Cum să urcăm drumul către sfințenie – p. Teologos

Într-un cuvânt plin de experiență duhovnicească vie, Părintele Teologos ne arată că drumul către sfințenie trece prin pocăință, smerenie și curățirea inimii cu ajutorul lui Dumnezeu. De la harismele Duhului Sfânt ca rod al unirii cu Dumnezeu, la pocăința ca readucere a minții în baza ei, pericolul mândriei, voia proprie care oprește harul, rugăciunea lui Iisus ca armă în războiul gândurilor, rânduiala zilnică a familiei și necesitatea legăturii vii cu Hristos — cuvântul acoperă cu profunzime întreaga luptă pentru desăvârșire.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Introducere

Îmi aduc aminte de o întâmplare care m-a impresionat: administram o rețea și la un moment dat văd că cineva face un trafic foarte mare. Îl atenționez și îi spun să aibă grijă la care el îmi răspunde agresiv că el are trafic nelimitat și că eu sunt pentru a-l servi. Dacă doresc să-l mai am ca și client, cu toate că nu era vorba de bani, trebuie să mă supun condițiilor lui. Desigur că dincolo de asta, mi-a adresat și alte vorbe pe care, din delicatețe, evit să le spun acum. Desigur că am decis că mai bine să nu colaborez cu el – să mă ierte Dumnezeu!

Aproape simultan cu acest caz, apare altcineva care face un trafic și mai mare decât primul. În ambele cazuri vorbim de un trafic constant – nu doar de o întâmplare izolată. Îi trimit și acestuia un mesaj de atenționare la care respectivul îmi spune imediat că închide calculatorul de îndată, că nu știe ce are și că, dacă doresc, îmi dă credențialele să intru de la distanță în calculatorul său ca să văd ce are. Mi-a spus că s-a uitat și el și nu i-a dat de capăt. Am intrat în calculatorul său și într-adevăr după ce am săpat vreo oră avea implantat un program „bagabont” de minat criptomonede care se ascundea destul de bine și făcea traficul pe care îl detectasem. Am întrebat pe frate dacă el l-a instalat, însă nu a fost el – foarte probabil a venit cu o aplicație așa-zis pe „gratis”. În orice caz, colaborarea cu fratele respectiv a fost cu totul o experiență plăcută, chiar dacă problema era semnificativ mai mare pentru mine ca administrator de rețea decât problema primului frate.

După cum vedeți, pe primul plan este măsura duhovnicească la fiecare, măsură pe care Dumnezeu o judecă, aceasta fiind mai importantă decât problema în sine. Noi însă trebuie să acționăm pe cât de bine putem în fiecare caz în concordanță cu voia lui Dumnezeu.

Despre măsura duhovnicească și virtuțile care se cultivă prin smerenie, urmăriți Întrebări și răspunsuri despre virtute, egoism, har, rugăciune și Stadiile vieții duhovnicești – p. Teologos.

Virtuțile sunt harisme ale Duhului Sfânt

De fapt, sfântul nu este cel care este fără de greșeală, ci cel care este mult mai aproape de Dumnezeu decât noi, este mult mai unit cu Dumnezeu decât noi. În clipa în care cineva este unit cu focul dumnezeirii începe să capete proprietățile lui Dumnezeu. După cum fierul care este introdus în foc capătă proprietățile focului, adică este fierbinte, roșu și luminos, chiar dacă își păstrează firea de fier, la fel și noi când ne deschidem și suntem imersați în energia necreată căpătăm proprietățile lui Dumnezeu, adică devenim iubitori, bucuroși, pașnici, buni, înfrânați chiar dacă ne păstrăm firea de oameni. De fapt, după cum vedem, toate virtuțile apreciate de noi sunt harisme ale Duhului Sfânt. Să nu încercăm să le dobândim pe alte căi pentru că nu vom putea.

Omul are sădită în el noțiunea de bine, de moralitate pentru că omul este chip al lui Dumnezeu care este binele absolut, ființa și comuniunea interpersonală perfectă. Dumnezeu nu este un fel de șef care a ajuns să dețină puterea. El este dătătorul existenței, a modului corect de a fi. Deci pentru a avansa, pentru a avea o viață bună trebuie să ne apropiem de Dumnezeu și nu să scurtcircuităm prin diferite forme de putere, avere sau plăcere pentru că ne facem scrum. Da, iubirea de sine, părerea bună pe care o avem despre noi și rea despre ceilalți este o astfel de scurtcircuitare.

Pentru a deveni desăvârșit, omul are nevoie de Dumnezeu desăvârșit pentru că din sine-și omul nu poate să-și dea seama dacă este în repaus sau se mișcă uniform pe direcție dreaptă. Este nevoie de luminare din afară de la o comuniune perfectă de Persoane perfecte care sunt dătătoarele moralității perfecte. Altfel, se ajunge la haosul specific ateismului pe care l-am văzut în marxism și neomarxism în care fiecare se consideră pe sine dumnezeu și se ajunge la o întreagă încăierare între autoîndumnezeiții locali.

Despre energia necreată și harismele Duhului Sfânt, citiți Energiile necreate: harul lui Dumnezeu și scopul vieții – p. Teologos și Părțile sufletului: definiție, boli, vindecări – Părintele Teologos.

Credința fără pocăință se transformă în mândrie

Desigur că nu trebuie să fie cineva ateu declarat, ci doar în optică, în gânduri de unde, dacă nu e tratat, se ajunge la ateismul în comportament. Am cunoscut persoane care spuneau că sunt foarte credincioase, însă își etalau în continuu multele realizări duhovnicești pe care credeau că le aveau, care e posibil să fi fost și reale și nu te lăsau să vorbești, mai ales dacă exprimai o îndoială relativ la poziția lor. Veneau să mă întrebe lucruri duhovnicești, însă reieșea în scurt timp că, de fapt, foarte probabil doreau doar o confirmare, o validare de la mine a poziției lor.

În clipa în care cineva nu are flexibilitatea smereniei, rămâne singur și e condamnat la înșelare pentru că, de fapt, fiecare dintre noi ne înșelăm și greșim zilnic – totul este să ieșim de acolo și asta se poate numai cu sfat. De fapt, pocăința este prima noastră prioritate și lucrul pe care trebuie să-l facem în continuu pentru că în continuu greșim. Vedeți că stă scris că începutul Evangheliei se află la Marcu. Duhul Sfânt a voit asta ca să înțelegem că Evanghelia începe cu predica Sf. Ioan Botezătorul care ne îndeamnă „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor!” adică să ne ajustăm GPS-ul, să ne ajustăm manșa astfel încât să intrăm pe direcția corectă, pe poarta Împărăției corecte, adică Împărăția cerurilor.

Despre pocăință ca fundament al vieții creștine, citiți Pocăința: Definiție, practică – Părintele Teologos și Vameșul și fariseul – p. Teologos.

Pocăința. Lupta noastrǎ în drumul către sfințenie

În limba greacă pocăința este „μετάνοια” (metanoia) care înseamnă readucerea minții în baza ei. E procesul prin care cineva ieșit din minți din cauza adicțiilor, a patimilor își bagă mințile în cap și încearcă să-și reunească părțile sufletului pentru a redobândi modul corect de a fi. Mintea este cea mai importantă pentru că este ochiul sufletului, atenția cea mai fină, focusul uman. Poate fi asemuită cu periscopul unui submarin. Este esențial încotro este îndreptată pentru că astfel se hotărăște traiectoria întregii existențe. Din cauza asta, toată lumea se luptă ca periscopul, ca mintea umană să fie îndreptată acolo unde doresc ei pentru că astfel pot să-i manipuleze pe oameni. De fapt, principalul război asupra unui om, unei comunități, a unei nații este războiul informațional, ideologic pentru că este cel mai eficace, cel mai ieftin și este esențial a fi câștigat pentru a-și impune diavolul o stăpânire durabilă peste oameni.

Acest război este neîntrerupt și de fapt Domnul a venit tocmai ca să strice lucrurile diavolului. Să ne scoată biruitori în acest război. Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne pocăim, adică să ne ajustăm continuu mintea să fie focusată pe împăratul Hristos și pe Împărăția Cerurilor pentru că numai așa vom reuși să fim fericiți în veșnicie. Vedeți că după ce a fost băgat Sf. Ioan la închisoare, a venit Hristos și și-a început propovăduirea cu exact aceleași cuvinte: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor”.

Este esențial să acceptăm în inima noastră că suntem distorsionați de păcat și că avem nevoie continuă de schimbarea atenției noastre care dorește încontinuu păcatul, într-un mod de gândire virtuos care împlinește persoana în veșnicie. Trebuie să acceptăm că suntem niște viermi și deci trebuie să ne luptăm pentru transformarea noastră în fluturii care am fost creați să devenim. Pentru asta, principalele metode sunt atenția la noi înșine, la conștiința noastră, întrebarea și ascultarea de cei pe care îi validează Dumnezeu în fața noastră, mustrarea de sine, studiul zilnic al Scripturii și Sf. Părinți, spovedania deasă și rugăciunea cu dor și smerenie către Mirele Hristos, Maica Domnului și toți sfinții.

Pentru o analiză aprofundată a metanoiei ca transformare a minții, consultați Metanoia – CrestinOrtodox.ro, iar pe site-ul nostru urmăriți Războiul de gând – despre paza minții și gânduri – Părintele Teologos.

Exemple de pocăință

Aici sunt mai multe categorii de oameni – întâi de toate cei care nu fac nimic și se chinuie, cu o mențiune specială pentru cei care se chinuie și nu știu că se chinuie. Sunt cei care zic că au de toate și sunt bine mersi fără ca să știe că sunt orbi și nu văd realitatea superioară, veșnică și iubitoare a lui Hristos, fiind concentrați pe sine-și.

Alții care fac totuși cele ale Bisericii și avansează puțin însă rămân la stadiul exterior, tipiconal și nu intră în adâncul inimii sale ca să schimbe gândirea, optica de acolo. Astfel rămân fără credință vie și pocăința lor este doar exterioară – în limba greacă se numește μεταμέλεια, adică readucerea membrelor la locul lor, în modul corect de a fi. Din păcate acest lucru, chiar dacă este necesar, nu este destul pentru că este nevoie de readucerea minții, transformarea minții, a modului de gândire. Dacă studiem Biblia o să vedem că Iuda a avut μεταμέλεια însă nu μετάνοια, nu a avut schimbarea minții, motiv pentru care a și căzut în deznădeje și s-a dus și s-a spânzurat.

Început de Μετάνοια a avut Petru care și-a schimbat și modul de gândire începând de la plânsul său cu amar. Deși asta este ceva minim, pentru că Sf. Petru trebuia să-L mărturisească pe Domnul atunci și acolo, Hristos a prins și acest minim și a clădit pe el desăvârșirea pocăinței lui Petru adică schimbarea acestuia într-un om nou, zidit după voia lui Hristos și nu după voile diavolului. Pocăința nu este deprimare, depresie ci, din contră, o stare foarte activă de reajustare a noastră pe drumul către sfințenie. Pocăința este vederea cu sinceritate, eroism, determinare și credință a păcatelor noastre fără să deznădăjduim.

Despre smerenie ca poartă a pocăinței adevărate, citiți Smerenia, accesul, puterea – p. Teologos și 3 stări existențiale, 8 patimi – p. Teologos.

Atenția zilnică și drumul către sfințenie

Pentru că ne ciocnim în fiecare zi de oferta centrilor de atenție care ne deraiază de la drum, trebuie în fiecare zi să ne reamintim de ținta drumului nostru. Aici este esențial programul duhovnicesc constant pe care trebuie să-l urmăm. Dacă nu ne ținem de el, nu vom putea să ajungem la final pentru că vindecarea sufletului veșnic este un proces de durată. Să avem grijă să pornim cu zel și să menținem acest zel constant pentru că vindecarea este o cursă de maraton și nu un sprint pe 100 de metri. Asta înseamnă că nici zelul nu trebuie să fie exagerat ci sub ascultarea unui părinte duhovnicesc experimentat.

Datorită haosului informațional în care ne aflăm este foarte bine ca programul pe care îl avem să fie pe ore și chiar să avem alarme astfel încât să ne putem să ne păstrăm constanța în viața duhovnicească. Când spun pe ore nu mă refer că trebuie să fie o oră sau două or, ci trebuie să fie de la ora și minutul cutare până la ora și minutul cutare. Desigur că în cazul pravilei este bine să avem ceva definit clar cantitativ fie ca număr, fie ca timp. De obicei, ca număr.

Dacă cineva dorește să facă în plus peste pravilă e bine dacă, desigur, nu rănește alte suflete sau pe sine-și prin mândrie. Mândria poate să apară ca părere bună despre sine sau ca dorința de a-i corecta pe ceilalți fără să-l valideze Dumnezeu pentru asta. E foarte periculos, mai ales dacă este sub masca evlaviei. Trebuie atenție pentru că omul vede că știe mai multe, are o experiență mai mare – în general e mai puternic – și dacă nu e atent spune că ceea ce are sunt ale sale. Trebuie să nu uităm niciodată că toate câte le avem le-am primit în dar, pentru că nicio osteneală nu e vrednică de har, orice harismă e în dar, și că noi suntem de fapt doar niște gestionari ai harului și o să dăm răspuns de averea care ni s-a încredințat.

Dacă noi nu mulțumim și nu suntem compătimitori față de cei care nu au, vom pierde harismele. Dacă judecăm pe aproapele pierdem harul imediat. Dacă însă suntem recunoscători pentru ce avem și ne plecăm în fața tainei persoanei celuilalt atunci harismele vor crește în noi până la desăvârșire. Trebuie să înțelegem foarte bine că Dumnezeu ne-ar da toate la maxim dimpreună cu Sine-și pentru că Dumnezeu iubește desăvârșit. Singura frână este distorsiunea noastră.

Dacă omul se îndurizează prin mândrie atunci delicatețea luminii iubitoare a lui Dumnezeu nu mai poate să intre în existența sa și astfel omul pierde toate harismele pe care această energie necreată le oferea dimpreună cu starea interioară și cu luminarea minții.

Despre programul duhovnicesc și constanța în viața creștină, urmăriți Întrebări și răspunsuri despre program duhovnicesc, credință, rugăciune și De ce diavolul te vrea distras.

Voia proprie oprește venirea harului

Desigur că legată de asta, principala cauză care oprește lumina harului este voia proprie – egoismul – folosirea în mod egoist, tiranic a puterii care vine de la Dumnezeu. Este, de fapt, exact ce face diavolul. Drama diavolului este că toată puterea pe care o are pentru a-L război pe Dumnezeu și toată creația o are tot de la Dumnezeu, însă o folosește distorsionat întru distrugerea sa și, ca reverberații ale distrugerilor interioare, dorește să distrugă și pe ceilalți în încercarea disperată de a deveni Dumnezeu de unul singur.

Avansul în desăvârșire, avansul în sfințenie este avansul în smerenie și nu în puterea de a face semne, minuni sau diferite practici ascetice. Să nu uităm că diavolii postesc pururea, priveghează în continuu și – dacă li se permite – pot să facă minuni de este cu putință să ducă în înșelare și pe cei aleși. După cum Dumnezeu i-a arătat în vedenie Sf. Antonie, numai smerenia ne scapă de multitudinea de curse ale diavolului.

Evident că avansul în desăvârșire nu este avansul în puterea lumească, în avere și în plăceri lumești. Chiar dacă este evident, noi de multe ori rătăcim aceasta în labirintul minții noastre și credem că succesul se află în această direcție – putere, avere, plăcere – și amânăm lupta pentru fericirea veșnică zicând că mai avem timp. Să fim atenți că una din principalele arme ale diavolului pentru mulți este amânarea. Diavolul fiind un tip de minte foarte viclean nu ne spune frontal să nu facem fapte bune, ci ne spune „mai încolo” sau „fă întâi acestea care sunt mai plăcute” și în clipa în care omul se umple de plăcere se moleșește și nu mai are trezvia și determinarea să facă virtutea. Unde mai pui că amintirea cleiului plăcerii păcătoase îl atrage din nou în jos și nu se mai poate ridica spre cele cerești. Dincolo de plăceri sunt și grijile zilnice care ne copleșesc pentru că războiul informațional este făcut în așa fel încât să credem că avem nevoie de multe și trebuie să facem multe.

Pentru aprofundarea temei voii proprii și a ascultării, citiți Voia proprie și durerea – Maica Monica și Voia lui Dumnezeu – p. Teologos, iar despre viața Sfântului Antonie cel Mare ca model de smerenie, consultați Sfântul Antonie cel Mare – CrestinOrtodox.ro.

Grijile care blocheazǎ drumul către sfințenie trebuie tăiate

Trebuie întâi de toate să filtrăm și pentru asta trebuie să ne aducem aminte că suntem veșnici și că cele mai importante lucruri din viața noastră și singurele sigure sunt moartea, judecata și veșnicia. Totdeauna să ne gândim: grija aceasta mă ajută să mă mântui – adică să mor cu o inimă iubitoare? Nu? O tai! Grija cealaltă mă ajută să dau răspuns bun la judecată – adică să fiu milostiv, blând și smerit cu inima? Nu? O tai! Grija astalaltă mă ajută să fiu fericit în veșnicie? Nu? O tai! Și atunci vom vedea că vom rămâne cu foarte puține griji, vom fi mult mai concentrați pe persoane – pe Hristos, pe Dumnezeu, pe Sfinți și pe ceilalți și vom avea mult mai mult timp să ne dezvoltăm ca persoane și să ne cizelăm caracterul.

Dincolo de asta vom fi și mult mai eficace pentru că vom avea doar câteva linii de execuție pe care să avansăm. Dacă avem multe sarcini în paralel vom vedea că un timp important se pierde cu schimbarea minții și adaptarea acesteia la noul context, cu randamentul mult mai scăzut și cu timpul mult redus pentru fiecare sarcină în parte. Evident că așa nu vom avansa, vom avea un ghem cenușiu în capul nostru, ajungând să nu mai știm nimic despre toate. De fapt, manipulatorii exact asta doresc: să avem o părere în orice domeniu, însă părerea noastră să nu conteze pentru că suntem cât se poate de superficiali în toate. Dacă însă noi ne concentrăm pe duhovnicia necesară pentru claritatea minții și pe puține domenii unde avem talent, atunci vom deveni experți în domeniile respective și părerea noastră va conta.

Din păcate, însă, oamenii uită de duhovnicie și dacă se întâmplă asta, atunci oricât de talentați și de experți vor fi, tot o viață rea o să aibă. Omul bun are o viață bună, chiar dacă în exterior posibil să sufere chinuri precum Sfinții români din închisori. Omul chinuit de patimi o să aibă o viață chinuită, chiar dacă în exterior este un supertalent, expert și adulat de toată lumea. Avem nenumărate cazuri în istorie, începând de la Mozart și terminând cu Maradona și John Nash.

Despre pregătirea pentru judecată și filtrarea grijilor, citiți Judecata de Apoi: dreptatea lui Dumnezeu și mila care mântuiește și Lipsa de rușine și ieșirea din minți – p. Teologos.

Curățirea inimii și odihna în Hristos

Trebuie să ne concentrăm pe curățarea omului interior cu ajutorul lui Dumnezeu pentru că asta va permite energiei necreate să intre în noi și aceasta ne va aduce dragostea, bucuria și pacea. Numai pe calea lui Hristos cel smerit și blând vom afla odihnă sufletelor noastre. Pentru a ne putea afunda în inima adâncă unde este portalul de unde țâșnește lumina necreată trebuie să ne depărtăm de zgomotele lumii pentru că în bruiajul intens produs de centrii de atenție nu vom mai putea distinge vocea suavă a Domnului.

Din cauza asta trebuie să iubim momentele în care putem să ne rugăm în liniște, momente pe care trebuie să le avem în fiecare zi pentru o anumită perioadă pentru că rugăciunea în liniște naște geniu și sfințenie, naște marile întrebări și marile răspunsuri și atunci omul începe să-și controleze narativa, devenind stăpân pe sine. Altfel, este manipulat și controlat chiar fără să-și dea seama precum o frunză bătută de vântul stârnit de măturătorii de stradă care controlează lumea.

Este foarte important să iubim slujbele pentru că acestea au fost făcute din preaplinul Sfinților și sunt avanpremiera vieții viitoare. Dacă nu ne plac slujbele și găsim tot felul de motive ca să lipsim sau să facem altceva, inclusiv să ne răspândim mintea în timpul lor, înseamnă că avem o problemă pe care trebuie să o remediem. Toată ziua, și la slujbă în special, să avem iubire de Domnul, de Maica Domnului și de Sfântul zilei. Să luăm aminte cu interes la cuvintele cântărilor și la materialele duhovnicești pe care trebuie să le citim în fiecare zi. Să nu uităm că succesul vine din măsura iubirii lui Hristos și nu din strategiile noastre.

Despre rugăciunea lui Iisus și curățirea inimii, urmăriți Rugăciunea lui Iisus – Părintele Teologos.

Cum ne rezolvăm problemele

Problemele se rezolvă rugându-ne pentru ele și abia în plan secundar gândindu-ne la ele. Dacă noi punem pe primul plan logica, raționamentul atunci o să ne îmbolnăvim cu ajutorul diavolului de scenarită pentru că diavolul ne va aduce un război de gând de va face cu noi ca și în mașina de spălat, ca și în uscător de o să ieșim afară total amețiți și uscați de har. În clipa în care vedem că ne vin gândurile avalanșă ne oprim și ne rugăm. Să ne mutăm mintea de acolo. Cel mai bine este să ne rugăm cu rugăciunea lui Iisus pe metanier, în picioare și făcând semnul crucii pentru că este cea mai puternică rugăciune. Să o spunem cu zel, pace și smerenie ca să nu se formeze gândurile. Să fie ca un bici de război. Să nu discutăm cu gândurile că o să înnebunim sau cel puțin o să avem atacuri de panică. Dacă ne complacem în tot felul de fantezii, diavolul o să ne împingă în niște adicții foarte urâte, dincolo de faptul că ne rupem de realitate, ne însingurăm în diferite bule cognitive, crezând că trăim cu capul în nori când noi de fapt, suntem în mocirlă până peste cap.

Aici este esențială întrebarea, spovedania deasă. Nu trebuie să lăsăm ca deviațiile să se adune, ci să avem smerenia să întrebăm ce nu știm. Astăzi într-adevăr oamenii întreabă de tot felul și caută pe internet însă nu pentru împlinirea personalității veșnice, ci pentru umplerea minții cu furaje informaționale care doar o întunecă și nu o hrănesc. Avansul duhovnicesc se vede în creșterea smereniei, a capacității de iubire exprimată prin ascultare duhovnicească și nu prin creșterea cunoștințelor raționale și a formelor de egoism, de mândrie și viclenie.

Despre fazele rugăciunii lui Iisus și lupta cu gândurile, citiți Rugăciunea lui Iisus – formulă și faze: rostită, a minții, a inimii și Spovedania ortodoxă: sens, pași, duhovnic și vindecare – p. Teologos.

Rânduiala zilnică: rugăciune, familie și vindecarea sufletului

Este foarte bine ca primul lucru pe care îl facem când ne trezim dimineața să-i mulțumim lui Dumnezeu că ne-am trezit și să cerem ajutorul pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, pomenind Sfinții la care avem evlavie. După care ar trebui să ne rugăm dimineața înainte de a merge la muncă însă înțeleg că unii sunt presați de program. În orice caz, putem să spunem rugăciunea lui Iisus în timp ce ne pregătim și în trafic. Asta ajută foarte mult să ne păzim de gânduri și să fim optimiști pentru că rugăciunea aduce siguranța că Dumnezeu are grijă de noi. La lucru, de asemenea, este foarte bine să ne rugăm cel puțin între sprinturi, adică între diferitele sarcini, precum și înaintea unor mari decizii, mai ales dacă depind și alte suflete de deciziile noastre.

Pe drumul de întoarcere să ne rugăm cu un duh de smerenie și recunoștință față de ziua de lucru care a trecut și pentru timpul cu familia pe care urmează să-l petrecem. Acasă, primul lucru ne îmbrățișăm soția și copii și îi întrebăm ce mai fac, după care mâncăm împreună și după aceea primul lucru trebuie să fie rugăciunea în liniște. Rugăciunea trebuie să fie primul val de apărare și nu ultima redută. Dacă se poate ca rugăciunea să fie împreună cu membrii familiei, ar fi un extraordinar factor de unitate – mai ales pentru copii. Copilul o să-și aducă aminte toată viața că tata sau mama l-a pus să zică o mică rugăciune. După aceea ar fi bine să studiem puțin Biblia, în principal Noul Testament, și – dacă avem timp – o carte duhovnicească, ceva de la Sfinții Părinți. Seara, înainte de culcare, ar fi foarte bine să facem un mic bilanț al zilei – ce am făcut bine și ce am făcut rău. Pentru ce am făcut bine să mulțumim lui Dumnezeu, iar pentru ce am făcut rău să ne cerem iertare și dacă este mai mare și/sau se tot repetă atunci să ne spovedim.

Să ne rugăm în fiecare zi, să citim Biblia în fiecare zi, să mergem la biserică cel puțin o dată pe săptămână când ar trebui și să ne împărtășim, cu binecuvântarea preotului, și să ne spovedim cel mai rar o dată pe lună. Trebuie zel și constanță. Trebuie o viață duhovnicească susținută pentru că dacă nu o avem, nu ne vindecăm. După cum nu ne vindecăm trupul dacă luăm o pastilă pe lună, la fel nu ne vindecăm sufletul dacă luăm tratamentul duhovnicesc foarte rar. Unde mai pui că sufletul este mai bolnav decât trupul și are capacitatea să se cangreneze mult mai ușor prin adicții.

Despre rugăciune în familie și rânduiala duhovnicească zilnică, urmăriți Imperiul creștin, rugăciunea, familia – p. Teologos și Postul total ortodox: trupesc, sufletesc și duhovnicesc – p. Teologos.

Nu există dragoste adevărată fără Hristos

Să nu uităm că trebuie să fim cu atenție la noi înșine în echilibru între iubirea de Dumnezeu din interiorul nostru și iubirea de aproapele în exterior care trebuie să fie tot prin Dumnezeu. Dacă noi începem să-i iubim pe cei de lângă noi uitând de Dumnezeu înseamnă că avem o problemă și că trebuie să ne redresăm.

Același lucru și pe plan vertical în care avem iubirea de Dumnezeu care ne trage în sus și iubirea de aproapele care ne poate trage în lateral. Să nu spunem că noi ne concentrăm numai pe Dumnezeu pentru că o decolare direct pe verticală nu este cu putință pentru motoarele noastre slabe – și, dincolo de asta, să avem grijă nu cumva să folosim dragostea de Dumnezeu ca pretext ca să nu ne jertfim pentru aproapele. Dacă noi nu iubim pe aproapele pe care îl vedem atunci nu putem să-L iubim nici pe Dumnezeu pe care nu L-am văzut niciodată pentru că Domnul se descoperă numai în inima iubitoare, altruistă. Dacă nu-L vedem pe Domnul în ceilalți, nu Îl vom vedea nici în Sfântul Potir și nici în viața viitoare.

Să nu uităm că Hristos ne sfințește și nu noi ne sfințim. Pentru asta trebuie să avem ca principal obiectiv legătura cu El pentru că altfel ne vom chinui, orbecăind în derivă prin existență. Suntem ca niște mari morse mofturoase care trecem prin viață pe niște sloiuri de gheață. Cine nu adună cu Hristos Cel Înviat risipește pentru că Hristos este Adevărul, Dătătorul modului corect de a fi, a sensului adevărat, a unității, a inteligenței luminate prin iubire.

Dacă nu dorim să înțelegem asta de vorbă bună, vom înțelege în clipa în care vom da cu capul de zid și asta nu pentru că ne va pedepsi Dumnezeu, ci pentru că păcatul este distorsiune, strâmbare de la drumul către sfințenie. Iadul provine din persistența în greșeală, în strâmbare și asta vine pe nesimțite datorită întunecării produse de plăcere. Să nu uităm că dacă nu suntem familiari cu cei din Rai – adică cu Hristos și cu Sfinții – nu vom ajunge ca ei și cu ei și nu ne vom împărtăși de starea lor de fericire minunată. Să nu uităm că Domnul a înviat concret și Sfinții ne-au arătat concret minunile și starea lor de fericire și de depășire a necazurilor trecând prin ele. Unii dintre noi ar dori să ajungă la măsurile Sfinților, însă nu doresc să treacă prin ce au trecut ei. Fraților, trebuie să ne asumăm și să stăm pe drumul către sfințenie cu ascultare, răbdare, rugăciune și simplitatea nădejdii!

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Despre dragostea adevărată în Hristos și cele trei mari virtuți, citiți Cele trei mari virtuți: credința, nădejdea și dragostea – p. Teologos și Libertatea adevărată: ce este și cum o dobândim în Hristos, iar despre paza minții în tradiția ortodoxă, consultați Paza minții – CrestinOrtodox.ro.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!