Sfaturi duhovnicești despre familie și credință – p. Pimen Vlad

Într-o cuvântare care a atins cele mai profunde teme ale vieții creștine, părintele Pimen Vlad ne oferă sfaturi duhovnicești despre familie și credință. De la povestea primelor sale cărți scrise în Sfântul Munte Athos, trecând prin mărturii despre convertiri, rolul conștiinței ca glas al lui Dumnezeu în om, responsabilizarea copiilor și puterea smereniei, până la taina recunoștinței și a Postului, acest material este o invitație la o viață trăită cu și pentru Dumnezeu.

Vizionare plăcută!

Notă: Înainte de transcript vă oferim un mic fotoreportaj de la gală.

Powered by RedCircle

Mihai Morar: Doamnelor și domnilor, invitatul care cred că vine cel mai de departe în această seară la Gala Premiilor Literare, a coborât din Muntele Athos pe scena Operei Naționale, părintele Vlad Pimen! Bună seara, Părinte!

Părintele Pimen: Doamne ajută!

Mihai Morar: Bine ați venit!

Părintele Pimen: Bine v-am găsit!

Primele scrieri ale părintelui, au început acum 25 de ani

Mihai Morar: Așa am terminat și anul trecut. A fost cineva la Sala Palatului anul trecut? Bine v-ați reîntors! Vă invit să luați loc aici la operă și aș vrea să ridicați cei care aveți cu voi cartea sau una dintre cărțile Părintelui Pimen. Nu că sunteți doar ascultat, dar iată că și citit. Ce ați simțit după ce cărțile dumneavoastră au mers în lume?

Părintele Pimen: Ce să vă spun? De fapt, ca să spun așa, ceea ce am scris eu nu a început acum. Am început cu vreo 25 de ani în urmă. În primul rând, am tradus șase cărți din grecește în românește. După aceea, prima carte pe care am scris-o eu, dacă tot vorbim de cărți așa la general, cum s-o născut cartea asta, să spunem. Fiind în Sfântul Munte, în grădina Maicii Domnului și pentru că nu am spus, îi mulțumesc Maicii Domnului că am ajuns cu bine aici, bineînțeles și dumneavoastră, trăind acolo mi-a plăcut să cercetez despre Sfântul Munte, să știu mai multe, nu numai despre istoria lui, ci și despre Maica Domnului. În primii ani după Paște, timp de o săptămână făceam tot Athosul pe jos. Mergeam în fiecare zi până-l ocoleam tot roată și ajungeam în același loc.

Ei și în felul ăsta aflam de la fiecare mănăstire ce se întâmplă acolo, un pic de istoric, o minune sau ceva. Astfel, acumulasem să spun așa, destul de multe. Oamenii începuseră să vină și mă întrebau și la un moment-dat răgușeam și eu tot vorbind și am zis că lucrurile astea trebuie să le pun într-o carte, ca atunci când întreabă omul să-i dau cartea, să nu mai stau eu să vorbesc. Chiar știu că la un moment dat veniseră trei oameni care erau oarecum un pic mai cu funcții prin Casa Poporului, pe acolo își trăiau veacul și mă rugase cineva să le vorbesc. Și zice: “Părinte, te rog, dacă poți un pic să-i duci”. I-am dus o zi cu mașina și le-am vorbit. Și le-am vorbit să zicem cam vreo șase ore până am răgușit.

Părintele Pimen ne-a vorbit de-a lungul anilor despre cărți, familie și educație, iar pe site-ul nostru găsiți un material dedicat acestor teme, Familie, copii, cărți, învățământ. Pentru o privire de ansamblu asupra istoriei și semnificației Sfântului Munte, vă recomand și articolul de pe OrthodoxWiki despre Sfântul Munte Athos.

O carte i-a deschis apetitul pentru lectură

Ei erau pentru prima dată veniți și i-am dus un pic să înțeleagă și ei ce înseamnă viața asta. Și după aia mi-am dat seama că nu mai merge așa și am început să scriu. Am luat un caiet și am scris. Eu niciodată n-am fost scriitor, am terminat 10 clase cu media 7, deci cam atâta era… Gramatica la pământ, deci niciodată… Însă am citit, am citit foarte mult, de copil. Ceea ce mi-a deschis așa, vorbind de cărți, dorința de a citi, a fost o carte pe care a primit-o sora-mea ca premiu, numită “Neamul Șoimăreștilor, zodia Cancerului vremea Ducăi Vodă”. Am topit cartea asta și de atunci de la anișorii aceia am început, adică din ce în ce mai mult mi-o fost drag.

Cea mai defăimată carte a devenit cea mai citită

Și ca să revin, am spus că trebuie să pun totul într-o carte. Am început-o, am scris-o și unui părinte care era acolo, i-am dat caietul. Era un părinte venit mai nou și na, având facultate, după trei zile vine, îmi aruncă caietul și zice: “Auzi? Nu mă mai face să pierd timpul cu prostiile astea! Ce, aceea e gramatică? Ai scris-o cu picioarele! Ia și învață să scrii!”. Aoleu, zic, mă ocăram singur. Mi-o trebuit să scriu carte! Na, m-am găsit și eu! Și-am lăsat-o deoparte. Vorbind cu un părinte din România, care se mai ocupa de cărți, zice: “Ia, dă-mi-o mie un pic!”. Și-o ajuns și-o scos cartea frumos, i-am trimis și niște fotografii, se cheamă “Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului”. Deci, din Sfântul Munte, din cărțile care s-au scos în românește în timpurile acelea și până în ziua de azi, e cea mai citită carte.

Nu era ghid sau care om care se ocupa cu grupuri fără cartea aceea în mână. Chiar cineva care o citit-o, o avea pe stick și o punea și în microbuzele care mergeau prin Athos, s-o asculte. Și mi-am dat seama, cea mai defăimată carte o devenit cea mai citită. La mine știți care era bucuria? Să poată afla și ceilalți, să citească. După aia am scris cinci volume de povestiri duhovnicești. Despre ce erau acestea? Venea un om în Athos care se ruga, o avut cancer și s-o vindecat și îmi povestea prin ce a trecut el. O băgam în cap, mă duceam la chilie, luam caietul și începeam să scriu. Și în felul ăsta aș putea spune, că s-au născut cinci volume “Povestiri duhovnicești” și multe altele. Până la cărțile astea două de la Bookzone, mai am vreo cincisprezece scrise, care au fost adunate în timp.

Mihai Morar: Părinte, dar puteți să-mi spuneți o povestire duhovnicească pe care încă n-ați apucat să o scrieți, întâmplată recent?

Mărturia musulmanului convertit la ortodoxie

Părintele Pimen: Nu știu! Mă gândesc, poate o să-mi vină ceva. Vă spun un lucru mărunt. Chiar înainte cu câteva zile de a veni încoace, o venit un grup din Franța. Acum tot venind grupuri, nu prea mă mai lungesc, nu mai stau prea mult cu oamenii. Mulți cer să le semnez o carte sau cât stau pe acolo mai schimb un cuvânt cu ei. Și vine unul așa mai brunet un pic, înalt și zice: “Părinte, vreau să spun și eu ceva”, dar după accentul era ca și cum ar fi un român care o stat în străinătate sau un străin care o învățat românește. Și zic: “Bine, hai, zi repede! Ce vrei?”, că fiind și alții… “Știi, părinte? Eu sunt arab, m-am născut musulman. Deci, am trăit musulman și m-am căsătorit cu o româncă, avem un copil și am să ascult filmările unde vorbiți dumneavoastră”.

Posibil soția să fi fost credincioasă, nu am intrat în amănunte, poate asculta ea și-o ascultat și el și zice: “Atât mi-o plăcut că m-am botezat ortodox și acum o iubesc așa de mult pe Maica Domnului și în casă la noi în fiecare zi vă ascultăm” și uite așa-i dăduseră lacrimile. M-am bucurat și-am înțeles că înseamnă că încă nu o venit timpul să mă opresc, atât timp cât mai vin oameni care îl cunosc pe Hristos, pe Maica Domnului, prin ceea ce spun. Și el a fost ca o mărturie de întărire că ascultându-mă, l-o cunoscut pe Hristos și-o ajuns să o iubească pe Maica Domnului, care e Mama Mea ca să spun așa, întru toate.

Legătura dintre Maica Domnului și cei care o caută cu inima deschisă este un fir roșu al întregii tradiții athonite. Am dedicat un material aparte acestei teme pe site-ul nostru, Maica Domnului și sectarii, unde părintele Pimen vorbește despre evlavia autentică față de Născătoarea de Dumnezeu.

Părinte, îți mulțumesc că m-ai făcut să o cunosc pe Maica Domnului!

Mă bucură foarte mult când vin așa mulți oameni și spun: “Părinte, da, mergeam la biserică, mă rugam, dar eu niciodată nu m-am rugat la Maica Domnului. Dar acum, ce-i Maica Domnului pentru mine! Ascultându-vă, am înțeles cine-i Maica Domnului și ce valoare are Maica Domnului pentru noi și ce putere are în fața Lui Hristos ca să mijlocească pentru noi”. Și întotdeauna mă bucură când vin oameni care o descoperă pe Maica Domnului sau când întâlnesc oameni chiar și pe stradă, care-mi zic: “Părinte, îți mulțumesc că m-ai făcut să o cunosc pe Maica Domnului!”. Și asta pentru mine e ceva care mă împlinește întru totul.

Cei care doresc să aprofundeze minunile săvârșite prin mijlocirea Maicii Domnului vor găsi mărturii cutremurătoare în materialul nostru Minunile Maicii Domnului.

Dacă vii pentru Maica Domnului cu toată inima, cu toată dragostea, nu ai cum să nu pleci schimbat

Mihai Morar: Cei mai mulți dintre pelerinii care ajung în Athos vin acolo pentru repararea, vindecarea sufletului. Cum începe vindecarea asta? Nu aveți timp să vorbiți cu toți, mai ales că vin grupuri numeroase, sunt cititori care s-au transformat acum în pelerini.

Părintele Pimen: Deci, ce se întâmplă? Vin mulți despre care eu permanent chiar și în filmări am spus, care zic: “Părinte, am venit special pentru Sfinția Ta!” și am încercat să-i fac să înțeleagă un lucru: dacă veniți în Sfântul Munte pentru Maica Domnului, o să plecați cu folos, dacă veniți pentru mine, o să plecați dezamăgiți pentru că și eu sunt om. Adică, nu vă așteptați ca eu să zbor sau să fac ceva, că mulți își formează o părere greșită. Își formează o idee despre mine sau altcineva, un om și după aia vor ca omul ăla să fie așa după ideea formată de ei și dacă nu corespunzi, ei sunt primii care aruncă cu piatra pentru că zic: “Băi, dar eu m-am așteptat să fie așa…”.

Mihai Morar: Dar mai sunt unii care vin până la chilie, nu vă găsesc și spun că au venit degeaba?

Părintele Pimen: Asta-i treaba lor! Dar am întâlnit și altceva: “Părinte, așa-s de bucuros că v-am întâlnit, că e a cincea oară când vin și abia acum v-am găsit!”. Sunt situații din astea. Acum, dacă că pleacă dezamăgiți că nu mă găsesc, nu mai știu. Sunt momente când sunt acasă, dar sunt și eu programul de liniște sau am mai avut probleme de sănătate sau chiar înainte de a veni încoace o lună de zile am tușit continuu, ca niciodată, toată noaptea până adormeam pe la 3-4 dimineața un pic. Și nu știam dacă o să ajung aici sau nu o să ajung, dar Maica Domnului o rânduit să treacă și să se repare și asta. Și eu de asta încerc să spun la toți că îmi spuneți cu vindecare asta, dacă vii pentru Maica Domnului cu toată inima, cu toată dragostea, nu ai cum să nu pleci schimbat.

Când veniți aici, profitați de fiecare minut!

Și alt lucru pe care li-l spun: Măi, când veniți aici, profitați de fiecare minut! Te-ai dus la o mănăstire, că e la chilia noastră, că e-n altă parte, ia interesează-te un pic ce program au acolo și încearcă să respecți programul acela. Când e de biserică, dacă-s trei ceasuri, du-te în biserică și te roagă cum poți tu acolo! Chiar de ești obosit și mai adormi într-o strană, dar stai în biserică! Du-te și te ține de programul acela! Când e programul de liniște, stai și tu liniștit. Încearcă să te depășești un pic pe tine și să intri în liniștea de acolo să te rogi și nu ai cum să nu pleci cu folos. Aici e un început. Și după aceea le spun de multe ori: Ți-o îngăduit Maica Domnului să ajungi Sfântul Munte. Dacă ți-o îngăduit lucrul ăsta, nu-i întâmplător. Fii și tu un pic recunoscător!

Când pleci de aici, ia gândește-te oleacă, fă-ți o analiză a conștiinței care e glasul lui Dumnezeu în om, fă-ți o mică analiză cu ce-L superi tu pe Dumnezeu sau pe Maica Domnului. Spune: “Uite, Maica Domnului! Pentru că mi-ai îngăduit să vin, eu o să renunț la lucrul ăsta care mă chinuiește! E patima asta care nu mă lasă! Că-i fumat, că-i băutură, că-s jocuri din noroc, că-i… știu eu, ajutor de soție, ca să nu zic amantă sau altcumva, ia încearcă să renunți la ceva! (se râde în sală) Adică, păi și ea e ajutor de soție, că nu poți să-i…

Pentru cei care se pregătesc să viziteze Sfântul Munte, am publicat recent un ghid duhovnicesc, Pregătire duhovnicească pentru Înviere, în care părintele Pimen oferă sfaturi practice pentru un pelerinaj rodnic.

O întâmplare recentă cu o doamnă care avea amant

Mihai Morar: Rezolvați și astfel de probleme?

Părintele Pimen: Încerc cum se spune, să le explic la oameni, nu le rezolv eu, eu nu rezolv nimic.

Mihai Morar: Și ce le explicați?

Părintele Pimen: Trebuie să înțeleagă un lucru. Eu îi întreb de multe ori când spun că nu se mai înțeleg… Uite, ieri, alaltăieri, chiar e familia aici, ne-am dus până la Sfânta Filofteia. Am ieșit, ne plimbam un pic și vine o tânără, o doamnă, așa la vreo 35 de ani, care era împreună cu un domn care o rămas câțiva metri în urmă:

– Părinte, două minute vă rog!
– Bine, dar pe scurt, că urc în mașină.
– Știți, am și eu o problemă!
– Spuneți! Aveți familie?
– Am familie, am și copiii am, e bine. Dar mai am și unul pe alături. Adică…
– Ce anume?
– Amant! Na, ce mă sfătuiți? Cu cine să rămân?
– Dar soțul știe de amant?
– Nu știe!

Ea avea doi copii acasă și ăla era amantul care stătea la trei metri de mine după un copac, să vadă dacă îi iese treaba sau nu.

Mihai Morar: Venise cu el la biserică?

Părintele Pimen: Nu era la biserică, se plimbau pe acolo pe aleea aia.

Mihai Morar: A, ok!

Părintele Pimen: Poate știa soțul că e la biserică și ea dădea bine pe acolo, știi? Dădea să spună că-și iubește amantul și mă uit la ea și zic:

– Tu ce vrei? Măi femeie, uite care treaba, aici nu mai merge cu sărumâna! Lași baltă toate și te duci acasă la familie. Cum se zice, te repari, oferi dragoste și îți vezi de familie, ai copii… Tu ce vrei? Vrei o aventură? Ai distrus o familie, copii pe drumuri…

Prea des întâlnesc lucrul ăsta! Copii care plâng pentru că-s doar cu unul din părinți și celălalt o plecat și își trăiește așa zisa fericire care la un moment dat o să-i se întoarcă în cap. Zic:

– Ce faci?
– Părinte, dar nu este altă variantă?
– Nu este, clar!

I-am pus mâinile pe cap și i-am spus: “Acum ai renunțat, te duci acasă și îți vezi de familie!” și am plecat.

Mihai Morar: Dar nu ați întrebat-o dacă acasă e bine?

Părintele Pimen: Deci, ce se întâmplă? Nu zicea că e rău! Căuta o scăpare! (se râde în sală) Deci, nu a venit cu ceva… că acasă era bine într-un fel. Avea familie, avea copii, dar parcă… parcă e mai bine cu amantul că n-are griji, cam așa ceva. Și i-am spus scurt și clar că nu există altă cale și-am lăsat-o blocată în mijlocul drumului și mi-am văzut de drum. Sunt situații când nu mai merge.

Mihai Morar: Și domnul de după copac?

Părintele Pimen: O rămas acolo. Acum urmau ei să se înțeleagă mai departe. Eu mi-am văzut de treabă. Sunt situații în care nu merge, când nu poți zice că merge și așa. Nu există! Știți ce se întâmplă? Pentru că am întâlnit prea multe familii care spuneau: “Dar totuși îl iubesc, mă iubește sau o iubesc…”. Fals! E ceva care o să se consume, care se termină, ai pierdut familia și te văd eu după aceea!…

Un alt caz asemănător

Chiar îmi amintesc de un caz dacă tot am intrat în subiect: și-o întâlnit așa zis, iubirea din liceu, după ce avea doi copii, era căsătorită, soțul o iubea super și mergea totul perfect. Și-o pierdut buletinul, din greșeală buletinul a ajuns la fostul din liceu, acum ei aveau 35 de ani, ăla imediat o căutat-o, au luat legătura și s-o trezit aia că parcă s-o plăcut de prin liceu.

Și-o lăsat baltă și soț și copii, deși mergea totul bine și s-a dus la ăsta, că vorba aceea, avea vreo două firme, vile cu vreo trei etaje și nu știu câte mașini la poartă. Și cât o rezistat? Un an de zile. Ăla încă nu era divorțat de cealaltă, se mai ducea și pe acolo, venea înapoi, pe asta o ținea în casă să nu o vadă nimeni, până și-o dat ea seama că de fapt avea nevoie la pat și așa mai departe, în amintirea tinereții care nu mai corespundea.

Și până la urmă după un an de zile o fugit de acolo. Ba nu, mai mult un pic pentru că soțul i-o spus: “Doi ani de zile te aștept acasă, ca să știi! Cresc copiii, te așteaptă acasă, după aia s-o încheiat! O trecut ăia doi ani, ea nu s-a dus acasă și bineînțeles, celălalt și-o refăcut viața și s-o căsătorit. Și atunci ea o rămas să-și plângă de milă.

Din cauza lipsei legăturii cu Dumnezeu suntem într-o continuă căutare

Mihai Morar: Dar de ce suntem noi în căutarea asta continuă a paradisului?…

Părintele Pimen: Știți de ce? Din lipsa legăturii cu Dumnezeu, care este izvorul dragostei. Dacă-L aducem pe Dumnezeu în viața noastră, dar cu toată inima, cu tot dragul, exact cum spune acolo, să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul, din tot cugetul și din toată inima ta, adică deplin și pe aproapele tău ca pe tine însuți, dacă Dumnezeu e pe primul loc în viața noastră, știți cum e în familie? Totul devine superb! Nu că nu sunt greutăți, sunt greutăți, sunt de toate, dar începem să devenim îngăduitori, cu mai multă dragoste și ne mai punem în locul celuilalt. Ca bărbat, zici: măi, mi se pare că soția nu face prea multe lucruri. Dar ia să o trimit pe ea o săptămână de acasă și să preiau eu toate atribuțiile ei, să vedem cât e de greu.

Cum mi-ar conveni când vine soțul acasă, dacă tu ai 2-3 copii și trebuie să faci mâncare, cam cum ai dori să se poarte? Să te ia în brațe, să-ți mulțumească pentru că e cald în casă, copiii-s bine, mâncarea-i caldă, adică să spună că te iubește, să te îmbrățișezi, să aprecieze ce faci. Să nu ne gândim că dacă găsim altă femeie, toate se rezolvă, nu! Alte probleme, alte situații! Dar toate pleacă de la lipsa lui Dumnezeu în viața noastră, dar lipsa aia trăitoare. Noi trebuie să-L trăim pe Dumnezeu, să nu fie ca un tort de ăla primit, frumos într-o cutie, îl ținem în vitrină și toată ziua ne uităm la el și spunem că nu-i bun!

Tema dragostei și a îngăduinței în familie revine adesea în cuvântările părintelui Pimen. Am vorbit mai pe larg despre aceasta în materialul Relațiile în familie: timp, atenție, dragoste, credință, iar un fundament trainic pentru pacea conjugală veți descoperi și în Secretul păcii în familie.

Noi trebuie să ne umplem mintea cu Dumnezeu!

Mihai Morar: E adevărat, dar Sfântul Nectarie spunea că nu putem să-L cunoaștem pe Dumnezeu până nu ne cunoaștem pe noi înșine.

Părintele Pimen: Și noi cum ne putem cunoaște? Noi, cum ne putem cunoaște pe noi? Spune-mi medicamentul! (se râde în sală) Prin ce? Prin yoga, prin căutări nu știu de care, poziții nu știu de care? Totul e egal cu zero, toate acelea merg până la limita când o iei razna. Pentru că alea spun toate, știți cum? Golește-ți mintea, fă nu știu ce, ca să aibă diavolul să-ți aducă în cap tot ce vrea el după aceea, și pornografia și tot ce vrei. Nu! Noi trebuie să ne umplem mintea cu Dumnezeu și Dumnezeu știți ce face? E lumina aceea care luminează totul. Și atunci orice alegere o faci cu Dumnezeu, totul-i bun. Dar știți ce trebuie să avem noi? Smerenia aceea în care să-L acceptăm pe Dumnezeu în viața noastră.

Și eu spun de multe ori: uitați-vă mai des în oglindă și la ceea ce ai vrut să spui acum! Uitați-vă mai des în oglindă! De ce? Uitați-vă la voi și cercetați-vă: ăsta-s eu, despre care zice lumea că-s deștept, că-s frumos, că nu știu ce… Te uiți în oglindă și te vezi tu! După aia stai un pic: ce gândesc eu? Adică, ceea ce nu vede lumea. Ce am gândit azi? Am gândit lucruri bune despre toți cei din jur? Nu despre mine, că eu pot să mă cred, vai ce tare, ce deștept!

Tradiția patristică ne învață că adevărata cunoaștere de sine trece prin lumina conștiinței. Un punct de plecare valoros pentru acest subiect este articolul Glasul conștiinței din noi de pe crestinortodox.ro.

În momentul în care ne mândrim, devenim luciferici

Cunosc o fetiță, chiar e în sală și îmi spunea stând ieri, alaltăieri de vorbă, că are un prieten care-i de ăsta… că în afară, că-i grozav, face pe grozavul, că-i foarte deștept, cică “nu-mi găsesc o denumire, cum să mă numesc, atât îs deștept!”, am zis că ăla e prost botă și te distruge. (se râde în sală) Nu contează că are el idee bună despre el, vai ce grozav sunt, vai ce… Nu există în lumea asta o denumire pe care să mi-o asum pentru că-s prea grozav. Dumnezeu celor smeriți dă har, celor mândri le stă împotrivă! Asta înseamnă o luptă directă cu Dumnezeu și știți ce înseamnă asta? Că suntem distruși în toate privințele. E un fel de auto-îndumnezeire ceea ce încearcă toate practicile orientale. Tu ești Dumnezeu, puterea e toată în tine! În momentul ăsta, știți ce se întâmplă? Devenim luciferici!

Dumenzeu ne-a plămădit și nea dat o scânteie dumnezeiască

Eu-s ăla tare, eu pot! Nu! Eu nu pot nimic fără Dumnezeu! Da, pot multe, dar cu Dumnezeu! Cu Dumnezeu pot totul! Deci, nimic nu-i imposibil, dar cu Dumnezeu! Unde se desparte știința de Dumnezeu? Unde spune că poți tu totul fără Dumnezeu. Nu-i adevărat! Am venit de la Dumnezeu și plecăm la Dumnezeu. Și știți ce spune? Ce-o făcut Dumnezeu? L-o luat pe om, l-o plămădit, l-o făcut din țărână exact cum am face noi din plastilină. Dar ce a făcut Dumnezeu special? A pus în cantități infime tot ce există în pământul ăsta unde căutăm noi metale, toate astea există în om, ceea ce nu o să poată omul niciodată! Și totuși nu avea suflare. Și ce a făcut Dumnezeu? Cel mai mare dar? Zice că o suflat asupra lui și i-o dat scânteia dumnezeiască, sufletul, care e exact din Dumnezeu.

Noi avem ceva, o scânteie dumnezeiască în noi și asta e sufletul. De ce? Când o ieșit sufletul s-o încheiat, rămâne trupul ăla care își duce în pământ. E scânteia dumnezeiască care lucrează în noi, glasul lui Dumnezeu care o rămas în noi, conștiința. Copilul ăla mic de doi ani, da? Zici că nu știe, nu pricepe. O spart o cană, vezi că se ascunde. De ce? E glasul de aici! Ai greșit, ai făcut ceva rău! Mi-o rămas de la bătrânul meu, părintele Iulian, care o murit la 97 de ani și l-am avut duhovnic 28 de ani, zice: “Să te ferească Dumnezeu, cum să zice, să-ți astupi conștiința, să te mintă! Și știți ce înseamnă asta? Când te minți toată ziua, când faci un rău, îți distrugi soția și te minți toată ziua “Nu, că e bine, că am dreptate!”, dar conștiința spune că nu.

Dumenzeu ne-a dat conștiința, precum și cel mai mare dar…libertatea

Ei, după câțiva ani de zile, conștiința nu o să mai spună că nu. O să te aprobe pentru că tu ai distrus-o până acolo încât ea să te mintă. Adică, insiști într-un lucru rău până ajunge să te mintă ea. Și atunci zice că e foarte greu pentru că tu nu mai poți să-ți rezolvi problemele prin glasul conștiinței. Atunci e nevoie de pocăință, o iei de la zero, te duci și te-ai spovedit, începi să-ți ceri iertare de la Dumnezeu: “Doamne, nu mă lăsa, fă ceva, ridică-mă de aici!”. Și atunci, ușor ușor, începe să se limpezească mintea, să lucreze conștiința. Deci, ăsta e cel mai mare dar la noi, conștiința pe care-o avem.

Și alt lucru, știți care e cel mai mare dar? Libertatea! Știți că noi avem libertate deplină în toate, dăruită de la Dumnezeu să facem chiar și cele mai mari răutăți din lume? Dumnezeu ne-a spus așa: poți să faci asta, poți să faci asta, dar există niște consecințe, e libertatea ta. Te duci și îi dai în cap ăla, te așteaptă poate 20 de ani de închisoare. Adică, există niște consecințe. Te duci acasă, îți bați soția, da? Deci, tu pui un gard între ea și tine. O bați a doua oară, a treia oară ai să vezi că ea nici nu mai vrea să doarmă cu tine, se mută în altă cameră. Deci, tu singur îți aduci consecințele astea, e rodul faptelor tale.

Mihai Morar: Se mută în altă casă dacă o bați de atâtea ori!

Conștiința ca dar dumnezeiesc și libertatea ca responsabilitate sunt teme pe care le-am aprofundat în două materiale complementare: Mustrările conștiinței, cu învățăturile Cuviosului Efrem din Arizona, și Libertate și libertinaj, o reflecție despre granița dintre cele două.

Să ne facem seara o analiză a zile ce se încheie

Părintele Pimen: Tu ai libertatea de a face lucrurile astea, dar asumă-ți consecințele a ceea ce faci! Furi, orice faci tu în viața asta, există niște consecințe. Ai libertatea de a face, dar asumă-ți toate consecințele și nu da vina pe cineva după aceea. De asta libertatea asta pe care ne-o dat-o Dumnezeu e minunată. Putem să ne ducem cum să zice, direct în Rai făcând binele, făcând binele zi de zi, minut de minut! Și când nu pot să fac binele, să fac o rugăciune pentru celălalt, fac o rugăciune pentru mine, seara să mă analizez. Mă duc două minute într-un colț: ce am făcut eu azi? Câți oameni am rănit? Câți oameni am supărat? Și dacă n-am făcut asta, despre câți oameni am gândit rău?

Mihai Morar: Păi și nu e asta cunoașterea de sine?

Părintele Pimen: Prin Dumnezeu, fără să astupăm conștiința, nu să avem încredere în noi! Deci, cerem ajutorul lui Dumnezeu! Da, eu de ce am spus să ne uităm în oglindă? Să ne analizăm cât suntem de slabi noi ca oameni, pentru că dacă ne analizăm o să vedem că nu-i nicio zi în care să nu gândim ceva rău.

Nu mai sunt bărbați puternici ca înainte, acum mulți sunt pe tocuri

Mihai Morar: Apropo de slabi! Bărbaților le place să fie puternici în public, unii sunt duri și în familie, adică nu-și arată emoțiile. Dar din ce în ce mai mulți ajung la dumneavoastră sau la alți monahi în Muntele Athos și acolo sunt slabi, adică vulnerabili și își recunosc greșelile și își spun regretele și le pare rău că au pierdut relații, copii, familii, mulți dintre ei. Ajung mulți.

Părintele Pimen: Ajung din toate categoriile, sub toate felurile. Știți ce se întâmplă? Bărbați puternici erau înainte. Acum sunt prea mulți pe tocuri! Adică, nu mai sunt bărbații aceia care erau bărbați. Eu am spus un lucru: cea mai mare lovitură dată țării și-o fost dată intenționat, e scoaterea armatei. Pentru că eu am făcut armată.

Mihai Morar: Cea obligatorie?

Părintele Pimen: Da, aia obligatorie! Am zis că măcar trei luni de armată în care să nu calci acasă, să n-aibă telefon, să n-aibă nimic. Am făcut armată în ’90, exact după Revoluție și am văzut ce însemna pentru că veneau oameni diferiți. Veneau săracii, din ăia mai dolofani: “Eu nu mănânc spanac!”. Spanacul avea o culoare frumoasă de la pământul care era în el, era ca o cremă, știi? “Eu nu mă ating!” și după trei zile întreba: “Dar nu-mi mai dai o porție?”. Deci, depășeau toată starea asta pentru că făceai armată, învățai să fii ordonat, la cinci dimineața deșteptarea, făceai patul… Din toate astea învățai ceva, erai organizat.

Copiii trebuie învățați de mici cu responsabilități

Acum îi vezi că vin la douăzeci de ani și parcă merg pe tocuri și nu-și duc nici bagajul, îi duce tata geanta… Un om venise cu băiatul lui 20 de ani, el lucra în Atena, tot român.

Mihai Morar: Unde, în Athos?

Părintele Pimen: Da! O venit acolo la mine, el îi ducea geanta, băiatul era cu mâinile în buzunar, dolofan așa și zice:

– Părinte, m-am luptat să nu-i lipsească nimic! Așa-i că l-am crescut bine?
– L-ai distrus! L-ai nenorocit pe toată viața! Ăsta dacă se însoară, o nenorocit o femeie!
– Cum, părinte?
– Dar tu nu-l vezi?
– Păi, părinte, nu i-o lipsit nimic!
– Tocmai de aia, că nu i-o lipsit nimic l-ai distrus!

Lasă copilul să vadă ce înseamnă o greutate, ce înseamnă să muncești… Eu de asta le-am spus: măi, de la șapte ani să aibă responsabilitate în casă. Asta nu-i chin, să-i spui: băi, tu ai colțul ăla de cameră, trebuie să fie curat. Tu ai dulapul ăla, să fie aranjate, tu ai salonul… Fiecare copil să aibă responsabilitate ca să vadă ce înseamnă să arunci ciorapul, geaca sau ceva, să fie toate așezate la locul lor.

Acest subiect al responsabilizării tinerilor capătă și mai multă profunzime în materialul nostru Tinerii fug de responsabilitate și căsătorie, unde părintele Pimen analizează cu blândețe și fermitate cauzele acestui fenomen.

Responsabilitatea dată copiilor de mici îi face să devină oameni realizați

Și am întâlnit o familie minunată de felul ăsta. L-am cunoscut pe tatăl copiilor prin ’88-’89 când am stat la Sihla și o stat și el o perioadă, se pregătea pentru teologie. Eu m-am dus în Athos, el mai târziu o ajuns preot și când l-am întâlnit avea cinci copii. Știți ce-s copiii aceia? Patru din ei-s medici, unul chirurg bun, are clinica lui la Cluj și așa mai departe și toți erau și cântăreți de muzică bisericească. Cred că-l știți, Iustinian, are clinica Anastasios la Cluj. Chiar l-am invitat..

Mihai Morar: Am făcut un podcast în decembrie cu el. Neurochirurg!

Părintele Pimen: Ei, pe copiii aceia eu știu de mici cum creșteau acasă. Deci, ajungeam acasă la el că era în zona mea și-mi arăta tatăl lor: “Vezi la mine în casă? Fetița aia mică are 5 ani, ea are bucățica ei de salon să o mențină curată”. Deci, fiecare copil din casă aveau responsabilități. Ce au ajuns? La treizeci și ceva de ani are sute de operații!

Mihai Morar: Pe creier!

Părintele Pimen: Da! Doar una din fete e psiholog, ceilalți, toți patru-s medici. Ei, asta înseamnă să-i crești responsabil, respectuoși, copiii așezați cum trebuie! Nu i-o chinuit nimeni, dar le-o dat responsabilitate. Uite, vedeți, și noi muncim, banul se câștigă greu, trebuie să învățați ce înseamnă să te pregătești pentru viață!

Legătura cu Dumenzeu trebuie păstrată și în meseria practicată

Și frumos, legătura cu Dumnezeu, o ajuns medic, da? Dar el ce face? Cântă muzică bisericească în timp ce operează! Adică, și-o dați seama că fără Dumnezeu el nu poate să facă nimic. Ca medic dacă-L ai pe Dumnezeu în viața ta, știți ce minuni faci în medicină? Câte cazuri rezolvi, despre care doctorii ceilalți spun că nu se mai poate? Ei, asta înseamnă Dumnezeu!

Vedem, Sfântul Luca al Crimeei era medic. Să ne gândim, spune în viața lui, că el era în închisoare, i-o tăiat totul și-o văzut pe unul care era orb și i-o fost milă de el și-o căutat un cuțitaș, l-o ars la foc și l-a operat pe ăla și i-o dat vederea. Deci, el la timpul acela… Gândiți-vă, ce poate să facă un om cu Dumnezeu în viața lui?

Această învățătură își găsește un ecou adânc în experiența duhovnicilor athoniți. Pe site-ul nostru, părintele Pimen ne poartă prin înțelepciunea și sfințenia părintelui Iulian, iar viața Sfântului Luca al Crimeei poate fi descoperită pe OrthodoxWiki.

Pentru ce vă rugați?

Mihai Morar: Pentru ce vă mai rugați din Athos pentru lumea de dincolo, adică pentru noi?

Părintele Pimen: Deci, ca să spun așa, în afară că permanent îi cer iertare Maicii Domnului pentru tot cu ce o supăr, prima dată îi cer iertare și după aceea îi mulțumesc că face răbdare cu mine, că de multe ori îmi împlinește toate mofturile și alea care par sucite și după aceea întotdeauna mă rog așa: pentru cei care mă iubesc, mă urăsc, îmi fac rău, pentru cei pe care îi iubesc sau i-am rănit, le-am făcut eu rău, pentru cei care-s dator să mă rog și pentru cei care mi-o cerut să mă rog pentru ei. Pentru că sunt atât de mulți oameni încât nu pot să-i cuprind pe toți și atunci mi-am făcut eu un fel de rugăciuni ale mele personale, asta e doar un 5% din ce am spus, în care să-i cuprind pe toți.

Și pentru că cei adormiți sunt atât de mulți și-mi cer oamenii, zic: “Maica Domnului, ai grijă de toți cei de la Adam până în ziua de azi și fă-ți milă cu ei, scoate-i de acolo dacă nu-s la bine du-i la Hristos și roagă-L să le facă și lor un colțișor de Rai și atunci Maica Domnului mai departe știe ce să facă.

Câte ore vă rugați pe zi?

Mihai Morar: Nu v-am întrebat niciodată câte ore vă rugați pe zi?

Părintele Pimen: Nu-i vorba de ore. Știți ce spunea unul din sfinți, nu mai știu cine? Cine se roagă când se roagă, ăla nu se roagă. Știți ce înseamnă asta? Dacă tu ți-ai pus program, noi avem patru ore la biserică în fiecare zi, când participăm toți, da? Dacă noi am rămâne doar la patru ore, ar fi ceea ce s-o spus, cine se roagă când se roagă, nu se roagă. Noi tot ceea ce facem trebuie să unim cu Dumnezeu. Chiar stând de vorbă cu cineva, chiar îmbrățișând pe cineva, adică inima ta să fie cu drag, cu milă, cu toate astea față de celălalt care Îl are pe Hristos în el. S-o împărtășit, îl are pe Hristos, are scânteia dumnezeiască în el. Adică, atunci când îl îmbrățișez eu nu îmbrățișez doar un om, Îl îmbrățișez și pe Hristos, adică îmbrățișez totul într-un om.

Să oferi dragoste, că asta mi-o rămas de la cineva, că ce pleacă de la inimă la inimă ajunge. Și întotdeauna tot ce facem să facem cu drag, cu toată inima și atunci într-adevăr ajunge unde trebuie. Și era vorba de bărbați. Știți câți bărbați plâng acolo, care poate acasă sau în alte părți nu plâng, îi vezi plângând în hohote?

Taina rugăciunii neîncetate, pe care o descrie aici părintele Pimen, capătă contururi practice în materialul nostru Cum să ducem o viață normală în firesc, nădejde și smerenie.

Mulți bărbați care ajung în Athos, plâng

Mihai Morar: La asta mă și refeream, la bărbații care vin și plâng în Athos.

Părintele Pimen: Întâlnesc mulți! Sau numai când îi întâlnesc, îi îmbrățișez și încep să plângă în hohote. Alții poate în timp ce le vorbesc și îi văd că… Am mai întâlnit cazuri, venea câte un șef de grup cu 15 oameni: “Părinte, le vorbiți un pic?”. Și le vorbeam și după ce încheiam, spunea: “Hai, aveți întrebări? Știu de pe drum că aveați multe? Să le puneți!”. Ziceau: “Nu, că ne-au răspuns la toate!”. Adică, lucra Dumnezeu în așa fel ca să le răspund la toate și-l vedeai pe câte unul că lăcrimează sau ceva, se strângea la colț fără să știe de ce, dar punea Dumnezeu să fie răspunsuri pentru toți. Asta de ce? Ca să le întărească lor credință că Dumnezeu le știe și cugetele lor și durerile lor fără să i le spună lui Dumnezeu, că Dumnezeu le știe.

Mihai Morar: Dar un bărbat când plânge, după ce plânge?

Mulți bărbați plâng de bucurie

Părintele Pimen: De obicei cei care vin în Atos nu plâng după ceva anume.

Mihai Morar: După cineva?

Părintele Pimen: Nu!

Mihai Morar: Nu?

Părintele Pimen: Nu! Cei care plâng, pe care i-am întâlnit, cei mai mulți plâng de bucurie că au ajuns acolo din ce văd eu. Sunt oameni pe care când îi întreb ce faci, zic “Părinte!” și-l iau în brațe și începe să plângă în hohote. Ăla nu plânge pentru altceva, plânge de bucuria aia, simte că se odihnește, se liniștește, nu știu, deci este ceva. Sunt și ceilalți care vin cu o problemă. Poate are un copil acasă bolnav, are o problemă în familie, îmi spune problema și plânge și îl înțelegi că e suferința lui și atunci îl încurajezi: “Măi, stai un pic, doar nu s-o terminat lumea! Ce, crezi că ești primul cu astea? Ăhă, sunt…” și atunci îi spun de situații mult mai grele, ca să vezi că a ta e 1% față de ce au alții. Și zic:

– Se rezolvă foarte repede!
– Cum?
– Dar tu ce faci? Cum ești tu cu Dumnezeu?
– Păi, cam așa și așa…, cu aceea, cu aceea…
– A, vezi? Asta trebuie să o scoți, asta, asta și ai să vezi că se rezolvă problema!

Asta a fost doar o telegramă de la Dumnezeu că nu mergi bine. Ia rezolvă-ți problemele tale personale, sufletești cu Dumnezeu sau cu cei din jurul tău și să vezi că se rezolvă și celelalte. Deci, rezolvarea e la noi. Dumnezeu doar ne dă telegrame: Vezi că nu ești bine. Dacă continui așa, îți distrugi familia și la urmă îți pierzi și sufletul. Și atunci îți dă o atenționare. Asta înseamnă că Dumnezeu ne iubește și îi pasă de noi.

Mihai Morar: Suntem aici în mijlocul orașului. În curând o să fim și în mijlocul nopții.

Părintele Pimen: Știți ce-i frumos? Că e alb afară, o nins.

Mihai Morar: A nins?

Părintele Pimen: Da! Mi-o zis cineva și acum când am trecut pe aici m-am uitat pe un geam și era așa de-un deget alb, frumos afară.

Mihai Morar: Tocmai s-au făcut șase ore de când sunt aici în operă.

Părintele Pimen: Păi, na!

Mihai Morar: În curând o să mă transform în fantoma de la operă.

Să nu fim cârcotași cu darurile lui Dumenzeu

Părintele Pimen: Nu! Cel mai frumos a fost acum vreo 20 de ani când eram la Biserica Mare a Schitului nostru. Schitul nostru, ca să priceapă un pic și oamenii care nu știu, înseamnă un sat. Un sat împrăștiat pe o vale mare de câțiva kilometri, care are case. Casa ce reprezintă? Noi îi zicem chilie. O chilie reprezintă o biserică, o casă cu camerele noastre în care locuim și un arhondaric. Ei, sunt 20 de case de astea împrăștiate. De la toate casele astea ne adunăm în fiecare duminică și de sărbători, la Biserica Mare. Ei, la Biserica Mare când îi priveghere sau ceva, acum mai facem câte un pic de întrerupere după situație, făceam priveghere toată noaptea. Intrai seara și ieșeai dimineața când se încheia Liturghia. Și o fost Sfinții 40 de Mucenici, care sunt spre primăvară, nu te mai aștepți la zăpadă.

Și eu eram coborât de la chilii, aveam vreo 300 de metri, în sandale frumos, era timpul plăcut și am intrat în biserică. Era atât de plăcut în biserică și n-am ieșit până dimineața deloc, toată noaptea. Când am ieșit dimineața, jumătate de metru de zăpadă!

Mihai Morar: În Athos!

Părintele Pimen: Deci, mă uitam, mă frecam la ochi… Era iarbă, am intrat cu sandale și să ies să dau de jumătate de metru de zăpadă albă, frumoasă! Ninsese cu fulgi mari și puternici și imediat s-o așezat până la genunchi. Am alergat pe cărare până acasă că asta era, doar nu aveai altă cale, nu te lua cineva și te punea la chilie. Și de asta zic, pe toate astea cumva eu le numesc daruri ale lui Dumnezeu că ne iubește și își amintește de noi. Ne dă și zăpadă, nu trebuie să fim cârcotași, când dă zăpadă: “A, acum s-o găsit, că-i frig, că nu știu ce!”, când e cald: “De ce e cald?”, nu! Să acceptăm tot ce ne dă Dumnezeu și să-i vedem partea frumoasă! O dat zăpadă, ce frumos, ce bulgăreală o să facem noi acum, ce o să ne jucăm în zăpadă!

Dumnezeu poate să facă și din imposibil, posibil

Mihai Morar: De fapt, asta voiam să vă întreb. De ce noi avem impresia că paradisul e întotdeauna vara când e iarnă, iarna când vară, e în altă casă, nu e în casa noastră, e la altă femeie sau la alt bărbat?

Părintele Pimen: Pentru că niciodată nu ne mulțumim cu ce avem. Știți ce se întâmplă? Totdeauna tânjim după altceva. Asta înseamnă că avem o nemulțumire tot timpul. Ea vine și de la lipsa lui Dumnezeu în viața noastră, revin iar acolo pentru că Dumnezeu plinește totul. Dumnezeu este dragoste, ne umple de dragostea Lui, dar trebuie să-L trăim pe Dumnezeu, asta nu înțelegem noi. Când spui: “Doamne, ajută-mă!”, păi, să se cutremure tavanul! Să simți lucrul ăsta, să simți durere în inimă! “Maica Domnului!”, ia icoana Maicii Domnului în brațe și strânge-o cu toată inima: “Maica Domnului, ajută-mă! Fă ceva în situația asta!”.

Am povestit altă dată, acum nu au venit, erau două fetițe gemene de la Iași, care sunt la facultate. Gândiți-vă, ele fiind gemene, sunt nedespărțite. O dat la aceeași facultate, una o intrat, una nu o intrat și s-o dus trei zile și o prins la Cuvioasa. Gândiți-vă, erau aproape 50 sau 100 de locuri care trebuiau să renunțe ca să intre la facultate. Și după trei zile de plâns la Cuvioasa Parascheva, o fost anunțată că o intrat ultima. Adică, o renunțat atâtea persoane, cum s-o rânduit acolo să intre și ea, după ce s-o rugat trei zile acolo. Deci, Dumnezeu poate să facă și din imposibil, posibil. Dar eu asta spun, noi nu trăim ortodoxia! Spunea:

– Mă duc la sectari.
– Dar de ce?
– M-am lămurit eu! Popii-s numai după bani, sunt îmbrăcați în veșminte de aur, uite, sunt plini de bani, nu văd decât asta!

Punctul nostru slab este că judecăm permanent

Cu ce te împiedică în legătura ta cu Dumnezeu de îi vezi pe acela care veșminte despre care tu spui că-s de aur și e 100 de lei bobina aceea din care s-o făcut un veșmânt întreg? Care e un material care are nicio treabă, că eu trăind în mediul ăsta știu ce înseamnă? Adică, n-am văzut niciunul să aibă veșminte de aur. Toate-s din astea… Dar de ce? S-a pus lucrul ăsta pentru că săvârșește cea mai mare taină, Liturghia care e unirea cu Hristos. Preotul trebuie să fie impecabil acolo! El îl ia pe Hristos, ți-l dă pe Hristos, nu poate să fie îmbrăcat ca din grajd acolo! Trebuie să aibă cei mai bun de îmbrăcat la Hristos pentru că lucrează cum se spune, direct cu Dumnezeu. Și noi aruncăm cu noroi!

Și începem de aici: “Uite, preotul cutare! Lasă că am văzut eu ce mașină are! Lasă că cutare!…”. Îmi spunea cumnatul meu, care are zece copii cu sora mea cea mică și l-o ajutat un om care i-o spus: “Părinte, iau pe firma mea mașina, dai și matale ce poți și restul o plătesc eu” și i-o dat un microbuz, că are zece copii, vă dați seama! Și o început toți din sat: “Uite-l ce face!”. Nu se uitau că are zece copii, se uitau că de ce are microbuz. Deci, ăsta e punctul nostru slab, că judecăm permanent și de a ne uita la noi că noi n-avem, noi cutare… Deci, la omul care știe Dumnezeu că-i e de folos, îi dă milioane dacă știe ce să facă cu ei.

Primejdia judecății și a mândriei ascunse a fost tratată pe larg într-un material al nostru pe care vi-l recomand cu căldură, Mândria încrâncenată.

Să învățăm să ne mulțumim cu ce avem

La care nu-i e de folos, omul ăla poate să fugă toată viața după bani și o să fugă banii de el și numai atât, o să trăiască nefericit. Omul care nu-i mulțumit cu ce are, îi dai jumătate de pahar de apă și o să înceapă: “Ce? Asta e jumătate de pahar? De ce nu-i plin paharul?”. Spui: “Băi, dă slavă lui Dumnezeu că ai jumătate de pahar de apă!”, adică, să ne mulțumim cu ce avem. Omul ăla care seara când ajunge acasă și zice: “Mulțumesc, Doamne pentru pâinea asta pe care o am pe masă!”, chiar de nu-s plăcinte, nu-i nu știu ce, dar el mulțumește și Dumnezeu a doua zi îi dă două pâini, îi mai dă ceva pentru că mulțumește. Noi uităm să mulțumim! Permanent dă, Doamne, dă, Doamne, dă, Doamne!

Dar mai spune: “Mulțumesc, Doamne! Ajunge! Mai dă-i și la vecin! Mai dă și la ceilalți! Doamne, mie-mi ajunge! Uite, îs mulțumit cu ceea ce am eu cu familia mea!”. Asta uităm noi, cerem, dar nu mulțumim! Și să fim mai buni cu cei din jurul nostru. Nu știți câtă valoare are în fața lui Dumnezeu să fii bun, să-i îmbrățișezi pe ceilalți dezinteresat. Să-l vezi pe omul ăla mergând pe stradă supărat, trist, du-te și îmbrățișează-l! “Frate, las’ că trece și asta!” și du-te mai departe, să vadă că la cineva i-o păsat de el.

Să fim atenți la suferințele celor din jurul nostru

Mi-am amintit că acum doi ani eram în Salonic cu un părinte și era iarnă, frig. Nu era zăpadă, dar erau o burniță de asta și era frig. Și chiar era o familie din țară cu care am băut o cafea când ne-am întâlnit ca să stăm de vorbă și mergeam pe stradă. Și venea din față o bătrână la vreo 80 de ani, în papuci de casă, cu un halat de ăla de spital pe ea, pierdută, mergea încet. Părea o imagine de aia desprinsă… cumva am dus mâna la telefon să-i fac o poză, dar apoi m-am gândit: “Poză vrei să-i faci? Tu știi ce e în sufletul ei?”. Deci, era tristă, nu vedea pe nimeni, mergea pe stradă așa. “Tu știi ce e în sufletul ei?”.

Și atunci m-am dus așa ușor, am luat-o cum se zice de după umeri, i-am pus mâna ușor, am dus mâna în buzunar, i-am pus 10 Euro în mână și zic: “Maica Domnului să-ți ajute!”. Știți cum a fost în momentul ăla? I s-o luminat fața. Ea care nu vedea nimic, vai, vai! Se uita la mine… eu m-am plecat și ea o rămas uitându-se după mine și îi strălucea fața. Bătrână aia plânsă, care poate n-avea pe nimeni, era singură acasă, nu mai avea pe nimeni și o ieșit așa în halatul acela, în papuci aceia să caute și ea o bucată de pâine… Ei, gestul ăla pentru ea o contat, poate în ziua aia o avut cu ce să-și ia pâine și s-o dus acasă și-o fost bucuroasă: “Băi, uite că totuși cineva a observat că eu sufăr!”.

Nu știm ce suferință ascunde fiecare suflet

Ei, astea sunt suferințele celor din jurul nostru, de care zicem “Dă-l încolo, că e un bețiv! Dă-l încolo, că e un golan!”, dar nu știi ce ascunde, ce suferință e în spate lui. De asta spune Dumnezeu: “Milă voiesc, iar nu jertfă!”. Milă! Noi am dat mila deoparte, ăla e un golan! Deci, punem etichete la toți. Ăla e un vagabond, nu are decât să muncească! Păi, ce? Păi, eu am muncit, doar nu-s prost să-i dau la ăla! Dar dacă Dumnezeu îți dă faliment la firma aia ta? Dacă Dumnezeu ți-o ia? Poate vine banca într-o zi pentru că tu nu ai achitat la timp și ți-o luat tot și ai rămas în drum. Ia să vezi atunci ce înseamnă și cum era când ai pus tu etichete la alții și încep alții să-ți pună ție!

Să vezi cât e de ușor să suferi și să mai iei și bolovani, iar ceilalți în loc să spună: “Hai, omule, vedem! Uite, îți asigur și eu pâinea măcar în fiecare zi. Nu mă costă nimic, renunț la țigări și îți asigur ție pâinea!”. Și frumos îi aduci pâinea în fiecare zi. Inima lui o să se îmblânzească: “Măi, uite, mai sunt oameni buni! Eu n-am fost așa și uite, Dumnezeu mi-o luat tot!”. Și să-l vezi pe omul ăla cum se schimbă și Dumnezeu o să-l ajute să-și revină și devine alt om.

Cine nu gustă Raiul de aici de pe pământ să nu se aștepte să-l guste dincolo

Mihai Morar: Deci, cu alte cuvinte, ar trebui să reevaluăm ideea asta de paradis, pe care noi îl vedem întotdeauna pierdut sau dincolo sau în partea cealaltă sau mai departe de noi și întorcându-ne acasă să descoperim brusc că Raiul e de fapt ceea ce avem.

Părintele Pimen: Știți ce spun Sfinții Părinți? Cine nu gustă Raiul de aici de pe pământ să nu se aștepte să-l guste dincolo. Ce înseamnă Raiul ăsta? Nu având toate bunătățile astea, ci bucuria aia sufletească, ce te face să plutești, momentul ăla când îți vine să iei pe toată lumea în brațe. Știți cine trece prin asta? Când e o persoană îndrăgostită și i se răspunde la fel. Trece prin starea aia de vrea să îmbrățișeze pe toată lumea, vrea să bucure pe toată lumea. Asta înseamnă să guști din Rai.

Mihai Morar: Vă mulțumesc pentru faptul că am trăit Raiul în această seară cu dumneavoastră aici și cu Părintele Vlad Pimen! Să știți că nu e o întrerupere bruscă a acestei întâlniri, nu din cauza condițiilor meteo nefavorabile, ci nu e din cauza, ci datorită faptului că va continua întâlnirea cu Părintele Pimen în foaier. Am o singură rugăminte din partea Operei Naționale, întâi să treceți pe la garderobă să vă luați hăinuțele, că e frig și strânge și apoi Părintele Pimen vă așteaptă pentru a vă semna cărțile. Florile sunt pentru dumneavoastră!

Părintele Pimen: Mulțumesc, Maria!

Mihai Morar: Îi mulțumesc părintelui Vlad Pimen, îi mulțumesc fiecărui om care a pășit pe scenă asta, a vorbit, a vibrat, a transmis un mesaj! Mulțumesc tuturor celor care au premiat.

Părintele Pimen: Mai este un băiețel care vrea să-mi aducă și el flori!

Mihai Morar: Sigur că da! Mulțumesc tuturor celor care au primit premii și au acceptat premiile.

Părintele Pimen: Hai, David, hai! Ce faci măi, de ce ești supărat? Hai, adu florile! Hai, curaj! Te-o trezit din somn, mami sau nu? Mulțumesc!

Mihai Morar: Părintele rămâne în mijlocul vostru! Vă mulțumesc și mulțumesc Bookzone de asemenea, că am trăit Raiul ăsta împreună cu voi! Pentru că întotdeauna când e o carte și mai mulți oameni… e un pic de Rai acolo! Citiți în continuare! Vă mulțumesc!

Un ecou al acestei învățături despre Raiul pe pământ se regăsește și în reflecția de pe crestinortodox.ro despre conștiința morală, fundament al oricărei bucurii duhovnicești autentice.

Rugăciunea de încheiere către Maica Domnului

Părintele Pimen: Și încheiem cu o rugăciune, da?

Mihai Morar: Vă rog!

Părintele Pimen: Că știți că fără Maica Domnului nu plecăm nicăieri!

Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te ceea ce ești plină de har, Marie! Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău că ai născut pe Mântuitorul sufletele noastre!

Și dragilor, să nu uitați niciodată de Maica Domnului! E Mama noastră. Să o avem ca Mamă așa cu toată inima! Când spunem Mamă, când îi rostim numele, când luăm icoana Ei în brațe să simțim că e Mama noastră! Să te bucuri cu Ea, să îi ceri ajutorul, să-i mulțumești, să o trăiești cum se spune pe Maica Domnului ca Mamă! Să nu uitați niciodată de Ea! Și aș veni cu o idee: ia încercați unde aveți ușa de ieșire din casă, în dreapta, frumos, la nivelul ăsta, ca să ajungeți și voi și copilașii, o icoană cu Maica Domnului cu Mântuitorul în brațe. Și când ieși din casă, faci frumos o cruce și spui: “Maica Domnului, ajută-mă astăzi, că mă duc la muncă, mă duc la școală, mă duc unde mă duc, ajută-mă și ai grijă de mine!”.

Și când te întorci frumos, săruți din nou icoana și spui: “Maica Domnului, îți mulțumesc că m-ai ajutat și am ajuns acasă de la muncă, de la școală, am trecut cu bine ziua!”. Ia faceți lucrul ăsta și o să vedeți câte minuni face Maica Domnului în casele voastre! Ați înțeles, dragilor? Că de asta am vrut să încheiem cu Maica Domnului, să vă rămână lucrul și să-l puneți practică.

Urmează cea mai frumoasă dietă, Postul Sfintei Învieri

Și pentru că vine Postul Paștelui, postul minunat, că tot s-o vorbit de atâta medicină aici înaintea mea, vreo cinci medici. Cea mai frumoasă să spunem așa, dietă și sufletească și trupească, o avem acum în fața, 50 de zile, nu 40, Postul Sfintei Învieri. Ia încercați cum puteți să-l țineți, de mâncare, mai spun eu fermoar la gură la ceea ce nu trebuie să spunem, mai multă dragoste și îngăduință față de cei din jur și să ne spovedim și să ne împărtășim. Și o să vedeți câte probleme se rezolvă și trupești și sufletești! Da, dragilor?

Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului, toți sfinții și vă îmbrățișez cu drag pe toți! Doamne ajută!

Mihai Morar: Mulțumim mult de tot! Vă întâlniți cu părintele în foaier, nu uitați să vă luați hainele de la garderobă! O seară minunată și mulțumim!

Perioada Postului Mare este o ocazie de aur pentru renașterea sufletească. Pe site-ul nostru găsiți Sfaturi duhovnicești în Postul Mare, iar pentru cei care doresc să se pregătească prin Taina Spovedaniei, vă recomand și materialul Spovedania ortodoxă: sens, pași, duhovnic și vindecare.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!