Parabola fiului risipitor: explicație și predică ortodoxă – p. Pimen Vlad

Parabola fiului risipitor ne invită să reflectăm la condiția umană, arătând cum fiecare dintre noi poate oscila între ascultare și risipă, între judecată și pocăință. Această predică duhovnicească explorează modul în care ne regăsim în ambii fii, subliniind importanța spovedaniei sincere, a non-judecății și a pregătirii pentru Postul Mare. Prin exemple vii din viață, suntem îndemnați să îmbrățișăm iertarea, să mulțumim Maicii Domnului și să trăim cu bucurie credința, pregătindu-ne pentru veșnicie. Descoperim cum dragostea lui Dumnezeu ne cheamă la întoarcere și libertate adevărată.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Toți ne regăsim în ambii fii din parabola fiului risipitor

Cât de minunat a vorbit Părintele despre Evanghelia de astăzi! Iar după aia când mi-a zis să vorbesc, zic: ce să mai spun, că a spus atâtea Părintele! Dar noi, în special cei care suntem cu haina neagră, trebuie să facem și ascultare. La noi în mănăstire ascultarea e mai presus decât orice. Și atunci am să încerc să spun câteva cuvinte, nu vă țin mult ca să nu se lungească prea tare continuarea slujbei și nu vreau să vă plictisesc. Ați auzit la Evanghelie de cei doi fii. Dacă suntem atenți în viața noastră, o să ne regăsim în amândoi și eu și dumneavoastră și toți. Avem zile când poate ni se pare că suntem buni. Venim la biserică frumos, ne rugăm, mai fuge mintea pe dealuri, ne mai uităm cu ce s-au mai îmbrăcat vecinii și așa mai departe, dar am fost la biserică.

După aceea ieșim, mergem într-ale noastre. Poate seara avem o petrecere și venim în patru labe acasă și trecem în fiul celălalt care se distrează, care își cheltuiește darurile pe care Dumnezeu le-o pus în el. Ne-o dat sănătate, ne-o dat… că de multe ori nu apreciem lucrurile astea până nu le pierdem. Sănătatea vedem cât e de valoroasă mai ales atunci când n-o mai ai. Poate pierzi picioarele, nu mai poți merge sau poate orbești sau ți se întâmplă altceva. Abia atunci îți dai seama câtă valoare au lucrurile astea, nu că astea gata, cum se spune, ar fi mântuirea noastră, dar de ele ne folosim să facem toate celelalte fapte bune. Ai picioare, poți să alegi, să te duci, să ajuți, să faci tot felul de lucruri, ai brațele astea, poți să muncești, să-ți întreții familia, poți să-i îmbrățișezi pe cei dragi, poți face atâtea lucruri minunate.

Pentru o perspectivă profundă asupra societății contemporane prin prisma parabolei, consultați Societatea fiilor risipitori – p. Teologos; de asemenea, vedeți analiza Pilda Fiului Risipitor.

Să spovedim păcatele pentru a fi dezlegate

Dar noi suntem slabi mereu. Și să fim atenți să nu rămânem nici într-una, nici în cealaltă, așa cum e acolo la Evanghelie. Cădem! Să ne ridicăm. Vedem ce-o spus fiul care și-o cheltuit averea în distracție, în toate celelalte: ”Sculă-mă-voi și mă voi întoarce la tatăl meu și îi voi spune așa: primește-mă ca pe unul din argați, că nu mai sunt vrednic. Vezi câte răutăți am făcut, câte desfrânări, câte furturi, cât rău am făcut la alții! Primește-mă!. Deja el a început să se spovedească în sinea sa Lui Dumnezeu. După aceea n-o stat mult, o luat hotărârea, s-o dus și s-o spovedit. Asta o făcut, s-o întors la Dumnezeu, o venit și s-o spovedit: ”Doamne, am greșit, iartă-mă!”. Deci, asta înseamnă întoarcerea. Pentru că păcatele, dacă nu le spovedim, nu se dezleagă.

De aceea s-o dat prin preoți darul ăsta, de la Mântuitorul la Sfinții Apostoli și mai departe: ”Cărora le veți dezlega păcatele, vor fi dezlegate. Și cărora le veți ține, ținute vor fi”, deci noi nu ne mântuim fără spovedanie. Spovedania pentru noi are un rol esențial pentru mântuire pentru că Dumnezeu a știut că o să cădem mereu. Noi nu suntem pe o linie de plutire continuă. Putem trece într-o zi prin toate stările. Stările pline de har în care trăiești bucuria aceea, să plângi, se te bucuri, să-ți vină să îmbrățișezi pe toată lumea și poate seara ajungi să cazi în cele mai mari păcate cu fapta sau cel puțin la nivel de gând. Suntem slabi ca oameni!

Despre esența spovedaniei în tradiția athonită, urmăriți Spovedania ortodoxă: sens, pași, duhovnic și vindecare – p. Teologos; pentru o explicație biblică, vedeți Parabola fiului risipitor.

Cum judecăm și noi ca fariseul din pilda “Vameșul și fariseul”

Și dacă ne ducem un pic înapoi ca să legăm de Evanghelia de astăzi de Evanghelia de duminica trecută, a Vameșului și a Fariseului. Ce a fost acolo? Cam aceiași doi la fel, sub altă formă. Fariseul, da, făcea lucrurile bune cu care a venit să se laude: ”Doamne, uite, am venit oleacă să mă laud că postesc, dau zeciuială, fac de toate!”. La fel cum facem și noi, vin la biserică și: ”Doamne, doar știi că-s om bun, nu-s chiar așa!…”. Și până acolo merge. Zice Dumnezeu: ”Bine, hai, ai venit și tu să te lauzi! Parcă Eu nu știam lucrurile astea!”. Dar de unde începe greșeala? Când te întorci spre celălalt: ”Nu-s ca ticălosul ăla!”. De acolo o început să fie neplăcut lui Dumnezeu fariseul, când l-o judecat pe celălalt.

Uite, cum suntem noi aici, să zicem că se deschide ușa unul cu cercei în nas, în urechi, tatuat tot și vine aici în biserică și se închină. Hai să zicem că n-o să fie tras de mânecă, dar cum încep toți să-l judece? ”I-a uite și ăsta, ce s-o găsit să vină!”. Dar poate e fiul aceea care s-o întors! Cel risipitor care, săracul, e rănit, numai el știe și-o văzut biserica și o zis: ”Doamne, fă și cu mine ceva! Intru și eu în casa Ta, vin acolo că-mi pare rău!”. Noi toți ceilalți suntem ăia curați, sfinți. ”Uite, ticălosul, și-o găsit! Nu-i e rușine? Ieși afară! Cum intri în biserică așa?”. Adică se găsesc tot felul de cazuri pe care… da, întâlnim.

Pentru o reflecție asupra judecății în contextul pildei vameșului și fariseului, consultați Parabola fiului risipitor: sfaturi pentru părinți și adolescenți – p. Teologos; vedeți și Întoarcerea fiului risipitor, chemare la pocăință.

”Nu judecați și nu veți fi judecați!”

Mie mi-a rămas mi se pare că la Sfântul Ignatie Briancianinov sau nu mai știu exact. Spune la unul din sfinții de acolo, că într-o zi în predică le-o spus așa, la călugării lui din mănăstire: ”Astăzi o intrat o femeie în biserică îmbrăcată mai indecent și unul dintre voi o scos-o afară. Poate o fost unica șansă a acelei femeii să-L găsească pe Dumnezeu în starea în care era, cum era îmbrăcată și poate nu mai vine altădată”. Cel care a scos-o afară îi dator toată viața să se roage pentru ea și pentru mântuirea ei, că poate el i-o închis ușa. Să fim foarte atenți cu judecata!

De asta ne spune la Sfânta Scriptură frumos: ”Nu judecați și nu veți fi judecați!”. E singura poruncă ce vine cu răsplata pentru că știe că e foarte greu. E foarte greu să nu judeci. Cel care ajunge să nu judece zice că e la o măsură foarte mare. De ce? Că permanent se uită numai la el, la orice lucru, la orice defect al lui și nu mai are timp să-i vadă pe ceilalți că-s răi sau… Dar noi când suntem în stare aceea, tot timpul ne tragem foc la oala noastră, tot timpul o să găsim îndreptățire: ”Ei, Doamne! Am băut și eu două pahare azi, dar nu sunt ca vecinul care bea o găleată! Am înjurat și eu o dată, dar nu înjur ca celălalt!”. Întotdeauna găsim ceva ca să ne acoperim greșelile.

Sfinții părinți când ajungeau la măsuri mari, se uitau la alți sfinți mai mari și spuneau: ”Vezi? Te gândești cumva că ai ajuns la o măsură? Dar uită-te la sfântul celălalt! Ăla stă în rugăciune zile și nopți întregi, face atâta nevoință!”. Indiferent la ce stări o ajuns, întotdeauna se comparau cu cei mai buni decât ei, cu cei mai sfinți, nu cu cei mai răi ca să ne tragem, cum se zice, foc la oala noastră. 

Despre smerenia sfinților și non-judecată, aprofundați în SUA, educația și ortodoxia – p. Gheorghe Zugravu, p. Teologos; pentru o viziune patristică, vedeți Tristețea și akedia.

Se apropie Postul Paștelui, să ne îndreptăm câte un pic

Vedeți că nu mai este mult și se apropie postul, Postul Paștelui, al Sfintei Învieri. E ocazia cea mai bună, cea mai frumoasă să ne schimbăm, să ne îndreptăm câte un pic, câte un pic așa. Începem cu spovedania, mâncarea de post, că acum ne-a dat Dumnezeu, încât nu ne putem îndreptăți! Atâtea sunt de post încât sunt mai bune decât celelalte de frupt. Atâtea găsești și în magazine și peste tot! Nu poți să spui că nu poți ține post, că nu ai ce mânca. Totul depinde de noi!

Sfinții părinți îngăduie celui bolnav, cu binecuvântarea duhovnicului, anumite lucruri, așa că nu suntem, cum se zice, omorâtori de trupuri. Dar cel care poate, care e sănătos… Că am întâlnit pe cineva sănătos, muncea și spunea: ”Lasă-mă, părinte! Dar ce, crezi că eu pot o zi fără carne?”. Da! Și dacă te-ai dus într-o zi cu ceva dureri la doctor și îți spune că ai cancer și dacă ai mai gusta carne, în trei luni te-ai dus? Să vezi cum nu te mai atingi de carne deodată și poți!

De ce trebuie să-L forțăm pe Dumnezeu să ne dea câte o telegramă din asta ca să schimbăm ceva în viața noastră când putem să ne schimbăm noi? Ușor ușor să ne aranjăm viața în așa fel încât să fim în pace cu Dumnezeu și în pace cu toți cei din jur. Adică, să nu judecăm, să fim mai buni, să avem mai multă dragoste și mâinile astea să le folosim ca să muncim să ne întreținem, ca să-i putem ajuta și pe ceilalți, să îmbrățișăm când e nevoi, să nu le folosim să facem rău altora, că de asta ni le-o dat Dumnezeu!

Pentru îndemnuri practice în Postul Mare, urmăriți Postul Mare – părintele Pimen Vlad.

Iertați-vă întotdeauna înainte de culcare

Cum spunea Sfântul Părinte Dimitrie Stăniloaie, că îmbrățișarea e cel mai frumos gest prin care să-ți arăți dragostea față de celălalt. Să fim buni și cu drag! Aveți familie, copii, încercați ca niciodată acasă să nu adormiți certați că poate unul dintre voi nu se mai trezește dimineață! Și te-ai dus așa la Dumnezeu, certat pentru niște fleacuri, pentru o mică neînțelegere în casă. Iertați-vă întotdeauna seara, îmbrățișați-vă, spuneți-vă unul altuia că vă iubiți și încercați să depășiți neînțelegerile astea mărunte care ne distrug viața.

Am întâlnit familii mai umblând prin țară, care din niște mărunțișuri, niște prostii care nici nu trebuiau băgate în seamă, se certau toată ziua. Și pentru ce să trăiești o viață de chin aici și să duci la chinuri și dincolo? Adică, mai ales că înțelegem lucrul ăsta, venim la biserică, avem atâtea cărți, acum avem și internetul ăsta care în afară că ne distruge cu atâta nebunii, mai sunt și lucruri bune! Deci, avem de unde dacă vrem să ne folosim, să învățăm ceva, ca să ne schimbăm în bine. De ce să ne chinuim și aici, să ne ducem la chinuri și dincolo când putem trăi frumos aici? Dumnezeu nu o spus că trebuie să trăim nu știu cum, să ne chinuim, nu! Să trăim frumos, să ne bucurăm de toate fără să facem rău nimănui. Să trăim frumos și atunci ne primește și Dumnezeu dincolo.

Despre iertare și dragoste în familie, aprofundați în Criza familiei ortodoxe azi – Danion Vasile, p. Teologos.

Să fim pregătiți pentru trecerea în veșnicie

Credința noastră nu e o credință între obloane, e o credință a libertății. Că zice că Dumnezeu ne-o făcut liberi, nu ne ia libertatea, nu ne forțează cu nimic. Noi vedem că Dumnezeu ne permite orice. Doar ne-o spus că există niște consecințe. Spune: ”Stau la ușă și bat. De va auzi cineva, îmi va deschide și voi intra și voi cină cu el”. Adică, Dumnezeu care ne-o făcut, nu forțează ușa niciodată. Dar noi de multe ori încercăm să luăm libertatea celorlalți pentru că ni se pare că suntem mai grozavi. Nu suntem nimic. O pană în bătaia vântului, asta suntem toți indiferent ce funcție am avea! Cine ia ceva cu el când pleacă din lumea asta? Abia atunci vedem ce valoare au avut toate bunătățile astea, toate nebuniile astea ale lumii după care am alergat toată viața, când ne întâlnim cu trecerea în veșnicie.

De ce să ajungem acolo să tremurăm, să ne fie frică de trecerea aceea, când putem să ajungem să ne bucurăm, să o așteptăm, să o primim cu drag? Le avem pe toate la dispoziție, țară ortodoxă cu atâtea biserici, cu mii de preoți, că mulți zic: Nu găsesc preot să mă spovedesc! Zic: Serios? Ai mii de preoți în țară, adică nu găsești? Ar putea spune unul în Africa sau nu știu unde, unde într-o țară întreagă sunt zece biserici ortodoxe, că e greu într-adevăr, trebuie să conducă o mie de kilometri.

Pentru pregătirea duhovnicească spre veșnicie, vedeți Postul Mare: Cine vrem să devenim?.

Să stăm de vorbă cu Dumnezeu

Dar tu care să zicem că ești în oraș și dacă ai două geamuri în două direcții, duminică dimineața auzi clopotele de la două biserici și te întorci pe partea cealaltă? Două ore, nu trebuie mai mult, să te duci să stai de vorbă cu Dumnezeu! Pentru tine, nu pentru Dumnezeu, că nu are El nevoie! Pentru tine, pentru problemele tale, pentru bucuriile tale, pentru toate, să stai de vorbă cu Dumnezeu, să i le spui pe toate! Deci, toate astea sunt în mâinile noastre. Și mântuirea e în mâinile noastre. Dacă vrem, facem, dacă nu, nu, dar suportăm consecințele la urmă.

Despre rugăciune și comunicare cu Dumnezeu, consultați Cum să ne rugăm: dragoste, răbdare și familie – p. Pimen Vlad.

Să-i cerem Maicii Domnului ajutorul și să nu uităm să-i mulțumim

Și să nu uităm un lucru pentru că și eu vin cum se spune, din Grădina Maicii Domnului, care ne iubește atât de mult pe toți, are atâta grijă de noi, e Mama noastră Maica Domnului. Să știți că Ea nu e refuzată niciodată de Mântuitorul, orice îi cere. Și de asta să o avem ca Mamă, să o iubim ca și pe o mamă și să-I cerem permanent ajutorul, dar să-I și mulțumim. Când pleci de acasă spui: ”Maica Domnului, ai grijă de mine, ai grijă de familia mea!”. Dar când te întorci bine acasă, du-te din nou la icoana Ei, sărut-o și spune: ”Maica Domnului, îți mulțumesc că m-ai adus acasă, că ai avut grijă de familia mea!”. Să avem permanent obiceiul ăsta și noi și copiii noștri!

Ai ieșit din casă, să ai o icoană frumos aproape de ușă acolo, să săruți icoana, să-I mulțumești Maicii Domnului și să învețe și copilașii tot așa, să plece încredințați Maicii Domnului. Și la întoarcere, hai să-I mulțumim Maicii Domnului că iară ne-am întâlnit cu toții și ne bucurăm.

Despre minunile și ajutorul Maicii Domnului, urmăriți Minunile Maicii Domnului – p. Teologos; vedeți și Adormirea Maicii Domnului.

Să ne pregătim pentru Înviere

Deci, dragilor, vine postul, să încercăm să fim mai buni, să ne pregătim, să ținem un pic din post, să ne spovedim, să ne împărtășim, ca atunci când ajungem la Înviere să trăim cu adevărat Învierea ca să nu fie ca o zi la fel ca celelalte. Pentru că viața creștină e atât de frumoasă, dar trebuie să o trăim. Să nu fie ca un tort de ala pe care îl primești în dar și îl ții în cutie și te învârți în jurul lui și la urmă spui că nu a fost bun. Trebuie să trăim viața, trebuie să gustăm ortodoxia, să ne implicăm, să facem lucruri bune, să nu-i judecăm pe ceilalți, să ne spovedim sincer.

Spovedania sinceră știți ce înseamnă? Să nu judeci pe nimeni. Te-ai dus și te-ai spovedit: ”Părinte, eu am greșit! Eu sunt de vină în toate!”, nu că soția, că soțul, că vecinul, că vecina, că atunci n-am făcut nimic, aceea nu-i spovedanie! Fără îndreptățire, ne asumăm total: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul!, cu asta trebuie să mergem și atunci Dumnezeu ne primește și o să ieșim zburând de la spovedanie. Închei aici ca să nu mă mai lungesc.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți Sfinții.

Amin!

Pentru pregătirea spre Sfânta Înviere, consultați Postul Paștelui: O privire de ansamblu.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!