Patima desfrânării: cauze, efecte și căi de vindecare duhovnicească – p. Teologos

În lumea contemporană, patima desfrânării reprezintă una dintre cele mai insidioase ispite, afectând atât trupul, cât și sufletul omului. Articolul analizează cauzele profunde ale acestei patimi, de la lipsa maturității duhovnicești la iluziile plăcerilor trupești, evidențiind consecințele devastatoare precum traumele interioare, dependența și golul sufletesc. Din perspectivă ortodoxă, soluțiile includ pocăința sinceră, rugăciunea, curăția trupească și sufletească, precum și construirea unor relații autentice în cadrul căsătoriei sau al vieții monahale. Descoperă cum să transformi lupta interioară în biruință spirituală, recăpătând libertatea prin Hristos.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Introducere

M-a întrebat un bărbat „Părinte, vreau să mă dezvolt. E bine?” Cu toate că răspunsul părea evident, mulțumesc la Maica Domnului că m-a luminat și l-am întrebat „Soția știe?” – întrebare la care am văzut că s-a blocat, el fiind relativ sigur de răspunsul meu și neașteptându-se la întrebarea mea. Nu dorea să-mi răspundă cu toate că răspunsul era foarte simplu și nu implica din partea lui un efort deosebit. Efortul pe care nu dorea să și-l asume este recunoașterea faptului că a greșit, că nu a vorbit cu soția lui. Acesta este un caz des întâlnit, din păcate, care provine dintr-o lipsă de maturitate acoperită cu diferite pretexte începând de la carieră, adusul de bani în familie și terminând cu desfrânarea.

Desigur că în cazul desfrânării unii o îndreptățesc în diferite moduri zicând că „așa simt” sau că „am nevoie de o variație” sau alte îndreptățiri halucinante de acest gen. Chiar în cazul acestui bărbat, pentru el „dezvoltarea” era divorțul de soție și de copilul bolnav pe care îl aveau împreună și să meargă cu alta după care i se aprinseseră călcâiele și considera, orbit fiind de diavol, că este marea lui dragoste. Fraților, asemenea nedreptăți nu vor reuși în veacul veacului pentru că sunt ilegale. Nu depinde de cine este bărbatul sau noua femeie – de vreme ce Dumnezeu a spus să nu o faceți,. Omul se poate despărți de soția sa doar din pricină de desfrânare, adică dacă partenera de viață te-a înșelat deja. Deci, fraților, să nu o faceți pentru că este distructiv pentru cel care o face.

Pentru un cadru clar despre păcatul acesta și lupta duhovnicească, vedeți definiția și nuanțele din Desfrânarea, iar ca aprofundare practică recomandăm și cuvântul Patimile trupești – părintele Teologos.

Lupta dintre trup și duh și urmările alegerilor greșite

Trupul se luptă împotriva duhului și duhul împotriva trupului. Dacă omul se supune poftelor trupești devine ca un animal și chiar mai rău ca un animal pentru că măcar animalul este în firea lui limitată, în timp ce omul își păstrează tendința înspre infinit chiar în această distorsiune, pentru că omul este făcut cu un suflet care ar trebui să supună materia și să se îndrepte către perfecțiunea personală veșnică, pur duhovnicească plină de iubire interpersonală, adică spre Dumnezeu. În clipa în care omul se concentrează pe trup, apar chinul și brutalitatea.

Țin minte cazul unei femei de serviciu la instituția unde lucram înainte de a deveni monah care își creștea nepoata ca o mamă pentru că fiica ei, care era mult dedată bogăției și plăcerilor trupești, nu se interesa de fiica ei pe care a făcut-o „din flori”, dorind să scape de ea pentru a se distra păcătuind în continuare. Desigur că fiica nu se interesa prea mult nici de mama ei care, pentru că era bătrână și nu prea avea bani, a trebuit să se angajeze ca femeie de serviciu ca să aibă ce pune pe masă ei și nepoatei.

Acum o să vă întrebați de ce ajunge o femeie tânără să se comporte astfel. Desigur că uneori este vorba și de curiozitate și de lipsa rușinii, însă în cele mai multe și mai periculoase situații este vorba de dragostea distorsionată pe care ea o alege – bani sau plăcere carnală – de cele mai multe ori fiind manipulată emoțional de un băiat ca în poveștile cu Făt Frumos, însă pe dinăuntru el este precum zmeul. O presează să cedeze, să se des-frâneze și dacă este experimentat chiar o face să intre ca profesionistă în ale desfrânării și astfel femeia se pulverizează în această adicție.

Pentru o imagine sintetică despre cum se rătăcește iubirea când se separă de adevăr și jertfă, poate fi folositoare și mărturia Societatea fiilor risipitori – p. Teologos, care pune în lumină mecanismele ruperii de Dumnezeu și de familie.

Loverboy și minciuna romantismului: drumul spre gol interior

Metoda lui Făt Frumos cel iubitor – loverboy, cum se numește, este oribilă. Le recrutează chiar de la școli. Să nu carele cumva să creadă cineva că o prostituată duce o viață fericită. Nici vorbă! Simte un mare gol interior și mari traume pentru că unirea trupurilor dacă nu există unirea sufletelor este traumatică – mai ales pentru femei care se simt murdare și vinovate după ce desfrânează. Este adevărat că în timp, dacă nu își ascultă conștiința, se tocesc și atunci rămâne o durere brută. Pentru că omul, în principal femeia, caută atașamentul emoțional, planul sufletesc – care este în cel mai bun caz doar simulat în astfel de situații, – apar mari probleme care pot să ducă până la pierderea valorilor și probleme cu nervii. Desigur că asta poate să se întâmple și când păcatul nu este atât de intens.

Să vă dau un caz: cineva avea agorafobie, – îi era foarte frică de fete simultan cu idolatrizarea lor. La un moment dat a găsit pe o aplicație de dating o fată atrăgătoare care i-a plăcut și a fost dispusă să iasă cu el. S-au întâlnit și au mers într-un loc mai romantic unde el a îmbrățișat-o mai îndrăzneț, moment în care el a avut un șoc, că și-a dat seama că un bolovan îmbrățișează un alt bolovan. Plăcerea trupească este o reacție chimică, o himeră care nu împlinește persoana.

Când trupurile se unesc, însă inimile rămân departe se produc ruperi interioare adânci care cu greu se mai repară. Femeia, mai ales, știe că este folosită și că există pericolul concret să fie aruncată la coșul de gunoi al amintirilor. Evident că se pierd pacea și echilibrul pentru că omul nu se dăruiește deplin, uman într-o relație unică, ci, prin desfrânare, se dăruiește fragmentat, rupându-se în bucăți. Desigur că asta duce la singurătate, la lipsa de sens, la superficialitate și la dificultatea – dacă nu imposibilitatea – de a avea legături stabile. Unde mai pui că dacă înaintează în această direcție își pierde controlul și omul devine rob patimii, devine pasiv față de patimă, de adicție. De aici apar rușinea, mustrările de conștiință, confuzia, întunecarea minții și sentimentul de nereușită și amărăciune, chiar dacă persoana pare dichisită și zâmbitoare la prima vedere. Astăzi, însă, păcatul a înaintat atât de mult încât nici măcar nu mai are puterea să zâmbească pentru că bucuria și zâmbetul adevărat sunt produsul harului Duhului Sfânt.

Pentru o explicație accesibilă despre manipularea emoțională numită „loverboy”, vedeți contextul descris la Prostituție, iar despre felul în care patimile rănesc sufletul și îl întunecă, este grăitoare și mărturia Am făcut filme porno, dar asta mă distrugea pe dinăuntru.

Iubirea adevărată în căsătorie și iluzia plăcerii din afara ei

În căsătorie, relația trupească este expresia strălucirii dragostei interpersonale dintre cei doi și, din cauza asta, toate studiile și mărturiile arată că cele mai bune relații trupești și singurele care oferă împlinire adevărată sunt în familia tradițională monogamă în care există iubire și complementaritate fără păcate trupești, în timp ce în afara clopotului energiei necreate este o revărsare a egoismului fiecăruia exprimat prin dorința de plăcere, dorință care, de fapt, nu poate fi împlinită cu adevărat pentru că niciodată o plăcere trupească, adică o serie de reacții chimice niciodată nu poate împlini persoana umană. Apar tensiuni mari în suflet pentru că cel care suferă de această patimă este atras de plăcerea trupească însă își dă seama că este o înșelare, o himeră care îl duce în spre îngustarea și întunecarea minții, înspre animalic, incapabil să mai simtă sentimente înalte. Multe persoane se refugiază de această realitate gândindu-se la alte lucruri pentru a nu se concentra pe traumă și pur și simplu uitând momentele în care au păcătuit trupește. Asta este ca reacție de apărare.

De fapt, multe persoane care intră în acest malaxor știu că nu o să găsească iubire și din cauza asta o fac pentru bani, să aibă mașini și haine scumpe sau alte interese egoiste, inclusiv din cauza presiunilor de grup, a ostracizărilor, ca să arate că și ei pot – lucru care este foarte greșit, desigur. Astfel, persoana respectivă o să ajungă atât de săracă încât nu o să mai aibă nimic altceva în afară de bani. Iubirea adevărată este esențială pentru hrana sufletului, este principala expresie a energiei necreate cu care se hrănește sufletul uman. Persoanele care sunt departe de harul lui Dumnezeu prin păcate trupești se mint pe sine-și, crezând că o să ajungă bine dacă o să aibă bani. Nu o să ajungă bine pentru că viața bună o avem atunci când suntem buni, suntem virtuoși și nu atunci când avem bani, poziție socială, putere sau alte lucruri materiale, însă suntem păcătoși. Omul rău trăiește rău.

Pentru înțelegerea curăției ca libertate a minții și a inimii, vedeți și articolul Curăție, care subliniază că ea privește și faptele, și vorbele, și gândurile.

Industria trupului. Pericolele cǎderii în patima desfrânării

Dacă omul face păcatul este rob păcatului, supus plăcerilor trupești și face ceea ce nu dorește și astfel se chinuie. Omul intră într-un malaxor în care nu mai este văzut ca personalitate care are sentimente, care poate să iubească și merită să fie iubit, ci este văzut doar ca o resursă, ca o bucată de carne, ca o grămadă de celule bună de exploatat. Sunt foarte multe cazuri de astfel de persoane care ar dori să iasă din ceea ce fac însă nu pot pentru că sunt prinse în rețele foarte tenebroase și se tem pentru securitatea lor sau de formele de șantaj la care vor fi supuse dacă încearcă să iasă. Să nu creadă cineva că dacă face asta în mod repetat nu o să intre în vizorul rețelelor criminale. O să intre. De asemenea, să nu creadă că dacă cei din rețele se prezintă la început ca „băieți buni și politicoși” sunt astfel. Nu sunt. Astfel de oameni sunt transformați în arme de vânătoare care au o minte foarte întunecată și experimentată să țină victimele în posesia lor, învățându-le de la cele mai fragede vârste, astfel încât tinerii să nu știe că există și posibiltatea unei vieți libere pline de iubire adevărată. Sunt foarte multe cazuri de traficanți de carne vie care au dus prostituția la nivelul unei întregi industrii naționale și internaționale cu foarte multe victime care se chinuie într-o formă de neosclavagism fără scrupule.

Dacă totuși acestea ies, atunci dau mărturie de toxicitatea extremă a acestei ocupații și de traumele asupra sufletului și a trupului – în cazul trupului în principal asupra sistemului nervos și a capacităților cognitive. Desigur că mai distructiv decât desfrânarea este pornografia pentru că mult mai multe suflete se distrug astfel pentru că se oferă exemple foarte nocive care nu sunt nici măcar reale și care duc la brutalitate, relații instabile, divorțuri, rușine, regret mergând până la deznădejde. Ferească Dumnezeu!

Noi suntem o existență în rețea aici pe pământ, suntem interconectați ca într-o plasă de pescuit și deci când un nod cade trage și pe celelalte noduri din jurul său în jos, chiar dacă nu așa de mult cât îi este căderea sa. Dacă însă un nod devine foarte influent prin diferite mijloace, cum ar fi astăzi ecranele, atunci poate să tragă multe noduri după el care acestea, fiind multe, generează o întreagă avalanșă care îi duce pe toți cei legați prin lanțurile adicției la vale. Atunci nodului principal, persoanei principale, chiar dacă ar vrea să iasă, îi este mult mai greu pentru că este trasă la vale de căderea celorlalți și este legată și de mândrie și de rușine.

Asta este valabil și pentru VideoChat și pentru pornografie. Desigur că cea de-a doua formă de distrugere este mai nocivă decât prima și asta nu numai din cauza faptului că desfrânarea implică automat o foarte mare probabilitate de infestare cu boli cu transmitere sexuală, ci și datorită faptului că persoana respectivă se simte de multe ori violată. Apropo de asta, să nu spuneți că vă protejați de bolile venerice. Nu există protecție sigură fără numai ca cei doi să fie feciori în momentul căsătoriei și după aceea să fie fideli unul altuia. Nu vă îmbătați cu apă rece și nu încercați să reinventați roata spunând că puteți să desfrânați și să nu vă îmbolnăviți. Lucrurile acestea sunt testate și verificate de mii de ani și este dovedit că pericolul este foarte mare.

Pornografia este mult mai distructivă pentru că persoana efectiv se pulverizează în acte cu tendință animalică, brutală, care calcă în picioare umanul, care se apropie de experiența violurilor și a distorsiunilor sexuale repetate. Toate aceste distorsiuni sunt traumatice pentru toți – și pentru actori și pentru spectatori cărora li se induce un duh animalic, pierderea controlului și așteptări total nerealiste despre sex, începând de la frustrări și scăderea satisfacției până la presiuni intense asupra lor și mai ales asupra partenerelor. Mulți mărturiseau că vedeau astfel de acte și spuneau că în veci nu o să facă așa ceva, însă din cauza spiralei drogurilor au ajuns și ei să facă lucrurile de care se îngrețoșau mai înainte. Este una din principalele cauze de divorț, din păcate.

Pentru discuții aplicate despre rolul familiei și al formării tinerilor în contextul presiunilor contemporane, vedeți și dialogul Mama, tata, copilul, tânărul – p. Athanasie Ulea, p. Teologos.

Cum funcționează spirala plăcerii în patima desfrânării. De la dopamină la gol sufletesc

Spirala drogurilor apare din cauza faptului că sistemul nervos este creat liber de Dumnezeu și, deci, în clipa în care este expus la un puseu de dopamină, la o anumită cantitate de plăcere trupească, creierul generează o reacție contrară care să anihileze plăcerea respectivă. Ca să înțelegeți, să vorbim despre un drog cuantificabil – de exemplu despre țigară. Dacă cineva fumează o țigară, creierul simte reacția chimică responsabilă pentru senzația de plăcere și atunci generează o reacție chimică de sens opus – să zicem „minus o țigară” – pentru a-l aduce pe om la libertate, în punctul de neutru, în punctul de maximă vigilență. Asta e foarte bine dacă omul vrea să scape. Dar dacă omul dorește să simtă mâine aceeași plăcere ca astăzi, trebuie să crească doza, să fumeze două țigări pe care în scurt timp creierul le anihilează prin generarea unor reacții contrare. Deci pentru a simți cineva aceeași plăcere în timp, omul trebuie să crească în continuu doza și dacă nu mai poate să o crească cu o formă de drog, atunci schimbă și drogul. Aceasta este spirala drogurilor. Din cauza asta oamenii dacă nu se opresc, ajung la distorsiuni sexuale și la durități și dacă tot nu se opresc, ajung la fenomenul de anhedonie care înseamnă incapacitatea de a mai simți orice plăcere.

Adică, dincolo de faptul că omul nu simte o plăcere adevărată în clipa în care se desfrânează, dacă el crește intensitatea acestei pseudoplăceri atunci ajunge la tocirea receptorilor dopaminergici și atunci ajunge la incapacitatea de a simți orice plăcere. Să vă dau un caz. La un moment dat era o prostituată de lux care fusese cu mulți bărbați și avea un client care îi oferise mulți bani și timp. S-au dus la un hotel de lux și când au intrat în cameră femeia a început să plângă cu hohote. Văzând-o astfel, bărbatul a întrebat-o „Ce ai?” la care ea a răspuns printre sughițuri „Nimic!”. „Bine, dacă n-ai nimic, atunci de ce plângi?” i-a zis bărbatul, la care ea a replicat „Nimic! Nu mai pot să simt nimic pentru niciun bărbat!”. Săraca se tocise complet. Fată tânără la vreo 20 și ceva de ani – o mare dramă.

Pentru definirea termenului și înțelegerea acestui fenomen, vedeți explicația de bază din Anhedonie.

Dependența de patima desfrânării duce la deznădejde

Drama este și mai mare în clipa în care ne gândim la copii în cazul acestor femei. Dacă îi au, le este rușine să îi aibă pentru că o să afle cine sunt mamele lor – dacă acestea nu se pocăiesc, desigur – iar pe de altă parte, dacă nu îi au se simt neîmplinite, mai ales dacă trec de o anumită vârstă. Evident că dacă fac avort, adică dacă își omoară copiii în pântece, traumele sunt cu mult mai mari.

Pentru a ieși din smoala aceasta este nevoie de pocăință, credință și nădejde cu toată inima în Dumnezeu și atunci Dumnezeu o să ajute. Să vă dau un caz. Era un om care devenise dependent de sex, alcool și substanțe psihoactive și pentru că nu își mai putea împlini poftele în Grecia s-a dus în jungla amazoniană și a făcut acolo toate păcatele posibile. Datorită vieții foarte distorsionate pe care o ducea, a simțit o mare goliciune interioară, depresie, lipsă de sens, un sentiment acut de ratare în viață și de aici diavolul l-a împins să se sinucidă. S-a dus pe buza cascadei Anghel ca să se arunce jos și amețit de toate formele de drog pe care le experiase a zis cu toată ființa sa că „Dumnezeu nu există… …că dacă ar fi existat m-ar fi salvat!” și în clipa aceea Dumnezeu i-a ridicat toată dependența de sex, alcool, substanțe psihoactive și i-a luminat mintea și astăzi este în Grecia și are familie fericită cu copii și merge la Biserică.

Pentru o întărire legată de maturizare în Hristos și relația dintre libertate și biruința asupra patimilor, poate fi util și cuvântul Parabola fiului risipitor: sfaturi pentru părinți și adolescenți.

Curăția – scutul tânărului în fața traumelor

Dacă noi facem un pas, Dumnezeu îi face pe toți ceilalți. Dumnezeu are nevoie de deschiderea noastră pentru că Domnul nu calcă în picioare libertatea noastră. În tema discutată este foarte clar că maturizarea și familia tradițională sunt esențiale pentru scăparea și păzirea de aceste mari traume precum și pentru echilibrarea omului. Semnul maturizării este că cineva este în stare să ia decizii cu înțelepciunea și flexibilitatea smereniei și să-și întemeieze o familie sau să meargă la o mănăstire și nu să facă ce vrea de capul lui.

Pentru asta este crucial ca tânărul să-și păstreze curățenia sufletească și trupească până la căsătorie pentru că astfel își va păstra frumusețea și luminarea adevărată și astfel o să fie cu adevărat atrăgător sau atrăgătoare. Trebuie să știți că chiar agresivitatea pe care o poate suporta cineva virtuos la școală provine din complexul de inferioritate al celor păcătoși. Spunea un om foarte bun, cult și cu situație financiară că la un moment dat fiica lui de 16 ani a venit plângând acasă de la un liceu foarte bun pentru că s-a scăpat să spună la școală că este fecioară și atunci colegele ei din invidie au ironizat-o că „Ce faci, dragă, ai probleme cu nervii, trebuie să ai și tu experiența asta, nu fii înapoiată!”. Din complex de inferioritate. De fapt, este vorba de faptul că celelalte au știut ce au pierdut și din trauma lor doresc validare prin atragerea în durere și a celei rămase curate. Validare pe care nu o să o obțină niciodată.

Destui tineri mă întreabă ce făceam noi mai demult și cum ne distram înainte de tirania ecranelor și a internetului. Fraților, ne rugam, citeam, studiam, ne jucam și interacționam în viața reală având prietenii curate cu persoane de sex opus, din care învățam unii de la alții și ne ajutam să creștem ca și caractere. Pentru că exista cât-de-cât curăție sufletească eram prieteni fără să cădem în lucruri murdare și aveam ce să discutăm astfel încât să ne folosim sufletește între noi. Astfel se formau caractere reușite care sunt baza succesului adevărat în viață și a stabilității în relații care hrănesc cu adevărat sufletul. Să nu uităm că nimeni nu poate să reușească de unul singur. Suntem zero fără cei de lângă noi. Toate acestea au dispărut astăzi în mare parte.

Rolul familiei în educație. Căsătoria

Familia trebuie să redevină principala instituție de învățământ în care tânărul să învețe cum să se comporte. Părinții trebuie să fie atenți și să pună pe primul plan relația de dragoste cu Dumnezeu și între ei și la lumina acestei iubiri copiii să crească luând exemplu de comportament duhovnicesc de la părinții lor. Dacă în perioada copilăriei, copilul trebuie învățat să facă ascultare desăvârșită, având responsabilități ca executant, în perioada adolescenței responsabilitățile trebuie să crească o dată cu puterea de decizie, cu libertatea controlată care va crește în timp până în jurul vârstei de 20 și ceva de ani când ar trebui să fie matur și să se căsătorească. Desigur că aici viața duhovnicească în Biserică și relațiile cu ceilalți sunt esențiale pentru atingerea acestui scop. În cazul relațiilor, un loc aparte îl ocupă frații care, dacă există, atunci tinerii se dezvoltă mult mai bine, în timp ce părinții se degrevează de sarcinile legate de creșterea acestora. Mai demult, existau prieteni cu care interacționam afară, însă astăzi acest fenomen a scăzut foarte mult pentru că tinerii stau închiși în închisoarea ecranelor.

Legat de tema noastră, tinerii trebuie învățați cum să-și aleagă o parteneră. Întâi de toate, trebuie să știe că trebuie să și-o aleagă din Biserică și asta nu pentru că Biserica este partidul nostru – Biserica nu este partid ci spital pentru păcătoși. Dacă partenera este din Biserică, atunci se luptă și ea cu patimile sale pentru că are acces la terapeutica ortodoxă pentru că ortodoxia este știința medicală care are ca scop vindecarea sufletului uman. Dacă nu se luptă cu ele, ci le validează și le concretizează în relație, atunci va fi foarte dificil pentru că și tânărul le are pe ale sale și va fi foarte greu să le ducă pe toate – și patimile lui și patimile ei.

Dacă însă ambii parteneri sunt atenți la îmbunătățirea zilnică a caracterului, la creșterea iubirii dintre ei, la dispoziția de ascultare, la odihnirea celuilalt atunci vor avea o viață foarte bună. Să nu uităm că dacă cineva este bun va avea o viață bună – indiferent de ce stare materială sau socială are – și dacă nu e bun, nu îi va fi bine și se va chinui – indiferent cât de bogat și de influent apare în ochii săi sau/și ai lumii.

Pentru asta trebuie întâi de toate trebuie să ne întrebăm dacă ne vedem partenera ca pe mama copiilor noștri. O să vedeți că întrebarea aceasta este atât de puternică încât o să rămână doar o singură pretendentă. Să nu căutăm o aventură trupească pentru că asta va fi traumatic, după cum am spus. Legat de asta trebuie să ne uităm la caracterul partenerei. Ca să putem să facem asta, trebuie să ne-o imaginăm bătrână, cu riduri, cu 2 dinți în gură și să vedem dacă putem să stăm lângă un astfel de om. De asemenea, trebuie să vedem cum se comportă față de cineva pe care ea nu îl vede drept viitor soț – fratele ei, de exemplu. Asta pentru că fetele caută să fie plăcute în prezența celor pe care îi consideră drept viitori soți și, deci, nu acolo apare adevăratul lor caracter. Trebuie să știm că fata trăiește mai mult în lumea simțurilor și a aparențelor, este centrată mai mult pe dorințe imediate și pe emoții fluctuante, însă acestea nu sunt atât de carnale cum sunt de regulă cele ale băieților.

Și fetele și băieții sunt instabili emoțional, însă fetele sunt semnificativ mai instabile, lucru care poate să rămână până la o vârstă înaintată pentru că femeile au în general o inteligență mai emoțională decât bărbații. Femeia dacă se simte iubită dă dovadă de un spirit de renunțare mai mare decât bărbatul, însă trebuie să aibă dovezi concrete în acest sens și pentru asta bărbatul trebuie el să aibă inițiativa, el să ofere protecție, siguranță și echilibru, el trebuie să fie model de noblețe și să se jertfească primul și întâi de toate trebuie să jertfească timp, atenție. Să ofere atenție doamnei și să asculte ce are de zis și abia când intensitatea de mesaj a partenerei scade, să intervină să-și spună și el poziția sa.

Dacă bărbatul o face regină, o face să se simtă unică, atunci și ea o să-l facă cu mult mai mult regele ei și asta pentru că femeia răspunde însutit și la dragoste și la indiferență. Este total greșit să încercăm să intrăm într-o relație în care să punem pe primul plan trupul și interesele noastre egoiste. Totdeauna, căutăm o persoană cu care să ne potrivim ca și caracter și de care să ascultăm în problemele în care aceasta are talent nativ, chiar dacă și frumusețea trupească are importanța ei. Nu căutăm o relație în care să ne impunem voia, ci una în care să putem să ne odihnim partenera din toate punctele de vedere.

Evident că toate acestea sunt valabile și din partea femeii. Femeia trebuie să aibă capacitate de mângâiere și să fie formată în ascultare, discreție, delicatețe, înțelepciune, pudoare, curăție sufletească și răbdare. Este responsabilă, jertfitoare și se împodobește mai mult cu virtuți și nu atât cu cosmetice. O femeie cârcotașă, care bagă de vină, excesiv de geloasă, plângăcioasă, leneșă, egoistă, căutând doar admirație și nu respect reciproc și dragoste interpersonală, provoacă repulsie și își împinge fără să vrea partenerul în brațele alteia. Valabil și pentru bărbați. Mai ales pentru bărbați pentru că ei trebuie să-și protejeze partenerele.

Maturitatea duhovnicească

Desigur că aceste patimi se manifestă mai ales la tinerii depărtați de viața duhovnicească și în mod normal dispar cu înduhovnicirea, cu maturizarea însă, din păcate, unii tineri se maturizează foarte târziu – dacă se mai maturizează – și atunci rămân pururea instabili, concentrați pe ei înșiși, promițând multe și făcând puține. Omul matur este cel pe care te poți baza, omul smerit care zice puține și face multe, jertfitor, stabil, nefiind influențat de cum bate vântul ci concentrat pe Dumnezeu și prin Acesta pe ceilalți.

Maturitate se vede în asumarea responsabilităților și a Crucii și nu în fuga de ea și pentru asta trebuie să ne pregătim astfel încât să avem autocontrol, stăpânire de sine și să fim în echilibru milostiv între plăcere și durere fără ca să ne încărcăm cu păcat pentru că păcatul îl știrbește pe om și îl distorsionează, ratându-i astfel viața, dacă omul nu se pocăiește.

Concluzie

Să avem grijă să nu punem niciodată plăcerea înaintea iubirii pentru că prin iubire jertfitoare ne vom vindeca și ne vom transforma din viermii care suntem în fluturii care am fost proiectați să devenim pentru că niciodată fericirea și reușita nu va fi în trup ci numai în duh, în unirea cu Dumnezeu cel pur personal și duhovnicesc și prin Acesta cu ceilalți în veșnicie.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin! 

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin! 

Introducere

M-a întrebat un bărbat „Părinte, vreau să mă dezvolt. E bine?” Cu toate că răspunsul părea evident, mulțumesc la Maica Domnului că m-a luminat și l-am întrebat „Soția știe?” – întrebare la care am văzut că s-a blocat, el fiind relativ sigur de răspunsul meu și neașteptându-se la întrebarea mea. Nu dorea să-mi răspundă cu toate că răspunsul era foarte simplu și nu implica din partea lui un efort deosebit. Efortul pe care nu dorea să și-l asume este recunoașterea faptului că a greșit, că nu a vorbit cu soția lui. Acesta este un caz des întâlnit, din păcate, care provine dintr-o lipsă de maturitate acoperită cu diferite pretexte începând de la carieră, adusul de bani în familie și terminând cu desfrânarea. 

Desigur că în cazul desfrânării unii o îndreptățesc în diferite moduri zicând că „așa simt” sau că „am nevoie de o variație” sau alte îndreptățiri halucinante de acest gen. Chiar în cazul acestui bărbat, pentru el „dezvoltarea” era divorțul de soție și de copilul bolnav pe care îl aveau împreună și să meargă cu alta după care i se aprinseseră călcâiele și considera, orbit fiind de diavol, că este marea lui dragoste. Fraților, asemenea nedreptăți nu vor reuși în veacul veacului pentru că sunt ilegale. Nu depinde de cine este bărbatul sau noua femeie – de vreme ce Dumnezeu a spus să nu o faceți,. Omul se poate despărți de soția sa doar din pricină de desfrânare, adică dacă partenera de viață te-a înșelat deja. Deci, fraților, să nu o faceți pentru că este distructiv pentru cel care o face.

Pentru o înțelegere profundă a patimii desfrânării și a luptei împotriva ei, consultați analiza din Patimile trupești – părintele Teologos, iar despre categorii și exemple, vedeți Patimile: categorii, exemple – părintele Teologos.

Lupta dintre trup și duh și urmările alegerilor greșite

Trupul se luptă împotriva duhului și duhul împotriva trupului. Dacă omul se supune poftelor trupești devine ca un animal și chiar mai rău ca un animal pentru că măcar animalul este în firea lui limitată, în timp ce omul își păstrează tendința înspre infinit chiar în această distorsiune, pentru că omul este făcut cu un suflet care ar trebui să supună materia și să se îndrepte către perfecțiunea personală veșnică, pur duhovnicească plină de iubire interpersonală, adică spre Dumnezeu. În clipa în care omul se concentrează pe trup, apar chinul și brutalitatea.

Țin minte cazul unei femei de serviciu la instituția unde lucram înainte de a deveni monah care își creștea nepoata ca o mamă pentru că fiica ei, care era mult dedată bogăției și plăcerilor trupești, nu se interesa de fiica ei pe care a făcut-o „din flori”, dorind să scape de ea pentru a se distra păcătuind în continuare. Desigur că fiica nu se interesa prea mult nici de mama ei care, pentru că era bătrână și nu prea avea bani, a trebuit să se angajeze ca femeie de serviciu ca să aibă ce pune pe masă ei și nepoatei.

Acum o să vă întrebați de ce ajunge o femeie tânără să se comporte astfel. Desigur că uneori este vorba și de curiozitate și de lipsa rușinii, însă în cele mai multe și mai periculoase situații este vorba de dragostea distorsionată pe care ea o alege –  bani sau plăcere carnală – de cele mai multe ori fiind manipulată emoțional de un băiat ca în poveștile cu Făt Frumos, însă pe dinăuntru el este precum zmeul. O presează să cedeze, să se des-frâneze și dacă este experimentat chiar o face să intre ca profesionistă în ale desfrânării și astfel femeia se pulverizează în această adicție.

Despre lupta cu patimile și stările existențiale, explorați 3 stări existențiale, 8 patimi – p. Teologos, iar pentru o definiție ortodoxă a desfrânării, vedeți Desfrânarea – OrthodoxWiki.

Loverboy și minciuna romantismului: drumul spre gol interior

Metoda lui Făt Frumos cel iubitor – loverboy, cum se numește,  este oribilă. Le recrutează chiar de la școli. Să nu carele cumva să creadă cineva că o prostituată duce o viață fericită. Nici vorbă! Simte un mare gol interior și mari traume pentru că unirea trupurilor dacă nu există unirea sufletelor este traumatică – mai ales pentru femei care se simt murdare și vinovate după ce desfrânează. Este adevărat că în timp, dacă nu își ascultă conștiința, se tocesc și atunci rămâne o durere brută. Pentru că omul, în principal femeia, caută atașamentul emoțional, planul sufletesc – care este în cel mai bun caz doar simulat în astfel de situații, – apar mari probleme care pot să ducă până la pierderea valorilor și probleme cu nervii. Desigur că asta poate să se întâmple și când păcatul nu este atât de intens.

Să vă dau un caz: cineva avea agorafobie, – îi era foarte frică de fete simultan cu idolatrizarea lor. La un moment dat a găsit pe o aplicație de dating o fată atrăgătoare care i-a plăcut și a fost dispusă să iasă cu el. S-au întâlnit și au mers într-un loc mai romantic unde el a îmbrățișat-o mai îndrăzneț, moment în care el a avut un șoc, că și-a dat seama că un bolovan îmbrățișează un alt bolovan. Plăcerea trupească este o reacție chimică, o himeră care nu împlinește persoana.

Când trupurile se unesc, însă inimile rămân departe se produc ruperi interioare adânci care cu greu se mai repară. Femeia, mai ales, știe că este folosită și că există pericolul concret să fie aruncată la coșul de gunoi al amintirilor. Evident că se pierd pacea și echilibrul pentru că omul nu se dăruiește deplin, uman într-o relație unică, ci, prin desfrânare, se dăruiește fragmentat, rupându-se în bucăți. Desigur că asta duce la singurătate, la lipsa de sens, la superficialitate și la dificultatea – dacă nu imposibilitatea – de a avea legături stabile. Unde mai pui că dacă înaintează în această direcție își pierde controlul și omul devine rob patimii, devine pasiv față de patimă, de adicție. De aici apar rușinea, mustrările de conștiință, confuzia, întunecarea minții și sentimentul de nereușită și amărăciune, chiar dacă persoana pare dichisită și zâmbitoare la prima vedere. Astăzi, însă, păcatul a înaintat atât de mult încât nici măcar nu mai are puterea să zâmbească pentru că bucuria și zâmbetul adevărat sunt produsul harului Duhului Sfânt. 

Pentru o perspectivă patristică asupra patimei, citiți Patima sau „câinele” desfrânării – Ziarul Lumina.

Iubirea adevărată în căsătorie și iluzia plăcerii din afara ei

În căsătorie, relația trupească este expresia strălucirii dragostei interpersonale dintre cei doi și, din cauza asta, toate studiile și mărturiile arată că cele mai bune relații trupești și singurele care oferă împlinire adevărată sunt în familia tradițională monogamă în care există iubire și complementaritate fără păcate trupești, în timp ce în afara clopotului energiei necreate este o revărsare a egoismului fiecăruia exprimat prin dorința de plăcere, dorință care, de fapt, nu poate fi împlinită cu adevărat pentru că niciodată o plăcere trupească, adică o serie de reacții chimice niciodată nu poate împlini persoana umană. Apar tensiuni mari în suflet pentru că cel care suferă de această patimă este atras de plăcerea trupească însă își dă seama că este o înșelare, o himeră care îl duce în spre îngustarea și întunecarea minții, înspre animalic, incapabil să mai simtă sentimente înalte. Multe persoane se refugiază de această realitate gândindu-se la alte lucruri pentru a nu se concentra pe traumă și pur și simplu uitând momentele în care au păcătuit trupește. Asta este ca reacție de apărare. 

De fapt, multe persoane care intră în acest malaxor știu că nu o să găsească iubire și din cauza asta o fac pentru bani, să aibă mașini și haine scumpe sau alte interese egoiste, inclusiv din cauza presiunilor de grup, a ostracizărilor, ca să arate că și ei pot – lucru care este foarte greșit, desigur. Astfel, persoana respectivă o să ajungă atât de săracă încât nu o să mai aibă nimic altceva în afară de bani. Iubirea adevărată este esențială pentru hrana sufletului, este principala expresie a energiei necreate cu care se hrănește sufletul uman. Persoanele care sunt departe de harul lui Dumnezeu prin păcate trupești se mint pe sine-și, crezând că o să ajungă bine dacă o să aibă bani. Nu o să ajungă bine pentru că viața bună o avem atunci când suntem buni, suntem virtuoși și nu atunci când avem bani, poziție socială, putere sau alte lucruri materiale, însă suntem păcătoși. Omul rău trăiește rău.

Contextul teologic al desfrânării este detaliat în Desfranarea – CrestinOrtodox.ro.

Industria trupului. Pericole

Dacă omul face păcatul este rob păcatului, supus plăcerilor trupești și face ceea ce nu dorește și astfel se chinuie. Omul intră într-un malaxor în care nu mai este văzut ca personalitate care are sentimente, care poate să iubească și merită să fie iubit, ci este văzut doar ca o resursă, ca o bucată de carne, ca o grămadă de celule bună de exploatat. Sunt foarte multe cazuri de astfel de persoane care ar dori să iasă din ceea ce fac însă nu pot pentru că sunt prinse în rețele foarte tenebroase și se tem pentru securitatea lor sau de formele de șantaj la care vor fi supuse dacă încearcă să iasă. Să nu creadă cineva că dacă face asta în mod repetat nu o să intre în vizorul rețelelor criminale. O să intre. De asemenea, să nu creadă că dacă cei din rețele se prezintă la început ca „băieți buni și politicoși” sunt astfel. Nu sunt. Astfel de oameni sunt transformați în arme de vânătoare care au o minte foarte întunecată și experimentată să țină victimele în posesia lor, învățându-le de la cele mai fragede vârste, astfel încât tinerii să nu știe că există și posibiltatea unei vieți libere pline de iubire adevărată. Sunt foarte multe cazuri de traficanți de carne vie care au dus prostituția la nivelul unei întregi industrii naționale și internaționale cu foarte multe victime care se chinuie într-o formă de neosclavagism fără scrupule.

Dacă totuși acestea ies, atunci dau mărturie de toxicitatea extremă a acestei ocupații și de traumele asupra sufletului și a trupului – în cazul trupului în principal asupra sistemului nervos și a capacităților cognitive. Desigur că mai distructiv decât desfrânarea este pornografia pentru că mult mai multe suflete se distrug astfel pentru că se oferă exemple foarte nocive care nu sunt nici măcar reale și care duc la brutalitate, relații instabile, divorțuri, rușine, regret mergând până la deznădejde.  Ferească Dumnezeu!

Noi suntem o existență în rețea aici pe pământ, suntem interconectați ca într-o plasă de pescuit și deci când un nod cade trage și pe celelalte noduri din jurul său în jos, chiar dacă nu așa de mult cât îi este căderea sa. Dacă însă un nod devine foarte influent prin diferite mijloace, cum ar fi astăzi ecranele, atunci poate să tragă multe noduri după el care acestea, fiind multe, generează o întreagă avalanșă care îi duce pe toți cei legați prin lanțurile adicției la vale. Atunci nodului principal, persoanei principale, chiar dacă ar vrea să iasă, îi este mult mai greu pentru că este trasă la vale de căderea celorlalți și este legată și de mândrie și de rușine.

Asta este valabil și pentru VideoChat și pentru pornografie. Desigur că cea de-a doua formă de distrugere este mai nocivă decât prima și asta nu numai din cauza faptului că desfrânarea implică automat o foarte mare probabilitate de infestare cu boli cu transmitere sexuală, ci și datorită faptului că persoana respectivă se simte de multe ori violată. Apropo de asta, să nu spuneți că vă protejați de bolile venerice. Nu există protecție sigură fără numai ca cei doi să fie feciori în momentul căsătoriei și după aceea să fie fideli unul altuia. Nu vă îmbătați cu apă rece și nu încercați să reinventați roata spunând că puteți să desfrânați și să nu vă îmbolnăviți. Lucrurile acestea sunt testate și verificate de mii de ani și este dovedit că pericolul este foarte mare.

Pornografia este mult mai distructivă pentru că persoana efectiv se pulverizează în acte cu tendință animalică, brutală, care calcă în picioare umanul, care se apropie de experiența violurilor și a distorsiunilor sexuale repetate. Toate aceste distorsiuni sunt traumatice pentru toți – și pentru actori și pentru spectatori cărora li se induce un duh animalic, pierderea controlului și așteptări total nerealiste despre sex, începând de la frustrări și scăderea satisfacției până la presiuni intense asupra lor și mai ales asupra partenerelor. Mulți mărturiseau că vedeau astfel de acte și spuneau că în veci nu o să facă așa ceva, însă din cauza spiralei drogurilor au ajuns și ei să facă lucrurile de care se îngrețoșau mai înainte. Este una din principalele cauze de divorț, din păcate. 

Cum funcționează spirala plăcerii. De la dopamină la gol sufletesc

Spirala drogurilor apare din cauza faptului că sistemul nervos este creat liber de Dumnezeu și, deci, în clipa în care este expus la un puseu de dopamină, la o anumită cantitate de plăcere trupească, creierul generează o reacție contrară care să anihileze plăcerea respectivă. Ca să înțelegeți, să vorbim despre un drog cuantificabil – de exemplu despre țigară. Dacă cineva fumează o țigară, creierul simte reacția chimică responsabilă pentru senzația de plăcere și atunci generează o reacție chimică de sens opus – să zicem „minus o țigară” – pentru a-l aduce pe om la libertate, în punctul de neutru, în punctul de maximă vigilență. Asta e foarte bine dacă omul vrea să scape. Dar dacă omul dorește să simtă mâine aceeași plăcere ca astăzi, trebuie să crească doza, să fumeze două țigări pe care în scurt timp creierul le anihilează prin generarea unor reacții contrare. Deci pentru a simți cineva aceeași plăcere în timp, omul trebuie să crească în continuu doza și dacă nu mai poate să o crească cu o formă de drog, atunci schimbă și drogul. Aceasta este spirala drogurilor. Din cauza asta oamenii dacă nu se opresc, ajung la distorsiuni sexuale și la durități și dacă tot nu se opresc, ajung la fenomenul de anhedonie care înseamnă incapacitatea de a mai simți orice plăcere.

Adică, dincolo de faptul că omul nu simte o plăcere adevărată în clipa în care se desfrânează, dacă el crește intensitatea acestei pseudoplăceri atunci ajunge la tocirea receptorilor dopaminergici și atunci ajunge la incapacitatea de a simți orice plăcere. Să vă dau un caz. La un moment dat era o prostituată de lux care fusese cu mulți bărbați și avea un client care îi oferise mulți bani și timp. S-au dus la un hotel de lux și când au intrat în cameră femeia a început să plângă cu hohote. Văzând-o astfel, bărbatul a întrebat-o „Ce ai?” la care ea a răspuns printre sughițuri „Nimic!”. „Bine, dacă n-ai nimic, atunci de ce plângi?” i-a zis bărbatul, la care ea a replicat „Nimic! Nu mai pot să simt nimic pentru niciun bărbat!”. Săraca se tocise complet. Fată tânără la vreo 20 și ceva de ani – o mare dramă. 

Dependența duce la deznădejde

Drama este și mai mare în clipa în care ne gândim la copii în cazul acestor femei. Dacă îi au, le este rușine să îi aibă pentru că o să afle cine sunt mamele lor – dacă acestea nu se pocăiesc, desigur – iar pe de altă parte, dacă nu îi au se simt neîmplinite, mai ales dacă trec de o anumită vârstă. Evident că dacă fac avort, adică dacă își omoară copiii în pântece, traumele sunt cu mult mai mari.

Pentru a ieși din smoala aceasta este nevoie de pocăință, credință și nădejde cu toată inima în Dumnezeu și atunci Dumnezeu o să ajute. Să vă dau un caz. Era un om care devenise dependent de sex, alcool și substanțe psihoactive și pentru că nu își mai putea împlini poftele în Grecia s-a dus în jungla amazoniană și a făcut acolo toate păcatele posibile. Datorită vieții foarte distorsionate pe care o ducea, a simțit o mare goliciune interioară, depresie, lipsă de sens, un sentiment acut de ratare în viață și de aici diavolul l-a împins să se sinucidă. S-a dus pe buza cascadei Anghel ca să se arunce jos și amețit de toate formele de drog pe care le experiase a zis cu toată ființa sa că „Dumnezeu nu există… …că dacă ar fi existat m-ar fi salvat!” și în clipa aceea Dumnezeu i-a ridicat toată dependența de sex, alcool, substanțe psihoactive și i-a luminat mintea și astăzi este în Grecia și are familie fericită cu copii și merge la Biserică.

Curăția – scutul tânărului în fața traumelor

Dacă noi facem un pas, Dumnezeu îi face pe toți ceilalți. Dumnezeu are nevoie de deschiderea noastră pentru că Domnul nu calcă în picioare libertatea noastră. În tema discutată este foarte clar că maturizarea și familia tradițională sunt esențiale pentru scăparea și păzirea de aceste mari traume precum și pentru echilibrarea omului. Semnul maturizării este că cineva este în stare să ia decizii cu înțelepciunea și flexibilitatea smereniei și să-și întemeieze o familie sau să meargă la o mănăstire și nu să facă ce vrea de capul lui.

Pentru asta este crucial ca tânărul să-și păstreze curățenia sufletească și trupească până la căsătorie pentru că astfel își va păstra frumusețea și luminarea adevărată și astfel o să fie cu adevărat atrăgător sau atrăgătoare. Trebuie să știți că chiar agresivitatea pe care o poate suporta cineva virtuos la școală provine din complexul de inferioritate al celor păcătoși. Spunea un om foarte bun, cult și cu situație financiară că la un moment dat fiica lui de 16 ani a venit plângând acasă de la un liceu foarte bun pentru că s-a scăpat să spună la școală că este fecioară și atunci colegele ei din invidie au ironizat-o că „Ce faci, dragă, ai probleme cu nervii, trebuie să ai și tu experiența asta, nu fii înapoiată!”. Din complex de inferioritate. De fapt, este vorba de faptul că celelalte au știut ce au pierdut și din trauma lor doresc validare prin atragerea în durere și a celei rămase curate. Validare pe care nu o să o obțină niciodată. 

Destui tineri mă întreabă ce făceam noi mai demult și cum ne distram înainte de tirania ecranelor și a internetului. Fraților, ne rugam, citeam, studiam, ne jucam și interacționam în viața reală având prietenii curate cu persoane de sex opus, din care învățam unii de la alții și ne ajutam să creștem ca și caractere. Pentru că exista cât-de-cât curăție sufletească eram prieteni fără să cădem în lucruri murdare și aveam ce să discutăm astfel încât să ne folosim sufletește între noi. Astfel se formau caractere reușite care sunt baza succesului adevărat în viață și a stabilității în relații care hrănesc cu adevărat sufletul. Să nu uităm că nimeni nu poate să reușească de unul singur. Suntem zero fără cei de lângă noi. Toate acestea au dispărut astăzi în mare parte. 

Rolul familiei în educație. Căsătoria

Familia trebuie să redevină principala instituție de învățământ în care tânărul să învețe cum să se comporte. Părinții trebuie să fie atenți și să pună pe primul plan relația de dragoste cu Dumnezeu și între ei și la lumina acestei iubiri copiii să crească luând exemplu de comportament duhovnicesc de la părinții lor. Dacă în perioada copilăriei, copilul trebuie învățat să facă ascultare desăvârșită, având responsabilități ca executant, în perioada adolescenței responsabilitățile trebuie să crească o dată cu puterea de decizie, cu libertatea controlată care va crește în timp până în jurul vârstei de 20 și ceva de ani când ar trebui să fie matur și să se căsătorească. Desigur că aici viața duhovnicească în Biserică și relațiile cu ceilalți sunt esențiale pentru atingerea acestui scop. În cazul relațiilor, un loc aparte îl ocupă frații care, dacă există, atunci tinerii se dezvoltă mult mai bine, în timp ce părinții se degrevează de sarcinile legate de creșterea acestora. Mai demult, existau prieteni cu care interacționam afară, însă astăzi acest fenomen a scăzut foarte mult pentru că tinerii stau închiși în închisoarea ecranelor.

Legat de tema noastră, tinerii trebuie învățați cum să-și aleagă o parteneră. Întâi de toate, trebuie să știe că trebuie să și-o aleagă din Biserică și asta nu pentru că Biserica este partidul nostru – Biserica nu este partid ci spital pentru păcătoși. Dacă partenera este din Biserică, atunci se luptă și ea cu patimile sale pentru că are acces la terapeutica ortodoxă pentru că ortodoxia este știința medicală care are ca scop vindecarea sufletului uman. Dacă nu se luptă cu ele, ci le validează și le concretizează în relație, atunci va fi foarte dificil pentru că și tânărul le are pe ale sale și va fi foarte greu să le ducă pe toate – și patimile lui și patimile ei.

Dacă însă ambii parteneri sunt atenți la îmbunătățirea zilnică a caracterului, la creșterea iubirii dintre ei, la dispoziția de ascultare, la odihnirea celuilalt atunci vor avea o viață foarte bună. Să nu uităm că dacă cineva este bun va avea o viață bună – indiferent de ce stare materială sau socială are – și dacă nu e bun, nu îi va fi bine și se va chinui – indiferent cât de bogat și de influent apare în ochii săi sau/și ai lumii. 

Pentru asta trebuie întâi de toate trebuie să ne întrebăm dacă ne vedem partenera ca pe mama copiilor noștri. O să vedeți că întrebarea aceasta este atât de puternică încât o să rămână doar o singură pretendentă. Să nu căutăm o aventură trupească pentru că asta va fi traumatic, după cum am spus. Legat de asta trebuie să ne uităm la caracterul partenerei. Ca să putem să facem asta, trebuie să ne-o imaginăm bătrână, cu riduri, cu 2 dinți în gură și să vedem dacă putem să stăm lângă un astfel de om. De asemenea, trebuie să vedem cum se comportă față de cineva pe care ea nu îl vede drept viitor soț – fratele ei, de exemplu. Asta pentru că fetele caută să fie plăcute în prezența celor pe care îi consideră drept viitori soți și, deci, nu acolo apare adevăratul lor caracter. Trebuie să știm că fata trăiește mai mult în lumea simțurilor și a aparențelor, este centrată mai mult pe dorințe imediate și pe emoții fluctuante, însă acestea nu sunt atât de carnale cum sunt de regulă cele ale băieților.

Și fetele și băieții sunt instabili emoțional, însă fetele sunt semnificativ mai instabile, lucru care poate să rămână până la o vârstă înaintată pentru că femeile au în general o inteligență mai emoțională decât bărbații. Femeia dacă se simte iubită dă dovadă de un spirit de renunțare mai mare decât bărbatul, însă trebuie să aibă dovezi concrete în acest sens și pentru asta bărbatul trebuie el să aibă inițiativa, el să ofere protecție, siguranță și echilibru, el trebuie să fie model de noblețe și să se jertfească primul și întâi de toate trebuie să jertfească timp, atenție. Să ofere atenție doamnei și să asculte ce are de zis și abia când intensitatea de mesaj a partenerei scade, să intervină să-și spună și el poziția sa.

Dacă bărbatul o face regină, o face să se simtă unică, atunci și ea o să-l facă cu mult mai mult regele ei și asta pentru că femeia răspunde însutit și la dragoste și la indiferență. Este total greșit să încercăm să intrăm într-o relație în care să punem pe primul plan trupul și interesele noastre egoiste. Totdeauna, căutăm o persoană cu care să ne potrivim ca și caracter și de care să ascultăm în problemele în care aceasta are talent nativ, chiar dacă și frumusețea trupească are importanța ei. Nu căutăm o relație în care să ne impunem voia, ci una în care să putem să ne odihnim partenera din toate punctele de vedere.

Evident că toate acestea sunt valabile și din partea femeii. Femeia trebuie să aibă capacitate de mângâiere și să fie formată în ascultare, discreție, delicatețe, înțelepciune, pudoare, curăție sufletească și răbdare. Este responsabilă, jertfitoare și se împodobește mai mult cu virtuți și nu atât cu cosmetice. O femeie cârcotașă, care bagă de vină, excesiv de geloasă, plângăcioasă, leneșă, egoistă, căutând doar admirație și nu respect reciproc și dragoste interpersonală, provoacă repulsie și își împinge fără să vrea partenerul în brațele alteia. Valabil și pentru bărbați. Mai ales pentru bărbați pentru că ei trebuie să-și protejeze partenerele.

Maturitatea duhovnicească

Desigur că aceste patimi se manifestă mai ales la tinerii depărtați de viața duhovnicească și în mod normal dispar cu înduhovnicirea, cu maturizarea însă, din păcate, unii tineri se maturizează foarte târziu – dacă se mai maturizează – și atunci rămân pururea instabili, concentrați pe ei înșiși, promițând multe și făcând puține. Omul matur este cel pe care te poți baza, omul smerit care zice puține și face multe, jertfitor, stabil, nefiind influențat de cum bate vântul ci concentrat pe Dumnezeu și prin Acesta pe ceilalți.

Maturitate se vede în asumarea responsabilităților și a Crucii și nu în fuga de ea și pentru asta trebuie să ne pregătim astfel încât să avem autocontrol, stăpânire de sine și să fim în echilibru milostiv între plăcere și durere fără ca să ne încărcăm cu păcat pentru că păcatul îl știrbește pe om și îl distorsionează, ratându-i astfel viața, dacă omul nu se pocăiește. 

Concluzie

Să avem grijă să nu punem niciodată plăcerea înaintea iubirii pentru că prin iubire jertfitoare ne vom vindeca și ne vom transforma din viermii care suntem în fluturii care am fost proiectați să devenim pentru că niciodată fericirea și reușita nu va fi în trup ci numai în duh, în unirea cu Dumnezeu cel pur personal și duhovnicesc și prin Acesta cu ceilalți în veșnicie.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin! 

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!