Componenta duhovnicească a învățământului: educația care vindecă sufletul – p. Teologos

Componenta duhovnicească a învățământului rămâne temelia oricărei educații adevărate. Pornind de la trei cazuri reale, vom arăta cum presiunea spre carieră, avere și putere poate frânge un tânăr atunci când lipsește educația duhovnicească. Vom vedea împreună de ce profesorul are nevoie de har, cum dragostea schimbă sufletele și cum se ține echilibrul dintre durere și plăcere în formarea duhovnicească a tinerilor. Veți înțelege de ce învățământul duhovnicesc, sprijinit de familie și de Biserică, este singura cale prin care copiii noștri pot crește întregi, cu mintea și cu inima deopotrivă luminate.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Introducere. Trei cazuri reale despre educația duhovnicească

La un moment dat, vine cineva la mine foarte stânjenit și mă roagă să vin să vorbesc cu un tată și un fiu pentru că fiul căzuse, spunea el, într-o depresie foarte severă, datorită faptului că nu a reușit la ultimul examen în diaspora unde locuiau. Pentru că era ora la care ieșeam la pelerini, m-am dus și nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit un tânăr amețit de psihotrope, cu incapacități severe de înțelegere și relaționare cu realitatea, iar principala cauză erau presiunile din partea tatălui, care era un om de afaceri avut – după cum se vedea din vestimentație, bijuterii și comportament, de a-l forța pe fiul său să avanseze cât se poate de mult și chiar și peste măsură în materie, adică în știința acestei lumi, în carieră, în avere și în putere.

Copilul era efectiv apatic, cu privirea în gol și cu gura ușor întredeschisă, și tatăl său dorea să-l trimită pe șantier, unde era el patron, și să-i conducă muncitorii prin vivacitate și exemplu personal de muncă grea, să mai dea din nou examenul pe care îl căzuse și să facă și alte lucruri. Copilul uneori răspundea slab cu forme de revoltă, la care eu îi spuneam tatălui să o lase mai moale, lucru de neconceput pentru acesta, ba chiar se întorcea către copil spunându-i „auzi ce zice părintele: mai moale!” cu sensul să nu riposteze defel la ceea ce îi spunea tatăl. Eu vorbeam către tată, nu către copil. De fapt, starea pe care o avea se agravase într-adevăr de la examenul pe care îl picase pentru că era îngrozit de represaliile și presiunile tatălui.

Atunci ne întrebăm: învățământul pe care tatăl l-a urmat a dus în direcția corectă?

Un alt caz: un om celebru într-o meserie foarte reputată pentru care trebuie să înveți mult, imediat ce ne-am întâlnit a devenit agresiv la adresa mea spunându-mi „Să-mi aduci fiica acasă!” la care i-am răspuns că nu am avut cinstea să ne cunoaștem și, dincolo de asta, nu știu dacă are o fiică și unde poate fi în România sau în străinătate. Săracul, era prins în însăși tirania provocată de succesul său, dându-și oarecum seama de absurdul cererii sale, însă nu putea să accepte că fiica de 22 de ani, care desigur că era o domnișoară care putea să se și căsătorească la această vârstă, plecase de acasă pentru că nu mai suportase absolutismul impus de el.

Un al treilea caz: cineva foarte performant într-un anumit domeniu, impusese acest lucru și copilului său care la vârsta de nici 15 ani plecase de acasă. Tatăl era îngrozit că ce o să scrie presa despre el că e o persoană publică și că reputația lui o să fie distrusă când o să se afle. I-am spus: „Măi, copilul tău a plecat de acasă la nici 15 ani fără să știe unde nici el și nici tu, și ție îți pasă doar de tine și de reputația ta?”

Desigur, însă, că cele mai frecvente probleme cu tinerii provin din prea multa plăcere trupească la care sunt expuși, din diferitele forme de droguri, începând de la ecrane și terminând cu desfrânarea și substanțele psihoactive.

Aici, cocoloșirea are un loc special pentru că părinții zic să nu-i lipsească nimic copilului, să nu sufere copilul și atunci se ajunge în extrema cealaltă în care copilul devine un tiran și atunci se va chinui și îi va chinui și pe cei din jur. De exemplu, la o școală în timpul orei, un copil o strigă pe învățătoarea sa să-i lege șiretul. Când a văzut că învățătoarea nu se conformează, copilul a făcut urât, situația a escaladat și s-a terminat cum nu trebuie pentru copil. De fapt, el nu era cel mai vinovat pentru că era învățat de acasă că tot timpul când se dezleagă șiretul să-i spună bonei și acum a fost prima dată când bona nu era cu el.

Pornind de la aceste drame, am arătat de ce educația duhovnicească începe în familie, într-un material pe care vi-l recomand cu căldură: Familia ca instituție de învățământ.

Componenta duhovnicească a învățământului

În aceste condiții, trebuie să înțelegem că principala componentă a învățământului este componenta duhovnicească care totdeauna trebuie să existe. Evident că aici familia trebuie să fie principala instituție de învățământ, ajutată de către Biserică, adică de către consensul oamenilor duhovnicești care ar trebui să se implice mai mult în problemele de formare a caracterului tinerilor pentru că la ora aceasta asistăm la un război ideologic cumplit în care părinții și profesorii sunt manipulați să se concentreze pe trup și să creadă că dacă sunt acoperite nevoile trupești și există avansul în trup, în materie, în carieră atunci și-au făcut datoria. E greșit, fraților!

Pe primul plan este planul duhovnicesc totdeauna, chiar și în clipa în care predăm o știință exactă sau ceva care la prima vedere pare că nu are legătură cu duhovnicia. Desigur că este nevoie și de planul trupesc, în limitele nevoilor firești, fără exagerări, astfel încât omul să se dezvolte pe plan duhovnicesc pentru că omul virtuos, omul bun va trăi bine în timp ce omul rău va trăi rău, indiferent de câți bani, putere socio-politico-economică sau plăceri trupești ar avea.

Păcatul este o boală care roade, o distorsiune existențială. Complexul de inferioritate față de averea și confortul altora este o mare greșeală. Grija de trup să nu o facem spre plăceri pentru că atunci ne distorsionăm. Trebuie să avem stabilitate trupească doar pentru lupta cu aceste distorsiuni; nu trebuie să potențăm cele trupești pentru că atunci vom potența și distorsiunea pentru că trupul se luptă împotriva duhului și astfel omul este târât departe de Dumnezeu.

Fiindcă trupul se luptă împotriva duhului, componenta duhovnicească a învățământului cere și o rânduială a postului; am limpezit această legătură în Postul total: trupesc, sufletesc, duhovnicesc.

Harul profesorului și educația duhovnicească

Dacă profesorul este virtuos, atunci Dumnezeu îl validează în fața discipolilor săi, dincolo de cunoștințele sale de specialitate în domeniu. Virtutea generează dispoziție de ascultare și harul lui Dumnezeu este cel care dă puterea în cuvânt – adică puterea de a-l hrăni și transforma pe cel care ascultă. În clipa în care omul vorbește, iese din el harul lui Dumnezeu într-o măsură mai mică sau mai mare, în funcție de câtă energie necreată are omul respectiv și cât este de validat de Dumnezeu în domeniul despre care vorbește și acest har îl schimbă pe ascultător și îl face mai bun.

Din cauza asta, cei care predau – profesorii, învățătorii, părinții, conducătorii duhovnicești – trebuie să aibă harul ca să-l predea mai departe pentru că altfel nu vor schimba suflete. Deci este esențial să aibă viață duhovnicească constantă: în fiecare zi să se roage, inclusiv pentru a preda și pentru cei care depind de ei, fii biologici sau duhovnicești, elevi sau studenți.

Când ne rugăm pentru cei în fața cărora ne-a validat Dumnezeu să depindă de noi, trebuie să ne rugăm cu conștiința faptului că suntem păcătoși, însă și cu conștiința faptului că aceștia depind de noi și să zicem „Doamne, ajută-mă pe mine că vezi că sunt neputincios și tinerii aceștia depind de mine, viitorul lor depinde parțial de mine, ajută-mă pe mine!”. Este foarte important să nu ne considerăm doar o mașină de debitat informații pentru că aici internetul și IA ne-au depășit de mult. Dacă noi nu avem dragoste și nu suntem personalități, tinerii se vor revărsa în mlaștina ecranelor.

După rugăciune, profesorul, dascălul, părintele să meargă o dată pe săptămână – cel mai rar! – la Biserică, pentru a avea o viață duhovnicească comunitară și a ști cum arată avanpremiera Raiului. De asemenea, să se spovedească o dată pe lună (cel mai rar) pentru a detona energia demonică din ei și a nu răni astfel suflete.

Harul despre care vorbesc nu este o vorbă goală, ci energia necreată ce lucrează prin profesorul cu viață duhovnicească; am dezvoltat tema în Energiile necreate, harul lui Dumnezeu, iar o lămurire patristică găsiți la Energiile necreate în opera Sfântului Grigore Palama.

Dragostea, harul schimbă sufletele în educația duhovnicească

În general, este nevoie de multă dragoste adevărată, interpersonală pentru că avalanșa de plăcere trupească la care sunt supuși tinerii nu vine de la Dumnezeu și deci acolo nu există harul lui Dumnezeu, nu există energia necreată care să le hrănească sufletele astfel încât tinerii să simtă că se împlinesc.

Să vă dau un exemplu: așa a îngăduit bunul Dumnezeu să fiu la un liceu de mate-fizică foarte bun și toată lumea ne fericea că o să facem fizică într-a 9-a cu dl. Prof. Mateș. Noi eram boboci, tocmai intraserăm la liceu și am mers la prima oră de fizică în laborator. Am făcut acolo iadul pe pământ și în această atmosferă intră în clasă un bătrân cu părul alb, dat pe spate, îmbrăcat într-un trenci simplu – semăna cu Einstein. Nu se uită la noi, nu ne face observație, merge la tablă și scrie într-un colț „Mateș Teofil”. După care se pune la catedră și se uită la noi cu multă dragoste și cu un zâmbet abia schițat, așteptând să ne liniștim. Noi începeam încet-încet să ne simțim până când după vreo 20 de minute s-a ajuns la un moment în care era atâta liniște că dacă scăpa cineva un ac pe jos, se auzea.

În liniștea aceea, dl. Profesor se întoarce la tablă și ca și cum ar fi văzut ceva caraghios se întoarce către noi și ne spune „Acesta sunt eu! Anul acesta o să facem fizică împreună!”. Cu răbdarea sa, cu dragostea sa, cu înțelegerea sa ne-a câștigat. La cu totul alte măsuri acest lucru apare în monahism unde vedem conducători duhovnicești care așteptau luni și chiar ani ca să spună un cuvânt unui ucenic pentru că un avva, un părinte știe foarte bine că cuvântul trebuie să zidească drept și nu să distrugă. Să omori un om e ușor, să-l faci viu și drept e mult mai greu.

Pentru a crește drept, tânărul are nevoie de echilibrul milostiv între durere și plăcere. Dacă acest echilibru nu există, atunci tânărul va deveni un dezechilibrat, un dezaxat. Din cauza asta profesorul trebuie să aibă trezvia necesară astfel încât să vadă dacă cei care depind de el își generează singuri durere, adică învață, încearcă să fie atenți la ore, se angajează în activități și altele asemenea, atunci profesorul trebuie să le ofere plăcere însă plăcere adevărată care provine din dragoste nobilă interpersonală, validare, ajutor, susținere și timpul acordat acestora. Îl țin minte acum pe dl. Mateș care făcea meditații la fizică cu noi la el acasă pe gratis, cu cei care eram interesați și doream să facem performanță. Acolo era foarte iubitor și totuși ne dădea probleme de olimpiadă ca să ne tureze pentru că trebuia menținut acest echilibru să nu ne băltim.

Un alt caz era profesorul de informatică de la facultate – Dumnezeu să-l odihnească! – domnul Teodor care era foarte interesat să ne ajute și să ne lase în laboratorul de informatică să programăm și să facem alte activități conexe. Desigur că aici trebuie să existe discernământul necesar selectării celor cu care se poate lucra și încercarea gestionării celorlalți. În monahism, lucrul acesta este și mai pregnant, când stareții sunt îngăduitori cu neputințele oamenilor, însă sunt foarte duri în ceea ce privește neascultarea.

Dragostea adevărată dintre dascăl și ucenic oglindește iubirea din familie, fără de care nu există educația duhovnicească; o veți regăsi în Care este iubirea desăvârșită între părinți și copii?.

Plăcere vs durere în educație

Pe de altă parte, dacă cineva își generează singur plăcere păcătoasă – adică este leneș, obraznic, îndărătnic atunci e nevoie de o sursă de durere pentru a restabili echilibrul. Uneori, această plăcere este provocată și de limitarea la zona de confort.

Apropo de informatica la facultate, în timp ce ceilalți studenți învățau FoxBase+, eu aveam acasă de mulți ani calculator și trecusem de la FoxBase+ la FoxPro 1.0, FoxPro 2.0, FoxPro 2.5 și FoxPro 2.6. La lucrarea practică de sfârșit de an ni s-a dat să facem un program în FoxBase pe care l-am terminat în scurt timp. La anunțarea rezultatelor, dl. Profesor zicea 6,7,6,8,6… ajunge la mine și zice oarecum supărat și agresiv – „10, însă să vii la mine la birou după aceea!”. Toți colegii s-au uitat la mine „Da’ ce ai făcut?” – „Nu știu!” zic – când mă duc în pauză la biroul dl. Profesor, acesta se plimba ca un leu în cușcă. Am intrat spășit și când m-a văzut mi-a zis „Ți-am dat 10 ca să nu-ți stric media, însă nu ai făcut cum trebuia!” la care am răspuns „Vă rog să mă iertați, dacă puteți să-mi arătați unde am greșit” la care el mi-a răspuns „Tu nu trebuia să faci programul în FoxBase ca să scapi de sarcină – trebuia să-l faci în FoxPro 2.6 sau cel puțin în FoxPro 2.5. Trebuia să faci la maxim, ca pentru Dumnezeu!” – m-a impresionat și m-a folosit mult modul de gândire al dl. Profesor.

În monahism acest lucru este o trăsătură de bază pentru că orice monah nu trebuie să se comporte ca un argat care își caută plăcerea, ci să facă lucrurile pentru Dumnezeu chiar dacă asta presupune ieșirea din zona de confort. Desigur că aici ajută foarte mult ascultarea, rugăciunea și conștiința veșniciei noastre.

Apropo de mod de gândire, pe vremea comunismului după o întreagă poveste cu un prieten de familie neamț care a emigrat în Germania ne-am trezit pe masă cu un calculator Commodore 64. Ne uitam la el și el se uita la noi, iar părinții mei s-au gândit să cheme pe cineva să mă învețe să programez. Pe vremea respectivă calculatoarele erau foarte rare și nu existau profesori de informatică. Într-un final au găsit la Centrul de calcul din oraș pe un hacker care știa calculatorul respectiv. Acesta a venit la noi acasă și mi-a spus un lucru care m-a ajutat enorm și mi-a hotărât cariera în informatică, inclusiv în viața monahală. Mi-a spus că „Eu nu sunt profesor de informatică, eu nu te pot învăța informatică. Eu o să te învăț cum gândesc eu!”. Dumnezeu să-l binecuvânteze.

A face totul ca pentru Dumnezeu înseamnă a ieși din zona de confort, lucru de neînlocuit în formarea duhovnicească a tinerilor; despre ascultare și relații am vorbit în Ascultarea și relațiile sociale.

Transmiterea modului de gândire și a duhului

Trebuie să înțelegem că transmiterea modului de gândire și a duhului este esențială, mai ales astăzi când informațiile le putem găsi pe internet. Toți marii învățători asta au făcut – țin minte pe profesorul nostru de matematică, dl. Hoară, – Dumnezeu să-l binecuvânteze! – cum ne învăța să vizualizăm problemele și dacă îi răspundeam mecanic nu era mulțumit. În Biserică acest lucru este esențial, începând din Vechiul Testament unde vedem că Duhul Sfânt S-a odihnit peste Eldad și Medad chiar dacă ei au rămas în tabără, trecând prin pogorârea Duhului Sfânt peste Maica Domnului și mai apoi peste cei 12 apostoli și cei dimpreună cu ei, iar criteriul era desigur ascultarea duhovnicească față de Dumnezeu, și ajungând până astăzi unde într-o obște aflată în Sfânta Tradiție, ascultarea nu se limitează la lucruri trupești necesare, ci are ca țintă odihnirea starețului, a conducătorului duhovnicesc prin intrarea în duhul acestuia.

Transmiterea duhului hrănește viața duhovnicească, care urcă din treaptă în treaptă; am descris acest urcuș în Stadiile vieții duhovnicești.

Războiul ideologic și câteva soluții pentru educația duhovnicească

Pe de altă parte, vedem astăzi asaltul ideologic maxim asupra tinerilor care se face prin toate canalele, nu numai prin sistemul de învățământ, astfel încât să li se schimbe gândirea și să-i depărteze de la modul corect de a fi. Asta duce la mari probleme ideologice în rândul tinerilor care au în general un mod de a gândi și de a se comporta foarte depărtat de Dumnezeu, influențat de neomarxismul ateu, de New Age și alte curente ideologice conexe. În această situație, a apărut ideea de homeschooling în care unii părinți își retrag copiii de la școală, însă asta va fi foarte dificil cel puțin pentru unul din părinți care trebuie să se ocupe de educația copiilor. Dincolo de asta, copilul nu mai are destui copii de seama lui cu care să interacționeze astfel încât să se dezvolte armonios.

Din cauza asta, cea mai bună soluție ar fi, în general, școlile private care să fie sub oblăduirea Bisericii pentru că se așteaptă ca acolo să fie copii mai curați sufletește. Este adevărat că uneori la anumite seminarii și facultăți de teologie realitatea este departe de acest deziderat. Totuși Biserica nu trebuie să uite că este trupul lui Hristos cel răstignit, înviat și mântuitor, vindecător de suflete. Să nu uităm că ortodoxia este știința medicală corectă care are ca scop vindecarea sufletului și ajungerea la desăvârșirea personală veșnică.

Dacă o ramură din Biserică se depărtează de rolul ei terapeutic atunci își pierde identitatea și dispare. Este adevărat că Domnul a spus că porțile iadului nu vor birui Biserica și deci problema se pune dacă noi suntem în duhul Bisericii sau nu, unde Biserica este consensul Sfinților Părinți, a oamenilor duhovnicești și nu diferite găselnițe locale sau părerea personală a unui om.

Personal, socotesc că ar fi bine să se estompeze perioada în care Biserica a investit în materie, în clădiri și ar trebui să investească mai mult în oameni. Este trist că pentru clădiri se mai găsesc bani în timp ce pentru materiale duhovnicești care să-l ajute pe om să se înduhovnicească – nu prea se găsesc. Să nu uităm că principala știință este știința de a fi, care ne este predată de însuși Dumnezeu, Cel ce Este. Dacă nu există asta, atunci toate cad.

În fața neomarxismului ateu și a New Age, educația duhovnicească are nevoie de discernământ; am demontat aceste curente în Înșelarea New Age, iar despre legătura tinerilor cu Biserica puteți citi reportajul Tineretul și Biserica.

Rolul credinței în Dumnezeu

În acest context credința vie are un rol esențial pentru că logica noastră căzută se opune ieșirii noastre din zona de confort a gândirii întunecate și distorsionate de păcat pe care o avem. Este nevoie de un program duhovnicesc susținut pentru toți și de conlucrare între părinți, copii, profesori și Biserică pentru că altfel apar probleme.

Educația duhovnicească în învățământul religios

Acestea există deja inclusiv în învățământul religios – cu atât mai mult în materiile care sunt mai puțin apropiate de Dumnezeu decât religia. Profesorii și mai ales cei care fac programa trebuie să fie realiști și să păstreze legătura cu tinerii în lumina iubirii lui Dumnezeu. Atunci, își vor da seama că doar un foarte, foarte mic procent de copii merg la biserică în copilărie și deci pentru clasa întâi nu este bine să li se predea termeni tehnici de gen „naos”, „pronaos” pentru că oricum îi vor uita și chiar dacă își vor aduce aminte de ei, nu ajută semnificativ la mântuire.

Mult mai indicat mi se pare prezentarea unor narative folositoare de suflet, discuții despre pilde, viețile Sfinților și alte lucruri asemănătoare. Desigur că toate acestea ar fi foarte bine să fie susținute de materiale multimedia atrăgătoare – mai ales video – produse de Trinitas sau de alte surse independente. Protestanții au o mulțime de astfel de materiale, în timp ce în spațiul ortodox sunt foarte rare și marcate de o anumită rigiditate și defazare în trecut ca modalitate de expresie.

Profesorii resimt o lipsă acută de sprijin în prezentarea unor materiale duhovnicești într-un limbaj accesibil omului de rând – cu atât mai puțin accesibil tânărului care nu este dus la Biserică. Copiii trebuie învățați să se roage, să meargă la biserică, să se spovedească. Lucruri de bază înainte de a trece la noțiunile de teologie pe care oricum nu le vor înțelege dacă nu vor avea trăirea necesară.

Această componentă duhovnicească a învățământului prinde chip concret în formarea caracterului; vă invit să descoperiți și Educația duhovnicească a tinerilor: caracter și echilibru în Hristos.

Probleme în spațiul ortodox românesc

Tot legat de asta, se observă cu tristețe închiderea voluntară și involuntară a Bisericii într-un fel de „ghetou bisericesc” în care sunt evitate diferite subiecte de interes major pentru tineri care așteaptă de la Biserică un răspuns ortodox care să cuprindă nu numai un „Da” sau „Nu”, ci și o explicitare, o pastorație și o oferire a unei alternative mai bune de la caz la caz. În diaspora există un aflux de catehumeni și noi convertiți, însă din păcate, în general, comunitățile românești nu prea fac mare lucru pentru a-i primi cum se cuvine.

De fapt, una din marile probleme în ortodoxia românească este fracturarea relației familie-școală-Biserică. Trebuie să existe o comunicare mai deschisă între acestea cu conștiința faptului că toți trebuie să ne mântuim și că mântuirea este, de fapt, singura problemă cu adevărat de viață și de moarte. Dacă omul nu dobândește măsură duhovnicească în tinerețea sa, va cădea foarte probabil în mari păcate și adicții pe care le va regreta amarnic după aceea. Se va chinui și pe sine și pe cei din jur.

Este greșit din partea părinților să lase pregătirea duhovnicească a copiilor lor doar pe seama Bisericii și a profesorilor de religie. Ba chiar părinții ar trebui să-și întrebe fiii ce au mai învățat în acest domeniu în care toți avem nevoie să avansăm. Apropo de asta, este greșit ca în clasa a 7-a și a 8-a când tinerii sunt într-o perioadă de pubertate agresivă să li se predea la religie lecții de dogmatică care sunt grele pentru ei. Socotesc că programa ar trebui să fie mai realistă și să se concentreze mai degrabă pe răspunsul ortodox argumentat la problemele specifice vârstei. Desigur că este nevoie de o abordare structurată a materiei însă să nu uităm că dacă tânărul nu știe DE CE trebuie să învețe ceva și nu vede că ceea ce învață îl ajută în mod concret și relativ imediat, atunci îl vom pierde și nu va mai învăța nimic.

Problema este de o gravitate de care cei mai mulți nu ne dăm seama pentru că religia, văzută ca și re-legarea omului de Dumnezeu, de Dătătorul modului corect de a fi, este esențială pentru fericirea, echilibrul și succesul în viață. Noi nu de dăm seama de asta sau nu vrem să ne dăm seama. Sunt mulți tineri dotați, unii chiar geniali, care au probleme serioase cu nervii din cauză că nu au o relație corectă cu Dumnezeu.

Din păcate, această terapeutică de multe ori nu reiese din modul în care este predată în școală, biserică și familie și asta se întâmplă din mai multe cauze, însă în principal, din lipsa rugăciunii, a exemplului personal, lipsa cunoștințelor din experiență și lipsa cunoașterii realității în care se află tinerii. Orice strategie am aplica, dacă nu ne apropiem de sfințenie nu vom reuși. Asta este valabil nu numai în relația cu tinerii, părinții și Biserica, ci și cu statul și în general cu orice entitate. Astăzi este mare nevoie de iubire sfântă pentru a contrabalansa indiferența și concentrarea pe interesele personale și pe materie a diferitelor entități, sisteme și persoane cu care intrăm în contact. Este nevoie de nebunia, căldura și zelul iubirii dumnezeiești pentru a putea depăși înghețarea care există în anumite calote ale societății.

Vindecarea fracturii dintre familie, școală și Biserică ține de aceeași educație duhovnicească; despre legăturile vii din familie am scris în Relațiile în familie: timp, atenție, dragoste, credință.

Relațiile interpersonale

Socotesc că trebuie potențate mult mai mult relațiile interpersonale pentru că tinerii de astăzi sunt triști și cu IQ mai scăzut decât generațiile precendente tocmai pentru că sunt departe de persoane, întâi de toate de Dumnezeu și după aceea și de cei care sunt mai apropiați de Dumnezeu decât ei. Se impune o flexibilitate și o prioritizare a relațiilor interpersonale și a activităților care le cresc, inclusiv a celor extrașcolare, în principal mersul la Biserică și rugăciunea. Le cresc capacitatea de iubire, duhovnicia, nu trupește.

Este foarte important ca toți să încerce să-i înțeleagă pe ceilalți, inclusiv părinții și profesorii pe tineri – cum și de ce au ajuns acolo unde sunt și să acționeze în consecință. Uneori este nevoie chiar de o mică experiență nemijlocită a mediului în care tinerii se află. Toți să aibă grijă să nu devieze de la realitate, crezând că ceilalți sunt altfel decât sunt de fapt – asta e valabil și pentru profesori și pentru elevi. Să nu avem prejudecăți și pretenții pentru că toți trebuie să devenim mai buni de acolo de unde suntem și să înaintăm cât putem către Dumnezeu. Este adevărat că tinerii sunt diferiți și de aici echitatea este să-i ajutăm pe toți în funcție de capacitățile și interesul lor. De regulă, există 20% dintre elevi care alcătuiesc 80% din valoarea clasei și, deci, este mult mai eficient și mai bine să ne concentrăm întâi de toate pe aceștia.

Pe de altă parte tinerii trebuie să înțeleagă că lipsa respectului este total distructivă pentru ei pentru că duce la tristețe și însingurare, chiar dacă la început li se pare că simt o satisfacție întunecată. Să nu uităm că himera libertății absolute promovate azi este asemenea unui cosmonaut pierdut în spațiu care va muri de foame pentru că nu are niciun punct de sprijin ca să-l ajute să avanseze. Respectul ne deschide în fața celorlalți pe care îi putem avea astfel ca și referințe, ca și puncte de sprijin astfel încât să creștem, pentru că de fapt, creșterea nu este în materie, în egoism, în competiție, ci în duh, în unitatea și înțelegerea între noi, în refacerea lui Adam cel global, a stării de Rai în care toate sufletele noastre sunt întrepătrunse prin energia necreată a lui Hristos și partajăm toate.

Tinerii triști și robiți ecranelor au nevoie, înainte de toate, de relații vii și de creșterea duhovnicească a copiilor; am vorbit despre aceste slăbiciuni în Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, iar studiile arată cum dependența de rețele scade randamentul școlar.

Concluzie

Această stare ar trebui să ne preocupe pentru că este țelul nostru, însă uneori pentru noi cei căzuți este puțin mai dificil dacă nu există banii și susținerea sufletească și materială necesară. Uneori, nu numai că nu există susținere – ba chiar din contră – se pun frâne prin lipsă de interes, birocrație și alte metode. Trebuie să ne creștem cu toții măsura duhovnicească și credința în Dumnezeu pentru că numai așa vom putea să-i tragem și pe ceilalți la lumina iubirii lui Hristos pentru că să nu uităm că în procesul de învățare toți suntem implicați și toți avem de învățat chiar dacă pe unii i-a validat Dumnezeu să fie învățători. Să nu uităm, însă, că dincolo de domeniul fiecăruia dintre noi, pe primul plan este domeniul duhovnicesc pentru că numai așa vom ajunge la dragostea, bucuria și pacea după care toți tânjim și pe care să facă Domnul Dumnezeu să le dobândim cu toții!

Ca să creștem măsura duhovnicească și credința, începutul este rugăciunea stăruitoare, fără de care nu rodește educația duhovnicească; despre puterea ei am vorbit în Puterea rugăciunii.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!