Lupta cu patimile şi obținerea libertății – p. Pimen Vlad

Diavolul intră în viața noastră prin patimi mici, pe care le socotim neînsemnate, până când prind rădăcini adânci. În acest cuvânt părintele Pimen ne vorbeşte despre lupta cu patimile, pornind de la patima băuturii și de la puterea unui simplu pahar de a ne lua mintea. Vom vedea împreună cât de mult contează exemplul pe care îl dăm copiilor, cum ne dă Dumnezeu după măsura noastră și cum ne izbăvim din robia patimilor prin spovedanie și prin ajutorul neîncetat al Maicii Domnului.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Diavolul intră în viața noastră prin patimi

…dacă deschizi cum se zice, ușa diavolului, el intră în viața ta și își face de cap și e mult mai greu după aceea să te schimbi. Și asta se face printr-o patimă, prin orice și atunci lupta e multă pentru că se adâncesc. O patimă pe care o practici mult timp, scoate rădăcini care cresc din ce în ce. Simplul fumat, ani de zile de fumat, cât e de ușor să te lași? Tragi de tine, intri în sevraj, luptă și luptă, că are rădăcini care se cer scoase cu durere. Ei, asta înseamnă! Noi zicem că e mic, orice lucru e mic, ei, ce e băutura? La început un pahar cu prietenii, după aia al doilea, al treilea… Undeva la Sfinții Părinți era o întrebare: ”Părinte, merge și al doilea pahar?”. Că ei au zis:
– Poți bea un pahar?
– Bea pentru întărirea trupului.
– Dar pe al doilea pot?
– Dacă nu-i diavolul de față!

Adică ceea ce nu știm cum se zice, pentru că al doilea deja începe să ne ia un pic mintea și ajungem să nu ne mai controlăm și omul la băutură face de toate.

Despre felul viclean în care diavolul se strecoară în inima omului și despre lupta cu patimile am stăruit pe larg în Cum atacă diavolul.

Cum schimbă patima băuturii pe om

De asta era ca un fel de glumă, că Noe după ce o coborât din corabie, o pus și el viță de vie. O găsit vițe de vie, ce rămăsese după potop și nu se prindea, se usca. Și zice că o apărut diavolul în chip de om și i-o spus: „Măi, dacă vrei să prindă vița de vie, pune sânge de la trei animale: de la leu, de maimuță și de la porc și atunci o să prindă”. Și de asta a rămas vorba aceea, zice că omul după ce bea un pahar e ca leul, ”Păi, eu? Eu să nu pot face? Da’ eu fac orice!” și lui îi cad pantalonii de pe el. Nu-i în stare să-și ducă lingura la gură, dar după un pahar divin e cel mai tare, cel mai grozav.

Zice că după al doilea pahar, începe să glumească, să râdă ca o maimuță, să sară în sus, nu știu ce… După al treilea pahar, deja cade în nas și atunci face ca porcul. Cumva e o legătură între ele. Asta e ca o glumă făcută, dar acolo duce. Omul, mai ales dacă-s pahare de-alea mari, automat, cât ai fi de grozav, te-o făcut praf. Și atunci de ce să nu ne păstrăm noi libertatea minții? Vezi că la băutură nu mai judeci, faci promisiuni, faci de toate și după aia te doare capul sau jignești, rănești, vorbești urât, că fiecare se manifestă în felul lui. Am întâlnit oameni care râd, îți glumesc tot timpul la băutură, dar sunt și oameni care-s dezastru. Dar ce nu-și amintesc și ce nu le vine la gură? Te înjură, zic de toate și atunci faci o grămadă de lucruri.

Cum spunea cineva că și-o întrebat nevasta a doua zi:
– Auzi, ce am zis aseară?
– Nici nu-ți mai spun ce ai zis!…

Deci, vedeți, omul nu mai știa a doua zi ce o spus, nu mai știa ce o făcut. Și de ce să ajungem acolo? Că spun unii: ”A, a venit weekend-ul, sâmbătă, duminică! Să vezi ce chef, ce mă distrez!” și se duce și face o băută până nu mai știe ce e cu el. Duminică seara e mort și a doua zi ca să se trezească, dă-i cu murături ca să-și revină omul, că are dureri de cap. Și-l întreb:
– Dar ce ai făcut?
– M-am distrat!

Rădăcinile pe care le înfige patima băuturii și celelalte patimi le-am cercetat în Patimile, iar întrebarea despre al doilea pahar vine tocmai din cumpătarea Sfinților Părinți, pe care o puteți descoperi în pagina Sfinții Părinți.

Să ne distrăm cu măsură, ferindu-ne de patima băuturii. Să petrecem mai mult timp în familie

Eu știu că atunci când te distrezi ți-e bine, nu ți-e rău. Tu nu te-ai distrat, te-ai distrus și trupește și sufletește și îți ia două zile să-ți revii. Știți ce înseamnă distracție? Când ai ieșit cu familia ta frumos, duminică dimineața… sau dacă ieșiți seara, nu trebuie să stai până noaptea târziu. Sâmbătă cum zice, te speli, te pregătești acasă frumos cu familia, ca să să te trezești dimineață odihnit și tu și familia ta și du-te la Sfânta Liturghie la biserică! După Sfânta Liturghie vii acasă, mănânci ceva și dacă mai ai nevoie de o oră de odihnă, cu copiii, cu familia, te odihnești. Și după aia ieși împreună cu familia ta unde vrei.

Dacă ai apă aproape, vrei să te duci și să te bălăcești cu familia, să te joci în apă, dacă nu, la un fotbal, dacă vrei să faci o drumeție prin munți, fără prea multe telefoane, cu un rucsac în spate, te joci cu copiii tăi, le povestești din tinerețea ta, oleacă dacă știi să povestești, poți să mai adaugi de la tine și să-i faci să zică ”Uau, ce tare o fost tata, ce grozav!” și îi atragi și îi câștigi încât nu le mai trebuie nicio tehnologie. Trebuie să știi să-i ții aproape și să le povestești, că pentru ei, pentru copii întotdeauna tata e uriașul, e zmeul, ”Bă, o zis tata! Cine-i tatăl meu?…”. Dar dacă pe tine te vede în fiecare seară venind în patru labe și vorbind toate prostiile, lui îi e rușine cu tata sau cu mama dacă nu știe ce face.

Bucuria curată a timpului petrecut cu cei dragi este cel mai bun leac împotriva patimii băuturii și a celorlalte patimi, iar felul în care se zidește ea zi de zi l-am arătat în Relațiile în familie: timp, atenție, dragoste, credință.

Exemplu pe care îl dăm copiilor în lupta cu patimile este foarte important, să dăm un exemplu bun

De asta contează foarte mult exemplul pe care îl dați copiilor pentru că o să ajungeți cândva să culegeți roadele. Ați dat exemplu bun? O să culegeți roade bune. Ați dat exemplu rău?… Mi-amintesc o istorioară de la școală din timpurile vechi: Era o familie tânără. Și tatăl soțului era și el în casă, mai în vârstă. Aveau un copilaș de vreo patru ani. Acum taică-su era bătrân, îi tremurau oleacă mâinile, avea și probleme, muncise mult și la masă când era ciorbă, mai dădea pe masă. Nora o pus față de masă albă, nu știu ce… și îi lua deoparte pe soțul: ”Uite ce o făcut taică-tu! Uite cutare…”. Tot îl mustra: ”M-am săturat de așa ceva! Dar ce, eu o să tot spăl fața de masă? Ia pune-l la colț într-un loc!”.

Și ăsta, ca să scape de gura lui nevastă-sa, a făcut o măsuță mai mică, o pus-o într-un colț, o pus o mușama pe ea și acolo putea să tot dea pe ea. I-a pus și un scăunel, ”Tată, ia și mănâncă aici, ca să nu mai dai pe masă, că știi, ai văzut, să nu fie gălăgie în casă…”. Bătrânul n-o zis nimic, s-o pus pe scăunel și tremurând acolo a început să mănânce. Nepotului de patru anișori, care își iubea bunicul, nu i-o mai trebuit mâncare. Gusta oleacă, maică-sa îi zicea ”Da’ mănâncă!”, însă el tot se uita la bunică-su cum era pus acolo la colț. Ei, s-a terminat masa, copilașul o ieșit afară și după ce au strâns masa zic: ”Mă, dar unde e ăla mic?”. Când se duc afară, îl găsesc acolo unde aveau lemnele chinuindu-se cu un ciocan și cu patru lemne și-l întreabă:
– Dar ce faci, băiete, aici?
– Îți pregătesc și eu un scăunel și o masă și când ai să fi bătrân, să te pun și eu la colț!

Când o auzit ăla, ”Văleu, tată, treci la masă, gata!”. Și-o dat seama că o să primească exact așa cum o să lucreze. Lucra Dumnezeu prin copilul cel mic să nu se aștepte la altceva dacă el așa lucrează. Taică-su care a muncit ca el să aibă tot ce-i trebuie și să învețe și carte, el acum era… Toți trecem prin asta, ajungi la o vârstă când asta este. De asta fiecare trebuie să fim îngăduitori cu ceilalți mai în vârstă, pentru că și noi ajungem și cu ce mână dai, cu aceea primești. Oferi dragoste, dragoste o să primești. Oferi îngăduință, răbdare, aceea o să primești. Suntem răi, o să fie alții răi cu noi. Aducem lacrimi în ochii altora, o să aducă și alții în ochii noștri. Să știți că toate se întorc la noi. Toate-s cu dus și întors, nimic nu rămâne nerăsplătit.

De asta să avem mare grijă cum lucrăm în viața asta, pentru că se întorc mai devreme sau mai târziu. Poți acum să furi de la cineva, zici: ”Ei, parcă știe?”. Știe Dumnezeu! Și ai să te trezești când ție ți-e cel mai greu și ai puțin, să te fure cineva. Zici: ”Doamne, ce-i cu nedreptatea asta?”. Nu! Cândva și tu ai făcut la fel.

Exemplul viu al părinților îi învață pe copii lupta cu patimile mai mult decât orice vorbă, fiindcă cei mici deprind ferirea de patimi văzând, nu ascultând; despre aceasta am dezvoltat pe larg în Familia ca instituție de învățământ.

Dumnezeu ne dă după măsura noastră

Îmi amintesc de un unchi de-al meu, care o murit acum, Dumnezeu să-l ierte! Soția lui era sora lui mama. Și el din toți frații, era cel care o stat cel mai bine în timpul comunistului. Cu o casă cu etaj și Dacie la poartă, erai ceva. Doar trei în sat aveau Dacie la poartă. Lucra la o fermă de stat și acolo se ducea cu bicicleta. Și vede undeva în fața lui la o sută de metri, o femeie cu batic pe cap, cu o traistă în spate, mergea pe jos și ea în drumul ei, venea de la un ogor, de undeva. Și o văzut că își scoate batista și că în același timp i-o căzut ceva pe jos. Când ajunge în locul ăla, se uită și vede că erau zece lei. Cum era în timpul acela, cu zece lei luai câteva pâini, deci era ceva.

Nu te îmbogățeai, dar nici… poate un om sărac își asigura pâinea pentru o săptămână. Și i-o luat, iar femeia fiind pe jos, după câteva minute o ajuns-o cu bicicleta. Și o început gândul: ”Să-i dau, să nu-i dau? Da’ de ce să-i dau? Parcă mie nu mi-s buni 10 lei?”. Deci, om care avea ce-i trebuia, dar uite ce înseamnă lăcomia… I-o pus în buzunar, o dat bună ziua la femeie, aia bună ziua și o trecut mai departe ca un om curat, n-o văzut, n-o știut, știi? Bun! După o săptămână îi zice soția că trebuia să se ducă la o nuntă să cunune pe cineva și-i zice: ”Vreau să-mi iau un costum bun, frumos, că na, mergem la nuntă” și s-o dus în orașul apropiat, la Fălticeni. Au parcat ei mașina și s-o dus și și-o luat un costum vișiniu, cum îi plăcea ei.

Frumos, l-o pus în mașină și au venit acasă. Când ajunge acasă, nu-i costumul. ”Măi, nu se poate, doar l-am pus în mașină!”. Caută, nu-l mai găsește. Și cât o costat costumul acela nu mai știu. Ori 500, ori 1000. Deci costum așa, bun. Ea mi-o povestit că soțul-i povestise de ăia 10 lei și zice că primul gând i s-o dus la amărâta aia de femeie și la cei 10 lei pe care i-o luat. Și uite cât i-o luat Dumnezeu! Gândiți-vă! Deci, Dumnezeu ne dă după măsura noastră cum se zice. Dacă la femeia aceea aia era măsura, cei 10 lei că era săracă, ăștia având, le-o luat suficient ca să înțeleagă și să nu mai facă lucrul ăsta.

Măsura cu care dăm ni se întoarce însutit, iar biruința asupra lăcomiei, una dintre cele mai ascunse patimi, hrănește lupta cu patimile prin milostenie, după cum se arată frumos în Milostenia naște milostenie.

Să gândim de două ori înainte să facem un lucru. Să nu rănim pe nimeni prin acțiunile noastre și să biruim patimile

De asta nu trebuie să ne plângem niciodată de ce ne îngăduie Dumnezeu, că e o boală, că e ceva, că nu știm, poate am râs de cineva bolnav, poate când eram copii la școală, era un copil care avea o boală sau un defect din naștere și am râs de el… se întoarce la noi ca să râdă alții de noi, să nu mai aibă alții răbdare cu noi pentru că așa am lucrat și noi.

Eu când vine cineva și mi se plânge de un necaz, totdeauna îl întreb ce copilărie o avut, ce-o făcut… Există niște rădăcini undeva! Să nu ne gândim că vai, ne-o venit deodată în cap lucrul acela, nu! Undeva am greșit, am făcut ceva în copilărie, mai târziu, cândva am făcut ceva rău, care s-o întors la noi mai târziu, la momentul ăla când îl simțim, când ne doare. De asta să ne gândim bine înainte de a face ceva, de a cugeta, de a gândi ceva care nu-i bun! Că zice: ”Ce ție nu-ți place altuia nu-i face!”.

Că de multe ori noi zicem: ”Hai să-l fac eu de râs pe ăsta în public!”. E ușor de zis. Dar ia gândește-te dacă te-ar face pe tine de râs, ți-ar conveni? Normal că nu ți-ar conveni! Ei, atunci nu fă nici tu! Fii mai cu dragoste, mai îngăduitor, chiar de poate e mai simplu celălalt, mai amărât, mai nu știu cum, oleacă de bunătate nu strică. Fii îngăduitor dacă ție ți-a dat Dumnezeu minte mai multă, că s-ar putea ca într-o zi să ți-o ia și să nu mai judeci nici măcar cât celălalt. Adică, să fim cu dragoste, cu îngăduință, cu bunătate și cu răbdare și o să vedeți viața noastră cum se așază. Dar lucrurile astea nu le putem fără Dumnezeu! Cum am spus, să cerem ajutorul lui Dumnezeu în toate!

Când ne umplem viața cu bine, nu mai lăsăm loc răutății și osândirii, acele patimi care ne rănesc pe noi și pe cei din jur; astfel, lupta cu patimile începe chiar de la gândul bun, despre care am vorbit în Binele, adevărul și frumosul.

Fără spovedanie nu-i mântuire și izbăvire din robia patimilor! Să cerem permanent ajutorul Maicii Domnului!

Și pentru că noi adunăm în spatele nostru păcate, murdărie, avem nevoie de spovedanie. Fără spovedanie nu-i mântuire! Așa o lăsat Dumnezeu. Mântuitorul la Apostoli, le-o spus așa: ”Luați Duh Sfânt! Cărora veți dezlega păcatele, dezlegate vor fi și cărora le veți ține, ținute vor fi!”. Deci vă dați seama? Însuși Mântuitorul o spus că prin spovedanie vi se se dezleagă păcatele. Și atunci noi ne curățăm și o luăm din nou de la zero cum se spune, având curaj, având voință. În felul ăsta trebuie să facem, ne spovedim, ne împărtășim și mergem mai departe. Dar să ne luptăm ca ușor ușor, să schimbăm ceva în viața noastră. Să cerem mult ajutorul Maicii Domnului! Nu vă dați seama câtă putere are Maica Domnului. Ea e tot timpul de-a dreapta Mântuitorului și fiind acolo, are multă putere prin mijlocirile Ei.

La orice avem nevoie de mijlocirile Ei, la necaz să-I cerem ajutorul, la orice bucurie să-I mulțumim. Adică să fie permanent Maica Domnului în viața noastră, să nu fie creștin fără o icoană a Maicii Domnului cu Mântuitorul în brațe în casă! Și ceea ce repet și spun de multe ori, pentru că am văzut oameni care mi-au spus cât folos au simțit de la asta, o icoană a Maicii Domnului cu Mântuitorul în brațe, pusă exact la intrare în casă, pe interior. Când ieși din casă, ai sărutat-o: ”Maica Domnului, ajută-mă unde mă duc!”, Indiferent unde merg, la muncă, la școală… Pune-o mai jos ca să ajungă și copiii la ea și sărut-O și cere-I ajutorul! Și când vii acasă, mulțumește-I, sărută de nou o icoana și mulțumește-I. Asta să devină un obicei, că o să vedeți cât folos primiți!

Curățirea din robia patimilor începe la scaunul spovedaniei, despre care am vorbit în Spovedania, iar o lămurire caldă a acestei Sfinte Taine găsiți și în Pocăința, mărturisirea, taina spovedaniei.

Să o aveți pe Maica Domnului ca Mamă, că multe minuni face în viața noastră

Îmi amintesc de istorioara aceea cu minunea de la Constantinopol, unde era o familie care aveau tot așa pe peretele casei, pictată pe Maica Domnului. Și aveau un copilaș de câțiva anișori care ieșea și el să joace cu copiii. Dar ei întotdeauna când ieșeau din casă sau când se întorceau, sărutau icoana Maicii Domnului și copilul făcea și el la fel, că vedea că fac părinții, zice: ”Trebuie să fie stăpâna noastră!”. Copilului îi zicea: ”Doamna casei”. Dacă părinții se închină, îi sărută mâna, îi sărută și el.

Era un pârâu acolo și odată o venit apa mare și tot rupea din mal. Copiii cum sunt copiii, s-au dus și ei să se uite. Și ăsta fiind mai mic s-a apropiat din mal, s-a rupt malul și l-o luat apa. Au venit toți copiii strigând la femeia asta: ”Ți-o luat apa copilul!”. Săraca, când o auzit, o fugit la mal acolo cu vecinii, cu toții, dar nu mai era nimic, apa fiind mare, l-o luat. Și ea o început să alerge la vale pe cursul pârâului: ”Maica Domnului, de ce nu mi-ai ajutat copilul?”. Și undeva la vreo două sute de metri mai încolo la vale, îl vede pe copil stând deasupra apei de parcă stătea într-un scaun. ”Copilul meu, ce faci acolo?”.

O zis copilul ceva de ”Doamna casei”, dar n-o înțeles ea prea mult și zice: ”Vino încoace!” și au văzut că i-o dus copilul la mal și l-o luat în brațe. L-o strâns în brațe și plângea de bucurie. S-o dus acasă și după ce s-o liniștit, întreabă: ”Copilul meu, dar cum stăteai acolo, cine te-o ajutat?” și copilul o arătat spre icoană, zice: ”Doamna casei mă ținea în brațe”. Deci vedeți ce o făcut Maica Domnului dacă i s-au încredințat Ei? I-o salvat copilul.

Maica Domnului ne este cel mai puternic ajutor în lupta cu patimile și în toate necazurile, iar mărturii tulburătoare despre minunile Ei am adunat în Minunile Maicii Domnului.

Să schimbăm răul în bine la nivel de gând, la nivele de vorbe și apoi la nivel de fapte

De asta zic să o aveți pe Maica Domnului ca Mamă, că multe minuni face în viața noastră. Și ea e Mamă, are inima de Mamă. Cum strigi la Ea, imediat alergă la Mântuitorul: ”Doamne, te rog! Are nevoie, suferă, cutare…”. Să nu o înjurăm! Să nu zicem acum: ”Maica Domnului, ajută-mă” și mai târziu când ne-am dat ciocanul peste deget, mulți o înjură pe Maica Domnului. Parcă e Maica Domnului e de vină că e prost el și și-o dat cu ciocanul peste degete! Foarte multe înjurături fără rost! De ce se întâmplă lucrul ăsta? Când dai cu ciocanul mai bine zici: ”Băi, dar prost sunt! Trebuia să-mi dau cu el cap!”. Adică, fă altceva!

Sau cum spunea cuviosul Porfirie: ”Bă, bine-cuvântatule!”, băi, nu știu ce, zi ceva de bine, de ce trebuie să zici de rău? Adică, să schimbăm totul în bine. Că dacă noi încercăm la nivel de gând să schimbăm în bine, după aceea vine și la nivel de vorbe și la nivel de fapte. De ce să gândim rău? De ce să zicem rău? Ziceți numai de bine și binele ăsta se întoarce la voi!

De asta spunea tot Cuviosul Porfirie, zice că răul nu există, întunericul nu există. Zice: ”Uite, într-o cameră dacă ai aprins becul, unde-i întunericul? A dispărut!”. Deci pur și simplu nu este, deci întunericul e lipsa luminii. Zice: ”Răul e lipsa binelui!”, nu zice că există răul, dar dacă tu nu faci bine, ceva trebuie să faci și atunci te apuci de făcut rău. Deci noi totdeauna trebuie să ne umplem viața cu bine. Făcând bine, nouă ne facem bine! Noi zicem: ”Uite, e nerecunoscător că i-am făcut bine!”. Nu-i adevărat! Tu fă bine și nu te mai gândi ce face celălalt. Nu-i mai pune condiții, tu fă bine că binele ăla o să se întoarcă cândva la tine!

Să vă ajute Maica Domnului! V-am spus de ajuns, să vă aibă în pază întotdeauna! Doamne ajută! Să vă ajute Maica Domnului și să aibă grijă de voi!

Fiindcă răul nu este decât lipsa binelui, biruirea lui începe cu înțelegerea a ceea ce este de fapt o patimă și cum lucrează ea în noi, așa cum se tâlcuiește în Ce este o patimă.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!