Sfânta Pelaghia – p. Pimen Vlad

Luna octombrie este plină de binecuvântări, iar pe 8 octombrie Biserica o prăznuiește pe Sfânta Pelaghia, o sfântă mai puțin cunoscută. În acest material, părintele Pimen Vlad ne povestește viața Sfintei Pelaghia, scrisă de diaconul Iacob: frumusețea care atrăgea privirile, lacrimile cu care Sfântul Non s-a rugat pentru ea, botezul, averea împărțită săracilor și nevoința ascunsă într-o peșteră de la Ierusalim. Privind la Cuvioasa Pelaghia, părintele Pimen ne amintește că nu știm niciodată pocăința omului și ne îndeamnă să folosim dragostea, nu judecata, și mila, nu dreptatea.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Luna octombrie este plină de binecuvântări

Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși! Miros de toamnă… Deasupra capului meu vedeți o gutuie, e perioada lor, când începe un pic să fie înnorat. Vârful Athon-ului nu se vede, dar norii se învârt ca o coroană în jurul vârfului. Tot timpul eu spun că își schimbă pălăria, iar acum își pune din asta mai de toamnă, un pic de căciulă. Da, dragilor! Acolo am rodii frumoase, roșii, coapte. E perioada la ce-o mai rămas, gutui, roșii, că celelalte fructe s-au trecut, s-o dus timpul. E luna octombrie, dragilor, o lună care începe cu o binecuvântare mare. 1 octombrie, Acoperământul Maicii Domnului! Ați înțeles? Ce minunat! Acoperământul Maicii Domnului, chiar din prima zi ne ia Maica Domnului în brațe și ne cuprinde cu dragostea Ei, cu acoperământul, dacă ați văzut în icoane. E atât de frumos! Ne acoperă cu darul Ei, cu mijlocirile Ei, cu dragostea Ei.

Da! Vedeți, o trecut 1 octombrie și mergem mai departe. Noi aici în schit avem mai multe hramuri. Pe 20 octombrie e Sfântul Mare Mucenic Artemie, hramul primei chilii pe care am construit-o eu în urmă cu nu mai țin minte, vreo 27 de ani. După aceea, pe 26 octombrie, e Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Biserica Mare a Schitului Lacu, aici unde suntem noi. Cum se zice, Schitul Lacu e ca un sat cu 20 de chilii, care au fiecare bisericuța lor, dar în centru e biserica mare a satului, închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie și iar o să fie zi de prăznuire. Vedeți, dragilor? Luna octombrie e plină de binecuvântări putem spune, de slujbe frumoase și bogate în cinstea Maicii Domnului, a sfinților.

Praznicul cu care se deschide luna este tâlcuit pe larg de părintele Pimen în Acoperământul Maicii Domnului. Celelalte zile mari ale lunii, de la Sfântul Artemie la Sfântul Dimitrie, le găsiți adunate în Sărbători ortodoxe în octombrie: prăznuiri, pelerini și evlavie, iar viața ocrotitorului primei sale chilii o povestește tot el în Sfântul Artemie: marele voievod. Între aceste praznice își are locul, pe 8 octombrie, și Sfânta Pelaghia.

Sfânta Cuvioasă Pelaghia

Mă gândeam acum că pe 8 octombrie se prăznuiește, poate de mult mai puțin cunoscut, Sfânta Cuvioasă Pelaghia. Sunt mai multe cuvioase mucenițe Pelaghia, dar acum vorbim de Sfânta Cuvioasă Pelaghia, într-un cuvânt cum se spune, cea care a fost desfrânată. Era în primele veacuri, pe la 400 și ceva și trăia undeva în Antiohia. Arhiepiscopul de acolo la un moment dat o avut o treabă, să-i adune pe episcopii care aparțineau de arhiepiscopie și i-o chemat opt episcopi la întâlnirea asta, ca să slujească împreună și să discute ceea ce aveau de discutat.

Și acum se adună uneori, să zicem mici sinoade locale, cum este și la noi în țară când se adună Sinodul Mare, adică din toată România. După aceea sunt sinoade locale, în care un mitropolit își adună episcopii pe care îi are, discută problemele lor. Ei la fel o fost și atunci. Și între episcopii chemați, care erau fiecare pe cetatea lui, era și episcopul Non, care era vestit, un bătrân cu viață sfântă. După ce au slujit acolo o fost pus episcopul Non să rostească un cuvânt de învățătură către popor, că avea darul ăsta de a vorbi, era cu viață sfântă… Și în timp ce vorbea el, o trecut o femeie desfrânată din timpurile vechi. Atunci femeile erau mai acoperite, mai cu evlavie, dar ea era cu părul despletit, cum se zice, cu pieptul aproape gol și era cu toată suita după ea.

Despre o altă sfântă cu același nume, fecioara muceniță tot din Antiohia, am vorbit în Specificul Sfinților Români. Cine dorește să citească pe îndelete viața Sfintei Pelaghia, scrisă de diaconul Iacob, o găsește întreagă pe crestinortodox.ro, la pomenirea zilei de 8 octombrie.

Rugăciunea sfântului Non pentru desfrânata ce trecuse prin fața bisericii

În zona ei era cea mai vestită în domeniul ăsta și adunase mulțime de bogății. Era cea mai frumoasă din zonă și mulți tânjeau s-o aibă și veneau cu bogățiile lor la picioarele ei. Așa adunase multe bogății și avea robi, roabe care mergeau în jurul ei, deci un alai întreg. Și bineînțeles, era parfumată cu toate aromele posibile. Când o trecut pe acolo, zice că o venit o undă de parfum în zona asta a bisericii și normal că o atras privirile. Iar episcopii care slujeau, când au văzut-o au plecat capul în jos. Doar episcopul Non s-o uitat la ea așa, lung, iar ea a trecut mai departe. Ea nu o intrat în biserică, ceea ce înseamnă că episcopul își ținea cuvântul undeva în fața bisericii. După ce o plecat le-a zis la episcopi: ”Oare v-ați îndulcit de frumusețea ei? Oare v-o plăcut?”.

Ce a învățat Sfântul Non privind-o pe cea care avea să devină Sfânta Pelaghia

Nu ziceau nimic, stăteau cu capetele plecate. Non fusese singurul care s-o uitat lung la ea până o trecut și zice: ”Eu vreau să vă spun un lucru: eu m-am folosit foarte mult de femeia asta”. Ceilalți au rămas așa, nu ziceau nimic. Zice: ”M-am uitat la ea, la frumusețea ei și m-am gândit așa: oare cât timp i-o luat ei ca să se aranjeze?”. Știm cu toții, că în fața oglinzii când începi să te vopsești, să te aranjezi, să te faci și mai și decât ești… ”Oare câte ore o stat ea ca să fie plăcută celor din jurul ei, care o iubesc? Și după aia m-am gândit la mine: oare eu câte ore stau în rugăciune în fața lui Dumnezeu ca să fiu bineplăcut lui Dumnezeu? Dacă ea stă atâtea ore, oare eu ce fac?”.

”Eu m-am folosit mult din asta, gândindu-mă că eu nu fac atât de multe pentru Dumnezeu, care e Dumnezeul atotputernic, pe care-L iubesc”. Și a început să plângă Sfântul Non. Se spune că avea o batistă și își aduna lacrimile în ea. După ce s-o terminat slujba și-o văzut fiecare de treaba lui. Viața Sfintei Pelaghia o scrie diaconul Sfântului Non, pe care îl chema Iacob, diaconul Iacob. I-o spus Sfântul Non: ”Hai să mergem unde suntem cazați”. S-au dus acolo și diaconul avea grijă tot timpul de el fiind mai în vârstă, era aproape de el. Zice: ”Hai să ne rugăm!” și s-o pus Sfântul Non la rugăciune. Întâi s-a rugat pentru el și a spus: ”Doamne, iartă-mă, că eu nu mă îngrijesc atât de mult de suflet cât se îngrijește femeia aceasta ca să placă oamenilor. Iartă-mă, Doamne!”.

Pocăința desfrânatei

Și la urmă a zis: ”Doamne, Te rog un lucru! Nu lăsa să se piardă frumusețea asta a ei să fie spre paguba oamenilor! Întoarce-o astfel ca frumusețea asta să fie spre folosul oamenilor. Nu lăsa să piardă sufletul ei”. Și o plâns mult și s-a rugat. A doua zi s-o făcut din nou slujbă. Și din nou s-au adunat episcopii, au slujit și l-au rugat iar pe cuviosul Non să rostească la urmă un cuvânt de învățătură. Și așa o îngăduit Dumnezeu, cum o luminat-o pe femeia asta, că o intrat și ea în biserică. Și când o auzit cuvintele Sfântului Non și cum vorbea el de pătrunzător, o început să plângă în hohote. S-o pus genunchi, plângea și își cerea iertare de la Dumnezeu.

Întâmplarea cu episcopul smerit, care învață de la o păcătoasă cât de puțin se ostenește el pentru Dumnezeu, am amintit-o în Icoanele și vizualul în secolul 21. Am reluat-o, alături de pilda Sfintei Maria Egipteanca, în Lipsa de rușine și ieșirea din minți, unde vă îndemnam să citiți tocmai viața Sfintei Pelaghia. Lacrimile din biserică sunt doar primul pas: a te pocăi înseamnă a părăsi păcatul și a schimba drumul, după cum am tâlcuit în Pocăința: Definiție, practică.

Scrisoarea Sfintei Pelaghia către Sfântul Non

După ce s-o terminat cuvântul de folos, o plecat fără să zică nimic, dar o spus la două slugi: ”Stați aici la ușa bisericii și pe omul ăsta al lui Dumnezeu, care a vorbit atât de frumos, vreau să-l urmăriți să vedem unde este, să-l pot afla”. Și bineînțeles, au rămas oamenii aceia, au văzut unde era cazat și i-o scris o scrisoare. Zice: ”Omule al lui Dumnezeu, sunt Pelaghia, femeia desfrânată! Te rog să mă primești, că vreau numai decât să stau de vorbă cu tine pentru că vreau să-L cunosc și eu pe Dumnezeu, vreau să mă întorc și eu, să renunț la calea mea și te rog să mă primești!”. Și o venit o slugă cu scrisoarea asta la Sfântul Non.

El a citit-o și se gândea că poate încearcă să-l atragă în cursă, fiind femeie desfrânată, poate vrea să-și găsească o cale de a ajunge la el și zice: ”Orice gând ai avea, Dumnezeu îl vede! Și dacă vii cu gând bun, atunci să-ți ajute Dumnezeu. Dacă nu, să te oprească! Dar nu vei vedea fața mea singur. Eu sunt împreună cu episcopii, acolo să vii și atunci mă vei vedea!”. Și atunci ea, bucuroasă că o primește, o venit. Și o intrat acolo unde erau toți episcopii și o căzut la picioarele Sfântului Non și o început să plângă așa cu lacrimi, ca desfrânata la Mântuitorul, ca să-i spele picioarele cu lacrimile ei. Și o zis: ”Te rog, robule al lui Dumnezeu, primește-mă și botează-mă, că vreau să renunț la toată viața mea!”.

Părintele Pimen o aseamănă aici pe Cuvioasa Pelaghia cu femeia păcătoasă care a udat cu lacrimi picioarele Mântuitorului. Pe aceasta o întâlnim în Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 7, iar Biserica îi cântă pocăința în Săptămâna Mare, prin imnul a cărui poveste o puteți afla din Sfânta Casiana Imnografa.

Botezul Sfintei Pelaghia

O spus multe atunci, iar sfântul i-o răspuns:

– Nu se poate atât de repede! Întâi trebuie să te pregătești ca să vedem că pocăința ta e adevărată. Trebuie să te pregătești ca să ajungi la Sfântul Botez!

– Dacă nu mă botezi azi, mă voi întoarce din nou la faptele mele și vei răspunde în fața lui Dumnezeu pentru mine, pentru toate răutățile pe care am să le fac. Vor fi pe capul tău, că nu vrei să mă primești azi să mă botezi!

Cu toată inima spunea așa și plângea acolo și o vorbit mult. Atunci toți episcopii au început să plângă văzând pocăința ei. Și atunci el a spus: ”Bine!” și o cerut părerea arhiepiscopului de acolo pentru că nu era în eparhia lui și nu putea să facă un botez fără aprobarea episcopului locului. Și zice:

– Uite, ce să fac în situația asta?

– Dacă Dumnezeu prin tine o întors-o la El, e datoria ta să o botezi!

Și atunci Sfântul Non o dat-o în grijă unei diaconițe. În timpurile de la început, biserica avea și diaconițe pentru că erau multe botezuri și trebuiau să le ajute și să le pregătească pentru botez pe femeile care se întorceau la Dumnezeu. Așadar, diaconițele cu viață sfântă se îngrijeau să le pregătească de botez. Și o luat-o în grijă ei, i-o spus ce trebuie făcut în ziua aceea și până seara o botezat-o și o împărtășit-o. Pe diaconiță o chema Romana și o sfătuia și avea grijă de ea. În cămașa asta albă de la botez toate o stat în toate zilele acelea și se împărtășea mereu și era cumva în Harul ăsta al botezului.

Ce se petrece cu omul în apa botezului, taina pe care Sfânta Pelaghia a primit-o fără zăbavă, am lămurit în Botezul – din singurătatea morții la viața unității. Părintele Serafim Holland explică, în Vămile văzduhului și femeile diaconițe din Biserică, de ce a avut Biserica primară diaconițe, așa cum a fost Romana pentru Cuvioasa Pelaghia, și de ce slujirea lor nu mai este de trebuință astăzi.

Diavolul încearcă să o ispitească pe Sfânta Pelaghia

Dar chiar după botez o început diavolul să strige de față cu toți la Sfântul Non: ”Răule bătrân! Ce mi-ai făcut? Nu ți-o ajuns că i-ai întors pe cei treizeci de mii de sarazini la Hristos, care erau ai mei? Nu-ți ajunge cetatea Eliopoli, care îmi slujea mie și pe toată mi-ai răpit-o și ai dus-o la Hristos? Acum și pe ea mi-ai luat-o?!”. Așa striga și urla diavolul pe acolo și o plecat. Ei, noaptea pe când dormea ea în aceeași cameră cu diaconița Romana, o venit diavolul și i-o spus: ”Cu ce ți-am greșit? Ți-am dat bani, ți-am dat să fii iubită de toți, să te desfătezi, să faci ce vrei! De ce m-ai părăsit? Uite, îți dau mai multe dacă vrei, numai întoarce-te înapoi!”. Și atunci ea și-o făcut semnul crucii și o zis: ”Piei de la mine, necuratule, că de acum nu-ți mai slujesc ție!”

Și după aia o trezit-o pe Sfânta Romana și-i zice:

– Uite, diavolul mă necăjește!

– Nu-ți fie frică, că de acum lui îi e frică de tine! De câte ori vine să te însemnezi cu semnul crucii, să strigi la Dumnezeu și atunci nu mai are putere asupra ta!

Vrăjmașul lucrează tocmai asupra celui care a pornit pe calea cea bună, lucru pe care Sfânta Pelaghia l-a trăit chiar în zilele botezului și despre care am vorbit în Cum atacă diavolul. Despre semnul crucii, arma cu care Cuvioasa Pelaghia l-a înfruntat pe ispititor și de care demonii fug tremurând, părintele Iosia Trenham adună mărturiile Sfinților Părinți în Semnul crucii (Novak Djokovic). Cât despre rugăciune, prin care strigăm la Dumnezeu în ceasul ispitei, îi este închinat un cuvânt întreg: Puterea rugăciunii.

Sfânta Pelaghia îmbracă haine bărbătești și se nevoiește la Ierusalim

Ei, și o stat în rugăciune zile acelea și urma ziua când trebuia să se dezbrace de cămașa albă și să se îmbrace și ea în hainele firești. Și atunci ea ce o făcut? Fără să știe nimeni s-o dezbrăcat de cămașa albă și s-o îmbrăcat în haine bărbătești și o plecat fără să știe nimeni. Când o văzut diaconița Romana că nu mai este în cameră se gândea ce s-o întâmplat cu ea, unde a plecat, nu cumva diavolul i-o sucit mintea și o luat-o și o început să plângă, să se tânguiască și s-o dus la Sfântul Non:

– Sfinte Părinte, uite!…

– Stai liniștită! Nu plânge, nu te tângui, că Dumnezeu are grijă de ea și nu s-o pierdut!

Sfântul Non o avut o vedenie, i-o descoperit Dumnezeu cum s-o îmbrăcat ea în haine bărbătești și s-o dus la Ierusalim și s-o închis într-un fel de peșteră sau într-o cameră și comunica doar printr-un gemuleț, cu cei care îi duceau câte un pic de pâine și apă. Așa o văzut ce nevoință ducea. Zice: ”Nu-ți face griji, ea este bine!”. Și au trecut vreo trei ani așa, fără să mai știe nimeni de ea, dar se știa la Ierusalim acolo că este undeva un călugăr famen cu viață sfântă, care făcea și minuni și mulți se duceau să-i ceară sfatul prin gemulețul acela. Pe ea o chema Pelaghia, dar o spus că e bărbat și și-o luat numele Pelaghie. I se vedea doar chipul când deschidea gemulețul, restul nu se vedea. Odată diaconul Sfântului Non îi zice:

– Părinte, m-aș duce și eu să mă închin la Ierusalim. Îmi dai binecuvântare?

– Du-te, fiule! Dar dacă tot te duci la Ierusalim, vreau să te duci la un călugăr famen, pe care îl cheamă Pelaghie. Să te duci să-l găsești, că e cu viață sfântă.

Viețuirea în haine bărbătești o întâlnim și la Sfânta Teodora din Alexandria. Pe ea și pe Sfânta Pelaghia, cu nevoința ei de pe Muntele Măslinilor, le pomenește Ziarul Lumina în Sfintele cuvioase, model de asceză, pocăință și viețuire sfântă.

Întâlnirea diaconului Iacob cu Sfânta Pelaghia. Trecerea Sfintei la Domnul.

Și atunci diaconul Iacob s-o dus la Ierusalim, s-o închinat, s-o rugat acolo și după aia s-o dus unde i-o spus cuviosul Non, episcopul. O strigat acolo la gemuleț, s-o rugat și i-o deschis, dar nu mai recunoscut-o pentru că față de frumusețea pe care o avea înainte, acum avea fața trasă și uscată, deci nu mai cunoșteai. Și avea atâta putere duhovnicească încât i-o plăcut foarte mult diaconului Iacob, că nu se mai sătura să o întrebe și să-i asculte învățăturile. Dar ea l-o recunoscut pe el și-i zice: ”Nu ești tu diaconul Iacob, care ești la cuviosul Non, episcopul cu viață sfântă?”. El o rămas așa când o văzut că îl și cunoaște și îi spune pe nume și mai mult s-o bucurat și i-o zis: ”Ba da, eu sunt!”.

După aceea o plecat și trei zile s-o închinat diaconul Iacob la Ierusalim peste tot. Dar după trei zile o spus: ”Mă întorc să mai iau un cuvânt de folos de la cuviosul Pelaghie, că mult m-am folosit de el și după aia mă întorc la bătrânul meu, Non”. Și când s-o dus și o bătut și o strigat acolo, nu i-o mai răspuns nimeni. Trei zile o stat acolo la gemulețul ăla și s-o rugat și iar o bătut. Zicea că poate e în rugăciune, dar după trei zile văzând că nu răspunde, o forțat un pic gemulețul și când l-o deschis, o văzut-o pe Cuvioasa Pelaghia că o trecut la Domnul, adormită. Atunci s-o dus repede în Ierusalim și o anunțat: ”Cuviosul Pelaghie famenul, o plecat la Domnul!”. Și când au auzit au venit toți, chiar cu episcopul de acolo, că știau că e cu viață sfântă.

Taina călugărului Pelaghie: îngroparea Sfintei Pelaghia și peștera ei de la Ierusalim

L-au luat părinții ca să-l pregătească de mormântare și atunci era obiceiul de a-l unge cu miruri, așa era pregătirea de mormântare. Și atunci s-au mirat toți când au văzut că era femeie. Și au slăvit toți pe Dumnezeu și episcopul zice: ”Uite cum o rânduit Dumnezeu, că nu numai bărbații să ajungă la viața sfântă, ci și femeile! Și nu numai atâta, să trăiască și în felul ăsta de nevoință!” și or luat-o cu cinste pe Cuvioasa Pelaghia și o îngropat-o acolo și s-au bucurat cu toții. Iar locul ăsta e la Ierusalim. Dacă ați fost la locul Înălțării, care este ca o mică boltă așa, mai la vale de acolo este o mănăstire numită a Sfintei Pelaghia, iar undeva acolo în apropiere este și peștera unde s-o nevoit cuvioasa.

Biserica o pomenește pe Sfânta Pelaghia în aceeași zi cu Sfânta Taisia, iar trecerea ei la Domnul este așezată în anul 457, după cum puteți vedea pe basilica.ro, la calendarul ortodox din 8 octombrie. Peștera ei se află, după cuvântul părintelui Pimen, aproape de locul Înălțării, adică pe Muntele Măslinilor, a cărui istorie o puteți parcurge pe OrthodoxWiki. Despre același loc sfânt și despre urmele păstrate acolo în piatră găsiți un cuvânt al părintelui în Înălțarea Domnului, Constantinopol, Patriarhul. Cei care vor să i se roage au la îndemână, pe crestinortodox.ro, canonul de rugăciune închinat ei.

Sfânta Pelaghia donase toată averea, înainte de plecarea spre Ierusalim

După aia diaconul Iacob s-o întors la bătrânul Non și i-o povestit toate. Am vrut să vă spun un pic ca să vedeți cum poate Dumnezeu chiar și pe o femeie desfrânată, care își trăia viața așa, să o aducă la o așa sfințenie! Și am uitat un lucru pe care o să-l mai amintesc. După ce s-o botezat, toate bogățiile ei, că avea multe, ea o poruncit să se adune, să se pună în lăzi și să se aducă la cuviosul Non. Și o spus: ”Preasfințite, uite, toate bogățiile mele pe care le-am adunat din desfrânare, ia-le și fă ce vrei, că mie nu-mi mai trebuie, nu vreau să mai păstrez nimic, nu vreau să mă mai hrănesc din ele!”. Și atunci cuviosul Non l-o chemat pe diaconul care se ocupa cu vistieria episcopiei și i-o spus așa:

”Ia toate astea, dar să nu bagi nimic, niciun galben în vistieria episcopiei, ci să aduni toți săracii, amărâți și orfanii și să le împarți totul, astfel ca ceea ce s-o adunat prin păcat să fie împărțit cum trebuie!” Așa toată averea ei s-o dat la săraci. Ați înțeles, dragilor? Așa o scăpat de tot și o ales să nu mai aibă nimic, să nu păstreze nimic pentru ea. Și cât o stat acolo o hrănea diaconița Romana din mâncarea ei și după aia s-o dat total lui Dumnezeu și trăia cu pâine și apă. Ați văzut, dragilor? Cât de minunat e Dumnezeu și cum poate să facă să ajungă la sfințenie din nimic, o femeie care nu-L cunoscuse pe Dumnezeu, care și-o trăi viața cum o crezut ea că e bine, în felul ei și îi mai și atrăgea pe mulți în cursele astea!

Sfânta Pelaghia a dat săracilor tot ce adunase, iar îndemnurile Sfântului Paisie Aghioritul la milostenie sunt adunate pe crestinortodox.ro, în Milostenia naște milostenie. Despre alte femei cu viață păcătoasă întoarse la Dumnezeu ne-a povestit părintele Pimen în Sfânta Fotini, puterea pocăinței celei proscrise și în Viața Sfântului Cuvios Martinian, unde o desfrânată pleacă plângând spre o mănăstire din Ierusalim.

Noi suntem grabnici în a judeca fără să știm pocăința acelui om

Și avem multe cazuri din viețile Sfinților, persoane care și-au trăit viața așa. Vedem și la Sfânta Maria Egipteanca și multe altele, la ce sfințenie au ajuns. De asta să nu uităm un lucru: noi din multe ori judecăm, vedem pe cineva că o căzut în desfrânare, că-i din lume, că-i călugăr, că-i preot, că-i ce-o fi, cu toții primul lucru, începem să aruncăm cu noroi în el și după aia în Dumnezeu. Uite ce face biserica, uite ce fac creștinii din biserică, sau călugării, sau preoții. Imediat aruncăm cu noroi. Da, sunt atâtea! Dacă citim Patericul din primii veacuri, să vedeți acolo câte căderi, câte ridicări. Știe Dumnezeu pentru smerenie de ce îngăduie. Noi suntem foarte grabnici la a judeca, dar nu știm pocăința acelui om. Cum se ridică el, cum se căiește, cum plânge pentru faptele acelea și se îndreaptă și poate să ajungă la sfințenie.

Și noi cu ce rămânem? Cu judecata! Că las’ că știm noi, că am auzit noi! Transformăm și generalizăm totul și ne adunăm cu păcate străine, dragilor. De asta să avem mare grijă cu judecata pentru că nu știm pocăința omului și cum îl prinde moartea. Că dacă l-o prins spovedit, cu căință, cu lacrimi în ochi, se duce direct la Dumnezeu și noi rămânem cu judecata, dragilor.

Pe Sfânta Maria Egipteanca, pomenită aici alături de Sfânta Pelaghia, părintele Pimen ne-a înfățișat-o în Sfânta Maria Egipteanca: puterea pocăinței. Păcătoșii întorși cu pocăință ajung adesea mai duhovnicești decât cei care îi osândesc, cum am arătat în Vameșul și fariseul. Pilda fratelui socotit leneș, care s-a mântuit fiindcă n-a judecat pe nimeni, o spune părintele Pimen în Despre judecată, dependența de duhovnic și o regăsim în cuvântul părintelui Teofil Părăian despre ce învățăm din Pateric.

Să folosim dragostea, nu judecata; să folosim mila, nu dreptatea

Da, am vrut să vă spun, dacă tot se prăznuiește acum pe 8 octombrie, viața Sfintei Pelaghia, dragilor! Altceva ce să vă mai spun? O să mai vedem în viitor. Acum să ne bucurăm de toamna asta frumoasă. Da! Dumnezeu este dragoste, e bunătate, e milă și ne judecă după dragostea Lui. Deci Dumnezeu întotdeauna pune dragostea în balanța judecății. Dacă avem fapte, să zicem rele cam așa, drepte și bune tot cam tot așa, ca să poată depăși cu cele bune, Dumnezeu mai pune degetul dragostei Lui acolo ca să ne bage în Rai. Ați înțeles, dragilor? De asta, așa să facem și noi cu cei din jur, să folosim dragostea, nu judecata, să folosim mila, nu dreptatea, că noi de multe ori în numele dreptății, distrugem tot ce e în jurul nostru. Da dragilor?

Și să nu uităm că o avem pe Maica Domnului! Pe Maica Domnului cu dragostea Ei și cu mijlocirile Ei la Dumnezeu. Ea poate orice cu mijlocirile Ei. Da, dragilor? Și de asta vă reamintesc de ultima carte pe care am scris-o, ”De mână cu Maica Domnului”. Mi-am dorit tare mult să fie o carte a Maicii Domnului, în care să o cuprind doar pe Maica Domnului. Și o ajutat Maica Domnului și o apărut cartea asta. Care vreți să o citiți, nădăjduiesc că o să vă fie de folos pentru că înțelegem mai bine cine e Maica Domnului. Da, dragilor?

Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți Sfinții.

Amin!

Cuvântul că mila biruiește în fața judecății îl găsiți în Epistola Sfântului Apostol Iacov, capitolul 2. Asupra felului în care dreptatea și dragostea lui Dumnezeu se întâlnesc la sfârșitul veacurilor ne-am oprit în Judecata de Apoi: pregătiri. Îndemnul de a o avea pe Maica Domnului mijlocitoare l-a rostit părintele Pimen și în Mijlocirea Maicii Domnului în viața noastră, iar cartea sa este prezentată în De mână cu Maica Domnului. Așa se cuvine să citim și viața Sfintei Pelaghia: ca pe o biruință a dragostei asupra judecății.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!