De ce ne îmbolnăvim? – p. Pimen Vlad

În dialogul revelator cu Părintele Pimen, descoperim răspunsul profund la întrebarea esențială: de ce ne îmbolnăvim chiar dacă ținem regim alimentar, facem mișcare și evităm excesele. Boala pornește adesea de la suflet: lipsa spovedaniei dese, a împărtășaniei regulate, a păcii interioare și a faptelor bune slăbește trupul. Părintele ne arată consecințele păcatelor din trecut, cum boala poate fi o încununare divină pentru cei sfinți, rolul esențial al mișcării fizice, al rugăciunii sincere în necaz și al binelui făcut semenilor pentru o viață în pace cu Dumnezeu. Un ghid ortodox practic care unește trupul și sufletul, pregătindu-ne pentru veșnicie.

Vizionare plǎcutǎ!

Powered by RedCircle

De ce ne îmbolnăvim deși avem grijă de noi?

Pelerin: Îmi mai permiteți o întrebare, părinte, referitoare la boală. Deci să zicem că duci o viață din asta cât de cât normală, nu mănânci orice, faci mișcare și totuși apare o boală destul de…

Părintele Pimen: Și îți pui întrebarea de ce a venit boala, nu?

Pelerin: Păi, îți pui, vrei, nu vrei.

Părintele Pimen: Ce se întâmplă? Noi de multe ori zicem că suntem cu totul ok. Țin regim, fac aia, fac cealaltă și totuși mă îmbolnăvesc. De ce? Zice că boala, de cele mai multe ori, nu pornește de la trup, pornește de la suflet. Și când sufletul slăbește, după aceea se îmbolnăvește și trupul. Chiar dacă poți să ții o dietă nu știu de care, mănânci la oră fixă, cutare, dar dacă nu ai grijă de suflet… Adică spovedanie deasă, împărtășanie după cum îndrumările duhovnicului, fapte bune, să nu lipsești la Liturghie, să fii în pace cu cei din jur, adică sufletul să fie liniștit. Cu sufletul liniștit, în pace cu Dumnezeu și împăcat cu toată lumea, aia dă viață și trupului, iar trupul nu se mai îmbolnăvește așa de ușor.

Sunt oameni care au chiar boli grave, dar pentru că au starea sufletească bună, le depășesc. Îi vezi cu cancer și ei îs veseli de parcă au o mie de ani în față de trăit, pentru că e starea sufletească bună. De asta de multe ori, noi privim doar partea asta trupească, că-s în regulă cu toate, cum se zice vaccinat la zi, mănânc la program, făcut cutare și totuși mă îmbolnăvesc”. Nu! Problema e ce am făcut cu sufletul.

Consecințele lucrurilor petrecute în trecut

Și pot să fie lucruri din trecut. Să zicem că ne-am îndreptat acum cu sufletul, dar să fie niște urmări din trecut când eram departe de Dumnezeu. Rămân ca niște cicatrici, sunt niște urmări. Sau vezi o femeie evlavioasă, credincioasă, se roagă, face tot ce trebuie, dar are tot felul de boli. Și de multe ori, dacă te uiți în trecut:

– Ce ai făcut?

– Păi am trei avorturi, am cutare…

A, deci ea s-o îndreptat, s-o spovedit, dar a făcut niște crime, că avorturile sunt crime cu premeditare, nu așa! Celelalte sunt crime care… dar astea, odată ce tu te programezi, calculezi și te duci să-ți omori propriul copil, care ar trebui să fie cel mai în siguranță acolo. Păi, după aia sunt niște consecințe. Am întâlnit femei care au făcut avort și toată viața nu au mai putut face copii sau au avut nu știu ce urmări, o grămadă de lucruri, de cazuri din cauza unui avort. Zic că s-au dus la doctor și a spus: ”Nu, stai liniștită, totul e ok! N-o să ai nicio urmare!”. Și urmările… că pe doctor îl interesează să iasă banul la avorturi. N-o să-ți spună ție ce probleme o să ai, în afară de alea psihice, că o să ai în continuu o mustrare în interior că ai omorât un copil.

Pentru o perspectivă patristică asupra legăturii dintre suflet și boală, consultați Părțile sufletului: boli și vindecări – părintele Teologos; de asemenea, analiza clasică Pricina bolilor trupești este păcatul cuibărit în suflet.

Pentru unii oameni, Dumnezeu îngăduie boala poate o încununare mai mare

E o crimă și toate astea te afectează. Contează mult partea asta, cum lucrăm sufletește, trecutul nostru de unde se trag niște lucruri și atunci sunt niște urmări. Și mai îngăduie uneori Dumnezeu, cum vedem că a fost la oameni sfinți care aveau cancer sau anumite boli, dar în viața lor de mici au crescut cum trebuie. Ei, la aceia pentru că puteau răbda lucrurile astea, le-o îngăduit Dumnezeu o boală ca să se încununeze și mai mult. Adică, la plecarea dincolo să fie în slavă și mai multă. Vedeam la Cuviosul Paisie Aghioritul, dacă îi urmărim viața lui, el o fost ca o minune de copil, o viață frumoasă toată viața și totuși, la sfârșitul ultimilor ani o avut cancer. Și cancer cu dureri și el nu s-o tratat cu tot felul de tratamente că să-i ia durerea, nu! Răbda!

Și mulți îi spuneau: ”Părinte, dar îi vindeci pe alții!”, că îi duceau oameni bolnavi și îi vindeca. ”De ce nu te rogi la Dumnezeu să te vindece și pe tine?”. Și el spunea: ”Nu, asta-i cununa mea, cu asta o să plec. Eu m-am rugat la Dumnezeu să-mi dea boala asta, ca să rabd și eu că altfel te ascultă Dumnezeu când te doare pe tine și tu nu te rogi pentru tine, ci te rogi pentru celălalt”. E ca și cum ți-e foame de nu mai poți și tu nu mănânci pâinea, ci o dai celui căruia îi este foame. Adică gestul ăsta are mult mai mare plată în fața lui Dumnezeu. Și el făcea lucrul ăsta până o plecat la Domnul, cu toate durerile astea.

Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul, care tot așa o fost de copil mic, dar în ultimii ani o orbit și avea dureri groaznice. Și răbda și-L slăvea pe Dumnezeu pentru asta, tot ca o încununare. Deci, toate bolile astea vin cumva ca niște consecințe dacă au avut anumite greșeli în timp sau la cei care nu au greșit, sunt ca o încununare. Rabdă, le dă Dumnezeu și răbdarea și câștigă plată în Împărăția Lui. Deci, nu-i suficient doar programul ăsta trupesc, trebuie și partea sufletească, astea merg împreună.

Pentru înțelegerea bolii ca dar și încercare la sfinți, vedeți O boală gravă: o descoperire de la Dumnezeu? și definiția patristică Boala pe OrthodoxWiki.

Mișcarea este benefică pentru organism

Dar e foarte bun programul în viață ca să nu-ți dai organismul peste cap. Adică nu mănânci toată ziua ce apuci, că atunci l-ai dat gata cu totul. Mișcarea, chiar și doctorii spun că omul care face mișcare două ore pe zi, dar până la transpirație, acela elimină toate toxinele din organism și nu se îmbolnăvește pentru că e într-o mișcare continuă.

Atunci scoți toxinele, organismul e fortificat și oxigenat cum trebuie. Când alergi, se oxigenează 100% plămânii, de acolo trimit la inimă, la creier și totul lucrează normal. Dacă nu, uitați cum vă crește burta! Vedeți? Trebuie mișcare, că altfel, fără mișcare… Uite, chiar la o starețul Tadei o venit o femeie și zice:

– Fata mea e legumă, nu mai vrea nimic, nu mai vrea să iasă din casă, e într-o stare totală de apatie.

– Dar ce face?

– Păi e anul doi de facultate și până acum a stat toată ziua și a învățat.

– Aici e problema! Mișcare a făcut?

– Nu!

– Ia, să iasă să alerge două ore pe zi!

Și s-au întâlnit peste trei luni: ”Părinte, e plină de viață fata mea, și-o revenit!”. Devenise o legumă, nu i se mai oxigenase creierul, stătea toată ziua și învăța, nu făcea mișcare, și a ajuns în starea aia că nu mai avea chef de nimic, nici de ieșit din casă.

Pentru o abordare completă a sănătății trupului și sufletului, recomandați Sănătatea și boala în context teologic și psihologic – Pr. Dr. Dragoș Răduț.

Comoditatea ne face mult rău

Dumnezeu ne-a făcut ca noi să ne mișcăm. Nu ne-a dat degeaba picioarele astea, ci să le folosim. Că ne-am urcat noi în mașini, am fost deștepți și am inventat o grămadă de lucruri care ne fac atâta rău… Înainte se mergea pe jos, toată ziua omul mergea pe jos. Se scula bunica la unu jumătate noaptea, își lua traista și se ducea la piață la Suceava, 30 de kilometri și mai venea până seara și înapoi. Adică, oamenii mergeau pe jos înainte. Acum îi trimiți pe unii și ei spun:

– Cât e?

– Păi, vreo 200 de metri.

– A, iau mașina!

Păi, ia-ți o bicicletă și pe traseele scurte folosește bicicleta, că faci gimnastică dacă nu vrei pe jos. Lasă mașina pentru distanțe mari! Să folosim oleacă picioarele, că de aia ni le-a dat Dumnezeu! Ia întreabă-l pe unul care nu are picioare ce ar face dacă le-ar avea! S-ar urca ăla în mașină? Păi, ăla ar alerga toată ziua ca să le folosească. Noi le avem și nu le folosim, că ne e greu, ne doare. Dai să te apleci, văleu, nu pot aia, nu pot aia… Ne-am obișnuit cu o comoditate, încât într-adevăr ne doare totul. De ce? Ne doare comoditatea! Că dacă nu faci mișcare, în momentul în care dai să ridici ceva, sunt blocate toate articulațiile și, într-adevăr, te dor. Dar ia fă în fiecare zi mișcare, mergi pe jos! Mai fă zece metanii seara, mai fă zece metanii dimineața, alea cu fruntea până la pământ.

Fortifică oleacă organismul să vezi după aia cum ridici, cum faci și nu mai ai nicio problemă. Altfel, se blochează tot organismul, se depune calciu și orice mișcare te doare, la asta ajungi. Deci, noi singuri ne îmbolnăvim prin tot ce facem. E nevoie de mișcare și atunci va fi bine.

Când omul e la necaz, atunci se roagă cu adevărat

Și lua felinarul și dă-i prin pădure, se plimba noaptea. Adică, trebuie să-ți depășești lucrul ăsta prin încrederea în Dumnezeu. Dacă spune că niciun fir de păr din capul nostru nu cade fără îngăduința lui Dumnezeu, de ce să ne fie frică? Când mi-e frică încep să mă rog!

Îmi amintesc când eram copil, casa părintească era ultima de pe uliță, spre câmp. Ce, erau ca acum stâlpi cu lumină? Pe atunci nu existau lumini pe toată ulița și se mai întrerupea și curentul la o anumită oră. Deci, era beznă și aveam de la strada mare cam vreo 500 de metri de mers în linie dreaptă. Și era întuneric că mergeam așa cu mâinile în față să știu în caz că mă izbesc de un stâlp, că nu vedeai nimic, era întuneric din ăla să-l tai… Și de obicei duminică seara se dădea film la căminul cultural și se termina pe la 11. Era întuneric beznă. Când era lună era avantaj. Și dacă mai prindeai și timp din ăsta neguros, ploaie sau ceva… Îți dai seama, era beznă și eu, copil la 8, 9, 10 ani, veneam singur de acolo.

Hai, că până la strada mare nu erau șanțuri, dar după aia eram singur. Dacă nu mă rugam atunci, știi cum? Văleu! Și mai urla câte-un câine, câte un lup dacă era iarna, că ea în câmp. Și eu mă rugam și ziceam: ”Doamne, dacă mă ajuți să ajung bine acasă, nu mă mai duc altă dată la film!”. Bineînțeles, că în duminica următoare făceam la fel, dar îi promiteam atunci lui Dumnezeu!… Deci când omul e la necaz, atunci se roagă cu adevărat!

După vizita în Sfântul Munte să încercăm să devenim mai buni

Părintele Pimen: Da! Ce să spunem despre oamenii care ajung pe Athos? Athosul e Grădina Maicii Domnului. Ea și l-o ales de pe timpul când trăia. O ajuns Ea aici în Athos, l-o cerut de la Mântuitorul și l-o luat în grija Ei. Și oricine vine în Athos nu vine întâmplător, ci e îngăduit de Maica Domnului să ajungă aici. De aceea, cei care vin trebuie să aibă un pic de grijă cum se comportă aici în Athos și cu ce respect vin față de Împărăteasă, că le-a permis să vină în grădina Ei. Exact cum era înainte o împărăteasă care deschidea grădina când se plimba ea și-ți permitea să intri. Doar nu te duceai și începeai să rupi, să strici pe acolo. Intrai cu respect, frumos, ”Măi, mi-o dat cinste împărăteasa!”.

Și după aceea contează ce faceți când plecați din Athos. ”Măi, Maica Domnului ne-o îngăduit în grădina Ei. Noi ce facem cu viața noastră?”. Continuăm așa fără niciun rost și doar trăim pe pământ sau schimbăm ceva la noi? Ne luptăm un pic mai mult, devenim mai buni, mai atenți un pic cu cei din jur? Adică, să schimbăm ceva! Faptul că Maica Domnului are grijă de fiecare îl înțelegem după minunea cu starețul Andrei de la Sfântul Pavel, care a fost cu ceva ani în urmă.

Minunea Maicii Domnului cu starețul Andrei

Mănăstirea avea un metoc tot aici în Athos și făcea ascultare acolo. Așa era rânduiala înainte și se duceau cu rândul câte un an sau așa. Odată când a fost rândul lui să meargă acolo, o coborât la malul mării, că nu era departe de mare și a văzut o femeie pe o stâncă, îmbrăcată cuviincios, cu trei cărți în brațe și scria. Mintea lui era legată să nu înțeleagă și când o văzut-o s-o dus la ea: ”Femeie, ce cauți aici? Ai naufragiat? Ce s-o întâmplat?”, că ce să caute o femeie în Athos?. Zice:

– Nu, nu am naufragiat!

– Da’ cine ești?

– Eu sunt Stăpâna locului acestuia.

– Da’ pot să te ajut cu ceva?

– Nu, că doar Eu sunt Stăpâna locului!

– Dar ce tot scrii în cărțile alea?

– Uite, într-o carte îi scriu pe cei care vin în Athos, stau o zi, două, trei și pleacă. În a doua îi scriu pe cei care stau ani de zile, dar nu mor aici, ci tot pleacă și în a treia îi scriu pe cei care stau și mor aici, adică stau toată viața în Athos.

– Bine! Și nu pot să te ajut cu nimic?

– Nu!

Și-o plecat și s-o întors la chilia lui. Când a ajuns în bisericuță era timpul vecerniei și trebuia să aprindă candelele. Când a ajuns la icoana Maicii Domnului și-a dat seama că e același chip. Atunci s-o trezit mintea lui: ”Văleu! Era Maica Domnului!”. A ieșit desculț din biserică și o fugit până la mare, dar nu mai era nimeni. O căzut în genunchi și s-o închinat la stânca aia unde fusese Maica Domnului și-o zis: ”Maica Domnului, te rog, mai arată-te o dată, n-am știut că ești tu!”. În momentul ăla o simțit mireasmă de mir, îi simțea prezența, dar n-o mai văzut nimic.

Maica Domnului îi are în grija Ei pe toți cei care vin în Athos

Vedeți, că Maica Domnului îi scrie într-o carte pe toți cei care vin în Athos. Asta înseamnă că îi ia în grija Ei și după aia când se duc acasă, are grijă de ei. De asta toți oamenii care vin în Athos trebuie să fie atenți ce fac cu viața lor pentru că le-o îngăduit lucrul ăsta, ce schimbă la viața lor când se duc acasă. Adică, nu-i ca și cum ai fost în Dubai sau pe Coasta de Azur sau nu știu unde și m-am întors acasă. Nu! Am fost în Grădina Maicii Domnului, care e unicat în lume, care-i direct acoperită de Maica Domnului. E în grija Ei și mi-o îngăduit să calc acolo și de asta să fiți atenți cu viața voastră și la ce faceți cu ea. Nu cere Dumnezeu minuni, dar să fim buni, cât putem de buni!

Cum spunea cineva care o fost în moarte clinică și s-o întors înapoi, că a ajuns la Dumnezeu și l-o rugat pe Dumnezeu:

– Doamne, am trei copii acasă, lasă mă să mă întorc!

– Bine, întoarce-te!

– Și ce trebuie să fac ca să ajung la urmă aici la tine, adică să nu mă duc la chinuri?

– Să faci binele și numai binele!

Fă bine cât de mult poți pentru că viața-i scurtă.

Adică, să facem cât mai mult bine bine! Bine cât de mult, asta trebuie să facem noi! Adică, să te lași pe tine și dacă poți să-l ajuți pe celălalt, dacă te-o înjurat, tu lasă-l, treci mai departe. Adică, încearcă să le rezolvi pe toate numai cu binele și făcând așa atragem mila lui Dumnezeu asupra noastră pentru că Dumnezeu răsplătește la fel cum răsplătim noi celor din jurul nostru. Dacă noi răsplătim cu dragoste, cu milă, cu îngăduință, așa face și Dumnezeu cu noi. De aia se spune ”Cu ce mână dai, cu aceea primești”. Nu poți să faci rău și ție să-ți vină bine. Cândva ți se întoarce răul pe care l-ai făcut, dar poate să ți se întoarcă mult mai mare. Tu poate ai făcut un rău mic și ți se întoarce mare pentru că Dumnezeu zice că răsplătește înzecit, însutit și înmiit.

La fel poate și pentru un bine pe care l-ai făcut, să-ți dea Dumnezeu de o sută de ori mai mult bine. Deci, toate se întorc la noi și atunci e exact cum se zice, nu arunca cu piatra că s-ar putea să se întoarcă piatra aia și să te lovească pe tine. Adică, ai grijă! Mai degrabă dacă poți, aruncă cu pâine la ăla, că o să se întoarcă pâine la tine. Adică, fă bine cât de mult poți pentru că viața-i scurtă.

Îngerul păzitor încearcă să ne ajute

Îmi amintesc că citisem o istorioară cu o femeie foarte zgârcită și foarte rea la viața ei, nu o putut nimeni trăi cu ea și o murit așa. Și s-o dus bineînțeles, în iad și amu îngerul păzitor plângea și tot se gândea, că era responsabil pentru sufletul încredințat să facă tot ce poate să-l ajute, dar nu s-o putut apropia de ea, așa era de rea. Și tot se gândea îngerul, o călătorit prin toată viața ei: ”Măi, n-o făcu niciun bine?” și la urmă o găsit că odată scosese ceapa din grădină și trecea unul năcăjit pe acolo și i-o aruncat și la ăla un fir de ceapă, atât. Și când s-o dus la Dumnezeu:

– Doamne, totuși o dat și ea un fir de ceapă!

– Bine! Du-te și bagă firul ăla de ceapă în iad să se agațe de el ca s-o tragi de acolo.

– Uite, femeie, Dumnezeu îți dă o șansă! O zis că să te agăți și dacă nu se rupe firul ăsta și pot să te scot, te scoate de aici din iad!

Asta când o auzit, repede s-o apucat de fir și îngerul o trăgea ușor, că era firul subțire, să nu se rupă și ea se ținea bine. Ceilalți din iad când au văzut că o trage pe ea, s-o apucat de picioarele ei și au zis: ”Bă, să ne scoată și pe noi!”, dar ea o început să-i lovească cu picioarele: ”Plecați de aici! Îi firul meu, nu-i al vostru!” și-n momentul ăla s-o rupt firul. Dacă ea era cu dragoste față de ceilalți și-i lăsa și pe aceia să se agăță de ea ca să-i tragă, îi scotea pe toți. Dar chiar și acolo era răutatea cu ea și atunci cumva o înțeles și îngerul că ea nici acolo în iad n-o lăsat răutatea pe care o avut-o pe pământ, o luat-o după ea.

Dincolo găsim ce am trimis înainte prin milostenie și rugăciuni

Și de asta trebuie să avem grijă, adică, în viața noastră să facem cât mai multe lucruri bune ca atunci când ne ducem dincolo, îngerul păzitor să aibă cu ce să se ducă la Dumnezeu: ”Uite, Doamne! L-o ajutat pe amărâtul ăla, la bătrânul ăla i-o căzut gardul și uite, i l-o făcut pe degeaba, la celălalt i-o dus niște pâine că n-avea ce mânca, pe ăla l-o ajutat să se ridice când era căzut! Uite, Doamne, s-o dus la biserică, s-o rugat acolo, o mai dat un pomelnic să fie pomenit la Liturghie! Uite Doamne, o făcut!… Are motive cu care să se ducă la Dumnezeu ca să ne ajute și să ne ridice. Dacă nu, ne trezim că ne tot uităm roată și o să zicem: ”Bă, dar eu n-am trimis nimic aici?”.

Pentru că ce se întâmplă? Noi ce adunăm aici pe pământ, rămân aici pe pământ. Vedem că îl bagi în sicriu doar cu ce l-ai îmbrăcat, dacă l-ai băgat în sac negru, dezbrăcat, așa se duce, n-are nimic, doar cu astea. Dar dincolo găsește ce-o trimis înainte prin milostenie, prin rugăciuni, prin tot ce o făcut bine. Noi pe acelea să le trimitem cât suntem în viață! Tot ce putem face bine, e bine făcut pentru că zice că ce faci pentru familia ta, e o datorie. Atunci, să nu te aștepți la răsplată că ți-ai hrănit familia sau că ți-ai făcut o casă, nu! Asta-i datoria! Răsplata o primești ajuți oameni care nu pot să-ți răsplătească cu nimic înapoi, care-s amărâți, care-s necăjiți și la care le faci bine, pe acelea le găsești la Dumnezeu și acelea se întorc la noi și ne fac nouă bine.

Noi nu știm când plecăm. Să fim pregătiți

Dar să avem un duhovnic ca să ne spovedim, duminica la biserică și să încercăm să facem bine după putere și să vedeți cât de frumos ne ducem spre Dumnezeu și câștigăm și Împărăția Cerurilor! Că plecăm! Nu știu, vedem că pleacă o grămadă de oameni, mai ales acum la 40, la 50 de ani, pe bandă se duc cei mai mulți, mor mai mulți decât bătrânii. Care ajung bătrâni, majoritatea trec de 90 acum, dar mulți se curăță așa.

Știe Dumnezeu acum, de la ce mâncăm sau ce consumăm, din neatenție s-au băutură sau… care contribuie ușor ușor și distrug. De la stres, de la toate, sunt o grămadă! Mie îmi spunea sora mea că în sat săptămânal câte unul din ăsta pe la 50 de ani, pe la 55… Adică, nu puteai să spui că-s din aceia bătrâni. Pe bătrâni îi vedeai că încă se mișcau. Noi nu știm când plecăm. La orișicine vezi că-ți bate la ușă, hai c-am venit! Cum spunea Părintele Arsenie Papacioc: ”Măi, moartea vine să te ia, nu vine la cafea!”. Când o venit te-a luat, s-o terminat!

Că era un fel de glumă, că o venit la unul moartea și i-a spus: ”Vezi, că peste trei zile m-o trimis Dumnezeu să te iau!”. Și după ce a plecat moartea, avea numai bicicleta acasă, s-o urcat pe bicicletă și viteză, ”să mă duc cât mai departe să mă găsească!”. După trei zile și nopți de pedalat continuu, era mort de obosit și s-o izbit într-un copac, a căzut lat jos și apare moartea lângă el: ”Dumnezeu, acum trei zile, mi-o spus că să vin peste trei zile să te iau de lângă copacul ăsta și mă gândeam că n-ai să ajungi tu aici, că tu erai tocmai în capătul celălalt!”. Deci, de fapt cât am fugi noi de moarte, când ne-o venit timpul plecăm. Nimic nu putem noi să… Deci, toate rămân la mila lui Dumnezeu!

Binele pe care tu îl faci, se transmite și copiilor și mai departe

Și dacă viața noastră îi în liniște și-n pace, seara când te pui pe pernă să poți dormi liniștit să nu știi că altul te blestemă, altul te înjură că le-ai făcut rău, că i-ai nedreptățit, nu! Să știi că mă, eu m-am luptat să nu fac rău la nimeni și atunci Dumnezeu lucrează. Lucrează și are grijă de tine, de familia ta și de copiii după aia la rândul lor, că-s și ei binecuvântați. Vedem că încă din timpurile vechi se spunea că erau binecuvântați copiii datorită părinților pentru că au avut o viață cum trebuie în fața lui Dumnezeu. Toate astea se moștenesc din neam în neam, adică binele pe care tu îl faci se transmite și copiilor și mai departe. Da?

Să vă ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului în Grădina la care sunteți și Sfinții să vă ajute!

Doamne ajută!

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!