Scopul vieții creștine: dobândirea Duhului Sfânt – p. Teologos

Într-un cuvânt dens și plin de profunzime duhovnicească, aratăm de ce scopul vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt, după învățătura Sfântului Serafim de Sarov. Pornind de la mintea ca ochean al sufletului și prima poruncă a iubirii, cuvântul străbate egoismul ca izvor al războiului interior, paza și luminarea minții, Cincizecimea cu limbile de foc, darul vorbirii în limbi și calea spre adevărata unitate în diversitate prin energia necreată a lui Dumnezeu.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Introducere. Scopul vieții creștine: dobândirea Duhului Sfânt

Scopul vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt după cum spunea Sf. Serafim de Sarov. Noi, din păcate, avem diferite alte scopuri temporare care de cele mai multe ori nu se subscriu acestui scop al ființei noastre. Toți oamenii caută Împărăția Cerurilor care apare odată cu prezența Împăratului Ceresc, însă pentru că sunt distorsionați o caută acolo unde nu e și așa cum nu trebuie.

Să nu uităm că Dumnezeu este pur existențial – adică fără de El nu putem trăi corect, nu putem exista corect. Dumnezeu nu trebuie văzut ca și Șeful suprem, ci ca izvorul existenței bune, izvorul vieții, izvorul fericirii. De fapt, vedeți că Duhul Sfânt este numit de viață făcător și de viață dătător pentru că viața nu o avem ca dat de la noi, ci Dumnezeu o creează, ne-o dă, ne-o crește și ne-o scade pe baza faptelor noastre.

Noi rămânem totuși liberi pentru că Dumnezeu nu intervine dacă noi ne închidem și deci procesul variației cantității de viață sau de chin din existența noastră se poate asemăna cu variația luminii Soarelui de amiază în interiorul unei camere care își deschide și își închide ferestrele.

Să ne imaginăm că mintea noastră este ca un ochean, ca un telescop ce caută lumina stelelor – dacă este întreptat înspre Dătătorul de lumină, atunci intră lumina iubirii Acestuia și tot interiorul nostru va fi luminat. Dacă însă telescopul, ochiul sufletului, atenția ultimă este îndreptată în alte părți, atrasă de plăcerile păcătoase, atunci mintea se închide față de Dumnezeu, se întunecă și se îngustează, concentrându-se pe himera plăcerii trupești. Este o himeră pentru că este vorba doar de o serie de reacții chimice care nu împlinesc persoana, chiar dacă pe moment poate să-i satisfacă niște simțuri. Omul simte că se îngustează și își pierde libertatea de gândire, libertatea sufletească și apoi, dacă tot nu se oprește, își pierde și libertatea trupului.

Despre învățătura Sfântului Serafim de Sarov privind scopul vieții creștine, vedeți pagina Sfântul Serafim de Sarov, iar pe site-ul nostru aprofundați tema în materialul Țelul omenirii: Duhul Sfânt – Părintele Teologos și în cuvântul Energiile necreate: harul lui Dumnezeu și scopul vieții.

Când „nu-i nimic” devine robie

Să avem grijă să nu spunem că păcatele mici nu contează pentru că de la cele mici ajungem la cele mari. Dacă deraiem de la drumul drept trebuie să punem imediat frână și să dăm înapoi cu spovedanie și mustrare de sine și atunci Domnul e milostiv și ne ajută. Aici diavolul poate să speculeze și să ne înșele că nu-i nimic, că am ieșit ușor din încurcătură și deci să mai încercăm și data viitoare să deraiem și să lăsăm mașina să intre adânc în mlaștină pentru că – vezi Doamne! – va fi ușor de scos de acolo. Domnul vede, însă nu va fi ușor de scos pentru că intervine obișnuința, recablarea creierului, dependența și ce își face omul cu mâna lui se numește „lucru manual / kezi munca, în maghiară”.

De exemplu știu pe oameni care sunt dependenți de lucruri simple care însă îi chinuie cumplit. E cineva care atât e de obișnuit cu rețelele sociale moderne de tip Instagram și TikTok și cu modul de muncă masiv paralel că nu se mai poate concentra pe o singură sarcină să o facă mai mult timp. Ca să scrie un email îi trebuie foarte mult timp și asta pentru că scrie un rând, se mai uită la o postare, mai scrie 5 cuvinte, mai vede un filmuleț, mai adaugă un rând, își aduce aminte de ceva, își mai întoarce capul altundeva, mai vede o știre și uite așa trăiește haotic precum găina beată. Vă dați seama ce coerență și ce adâncime de mesaj are emailul respectiv. O să-mi spuneți acum că un email nu are nevoie, însă ce ne facem când vorbim de relații interpersonale? Era un tânăr căruia puteam să-i fiu tată și care mă rugase să-l ajut într-o problemă absolut necesară pentru situația în care se afla și care se comportase exact la fel, dincolo de faptul că întârziase la întâlnire. Da, întâlnirea era în holul chiliei, la 2 minute de la arhondaric. Însă ce să-i faci dacă cineva are mintea vraiște de centri de atenție puternici?

Despre modul în care dependențele digitale distorsionează mintea și relațiile, citiți și De ce diavolul te vrea distras și Spovedania ortodoxă: sens, pași, duhovnic și vindecare.

Consecințe ale egoismului

În clipa în care avem ca scop autoîndumnezeirea, împlinirea voii noastre egoiste, atunci ne furăm, de fapt, căciula sau – mă rog – ce a mai rămas din ea pentru că a fost făcută ferfeniță de patimi, adicții și de dorințele care o sfâșie în toate părțile precum niște tirani turbați. În clipa în care omul se îngustează pe egoismul său, el devine îngust la mine și evident că va intra în conflict cu ceilalți care fie că doresc și ei să-și facă voia și care nu doresc să se supună idolului pe care egoistul îl clădește în sine-și, fie că ceilalți își dau seama că celălalt face rău și nu acceptă acest lucru pentru că asta crește chinul în jur, fie că egoistul dorește în continuu material pentru clădirea idolului interior și ceilalți resping la nesfârșit lucrul pentru creșterea idolului respectiv.

Egoismul este baza războiului. Lumea stă pe marginea războiului pentru că există foarte mult egoism în lume și nu numai atât: egoismul este validat, păcatul trece drept virtute. Pentru a evita războiul trebuie să ne smerim ca societate. Dacă asta nu se va întâmpla, războiul va veni. Să nu uităm că într-un război, mai ales astăzi, nu există câștigători reali fără numai cei care sunt cei mai aproape de Dumnezeu.

Pentru o analiză mai largă a patimilor și consecințelor lor, urmăriți 3 stări existențiale, 8 patimi – p. Teologos și Întrebări și răspunsuri despre inimă iubitoare, gânduri, egoism.

Biruința adevărată: înfrângerea egoismului

Scopul nostru nu este stăpânirea, materia, plăcerea și exacerbarea egoismului, pentru că acestea cresc iadul interior și, ca ecouri ale acestuia, și pe cel exterior. Scopul nostru este Împărăția Cerurilor prin Duhul cel Sfânt pentru că numai așa ne vom afla pacea, odihna și împlinirea. Să nu uităm că noi nu trebuie să câștigăm războiul, ci pacea și pentru asta trebuie să ne învingem pe noi înșine. Dacă nu învingem omul cel vechi din noi, suntem niște învinși, chiar dacă i-am învinge pe toți ceilalți. Suntem învinși pentru că astfel ne însingurăm de Dumnezeu și de ceilalți și ne stingem în singurătatea egoismului nostru.

Să nu uităm că Împăratul Ceresc este Dumnezeu, Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Împăratul adevărat este comuniune interpersonală pură, iubitoare și nu tiranică, care își revarsă peste creație energia necreată necesară existenței acesteia. Dacă omul este depărtat de Dumnezeu, atunci încearcă să-și rezolve toate problemele singur și atunci îi crește tensiunea interioară, își pierde echilibrul, sănătatea și poate să ajungă până la boli de nervi. Omul depărtat de harul lui Dumnezeu este nemângâiat pentru că Duhul Sfânt este prin excelență mângâietor.

Despre smerenie ca poartă de acces la harul dumnezeiesc, citiți Smerenia, accesul, puterea – p. Teologos și Fericirea adevărată este în Hristos: calea ortodoxă spre pace.

Libertatea de a ne închide față de Dumnezeu

Problema cu noi, oamenii, este că noi avem libertatea să ne închidem în fața energiei necreate și de aici tot chinul nostru, lipsa noastră de viață autentică. Omul depărtat de Dumnezeu doar subzistă – nu există, nu trăiește. Din această cauză prima poruncă este să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul și din tot cugetul nostru – adică din toată existența noastră. Pentru că suntem aici poate că ar fi bine să explicăm pe scurt cele 3 cuvinte: inima este nucleul existențial al omului, este suma părților iraționale, adică a părții doritoare și a părții mânietoare. Cu alte cuvinte, trebuie să-L iubim pe Dumnezeu cu toate dorințele noastre și cu tot zelul, curajul și chiar fricile noastre.

Din cauza asta Scriptura spune că începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu. Nu este vorba de groaza lui Dumnezeu, ci de frica de a nu ne depărta de Dumnezeu, de a nu pierde legătura cu El, de a nu-i pierde iubirea. Dacă nu facem asta, ne distorsionăm. Dacă reușim să ne îndreptăm cel puțin parțial dorințele, zelul și curajul către Dumnezeu, atunci putem să începem să-L iubim cu sufletul. Din cauza asta inima este rădăcina vieții și acolo se hotărăște totul. Inima este stăpâna și împărăteasa întregului trup; și când harul stăpânește în inimă, stăpânește peste existența omului. Sufletul este principiul vieții, cel care face viu trupul și prin care omul se leagă de Dumnezeu. Mai exact, partea sufletului prin care vine harul dumnezeiesc este mintea, ochiul sufletului, ocheanul, atenția ultimă. Cea mai fină atenție. Acolo unde omul este concentrat. Dacă omul este concentrat pe Dumnezeu și cele ale Sale, atunci omul primește har și se luminează. Dacă mintea se concentrează altundeva, atunci se întunecă.

Pentru o aprofundare a conceptului de libertate în Hristos și a poruncii iubirii, citiți Libertatea adevărată: ce este și cum o dobândim în Hristos și Să nu ai alți dumnezei! – fă aceasta și vei trăi.

Scopul vieții creștine: paza și luminarea minții

După luminarea minții este necesar ca și gândurile noastre să fie produse curat de către cuget și pentru asta este nevoie să-L iubim pe Dumnezeu din tot cugetul nostru adică cu partea sufletului care produce gânduri, astfel încât să avem gânduri bune pentru a putea trăi bine. Totdeauna trebuie să avem conștiința faptului că Dumnezeu ne vede și ne știe și cele mai ascunse gânduri și El ne poate vindeca de absolut orice, dacă ne deschidem Lui și suntem constanți în procesul terapeutic de curățire a părților raționale prin paza minții, mustrare de sine, spovedanie, sfat și concentrare pe virtute.

Iubirea adevărată nu este emoție, ci unire a existenței noastre cu persoana iubită prin deschiderea jertfitoare față de aceasta. Pentru a ne apropia de Dumnezeu este nevoie să ne ridicăm din cugetul trupesc, material, lumesc. Vedeți că și apostolii au fost în rugăciune împreună în foișorul cel de sus care semnifică această ridicare din cele lumești. De asemenea, mai semnifică și mintea pentru că ocheanul sufletului este cea mai înaltă parte a acestuia, partea prin care intră harul Duhului Sfânt, dacă, desigur, mintea este orientată corect. Dincolo de faptul că apostolii erau sus, desprinși de lume, esențial este și faptul că erau împreună, lucru care arată că doar în unitatea iubirii interpersonale se pogoară Duhul Sfânt, nu de unul singur.

Despre războiul gândurilor și paza minții, urmăriți Războiul de gând – despre paza minții și gânduri și Stadiile vieții duhovnicești – p. Teologos.

Scopul vieții creștine: harul care unește

De fapt, la Cincizecime s-a produs procesul invers de la Turnul Babel pentru că acum oamenii care au învățat de la Hristos erau pregătiți să folosească unitatea oferită de har înspre bine, înspre apropierea de Dumnezeu cel comunitar și iubitor și nu înspre rău, înspre creșterea adâncirii în materie, în competiție împotriva lui Dumnezeu, după cum a fost la turnul Babel.

Nu este întâmplător că pogorârea Duhului Sfânt a avut loc la sărbătoarea Cincizecimii adică la sărbătoarea unde se serba darea Legii celei vechi pe lespezile de piatră și se aduceau primele roade lui Dumnezeu, pârga roadelor. Acum, Domnul secerișului, dă Legea cea nouă a Duhului Adevărului Sfânt în inimile oamenilor și aduce primele roade ale jertfei Sale, pe primii oameni care erau gata să se dăruiască lui Dumnezeu și deci și Dumnezeu să se dăruiască pe Sine în inimile lor prin persoana Duhului Sfânt. Dacă până acum Dumnezeu Adevărul era o realitate exterioară, de acum încolo apare posibilitatea trăirii Adevărului și a desăvârșirii lui Dumnezeu ca o realitate interioară, ca o experiență de viață care se exprimă în unitatea Bisericii. Omul primește puterea ca să trăiască Adevărul și desăvârșirea, nu numai să deducă și să vorbească despre aceste realități.

Legată de iubirea lui Dumnezeu este iubirea de aproapele care este, de fapt, o altă fațetă a iubirii de Dumnezeu pentru că spune Sf. Ioan Teologul că dacă zice cineva că iubește pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște, este mincinos. Iubirea de Dumnezeu fără iubirea de aproapele este iluzie pentru că dacă cineva nu iubește pe aproapele care este chipul lui Dumnezeu văzut, atunci nu poate să-L iubească pe Dumnezeu cel nevăzut și incomprehensibil.

Pentru semnificația Cincizecimii în tradiția ortodoxă, consultați Pogorârea Duhului Sfânt – OrthodoxWiki și Duhul Sfânt în viața Bisericii – p. Varnava Iancu.

Scopul vieții creștine: iubirea care face din mulți unul

Trebuie să ne concentrăm pe a învăța să fim comunitari între noi și cu Dumnezeu. Aceasta este scara în care cei doi stâlpi oblici pe care se sprijină treptele pentru a putea să urcăm spre desăvârșire sunt iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele care se potențează una pe cealaltă. Asta se întâmplă cu voia lui Dumnezeu pentru că noi suntem o ființă comunitară, după chipul lui Dumnezeu care este un singur Dumnezeu în trei Persoane. La fel și noi trebuie să ne asemănăm cu Dumnezeu, adică să redevenim un singur Adam în multe persoane. Asta se realizează prin energia necreată a lui Dumnezeu care în cotidian are ca expresie principală iubirea. Duhul lui Dumnezeu iubește unitatea și fuge de individualism.

După cum vedeți trebuie să ne separăm de duhul lumesc care induce separare, chiar dacă trupurile ne sunt aproape și trebuie să ne unim cu duhul dumnezeiesc care aduce iubirea, unirea interpersonală, adevărată, chiar dacă trupurile ne sunt departe. În fiecare zi să avem și noi o zonă și o perioadă când să ne retragem în foișorul cel de sus, în turnul de veghe și să așteptăm în rugăciunea inimii iubitoare venirea Duhului Sfânt. Rugăciunea adevărată împreună este atunci când îl primim pe celălalt în inima noastră, când îi respectăm complementaritatea, când îl socotim mai presus de noi și ne doare când un suflet lipsește din inima noastră și astfel ne îndreptăm către Hristos prin Duhul cel făcător de viață și de iubire și ne rugăm pentru cel lipsă. Pentru a fi fericiți, trebuie să ne plecăm în fața tainei personalității celuilalt și să-i apreciem talentele, harismele. Să-l vedem pe celălalt cu ochii lui Dumnezeu și nu cu ochii diavolului. Toți avem puncte tari și toți avem puncte slabe. Din păcate, însă, oamenii preferă egoismul, individualismul în locul deschiderii prin smerenie și iubire față de ceilalți prin Dumnezeu.

Despre duhul lumesc versus duhul dumnezeiesc și relația lor cu iubirea, citiți Duhul lui Dumnezeu și duhul lumii – p. Teologos.

Care este drama constantă a omenirii

Era la un moment dat un frate care s-a osândit foarte tare pe sine în fața lui Hristos și atunci a fost învăluit de o iubire și o smerenie imense și a primit în inima sa că acesta este Duhul Sfânt. Atunci, plin de bucurie, fratele i-a zis: „Doamne, dacă Tu ești Duhul Sfânt, atunci du-te la toți oamenii!” la care Duhul S-a smerit și mai mult în inima lui și cu o ușoară undă de tristețe i-a spus: „Nu vor! Oamenii nu vor pe Duhul cel Sfânt!”.

De fapt, aceasta este marea dramă a omenirii de la început și până la sfârșitul veacurilor: refuzul omenirii de a primi Duhul Sfânt. Vedeți că Sf. Ap. Petru a spus că pogorârea Duhului Sfânt este împlinirea profeției lui Ioil în care Domnul spune că va vărsa din Duhul Său peste tot trupul și atunci toți vor vedea vedenii și vor prooroci. Unde sunt acestea astăzi ca fenomen de masă? Niciunde! Și de ce? Pentru că cu toate că lumina harului Duhului Sfânt vine peste noi toți, noi suntem închiși pentru acesta pentru că ne îndreptăm atenția ultimă altundeva și atunci mintea, acest ochean al sufletului nu mai primește Duhul Sfânt care se toarnă și acesta se scurge pe afară. De fapt, fraților, este cea mai mare și mai tristă risipă din istoria omenirii. Risipim cea mai mare avere posibilă, mai de preț decât tot universul, pentru că vasele noastre sunt închise pentru că ne concentrăm pe nimicuri.

Desigur că este groaznic acest lucru, însă în cotidian lucrurile sunt mult mai viclene, pentru că omul are o mulțime de surse de distracție și este obișnuit cu niveluri înalte de dopamină. Astfel, omul amână să facă virtutea sau pur și simplu nu o mai face deloc pentru că are pâine și circ și crede că este suficient. Desigur că el simte neîmplinirea și abrutizarea, mai ales în clipa în care se compară sau este comparat cu cineva pe un plan superior sau dorește să intre într-o relație cu cineva superior și respectiva persoană se retrage.

Fraților, să nu credem că dacă noi ne petrecem viața într-un mod păcătos în clipa examenului o să fim trecuți la virtuoși. Să nu avem o idee bună despre noi înșine pentru că mândria este una dintre cele mai sigure căi către chinul iadului. Vedeți că și apostolii au primit Duhul Sfânt când se rugau împreună, cu conștiința comunității, rupți de lume fiind. Să nu uităm că lucrurile sunt duhovnicești, nu trupești și că starea interioară este mult mai importantă decât starea exterioară. Desigur că trebuie să avem grijă ca ambele stări să fie în concordanță cu voia lui Dumnezeu pentru că dezacordul dintre ele poate să ducă la mari tensiuni interioare. Trebuie să fim sinceri, însă nici sinceritatea și nici ascunderea adevărului să nu fie pretexte pentru răutate. De exemplu, era cineva care își bătea soția și când îl întreba mustrător duhovnicul de ce o face, acesta spunea că el e sincer. Aceasta nu este sinceritate, ci lipsă de cea mai elementară înfrânare și cizelare de caracter. Trebuie să învățăm să ne comportăm și pentru asta trebuie să se aprindă în noi flacăra harului ca să ne lumineze întunericul răutății.

Despre pericolul mândriei și al deznădejdii, citiți Cele 3 mari patimi; Raiul și Realitatea Virtuală – p. Teologos și Cine este Duhul Sfânt? – IPS Neofit de Morfu.

Pogorârea Duhului Sfânt. Limbile de foc

Vedeți că asupra apostolilor Duhul Sfânt a venit în limbi de foc împărțite, lucru care semnifică relația pur interpersonală între Dumnezeu și fiecare dintre noi – Dumnezeu nu ne vede ca pe o masă amorfă, ci comunică perfect concentrat și dedicat cu fiecare dintre noi în parte, oricând vom dori și până unde ne vom deschide.

Numai în Dumnezeu și prin Dumnezeu se poate realiza adevărata unitate în diversitate și adevărata diversitate în unitate. Limbile de foc reprezintă darul cuvântului, al transmiterii informației, cu zel și iubire față de semeni. Este esențială aici iubirea dintre învățător și învățăcel pentru că, de fapt, scopul acestei învățături este creșterea capacității de iubire dintre noi prin perfecționarea gândurilor, comportamentului, caracterului și nu prin îndoparea noastră cu informații. Vedeți că și Hristos a venit ca învățător iubitor – nu ca făcător de minuni sau scamator, chiar dacă a făcut minuni ca nimeni altul.

Pentru o reflecție asupra sărbătorii Cincizecimii, consultați Pogorârea Duhului Sfânt – Rusaliile – Cincizecimea.

Minunile ca pogorământ al lui Dumnezeu

Domnul ne-a dat exemplu personal de ascultare și ne-a învățat ce să facem ca să facem și noi minunile mai presus de fire pe care le-a făcut și chiar mai mult decât acestea. Domnul ne-a ademenit cu acestea pentru că pe noi asta ne impresionează datorită faptului că habar nu avem de starea interioară de împlinire și fericire deplină a harului care este de fapt generatoarea minunilor atunci când Domnul voiește. Problema noastră nu sunt minunile sau lipsa de materie, de bani, ci lipsa de învățătură adevărată. E adevărat că Domnul a făcut multe minuni pentru că noi suntem atât de întunecați încât dacă nu vedem minuni nu credem.

Din cauza asta și Duhul Sfânt a venit cu putere și în mod minunat de au auzit toți pentru că dacă nu era minunea aceasta evidentă toți ar fi zis că sunt beți în clipa în care apostolii au început să vorbească în limbile lor. Oricum au zis unii întunecați că apostolii sunt beți chiar și după această minune și chiar și dacă apostolii vorbeau despre tainele minunate ale lui Dumnezeu. Ce s-ar fi întâmplat dacă apostolii ar fi început din senin să vorbească astfel? Oamenii sunt atât de departe de sublimul lui Dumnezeu încât toți i-ar fi luat în râs și nu i-ar fi băgat în seamă.

Despre dorința de minuni și discernământul necesar, urmăriți Dorința de minuni adevărate și false – Părintele Teologos.

Adevărul se trăiește în Biserică

Este foarte trist și dă foarte mult de gândit faptul că noi cei întunecați nu putem să realizăm care este învățătura adevărată a lui Dumnezeu, dacă nu este însoțită de semnele mai presus de fire a dumnezeirii. Asta arată că suntem întunecați și depărtați de Dumnezeu nemaiștiind ce este bine și ce este rău. Să nu uităm asta și să nu ne încredem niciodată în judecata noastră, ci totdeauna să întrebăm și să credem în ceea ce spune Biserica prin consensul Sfinților Părinți, a oamenilor duhovnicești. Trebuie să ne fie foarte clar că fiecare dintre noi se înșală datorită nedesăvârșirii noastre. Păcătuim și greșim în fiecare ceas. Până când ne desăvârșim sub luminarea Duhului Sfânt, și chiar și după aceea, aici pe pământ este bine să întrebăm și să luăm seama la ce ne spun și cum se comportă ceilalți relativ la noi. Suntem ca și o bilă care se rostogolește cu mare viteză care vrând-nevrând deviază. Dacă există ceilalți ca o mantinelă atunci ricoșăm și ne păstrăm între limite pe drumul drept. Dacă însă suntem singuri, de capul nostru și nu ascultăm atunci ieșim în decor și ne ducem la vale rostogolindu-ne în boscheți.

Este esențial să avem relații bune cu Biserica pentru că Biserica este acolo unde este Duhul Sfânt, Duhul Adevărului. Adevărul este o Persoană și trebuie trăit, nu speculat. Din cauza asta Biserica este trupul lui Hristos în care Capul Hristos vindecă mădularele bolnave, dacă acestea doresc, pentru a le hrăni cu sângele vieții celei adevărate astfel încât acestea să se poată împărtăși de plenitudinea Adevărului, bunătății și a frumosului fericirii desăvârșite și veșnice. Trebuie să știm că acesta este scopul nostru principal însă, din păcate, noi nu știm cum să ajungem acolo, distorsionați fiind.

Despre relația cu Biserica și rolul ei terapeutic, citiți Erezie și sfințenie – Pr. Andrew Damick, Pr. Stephen de Young și Voia lui Dumnezeu – p. Teologos.

Darul vorbirii în limbi

Din cauza aceasta vedeți că primul dar pe care Duhul Sfânt l-a dat apostolilor a fost vorbirea în limbi pentru că altfel nu puteau să adune toate neamurile, adică cioburile risipite prin păcat ale lui Adam cel global. Chiar și așa, până astăzi principala problemă a drumului către desăvârșirea lui Hristos este erezia, necunoașterea învățăturii corecte adică a ortodoxiei trăite.

Este important să menționăm că doar ucenicii lui Hristos au primit acest dar și nu toți pentru că doar aceștia erau deschiși către Dumnezeu. Dincolo de asta, dacă cei supuși păcatului aveau darul vorbirii în limbi, atunci păcatul s-ar fi răspândit mult mai rapid și s-ar fi amplificat, după cum vedem astăzi cu internetul și cu limba engleză, chit că suntem după 2000 de ani de creștinism. Pentru că suntem distorsionați, avem nevoie de terapie, avem nevoie de timp ca să învățăm să ne rugăm, să învățăm să ascultăm, să învățăm să-l iubim pe celălalt. Pentru aceasta este nevoie de smerenie – de conștiința că fiecare dintre noi este limitat și un zero fără ceilalți iar cei mulți le au pe toate. Din cauza asta a spus Domnul că fericiți cei săraci cu duhul că a lor este Împărăția Cerurilor. Raiul este întâi de toate o stare – starea de unire cu Împăratul Ceresc, mângâietorul – adică cu Duhul Sfânt. Dacă noi nu ne concentrăm pe asta, ci ne zboară mintea, sufletul și trupul la toate adicțiile și sursele de păcat atunci vom fi nemângâiați și necurățiți, rămânând prizonierii acestora.

Despre erezie ca obstacol în calea ortodoxiei trăite, urmăriți Erezia Filioque – Pr. Iosia Trenham și, despre Sfântul Serafim de Sarov ca model al vieții în Duhul Sfânt, citiți Izvorul lui Serafim – Sfântul Serafim de Sarov.

Unitatea în diversitate stă în virtute

Să nu uităm că nu există un punct neutru – există doar raiul sau iadul. Din cauza asta trebuie să ne concentrăm pe adevărata unitate în diversitate – cea care este dată de Hristos prin Duhul cel Sfânt care este unic, însă are multe daruri după cum lumina strălucește în mod diferit prin diferitele fațete ale unui diamant.

Vedeți că totdeauna Persoanele Sfintei Treimi lucrează împreună într-un acord total, chiar dacă, desigur, fiecare Persoană divină este atotputernică. Unitatea în diversitate există numai în virtute și nu poate să existe acolo unde e păcat, unde e ură pentru că păcatul îmbucățește, distruge, pulverizează. Desigur că cele mai mari păcate sunt mândria și deznădejdea care este păcatul împotriva Duhului Sfânt. Acest păcat nu se iartă pentru că omul însuși nu mai dorește să fie iertat, deznădăjduindu-se de capacitatea Duhului de a-l ierta. Din cauza asta, orice am face, să avem grijă să nu deznădăjduim. Niciodată. Să nu uităm niciodată că meciul se joacă până la fluierul final și arbitrul de centru este Dumnezeu cel iubitor și comunitar – Tatăl cel Ceresc. Diavolul este doar pe tușă. Mai ridică și el fanionul, însă nu trebuie să-l băgăm în seamă, ci să fim atenți la arbitrul de centru și judecătorul absolut Hristos care nu este neutru, ci de partea noastră.

Vedem că Biserica a fost de la început sobornicească – este unitatea în Duhul Sfânt liber consimțită. Vedem că minunea a constat nu numai în vorbirea apostolilor ci și în ascultarea curată a celor prezenți. În clipa în care vine Duhul, Acesta curăță inimile de crusta păcatului și atunci inimile se încălzesc și începe ghețarul să se topească. Este adevărat că harul nu anulează libertatea umană, ci o respectă. De fapt, nimeni nu respectă pe om ca Dumnezeu. Nici măcar noi înșine și nici cele mai dragi persoane nu ne respectă precum Dumnezeu. Trebuie să înțelegem acest lucru pentru a deveni recunoscători și a primi și mai mult har și a deveni astfel și mai fericiți, mai împliniți, mai compleți. Să nu uităm că omul cu adevărat bun este cel care ar fi putut să fie cu adevărat rău și nu a fost. Suntem compleți numai în unitatea iubirii cu ceilalți prin unitatea cu Dumnezeu.

Pentru asta este nevoie de o reconfigurare din rădăcini a vieții noastre, o refocusare pe Dumnezeu pentru creșterea omului nou și părăsirea omului celui vechi plin de patimi și dorințe egoiste. Trebuie să avem acest curaj pentru că dacă nu facem saltul credinței ajutați de conducătorul nostru duhovnicesc, ne vom prăbuși la decolare, trași în jos de cleiul adicțiilor egoiste și al plăcerii provocate de voia și logica proprie.

Vedeți că nici măcar o Persoană din Sfânta Treime nu-și face voia proprie: Duhul L-a trimis pe Fiul ca să bine-vestească săracilor și Fiul L-a trimis pe Duhul ca mângâietor cu binecuvântarea Tatălui la cererea Fiului de care Tatăl face ascultare pentru că și Fiul a făcut ascultare pururea de Tatăl. Numai dacă urmăm acest model vom ajunge cu adevărat fericiți în veșnicie. Hai, să ascultăm! Hai, să ne unim duhovnicește!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Despre pericolul deznădejdii și puterea virtuții în tradiția ortodoxă, citiți De ce trebuie să ne împotrivim deznădejdii – p. Spiridon Bailey și analiza Unitate și diversitate în Faptele Apostolilor.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!