Boala trupească, mentală și duhovnicească: metode de vindecare
13 septembrie 2021
Sfântul Paisie: despre smerenie (înregistrare rară!)
15 septembrie 2021
Spovedania este una dintre cele mai importante taine din Biserică. Vizionați o expunere concisă a ființei Bisericii, ce este ortodoxia și a rolului spovedaniei în cadrul acesteia. Sunt prezentate cele mai importante aspecte în ceea ce privește spovedania în conformitate cu tradiția Sfinților Părinți păstrate în Sfântul Munte. De asemenea, sunt clarificate și anumite concepții greșite legate de taina spovedaniei.
Vizionare plăcută! (podcastul și transcriptul este după video)
Spovedania în tradiția athonită
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin!
M-au rugat foarte mulți dintre voi să vă vorbesc despre Taina Sfintei Spovedanii și puțintel și despre ce este Biserica, ce este Ortodoxia.
Ca să vorbim despre importanța Tainei Sfintei Spovedanii, într-adevăr, înainte de toate, trebuie să vorbim despre ce este Ortodoxia, ce este Biserica.
Ce este Ortodoxia?
Trebuie să știm că Ortodoxia este știința medicală corectă, care are ca scop vindecarea sufletului și ajungerea la fericirea veșnică, ajungerea în Rai, la îndumnezeire.
Deci Ortodoxia nu este o religie în sensul în care a ajuns acest cuvânt astăzi.
Nu este o ramură a filosofiei, nu este o ramură a istoriei, nu este o ramură a tradiției populare, să zic așa, nu este o ramură a speculației, nu este o ramură a sociologiei, nu este o ramură psihologică, dacă doriți, ci este o ramură a medicinei.
Și din cauza asta, foarte multe paralele se pot face între medicina de trup și medicina de suflet. Care medicină de suflet, cum spuneam, medicina adevărată de suflet este ortodoxia și nu psihologia.
Ortodoxie vs. psihologie
Psihologia, o mică paranteză, a apărut în timp datorită faptului că societatea s-a depărtat de ortodoxie și a trebuit, vesticii au trebuit să găsească o soluție de avarie pentru asta și atunci au spus că noi o să inventăm o știință a sufletului în disperare de cauză – psihologia este știință a sufletului – în disperare de cauză o să găsim o știință care se ocupă de problemele sufletului pentru că, bineînțeles, toată lumea îți dă seama că sufletul nostru are probleme, este bolnav.
Și datorită faptului că s-au depărtat de la acești terapeuți care erau Sfinții Părinți, care erau, prin extenso, preoții, oamenii Bisericii, din cauza asta au ajuns, cum spuneam, la psihologie.
Ortodoxia e știință terapeutică
Deci, cum spuneam, Ortodoxia este știința terapeutică de vindecare a sufletului și Biserica este păstrătoarea acestei științe terapeutice, care se aplică în Biserică, sub timp, nu în decursul timpului, prin conlucrarea dintre om și Dumnezeu.
Ceea ce trebuie să știm e faptul că omul singur nu se poate vindeca. De ce?
Pentru că omul singur nu știe unde trebuie să ajungă, pentru că principalul efect al bolilor duhovnicești este distrugerea vederii minții; este întunecarea minții. Deci omul trebuie să aibă o minte luminată și să știe, să aibă imaginea omului deplin vindecat, omului îndumnezeit astfel încât să știe unde trebuie să ajungă și, dincolo de asta, să știe cum să se poată vindeca.
Omul se vindecă în Biserică
Dar, de vreme ce, noi toți suntem căzuți, noi toți suntem fiii lui Adam, deci noi toți ne-am depărtat de omul îndumnezeit, nu mai știm unde trebuie să ajungem și cum trebuie să ne vindecăm.
Din cauza asta, Dumnezeu a înființat Biserica Sa astfel încât în această Biserică, El prin oamenii care s-au unit cu El îi vindecă, ne vindecă pe noi toți ceilalți care urmăm, care facem ascultare de această metodă terapeutică această rețetă de vindecare a personalității umane.
Deci, fraților, poruncile lui Dumnezeu nu sunt expresia șefului față de subaltern.
Așa-zisele porunci ale lui Dumnezeu sunt expresia medicului și tatălui față de fiii lui și preaiubiți care toți sunt, suntem bolnavi.
Terapeuții din Biserică
Cei prin care se exercită, prin excelență, această metodă terapeutică de vindecare a personalității umane sunt preoții și oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu. Preoții, pe de o parte, din punct de vedere instituțional și, pe de altă parte, ceilalți din punct de vedere haric, cum se numește în Biserică, adică (cei) care cunosc această știință de vindecare a sufletelor umane direct de la Dumnezeu.
Preoții, în virtutea hirotoniei, pot să aplice vindecarea instituțională în principal prin Tainele Bisericii, dar și din punct vedere al călăuzirii duhovnicești, pe când sfinții, în principal, se ocupă de vindecare sau aproape exclusiv de vindecare din punct de vedere haric, din punct de vedere al harismelor pe care le-au dobândit, din punct de vedere al cunoștinței pe care au dobândit-o.
Duhovnicul (terapeutul) trebuie căutat
Deci ceea ce este foarte, foarte important pentru noi este că trebuie să căutăm terapeutul, trebuie să căutăm medicul de suflet, care este potrivit pentru bolile noastre duhovnicești. După cum căutăm din punct de vedere trupesc un medic care se potrivește, care are specialitatea necesară pentru vindecarea bolilor noastre trupești, la fel și din punct de vedere duhovnicesc, trebuie să căutăm terapeutul necesar și acesta este duhovnicul pe care trebuie să-l găsim.
Harul de a dezlega păcatele
Acum, întâi de toate, ceea ce este foarte important, pentru că am spus că duhovnicii au această harismă de la Dumnezeu de a lega și a dezlega, adică de a vindeca din punct de vedere instituțional, o să vorbim după aceea și din punct de vedere haric, din cauza asta ceea ce este foarte important este deasa întâlnire cu duhovnicul.
După cum avem un medic de familie care ne vede în continuu sau ar trebui să ne vadă în continuu și să avem regulat analize, să vadă evoluția în timp a bolilor noastre trupești, la fel și duhovnicul, la fel și medicul spiritual, medicul duhovnicesc trebuie să vadă în timp evoluția noastră duhovnicească.
Păstrarea legăturii strânse cu duhovnicul
Din cauza asta este foarte, foarte bine să îl avem în apropierea noastră.
Bineînțeles că cel mai bine ar fi apropierea noastră din punct de vedere fizic, adică să ne putem duce la el, să avem o relație personală față către față cu el, dar se poate astăzi și prin mijloacele tehnologice, de comunicație și așa mai departe.
Dar, cum spuneam, încă o dată accentuez, este bine întâi de toate față către față, dar dacă nu se poate din motive de timp, din motive de pandemie, din motive de distanță, este foarte, foarte bine să fie și pe cale electronică, dar ceea ce este foarte important este să avem grijă să nu rărim contactul cu duhovnicul.
Sfinții Părinți și spovedania
Trebuie să știți că Sfinții Părinți – Sf. Ioan Scărarul, Sf. Paisie Velicicovshi, ce să mai spun de Teodor Studitul – o mulțime, o mulțime de sfinți spuneau și asta este tradiția Sf. Părinți și până astăzi la Sf. Iosif Isihastul vorbeau de spovedanie zilnică.
Deci în mănăstiri, în mediile duhovnicești de elită, se spovedeau zilnic.
Sf. Athanasie Athonitul care este Patriarhul Sfântului Munte, el nu s-a distins printr-o cultură teologică de excepție, n-a lăsat scrieri sau n-a făcut foarte multe minuni de excepție în timpul vieții sale.
Ceea ce l-a distins în mod excepțional Pe Sf. Athanasie Athonitul și, din cauza asta este și Patriarhul Sfântului Munte: unu – că a fost exemplu personal, tot timpul a fost în mijlocul uncenicilor săi și doi – îi spovedea pe toți în fiecare zi.
Puterea harică și puterea instituțională a duhovnicului
Și, cu toate că era simplu monah, deci avea doar putere harică, nu era și instituțională – preot – din cauza asta nu permitea nimănui să asculte gândurile în afară de el însuși.
Bineînțeles că asta nu se face în lume, dar în mediile monahale se întâmplă. Și Sf. Iosif Isihastul nu era preot, era doar simplu monah, dar datorită harismelor sale asculta gândurile celorlalți și le îndrepta în fiecare zi.
Bine, la Sf. Iosif Isihastul era relativ simplu că erau foarte puțini, erau câțiva, dar la Sf. Athanasie era o întreagă performanță, era vorba de 120 – 150 de părinți. Și să asculți pe fiecare în fiecare zi însemna o pregătire fenomenală, formidabilă și din partea sfântului, dar și din partea ucenicilor care, în clipa în care erau obișnuiți să se spovedească în fiecare zi, spuneau scurt, la obiect, asta – tac, tac, tac, tac.
Spovedania: cât de des?
În lume, bineînțeles este foarte dificil ca cineva să se spovedească în fiecare zi. Nu cerem
lucrul ăsta, dar o dată pe săptămână sau cel mai rar, o dată la două săptămâni sau, ultima distanță, o dată pe lună.
Nu de patru ori pe an, fraților!
Este foarte, foarte rar. Nu este progres duhovnicesc, nu este terapeutică. Deci stăm aproape toată perioada anului fără ghidaj duhovnicesc, nu o să iasă bine.
Trebuie să avem un contact duhovnicesc constant, cu duhovnicii și mai ales să avem grijă să nu pierdem legătura cu duhovnicul, să nu se adune, să nu uităm, să nu ne macine, să nu ne îngreuneze, să nu ne întunece și, dacă ne spovedim rar, dincolo faptul că putem uita, o să începem să spunem o mulțime de lucruri și o să-l obosim și pe duhovnic, o să ne obosim și pe noi și o să-i agasăm și pe ceilalți din spate, care așteaptă și ei la rândul lor să se spovedească.
Cum ne spovedim?
La spovedanie, fraților, trebuie să fim scurți și la obiect. Să nu începem cu, eu știu, că m-am născut în 1900 toamna și să începem tot CV-ul, toată povestea vieții noastre. Nu este nevoie, fraților, nu este nevoie de foarte multe detalii. În general, nu este nevoie de detalii pentru că se pierde timpul și, dincolo de asta, ne pierdem și în amănunte și, dincolo de asta, mai ales dacă e vorba de păcate trupești, nu dăm detalii pentru că putem să-l ispitim chiar și pe duhovnic că e și el om, nu? Deci din cauza asta, scurt și la obiect.
Chiar vă puteți scrie pe o foaie, cu liniuță: ce am făcut rău (1, 2, 3, 4, 5), ce am făcut bine (1, 2, 3, 4, 5). Este folositor dacă duhovnicul este într-adevăr un duhovnic experimentat.
Să spunem și ce socotim noi că am făcut bine, astfel încât duhovnicul să ne poată spune: da, asta într-adevăr este bine, asta accentueaz-o, asta o mai lăsăm, astfel încât să știe, să aibă o imagine globală asupra vieții noastre, asupra drumului nostru duhovnicesc.
Asta trebuie spus la spovedanie.
Sfaturile și spovedania
La spovedanie, în general, sigur că putem să cerem sfaturi și este bine să cerem sfaturi de viață, dar să avem grijă să nu intrăm în sfaturi pur profesionale. Adică, fraților, nu întrebăm pe duhovnic ce mașină să cumpărăm, ce nume să punem la firmă sau tot felul de lucruri de genul ăsta. Vă spun pentru că știu că s-au întâmplat cazuri.
Altceva, dacă, în afară de spovedanie, avem o oarecare considerație față de experiența de viață a duhovnicului sau expertiza lui într-un anumit domeniu, putem să-l întrebăm în domeniul respectiv. Dar asta nu înseamnă că suntem legați în fața legii duhovnicești dacă duhovnicul ne spune să cumpărăm mașina X, Y, Z.
De exemplu, în tot Sfântul Munte, mașina standard este Toyota Hilux. Asta nu înseamnă că dacă se spune la cineva să cumpere Toyota Hilux înseamnă că a primit poruncă din Sfântul Munte să își cumpere Toyota Hilux. Noi cu asta avem experiența, e o mașină foarte bună, nu avem relații cu cei de la firmă.
Să discernem între latura duhovnicească și cea cotidiană a vieții
Înțelegeți? Deci, una este latura duhovnicească și alta este latura vieții de zi cu zi. Pentru că pot să se nască mari drame în familie că mie m-a spus duhovnicul să fac treaba asta.
Mare atenție! În problemele duhovnicești, duhovnicul are precedență. În probleme de familie, soțul sau soția are precedență. Deci vă înțelegeți între voi. Nu este mănăstire acolo. Nu a existat niciodată o slujbă de mirenie, cum există slujbă de călugărie, prin care mirenii să-și dea libertatea totală în mâinile duhovnicului lor.
Duhovnicul mirenilor
Și o diferență foarte importantă între oamenii din lume, între mireni și monahi este faptul că, mirenii se pot spovedi la oricare duhovnic doresc. Și, dacă mirenii văd că au o problemă pe care duhovnicul de familie nu o rezolvă, se pot duce chiar fără binecuvântarea duhovnicului lor, la un avva, la un părinte duhovnicesc sporit.
După cum, în cazul medicilor, când avem o problemă mai gravă, o problemă de stomac, de ochi sau așa mai departe și medicul de familie nu o poate rezolva, bineînțeles că mergem la un ortoped, la un orl-ist, la un gastroenterolog, deci la un medic de specialitate. Asta nu înseamnă că lăsăm medicul de familie sau că avem nevoie de binecuvântarea medicului de familie să mergem la medicul specialist respectiv.
Avva și spovedania
La fel este și în viața duhovnicească. Deci în clipa în care vedem că duhovnicul nostru nu ne mai poate rezolva o problemă, mergem și întrebăm pe părintele cutare – Părinte cum să fac în problema respectivă?
Și, iarăși, dacă vedem că medicul de familie, adică duhovnicul de familie nu ne rezolvă în timp nicio problemă și mai ales ne împinge în deznădejde, aici este marea, marea problemă, dacă ne împinge în deznădejde, în clipa respectivă trebuie să ne schimbăm, să găsim un alt terapeut care să ne dea curaj, să ne împingă înainte și să ne poată, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ne vindece în timp, patimile.
Ce și cum ne spovedim?
Legat de patimi, ceea ce este foarte, foarte important este faptul, fraților – și e legat și de timp – nu spovedim orice gând care ne trece prin minte. Sigur, ar fi foarte bine treaba asta, dar cum spuneam, mai ales, în lume nu se poate dintr-o mulțime de motive, timp și așa mai departe. Fraților, spovedim păcatele care insistă, gândurile care insistă. Astea se spovedesc.
Deci, eu acum sunt pe versantul opus Athonului, aici este o vale în jos de câteva sute de metri, 700 m. Dacă eu aud pe cineva jos, în vale, că mă înjură, eu nu-i dau atenție, mă duc mai departe. Dacă însă văd că respectivul vine aici pe drum și aud că mă înjură, mă uit puțintel, ce se întâmplă în direcția aia. Dacă-l văd și vine în fața mea și începe să mă înjure, hop, atunci trebuie să chem poliția, trebuie să spun.
Și o să spun la duhovnic doar în clipa în care gândul se apropie de mine, mă războiește și nu-l pot depăși. Nu spunem toate milioanele de gânduri din mișcările haotice ale minții.
Spunem gândurile care insistă. Asta nu am spus-o eu. Sfântul Varsanufie cel Mare a spus-o.
Și trebuie să fim foarte atenți ce spovedim, cum spovedim, nu e nevoie de detalii și nici voi să nu vă aduceți aminte detalii mai ales dacă este vorba de păcate trupești că astea spurcă mintea dacă amintesc cu detalii.
Să nu ne fie rușine să ne spovedim!
Tot legat de aceste păcate și așa mai departe, fraților, să nu vă fie rușine să vă spovediți! Foarte important asta! Și aici mă refer mai ales la sexul frumos. Vă spun eu câte am auzit, am auzit destule, tot alea sunt. Tot alea sunt! Nu o să informați pe nimeni nimic! Bine, acum, nu știu unde ați pus voi bombe și pe cine ați omorât sau așa mai departe, dar, fraților, credeți-mă: nu o să informați pe nimeni nimic!
Duhovnicul nu o să vă vadă nicicum. Că de obicei apar, cum spuneam, mai ales la doamne – „vai, dar cum o să mă vadă…?”. Nu o să te vadă nicicum!
Pocăința personală și atragerea Harului lui Dumnezeu
Duhovnicul o să se impresioneze de pocăința ta, asta o să se întâmple, o să se impresioneze de pocăința ta și o să fie luminat de Harul lui Dumnezeu ca să-ți dea cuvânt de la Dumnezeu.
Pentru că spovedania nu este un act informativ. Spovedania este un act eminamente duhovnicesc, prin care duhovnicul se luminează datorită harului pe care tu îl tragi asupra ta și asupra lui prin pocăința ta, prin dezicerea ta față de păcat, prin respingerea păcatului și atunci, el impresionat de acest lucru și mișcat de acest lucru și plin de dragoste, de harul lui Dumnezeu, care este dragoste față de tine și îți va spune de la Dumnezeu ce trebuie să faci.
Nu o să informați pe nimeni nimic, cum spuneam. Deci să nu vă fie problemă, eu știu, vai, de mine ce o să se întâmple dacă o să audă ce am făcut.
Nu ai făcut nimic. Bine, ai făcut ceva care este boala ta, este arsura ta, este problema ta, dar, fraților, de la Adam până astăzi tot alea sunt. Nu le spunem public că, na… Așa. Deci asta este foarte, foarte important.
Postul și spovedania
Pregătirea pentru spovedanie.
Fraților, nu e nevoie de post!
Pentru că s-au născut mari drame. Au venit oameni în Sfântul Munte, au vrut să se spovedească, au avut probleme imense și că au uitat să postească, nu s-au spovedit. Nu este nevoie de post.
Trebuie să știți că omul se poate spovedi absolut la orice oră din zi și din noapte și trebuie să fie gata să-și deschidă inima în orice clipă și preotul este obligat să îi deschidă ușa absolut în orice clipă. Bineînțeles că acum nu o să exploatăm treaba asta și o să mergem la 12 noaptea, la preot, să-i batem în ușă și să fim obraznici sau nesimțiți, vă rog să mă iertați de cuvânt!
Când ne spovedim?
Dar absolut în orice clipă ne putem duce să ne spovedim. Și, dincolo de asta, singura pregătire care ar fi bine să existe – nu se impune – este o mică rugăciune înainte. Adică, Doamne, ajută-mă să îmi spună cuvântul de la Dumnezeu și să spun eu ce am pe suflet – scurt, nu trebuie foarte mult – și doi – pentru anumite caractere sau, mai ales dacă este vorba de multe pe care le avem de spus, este bine să scriem pe o foaie astfel încât să nu intrăm la duhovnic și să vorbim ca și peștele pe uscat – un ăăăăă – da? Ca să se piardă vremea, să creeze tensiuni acolo.
Deci, dacă cineva dorește să scrie este bine, poate să scrie și pe celular și așa mai departe, nu este absolut nicio problemă. Cu liniuță, ca să nu ne pierdem, cum spuneam, în amănunte și mai ales să nu uităm!
Să ne spovedim doar pe noi înșine!
Că la urmă noi o să ieșim de la spovedanie cu sufletul încărcat pentru că efectul principal la spovedanie, trebuie să știți, este învierea, este ieșirea de sub tirania păcatului, de sub tirania morții.
Asta, bineînțeles, dacă ne spovedim pe noi și nu păcatele altuia, da? Pentru că, de multe ori se întâmplă la spovedanie că venim și spunem, începem foarte smerit și foarte duhovnicește, apoi, m-am tulburat pentru că X așa m-a călcat și e un porc și un ticălos și așa mai departe și, de fapt, eu spun ce a făcut el nu spun ce am făcut eu, înțelegeți?
Mare, mare atenție nu spovedim pe alții în spovedanie. Dacă este să prezentăm un context foarte pe scurt, nu dăm nume, pe cât posibil nu dăm nume, ci ne concentrăm pe noi, pe problemele noastre, pentru că atunci când o să citească preotul rugăciunea de dezlegare, ar fi mai potrivit să citească rugăciunea de dezlegare pentru ăla pe care l-ai spovedit, nu rugăciunea de dezlegare pentru tine.
Rostul canonului
După care, ceea ce este iarăși foarte important că ne îndreptăm către sfârșitul spovedaniei – fraților, să nu vă fie frică de canoane!
Bine, în lume e o altă problemă, căutați duhovnici buni, dar trebuie să știți că cel puțin în mănăstirile de tradiție, la duhovnicii de elită sau cum vreți să spunem, care știu tradiția Bisericii, știu că canonul nu este premisă de iertare a păcatelor.
Păcatele se iartă exact în clipa în care preotul își pune mâna pe capul celui care se spovedește și citește celebra rugăciune de dezlegare „eu, nevrednicul și robul…” Deci în clipa respectivă se iartă toate păcatele și dacă omul moare în secunda imediat următoare merge în Rai.
Canonul este dat, dacă este dat, astfel încât omul să nu mai cadă. Din cauza asta este dat. Înțelegeți? Deci canonul este o durere analoagă, o osteneală analoagă, plăcerii simțite în clipa comiterii păcatului astfel încât omul să nu mai cadă.
Plăcere și durere analoagă
Pentru că păcatul este întâi de toate, cum spuneam alte dăți, păcatul este plăcere păcătoasă, este simțirea unei plăceri păcătoase și din cauza asta se dă o durere analoagă încât să se restabilească echilibrul și omul să se elibereze din robia păcatului.
Din cauza asta, în cazul păcatelor trupești, a păcatelor cu foarte mare încărcătură de plăcere, duhovnicii sunt foarte, foarte înțelegători, se dau canoane serioase, astfel încât să-l scoată pe omul respectiv din tirania respectivă.
Dumnezeu este iertător
Și iarăși, nu vă gândiți că nu vă iartă Dumnezeu! Dumnezeu vă iartă tot!
Atâta doar noi să dorim să fim iertați.
Dacă noi suntem îmbrățișați, rămânem îmbrățișați cu păcatele noastre și nu vrem să le scoatem afară, nu vrem să ne dezicem de ele, nu vrem să le spovedim, atunci, Dumnezeu, tot din cauza iubirii față de noi, zice, băi, frate, dacă tu vrei asta, ce să-ți fac, eu îți respect libertatea ta alegere pentru că te iubesc desăvârșit, chiar dacă acesta constituie chinul tău. Și atunci, în clipa în care omul rămâne îmbrățișat cu păcatele sale sau și mai rău, nu le spovedește, că îi e rușine, că nu vrea și așa mai departe – cum mă vede duhovnicul sau tot felul de pretexte – în clipa respectivă omul se chinuie atât de mult, se chircește atât de mult până se contorsionează și își pierde total libertatea și se îndreaptă spre iad.
Spovedania – condiție pentru mântuire
Deci, din cauza asta, spovedania este capitală pentru mântuirea omului și din cauza asta, pe de altă parte, psihologia nu poate să-l rezolve pe om pentru că psihologia nu are harul lui Dumnezeu.
Psihologia este doar, mă rog, o discuție în care omul…da, există o oarecare descărcare, totuși rămâne pe plan uman. Problema rămâne pe plan uman și, dincolo de asta, nu este Taină. Întâi de toate nu este Sfânta Împărtășanie în cazul psihologiei.
Dacă psihologii conlucrează cu duhovnicii și îi trimit pe oameni la duhovnic după ce, mă rog, omul care a mers la psiholog, după ce se descarcă acolo puțin, îl trimit la duhovnic, asta da, dar altfel, psihologia nu poate să rezolve și vedem că tot Vestul care este plin de psihologie este plin și de boli de nervi.
Că n-ai cum, n-ai cum pentru că omul nevoie de Dumnezeu, are nevoie de necreat, are nevoie de perfecțiune, are nevoie de iubire și asta, oamenii – noi între noi – nu putem să ne rezolvăm ecuația, nu putem să ne ajutăm între noi pentru că soluția este deasupra noastră.
Concluzii
Deci, asta ar fi pe scurt referitor la spovedanie și la relația eu cu psihologia și din cauza asta trebuie să știm că este foarte, foarte important să mergem să ne spovedim și mai ales să avem regulat, să avem, cum spuneam, cel puțin o dată pe lună – de recomandat o dată pe săptămână – cum spuneam, în cazul mediilor duhovnicești de elită, în mănăstiri, se poate ajunge chiar zilnic.
Se face, așa, o foarte scurtă…cum spunea Sf. Ioan Scărarul, se scria pe foaie sau tête-à-tête, în curte sau, mă rog, un mesaj… ce am făcut bine, ce am făcut rău și asta îl descarcă foarte mult pe om. Dincolo de faptul că se descarcă și dincolo de faptul că se spovedește și vine harul asupra lui, primește și cuvânt duhovnicesc de la duhovnic.
Și acest har care vine asupra lui îi dă și putere să facă ascultare de acest cuvânt duhovnicesc care vine de la conducătorul spiritual și atunci omul iese încet-încet. Și astfel, ne vindecăm. Astfel ne vindecăm!
Nu cu pastile, fraților, hai, să lăsăm pastilele!
Doamne ajută! Să ne ajute Bunul Dumnezeu!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
6 Comment
Foarte interesant, e ca în coaching. Ce am făcut bine, ce am făcut rău. De partea cu ce am făcut bine nu știam, dar îmi confirmă bănuiala că ortodoxia e și mega coaching, nu doar mega psihoterapie. Scopul pe care creștinul vrea să îl atingă este îndumnezeirea, unirea cu Dumnezeu (nu contopirea). Pr. Rommanidis spunea că păcatul e ratarea țintei. În această logică are sens să vorbim de păcate cu voie și fără voie, cu știință sau cu neștiință. Atâta timp cât prin ele nu îmi ating ținta, o ratez, sunt păcate. Ele mă îndepărtează de la ținta mea, de la scopul meu. Astfel că mă gândesc că e nevoie să mă întreb mereu: ce m-a făcut azi să mă îndepărtez de Dumnezeu, să mă gândesc clipă de clipă la Dumnezeu?
Foarte frumos și clar ați vorbit. Mulțumim mult de jertfă. Maica Domnului o să vă răsplătească efortul, în mod sigur.
Parinte , ce ne puteti zice de exemplu -: o femeie a spovedit avortul.,duhovnicul a dezlegat si apoi un ierarh a sfatuit intr o conferinta ca toate aceste femei sa faca o rascumparare (sa salveze copii de la avort sau sa finanteze cresterea lor ). ,,,a mai spus ca sufletele copiilor avortati se duc in iad. Va rog din suflet , parerile sunt impartite , pe unde intrebam raspunsurile sunt neclare,evazive,,,,,,, Multum pentru rabdare,, mila si dragoste,
Referitor la sufletele copiilor avortați – într-adevăr răspunsurile sunt evazive pentru că pe de-o parte nu au făcut păcate personale iar pe de altă parte au păcatul lui Adam fără să fi fost spălat de Botez. Biserica păstrează, în general, tăcere în acest caz. Sf. Paisie (și alți sfinți) vorbesc de un „amurg” – o vale adâncă în semi-întuneric unde sunt sufletele acestor copii ca niște spice goale (fără rod) care se clatină văitându-se în bătaia „vântului”. Da, este foarte bine să se facă fapte bune pentru acești copii.
Mulțumiri pentru îndrumări și sprijin sufletesc! Răsplată multă să aveți de la Maica Domnului! Am regretul că nu îmi puteți fi duhovnic(din motive obiective, lesne de înțeles), dar există bucuria de a mă folosi de toată lucrarea sfinției voastre de pe acest site. Vă mulțumesc pentru osteneli!
Mă iertați!
Mulțumim! Ce facem atunci când ne dorim să ne spovedim des, dar părintele duhovnic este foarte ocupat? În lume, majoritatea părinților au foarte multi enoriași și sunt prinși în diverse de proiecte de întrajutorare.
Doamne ajuta!