Cum trăim muzica psaltică: între rugăciune, artă și știință – Adrian Sârbu, p. Teologos

Acest dialog cu un psalt și profesor cu vechi rădăcini aghiorite explorează taina cântării care naște rugăciunea, rolul psaltului în comunitate și cum frumusețea se unește cu asceza pentru a ridica sufletul. Prin exemple vii, mărturii și repere din Tradiție, descoperim bucuria Învierii și subtila „fericită întristare” a pocăinței, dar și responsabilitatea celor ce slujesc în strană. Ne apropiem de sensul profund al expresiei, ritmului și tăcerii care pregătesc cântarea, înțelegând că muzica psaltică este o scară către cer.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Părintele Teologos: Dragii noștri, mă aflu cu cineva pe care îl iubesc foarte mult. Este un vechi aghiorit, are și rasă, dar nu este monah. Este psalt, este profesor de canto, un profesor de multe materii la Conservatorul din Iași – pe muzică psaltică, bineînțeles, este specializarea lui – și este și conducătorul corului Byzantion.

Se numește Adrian Sârbu, pentru cei care nu-l știți, și am dorit foarte mult să fac acest interviu cu el din multe motive. Bineînțeles că primul motiv este faptul că îl iubesc foarte mult și îl respect foarte mult pentru faptul că vine des și de mult timp în Sfântul Munte, dar și pentru faptul că este profesor de muzică, muzică psaltică. Și aș dori să vorbim despre muzica psaltică și ca și… ca și ajutor, ca și unealtă, ca să ne putem ruga pe ea, da, ca și înălțătoare, ca și scară către cer, dar și, ca și din punct de vedere mai larg, cultural… al opunerii, dacă doriți, împotriva cancerului cultural, la care anumite genuri de muzică – să nu le numesc la ora asta – fac ravagii în România și nu numai.

Părintele Teologos: Ca să nu mă lungesc, că știu că nu vă plac introducerile lungi. Primul lucru o să-l întreb pe Adrian să ne vorbească puțin, ce este muzica psaltică și cum a ajuns acolo.

Adrian Sârbu: În primul rând, vă mulțumesc pentru invitație!

Părintele Teologos: Dumnezeu să te binecuvânteze!

Adrian Sârbu: Este o mare bucurie și un moment aparte, pe care le simt ca o tihnă duhovnicească, aici, în Grădina Maicii Domnului, în schitul românesc Lacu, la această chilie minunată, cu preocupări minunate, și mă rog la Maica Domnului să pună pe buzele noastre ceea ce este mai de folos pentru cei care ascultă.

Părintele Teologos: Amin!

Muzica psaltică – Bucuria Învierii și cântarea pocăinței

Adrian Sârbu: Așadar, ca să vorbim despre muzică psaltică, de fapt, trebuie să vorbești despre duhovnicie. Pentru că muzica este o exprimare a ceea ce se naște, se dezvoltă și începe să fiarbă înăuntrul sufletului. Și această fierbere, această fierbințeală a trăirii izbucnește în afară prin două ipostaze: prin citire și prin cântare. Și, de fapt, cântarea este o ipostază și mai entuziasmată decât cea a citirii. Părintele Sorin Mihalache într-o conferință spunea că cel ce cântă este, sau trebuie să fie, acea persoană care este atât de bucuroasă de ceea ce a citit, a similat, a conștientizat, a trăit, încât începe să cânte de bucurie.

Pentru un cadru duhovnicesc al cântării, vedeți Rugăciunea – p. Teologos și o sinteză despre tradiția cântării pe Cântarea bizantină (OrthodoxWiki).

Părintele Teologos: Să cânte, da.

Adrian Sârbu: Și noi obișnuim să spunem că această muzică bisericească – pentru că, poate, cel mai potrivit ar fi, pe lângă muzică psaltică, să ne obișnuim să îi spunem muzică bisericească.

Părintele Teologos: Evident!

Adrian Sârbu: Este nimic altceva decât o bucurie a Învierii. Deci, este o exprimare a bucuriei Învierii, dar, care, în mod interesant, are și exprimarea unei tristeți. Este această celebră harmolypi – fericita întristare a Sfinților Părinți, unde vedem că există în același timp și o anumită cântare a pocăinței: cântarea propriului păcat, a păcatului întregii omeniri. Vedem în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, înțelegem că, de fapt, eu însumi am închis ușile Raiului.

Părintele Teologos: Da, evident.

Adrian Sârbu: Eu însumi sunt bogatul nemilostiv care s-a îmbrăcat, ca acel bogat, în haina visonului patimilor și sunt sărac de virtuți, precum Lazăr. Deci este o asumare – dar poate vorbim despre lucrul acesta – a întregii omenități și istorii prin propria persoană. Și, cum zicea și Sfântul Paisie Aghioritul, cu durere și cu dragoste eu cânt…

Părintele Teologos: Da.

Adrian Sârbu: …prin darul acesta al vocii, dar spun Sfinții Părinți că, de fapt, adevăratul cânt este cu sufletul mai întâi, și apoi, vocea nu este decât un instrument care exteriorizează acest cânt interior.

Muzica psaltică (bisericească) este taină între rugăciune, artă și știință

Părintele Teologos: Da.

Și pe mine mă impresionează foarte mult faptul că muzica este ceva tainic, adică nu se poate exprima. Conține foarte mult frumos, dar acest frumos este tainic. Nu este ceva ce poți să-l explici logic. În cazul citirii, spui: Da, sunt cuvintele și așa mai departe, avem reguli gramaticale… În cazul muzicii, există reguli, evident, de canto, dar mai presus de orice este taina, este frumosul lui Dumnezeu.

Adrian Sârbu: Muzica bisericească este un subiect foarte complex, pentru că, pe de o parte, ea ține de stările duhovnicești ale omului, de preocupările și lucrările duhovnicești ale acestuia, iar pe de altă parte, este și artă, este și știință.

Părintele Teologos: Da.

Adrian Sârbu:Îmi place să spun prin întâlnirile pe care le mai am că ea este o trinitate de calități: rugăciune, artă și știință. Și nu poți să excluzi niciuna din aceste trei, în special prima. Dacă tu cânți fără să te rogi, atunci devii un simplu artist, cum îi place părintele Roată Ionel – preotul meu paroh – să spună. Dacă te rogi, dar nu cânți după regulile muzicii, atunci nu poți să spui că este artă.

Părintele Teologos: Da.
Cum se hrănește rugăciunea în viața zilnică? Citiți şi Puterea rugăciunii – p. Teologos.

Psaltul Bizantin este o artă nematerialnică în căutarea perfecțiunii

Adrian Sârbu: Și, în același timp, iată că, printre multele îndeletniciri ale celor care iubesc muzica psaltică, este și cercetarea acesteia. Ne aflăm în locul unde se păstrează cele mai multe manuscrise, în Sfântul Munte Athos, și acest lucru arată că, în ciuda faptului că este nematerialnică și vulnerabilă la tot felul de influențe, această artă a ajuns la niște grade de complexitate care pot deservi pentru nenumărate teze de doctorat și cercetări.

Părintele Teologos: Deci, avem nevoie de conducător în domeniul muzicii psaltice, avem nevoie de profesor.

Adrian Sârbu: Avem nevoie de multe. Dacă vreți, putem să discutăm numai despre subiectul ăsta un interviu întreg. Avem nevoie de o conștientizare a ceea ce a însemnat tagma psaltului, treapta psaltului în Bizanț. Și iată că nu mai avem nicio scuză: avem la căpătâiul nostru lucrări care s-au tradus și în engleză. Ultima este a Evangeliei Spirakou, unde se vorbește, cu foarte multe ilustrații – de la fresce până la scheme din bisericile Bizanțului – despre cine erau psalții, care erau corurile formate din psalți, de la cei mai iluștri… domestici (adică dirijori), până la toți cei care îi ajutau: canonari, corurile de psalți adulți, copii, corurile femeilor ascete, corurile de copii orfani, care erau crescuți în curțile mănăstirilor.

Părintele Teologos: Da!!

Adrian Sârbu: Și numai dacă ne-am face, printr-un efort de imaginație foarte simplu, o idee cam cum sunau slujbele… De pildă, există o frescă ce înfățișează slujba Imnului Acatist, pe care am cântat-o acum trei sau patru zile.

Părintele Teologos: Da.

Adrian Sârbu: Cum sunau aceste slujbe, prin timbralitățile acestea bogate, de la adulți la copii, la femei, până și la soliștii eunuci.

Părintele Teologos: Da. Și mai ales în arhitectura respectivă, adică…

Adrian Sârbu: Gândiți-vă că existau biserici care asigura o anumită sonoritate naturală.

Părintele Teologos: Da.

Adrian Sârbu: Fără microfoane, cu un ecou foarte firesc, unde acele glasuri se înălțau și creau cu adevărat ceea ce spunem: ”În Biserica slavei Tale…” – în cer ni se pare asta.

Părintele Teologos: Cu adevărat!

„Cuvine-se cu adevărat” – cântarea din cer

Deci, oameni buni, o mică paranteză să fac eu acum și, după aceea, iarăși o să dau drumul la șuvoiul nevalnic al harului lui Adrian. Trebuie să știți că muzica psaltică, bisericească, este într-adevăr o muzică cerească. Sunt o mulțime de minuni care atestă acest lucru. Toți, aproape toți, dacă nu toți, stâlpii muzicii psaltice au fost sfinți, sunt sfinți.

Un singur lucru doresc să spun, ca să nu monopolizez eu discuția: este vorba de „Cuvine-se cu adevărat”. Trebuie să știți, foarte pe scurt – da, foarte superficial, ca să nu mă lungesc eu – că acest „Cuvine-se cu adevărat”, prima parte a lui, a fost dată de către Sfântul Arhanghel Gavriil direct din cer, în Sfântul Munte, la o chilie în apropierea capitalei Kareia, o chilie care aparține Mănăstirii Pantocrator. Și ceea ce vreau să spun aici este că, în clipa în care Îngerul a cântat pentru prima dată „Cuvine-se cu adevărat”, l-a cântat pe glas 2, adică pe muzică psaltică, nu pe corală sau pe orice altceva. Deci, într-adevăr, în cer să știți că se cântă muzica psaltică.

Citiți istorisiri și explicații despre Axionița: Icoana făcătoare de minuni „Axionița” și contextul istoric în Maica Domnului: puterea și viața interioară.

Exemple de dascăli buni și psalți virtuoși: pilde de trăire și învățătură

Părintele Teologos: Acuma, înainte să mergem mai departe, dă-mi niște exemple de profesori buni pe care i-ai avut, de psalți buni pe care ai avut, și nu mă refer atât la timbrul vocal, sigur și asta, ci mai degrabă la virtutea lor. Pentru că, am vorbit, și ai spus, de fapt, și sunt perfect de acord că întâi de toate muzica psaltică este trăire după care este și artă și știință.

Adrian Sârbu: Da, este uimitor cum Dumnezeu mi-a îndrumat pașii către niște oameni față de care toată viața trebuie să am întreaga recunoștință, pentru că au dăruit din întregul lor tot ce au avut, tot ce au știut, tot ce au trăit. Și trebuie să pomenesc aici, în primul rând, pe renumitul bizantinolog și etnomuzicolog părintele Florin Bucescu, întemeietorul secției de muzică bizantină de la Iași. Un Ion Creangă al zilelor noastre, cum îmi plăcea să spun. Numai un lucru voi spune despre el.

Părintele Teologos: Sigur!

Adrian Sârbu:Faptul că avea o dragoste și o râvnă atât de mare să ne învețe muzică psaltică, încât, în fiecare duminică dimineață, lua pe cei mai slabi dintre noi, pe cei mai nepregătiți, îi chema la ora 5:00 dimineața la parohia unde slujea și, până la ora 8:00, timp de trei ore, repeta Utrenia. După care, la ora 8:00, dădea binecuvântare și începeau cu adevărat slujba Utreniei. Și asta o făcea cu o răbdare care pur și simplu sfida și sănătatea, pentru că avea o boală la picior, un ulcer varicos, și stătea și preda cu piciorul pus pe un scaun. Și, în felul acesta, ani de zile și-a dedicat viața studiului și predării.

Acești oameni nu sunt cunoscuți de către toată lumea, dar noi suntem datori să le spunem râvna pentru care ei au rămas în inimile noastre. Și pe patul de moarte, dragul de el, era la spital în Pașcani și mi-a zis: ”Adrian, vă rog să nu lăsați această secție să piară” – secția pe care o întemeiase.

După care l-am cunoscut pe vestitul Archon Protopsalt al Sfintei Arhiepiescopii de Constantinopol, Licurgos Angelopoulos, care este, mai întâi de toate, pentru mine și pentru mulți ucenici, un tată muzical. Este un om de o paternitate, și o dragoste, și un altruism, cum eu, personal, nu am mai întâlnit. Acel om a avut grijă să mă îndemne să învăț muzica, să învăț limba greacă, și, ca să se asigure că nu o voi lăsa, îmi dădea telefon – aveam întâlnire la o cabină telefonică de pe strada unde locuiam, pentru că așa era pe timpul acela. Răspundeam la telefon și vorbeam jumătate în franceză, jumătate în greacă. Și îmi vorbea rar, îmi vorbea cu un glas foarte cald și foarte paternal, cu grija ca eu să învăț cuvinte noi.

Lucrul acesta eu nu l-am mai pomenit: a fost un fenomen, o paradigmă de dragoste. A fost celibatar, dar copiii lui au fost toți cei care au iubit muzica psaltică.
Și când veneam în Atena, îmi spunea: „Uite, aici este bănuțul tău de buzunar.”

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Adrian Sârbu: …pe care nu puteam să-l cheltui, pentru că nu îmi dădea voie niciodată să-l cheltui.

Părintele Teologos: Da.

Adrian Sârbu: „Aici vei sta cazat” – care era un imobil al Bisericii Sfânta Irina din centrul Atenei – „și te rog tare mult: unde merg eu, mergi și tu.”
Vreau să vă spun că mergeam la slujbele de la Sfânta Irina, la repetițiile corului bizantin grec de pe strada Kolokotroni. O cămăruță unde îmi adusesem și un pat, pentru că distanțele erau atât de mari între cămin…

Părintele Teologos: A!! Da.

Adrian Sârbu: …și centrul Atenei, încât preferam să-mi iau un pat și să dorm acolo, ca să nu pierd timpul.

La Conservatorul de Stat din Atena, la Conservatorul Filippos Nakas, la Conservatorul Nikos Skalkottas, la radio ERT din Atena…

Părintele Teologos: Radioul național.

Adrian Sârbu: …unde făcea emisiuni.

Părintele Teologos: Da.

 Adrian Sârbu: Și m-a impresionat foarte mult că Sebastian Barbu-Bucur, una dintre cele mai mari personalități ale paleografiei muzicale bizantine românești, editase o carte despre Mihalache Moldovlahu. Și mi-a zis: «Trebuie să fie foarte interesant. Te rog, ajută-mă să-mi dau seama ce scrie și trebuie să facem o emisiune unde să cânți din piesele lui Mihalache Moldovlahu, și eu îți țin isonul.»

Am putea să vorbim până mâine despre amintirile care mi-au rămas de la acest mare om și un tată pentru mine, dar vi le spun ca să avem imaginea psaltului, care, înaintat, nu doar în vârstă, ci și în această comportare duhovnicească paternală, se cuvine să-l creștem, astfel încât acești oameni, cu adevărați psalți, nu doar ca titulatură.

Părintele Teologos: Ci ei, sau dar ca voce.

Adrian Sârbu: …, ci și în blazonul lor duhovnicesc…

Părintele Teologos: Evident.

Adrian Sârbu: …să crească generațile de mâine.

Părintele Teologos: Da.

Adrian Sârbu: Și datorită marelui Licurgos Angelopoulos am cunoscut mari personalități, printre care Maria Alexandru, fiica poetului Ioan Alexandru, cu care mi-am făcut și doctoratul la Universitatea Aristotelis din Salonic, domnul Iorgos Constantinou, care este renumit teoretician și editor de carte, colaborator al Mănăstirii Vatopedu, și mulți alții: Dimitrios Galanis, Achilleas Kaldiakis, Domnigos Hasanidis, care este un copil al Sfântului Munte…

Părintele Teologos: Așa este, da.

Adrian Sârbu:  …al Etoniadei și al părintelui Meletios și al părintelui Dionisios Firfiris…

Toate aceste roade s-au văzut și prin intermediul evenimentului de la Iași, Masterclass-ul de Cânt Bizantin, care anul ăsta împlinește 18 ani. Dar nu despre asta este vorba. Este vorba despre faptul că oamenii ăștia au dăruit cu foarte multă dragoste toată ființa lor, au pus-o pe tavă și au jertfit-o pentru această muzică închinată lui Hristos.

Părintele Teologos: Să ajute bunul Dumnezeu!

Despre harul lucrător în viața sfinților și a ucenicilor, vedeți Sfinții, minunile și voia lui Dumnezeu – p. Teologos și o panoramă a tradiției locale pe OrthodoxWiki (muzica bisericească românească).

Glasurile – între trăire, tăcere și cântare

Ați spus că Îngerul a cântat pe Glas 2. Ai putea să ne vorbești despre ce sunt glasurile astea, dar să le înțeleagă oamenii?

Părintele Teologos: Am intrat puțin pe alta temă!

Adrian Sârbu: Aș prefera să vorbim mai întâi despre cum trebuie privită muzica aceasta psaltică.

Părintele Teologos: Sigur!

Adrian Sârbu: Și dacă binecuvântați ajungem și la glasuri. Este o…

Părintele Teologos: Pentru că, iartă-mă! Pentru că eu, de fapt, asta doresc. Doresc să fac cunoscută muzica psaltică, oamenilor!

Adrian Sârbu: Da. Este foarte posibil o greșeală pe care o facem adeseori, și anume să apreciem muzica bisericească prin intermediul esteticului general valabil pentru toate genurile pe care noi le întâlnim la tot pasul: în mașină, la radio, la televizor, pe scenele de teatru, de operă, de filarmonică – și să căutăm, prin intermediul acestor categorii estetice, să căutăm plăcerea, indiferent cum o identificăm noi, și în muzica psaltică.

Părintele Teologos: Da, dar este o plăcere pământească! Pe când muzica psaltică este cerească.

Adrian Sârbu: Da. Aici, dacă îmi permiteți…

Părintele Teologos: Da, sigur!

Adrian Sârbu: O provocare în dialog.

Părintele Teologos: Da, da, da.

Adrian Sârbu: Există subiectivitatea acestor termeni.

Adrian Sârbu: Pentru că, pentru mine, ceva pământesc poate însemna pentru altul ceva ceresc, sau invers. Percepția noastră asupra lucrurilor poate să fie subiectivă.

Însă, ce vroiam eu să spun este faptul că această muzică, repet, trebuie să izvorască dintr-o lucrare lăuntrică. Și această lucrare lăuntrică este mai presus de muzică, sau poate exclude muzica în primă fază, cu toate că, dacă ar fi să analizăm ideea de „melos” ca un concept antic grecesc, „melos” există ca melodicitate și în sufletul nostru, în tăcere. Există „melos” și ritm și în arhitectură, și în pictură, și într-o predică, există „melos” în tot ceea ce ne înconjoară.

Părintele Teologos: Evident!

Adrian Sârbu: Pentru că tot ceea ce ne înconjoară este guvernat de armonie, dacă este în duhul lui Dumnezeu.

Deci, ceea ce vreau să spun este faptul că… marii Sfinți Părinți vorbesc despre această lucrare lăuntrică și pun accent pe această lucrare lăuntrică și mai puțin pe cântare. Dacă noi căutăm în textele Sfinților Părinți, nu sunt foarte generoase cu privire la cântare. Pentru că, Sfinții Părinții erau chiar și reticenți la ideea de cântare.

Părintele Teologos: Așa este.

Adrian Sârbu: Din grija de a nu pierde roadele și bucuria sufletească pe care le năștea în suflet ideea de lucrare lăuntrică prin tăcere.

Părintele Teologos: Da. Asceza.

Adrian Sârbu: Asceza. Și aici ați pronunțat un cuvânt cheie. Michel Quenot vorbește într-o carte extraordinară despre faptul că muzica bisericească presupune întâi de toate asceză: asceza minții, asceza sufletului, și trebuie să cugetăm îndelung la acest punct de referință și de pornire a muzicii. Pentru că, dacă nu există această lucrare lăuntrică, atunci, spune Domnul Neochoritis, actualul Arhonte Protopsalt al Patriarhiei Ecumenice, «un pahar care nu revarsă». Iar paharul care nu revarsă înseamnă că noi cântăm, dar, de fapt, nu suntem autentici în mesajul nostru, nu avem putere în cuvânt.

Părintele Teologos: Da.

Adrian Sârbu: Deci, trebuie să fie în noi un pahar care începe să se umple de trăire, și care, în momentul în care revară, revarsă prin cântare. Această cântare, trebuie să înțelegem că nu are în primul rând ca scop partea estetică. Gândiți-vă numai câte mii de ani Biserica a dăinuit prin monahi, prin psalți, prin oameni simpli, care au cântat lui Dumnezeu așa cum au știut și așa cum au putut.

Părintele Teologos: Da. 

Adrian Sârbu: Și atunci înțelegem prin cuvintele lui Ioan Gură de Aur, care spune: «Cântă mai întâi cu sufletul și apoi cu vocea.» Deci, dacă avem ca scop acest lucru, noi înțelegem, de fapt, că muzica aceasta este o exprimare, pe lângă tăcere și pe lângă citirea unei lucrări lăuntrice, în ipostaza ei de rugăciune comună. Deci, eu în momentul în care încep să cânt muzică trebuie mai întâi de toate să fi trecut prin tăcere. Și nu doar să fi trecut prin tăcere, să iubesc tăcerea.

Părintele Teologos: Unde-L găsesc pe Dumnezeu! Nu o tăcere însingurată, ci o tăcere…

Adrian Sârbu: Nu o tăcere însingurată!

Părintele Teologos: Da, da.

Adrian Sârbu: O tăcere a dialogului cu sine – foarte frumos zicea Înaltpreasfințitul Iosif al Europei Centrale – un dialog cu sine care, de fapt, începe să fie un dialog cu Hristos.

Părintele Teologos: Exact!

Cântarea ca ascultare divină, tăcerea ca temelie

Adrian Sârbu: Și atunci descoperind tăcerea, să încep să iubesc tăcerea. Un psalt aproape trebuie să-și dorească să nu cânte; să simtă nevoia, mai degrabă, să-l asculte pe altul, să tacă.

Părintele Teologos: Da.

Adrian Sârbu: Și atunci, dacă el cântă, să o facă ca un fel de ascultare față de Dumnezeu, care i-a dat un talant pe care altul nu-l are, și care și-ar dori atât de mult să-l aibă, măcar să poată cânta două cântări, față de altul care cântă o noapte întreagă și nu poate să facă lucrul acesta.

Deci nu este pentru noi un merit, ci o datorie să exprimăm prin voce ceea ce am primit ca talant. Dar, mai înainte de toate, aceste lucruri trebuie să aibă la bază iubirea tăcerii. O spun cu mare ipocrizie, pentru că eu nu fac ceea ce spun, și însuși interviul acesta este o mare ipocrizie, pentru că lumea…

Părintele Teologos: Este ascultare!

Adrian Sârbu: Este ascultare și ipocrizie în același timp. Lumea te percepe așa cum, de fapt, nu ești. Iar Sfinții Părinți spun: «Vai de cel pe care lumea îl crede altfel decât este!»

Dar este important, totuși, să trasăm aceste coordonate, care nu sunt muzicale mai întâi de toate, sunt, dacă vreți, și antropologice, duhovnicești.

Părintele Teologos: Da.

Despre rostul rugăciunii rostite și cântate, vedeți Tatăl nostru, Acatistul, rugăciunea – p. Teologos.

Exprimarea prin sunet este un dar divin!

Adrian Sârbu: Și acum ajungem la această exprimare prin sunet. Vedeți că, poate este surprinzător când voi spune că muzica a fost dată de Dumnezeu pentru neputința noastră. Pentru că spune Sfântul Vasile cel Mare că mai ușor primim dogmele, adică învățătura de credință, prin intermediul sunetelor, le primim mai îndulcit, ca și cum iei un medicament cu puțină miere, nu?

Părintele Teologos: Da, da, da.

Adrian Sârbu: Sau puțină apă cu zahăr, și atunci, prin cântec, toată lumea învață învățătura de credință a Bisericii într-un mod foarte plăcut. Zice: și lucrătorul viei, și lucrătorul pământului își cântă cântecul lui; și mama când își adoarme puiul, și familia când este în intimitatea casei, toată lumea cântă, și prin cântare cuvintele se aștern în suflet. Dar aceasta este dintr-o neputință.

Părintele Teologos: Da!

Adrian Sârbu: Dacă vreți să o luăm pe linia aceasta, tot dintr-o neputință s-a scris și Sfânta Scriptură! – Biblia.

Părintele Teologos: Evident!

Adrian Sârbu: Spune Sfântul Ioan Gură de Aur în Omilia de la Matei, în introducere, că, dacă am fi avut suficientă credință, Dumnezeu ar fi scris cu condeiul direct pe inimele noastre Sfânta Scriptură!

Părintele Teologos: Evident! Așa este!

Adrian Sârbu: Deci, trebuie să înțelegem faptul că acesta este un dar pentru neputința noastră. Dar este un dar atât de mare, încât de la sine aceste sunete nasc stări sufletești. nasc, așa cum zicea grecul din antichitate, etosuri.

Aceste stări sufletești sunt ca aurora boreală pe care o urmărim pe cer și parcă e aceeași, dar totuși s-a schimbat și acum este altfel, și are alte meandre și e altă ipostază; acum este foarte multă lumină, acum este multă lumină, dar totuși combinată cu puțină penumbră. Acum este mai mult înnorat, acum este…

Părintele Teologos: Alte culori.

Adrian Sârbu: Alte culori. Și lucrul acesta trebuie să-l înțelegem, că se petrece în suflet în momentul în care noi percepem melosul din jurul nostru.

Puterea și responsabilitatea psaltului în transmiterea energiei harului prin muzica psaltică

Iarăși mă întorc la conceptul de „melos” și nu este o filozofare de dragul filozofării. Noi suntem câmpuri energetice și atunci când intrăm în această proximitate unul cu celălalt începem să ne lăsăm influențați de armonia sau dizarmonia, spune Sfântul Grigorie Teologul, din sufletul celuilalt.

Părintele Teologos: Da, e vorba de energia necreată, energia lui Dumnezeu, sau energia demonică, dacă suntem păcătoși, dacă avem păcate.

Adrian Sârbu: Exact!

Părintele Teologos: Deci suntem  persoane, dar emitem, ca orice persoană, avem energie.

Adrian Sârbu: Înainte să o numim demonică – poate pentru unii este un cuvânt foarte dur – trebuie să ținem cont de cuvintele Sfântului Grigore Teologul, care spune că omul pătimaș… și acum, paranteză: cine dintre noi nu este pătimaș?!

Părintele Teologos: Da!

Adrian Sârbu: Strică această armonie pe care Dumnezeu a pus-o în om de la creație.

Părintele Teologos: Da.

Adrian Sârbu: Și, așa cum ai, știu eu, o structură armonică a apei cu toate moleculele așezate hexagonal armonic și deodată un factor negativ strică această structură, noi, care suntem tot apă, 70% apă…

Părintele Teologos: Da.

Adrian Sârbu: …stricăm această armonie și îmi place foarte mult comparația între …știți foarte bine descoperirile științifice prin care unui bol cu apă i s-a vorbit foarte frumos, cuvinte foarte…

Părintele Teologos: Sau unei plante!

Adrian Sârbu: Sau unei plante! S-a voribt apei cu cuvinte frumoase și unui alt bol de apă cu cuvinte urâte. Și vă puteți închipui că primei ape i s-a creat o structură armonizată a celulelor, a moleculelor, și celui de al doilea bol de apă, o structură haotică.

E, acum gândiți-vă ce impact are, în noi, gândirea pozitivă sau negativă, individuală, proprie, asupra câmpului nostru energetic și al apei din noi, și ce impact are în momentul în care celălalt ne adresează un cuvânt bun sau rău. E, în momentul în care oricine emite un cuvânt pozitiv, un gând pozitiv către mine, emite o cântare!

Părintele Teologos: Da.

Adrian Sârbu: El emană o cântare, el emană un melos, un melos ca ipostaza armoniei.

Părintele Teologos: Da. Un act artistic, am putea spune.

Adrian Sârbu: Un act artistic, dar pentru noi artistic înseamnă ceva care poate să fie și rupt de Dumnezeu, dar…

Părintele Teologos: A! Da, sigur! Dar în realitate nu este așa.

Adrian Sârbu: Exact! Iar acea influență energetică, acel val pozitiv de energie, este benefic pentru mine, pentru că vine prin mine, trece prin mine și mă impactează, îmi pune o amprentă pozitivă, îmi reconstituie această armonie. În momentul în care eu fac acest lucru, cu o foarte multă prezență a minții și a sufletului la ceea ce gândesc, că eu cânt prin troparul respectiv, dacă zic: „Mântuiește, Doamne, poporul Tău…”, „Sfinte Dumnezeule…”, „Miluiește-ne pe noi!” și așa mai departe, acele lucruri impactează pe toți cei care ascultă, pentru că există o dublă forță. Dacă vreți, putem să-l citim pe Fericitul Augustin aici: o dată este cuvântul lui Dumnezeu și, odată, este forța, potența, încărcătura energetică pe care eu o pun – cuvântul lui Dumnezeu prin trăirea mea.

Adrian Sârbu: Și atunci, tot câmpul ăsta energetic are un efect extraordinar, și Sfântul Ioan Gură de Aur spune ceea ce știința demonstrează 2000 de ani mai târziu. Zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Ο αέρας αγιάζεται κατά την προσευχή”, adică, aerul…

Părintele Teologos: Se sfințește aerul în timpul rugăciunii.

Adrian Sârbu: Se sfințește în timpul rugăciunii. Este vorba de un impact la nivel de materie aici.

Părintele Teologos: Da, sigur.

Adrian Sârbu: Nu este vorba doar duhovnicesc.

Părintele Teologos: Toată zidirea, că aerul este zidire, toată zidirea se sfințește prin rugăciunea respectivă. Pentru că omul este persoană, chip și asemănarea lui Dumnezeu. Are energie și emite energia harului, în acest caz.

Adrian Sârbu: Ei, și atunci un psalt, nu poate să nu știe lucrurile acesta. Este ca și cum tu ai în mână niște instrumente atât de puternice, niște arme duhovnicești atât de puternice încât ești obligat să recunoști ce pot să facă.

Părintele Teologos: Evident! Și ai o mare răspundere.

Adrian Sârbu: Ai o mare responsabilitate.

Părintele Teologos: Sigur.

Taina cântării care rezonează

Adrian Sârbu: Gândiți-vă că la nivel de materie, dacă, de exemplu, pui o vioară în mijlocul unui cerc de viori și ciupești coarda Re, să spunem, toate viorile pe care nu le-ai atins vor rezona, vor vibra pe frecvența notei Re. Pentru că prin simpatie acel val energetic creează mai departe o extensie a acelei frecvențe și în cutiile rezonatoriale viorii. Iar noi, corpurile noastre sunt cutii rezonatorii, energetice.

Părintele Teologos: Evident.

Adrian Sârbu: Deci, în noi rezonează ceea ce cântă psaltul, cu tot cu trăirea lui. Și aici este un lucru tainic, pe care, pe de o parte, nu-l înțelegem, dar trebuie să-l conștientizăm. Spun Sfinții Părinți că este o mare taină că psaltul transmite, prin cântarea lui, nu doar virtuțile lui, ci și patimile lui.

Părintele Teologos: Evident!

Adrian Sârbu:Aici intrăm într-un subiect foarte fierbinte, pentru că trebuie să fim nu cu mare grijă, ci cu o grijă care trebuie dusă la limite, ca nu cumva noi să ne facem răspunzători pentru o cântare, care, teoretic, are un scop benefic sau un scop bun, dar, de fapt, practic, duce lumea într-o, hai să-i spunem, înșelare, într-o deviere a atenției către altceva.

Părintele Teologos: Într-o traumă. Eu cunosc, și nu dau nume acum, noi discutăm despre muzica psaltică, dar cunosc cântăreți din alte genuri muzicale, mult mai mundane, mult mai lumești, care sunt foarte traumatizați și transmit această traumă publicului. Transmite. Trebuie mare, mare atenție! Mare atenție!

Adrian Sârbu: Uitați, intrăm în niște subiecte sensibile acuma pentru că s-au deschis așa porii discuției.

Părintele Teologos: Da.

Adrian Sârbu: Un psalt nu poate să cânte frumos dacă el nu este mulțumit într-o anumită măsură de ceea ce cântă. El este în prima busolă, în prima radiografiere a calității cântării lui!

Părintele Teologos: Evident! El transmite starea lui. Dacă starea lui nu este bună, nu transmite…

Lumina psaltului ca slujire: între focul creației, primejdia mândriei și smerenia dăruirii în muzica psalticǎ

Adrian Sârbu: Dar și din punct de vedere tehnic, trebuie să fie mulțumit de modul în care execută glasul, cântarea, genul componistic și așa mai departe. Dar, în același timp, această mulțumire nu trebuie să denatureze în mulțumirea de sine…

Părintele Teologos: Evident!

Adrian Sârbu: Care este soră cu mândria. Și mândria înseamnă autosuficiență, înseamnă că eu încep să mă uit la mine, în loc să mă uit în sus, către Dumnezeu. (Pentru discernământ în lupta cu patimile, citiți Mândria încrâncenată – p. Teologos).

Părintele Teologos: Autoîndumnezeire.

Adrian Sârbu: Ați spus-o într-o formă mult mai clară!

Și atunci intervine un lucru foarte important. Cred că, de fapt, ăsta este, dacă vreți, cel mai important lucru din întâlnirea noastră. Așa îl consider eu: cum ne salvăm noi de la mândrie, pentru că noi nu suntem capabili să avem atâta forță duhovnicească încât să controlăm aceste porniri.

Pe de o parte, suntem artiști. Un artist este un foc de nestăvilit, trebuie să fie un foc creator, o energie creatoare nu ai văzut artist de calitate și să fie neutru în simțiri.

Părintele Teologos: Da.

Adrian Sârbu: Nu există așa ceva!

Părintele Teologos: Sau răsfiert. Nu are cum!

Adrian Sârbu: Nu are cum. Atunci nu mai este un artist căutat…

Părintele Teologos: Așa este.

Adrian Sârbu: …dorit…

Părintele Teologos: Se stinge.

Adrian Sârbu: …invitat. Exact!

Deci, nu stă în mâinile noastre să ne controlăm acest lucru și atunci, ceea ce trebuie să facem este să punem în mâinile lui Dumnezeu toată această problematică, această grijă. Și… părintele Roată Ionel, un părinte care este foarte interesat zi de zi de această dinamică a trăirii și a chemării psaltului, a spus-o în mai multe rânduri, printre care și un interviu pe care îl puteți găsi pe YouTube cu ocazia Zilelor Psaltului Român: faptul că psaltul nu doar trebuie să-L laude pe Hristos, ci trebuie să o facă cu conștiința unirii prin Sfintele Taine cu Hristos. Și îl citează pe Sfântul de acum, părintele Stăniloaie, Dumitru Stăniloaie.

Părintele Teologos: Da, da, da.

Psaltul – glasul care poartă nevăzutul

Adrian Sârbu: Dumitru Stăniloaie spune că și alte denominațiuni creștine Îl laudă pe Hristos prin cântări — ba chiar unele mult mai atractive decât ale noastre.

Părintele Teologos: Da, da, da!

Adrian Sârbu: Dar noi ne unim tainic cu Hristos!

Părintele Teologos: Așa este!

Adrian Sârbu: Cu trupul Lui.

Părintele Teologos: Existențial.

Adrian Sârbu: Și devenim celule unite, în mod tainic și unitar, într-un Trup al lui Hristos. Printre care, și noi, psalții — zice părintele Roată Ionel — trebuie să fim primii la Potir!

Părintele Teologos: Așa este! Evident! Pentru că voi aveți responsabilitatea să dați mai departe. (Cum ne aliniem viețile cu voia Lui? Vedeți Voia lui Dumnezeu – p. Teologos.)

Adrian Sârbu: Exact!

Părintele Teologos:Trebuie să primiți lumina ca să dați mai departe. Și – ca să-l parafrazez, de fapt, pe Mântuitorul – dacă lumina din interiorul vostru este întuneric, atunci în afara voastră cu cât mai mult!

Adrian Sârbu: Și vedeți, că aici intervine și planul vizual. Când am luat binecuvântare pentru plecarea aceasta, am avut, așa, o discuție inopinată și îmi zicea: „Uite, Adrian, vezi că noi, în spatele catapetesmei, suntem feriți cumva de ochii credincioșilor, dar toată lumea se uită spre voi: cum cântați, cum vă rugați, cum vă comportați, cum stați în picioare, cum stați în strană, cum interacționați cu ceilalți, și toate aceste lucruri, ei le percep ca un fel de punct de referință.

Părintele Teologos: Evident!

Adrian Sârbu: Pentru că voi acolo sunteți slujitori, co-slujitori împreună cu clericii din altar.

Părintele Teologos: Da, Și sunteți exemple, sau pozitive, sau negative.

Adrian Sârbu: De aceea psaltul sau protopsaltul este primul pictor a unui tablou. Duhul, cum spune și Părintele Constantin Magdalena care a dirijat strana din stânga azi noapte, duhul îl dă preotul, dar imaginea sonoră o dă psaltul.

Și trebuie să fim conștienți că, la final, noi trebuie să ne asumăm imaginea pe care am creat-o – acest tablou sonor. Să ne întrebăm: am fost îndeajuns de pregătit pentru această slujbă? Din ce punct de vedere? Din punct de vedere tipiconal, din punct de vedere duhovnicesc, din punct de vedere al echilibrului meu sufletesc – în familie, pe stradă, în mașină, la serviciu -, astfel încât să nu aduc tot noroiul grijilor lumești în strană. Să nu aduc lumescul în strană, ci să-l las la ușă, pe cât pot, și să încerc să fiu acea conductă prin care trec cuvintele imnografiei și le dăm celorlalți.

Părintele Teologos: Da. Și cred că orice artist este o conductă cu lumea nevăzută – sau conductă a harului, sau o conductă a energiei demonice. Adică, totdeauna trebuie să fim foarte atenți ce aducem din lumea nevăzută.

Educația prin muzică psalticǎ și libertatea sufletului

Adrian Sârbu: Da… Aici este un subiect care mă frământă foarte mult, pentru că, având copiii, îmi pun problema ce muzică ascultă.

Părintele Teologos: Da!! Da, da! Ne interesează!

Adrian Sârbu: Și nu doar copiii, am și studenți, și tineri cu care vorbesc, și cred că este o mare nevoie de culturalizare prin muzică de calitate.

Părintele Teologos: Așa este!

Adrian Sârbu: Acum, în mod surprinzător, ce numim muzică de calitate?! Deschidem un subiect foarte interesant, aș zice eu. O muzică de calitate nu este neapărat și o muzică folositoare sufletului. Pentru că, de exemplu, știu eu, formația Queen a compus o muzică de înaltă calitate. Michael Jackson, indubitabil un interpret cu un simț ritmic, și al dansului, și al tuturor acestor inovații, dacă vreți — genial. Și mulți ca ei — nu mai stăm acum să-i menționăm pe toți.

Părintele Teologos: Da.

Adrian Sârbu: Muzica lor este ascultată pe tot mapamondul. Dar acest lucru nu înseamnă că este și o muzică folositoare sufletului. Și, imediat, începem să ne întrebăm: cum, Adrian, că eu când ascult, mă delectez, mă simt mai relaxat?

Părintele Teologos: Simt plăcere!

Adrian Sârbu: Simt plăcere! Ei bine, aici intrăm într-un subiect foarte important! Trebuie să ne întrebăm ce sentimente trebuie să nască o muzică folositoare duhovnicește.

Părintele Teologos: Da.

Adrian Sârbu: Pentru că, s-a ajuns într-un punct, în care noi cântăm în biserică muzică ce ne face plăcere, dar nu ne duce acolo unde trebuie. Aici este o discernere care trebuie să existe. Muzica folositoare de suflet, de care vorbesc Sfinții Părinți, trebuie să ducă la starea vederii păcatului propriu, la starea pocăinței, la stare introvertirii, la dorința de tăcere – nu la dorință de extrovertire, la dorința de contemplare, de cugetare, la moarte, la viață, cu durere și cu dragoste pentru mine…

Părintele Teologos: Da.

Adrian Sârbu: …pentru omul contemporan, pentru Adam, pentru Eva, pentru toți cei căzuți și ridicați din neamul acesta.  Și în momentul în care ne gândim că acestea ar trebui să fie stările sufletești pe care să le nască muzica folositoare de suflet, se naște o a doua muzică, despre care Sfinții Părinți vorbesc: muzica pernicioasă, care este muzica dăunătoare de suflet.

Părintele Teologos: Da.

Adrian Sârbu: Pe care oamenii o utilizau în întâlnirile lor, în procesiuni, la… știu eu, tot felul de jertfe aduse păgânilor – din antichitate, vorbesc.

Părintele Teologos: Da, da, da.

Adrian Sârbu: Și care utilizau tot felul de instrumente, care sunau foarte puternic, sau foarte impresionant, cu multă percuție, care, ce facem? Saltă în tine o anumită vibrație, corpul tău, inima ta, începe să pulseze pe acele vibrații.

Părintele Teologos: Deci generează o trăire foarte intensă, sau trăire greșită.

Adrian Sârbu: E! Cu siguranță este intensă, cu siguranță este mult mai intensă decât muzica folositoare de suflet, pentru că este mult mai ușor de căpătat.

Părintele Teologos: Da.

Adrian Sârbu: Nu necesită asceza minții, nu necesită asceza sufletului, ci pur și simplu stai în mașină, dai boxele la maxim, bașii începi să-ți pulseze în inimă, și în minte, și în suflet, și simți deodată că te droghezi cu un chef de viață, cu o poftă de viață teribilă, începi să cânți și tu, te simți foarte exaltat. Aia nu este odihnă duhovnicească!

Părintele Teologos: Da. Și eu cred că muzica folositoare de suflet îi asigură și potențiază libertatea omului și capacitatea lui de iubire, pe când cealaltă muzică, care este mult mai intensă, îi fură libertatea, și din cauza asta este mult mai intensă.

Adrian Sârbu: Aici v-ați dus foarte departe!

Părintele Teologos: Iertare!

Adrian Sârbu: E un gând foarte profund acesta: Ce înseamnă cu adevărat să fii liber? Dar probabil că oamenii știu din materialele Sfinției voastre, mai bine, acest lucru.

Despre formarea gustului și protejarea atenției tinerilor: Jocurile pe calculator, rugăciunea, familia – p. Teologos.

Odihna duhovnicească și muzica bisericească în drumul spre desăvârșire

Așadar, așa cum arăta și părintele Sorin Mihalache, un tânăr astăzi are acest concept: mă relaxez distrându-mă.

Părintele Teologos: Da.

Adrian Sârbu: S-a demonstrat neuroștiințific că acest lucru este fals. În momentul în care tu vrei să te relaxezi prin jocuri la calculator, prin ascultarea unei anumite muzici, prin, știu eu, tot felul de factori auditivi, vizuali, tu, de fapt, nu te odihnești.

Părintele Teologos: Evident.

Adrian Sârbu: Ei bine, nu doar că vorbim despre o odihnă anatomică, ci vorbim despre odihnă duhovnicească, aici. Și, acuma fiind niște oameni ai muzicii, fiind niște oameni care practică și au practicat foarte multe genuri muzicale, trebuie să spunem că muzica bisericească nu trebuie pusă într-o comparație cu celelalte genuri muzicale, pentru că are cu totul alt scop.

Părintele Teologos: Așa este.

Adrian Sârbu: De fapt, aici este toată esența discuției noastre: scopul muzicii bisericești nu este să ne provoace nici exaltare, nici plăcerea urechilor prin virtuozitatea vocală, sau prin armonia corală, sau prin omogenitate timbrală, ci are scopul unei asceze, unei lucrări lăuntrice. De aceea, monahii întotdeauna au fost axați pe slujbe care au fost caracterizate mai mult prin citire. Pe când, în Catedrale, știți foarte bine tipicul de catedrală, cu cântarea antifonică…

Părintele Teologos: Da.

Adrian Sârbu: …solist, răspundea corul din dreapta, solist, răspundea corul din stânga, sau dialog între cele două coruri…

Părintele Teologos: Da, da.

Adrian Sârbu: Știți foarte bine cele patru tipuri de psalmodiere și așa mai departe. Deci vedeți că, pentru neputința noastră — a mirenilor — am pus mai multă cântare decât monahii!

Părintele Teologos: Da!

Adrian Sârbu: Dar Ortodoxia a făcut un lucru absolut reverat de la Dumnezeu, pentru că — dacă zic genial, este omenesc — nu a trasat un zid între monahi și mireni.

Părintele Teologos: Așa este!

Adrian Sârbu: A lăsat tot timpul posibilitatea mirenilor să năzuiască, să tindă spre virtuțile monahilor, care sunt și ei oameni. Dar toți suntem chemați spre aceeași Evanghelie.

Părintele Teologos: Așa este. Și spre aceeași desăvârșire.

Adrian Sârbu: Și prin aceasta intrăm într-un subiect foarte important: adesea facem un păcat foarte grav. Noi, cei de la strană, dar – să-mi fie cu iertare – poate și cei din altar, subestimăm capacitatea oamenilor din biserică de a înțelege cu sufletul, de a trăi și de a asimila această muzică cu adevărat bisericească. Și spunem: „Oricum, ei nu înțeleg. Hai să cântăm omofon.

Părintele Teologos: Da.

Frumusețea nu se simplifică: Nu simplificați muzica – Vă complicați viața!

Adrian Sârbu: Pentru mine, omofon este un termen, la bază, etimologic, foarte folositor, dar, de fapt, el reprezintă un repertoriu simplificat.

Părintele Teologos: Da.

Adrian Sârbu: Exact ca și cum, după ce mă duc la Protaton și văd Panselinos, și văd Rubliov, mă apuc să desenez cu creioane colorate pe hârtie și zic: „Și aia e pictură!”

Părintele Teologos: Da, da.

Adrian Sârbu: Îmi asum ceea ce spun, puteți difuza, nu asta e problema!

Părintele Teologos: Este pe cameră! 

Adrian Sârbu:  Ca lumea să înțeleagă ceea ce vreau să spun: în momentul în care tu, de la Alexandru Ioan Cuza, prin perioada comunistă și până la o revoluție, ai avut o perioadă de picaj după picaj a tradiției culturii muzicale bisericești, a eradicării psalților, a dispariției vechilor bătrâni psalți care lăsau ucenici în urmă, e firesc că tu, acum, nu mai ai acea tradiție orală, și de undeva trebuie să începi ca să o reînnozi.

Părintele Teologos: Evident!  Și să redescoperi profunzimea, să scapi de superficialitate, să scapi de concepții greșite, de lucruri care nu rezolvă, care nu-l duc pe om în cer, ci îl țin legat de pământ.

Adrian Sârbu: Da, foarte adevărat! Și am avut o experiență foarte interesantă pe când cântam la Mănăstirea Bârnova, după o priveghere de vreo 10 ore, unde noi cântam tot felul de cântări care de care mai complexe și mai, știu eu, găsite prin nu știu ce manuscrise. Noi gândeam că lumea din biserică nu accesează cu mintea, numai spun vocal cântările noastre, și când ieșeam, o doamnă care avea bunăvoința să aspire prin biserică, din momentul în care mi-am strâns cărțile din strană și până când am ieșit, ea a cântat un «Sfinte Dumnezeule» de nu știu câte minute, pe care noi îl cântam la strană de ani de zile.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!!

Adrian Sârbu: Și eu pur și simplu am rămas atât de uimit, și ăla a fost un semn pentru mine; era o persoană cu totul simplă.

Părintele Teologos: Doamna cu aspiratorul?

Adrian Sârbu: Doamna cu aspiratorul! Era o persoană normală, o persoană cu o meserie care n-a avea nicio legătură cu muzica, și atunci ăla a fost un mesaj de la Dumnezeu, că nu care cumva vreodată să subestimăm pe oamenii din biserică.

Părintele Teologos: Da.

Adrian Sârbu: Și asta o spun de fiecare dată, chiar și preoților, când mai am întâlniri: nu știți niciodată ce muzician, ce poet, ce imnograf, ce posibili Ioan Cucuzel se ascunde în parohia unde sunteți.

Părintele Teologos: Da.

Adrian Sârbu: Pentru că acești oameni se pot naște și din marile capitale, și din cele mai sărace sătuce, ca să nu mai spun că…

Părintele Teologos: Din Bethleem!

Adrian Sârbu: …a doua ipostază este mai frecventă în istorie.

Deci, acesta este un mesaj foarte profund și pe care îl transmit cu foarte multă implicare și chiar durere sufletească. Așa cum dorim să arătăm pe pereții bisericilor cea mai frumoasă ipostază a picturii bisericești, comandăm cea mai frumoasă catapeteasmă sculptată în stejar, cu tot felul de filigrane, cele mai frumoase candele argintate, cele mai frumoase covoare – se cuvine să dăm lumii, dar în primul rând spre slava lui Dumnezeu, cea mai frumoasă muzică, pe care, odată, au cântat-o și Sfântul Ioan Damaschin, și Sfântul Roman Melodul, și Sfântul Ioan Cucuzel. Și să nu simplificăm această muzică, crezând că lumea nu este capabilă s-o înțeleagă – ăsta este un păcat!

Părintele Teologos: Mare păcat oameni buni nu simplificați muzica, pentru că vă complicați viața!

Muzica psaltică: Drumul spre fericirea veșnică și educația sufletului

Adrian Sârbu: Da. Sunt multe de spus. Întâlnirea deschide foarte multe direcții, dar mă gândesc, așa, cu o foarte multă implicare, la faptul că muzica aceasta trebuie să fie o muzică pe care o cântă atât cei care suntem îmbrăcați în aceste rase, cât și mamele pentru pruncii lor în pântece, așa cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur. Și mamele cu tații copiilor lor, trebuie să înțeleagă că acest <<Toată suflarea să laude pe Domnul>> este un lucru care reprezintă pentru noi o ascultare de toată viața. Când zicem: <<Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm>> – fiecare o dă prin talantul lui. Noi, dacă avem acest dar – talant al cântării – de ce să nu-l dăm?

Uitați, am 60 de copii sub ascultare, ca să zic așa, în Corul „Mini Byzantion”. Eu n-am dat pe unul dintre ei afară, n-am spus măcar unuia dintre ei: „Îmi pare rău, copilul dumneavoastră nu are ureche muzicală.” Am repetat cu ei o piesă foarte complicată, puternic, de Chiriac Ioanid – pentru cei cunoscători -, care durează minute întregi și pentru care am făcut cinci repetiții. Cinci repetiții! Și au fost ca un burete care au absorbit toată informația muzicală. 

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Adrian Sârbu: Și asta fără partitură, pe de rost!

Părintele Teologos: Pe de rost?

Adrian Sârbu: Pe de rost!

Adrian Sârbu: Gândiți-vă ce ar însemna, cum ar arăta stranele noastre dacă, în jurul psaltului și a celor maturi și adulți, ar fi acolo pâlcuri de copii care s-ar juca în legea lor, în liniște, și ar asculta aceste cântări. O săptămână a Patimilor, o dată, de două ori, de trei ori, la un moment dat, s-ar trezi… Cum primesc, de altfel, mesaje de la părinți — că ei cântă prin casă cântări întregi.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Adrian Sârbu: Păi, gândiți-vă ce este mai potrivit pentru sufletul lor ca o cultură muzicală, o culturalizare muzicală, decât acest început încă din pântece, și de pe băncuța din strană, și de pe atmosfera din casă, pentru viitorul lor ca oameni întegri duhovnicește și cu niște gusturi…

Părintele Teologos: Ar fi extraordinar!

Adrian Sârbu: …muzicale.

Părintele Teologos: Ar fi extraordinar, de ce? Pentru că, oameni buni, viitorul nu-i neutru, viitorul este sau fericirea veșnică, sau chinul veșnic.

Dacă noi, prin artă — pentru că mare atenție, lumea se conduce prin artă, și eu îmi asum ce spun acum și vă pot și demonstra, dar să nu lungim… — dacă arta ne duce într-o direcție a chinului, într-o direcție a neîmplinirii, într-o direcție a depresiei, atunci ne vom chinui și, dacă murim în această stare, ne vom chinui veșnic; iar dacă muzica, arta — în principal muzica, că despre asta discutăm acum — ne duce într-o direcție a fericirii, într-o direcție a Raiului, pentru că muzica psaltică este avanpremierea Raiului, ne duce înspre această fericire, atunci, în clipa în care murim, vom fi fericiți veșnic. Din cauza asta este foarte, foarte importantă muzica psaltică.

Temeiul lăudării lui Dumnezeu: Psalmul 150 – “Toată suflarea să laude pe Domnul!”; pentru întărire în evlavie, vedeți și Minunile Maicii Domnului – p. Teologos.

Îndemnul la slujire: Chemarea la strană, darul vocii

Din păcate, eu aș dori să vorbesc mult mai mult cu Adrian, dar, din păcate, timpul s-a cam sfârșit și aici este o altă mare problemă a mea despre care o să discutăm altădată și chiar îmi doresc să fac încă un episod cu Adrian despre marii compozitori – a amintit el de marii sfinți: Sfântul Ioan Cucuzel, și Sfântul Ioan Damaschin, și Sfântul Roman Melodul, care aveau cântări lungi, care te adânceau în starea contemplării duhovnicești, în starea de fericire… Ei, dar astăzi, din păcate, noi toți, și voi, știu că nu doriți, nu aveți răbdarea să ascultați ceva lung, și din cauza asta trebuie să închidem clipul aici, că suntem de o oră de când vorbim, eu nu aș dori să se termine pentru că este ceva foarte important și foarte adânc și foarte frumos, dar trebuie să închid. Și din cauza asta o să-l rog pe Adrian să spună un ultim cuvânt.

Adrian Sârbu: Mă gândeam la ceea ce spuneați – și trebuie să spunem oamenilor că noi acum ne aflăm după aproximativ 13 ore de cântare, cu două pauze între ele, cântăm de la șase seara de ieri, până la două noaptea, apoi de la șapte, undeva spre ora zece, și apoi de la patru la șase, și…

Părintele Teologos: Facem filmarea… Iartă-mă! Facem filmarea după hramul Bunei Vestiri.

Adrian Sârbu: Iertare!

Părintele Teologos: Iartă-mă!

Adrian Sârbu: Ne aflăm după hramul minunatei sărbători a Bunei Vestiri. Și… am avut o experiență foarte interesantă astăzi cu un bun prieten care a venit de la Seattle, din Statele Unite, cu un grup de prieteni. Și astăzi, înainte să ne odihnim, zice: „Adrian, am venit în biserică atât de obosit încât mi-am zis: O să stau cinci minute să mă rog în biserică și apoi mă duc la culcare, ca să mai rezist și mai pe deseară.”

Părintele Teologos: Da.

Adrian Sârbu: ”Și vreau să spun că am ieșit la finalul slujbei n-am știut când a trecut timpul.”

Părintele Teologos: Așa este.

Adrian Sârbu: Și vedeți că lume câteodată, am auzit cazuri care chiar au cerut preotului să scurteze slujba. Chiar sunt și preoți care scurtează slujba. Sunt și psalți care scurtează slujba.

Părintele Teologos: Da.

Adrian Sârbu: Dar vreau să vă spun un lucru. Eu am imaginea faptului că Dumnezeu, prin Sfinții Părinți, a lăsat pe pământ această ipostază a slujbelor ca o spărtură prin gardul Raiului.

Părintele Teologos: Așa este.

Adrian Sârbu: Prin care ne vine o rază paradisiacă, care sfidează timpul. Sfidează tot ceea ce ne leagă de ceea ce numim lumesc și cotidian. Ce, în schimb, nu funcționează? De ce ajungem noi la starea asta de nemulțumire? Faptul că noi nu pregătim cu adevărat cel mai de preț dar al rugăciunii comune, și anume slujba. Nici din punct de vedere vocal, nici tipiconal, nici comunitar.

Și îndemnul meu spre finalul acestei minunate întâlniri, care nici nu știu când a trecut, este că oricine are râvna de a ajuta la slăvirea lui Hristos într-o rugăciune comună este chemat la strană! Nu dacă vrea psaltul sau preotul, ci este chemat de Hristos la strană! Și o să spuneți: Cum adică și cel care n-are voce? Și cel care n-are voce!

Cel care n-are voce poate să pregătească tot – rânduiala și cărțile pentru slujbă. Poate să citească psalmi, poate să citească rugăciuni.

Părintele Teologos: Un canon, ceva, da.

Adrian Sârbu: Un canon. Cel care are puțină voce poate să rostească niște stihuri, cel care și are și mai multă voce poate să vină pe lângă psalt, poate să-și aducă și copilul, băiețelul, fetița. Toți trebuie să creștem pe lângă strană și atunci slujbele nu ni se vor mai părea nici lungi, nici scurte, pentru că ele nu se vor mai supune timpului acestuia. Nu te vei mai uita la ceas.

Părintele Teologos: Așa e. Ieșim din timp.

Adrian Sârbu: Deci, „Toată suflarea să laude pe Domnul” poate să fie, dacă vreți, un punct de referință al înmulțirii darului acesta al vocii, având în vedere că mai toți avem voce de la Dumnezeu să-L lăudăm prin cântare.

Părintele Teologos: Mulțumim tare mult!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!