Pregătire duhovnicească pentru Înviere – p. Pimen Vlad

Postul Mare este, în tradiția ortodoxă, timpul cel mai potrivit pentru lucrarea lăuntrică a sufletului. În acest material, părintele Pimen ne oferă o pregătire duhovnicească pentru Înviere prin învățături esențiale: de ce nu trebuie să-i judecăm pe ceilalți, cum se transformă milostenia în binecuvântare, de ce drumul Crucii este singurul drum spre Rai și care este cea mai mare cursă a diavolului. Cu istorisiri din viața athonită și din copilărie, părintele ne arată că fiecare faptă bună sau rea se întoarce la noi înmiit.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Părintele Pimen: De unde sunteți?

Pelerini: Constanța, Tulcea.

Părintele Pimen: Vedeți că-i Postul Mare acum. Mult nu mai este și ajungem la Sfânta Înviere. Vrem să ne încununăm la Înviere? Vrem să trăim Învierea cum trebuie? Se zice, în funcție de cât ne ostenim noi în postul ăsta. Vedem și la pământ. Îl lucrezi cum trebuie pământul acela, îl prăsești, îl faci… el dă recolta la care te aștepți. Nu-l lucrezi, se umple de bălării. La fel și la noi. Nu lucrăm cu sufletul nostru, oleacă și cu trupul, o să crească bălării în capul nostru. O să gândim numai rele, de acolo trecem la fapte și așa mai departe.

Pe când, dacă noi începem, ținem postul, ne spovedim, ne împărtășim, încercăm să nu-i judecăm pe ceilalți, încercăm să nu vedem defectele celorlalți, să nu uităm că toți sunt oameni. Noi întotdeauna, când e vorba de noi într-o situație, să zicem că facem o greșeală, vrem ca toți să ne înțeleagă. Dar când a făcut altul o greșeală, suntem primii care nu vrem să-l înțelegem. Dintr-odată uităm cum ne dorim să se poarte ceilalți cu noi. Totdeauna căutăm perfecțiunea la ceilalți, nu la noi. A, păi uite, ăla ce-o făcut, c-o fi un amărât, că o fi într-o funcție, că o fi poate călugăr sau preot. Păi nu, trebuie să fie perfect și cutare. Dar noi, în sufletul nostru când ne uităm, vedem că-s bălării, că-i dezastru. Și de asta Dumnezeu ne-a spus clar acolo: „Nu judecați și nu veți fi judecați”.

Cei care doresc să înțeleagă mai bine rolul spovedaniei în viața duhovnicească vor găsi un material dedicat pe site-ul nostru, Spovedania ortodoxă: sens, pași, duhovnic și vindecare, alături de Ce știați și nu știați despre Sfânta Împărtășanie.

Slavă lui Dumnezeu că n-o dat judecata oamenilor

Deci judecata nu e a noastră, a oamenilor. Și slavă lui Dumnezeu că n-o dat judecata oamenilor, că oamenii nu știau să ierte, nu știau să fie buni. Dumnezeu e milostiv și vedem câte răutăți facem și tot ne îngăduie, și tot ne îngăduie, și tot ne rabdă și tot ne mai dă și cele ce ne trebuie. Pentru că e mult milostiv. Noi, oamenii, suntem mult mai răi. Îi auzi pe unii: „Păi nu-l iert nici la mormânt”. Dar îl vezi frumos la biserică, acolo și “Tatăl nostru și ne iartă nouă greșalele noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”. Dar de ce îți mai bați joc de Dumnezeu?! Și Îi spui: „Doamne, iartă-mă cum iert eu la ceilalți”. Și tu spui că nu le iert nici la mormânt. Și atunci unde e? Nu înseamnă că îți bați joc și de tine și de Dumnezeu?!

Și mai zici: „Doamne, facă-se voia Ta”. „Facă-se voia Ta”. „De ce mi s-a întâmplat asta? De ce cutare? De ce am copilul bolnav? De ce nu merge cum trebuie?” Dar ai spus: „Facă-se voia Ta”. Și Dumnezeu se uită cam ce șuruburi trebuie strânse la tine. Când vede că îți bate o aripă, îți bate oleacă, îți flamează un ochi, ai luat-o razna, nu mergi bine, îți vine cu o palmă. Vezi că te simți rău. Te duci la doctor, vezi că e un început de cancer. „Doamne, dar cum? Dar de ce cutare? Eu, eu așa…” Dar ai zis „facă-se voia Ta”. Dumnezeu o vrut să te pună pe calea cea bună, că tu ai ieșit de pe drum și ai luat-o pe arătură. Viața ta nu mai corespunde cu viața creștinului.

Într-un material anterior, părintele Pimen aprofundează legătura dintre judecată și dependența de duhovnic, iar textul evanghelic care stă la temelia acestei învățături poate fi citit integral pe Biblia Ortodoxă, Evanghelia după Matei, capitolul 7.

Drumul spre Rai este drumul Crucii

Toți ne dorim Raiul, dar câți își doresc drumul spre Rai? Pentru că drumul spre Rai ni l-o trasat Mântuitorul frumos… Drumul Crucii. Și Crucea în spate și urcarea spre Golgota. Căderi în genunchi, ridicări, batjocoriri, bătăi. Ăsta-i drumul spre Rai. Dacă ar fi veșnic, ar fi greu. Dar vedem că ăsta-i 10 ani, 50 de ani, hai 100 de ani. Dar se încheie. Și după aia e veșnicia. E Raiul pe care-l așteptăm cu toții, care nu se termină niciodată. Și câțiva ani aici, în care nu ne chinuim, nouă ni se pare că-i chin, nu e chin, nu te strânge nimeni de gât, dar trăiește frumos! Trăiește, cum se spune, fii om. Om cu “O” mare, așa cum l-o făcut Dumnezeu pe om. Fii om cu respect față de ceilalți.

Taina Crucii și semnificația ei în viața creștină capătă și mai multă lumină într-un material de pe site-ul nostru, Purtarea Crucii: drumul spre iubire, smerenie și Înviere.

Nu fi nepăsător față de ceilalți

Cel care e om îi respectă întotdeauna pe ceilalți. Nu se bate el cu pumnul în piept, că el e cel mai grozav, e cel mai deștept, e cel mai bun. Întotdeauna îi pasă de ceilalți. Pentru că acolo ne spune la prima poruncă: „Iubește pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul, din tot cugetul și din toată inima ta și pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Deci vedem, pe aproapele l-o pus la nivelul nostru, nu l-o pus mai presus decât noi. Pentru că știe, cum mi-i foame, îi e foame și la celălalt, cum mi-i frig, îi e frig și la celălalt. Adică nu să-i dau tot, cum zice acolo: “Ai două haine, îți e cald, îți e bine și una o ții în dulap și vezi că celălalt îngheață. Ia și dă-i-o”. Adică nu fi nepăsător față de celălalt.

Sau dacă îți prisosește, poate tu arunci la coșul de gunoi mâncare, rămâne, prisosește, dar ia gândește un pic. „Măi, familia are atâția copii. Cât s-ar bucura aceia dacă le-aș duce acolo câteva porții de mâncare, aș duce o pâine, ceva, niște dulciuri acolo”. Deci putem face bine în jurul nostru. Dacă suntem atenți, totdeauna o să găsim motivele de a face bine. Vezi o bătrână sau un bătrân, care nu mai are pe nimeni, copiii plecați, sau poate au murit, sau nu are. N-are cine să-i dea, cum se zice, un pahar de apă. Ia du-te din când în când și mai du-i ceva. Vezi ce are nevoie, ajută-i, poate i-a căzut gardul la cineva, nu mai poate să-l facă. Are vârsta că nu mai poate. Du-te, fă un pic. Se găsesc o grămadă de motive să facem bine.

Am discutat în detaliu despre măsura milosteniei într-un cuvânt dedicat acestui subiect, Cât de mult să facem milostenie?, iar o perspectivă patristică valoroasă găsiți pe crestinortodox.ro, în articolul Milostenia naște milostenie.

Să nu-L necăjim pe Dumnezeu cu lucruri pe care le putem face noi

Și am spus de multe ori o istorioară în care era un om care avea de toate. Stătea bine, casă mare, cum se zice, toate bunătățile, avea ce trebuie. Și avea și o fetiță de șapte-opt anișori acolo, soția îi murise, și o venit ajunul Crăciunului și s-o pus și el în genunchi să-I mulțumească lui Dumnezeu și a luat-o pe fetiță alături: “Hai să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a dat, că nu ne lipsește nimic”. “Și mulțumim, Doamne, pentru toate, nu ne lipsește nimic, avem prisos, avem de toate. Dar Te mai rog un lucru, Doamne. Uite, vecinul nostru, care are 7 copii, are o amărâtă de căsuță acolo cu o singură cameră. N-au ce mânca de Crăciun. Te rog, Doamne, dă-le și lor să aibă ce mânca de Crăciun”.

Și atunci fetița îl trage de mână: „Tati, tati. Dar de ce Îl necăjești pe Dumnezeu cu lucrurile pe care putem să le facem noi?” Adică ție ți-a dat Dumnezeu prisos, cum se zice. Vedeai că ăla n-are ce mânca, dar nu-i duceai o bucățică. Socoteai că: “Gata, mi-am făcut datoria că I-am spus lui Dumnezeu să-i dea de mâncare”. Nu, Dumnezeu ți-o dat ție cu prisos ca să aibă și celălalt. Că mulți se întrebau “De ce unii au prea mult și unii nu au?” Pentru că cei care au prea mult, Dumnezeu nu le-a dat pentru ei prea mult. Lor le-o dat cât le-o trebuit, că nu mănâncă cu două linguri. Iar prisosul l-o dat ca să-i ajute pe cei de lângă care nu au. Și-n felul ăsta, cei care nu au o să se roage pentru cei care le-o dat și se mântuiesc și unii și alții.

Legătura dintre milostivire și pregătirea pentru viața veșnică este explorată pe larg în materialul nostru Judecata de Apoi: dreptatea lui Dumnezeu și mila care mântuiește.

Cea mai mare cursă a diavolului în a-l distruge pe om este amânarea

Că dacă le-ar fi dat Dumnezeu la toți din belșug la fel, nu ar mai fi existat motivul de a face binele, că toată lumea avea. Dar a îngăduit Dumnezeu să fie și așa și așa, ca să arate mila celui care are, să fie bun, celălalt să se roage pentru el, să existe o comuniune reciprocă tot timpul, sub forma asta. Deci la Dumnezeu nimic nu e întâmplător. Și de asta să avem oleacă grijă ce facem cu viața noastră, pentru că e foarte scurtă. Nouă ni se pare: “Mai am atâția ani, las că o să mă duc eu la biserică. M-oi spovedi eu cândva. Oi face eu bine, că am timp”. Dar cine ți-a spus omule că ziua de mâine o mai apuci? Poate azi, la noapte, ai închis ochii și s-o terminat și unde-i mâinele acela despre care zici: “Doamne, o să fac mâine”.

Nu! Deci să ne gândim bine că viața nu e în mâinile noastre, oricând putem pleca și nu-I putem spune lui Dumnezeu că n-am avut timp. “Dar ți-am dat atâția ani, ce ai făcut până acum?”. “Păi, mă gândeam eu pe la bătrânețe sau nu știu când”. Cea mai mare cursă a diavolului de a-l distruge pe om nu-i să nu creadă în Dumnezeu, nu-i să nu facă binele sau să nu se ducă la biserică, nu! Îi amânarea. “Mâine, mâine, nu azi. Ce, ești prost? Ia și te odihnește că ești obosit azi. Mâine te duci la biserică. Mâine te duci să faci bine. Mâine o să te rogi. Azi stai liniștit!” Și permanent există un mâine. Nu azi, mâine, mâine. Și până pui mâinile pe piept, o să existe un mâine. Și te trezești că n-ai făcut nimic. De asta, când se poate face un bine, fă-l atunci. Nu-l lăsa.

Părintele Pimen revine asupra acestui subiect și în cuvântul Nu știm dacă trăim până mâine, iar despre mecanismele prin care ispititorul ne abate de la calea cea bună am vorbit în materialul Cum atacă diavolul.

Când promiți ceva, ține-te de cuvânt

Este iarăși ca o istorioară că venea unul de la munca lui. Un om care cât de cât stătea bine. Frig afară, un minus de 25 de grade, deci un frig aprig. El era cu haină de blană, cu cizme de piele, bine, frumos, încă era frig și așa la ce frig era. Și vede un amărât acolo într-o cămașă și în niște pantaloni, tremura într-un colț de frig. A fost atât de mirat, a spus: “Omule, uite, eu nu stau departe de aici, la câteva sute de metri. Mă duc acasă, mai am o haină de asta groasă acasă, mă duc s-o aduc să nu mori de frig aici”. Și ăla: “Vai, mulțumesc, o să te aștept aici”. Și omul s-a dus acasă, avea vreo trei copilași, soția, s-a luat la vorbă cu ei, nu i-a mai stat gândul: “Băi, la săracul ăla să-i duc haina”.

Au mâncat, s-a bucurat cu ei, nu știu ce, au mai dat drumul la televizor, la nu știu ce, a venit timpul să se culce liniștit. A doua zi, când se trezește, a venit împreună un gând așa: „Băi, săracul celălalt, nu i-am dat, las că-i duc acum”, s-a dus repede la dulap, când se pregătea de muncă, a scos haina, s-a dus. Și-n dreapta, în stânga, în dreptul locului unde știa că era cel sărac: “N-ați văzut un sărac?” Și cineva deschisese o tarabă acolo. “A, da, l-o găsit dimineața înghețat, era mort”.

Deci săracul ce-o făcut? Până atunci a rezistat pentru că se ascundea, pe ici, pe colo. Acum o zis că vine ăla și-i aduce haina și-o stat acolo că vine până a înghețat. Și de asta zice: nu faceți promisiuni dacă nu le îndepliniți, poate să-și piardă cineva viața nădăjduind că tu o să-l ajuți, așa caută și el căi să se descurce, să o scoată la capăt, să supraviețuiască. De asta întotdeauna când îi spui la cineva: „Te ajut”, ajută-l, fă tot ce poți. Să nu fim doar așa de fală, să te audă lumea: „Lasă că o să vin eu să te ajut”. Și să rămână doar așa.

Puterea cuvântului dat și a faptei concrete răzbate și din Istorioarele creștine în postul Crăciunului, unde părintele Pimen aduce alte pilde grăitoare din viața de zi cu zi.

Grecul care nu se ținea de cuvânt și grecul care ajuta mult

Eu am mai întâlnit cazuri de astea și chiar mă distram, să zicem așa. Când am început lucrarea aici, și lucram, și erau datorii. Erau niște prieteni greci, dar era unul de ăsta așa la 2 metri, era militar. Spuneau: “Gheronda”, așa îmi spuneau, “te ajut eu, îți trimit 20 de mașini de materiale, facem casa, nu știu ce”. Bun, o trecut un an, omul nimic. Mai trece o dată: “Gheronda, ți-am spus că eu te ajut, nu știu ce”. Eu tot construiam, făceam, dar aveam alt prieten care era foarte apropiat. Chiar anul trecut o plecat la Domnul, era de vârsta mea. Și am fost prieteni 20 și ceva de ani.

Ăsta întotdeauna nu venea în Athos dacă n-aducea ceva, intra cu o dubă și dacă nu o umplea, el nu venea în Athos. Atât de atent era totdeauna și am spus: “Bă, dar vino și tu ca orice creștin, te luăm noi de la corabie”. La care el: “Eu ori vin cu plin, ori nu vin deloc, ori aduc pentru Maica Domnului ceva, ori nu vin”. Celălalt întotdeauna promitea, dar nu a adus niciodată nimic. “Păi, eu te ajut, nu știu ce”.

Și la un moment dat mi-a povestit prietenul meu că s-o supărat și i-o zis: “Băi, nu mai promite, or trecut trei ani și n-ai dat un leu și tot promiți că faci. Dacă tot promiți, dă aici la mine un 10.000 de euro să-i duc la gheronda”. “Nu, nu, las că o să fac eu”. Au trecut de atunci 20 de ani. “O să fac”. Atâta o rămas. Și de asta zic, sunt oameni cărora le place să promită, se simt ei bine. Dar niciodată nu se țin de cuvânt. Dar se simt ei bine când promit. Și mai ales dacă îi aud și alții… Și din asta să hrănesc. Și atunci e o iluzie din asta pe care ți-o faci singur că ești bun. Dar tu, de fapt…

Despre echilibrul dintre vorbe și fapte în viețuirea creștină, vă invit să descoperiți și materialul Cum să ducem o viață normală în firesc, nădejde și smerenie.

După faptă… și răsplată

Și chiar la un moment dat i-am întâlnit după câțiva ani. “Să vezi gheronda ce am pățit”, ăsta care promitea. Își luase un jeep, ceva din America, de vreo 70.000 de euro, și i l-o furat din fața casei. Și s-o dus el, s-o interesat, nu știu ce, până i-a zis cineva: “Ia legătura cu cutare”. O luat legătura și o spus: “20.000 de euro. Îi dai în cutare loc și mașina o ai în fața casei”. Nu poliție, nu nimic. Chiar un polițist i-a zis treaba asta. Adică, era o mafie în legătură cu toate. Și omul ăsta cuminte a dat banii și a doua zi dimineață mașina era în fața casei. Deci i-o îngăduit Dumnezeu că prea mult se lăuda, să piardă niște bani. Într-o noapte să dispară, peste o săptămână să o găsească acasă de el, fără 20.000 de euro în buzunar. Deci uneori ne ia Dumnezeu, dacă vede că suntem prea…

De asta, când zicem: “Nu pot mult, uite o pâine”, păi o pâine mă duc și o dau la săracul ăla. Și dacă putem, să facem faptele astea în ascuns. Că Dumnezeu ne va răsplăti la arătare, adică la judecată. Nu să le facem doar să ne vadă lumea: „Păi, ce bun sunt eu, ce bine mă simt că mă laudă lumea”. Nu! Fă lucrul ăsta și lasă-l. Eu mai aveam o vorbă: „Fă binele, aruncă-l în mare, în marea uitării, că va veni o zi când îl vei găsi”. Se zice că Dumnezeu aici, pe pământ, răsplătește binele făcut, dar ne dă și viață veșnică dincolo.

Dar în același timp, să nu uităm că și răul făcut se întoarce la noi aici. Și poate tu furi un lucru mic acum, și peste 10 ani îți fură cineva de 100 de ori mai mult. Și spui: “Dar de ce? Uite, că mi s-o întâmplat lucrul ăsta.” Dar amintește-ți că și tu ai luat de undeva, ceva, de la un amărât poate care…

Roadele postului și ale vieții duhovnicești sunt detaliate într-un cuvânt recent al părintelui Pimen, Binefacerile postului: sănătate și mântuire în Postul Mare.

Amintiri din copilărie

Hai să vă zic aici ceva de când eram copil. Îmi amintesc de un unchi de-al meu, deci cum ar fi o soră de-a lui mama că or fost copii mai mulți, mama era considerată cea mai săracă, noi eram nouă copii. Ceilalți aveau câte 2-3 copii și unchiul ăsta, ca să zic așa, era între singurii 3 din sat care aveau Dacie, adică omul stătea bine, avea de toate. Lucra la o fermă de stat, d-asta cu vaci Holstein, acolo lucra el. Și se ducea cu bicicleta, avea 2 km.

Și-o venit mătușa asta și ne-o povestit după ce s-o întâmplat toată faza. Și odată cum mergea cu bicicleta, vede la 100 de metri în față o amărâtă cu o traistă, o femeie, mergea și ea în drumul ei. Și-o scos o batistă din buzunar și i-o căzut ceva jos. Când o ajuns, s-o uitat, erau 10 lei, cum era atunci 10 lei. Î-o luat și se gândea: “Să-i dau… să nu-i dau?” Că femeia era mai în față, el între timp cu bicicleta o ajuns-o. “De ce să-i dau? Ce, mie nu-mi trebuie”, și i-o băgat în buzunar, el care avea și mașină acasă, cum am spus, făcea parte din… avea casă cu etaj… din boierii satului. Și s-a dus omul liniștit, și-o văzut de treabă, a venit acasă și o spus la nevastă: „Uite, am luat”. O râs și nevasta: „Las că e bun, că ne trebuie”. Cam așa ceva.

Sfântul Ioan Gură de Aur a vorbit cu o profunzime aparte despre datoria milosteniei și despre cum prisosul nostru este de fapt avutul celui sărac. O selecție din cuvintele sale găsiți pe crestinortodox.ro, în articolul Despre milostenie.

Când ni se întâmplă ceva rău, să privim în urmă să vedem unde am greșit

După două zile se duc la Fălticeni, la oraș. Aveau ori o cununie, ori un botez și-o zis: “Vreau să-mi iau și eu un costum de-ăla.” Și și-o luat un costum de 500 de lei, de-ăla super, cum le-o plăcut lor, frumos, l-or pus în mașină și-or venit acasă. Când caută acasă în mașină, nu era costumul: “Bă, nu se poate, că l-am pus aici”, costumul o dispărut. Și-o zis ea: “Primul lucru la care m-am gândit când am văzut că nu mai este costumul… ăia 10 lei. Pentru ăia 10 lei am pierdut 500 de lei”. Cum o luat Dumnezeu!? Nu știa cum. Zicea: “N-o umblat nimeni în mașină, m-am trezit că o dispărut costumul din mașină.” Și de asta, dacă suntem atenți, s-ar putea să ne dăm seama la orice lucru care ni se pare nouă când ni s-a întâmplat rău, sunt consecințe ce pot fi din copilărie, când am făcut ceva rău.

Un ecou al acestei învățături despre consecințele faptelor noastre se regăsește și în materialul Ținerea de minte a răului, unde am vorbit despre cum ne eliberăm de povara resentimentului.

Așa cum se întoarce răul, tot așa se întoarce și binele: înzecit, însutit, înmiit

Sau când ni se întâmplă, noi zicem întâmplare, că nu este întâmplare, când se răsplătește un lucru bun, binecuvântare din belșug, poți să te gândești: “Poate mi-a dat Dumnezeu pentru amărâtul ăla căruia i-am dat o bucată de pâine când i-o fost foame și uite, Dumnezeu mi-o dat acum o mașină sau ceva.” Deci, să nu uităm. Răul făcut se întoarce înzecit sau însutit la noi. Binele făcut, la fel, se întoarce înzecit, însutit sau poate înmiit la noi. Și cum vrem să se întoarcă la noi, așa să lucrăm în viață. Pentru că este vorba din popor: “Cu ce mână dai, cu aceea primești”. Și: “Ce ție nu-ți place, altuia nu face”. Și de asta să avem grijă cu toții și voi și eu, cum lucrăm în viața asta.

Și e un mare dar pe care îl avem noi, așa de la Dumnezeu, pe Maica Domnului. Care e legătura noastră cu Cerul și Ea poate prin mijlocirile Ei orice de la Dumnezeu. Pentru că e mamă. Și dacă noi îi cerem cu toată inima: “Maica Domnului, te rog, problema asta, uite asta.” Dacă e de folos, știți cum se rezolvă?! Pentru că Ea e legătura cu Cerul. Ea ne e alături întotdeauna. Ea o trăit și Ea ca mamă, o suferit aici pe pământ. Și de asta, trecerea Ei este foarte puternică la Dumnezeu și imediat mijlocitoare. Să vă ajute Maica Domnului, să vă aibă totdeauna în pază.

Doamne ajută!

Cine dorește să aprofundeze rolul Maicii Domnului ca mijlocitoare între noi și Dumnezeu va găsi hrană duhovnicească în materialul nostru Maica Domnului: puterea și viața interioară, iar pentru o privire de ansamblu asupra Postului Mare în tradiția ortodoxă, OrthodoxWiki oferă o prezentare cuprinzătoare.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!