Postul Sfinților Apostoli, un post ușor – p. Pimen Vlad

Postul Sfinților Apostoli este un post ușor, ne încredințează părintele Pimen Vlad în acest cuvânt rostit din chilia sa. Părintele ne arată de ce acest post poate fi ținut de oricine, cum se așază cele patru posturi de peste an într-o rânduială plină de înțelepciune și de ce înfrânarea de la mâncare nu este de ajuns fără înfrânarea de la gură. Ne poartă apoi spre pilda femeii iertate de Mântuitorul, spre spovedanie și spre îndemnul de a nu judeca, ci de a ne schimba mai întâi pe noi înșine.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Postul Sfinților Apostoli, un post ușor

Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși! La loc de liniște, frumos, cu trandafirii mei preferați, dacă îi vedeți. Aici am o tufă de trandafiri, un vișiniu, dar cu o aromă atât de puternică cum n-am mai întâlnit. Și ceilalți pe care-i am sunt aromați, dar ăștia-s deosebiți, în fiecare an îi aștept să înflorească. Și bineînțeles, mâna Maicii Domnului și toate celelalte… Aici, cred că se văd un pic, avem și smochine, timpul lor în curând se apropie, mai la sfârșitul lui iunie se coc. Da, din bunătățile lui Dumnezeu și ale Maicii Domnului, pe care ni le dau ca să ne bucurăm.

Postul Sfinților Apostoli ne pune înainte un urcuș al întregii ființe, iar despre felul în care postul trupesc, sufletesc și duhovnicesc lucrează împreună am așezat pe site-ul nostru materialul Postul total: trupesc, sufletesc, duhovnicesc. Pentru viața Sfântului Apostol Pavel, a cărui pomenire încununează acest post, găsiți un reper și pe orthodoxwiki.org.

De ce Postul Sfinților Apostoli este un post ușor

Dragilor, uitați-vă că o început și Postul Sfinților Apostoli. Anul ăsta e mai lung, dar e un post ușor. Nimeni nu poate să spună că nu poate să-l țină. De ce? Sâmbăta și duminica se mănâncă pește. Deci oricine se întărește, are cu ce, sâmbăta și duminica, pește. Bineînțeles, să-l ai, da… Și e mult mai îngăduitor. La noi în afară de luni, miercuri și vineri, în rest se mănâncă cu ulei, deci e un post ușor să spunem. Nu contează lungimea lui, e foarte bun pentru că deja au apărut verdețurile în grădină. Adică se mai găsesc lucruri ajutătoare pentru a îmbunătăți mâncarea cum se zice, cu verdețuri, cu de toate.

Tocmai pentru că Postul Sfinților Apostoli este un post ușor și roditor, binefacerile lui se văd deopotrivă în trup și în suflet; părintele Pimen Vlad a vorbit pe larg despre aceste roade în Binefacerile postului: sănătate și mântuire.

Cele patru posturi din an

Da, dragilor! Ne-au lăsat Sfinții Părinți postul. Vedem, patru posturi pe an, în afară de miercurea și vinerea cum este la toți creștinii, noi în mănăstire, ținem și lunea. Avem trei zile pe săptămână, pentru că lunea zice că e așa ca o binecuvântare pentru îngerul păzitor, care are grijă de noi, dar și pentru a merge bine în familie, a fi ocrotiți de sfinții îngeri. De asta e postul de lunea.

Da, vedem: lunea, miercurea, vinerea, dar vedeți, lunea de post, marțea de frupt, miercurea de post, joia de frupt, vinerea de post, sâmbăta și duminica de frupt. Vedeți cum s-o rânduit? Nu ai trei zile de frupt și trei zile de post, nu! Cu pauze, așa ca organismul omului să nu ajungă să se îmbolnăvească mâncând tot timpul de frupt… mă refer în timpul anului. Să fie așa un pic un echilibru. Iar posturile astea patru, iarăși sunt într-o rânduială. Nu sunt unul după altul, sunt așa cu pauze. Dacă o luăm de la începutul anului, postul Nașterii Domnului, care e trecerea la frig și ne pregătim organismul prin post. Și după aceea, când e frigul cel mare, atunci vedem la cei care sunteți în lume, se mănâncă carne ca să aibă organismul ce-i trebuie.

După aceea, cum se desprimăvărează, e postul Sfintelor Paști. E un post mai aspru, după cum știm e toată perioada asta când Mântuitorului se duce spre răstignire, spre Înviere, e pregătirea asta așa mai intensă, că fără o osteneală nu ajungem la Înviere. După Sfintele Paști a fost săptămâna aceea în care s-au mâncat de toate, după aceea o perioadă încoace am fost lejeri, așa până la Pogorârea Duhului Sfânt și încă o săptămână în care și în asta e harți, se mănâncă de toate. Ni s-o înlesnit ca toate să fie ușoare. Vedeți? Chiar înainte de postul ăsta, chiar de e post ușor, e o săptămână de harți, în care s-au mâncat de toate pentru ca oamenii să poată, să nu le fie greu să țină postul. Deci nu avem îndreptățire, dragilor, să nu-l ținem orice am spune noi!

Rânduiala celor patru posturi de peste an se deslușește și mai frumos prin povestiri pline de tâlc, așa cum sunt cele adunate de părintele Pimen Vlad în Istorioare creștine în Postul Crăciunului, iar despre cel mai aspru dintre posturi puteți citi și pe orthodoxwiki.org.

Nu e suficient să ținem post doar de mâncare

Altceva e când pentru o boală gravă te dezleagă duhovnicul, dar așa când nu avem noi chef, când vrem nu știu ce, că ni se pare că dacă postesc nu știu unde mă doare, astea nu sunt îndreptățiri, dragilor! Deci nu avem îndreptățiri! Chiar de încercăm să ne mințim conștiința, dar să știți că nu avem îndreptățiri. Acum fiecare de fapt are conștiința lui și dacă se cercetează cu adevărat, vede cât poate și cât nu poate. Da, dragilor? Și nu e suficient să ținem post doar de mâncare, am mai spus-o de atâtea ori, trebuie să fim un pic atenți pentru că de multe ori postim, dar îi judecăm în jurul nostru pe toți, aruncăm cu noroi, cu pietre, cu de toate.

Adevărul că nu e de ajuns să ținem post doar de mâncare se limpezește când înțelegem cum lucrează postul asupra părților sufletului, temă pe care părintele Teologos și Adrian Artene au desfășurat-o în Post, părțile sufletului, rugăciune.

“Cel fără de păcat dintre voi să arunce primul piatra”

Vedeam la Mântuitorul când i s-a adus femeia prinsă în adulter. A fost prinsă păcătuind în afara familiei. Și ei aveau legea lor în Vechiul Testament, pe care o prindea așa să fie ucisă cu pietre. Și-o adus-o la Mântuitorul. Voiau și să-l prindă cumva, ”Ia să vedem acum ce face, ce zice El? Dacă zice să o lăsăm, să nu o ucidem, încalcă legea lui Moise. Dacă zice să o ucidem, îl considerăm după aceea fără milă, criminal”, căutau să-l prindă. Și ce frumos o lucrat Mântuitorul! Ei nu știau că au de-a face cu Dumnezeu, care pe toate le cunoaște, care are răspuns la toate. Nu le-o zis nimic, nu i-o certat, nu i-o ocărât, nu i-o judecat, ci i-o ascultat. Toți erau pregătiți cu pietre în mână, ar fi ucis-o și pe femeie și pe Mântuitorul dacă puteau.

Și spune că s-o uitat la ei așa, i-o privit în ochi cum se spune, și ca Dumnezeu le-o deschis conștiința și le-o spus simplu: ”Cel fără de păcat dintre voi să arunce primul piatra asupra ei!”. Cine-i fără de păcat, oameni buni? Nu este om pe pământ, oricât de bună ar fi viața pe care o duce, oricât s-ar nevoi, toți suntem slabi, toți avem neputință. Suntem ca pe valurile mării, cădem, ne ridicăm, cădem, ne ridicăm… Dar să nu pierdem direcția spre Hristos, să mergem cu nădejde, când am căzut să ne căim, să ne pară rău. După aceea, când ne ridicăm să nu ne înălțăm că suntem ceva și tot așa, mereu să mergem înainte.

Și spune că Mântuitorul, după ce le-a spus lucrul ăsta, s-o plecat și scria ceva pe nisip. Și spun unii din Sfinții Părinți că ar fi scris anumite păcate pe care le făcuseră cei care erau aproape de El, care erau cei mai porniți. Și ăia s-au uitat să vadă ce scrie și când și-au văzut păcatele lor și pentru că le trezise conștiința, imediat au început să se uite roată ca și cum i-o vădit. Au aruncat pietrele și au fugit repede printre oameni. Așa ușor s-au depărtat toți, nu o mai rămas niciunul pentru că nimeni nu era fără de păcat atunci când le-o trezit conștiința și au văzut istoricul faptelor lor. Și nu i-o condamnat nici pe ei, nici pe femeie.

Pilda femeii iertate ne arată cât de ușor alunecăm spre osândirea aproapelui, mai ales în vremea Postului Sfinților Apostoli, când postul de bucate cere deopotrivă postul de la judecată; despre cursa judecății și legătura ei cu duhovnicul a vorbit părintele Pimen Vlad în Despre judecată și dependența de duhovnic.

Schimbă-ți viața, îndreaptă-ți viața!

La urmă o întrebat:

– Femeie, unde sunt pârâșii tăi, cei care te-au osândit? Unde sunt?

– Nu mai este niciunul, Doamne!

– Și nu te-o osândit nimeni?

– Niciunul, Doamne! Uite, au fugit toți.

– Nici Eu nu te osândesc!

El, ca Dumnezeu care avea puterea, putea, dar nu! Zice: ”Nu te osândesc. Du-te și nu mai păcătui!”, adică îndreaptă-ți viața. Du-te liniștită, ai toată libertatea, alegerea e la tine. Du-te și schimbă-ți viața, îndreaptă-ți viața! Vedem cât de frumos, cât de blând o mustrat-o Mântuitorul și cu câtă dragoste? Nu cu noroi, să arunce, a, uite ce-o făcut! Nu! Schimbă-ți viața, îndreaptă-te! Uite, ai toată libertatea, toate șansele să devii o sfântă. Și gândiți-vă, femeia aceea care era în fața morții, care se vedea că nu mai avea nicio șansă, câtă pocăință o făcut ea când a plecat de acolo, când o văzut bunătatea și dragostea Mântuitorului și s-o schimbat! Să nu ne gândim că o rămas așa!

Schimbarea vieții despre care vorbește părintele Pimen Vlad este, în fond, pocăința care preschimbă inima în Postul Sfinților Apostoli; ce înseamnă această pocăință și cum o lucrăm în vremea postului am tâlcuit în Pocăința: definiție și practică, fiindcă un post fără pocăință rămâne doar înfrânare de la mâncare.

“Doresc să schimb lumea schimbând un singur om, pe mine însumi!”

Vedeți, dragilor? Noi suntem foarte grabnici la a-i judeca pe alții, dar nu de a ne judeca pe noi. Ia să ne uităm un pic mai des în oglindă, cât de slabi suntem toți, și eu și toți ceilalți care mă auziți. Toți suntem slabi, să știți! Toți avem momentele noastre slabe, momentele alea pe care ne e greu să le depășim, ne e greu să ne rugăm, momentele alea de slăbiciune sufletească, momentele alea în care cădem cum se zice, la pământ, iară ne ridicăm, iară cădem, îs luptele astea…

Și noi, credeți că dacă suntem în mănăstire?… Și pe noi ne doare, și nouă ne e foame, și noi câteodată dorim să mâncăm un dulce, o înghețată, când mai ies și eu… Hai, acasă nu, dar când mă mai duc, îmi place și mie să mănânc o înghețată când e cald afară sau cutare, suntem oameni, nu suntem de-ăia care zburăm. Suntem oameni, dar cu dorința de a deveni mai buni, dorința de a nădăjdui în mântuire.

Cum spunea Sfântul Sofronie de la Essex, frumos: ”Doresc să schimb lumea schimbând un singur om, pe mine însumi!”. Ați înțeles de unde trebuie să începem, dragilor? Să ne schimbăm pe noi! Eu trebuie să mă schimb în primul rând pe mine, să devin mai bun. Că de asta spune undeva la Sfinții Părinți: ”Mântuiește-te pe tine însuți și mii de oameni se vor mântui în jurul tău!”. Și asta știți ce înseamnă? Că dacă tu te lupți cu tine însuți, încerci să fii mai bun, să fii cât de cât un exemplu mai bun, ceilalți, văzându-te pe tine, încep să se schimbe și ei. Mai ales cei din familie, cei din jurul tău, care au zilnic contact cu tine. Asta trebuie să facem, asta trebuie să fac și eu! Trebuie să mă lupt mai mult cu mine însumi, să devin mai bun, mai smerit, mai aproape de Dumnezeu!

Îndemnul de a ne schimba mai întâi pe noi înșine prinde rădăcină în smerenie, fără de care niciun post nu rodește, nici măcar Postul Sfinților Apostoli; despre puterea smereniei în vremea postului am vorbit în Smerenia: accesul și puterea, iar o privire clasică găsiți și pe crestinortodox.ro.

Nimic nu putem face fără ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului

Dar singur nu pot asta. Nu pot fără ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului. De asta spun permanent, să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, să strigăm mai mult la Maica Domnului, să O avem mai aproape ca să ne ajute să putem să ne schimbăm viața și să devenim mai buni. Știți din cealaltă filmare că am fost în Anglia. Mulți ziceau: ”A, părinte, te-ai vindecat, ești bine!”. Nu. Eu vă spun altceva: cu boala te obișnuiești. Pentru că eu știu ce-o zis doctorul: ”Părinte, n-ai ce vindeca, că ai coloana flenduri de sus până jos. Nici un inel nu-l ai întreg!”. De la atât cât am cărat, eu am muncit aici atâția ani și în 33 de ani s-o adunat, vă dați seama. Dar nu e asta o problemă, slavă Domnului că funcționez! Că mulți zic:

– Părinte, cum ești?

– Încă funcționez, slavă Domnului!

– Înseamnă că ești bine!

Deci funcționez. Că mă mai doare? Doare în fiecare zi câte ceva, nu e asta problema. Dar cu boala am observat un lucru: la început când te doare tare, îți vine greu, dar cu timpul te obișnuiești cu durerea. Am dureri pe care le am poate de 20 de ani, dar m-am obișnuit cu ele, nu le mai bag în seamă. Eu zic că nu mă mai doare, dar ele sunt acolo undeva așa ca o durere tacită. Sau acum, uite, mâna dreaptă! O lună am avut-o legată. N-am mai semnat cărți, m-am dus și am făcut tratament. După aia am venit înapoi, după aia m-am dus în Anglia și am spus: ”Măi, trebuie să mă depășesc!”, că am cerut ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului, să mă ajute să pot semna cărțile la oameni, să pot cutare…

Fără ajutorul Maicii Domnului nu putem duce nici cel mai ușor post, nici Postul Sfinților Apostoli; despre puterea și viața ei lăuntrică, sprijinul nostru în tot postul, am adunat un cuvânt de mângâiere în Maica Domnului: puterea și viața interioară, iar pagina crestinortodox.ro adună la rândul ei mărturii despre Preasfânta.

În viață ne obișnuim cu multe lucruri, inclusiv cu durerea

Și m-o ajutat Maica Domnului și la trei conferințe am semnat peste 1200 de cărți încât la un moment dat simțeam că am ceva pe aici, zic: ”Mă, ce-i pe aici?”. Mi se dusese pielea pe aici, mi se umflase degetul de la pix. Dar nu era asta problema! M-o întărit Maica Domnului și am putut, dar asta nu înseamnă că nu mă doare mâna. Ba da! Am zile și seri când nu știu cum s-o mai țin. Sau când stau mult în biserică, la o priveghere când faci mai multe ori cruce, că na, la o priveghere timp de șase ore faci de cel puțin de o sută de ori cruce, miști mâna, începe să doară, am curent în degete tot timpul. Nu înseamnă că durerile nu sunt, dar am început să nu le mai bag în seamă.

De ce? M-am obișnuit cu durerea, curentul ăsta câteodată parcă-mi place că îmi tremură în mână de la cât curent se duce la cervical de la nervul ăsta. Și de asta zic că noi în viață ne obișnuim cu multe lucruri și ajungem ușor ușor să nu le mai dăm întâietate. Că e o durere, că e o suferință, că e un necaz, ceva, ușor ușor ne învățăm cu ele. Și mergem mai departe, dăm slavă lui Dumnezeu, ne bucurăm. Cei care mă cunosc știu că în fiecare zi mă duc, miros florile, mă bucur, întâlnesc animale, sunt porci sălbatici care vin, vulpi, tot felul… vorbesc cu ele. Deci eu mă bucur! Mă bucur că mi-o mai dat Dumnezeu o zi, mă bucur că Maica Domnului are grijă de noi și, uite, avem ce ne trebuie, ne putem duce viața în liniște aici pentru că are grijă de noi.

De asta, dragilor, să încercăm să trăim frumos fiecare zi, să ne bucurăm de ea. Nu e ușor. Ispite sunt de toate. Câteodată tăvălesc gândurile aici de nu știi ce cu tine. Te lupți, strigi la Dumnezeu: ”Doamne, nu mă lăsa! Maica Domnului, ajută-mă!”, suntem oameni și atât timp cât suntem aici pe pământul ăsta până punem mâinile pe piept, suntem supuși luptelor, greșelilor și avem nevoie de ajutorul și mila lui Dumnezeu și de ajutorul Maicii Domnului. Cu cât ne smerim mai mult, cu atât ne ridică Dumnezeu, ne ia în brațe și are grijă de noi. Ați înțeles, dragilor?

Mărturia despre durerea purtată cu nădejde se leagă firesc de călătoria din care părintele Pimen Vlad tocmai s-a întors; tot ce a trăit acolo, în zilele dinaintea Postului Sfinților Apostoli, a povestit în Vizita în Anglia: zece zile pline, o pildă de răbdare care ne întărește și în vremea postului.

Să-L lăsăm pe Dumenzeu să judece, să nu judecăm noi în post

Și pentru că spuneam de post, cum mai zic eu: ”Fermoar la gură! Apă în gură”, să ne luptăm cu noi înșine, să nu mai fim repede cârtitori, repede să ne grăbim la a judeca pentru că zice: ”Ce judeci în aceea cazi!”. Îți vine rândul mai devreme sau mai târziu, să cazi și tu pentru că judecata e al lui Dumnezeu. Dumnezeu are grijă să judece pe fiecare cum știe El. Noi de multe ori, ne grăbim: ”Dă-te, Doamne, deoparte, că judec eu, că-i arăt eu, uite ce-a făcut ăla sau celălalt!”. Nu, dragilor! Să-L lăsăm pe Dumnezeu să le judece!

Atunci când lăsăm judecata în seama lui Dumnezeu, locul ei îl ia milostenia, cea care însoțește orice post adevărat; cât și cum se cuvine să o facem am cumpănit în Cât de mult să facem milostenie, iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață despre ea pe crestinortodox.ro.

Postul Sfinților Apostoli și înfrânarea de la gură

După aceea cum am spus, în post pe lângă înfrânarea de la mâncare în limita în care putem fiecare, e înfrânarea la gură pentru că asta foarte mult ne dăunează. Și după aceea dacă putem, să mai facem o milostenie, să fim mai îngăduitori, mai buni cu cei din jur, să ne luptăm oleacă mai mult.

Înfrânarea de la gură este, în Postul Sfinților Apostoli, la fel de însemnată ca cea de la mâncare; alte sfaturi duhovnicești pentru vremea postului le-a dăruit părintele Pimen Vlad în Sfaturi duhovnicești în Postul Mare.

Așa cum avem nevoie de baie când ne murdărim, așa avem nevoie de spovedanie

Și alt lucru, fără de care nu avem mântuire, e spovedania, dragilor! Toți avem nevoie de ea, toți! Dacă nu cădem cu fapta, cădem cu mintea. Adică ne luptăm uneori cu una, cu alta sau mâncăm prea mult, sau judecăm, sau facem anumite lucruri. Avem nevoie exact cum avem nevoie de baie când te murdărești, așa avem nevoie de spovedanie. Spovedania cât de des putem și să ne împărtășim, că avem nevoie de Hristos ca să luăm putere! Mai ales în lumea asta de acum, care e atât de tentantă prin tot ce ne oferă, când suntem supuși mai ușor greșelilor, mai repede. Înainte când nu era internet, mai înainte când nu erau nici televizoare, omul nu era atât de mult supus prin vedere. Și oamenii erau îmbrăcați mai cuviincios și tot, era mai ușoară lupta. Ei, acum e lupta mult mai mare la alt nivel.

E lupta mai directă, cum se spune. Și atunci avem foarte mult nevoie de spovedanie și de împărtășanie. Nu că suntem vrednici, niciodată n-o să fim vrednici, dar pentru că suntem slabi și avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, avem nevoie de Hristos în viața noastră, dragilor!

Spovedania este baia sufletului de care nimeni nu se poate lipsi, mai ales în post; despre puterea ei curățitoare am vorbit pe larg în Spovedania, iar o lămurire temeinică despre Taina Pocăinței găsiți pe crestinortodox.ro.

Să fim îmbrăcați cuviincios când intrăm în biserici

Și uite că nu mai este mult și începe căldura, începe vara. Dacă tot vă duceți prin concedii, care ajungeți în Grecia, știu că foarte mulți români vin, duceți-vă două zile frumos, bucurați-vă la plajă și cum prindeți un pic de timp sau poate o zi mai înnorată, duceți-vă la un sfânt din apropiere, la o mănăstire. Au atâția sfinți aici în Grecia cu sfinte moaște întregi, cum e Sfântul Ioan Rusul sau la Panagia Kato Xenia, acolo unde au Brâul Maicii Domnului, Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului. Cum e și aici la Salonic unde e Sfântul Dimitrie, Sfântul Grigorie Palama, mai încoace spre Suroti, e Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul. Atâția sfinți sunt în Grecia unde puteți să îmbinați cum se spune, utilul cu frumosul. Adică să luați și o binecuvântare din Grecia dacă tot veniți în concediu.

Și încercați un lucru, dacă vă duceți la un sfânt să vă închinați, că normal, veniți de la plajă de undeva, dar să aveți cu voi dacă se poate, o cămașă cu mânecă lungă ca să fiți îmbrăcați cuviincios, ca bărbat să ai pantaloni, nu din ăștia scurți, ca să dăm cinste sfântului. Pentru că în momentul în care te duci cu evlavie, îmbrăcat cuviincios, e exact ca și cum te-ai duce la o persoană oficială, cu funcție mare, unde nu te duci în pantaloni scurți și în tricou, că te dau ăia afară: ”Mă, dar tu așa îl respecți pe omul ăsta la care vii?”. Ei, în casa lui Dumnezeu, să arătăm respect și noi! De asta le spun și la toți care vin aici: ”Măi, veniți în biserică cu mânecă lungă, nu pentru noi! Pentru Dumnezeu, că participi la Sfânta Liturghie unde coboară Cerul pe pământ!”.

Mulți zic: ”Părinte, dar mi-e cald!”. Dar zic: ”Uitați-vă la noi! În afară de ce avem pe dedesubt, avem dulama asta, luăm și rasa pe deasupra în biserică. Nouă nu ne e cald, nu suntem și noi oameni? Dar încercăm să dăm cinstea ce se cuvine în casa Domnului!”. De asta încercați să fiți cu respect și chiar în Athos care veniți și vara și în august, oricât de cald ar fi, luați-vă să aveți și o cămașă cu mânecă lungă, ca atunci când intrați în biserică să fiți cu respect, dragilor! Nu pentru cei care viețuiesc acolo, ci pentru Dumnezeu și pentru Maica Domnului. Sau femeile care vă duceți prin Grecia sau în alte părți, încercați când vă duceți la mănăstiri să mergeți îmbrăcate cuviincios. Pentru voi, nu pentru alții, că o să primiți ajutor mult mai mult, cu cât mai mult respect dați. Ați înțeles, dragilor?

Respectul cu care intrăm în biserică, mai ales în pelerinajele din Postul Sfinților Apostoli, izvorăște din conștiința că la Sfânta Liturghie coboară Cerul pe pământ; despre această taină am vorbit în Sfânta Împărtășanie, Sfânta Liturghie și Biserica.

Sfântul Onufrie

Da! Ce să vă mai spun eu? Mă gândisem un pic așa că pe 12 iunie e Sfântul Petru Athonitul și Sfântul Onufrie cel Mare, care se prăznuiesc în aceeași zi. Sfântul Petru Athonitul are o viață minunată, dar pentru că am vorbit anul trecut sau acum doi ani despre viața lui, o viață minunată, să o căutați că este filmarea pe care am făcut-o tot pe site-ul nostru, pe Chilia Athonită. Dar despre Sfântul Onufrie nu știu dacă am vorbit. Ei în icoane sunt fără haine, dar cu barbă până la pământ, care le acoperă tot trupul. Ei s-au nevoit ani și ani în pustie. La Sfântul Onufrie, gândiți-vă, s-o nevoit în pustie 70 de ani fără să vadă om, fără să fie văzut de om. El s-o născut undeva până în anul 400, deci la începutul creștinismului, în părțile Egiptului.

Atât s-o rugat părinții să le dea Dumnezeu un copil și L-a dat pe Sfântul Onufrie. După ce l-au botezat, de mic l-au dus la mănăstire pentru că promiseseră că îl dăruiesc lui Dumnezeu. O trăit acolo într-o mănăstire, o fost călugărit. O crescut și s-o format în mănăstire și de acolo așa, prin descoperire dumnezeiască s-o dus la un pustnic și o trăit ca ucenic acolo ani de zile și s-o nevoit sub ascultare. Și la urmă murind pustnicul, o rămas singur acolo în peșteră, undeva în pustie. Și zice că o crescut un curmal sau un smochin acolo și o izvorât un izvor de apă în peștera unde se nevoia. Deci i-o rânduit Dumnezeu în așa fel ca să aibă hrană. Gândiți-vă! Și avea tot timpul cu ce se hrăni acolo. În fiecare duminică cobora îngerul lui Dumnezeu și îl împărtășea, dragilor!

Pentru că el era în adâncul pustiei și nu mai avea contact cu nimeni și n-o mai văzut față de om. Și așa s-o nevoit 70 de ani, gândiți-vă! Deci el o trăit peste o sută de ani. La început o avut lupte cu diavolii, dar după aceea l-o acoperit Dumnezeu ca să nu mai aibă diavolul putere asupra lui. Zice că atunci când o socotit Dumnezeu că o venit timpul să plece, Sfântului Pafnutie cel Mare, tot din pustie, i-o descoperit Dumnezeu să vină la el. Și-o mers 40 de zile prin pustie până a ajuns la peștera lui. Acolo Sfântul Onufrie i-o povestit viața lui. Și după ce a terminat de povestit viața lui, Sfântul Onufrie s-o întins jos și-o pus mâinile pe piept și și-o dat sufletul.

Sfântul Pafnutie n-avea cu ce să-i sape groapa și s-o rugat la Dumnezeu și au venit doi lei din pustie, au săpat cu ghearele lor groapa și l-au îngropat pe Sfântul Onufrie acolo și abia după aceea Sfântul Pafnutie o plecat înapoi la locul lui. Deci vedeți cum se nevoiau sfinții și cum trăiau în pustie? Dăruiți total lui Dumnezeu! Câtă putere duhovnicească aveau! Dar până să ajungă acolo, câtă nevoință, câte lupte cu diavolii!

Nevoința Sfântului Onufrie ne dă putere în Postul Sfinților Apostoli și ne poartă spre tainele pustiei și ale Athosului; adevărul despre Sfântul Munte, dincolo de închipuiri, l-am limpezit în Mituri și adevăruri despre Sfântul Munte, iar pe orthodoxwiki.org găsiți un istoric al lui.

Să nu ajungem să ne mândrim, căci după, vine căderea

Dacă ne uităm, mulți sfinți au trecut prin de toate, au ajuns până la înălțime, au căzut până cum se zice, în adâncul iadului. Au fost sfinți care s-au ridicat, dar pentru un gând de mândrie le-o îngăduit Dumnezeu să cadă în toate patimile, în toate murdăriile și după aia să se trezească și să se căiască atât de mult încât să ajungă la mai mare sfințenie. Deci Dumnezeu spune că celor smeriți le dă har, celor mândri le stă împotrivă. Deci în momentul în care te înalți și îți asumi că tu ești ăla bun, datorită ție s-au făcut lucrurile alea, tu ești ăla grozav, urmează căderea, dragilor! Pentru că Dumnezeu nu ne vrea mândri, ne vrea smeriți. Dumnezeu ne ajută, dar să nu începem să ne asumăm: ”A, eu am făcut! Ai văzut ce tare-s eu?” nici în viața duhovnicească și nici în lume.

Sau chiar la școală, l-am învățat dacă ai luat o notă bună: ”Bă, ce tare-s eu! Ai văzut ce-am învățat?”. Să avem grijă, să nu punem pe seama noastră că suntem grozavi! Da, noi învățam… Chiar într-o meserie, în medicină, în orice ar fi, noi învățăm, ne dăm silința cu omenescul nostru, dar avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne ajută, dar trebuie să fim recunoscători că dacă ne asumăm totul și începem să ne umflăm în pene cum se zice, să-i judecăm pe alții, să știți că urmează cădere. Și căderea aia, cum să zice, e cumplită. De acolo, de sus, cazi cu fundul de pământ… Da, dragilor? Să nu uităm, Dumnezeu celor smeriți le dă har, celor mândri le stă împotrivă.

Primejdia mândriei, care surpă chiar și roada postului, cere multă trezvie; despre chipurile ei viclene și despre leacul smereniei am stăruit în Mândria, ca să străbatem Postul Sfinților Apostoli cu inimă smerită.

Viața simplă că e mult mai frumoasă

Chiar și eu trebuie să fiu atent cu asta, că vedeți, mai ies pe unde-s chemat în câte un loc, nu mă duc pentru că vai, nu mai pot sta acasă, îs foarte bine acasă, dar sunt invitat. Uneori amân luni, poate ani, refuz până când îmi zice duhovnicul: ”Du-te, părinte! Te cheamă din biserica! Uite, oamenii au nevoie!”, că așa m-am dus și în Anglia. Și dacă o fi să mai ajung undeva, întotdeauna mă duc cu frica aceea și mă rog la Maica Domnului: ”Maica Domnului, știi că-s slab, ajută-mă! Pune Tu în mintea mea ce să spun, că știi că eu sunt simplu, am zece clase! Nu sunt om de-ăla cu pregătiri, cu teologie…”. Sunt omul ăla simplu și întotdeauna mi-o plăcut viața simplă și am rămas în viața simplă că e mult mai frumoasă.

Dar Maica Domnului îngăduie cum socoate Ea și de asta zic: ”Maica Domnului, ajută-mă! Pune ceva în mintea mea să nu mă fac de râs acolo. Dacă tot m-au chemat, ajută-mă cu ce trebuie să spun ca să fie spre folos!”, nu spre slava mea, că n-am nevoie de asta. M-am săturat de atâta slavă. E mai frumos să stai liniștit, să te bucuri de toate frumusețile pe care ni le-o dat Dumnezeu, că la un moment dat nu e atât de ușor să te slăvească oamenii, toți să te ridice în slăvi, toți să vrea să facă poze cu tine, cu toți să stai de vorbă, ajungi la o saturație, dragilor. Oricât ai încerca să oferi cu toată dragostea, ai nevoie de liniște, ai nevoie de rugăciune, ai nevoie să trăiești cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, ai nevoie să te încarci duhovnicește. Ați înțeles, dragilor?

Eu întotdeauna, unde m-am dus așa, cu voia Maicii Domnului, m-am dus cu drag. Chiar dacă înainte nu mi-am dorit, dar dacă am văzut că trebuie să mă duc, că am fost trimis, m-am dus cu drag, cu toată inima. Și atunci Maica Domnului m-o ajutat nu pentru vrednicia mea, că eu sunt la pământ, dar pentru bunătatea Maicii Domnului și pentru dragostea oamenilor care m-au primit. Și de asta și Maica Domnului o rânduit să fie întotdeauna bine. Nu că nu sunt ispite și acolo, că sunt de toate, să-i mulțumești pe toți n-ai cum niciodată. De asta nici n-am încercat să-i mulțumesc pe toți, adică eu am făcut cu tot dragul tot ce am putut, omenește, dar mi-am dat seama că niciodată n-o să-i pot mulțumi pe toți pentru că nici Mântuitorul nu o putut fiind Dumnezeu.

Da, dragilor? Să nu uităm de Maica Domnului, de Mama Noastră, care e atât de bună, e cu atâta dragoste și e cu brațele deschise și gata mereu la a ne lua în brațele Ei totdeauna. Să O chemăm în ajutor și să O avem ca Mamă, dragilor! Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți Sfinții, amin!

Un pic să vă mai arăt așa, le-ați mai văzut, dar uitați mâna Maicii Domnului, cât e de frumoasă aici! Trandafiri acolo și trandafirii ăștia frumoși de care v-am spus.

Dragostea părintelui Pimen Vlad pentru viața simplă și smerită este însăși odihna pe care o caută sufletul în post; despre cum smerenia devine odihnă lăuntrică am vorbit în Smerenia e odihna sufletului.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!