Urmăriți un dialog foarte bun cu Jonathan Pageau în care acesta face legătura între dragostea dintre membrii familiei și dragostea dintre Dumnezeu și om, al cărei […]
O sesiune amplă de întrebări și răspunsuri despre problemele Bisericii azi și familia: relația cu părinții, educația copiilor în era ecranelor, complementaritatea dintre soți, programul de rugăciune, smerenia, bisericile paralele, diferența dintre stil vechi și stil nou, canoanele la hirotonie și situația din Ortodoxia contemporană.
Urmăriți un foarte bun și foarte documentat material ortodox care ne arată una din principalele cauze ale crizei demografice și în general a familiei actuale: femeile […]
Sfântul Paisie cel Mare prinde viață în cuvântul părintelui Pimen Vlad, rostit din livada chiliei sale athonite. Părintele ne poartă prin copilăria cuviosului dăruit lui Hristos, prin anii de ascultare și aspră nevoință în pustie, prin vedeniile cu Mântuitorul și prin minunile care au mântuit mii de suflete, îndemnându-ne să cinstim sfinții ca mijlocitori la Dumnezeu.
Este foarte trist că în această perioadă de criză unul din principalele partide din România, PNL, are inițiativa de a legaliza prostituția care desigur că o […]
Ascultați un lămuritor cuvânt al părintelui Moise McPherson despre motivele pentru care bărbații, deși bine intenționați, conduc la eșecul relațiilor lor. Vizionare plăcută! Powered by RedCircle […]
Discuție între Părintele Teologos și Alexandru Stănescu despre sensul artei cinematografice, filme duhovnicești recomandate, pericolele filmelor contemporane și desene animate din perspectivă ortodoxă. Un ghid pentru alegerea filmelor care edifică sufletul și avertismente asupra celor care distorsionează valorile creștine.
Ascultați un cuvânt frumos al părintelui Iosia Trenham care ne prezintă gândirea Bisericii în ce privește cununia, care astfel ne transmite modul în care ar trebui […]
Israel a găzduit cel mai mare festival LGBTQIA++ din toată istoria Orientului Mijlociu între 1 și 4 iunie. Organizatorii au plănuit să construiască un „Oraș al […]
Urmăriți un foarte bun material care arată cum Generația Z își schimbă modul în care privește scenele de sex din filmele moderne, ceea ce trimite un […]
Urmăriți un material ce conține un colaj extensiv de clipuri din care reiese criza tot mai mare a omului modern care a pierdut naturalețea întâlnirii, datorită […]
Urmăriți un material despre efectele devastatoare pe care pornografia le are asupra tinerilor, în special asupra bărbaților, în societatea actuală și nivelul incredibil la care a […]
Urmăriți un material cu totul extraordinar care prezintă una dintre cele mai interesante asociații, compusă din motocicliști care s-au dăruit ajutorării copiilor abuzați. Vizionare plăcută! Powered […]
Urmăriți un material în care Dr. Andrew Huberman discută despre cum putem renunța la jocurile video, la pornografie și la dependența de rețelele sociale. El discută […]
Vă prezentăm mai jos integral postarea de pe Facebook a părintelui Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, relativ la faptul că în Grecia s-a […]
Urmăriți un dialog interesant în care Jonathan Pageau explică modul în care este folosită o stratagemă pentru a evita raționalitatea și a elimina transcendentul în discursul […]
Urmăriți un clip tulburător al unei campanii care luptă împotriva traficului sexual. Clipul prezintă vocea uneia dintre victime. Vizionare cu folos! Powered by RedCircle Traficul sexual […]
Barrie Drewitt-Barlow a fost primul bărbat homosexual din Marea Britanie care a cumpărat un copil de la o mamă surogat, împreună cu partenerul său de atunci, […]
Tâlcuire la Duminica samarinencii: Hristos o întâlnește pe femeia samarineancă la fântâna lui Iacov și îi descoperă taina apei vii – harul, energia necreată a lui Dumnezeu. Textul explorează isihia, smerenia ca flexibilitate vindecătoare, semnificația celor cinci bărbați, rolul de ucenic și pedagogia Mântuitorului care ridică sufletul de la planul trupesc la cel duhovnicesc, spre închinarea în duh și adevăr.
Urmăriți un foarte bun material din care înțelegem că în jurul nostru se desfășoară o imensă operațiune psihologică (“psyop”), dar care are un remediu ce ne […]
Interviu profund despre războiul ideologic asupra educației tinerilor, rolul familiei și Bisericii în formarea caracterului, influența tehnologiei, căsătoria creștină și rezolvarea crizelor familiale din perspectivă ortodoxă. Sfaturi practice pentru părinți și tineri.