neagă medicina pentru că anumiți medici nu sunt competenți și au păcatele lor. Cu atât mai mult medicina de suflet, ortodoxia, care este dată de însuși Domnul nostru Iisus Hristos, nu se neagă pentru că sunt anumiți medici de suflet – anumiți preoți – care nu sunt așa cum ar trebui să fie. Atunci când omul își pune rasa sau halatul medical pe el nu înseamnă că se vindecă de bolile sufletești sau trupești. Nici medicina de suflet și nici cea de trup nu sunt magice. Este adevărat că ne așteptăm la medicii de suflet și de trup să fie mai vindecați în domeniul lor de expertiză, însă nu este totdeauna astfel pentru că trebuie și ei să-și ia pastilele duhovnicești sau trupești. Desigur că diavolul îi luptă cu mult mai mult pe medicii de suflet pentru că știe că din căderea lor are cu mult mai mult de câștigat, pentru că știe că dacă va bate păstorul se va risipi turma, după cum a spus Domnul. Acesta este unul din principalele motive pentru care femeile, care sunt mai delicate, nu pot să devină preoți.

Un ecou profund al acestei teme se regăsește în mărturia pr. John Mahfouz despre chemarea preoțească, material care atinge și dimensiunea jertfei personale: Chemarea de a deveni preot ortodox. Despre relația de încredere și ascultare dintre credincios și duhovnic, IPS Athanasie de Limassol vorbește cu multă căldură în Relația noastră cu un duhovnic.

Tainele Bisericii Ortodoxe: Căsătoria

Legat de turmă, următoarea taină este căsătoria care este o mare taină însă, din păcate, astăzi oamenii nu mai știu de ce trebuie să se căsătorească și cum să-și aleagă partenerul. Căsătoria este taina unirii interpersonale între două persoane complementare, astfel încât să meargă împreună către asemănarea cu Dumnezeu cel perfect și comunitar. Să avem grijă să ne potrivim și pentru asta trebuie să știm cine suntem și nu cine credem că suntem.

Nu este bine pentru om să fie singur și din cauza asta trebuie să se unească cu cineva complementar cu care să se potrivească, adică sau cu o persoană de sex opus în cazul căsătoriei sau cu însuși Sfânta Treime, comuniunea de Persoane perfect complementare, în cazul monahismului. Din cauza aceasta Biserica nu recomandă burlăcia pentru că omul singur se îndurizează și rămâne singur cu gândurile sale și atunci diavolul îl deviază pe nesimțite și atunci se chinuie din ce în ce mai mult în lumea sa.

Desigur că orice om deviază, însă cel care trăiește împreună cu altcineva este corectat de omul de lângă el. Este ca și în cazul unei bile care se rostogolește și trebuie să ajungă la țintă, însă îi este imposibil să țină drumul drept. Dacă este singură, atunci evident că va cădea în bălării. Dacă însă are mantinele de care ricoșează, șansele sunt cu mult mai mari de a ajunge la destinație. De fapt, aceasta este principala problemă a celor singuri fie că sunt în lume fie că sunt la pustie. În aceste cazuri este esențială legătura strânsă cu conducătorul duhovnicesc. Dincolo de evitarea deviației, evident că este esențială simțirea dragostei interpersonale care vine de la celălalt pentru că iubirea este principala expresie a harului care este hrana sufletului. De unul singur este foarte dificil dacă nu există o legătură vie cu Dumnezeu, pentru că nu simți iubirea celorlalți, dar dacă îl ai pe Dumnezeu, simți direct iubirea de la Dumnezeu. Problema cea mare aici este că noi toți suntem căzuți și, deci, poate să apară una sau mai multe distracții de la concentrarea pe Dumnezeu, motiv pentru care a și apărut monahismul.

Criteriile duhovnicești ale alegerii partenerului de viață sunt lămurite cu multă înțelepciune de IPS Athanasie de Limassol în Criteriile căsătoriei, iar legătura dintre căsătorie și monahism ca două căi ale iubirii depline este explorată în materialul nostru Monahismul sau căsătoria?.

Unirea trupurilor

Unele dintre aceste distracții, cum ar fi unirea trupurilor, este traumatică dacă nu există înainte unirea sufletelor prin taina cununiei. Din cauza asta este nevoie de clopotul harului în taina cununiei astfel încât unirea trupurilor să fie expresia strălucirii interpersonale. Altfel, e traumatic.

În afara binecuvântării lui Dumnezeu, unirea trupurilor este o expresie a egoismului propriu care folosește cealaltă persoană pentru împlinirea propriilor pofte iraționale și cealaltă persoană știe că este folosită, în timp ce sub clopotul harului este înflorirea, strălucirea iubirii interpersonale adânci dintre cele două suflete unite într-o pereche. La o spovedanie în Sf. Munte un părinte bătrân a întrebat un tânăr dacă are prietenă. La răspunsul afirmativ al acestuia, părintele l-a întrebat dacă a avut o relație intimă cu ea. La răspunsul afirmativ al acestuia, părintele l-a întrebat când a fost ultima dată, și el a spus că înainte de a veni în Athos. Atunci părintele i-a spus că nu se poate împărtăși decât numai dacă se căsătorește cu ea sau se desparte de ea și după aceea trebuie să aștepte mult timp până să se împărtășească iarăși. Trebuie să facă un canon. La care tânărul a răspuns că a cerut-o în căsătorie și că urmează să facă nunta în câteva zile. La care duhovnicul i-a spus, „dacă o iei și te căsătorești cu ea, te poți împărtăși la nuntă și după aceea să te împărtășești regulat pentru că sunteți amândoi sub pavăza energiei necreate. Dacă nu, atunci vei sta până la Sfântul Așteaptă”.

Dincolo de faptul că oamenii astăzi nu mai știu la ce este bună căsătoria și cum să-și aleagă partenerul, nu mai știu nici cum să se comporte în căsătorie și atunci chiar dacă există suportul harului, dacă oamenii nu mai știu că sunt complementari și, deci, nu mai știu să se respecte, să se încline și să facă ascultare unul de celălalt acolo unde celălalt este mai bun și uneori chiar mai nebun de dragul iubirii în Hristos, atunci căsătoria va avea tensiuni. Ne căsătorim ca să facem ascultare și să învățăm să iubim și nu să ne impunem voia.

Căsătoria nu este un contract, ci o scarcă către Cer pe care învățăm cu toții cum să ne pregătim pentru Rai. Dincolo de asta, în principal din cauza egoismului și a iubirii de plăcere, oamenii astăzi nu mai fac răbdare să se cizeleze împreună și atunci se despart la prima ispită. Mai ales pentru copii, despărțirea este mult mai nocivă decât viața împreună, chiar dacă la prima vedere despărțirea apare ca o ușurare. Nici vorbă de așa ceva! Din contră – de obicei apar traume care foarte greu se mai repară, dacă se mai repară.

Sfinții ne călăuzesc și în viața de familie, iar pr. Iosia Trenham aduce sfaturi prețioase în Cum ne îndrumă sfinții spre o căsnicie cu folos.

Tainele Bisericii Ortodoxe: Sfântul Maslu

Apropo de boli, ultima dintre cele 7 taine este Sfântul Maslu care este prin excelență slujba de vindecare prin ungere a bolnavilor. Primul lucru pe care trebuie să-l spun este faptul că Maslul NU este mai important decât Sf. Liturghie. Zic asta pentru că mulți credincioși preferă să meargă mai mult la Maslu decât la Liturghie și prețuiesc mai mult Maslul – ceea ce este greșit. Desigur că asta vine pentru că unii oameni prețuiesc mai mult trupul decât sufletul și/sau sunt departe de Sf. Împărtășanie. Trebuie să știm că Sfântul Maslu într-adevăr vindecă bolile trupești, dacă acest lucru ajută la mântuire. Să avem grijă să nu credem în magic și să așteptăm precum marea morsă mofturoasă să se sfințească uleiul, astfel încât la final să ne ungă preoții și să ne facem bine. Desigur că această abordare este greșită pentru că Dumnezeu dorește și cooperarea noastră. De fapt, dacă cineva ascultă cu atenție rugăciunile și cele 7 citiri de la Maslu va vedea că este vorba, de fapt, de împingerea omului spre pocăință pentru a putea fi vindecat sufletul și, odată cu acesta, și trupul.

Legătura dintre vindecarea trupească și cea sufletească în tradiția ortodoxă este explorată cu profunzime în dialogul nostru cu pr. Mihai Vișoiu: Ortodoxia și bolile psihice: dacă golim bisericile, umplem psihiatriile.

Scopul tainelor

Trebuie să înțelegem că toate tainele au ca scop ridicarea noastră din starea păcătoasă, chinuitoare, starea împotriva firii în care ne-a împins păcatul lui Adam, la starea cea după fire și, mai apoi, cine se nevoiește, la starea mai presus de fire, la desăvârșire. Vedeți că din cele 7 taine, două nu se repetă – adică botezul și preoția – pentru că omul se schimbă total. Este adevărat că putem spune că pentru sine, omul ia deplinătatea harului Duhului Sfânt prin Schima Mare care este un har analog cu cel al botezului, lucru pe care l-au și văzut părinți văzători cu duhul, însă aceasta este o discuție aparte.

Alte două taine nu ar trebui să se repete – adică mirungerea și căsătoria, însă Biserica face cu durere pogorământ în fața păcatelor oamenilor, primind la sine pe cei care se întorc precum fiii risipitori. Celelalte trei taine sunt taine care se repetă și ar trebui să se repete după cum spune Sf. Tradiție adică Sf. Împărtășanie în lume e cel mai rar săptămânal și la marile sărbători, spovedania cam o dată pe lună și Sf. Maslu când este de obște și când este o boală serioasă.

Trebuie să avem o viață duhovnicească susținută pentru că terapia are loc dacă ne luăm pastilele de har în fiecare zi și nu dacă luăm o pastilă din an în paști. Aici desigur că m-am referit întâi de toate la rugăciunea personală care trebuie să fie zilnică. Să nu uităm că toate aceste taine sunt, de fapt, efectul rugăciunii celor hirotoniți, adică a preoților și mai ales a arhiereilor. Diferența dintre ei și noi este că harul hirotoniei are puterea să-i sfințească pe alții, putere pe care cel hirotonit o primește în dar, pe când rugăciunea noastră întâi ne sfințește pe noi și după aceea, dacă am ajuns să fim aproape de Dumnezeu, îi vom ajuta și pe alții.

Despre cele trei stări existențiale și drumul de la starea împotriva firii la desăvârșire, am vorbit pe larg într-un material dedicat: Stadiile vieții duhovnicești. O privire asupra Sfintelor Taine ca experiență vie a Bisericii găsiți și pe crestinortodox.ro.

Ierurgiile

Desigur că rugăciunea personală este aducătoare a harului Duhului Sfânt în inima celui care o spune și în acest sens putem spune că este taina transformării noastre interioare din viermii care suntem în fluturii care suntem creați să devenim. Pentru că acest proces este foarte dificil din cauza magnitudinii căderii lui Adam, avem alte modalități de transmitere a Duhului Sfânt dincolo de cele 7 taine. Acestea sunt numite ierurgii, dintre care cele mai cunoscute sunt monahismul cu mai multe slujbe în funcție de trepte, aghiazma cu mai multe slujbe în funcție de mărimea acesteia, sfințirile și binecuvântările diferitelor lucruri cum ar fi bisericile, casele, holdele și animalele și, desigur, slujbele de transmitere a harului Duhului Sfânt sufletelor morților. Aici avem slujba de înmormântare, parastasele și pomenirile la diferite intervale.

După cum vedeți, esența Bisericii este unitatea pentru dobândirea harului Duhului Sfânt care este viața sufletului nostru. Fără acesta, sufletul nu se hrănește și doar subzistă și se chinuie. Dragostea, bucuria și pacea vin de la Dumnezeu – nu le avem de la noi și din cauza asta avem nevoie să fim conectați la Dumnezeu, însă Acesta nu dorește să ne însingurăm în egoismul nostru pentru că aceasta este distructiv pentru noi și, deci, dincolo de canalul direct prin care ne vine harul, Domnul ne dă și alte canale mai mari, canale în care depindem de alții, astfel încât să crească dragostea și recunoștința între noi și față de Dumnezeu dătătorul a toate.

Să avem curajul să ieșim din singurătatea care duce în iad și să ne deschidem către tainele Bisericii astfel încât să începem să-i iubim pe ceilalți prin Dumnezeu cel iubitor pentru că numai așa ne vom găsi vindecarea și odihna sufletelor noastre. Amin!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Vă recomand cu căldură și materialul nostru despre puterea rugăciunii personale, Puterea și importanța capitală a rugăciunii, care completează firesc tot ceea ce am discutat aici despre taine și ierurgii.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!